Scope of financial audit over subordinate public entities and validity of measures imposed without direct notification under Court of Auditors rules

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 octombrie 2015, reclamantul Ministerul pentru Societatea Informaţională, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:

1. anularea Încheierii nr. 44 din 23 septembrie 2013 emisă de comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei Curţii de Conturi a României nr. 12 din 21 iulie 2015;

2. anularea măsurilor nr. 1.2., nr. I.6, nr. 11.1, nr. 11. 2. nr. 11. 3. nr. 11. 4 din Decizia Curţii de Conturi a României nr. 12 din 21 iulie 2015 şi,

3. suspendarea executării Deciziei Curţii de Conturi a României nr. 12 din 21 iulie 2015. în ceea ce priveşte măsurile nr. 1.2, nr. 1.6, nr. 11.1, nr. 11. 2, nr. 11. 3, nr. 11. 4, până la soluţionarea definitivă a cauzei, potrivit art. 15 din Legea nr. 544/2004.

La data de 2 februarie 2016, Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (A.) a formulat cerere de intervenţie principală, solicitând instanţei: suspendarea aplicării măsurilor 11. 4 dispuse prin Decizia nr. 12/2015 şi menţinute prin încheierea nr. 44 din septembrie 2015 în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi anularea în tot a măsurilor 11.4 care vizează A., dispuse prin Decizia Curţii de Conturi nr. 12/2015 şi menţinute prin încheierea nr. 44 din septembrie 2015.

La termenul de judecată din data de 14 martie 2016 Curtea a admis, în principiu, cererea de intervenţie principală.

La termenul de judecată din data de 25 aprilie 2016 Curtea a admis în parte cererile de suspendare formulate de reclamant şi intervenienta principală, dispunându-se suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. II-4 din decizia Curţii de Conturi, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

Prin Sentinţa civilă nr. 2328 din 1 iulie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte, acţiunea formulată de reclamantul Ministerul pentru Societatea Informaţională în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României; s-a admis cererea de intervenţie principală formulată de Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică; s-a dispus anularea, în parte, a Încheierii nr. 44 din 23 septembrie 2013 şi a Deciziei nr. 12 din 21 iulie 2015, exclusiv în privinţa măsurilor nr. I.6, nr. II.3 şi nr. II.4, dispuse nelegal în sarcina reclamantului de pârâta Curtea de Conturi a României; s-a respins în rest cererea principală, ca nefondată.

Împotriva Sentinţei civile nr. 2328 din 1 iulie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs atât reclamantul Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, cât şi pârâta Curtea de Conturi a României, recurenţii criticând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. 1 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale aplicabile în ceea ce priveşte soluţia de admitere în parte a acţiunii respectiv în ceea ce priveşte noţiunea măsurilor contestate 1,2; II.1; II.2 din Decizia Curţii de Conturi nr. 12 din 21 iulie 2015.

Se invocă de recurentul-reclamant următoarele aspecte de nelegalitate privind măsurile menţinute prin soluţia de admitere a acţiunii.

În ceea ce priveşte măsura nr. 1.2 din procesul-verbal aceasta constă în "neînregistrarea în contabilitatea instituţiei publice şi în situaţiile financiare întocmite la 31 decembrie 2014 a unui provizion aferent riscului pe care şi l-a asumat MSI prin neplata contravalorii tranşei a II-a la Contractul de furnizare nr. x/2013 pentru livrarea de produse software B.".

Prin decizia emisă, Curtea de Conturi a dispus următoarea măsură nr. I.2 din, Pentru remedierea abaterii constatate la capitolul A, punctul 1.2, conducerea MSI va dispune măsuri pentru analiza şi estimarea riscului de plată a unor penalităţi aferente litigiului cu furnizorul de produse B. şi evidenţierea în contabilitate a unui provizion care să acopere acest risc".

Recurentul-reclamant arată că prima instanţă şi-a însuşit nelegal opinia intimatei Curtea de Conturi în sensul că în raport de dispoziţiile Legii contabilităţii constituirea provizionului era o obligaţie legală şi aceasta chiar dacă nu erau îndeplinite pe fond condiţiile pentru constituirea acestui provizion - aceasta fiind opinia recurentului-reclamant.

Acesta arată că nu poate fi reţinută aceasta ca o obligaţie legală în sarcina sa aceasta reprezentând o opţiune în cazul în care ar exista un litigiu promovat de creditor cu privire la plata penalităţilor de întârziere aferente Contractului nr. x/2013, fiind respectate dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 82/1991.

Astfel, la momentul efectuării controlului Curţii de Conturi nu erau îndeplinite condiţiile cumulative pentru constituirea unui astfel de provizion, astfel cum sunt prevăzute la pct. 3.3 din actul normativ mai sus menţionat:

"3.3. Condiţii pentru recunoaşterea provizioanelor

Un provizion va fi recunoscut numai în momentul în care:

- o instituţie are o obligaţie curenta generată de un eveniment anterior;

- este probabil ca o ieşire de resurse să fie necesară pentru a onora obligaţia respectivă;

- poate fi realizata o estimare credibilă a valorii obligaţiei.

Daca aceste condiţii nu sunt îndeplinite, nu va fi recunoscut un provizion."

În ceea ce priveşte a doua măsură menţinută de către instanţa de fond, respectiv măsura nr. II.1 respectiv

Conducerea MSI va dispune măsuri pentru

Recuperarea prejudiciului cauzat bugetului MSI prin plata contravalorii serviciilor de transport aerian aferente deplasări doamnei C. la Baku, Azerbaidjan în perioada 1 - 5 decembrie 2014, precum şi a accesoriilor datorate bugetului de stat. Se arată că aceste cheltuieli au fost suportate pentru a se menţine un climat de imparţialitate având în vedere că partea oferă în calitate de organizator şi-a asumat plata cheltuielilor de deplasare doar pentru ministru.

Măsura contestată nr. II.2 şi menţinută prin sentinţa atacată.

Prin decizia emisa, Curtea de Conturi a dispus următoarea măsura nr. 11.2, Conducerea MSI va dispune măsuri pentru identificarea eventualilor angajaţi care se fac vinovaţi de nerespectarea reglementărilor aplicabile în domeniul achiziţiilor publice, care au determinat sancţionarea contravenţională a MSI de către Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, cu amenzi în sumă de 180.000 RON, în perioada 2010, 2012 şi 2013, amenzi achitate în anul 2014, precum şi pentru recuperarea prejudiciului cauzat bugetului MSI de la aceşti angajaţi".

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate în sensul de a se admite în tot acţiunea astfel cum a fost formulată şi anularea în tot a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi prin Decizia nr. 12/2015 şi prin Încheierea 44/2016.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare şi interpretare a legii de către prima instanţă în ceea ce priveşte soluţia de admitere în parte a acţiunii în sensul anulării măsurilor de la pct. 1.5; II.3; şi II.4 din decizie.

Măsura de la pct. 1.6 din Decizia 12/2015 priveşte următoarea dispoziţie "Conducerea MSI va dispune măsuri pentru continuarea demersurilor în vederea recuperării debitelor datorate de foştii angajaţi ai Agenţiei pentru Serviciile Societăţii Informaţionale (D.).

Premisa a constat în faptul că Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională nu a efectuat toate demersurile pentru recuperarea creanţelor în cuantum de 1.060.331,34 RON generate de debitorii din titluri executorii D.

Se invocă nelegalitatea anulării acestei măsuri în raport de dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 în baza cărora competenţa de a duce la îndeplinire măsura stabilită în raport de situaţia de fapt, respectiv identificarea în concret a demersurilor necesare revine entităţii verificate şi nu Curţii de Conturi.

Iar ulterior controlului Curţii de Conturi s-a promovat acţiunea în regres împotriva debitorului solidar în ceea ce priveşte o parte din foştii salariaţi ai D.

Măsura de la pct. II.3 din Decizia nr. 12/2015 care a fost anulată prin sentinţa atacată cuprinde următoarele dispoziţii:

"Conducerea MSI va dispune măsuri pentru recuperarea prejudiciului în sumă de 2.114 RON şi a accesoriilor aferente, reprezentând contravaloarea serviciilor de spălătorie auto plătită din bugetul MSI pentru autoturisme date în folosinţă altor instituţii".

Se arată că prima instanţă a apreciat în mod greşit clauzele Contractuale de comodat nr. x/2009 şi nr. y/2009 încheiate de MCSI cu Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică şi CN Poşta Română - respectiv art. 4.3 şi dispoziţiile art. 1.266 alin. 1 din C. civ. Aceasta deoarece prin contractele încheiate comodantul (proprietarul autoturismelor) "se obligă să suporte cheltuielile de întreţinere, revizii, reparaţii, carburanţi şi costul pieselor de schimb". În consecinţă reclamantul în calitate de comodatar nu trebuia să deconteze cheltuielile de întreţinere în care se includ şi cheltuielile cui spălarea autoturismelor, măsura fiind legală în raport de clauzele contractului de comodat.

Prin măsura de la pct. II.4 din Decizia nr. 12/2015 s-a dispus următoarele:

"Conducerea A. va dispune măsurile ce se impun pentru:

- sistarea acordării sporurilor de confidenţialitate şi de dispozitiv până la aprobarea cadrului legal necesar acordării acestora;

- recuperarea sporurilor de confidenţialitate şi de dispozitiv plătite nelegal, estimate de echipa de audit pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2014 la suma de 60.795 RON;

- calcularea şi reţinerea sporurilor de confidenţialitate şi de dispozitiv plătite nelegal şi pentru anul 2015.

Această măsură s-a dispus de recurenta-pârâtă pentru înlăturarea abaterii care priveşte "Acordarea către toţi salariaţii instituţiei de sporuri calculate la salariul de bază, respectiv spor de confidenţialitate şi spor de dispozitiv în cuantum de 254.083 RON, fără a se asigura cadrul legal pentru acordarea acestora.

La momentul înfiinţării A. (11 mai 2011), legislaţia în vigoare referitoare la salarizarea personalului din instituţiile bugetare nu conţinea dispoziţii exprese cu privire la acordarea unor astfel de sporuri personalului contractual care urma a fi angajat la A., situaţie în care, conducerea entităţii, pentru a asigura cadrul legal necesar acordării acestor sporuri, avea obligaţia să iniţieze către ministerul coordonator demersurile prevăzute de art. 21 (în vigoare la acea dată) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv:

"Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă ., precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc prin regulament elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ... care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, fiecăreia dintre instituţii .., cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate".

Dar, conducerea A., în loc să respecte prevederile art. 21 din Legea nr. 284/2010, menţionat mai sus, s-a limitat la a solicita Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (cu adresa nr. x/2011) un punct de vedere. în răspunsul primit, cu Adresa nr. x din 25 iulie 2011, s-au precizat următoarele:

"Deoarece A. este instituţie publică nou înfiinţată, salariul funcţiilor prevăzute în statul de funcţii se determină aplicând succesiv din urmă actele normative care au reglementat salarizarea personalului contractual bugetar până la adoptarea Legii-cadru nr. 284/2010,

Având în vedere cele de mai sus, considerăm că pentru personalul de specialitate, salariile de bază se vor stabili utilizând Anexa nr. Ib din O.G. nr. 10/2008 şi Anexa nr. V/2b pentru funcţiile comune.

În salariile de bază stabilite conform celor de mai sus, la 1 ianuarie 2010 pot fi incluse, în funcţie de specificul activităţii, pe lângă sporul de vechime, şi sporurile prevăzute în nota la Anexa nr. 1/1 la Legea nr. 330/2009, respectiv indemnizaţia de conducere, spor de confidenţialitate (de până la 15% din salariul de bază), spor de dispozitiv (de 25% din salariul de bază)."

În baza răspunsului primit de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Directorul General al A., prin art. 2 din Decizia nr. 9 din 3 august 2011, a stabilit că:

"în salariile de bază sunt incluse sporul de vechime (după caz), indemnizaţia de conducere (după caz), sporul de confidenţialitate (15% din salariul de bază) şi sporul de dispozitiv (25% din salariul de bază)".

Prima instanţă a dispus anularea acestei măsuri numai pentru motive de ordin procedural invocat de reclamant şi de intervenient reţinând în esenţă că această măsură este nelegală deoarece a fost dispusă în sarcina conducerii A. în urma unei acţiunii de verificare la reclamantul MSI în condiţiile în care A. nu a fost subiectul acestei activităţi de verificare, care s-a finalizat cu emiterea raportului de control comunicat reclamantului.

Criticile pe fond legate de nelegalitatea acestei abateri nu au fost reţinute.

Se critică ca nelegală anularea pentru motive procedurale a acestei măsuri apreciindu-se că în mod nelegal au fost interpretate şi aplicate greşit prevederile pct. 43 - 124 şi pct. 181 din E. pe motiv că măsurile au fost dispuse în sarcina intervenientului A. ca fiind o entitate juridică distinctă faţă de care nu se dispune legal aceste măsuri în condiţiile în care intervenientul A. nu a făcut obiect al activităţii de verificare.

Se susţine că prima instanţă a făcut o confuzie între procedura care trebuie respectată în cazul acţiunilor de control prevăzute la Cap. II pct. 36 - 173 din RODAS şi procedura aplicată în cazul acţiunilor de audit financiar reglementate la Cap III pct. 250 - 366 din RODAS dispunând în mod eronat anularea măsurii 114 din decizie. Iar în cauză echipa de audit a realizat o acţiune de audit financiar asupra contului de execuţie încheiat la 31 decembrie 2014 de către MSI. În consecinţă sub aspect procedural sunt aplicabile dispoziţiile pct. 250 - 366 din RODAS şi nu procedura prevăzută la pct. 43 - 124 din RODAS, care se referă la auditul de conformitate (control).

în timpul misiunii de audit financiar, auditorii publici externi solicită de la aceste entităţi, CHIAR DACĂ NU AU FOST CUPRINSE ÎN PROGRAMUL ANUAL DE ACTIVITATE A CURŢII DE CONTURI, furnizarea de acte, documente şi informaţii necesare pentru justificarea modului de fundamentare şi utilizare a fondurilor publice de care au beneficiat sau documente pentru verificarea legalităţii şi regularităţii unor operaţiuni economice efectuate şi raportate prin situaţiile financiare centralizate (agregate) ale ordonatorului de credite auditat."

Aşadar, în mod corect şi legal, auditorii publici externi s-au adresat A. pentru ca, în calitatea sa de beneficiar şi utilizator de fonduri publice din bugetul M.S.I., să prezinte documente justificative cu privire la modul de cheltuire a acestora, fără a fi necesară includerea sa, în mod distinct, în programul anual de activitate, cum eronat a apreciat instanţa de fond.

Totodată, instanţa de fond a reţinut, în mod eronat, că A. trebuia notificat şi întocmit un raport de control, la care entitatea să aibă posibilitate să facă obiecţiuni, deoarece conform pct. 274 lit. b) din RODAS:" Entităţile incluse în programul anual de activitate trebuie notificate asupra misiunii de audit financiar ce se efectuează de către structurile Curţii de Conturi, cu următoarele excepţii: b) verificarea fondurilor publice care s-au alocat către entităţile aflate în subordinea/coordonarea/sub autoritatea ordonatorilor principali, secundari sau terţiari de credite, precum şi către alte entităţi prin bugetele acestora, în cadrul acţiunilor de audit financiar efectuate la aceşti ordonatori de credite" rezultă că A. nu trebuia notificat, iar în temeiul pct. 260 la nivelul A. trebuia încheiată o notă de constatare şi nu un raport de control.

În cauză nota de constatare întocmită de echipa de audit la A. a fost comunicată acesteia la data de 27 aprilie 2015, abaterile constatate fiind incluse în procesul-verbal de constatare din 5 mai 2015, anexă la raportul de audit, astfel încât nu se poate reţine încălcarea dreptului la apărare al intervenietului.

Aceasta în condiţiile în care în contestaţia formulată de recurentul-reclamant împotriva măsurii de la pct. II.4 din Decizia nr. 12/2015 au fost preluate şi apărările A. reluate de acesta în calitate de intervenient principal în cererea de intervenţie formulată în prezenta cauză.

Se solicită admiterea recursului casarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii şi a cererii de intervenţie ca nefondată şi menţinerii ca legal emise a actelor Curţii de Conturi.

La dosar recurentul-reclamant şi intervenientul principal au formulat concluzii scrise.

Analizând recursurile declarate de recurentul-reclamant Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională şi de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi în raport de aspectele de nelegalitate invocate şi încadrate de pârâţi în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., Curtea apreciază pentru următoarele considerente că este nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională şi că este fondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României, în parte sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

Recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională este apreciat ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. respectiv greşita interpretare şi aplicare a legii în ceea ce priveşte măsurile menţinute de instanţă prin soluţia de admitere în parte a acţiunii formulate de recurentul-reclamant Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională.

În ceea ce priveşte măsura nr. 1.2 din procesul-verbal de constatare menţinută prima instanţă şi contestată de reclamant în recurs Curtea nu va reţine aspectele de nelegalitate invocate.

Prin decizia emisă, Curtea de Conturi a dispus următoarea măsură nr. I. 2 din, Pentru remedierea abaterii constatate la capitolul A, punctul 1.2, conducerea MSI va dispune măsuri pentru analiza şi estimarea riscului de plată a unor penalităţi aferente litigiului cu furnizorul de produse B. şi evidenţierea în contabilitate a unui provizion care să acopere acest risc".

Curtea nu va reţine susţinerea reclamantului în sensul înregistrarea provizionului de 3.030.655 RON ar reprezenta o opţiune invocându-se dispoziţiile Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 1917/2005.

Curtea apreciază că în cauză reclamantul avea obligaţia prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 şi nu opţiunea de a evidenţia în situaţia sa financiară situaţia provizioanelor constituite conform OMFP nr. 1917/2005.

În mod legal prima instanţă a menţinut această măsură constituirea provizionului fiind o obligaţie în raport de legea contabilităţii şi nu o opţiune pentru instituţia reclamantă.

În ceea ce priveşte Măsura II.1 menţinută măsura constând în recuperarea prejudiciului cauza prin plata contravalorii serviciilor de transport aerian deplasării d-nei C. la Baku în perioada 1-4.12.2014 Curtea nu va reţine apărarea în sensul că a fost suportată decontarea pentru menţinerea unui climat de imparţialitate, în condiţiile în care organizatorul şi-a asumat plata cheltuielilor de deplasare doar pentru ministru.

Curtea apreciază că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 15 alin. 1 din HGR nr. 518/1995 în cadrul cheltuielilor intrând cheltuieli cu transportul în condiţiile în care din actele primite de la organizatorii nu rezultă că partea oferă şi nu şi-ar fi asumat obligaţiile de cazare şi transport - atât pentru Ministrul român cât şi pentru cei doi colegi care l-au însoţit în deplasare. Din actele verificate cu ocazia controlului rezultă că evenimentul nu a fost organizat de instituţii private astfel încât în cauză nu există temei pentru decontarea cheltuielilor de transport de către recurentul-reclamant.

În ceea ce priveşte a treia măsură menţinută prin sentinţa atacată şi contestată prin cererea de recurs, respectiv Măsura II.2 constând în dispunerea de măsuri pentru identificarea angajaţilor care se fac vinovaţi de nerespectarea reglementărilor aplicabile în domeniul achiziţiilor publice care au determinat sancţionarea contravenţională a MSI de către ANRMAP cu amenzi în perioada 2010 - 2013, Curtea va aprecia ca legală soluţia de menţinere dispusă de prima instanţă, Curtea nu va analiza excepţia prescripţiei dreptului aceasta fiind invocată prin concluziile scrise şi reprezentând motivare nelegalitate invocat în faţa primei instanţei.

În cauză nu poate fi reţinută în cererea de recurs apărarea invocată în sensul că recurentul-pârât a fost condamnat ca persoană juridică şi a plătit ca atare din fonduri publice fiind venit de la stat nu există în cauză un prejudiciu, nefiind îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii materiale pentru angajaţii autorităţii verificate.

Curtea nu va reţine argumentele reiterate în recurs privind această măsură în cauză fiind aplicat corect dispoziţiile art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992 în sensul că recurentul-reclamant are obligaţia recuperării propriu cauzat de plata amenzilor contravenţionale aplicate pentru o neregulă ce se încadrează în dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006.

Iar această obligaţie care rezultă din art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 este independentă de plata amenzilor contravenţionale aplicate recurentului-reclamat având obligaţia de a dispune măsuri pentru recuperarea acestui prejudiciu constând în plata amenzilor cauzate de nerespectarea procedurilor de achiziţie publică.

Faţă de cele expuse, Curtea apreciază recursul declarat de reclamantul -recurent ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României este apreciat de Curte ca fondat, în parte sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, în cauză fiind îndeplinite în parte condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Curtea apreciază că sentinţa atacată este nelegală în ceea ce priveşte soluţia dispusă cu privire la măsura II.4 din actele contestate şi pentru aceleaşi argumente fiind nelegală soluţia de admitere a cererii de intervenţie principală, care vizează aceeaşi Măsura nr. II.4.

Măsura II.4 din Decizia nr. 12/2015 priveşte următoarea dispoziţie dispusă privind conducerea intervenientului principal.

"Conducerea A. va dispune măsurile ce se impun pentru:

- sistarea acordării sporurilor de confidenţialitate şi de dispozitiv până la aprobarea cadrului legal necesar acordării acestora;

- recuperarea sporurilor de confidenţialitate şi de dispozitiv plătite nelegal, estimate de echipa de audit pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2014 la suma de 60.795 RON;

- calcularea şi reţinerea sporurilor de confidenţialitate şi de dispozitiv plătite nelegal şi pentru anul 2015".

Această măsură s-a dispus pentru înlăturarea abaterii contestate care priveşte acordarea către toţi salariaţii instituţiei de sporuri calculate la salariul de bază, respectiv spor de confidenţialitate şi spor de dispozitiv în cuantum de 254.083 RON, fără a se asigura cadrul legal pentru acordarea acestora.

Curtea constată că motivul anulării măsurii care a fost apreciată pe fond a fi corectă a fost de ordin procedural şi pentru încălcarea unui drept de apărare al intervenientului principal. Aceasta deoarece a apreciat prima instanţă în sarcina conducerii A. în urma unei acţiunii de verificare care privea instituţia reclamantului -recurent au fost dispuse măsuri, în condiţiile în care A. nu a fost subiectul acestei activităţi de verificare în conformitate cu prevederile din RODAS activitate finalizată cu emiterea Raportului de control comunicat reclamantului.

Contrar primei instanţe, Curtea apreciază că măsura nr. II.4 este legală, fiind nefondate atât cererea principală cât şi cererea de intervenţie principală care au ca obiect această măsură.

În cauză măsura a fost dispusă conform pct. 250 - 366 din RODAS în cadrul unui control - audit financiar care viza contul de execuţie încheiat la 31 decembrie 2014 de către recurentul-reclamant.

Verificarea A. s-a realizat în temeiul dispoziţiilor pct. 260 din RODAS, luând în considerare că această instituţie publică este ordonator secundar de credite, fiind finanţată integral din bugetul de stat, prin bugetul M.S.I.

Astfel, în cazul efectuării acţiunilor de audit financiar la ordonatorii principali de credite vor fi supuse auditării şi fondurile publice alocate sub orice formă (virări de credite bugetare, transferuri, subvenţii, forme de sprijin etc.) către entităţile din subordinea/coordonarea/sub autoritatea acestora, către asociaţii de dezvoltare intercomunitară, precum şi către alte entităţi care, în temeiul unor prevederi legale, au primit fonduri publice prin bugetele acestor ordonatori, sub aspectul fundamentării şi justificării sumelor solicitate, al monitorizării şi controlului utilizării acestor fonduri în condiţii de I legalitate şi regularitate.

În mod corect în sarcina conducerii intervenientului principal cu privire la modul de cheltuire a fondurilor publice în calitate de beneficiar al fondurilor publice fără a fi necesară includerea în distinct în programul anual de activităţi.

În cauză nu poate fi reţinută susţinerea primei instanţe privind pretinsa lipsă de apărare a intervenientului principal. În cauză recurentul-reclamant în calitate de entitate verificată şi-a însuşit apărările formulate de A. cu privire la actele emise de intimată şi le-a valorificat în căile de atac formulate.

În conformitate cu pct. 364 alin. (2) din RODAS, conducătorul entităţii care are calitatea de ordonator principal de credite la care s-a efectuat auditul financiar are dreptul să formuleze contestaţie faţă de măsurile dispuse şi termenele stabilite prin decizie. La întocmirea contestaţiei, acesta poate ţine seama şi de punctul de vedere al unităţilor care au beneficiat de fonduri publice, prin bugetul său şi la care s-au constatat abaterile consemnate în Notele de constatare.

Astfel, în contestaţia formulată de Ministerul pentru Societatea Informaţională împotriva măsurii de la pct. 11,4 din Decizia nr. 12 din 21 iulie 2015 a Departamentului XI din cadrul Curţii de Conturi a României, au fost preluate şi apărările A. În acest sens, prin Adresa nr. x din 23 iulie 2015, M.S.I. a comunicat intervenientei principale, Decizia nr. 12 din 21 iulie 2015, cu solicitarea de a-i transmite punctul său de vedere, pentru a-1 include în contestaţia la decizia menţionată, ceea ce s-a întâmplat, în realitate.

A. a răspuns, prin Adresa nr. x din 29 iulie 2015, cerând M.S.I. să integreze în cuprinsul contestaţiei ce urma să o formuleze, punctul de vedere al A. împotriva măsurii nr. II.4 din decizie.

Ulterior, M.S.I., prin Adresa nr. x din 30 septembrie 2015, a comunicat intervenientei Încheierea nr. 44 din 23 septembrie 2015 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, care a fost pronunţată luându-se în considerare şi apărările A. însuşite de M.S.I. în cuprinsul contestaţiei, solicitând-se, de asemenea, un punct de vedere raportat la acest act administrativ.

Din această perspectivă, este de subliniat faptul că prin acţiunea introductivă, care face obiectul prezentului dosar, M.S.I. a atacat şi măsura de la pct. II.4 din Decizia nr. 12 din 21 iulie 2015, astfel cum a fost menţinută prin Încheierea nr. 44 din 23 septembrie 2015 a Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor, pentru aceleaşi motive care au fost invocate şi în cererea de intervenţie principală.

În ceea ce priveşte celelalte măsuri anulare prin sentinţa atacată Curtea apreciază ca fiind legală soluţia dispusă urmând a fi menţinută.

Astfel, în ceea ce priveşte măsura 1.6 din Decizia nr. 12/2015 Abaterea reţinută a fost că "nu au fost iniţiate inclusiv prin intermediul instanţelor toate activele necesare recuperării sumelor garantate de debitorii din titluri executorii D., creanţe în cuantum de 1.060.331,34 RON.

În mod corect s-a apreciat de prima instanţă că nu sunt îndeplinite condiţiile pct. 2.4 din OMFP nr. 96/2015 în condiţiile în care acestea reprezintă norme cu caracter general iar măsurile dispuse sunt neclare în principal în ceea ce priveşte obligaţiile stabilite în sarcina reclamantului.

Iar executarea silită a recurentului-reclamant de către foştii salariaţi s-a făcut în baza unor hotărâri definitive, existând şi hotărâri definitive pronunţate pe contestaţiile la executare nefiind posibilă formularea de "noi acţiuni" de către recurentul-reclamant.

Iar acţiunile în regres formulate nu pot di calificate ca "noi acţiuni" în sensul măsurii dispuse de intimată.

În ceea ce priveşte măsura nr. 3 din Decizia nr. 12/2015 în sensul luării de măsuri pentru recuperarea prejudiciului în sumă de 214 RON şi accesoriile aferente reprezentând contravaloarea serviciilor de spălătorie auto plătite din bugetul MSI pentru autoturisme date în folosinţa altor instituţii.

Curtea nu va reţine aspectul de nelegalitate invocat în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor din contractul de comodat nr. x/2009 şi nr. y/2009 încheiate de reclamantul cu Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informaţii şi CN - Poşta Română S.A. Curtea apreciază că aceste cheltuieli cu spălătoria auto nu reprezintă cheltuieli de întreţinere a autoturismelor date în comodat care să fie în sarcina comodantului "a proprietarilor bunurilor conform contractului ce reprezintă cheltuieli necesare pentru folosirea bunului care cad conform normei generale - dispoziţiile art. 1564 - 1569 din vechiul C. civ. şi art. 2151 alin. (1) C. civ. în sarcina comodatarului şi nu a comodantului".

Faţă de cele mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. civ. va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi şi va casa în parte sentinţa atacată şi rejudecând va respinge ca nefondată cererea principală inclusiv Măsura 114 ca nefondată şi cererea de intervenţie principală ca nefondată.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională împotriva aceleiaşi sentinţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României împotriva Sentinţei civile nr. 2328 din 01 iulie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea principală inclusiv privind Măsura nr. II.4, ca nefondată.

Respinge cererea de intervenţie principală, ca nefondată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională împotriva Sentinţei civile nr. 2328 din 1 iulie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2019.

GGC - LM