Reclassification of undocumented business expenses and unfinished construction costs as taxable salary benefits and dividends under anti-avoidance doctrine

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015 în data de 6.05 reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu ANAF - DGRFP Ploieşti - AJFP Prahova - Inspecţia Fiscală anularea în tot a Deciziei de impunere nr. x din 23 decembrie 2014 emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Activitatea de Inspecţie Fiscala Prahova, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 23 decembrie 2014 întocmit de către organul de control din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Prahova - Activitatea de Inspecţie Fiscală Prahova, a Deciziei nr. 131 din 27 martie 2015 emisa de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Ploieşti, privind soluţionarea contestaţiei formulată de aceasta împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscala anterior individualizate, prin care s-a stabilit în sarcina sa în mod netemeinic şi nelegal o contribuţie suplimentara de plata în cuantum total de 1.033.978 RON (din care 836.679 RON principal şi 197.299 RON accesorii), cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 122 din data de 17 mai 2016 instanţa de fond - Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - DGRFP Ploieşti - AFP Prahova - Inspecţia Fiscală.

3. Recursul

Împotriva Sentinţei nr. 122 din data de 17 mai 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal recurenta -reclamantă SC A. SRL, prin administrator judiciar B. a formulat recurs, încadrând criticile sale în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material", susţinând în esenţă că eronat a apreciat instanţa de fond că expertiza dispusă poate fi efectuată doar de un expert contabil, când, de fapt, singurul abilitat ar fi fost un expert cu expertiză şi în fiscalitate.

Recurenta arată că legiuitorul a prevăzut interdicţia realizări de lucrări cu caracter fiscal pentru experţii contabili care nu sunt autorizaţi drept experţi fiscali prin însăşi legislaţia de funcţionare a experţilor contabili - art. 7 din O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiza contabila şi a contabililor autorizaţi republicata modificata prin Legea nr. 187/2012 şi Legea nr. 149/2013: "Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de expert contabil pot efectua activităţile de audit financiar, consultanţă fiscala şi evaluare numai după dobândirea, în condiţiile legii, a calităţii de auditor financiar, consultant fiscal sau evaluator autorizat, după caz, şi înscrierea ca membri în organizaţiile care coordonează profesiile liberale respective".

De asemenea şi art. 26 din Ordonanţa nr. 71/2001 - privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscala stabileşte ca: "Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abroga prevederile art. 6 lit. e), referitoare la executarea de lucrări cu caracter fiscal, din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiza contabila şi a contabililor autorizaţi, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 30 august 1994, aprobata şi modificată prin Legea nr. 42/1995, cu modificările şi completările ulterioare".

A fost invocată totodată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 916 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din O.G. nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultantă fiscală şi art. 4 din H.G. nr. 1052/2006 care stabileşte fără echivoc ca un expert contabil fie şi autorizat NU poate desfăşura activităţi de consultanta fiscală şi implicit expertiza fiscala daca nu este autorizat drept consultant fiscal conform legii.

Recurenta solicită trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, având în vedere ca a fost soluţionată pe fond în baza unei raport de expertiza viciat, deoarece a fost întocmit de un expert fără competenţe în ambele specializări - contabilitate şi fiscalitate .

Cu privire la prima chestiune - recalificarea cheltuielilor nedeductibile efectuate cu achiziţia de combustibil, protocol şi servicii - 719.087 RON - o mare parte sunt cheltuieli cu combustibilul, adică 688.885 RON.

Pentru acest tip de cheltuieli instanţa de fond reţine în mod eronat ca fiind aplicabile prevederile ordinului Ministerului Economiei şi Finanţelor nr. 3512/2008 actualizat, care prevede întocmirea ordinului de deplasare şi foii de parcurs, deşi instanţa de fond menţionează ca aceste cheltuieli au fost înregistrate de societate drept cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal - plătindu-se impozit pentru ele - aplicabil fiind art. 21 alin. (4), lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, care admite ca sunt nedeductibile "cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care sa se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz" deci, nu sunt necesare ordin de deplasare sau foi de parcurs pentru bonurile fiscale care atesta consumul de combustibil.

- Instanţa de fond a omis să ia în considerare şi prevederile art. 1 alin. (3) Codul fiscal "în materie fiscală, dispoziţiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile Codul fiscal", deci prevalează Codul fiscal nu ordinul de ministru.

Mai mult, şi tot în mod eronat instanţa retine ca aceste cheltuieli cu combustibilul sunt datorate strict navetei zilnice a celor doi salariaţi pe ruta Bucureşti - Diteşti.

Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor A. SRL nr. 1 din 7 iulie 2010 hotărâre la care face referire şi expertiza dar o citează total greşit, textul corect fiind:

"citatul exact este: "Cheltuielile efectuate cu activităţile menţionate în prezenta se vor înregistra în contabilitate drept cheltuieli nedeductibile fiscal fără a mai fi necesare alte documente financiar contabile cu excepţia bonurilor care atestă consumul de carburanţi".

Instanţa de fond nu a luat în seama faptul ca cheltuielile efectuate de cei doi salariaţi - directori ai societăţii - sunt efectuate în vederea atingerii scopului oricărei societăţii comerciale - obţinerea de profit (şi societatea a înregistrat profit în perioada supusă inspecţiei fiscale) - şi ca veniturile de natură salarială sunt prin excelenţă, aşa cum răzbate din prevederile art. 55 alin. (1) şi (2) C. fisc. , acele venituri ce parvin salariatului în satisfacerea unor nevoi personale, nu pentru desfăşurarea activităţii profesionale.

Deşi cheltuielile de transport sunt considerate gratie dispoziţiilor legale drept cheltuieli integral deductibile, subscrisa societate, tocmai pentru a evita probleme de încadrare fiscala, le-a considerat cheltuieli nedeductibile fiscal (aşa cum răzbate şi din anexele la raportul de inspecţie fiscala întocmite chiar de către organul de inspecţie fiscală) şi drept urmare, acestea nu au fost scăzute din masa de impozitare, societatea plătind impozitul aferent pentru suma aferentă combustibilului, aspect eludat cu desăvârşire de către organul de control care a înţeles să calculeze impozitul de 16% prin raportare la întreaga valoare a cheltuielilor ce contravaloare combustibil.

- Cu privire la cheltuielile de protocol, acestea au fost calificate în maniera excesivă şi fără suport probator de către instanţa de fond, urmare a expertizei, ca şi avantaje de natura salarială, pe motiv că deşi există facturi şi bonuri fiscale înregistrate în contabilitate "în vederea efectuării cheltuielilor de protocol este necesară întocmirea unui referat prin care să se motiveze necesitatea" - pagina 16 din sentinţă - deşi nu există nicio prevedere legală în acest sens.

- Cu privire la cheltuielile cu deplasările în străinătate - de fapt o singură deplasare care a fost începută într-o zi de marţi, 19 aprilie 2011 ora 19:15 cu întoarcere în aceeaşi săptămână, JOI, 21 aprilie 2011 ora 12:25 - O DEPLASARE x ORE total, din care aproximativ 8 ore în avion (include şi o escală), în oraşul german Paderborn. Deplasarea a avut în vederea contactarea unui potenţial furnizor de echipamente pentru care s-a depus la dosar toata corespondenta tradusa inclusiv cotaţia de preţ a acestui potenţial furnizor german

Expertiza menţionează, iar instanţa se pare că acceptă în motivare, fără a indica vreo prevedere legală ca deplasarea nefiind "concretizată într-o tranzacţie comercială între cei doi parteneri", nu poate fi decât venit salarial.

În cuprinsul sentinţei, instanţa de fond dar şi organul fiscal menţionează diverse prevederi ale art. 55 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, dar singurul temei de drept pe care organul fiscal îi precizează ca fiind "temei de drept" a actului de control contestat este art. 55 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal "orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii".

Având în vedere acest fapt, susţinerea instanţei de fond că toate aceste cheltuieli pentru transport, de protocol, de deplasare, evidenţiate la pct. 1.2. al prezentei cereri de recurs, ar fi fost făcute în interesul personal al celor doi directori, fără a se fundamenta pe niciun fel de probă concludentă.

- Cu privire la recalificarea cheltuielilor efectuate de societate pentru construcţia unui imobil, nefinalizat nici până la data prezentei, pe un teren, proprietatea sa, în dividende acordate asociatului unic C.

Instanţa de fond a reţinut greşit că nu s-a făcut dovada utilizării de către o societate în folosul activităţii pentru un imobilul care nu este finalizat, nu are un proces-verbal de recepţie (nici măcar parţială) şi în absenta unui proces-verbal de recepţie nu este intabulat în Cartea Funciară. Chiar există la dosar şi este menţionat în expertiză, autorizaţia de construire nr. x din 25 septembrie 2015, autorizaţie emisă în completarea Autorizaţiei nr. x din 8 septembrie 2011. Aşadar nici în toamna anului 2015, la peste un an de la inspecţia fiscală nu exista un imobil ci doar o nouă autorizaţie de construcţie.

Se critică şi susţinerile instanţei de fond din sentinţă conform cărora în contractul de vânzare-cumpărare al terenului, de la soţii D. şi C., ar fi menţionat faptul ca societatea intenţionează "edificarea unei construcţii cu destinaţia sediu societate". Nu există nicăieri în Contractul de vânzare-cumpărare al terenului, încheiere de autentificare nr. x din 11 august 2011 depus la dosarul cauzei, vreo prevedere/menţiune cu privire la ce intenţionează societatea să edifice pe acest teren.

De asemenea instanţa reţine că nu există un imobil ci doar autorizaţii de construcţie în vigoare la data pronunţării sentinţei, fără procese-verbale de recepţie

Deci nu se aplică prevederile art. 7 pct. 12 din Codul fiscal "dividend - o distribuire în bani sau în natură".

Nu poate fi vorba de o distribuire în bani neexistând niciun document care să ateste plăţi efectuate de societatea către asociatul unic, şi, nici distribuire în natura deoarece nu exista fizic un imobil.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata DGRFP Ploieşti a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea soluţiei instanţei de fond ca legală şi temeinică, reiterând apărările formulate la instanţa de fond.

La termenul din 15 ianuarie 2019, reclamanta-recurentă a formulat în faţa instanţei de recurs cerere de suspendare a judecăţii cauzei întemeiată pe prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1, art. 148 şi art. 151 C. proc. civ. până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi Dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cerea a fost discutată în contradictoriu şi respinsă la data de 21 mai 2019 - conform încheierii pronunţate la acea dată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496 - 499 din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că nu este fondată pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte efectuarea expertizei tehnice specialitatea contabilitate fiscalitate de către un expert acreditat

Recurenta invocă două Adrese x nr. 1773 din 12 februarie 2016 emisă de Camera Consultanţilor Fiscali şi nr. 23/BIRP/2016 a Biroului de Expertiză de pe lângă Tribunalul Prahova, prin care doreşte să dovedească faptul că expertul E., desemnat de instanţa de fond să efectueze expertiza de specialitate în prezenta cauză, nu are acreditarea necesară în specialitatea fiscalitate.

Nu pot fi reţinute aspectele privind lipsa autorizării expertului desemnat în cauza pentru specialitatea fiscalitate.

Înalta Curte va înlătura ca nefondat acest motiv de recurs, dat fiind faptul că potrivit relaţiilor trimise de CECCAR, expertul contabil care a întocmit raportul de expertiză are competenţa pentru efectuarea expertizei - contabilitate fiscalitate, având specializarea nr. 9 "Fiscalitate" se efectuează de experţi contabili .

Decizia Curţii Constituţionale invocată de recurentă nu are relevanţă faţă de împrejurarea că este anterioară modificărilor aduse prin OMJ nr. 198/2010.

De subliniat şi faptul că recurenta-reclamantă a solicitat şi i s-a încuviinţat de instanţă un expert consultant consilier fiscal care a făcut o opinie separată la expertiza contabilă judiciară, având aceeaşi calificare ca şi expertul E., având aceeaşi autorizaţie şi ştampilă.

Oricum expertiza efectuată în cauză se referă la obiective contabile, relevanţa datelor din punct de vedere fiscal urmând a fi analizată de instanţa de judecată, nefiind de competenţa unui expert interpretarea dispoziţiilor legale fiscale. Lacunele profesionale ale expertului desemnat nu pot fi analizate în acest cadru, acest aspect vizează nemulţumirea recurentei faţă de punctul exprimat de expert.

Referitor la suma de 719.087 RON (produse de protocol, combustibil şi deplasări în străinătate)

Interpretarea pe care recurenta o dă dispoziţiilor legale aplicabile în cauză este eronată.

Apreciază recurenta că nu ar fi aplicabile dispoziţiile Ordinului Ministerului Economiei şi Finanţelor nr. 3512/2008 actualizat, care prevede întocmirea ordinului de deplasare şi foii de parcurs deoarece s-ar aplica prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Recurenta-reclamantă a recunoscut că nu a întocmit foile de parcurs în care trebuie menţionate categoria de vehicul utilizat, scopul şi locul deplasării, kilometrii parcurşi, norma proprie de consum şi a precizat că, cheltuielile cu combustibilul au fost efectuate pentru naveta zilnică a celor 2 salariaţi între Bucureşti şi Diteşti.

Corect a reţinut instanţa de fond că aceste cheltuieli înregistrate în contul 542 "Avansuri spre decontare" - nefiind însoţite de documente justificative, diminuează de fapt acest sold.

Referitor la cheltuielile de protocol, din punct de vedere fiscal, sunt reglementate la pct. 39 din Titlul III al Normelor metodologice de aplicare a Codul fiscal. Potrivit acesteia, cheltuielile de protocol sunt cheltuieli ocazionate de acordarea unor cadouri, trataţii şi mese partenerilor de afaceri, efectuate în scopul afacerii.

Aceste cheltuieli s-au încadrat în prevederile art. 21 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003, conform căruia cheltuielile cu protocolul reprezintă cheltuieli cu deductibilitate limitată în cuantum de 2%, nefiind însoţite de documente justificative care să demonstreze că aceste plăţi efectuate sunt în scopul susţinerii activităţii economice, iar potrivit principiilor legislaţiei naţionale şi jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pentru aplicarea prevederilor art. 129 alin. (5) lit. a) din C. fisc. este obligaţia persoanei impozabile să demonstreze că serviciile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de protocol sunt realizate în scopuri legate de activitatea economică a acesteia.

Astfel, în vederea efectuării unor cheltuieli de protocol este necesar întocmirea unui referat prin care să se motiveze necesitatea acestora.

De asemenea, plăţile înregistrate în contul contabil 542,"Avansuri spre decontare" de către dna F. reprezentând cheltuieli cu serviciile prestate de terţi (bilet avion, servicii de cazare şi hoteliere), cheltuieli cu deplasările, (servicii cazare în Germania), contravaloare materiale de natura obiectelor de inventar (led TV) nu au fost justificate cu documente prevăzute de legislaţia în vigoare care să demonstreze efectuarea în scopul desfăşurării activităţii societăţii.

Astfel, din documentele prezentate de reclamantă nu rezultă că deplasarea în Germania a fost concretizată într-o tranzacţie comercială între cei doi parteneri, nefiind depusă o ofertă de preţ, note de negociere, un contract încheiat între părţi care să genereze venituri pentru societate ci doar o corespondenţă pe email (între dna F. şi potenţialul partener de afaceri), respectiv factura şi biletele de avion care au fost înregistrate în contabilitate.

De asemenea, societatea a înregistrat în evidenţa contabilă şi alte cheltuieli cu deplasările respectiv servicii G., servicii cazare H., servicii cazare şi hotel pentru care societatea nu a prezentat niciun fel de document justificativ. La dosarul cauzei societatea nu a depus documente care să ateste că aceste sume reprezintă cheltuieli efectuate în cadrul activităţii societăţii şi nu avantaje acordate salariaţilor care îndeplinesc funcţii de conducere.

Potrivit art. 21 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cheltuielile de transport şi de cazare în ţară şi în străinătate, efectuate pentru salariaţi şi administratori, precum; şi pentru alte persoane fizice asimilate acestora, stabilite prin norme, sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri, iar la pct. (4) lit. f).că nu sunt deductibile cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrări în gestiune.

Prin urmare, organele de inspecţie fiscală au stabilit în sarcina SC A. SRL obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 591.458 RON (136.967 RON + 454.491 RON) reprezentând impozit pe veniturile din salarii şi contribuţii sociale obligatorii, urmare reconsiderării sumei nete de 719.087 RON achitată către cei doi salariaţi cu funcţii de conducere, ca fiind avantaje în natură asimilate salariilor.

Obligaţiile suplimentare de natură salarială au fost stabilite în baza prevederilor art. 55 alin. (1), alin. (2) lit. k) şi alin. (3) şi art. 57 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare:

"Art. 55 - Definirea veniturilor din salarii - (1) Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusive indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă. (2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor. k) orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii.

(3) Avantajele, cu excepţia celor prevăzute la alin. (4), primite în legătură cu o activitate menţionată la alin. (1) şi (2) includ, însă nu sunt limitate.

a) utilizarea oricărui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii, în scop personal, cu excepţia deplasării pe distanţa dus-întors de la domiciliu la locul de muncă;

b) cazare, hrană, îmbrăcăminte, personal pentru munci casnice, precum şi alte bunuri sau servicii oferite gratuit sau la un preţ mai mic decât preţul pieţii;

c) împrumuturi nerambursabile;

d) anularea unei creanţe a angajatorului asupra angajatului;

e) abonamentele şi costul convorbirilor telefonice, inclusive cartelele telefonice, în scop personal;

f) premise de călătorie pe orice mijloace de transport, folosite în scopul personal:

g) primele de asigurare plătite de către suportator pentru salariaţii proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii, la momentul plăţii primei respective, altele decât cele obligatorii; h) tichete - cadou acordate potrivit legii.

De asemenea, conform prevederilor art. 57 - (1) Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii de venituri".

În speţă sunt incidente totodată prevederile pct. 68, pct. 71 şi pct. 72 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, produsele alimentare, combustibilul, biletele de avion şi serviciile de cazare acordate celor doi salariaţi cu funcţii de conducere de către angajator sunt considerate venit asimilat salariilor pentru care se datorează impozit pe salarii, care se calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii de venituri conform art. 57 din Codul fiscal, iar la control avantajele de care au beneficiat cele două persoane cu funcţii de conducere în calitate de salariaţi au fost supuse impunerii în conformitate cu prevederile de mai sus.

Pentru a proceda la această reîncadrare, organele de control în mod corect au avut în vedere şi prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare:

"Art. 11 - (1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei".

În ce priveşte suma de 245.221 RON reprezentând impozit pe venituri din dividende

Instanţa de fond a reţinut corect faptul ca aceasta suma a rezultat din reconsiderarea plăţilor efectuate către diverşi furnizori de materiale şi construcţii pentru imobilul din Corbeanca, ca fiind venituri din dividende.

În perioada ianuarie 2011 - septembrie 2014 recurenta reclamanta a înregistrat în contul 231 "Imobilizări în curs" suma de 1.287.418 RON (inclusiv TVA) reprezentând contravaloarea materialelor şi serviciilor efectuate pentru construirea unui imobil în Corbeanca, sat Petreşti, str. x din str. x. Pentru aceste bunuri şi servicii achitate prin virament bancar nu s-a făcut dovada utilizării de către recurenta reclamanta în folosul activităţii, întrucât nu a fost declarat sediu secundar sau punct de lucru pentru locaţia menţionată.

Organele de inspecţie fiscală au procedat corect la reîncadrarea plăţilor efectuate de societate pentru construirea imobilului situat în Corbeanca, stabilind ca suma de 1.287.418 RON reprezintă venituri din dividende.

Se reţine că în data de 11 august 2011 recurenta-reclamantă a achiziţionat de la C. şi D. în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 11 august 2011 un teren situat în localitatea Corbeanca, sat Petreşti, str. x din str. x.

Prin cererea înregistrată sub nr. x din 5 iulie 2011 formulată de dl. C. a fost eliberată autorizaţia de construire nr. x din 8 septembrie 2011 pe numele persoanei fizice, prin care s-a autorizat executarea lucrărilor de construire/desfiinţare pentru "locuinţa S+P+1E, anexe şi utilităţi".

Între recurenta-reclamanta în calitate de beneficiar şi SC I. SRL în calitate de proiectant a fost încheiat contractul de prestări servicii proiectare nr. x încă din luna martie 2011, anterior achiziţionării terenului de la C. în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 11 august 2011.

Este important de subliniat că, conform planului locuinţei, suprafaţa construită, despre care societatea susţine că urmează a fi folosită drept sediu secundar sau punct de lucru al firmei sau care urmează a fi închiriată în scop economic, este compusă din subsol, sală de fitness, cameră de zi, loc de luat masa, bucătărie, grup sanitar, cămară, garderoba, terase, dormitor matrimonial, dresing, baie matrimonială, două dormitoare, grup sanitar şi balcoane, iar obiectul activităţii societăţii este tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia "prin Hotărârea AGA din 15 august 2011 - asociaţii societăţii au hotărât destinaţia imobilului care urma a fi construit ca fiind sediu secundar şi/sau imobilul va fi închiriat către terţi", art. 7 alin. (14) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii prevede că, în cazul schimbării investitorului autorizaţia îşi menţine valabilitatea cu condiţia respectării prevederilor acesteia şi a înscrierii în cartea funciară a modificărilor intervenite cu privire la drepturile reale imobiliare, iar aceasta modificare nu a fost operata nici pana la data de 12 decembrie 2014.

Rezultă că societatea nu a declarat sediu secundar sau punct de lucru pentru locaţia din Corbeanca, având ca obiect de activitate "Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii topografice şi masticurilor", iar activitatea desfăşurată din ultimul bilanţ contabil întocmit şi depus la organul fiscal teritorial, o reprezintă "Tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase".

De asemenea, pentru sumele plătite din contul societăţii pentru construirea imobilului situat în Corbeanca nu se face dovada ca acest imobil va fi utilizat în folosul societăţii, organele de inspecţie, în mod corect, au considerat aceste sume ca fiind în folosul personal al administratorului, încadrându-le în categoria dividendelor.

Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Faţă de cele reţinute mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta SC A. SRL - societate în insolvenţă - prin ADMINISTRATOR JUDICIAR B. împotriva Sentinţei nr. 122 din 17 mai 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2019 .

GGC - LM