Unenforceable re-adaptation of foreign life sentence after recognition; res judicata bars execution objection for penalty reduction

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 335 din data de 12 decembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. .

Pentru a dispune astfel s-a reţinut că, potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face dacă se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Prin Sentinţa penală nr. 85 din 15 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare italiene - Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Napoli (nr. de referinţă S.A. x/2015 RM).

S-a constatat ca fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 155 alin. (1) din Legea 302/2004 republicată.

S-a recunoscut Hotărârea nr. 39/13 a Curţii de Apel cu Juri din Napoli pronunţată la data de 14 mai 2013, definitivă la data de 14 octombrie 2014, privindu-l pe cetăţeanul român A. şi s-a dispus transferarea condamnatului A. în vederea continuării executării pedepsei detenţiunii pe viaţă (infracţiuni având corespondent în art. 188 alin. (1) rap. la art. 189 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen., art. 233 rap. la art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen.).

Prin Decizia penală nr. 233/A din 27 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, subsecvent admiterii apelului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a fost desfiinţată în parte sentinţa menţionată, numai în ceea ce priveşte perioada executată din pedeapsa stabilită în sarcina condamnatului, dispunându-se deducerea perioadei executate din pedeapsă de la 5 octombrie 2010 la zi.

Cu ocazia soluţionării cauzei s-au solicitate relaţii de la Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Napoli pentru a comunica dacă autorităţile judiciare italiene sunt de acord cu predarea condamnatului în condiţiile în care legea penală română prevede posibilitatea comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii, în contextul în care din hotărârea de condamnare rezulta că pedeapsa detenţiunii pe viaţă aplicată condamnatului A. fusese stabilită fără posibilitatea de a fi pus în libertate.

Răspunsul autorităţii judiciare italiene a fost în sensul că erau de acord cu predarea sub condiţia ca măsura pedepsei temporare să nu fie inferioară maximului de pedeapsă prevăzută în România, pentru săvârşirea infracţiunii de omor voluntar calificat.

Prin urmare, prima instanţă a reţinut că instanţa română analizase posibilitatea aplicării unei alte pedepse contestatorului A. încă de la momentul recunoaşterii hotărârii de condamnare italiene, dar a apreciat că nu se impunea înlocuirea acesteia cu pedeapsa închisorii de 25 de ani, soluţia căpătând autoritate de lucru judecat.

S-a reţinut că persoana condamnată A. a formulat contestaţie la executare împotriva Sentinţei penale nr. 85 din 15 aprilie 2016 a Curţii de Apel Craiova invocând incidenţa dispoziţiilor art. 154 alin. (8) (art. 141 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 şi solicitând, în esenţă, adaptarea pedepsei recunoscute, conform legii penale mai favorabile, fapta fiind săvârşită înainte de intrarea în vigoare a noului C. pen. şi înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii de 25 de ani.

Prin precizările ulterior formulate, contestatorul a solicitat înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa de 25 ani închisoare, acesta fiind maximul de pedeapsă prevăzut de art. 175 din C. pen. anterior pentru infracţiunea de omor calificat, menţionând că pedeapsa detenţiunii pe viaţă aplicată de statul italian depăşeşte limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune.

Contestatorul condamnat a invocat dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., potrivit cărora contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei.

Instanţa de fond a reţinut că pedeapsa detenţiunii pe viaţă a cărei reindividualizare se solicită de către contestatorul condamnat A. nu a fost aplicată direct de autorităţile române, fiind recunoscută ulterior de Curtea de Apel Craiova, prin Sentinţa penală nr. 85/15 aprilie 2016, sentinţă la a cărei pronunţare instanţa penală română a avut în vedere posibilitatea înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă la care acesta fusese condamnat prin Hotărârea nr. 39/19 a Curţii de Apel cu Juri din Napoli în pedeapsa închisorii de 25 de ani.

Or, aşa cum s-a menţionat şi prin Sentinţa penală nr. 85 din 15 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 233/A din 27 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a constatat că instanţa română a analizat posibilitatea aplicării unei alte pedepse contestatorului A. încă de la momentul recunoaşterii hotărârii de condamnare italiene dar s-a apreciat că nu se impune înlocuirea acesteia cu pedeapsa închisorii de 25 de ani, soluţia căpătând autoritate de lucru judecat.

În acest context, s-a constatat că durata pedepsei aplicată prin Sentinţa penală nr. 85 din 15 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care a fost recunoscută Hotărârea nr. 39/19 a Curţii de Apel cu Juri din Napoli pronunţată la data de 14 mai 2013, definitivă la data de 14 octombrie 2014, nu depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.

În consecinţă, s-a constatat caracterul nefondat al motivelor de contestaţie la executare.

Împotriva Sentinţei penale nr. 335 din data de 12 decembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat contestaţie condamnatul A., la data de 16 decembrie 2019, contestaţie care nu a fost motivată în scris.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la data de 24 decembrie 2019.

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată ca aceasta este nefondată, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârilor penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Astfel, contestaţia la executare reprezintă mijlocul procesual ce poate fi exercitat pentru soluţionarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii penale definitive sau după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta.

Aşa cum s-a arătat, potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face dacă se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

În speţă, contestatorul şi-a întemeiat cererea având ca obiect micşorarea pedepsei pe dispoziţiile art. 154 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penala republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora "Instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare".

Însă, aşa cum bine a subliniat primea instanţe, pedeapsa detenţiunii pe viaţă, a cărei reindividualizare practic se solicită de către contestator, nu a fost aplicată direct de către autorităţile române, ci doar recunoscută ulterior de Curtea de Apel Craiova prin Sentinţa penală nr. 85 din 15 aprilie 2016, sentinţă la a cărei pronunţare instanţa penală română a avut în vedere posibilitatea înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă la care persoana transferabilă fusese condamnată prin Hotărârea nr. 39/19 a Curţii de Apel cu Juri din Napoli, în pedeapsa închisorii de 25 de ani. În acest sens, în considerentele Sentinţei penale nr. 85 din 15 aprilie 2016 a Curţii de Apel Craiova se menţionează în mod expres că "Pe parcursul soluţionării cererii s-a dispus efectuarea unei adrese către Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Napoli, pentru a comunica dacă sunt de acord cu predarea condamnatului, în condiţiile în care legea penală română prevede posibilitatea comutării sau înlocuirii detenţiunii pe viaţă cu închisoarea, în condiţiile în care din hotărârea de condamnare rezultă că numitul A. a fost condamnat la detenţiune pe viaţă, fără posibilitatea de a fi pus în libertate."

De asemenea Curtea de Apel Craiova a mai consemnat că "prin răspunsul ataşat la dosarul cauzei, se reţine că autorităţile italiene sunt de acord cu condiţia ca măsura pedepsei temporare să nu fie inferioară maximului de pedeapsă prevăzută în România, pentru săvârşirea infracţiunii de omor voluntar calificat".

Aşa fiind, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că instanţa română a analizat posibilitatea aplicării unei alte pedepse contestatorului A. încă de la momentul recunoaşterii hotărârii de condamnare italiene dar a apreciat că nu se impune înlocuirea sa cu pedeapsa închisorii de 25 de ani, soluţia căpătând autoritate de lucru judecat.

De altfel, nu este admis pe calea contestaţiei la executare să se revină asupra unor dispoziţii care au autoritate de lucru judecat.

În consecinţă, se constată că, în mod corect, instanţa Curţii de Apel a concluzionat că nu există nicio nelămurire cu privire la situaţia juridică a condamnatului, cu privire la infracţiunile pentru care a fost condamnat, şi nici cu privire la durata pedepsei care trebuie executată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei nr. 335 din data de 12 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei nr. 335 din data de 12 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2020.

GGC - CL