European arrest warrant execution refused for conviction in absentia lacking personal notification and effective legal representation

Deliberând asupra cauzei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 80/FCJI din data de 31 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, privind persoana solicitată A., în baza art. 109 alin. (1) şi (4) raportat la art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, în aplicarea articolul 4a alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI, a fost respinsă sesizarea formulată de Parchetul Curţii din Dodekanissos, pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 06.12.2018, de către domnul procuror B. din cadrul Parchetului Curţii din Dodekanissos, în vederea executării pedepsei de 10 ani închisoare, la care a fost condamnată persoana solicitată A., prin hotărârea cu nr. de referinţă 8/11.01.2013 a Curţii de Apel de trei membri pentru infracţiuni din Dodekanissos, pentru comiterea unui număr de două infracţiuni, de "cumpărare de droguri narcotice (canabis)" şi "deţinerea de droguri narcotice, săvârşită în mod profesionist şi din obişnuinţă", prevăzute de art. 1, art. 12, art. 14, ari, 16, art. 18, art. 26§1, art. 27§1, art, 51, art. 52, art. 53, art. 79 şi art. 94 par. 1 din C. pen. elen şi art. 1 par. I 2 Tabelul A6, art. 20§2 şi art. 37 din Legea 3459/2006.

Prin aceeaşi încheiere, s-a constatat că persoana solicitată A. nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii.

De asemenea, s-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută la data de 25.08.2019, ora 17:40, prin Ordonanţa de reţinere nr. 33/2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, dată în Dosar nr. x/2019, şi arestată începând cu data de 26 august 2019 şi până la data de 31 august 2019.

În baza dispoziţiilor art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost revocată măsura controlului judiciar dispusă faţă de persoana solicitată A. prin încheierea curţii de Apel Iaşi din data de 30.08.2019, verificată şi menţinută succesiv prin încheierile din 16.09.2019 şi 02.10.2019.

În temeiul dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cheltuielile judiciare avansate cu ocazia soluţionării prezentei cauzei au rămas sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că pe rolul Curţii de Apel Iaşi a fost înregistrată sub nr. x/2019 sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi privind arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării către autoritatea judiciară din Grecia în baza mandatului european de arestare emis la data de 06.12.2018, de către domnul procuror B. din cadrul Parchetului Curţii din Dodekanissos, fundamentat pe Hotărârea Curţii de Apel de trei membri pentru infracţiuni din Dodekanissos nr. 8/11.01.2013.

Potrivit semnalării SIS introdusă de Biroul SIRENE din Grecia, persoana solicitată A. a fost condamnată la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru comiterea unui număr de două infracţiuni, de "cumpărare de droguri narcotice (canabis)" şi "deţinerea de droguri narcotice, săvârşită în mod profesionist şi din obişnuinţă", prevăzute de art. 1, art. 12, art. 14, art. 16, art. 18, art. 26§1,art. 27§1, art, 51, art. 52, art. 53, art. 79 şi art. 94 par. 1 din C. pen. elen şi art. 1 par. I 2 Tabelul A6, art. 20§2 şi art. 37 din Legea 3459/2006.

Persoana solicitată A. a refuzat să fie predată autorităţilor judiciare din Grecia pentru executarea pedepsei mai sus menţionate, invocând că nu a avut cunoştinţă de proces şi că în baza aceluiaşi mandat european a fost arestată în luna februarie 2019 în Italia, fiind plasată iniţial în arest la domiciliu, apoi pusă în libertate, procedura judiciară nefinalizată până la acest moment. Totodată, a declarat că nu renunţă la regula specialităţii.

Având în vedere incidenţa respectivului motiv invocat de persoana solicitată A., autorităţile italiene au comunicat, la solicitarea formulată de Curtea de Apel Iaşi, că numita A. a fost implicată într-o procedură de predare gestionată de către Curtea de Apel din Florenţa, pe baza unui mandat european de arestare emis de autoritatea elenă, în executarea unei pedepse de 10 ani de închisoare, pentru că a cumpărat şi reţinut aproximativ 78 de grame de cânepă.

Pentru această procedură, A. a fost în arest în perioada 9 februarie 2019 - 12 februarie 2019 în unitatea de detenţie din Florenţa "Sollicciano", măsură adoptată în cadrul procedurii EAW. Ulterior, a fost dispusă măsura obligaţiei de şedere în municipiul de reşedinţă a acesteia. Curtea de Apel din Florenţa nu s-a pronunţat asupra predării, deoarece autoritatea elenă nu ar fi transmis sentinţa de condamnare, document considerat necesar pentru a decide asupra EAW. Măsura sus-menţionată aplicată împotriva numitei A. a fost revocată în cadrul şedinţei din 9.5.2019. În plus, audierea din 9 mai a fost amânată pentru data de 14 iunie, iar cea din urmă pentru data de 19 septembrie 2019, deoarece Curtea italiană aşteaptă documente de la autorităţile elene.

Din procesul-verbal al şedinţei din 2 aprilie 2019, a rezultat că instanţa italiană a emis un ordin prin care a solicitat autorităţilor elene ca, pe lângă transmiterea sentinţei, să precizeze: 1) dacă A. - care a declarat că nu cunoaşte procedura pendinte în sarcina sa - a fost citată sau informată în alt mod cu privire la data şi locul audierii care s-a pronunţat decizia în absenţă; 2) tipul şi durata pedepsei pentru dispoziţiile încălcate.

Chiar dacă autorităţile italiene nu s-au pronunţat asupra executării mandatului european de arestare sau a recunoaşterii hotărârii de condamnare pe care se întemeiază acest mandat, Curtea a apreciat că procedura desfăşurată în Italia nu constituie un impediment în soluţionarea prezentei cauze.

Revenind la prezenta cauză, prima instanţă, analizând incidenţa unor motive de refuz, a reţinut că executarea de către autorităţile române a unui mandat european de arestare este reglementată în legislaţia naţională de Legea nr. 302/2004, republicată, Titlul III, Capitolul III.

Art. 99 alin. (1) din lege reglementează motivele de refuz obligatoriu al executării, statuând că autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

În prezenta cauză nu este incident niciunul dintre motivele de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare având în vedere că nu există date că persoana solicitată ar fi fost judecată definitive pentru aceleaşi fapte de către un alt stat, raportat vârstei, ar fi răspuns penal şi potrivit legii române, iar infracţiunea nu este acoperită de amnistie în România.

Art. 99 alin. (2) din lege reglementează motivele de refuz facultative ale executării, statuând că autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în cazurile prevăzute de lit. a) - i).

a) Situaţia prevăzută la art. 97 alin. (2) din lege, potrivit căruia pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1), predarea este subordonată condiţiei ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracţiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia.

Curtea a constatat că în cauză nu este incident acest motiv de refuz şi că infracţiunea ce face obiectul mandatului european de arestare are corespondent în infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, sancţionată de legea română cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă, fiind îndeplinită astfel condiţia dublei incriminări.

b) Când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare.

Nu este incident un astfel de caz. În urma verificărilor efectuate în baza de date ECRIS Global Persons Search s-a constatat că pe numele persoanei solicitate nu figurează dosare penale în curs de instrumentare.

c) Când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.

Persoana solicitată este cetăţean român şi a declarat că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent şi că, în eventualitatea în care nu vor fi primite excepţiile formulate, solicită recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că judecata în lipsă - motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, incident în cauză, este şi unul dintre motivele pentru care se poate dispune refuzul recunoaşterii hotărârii penale în vederea executării în România a pedepsei aplicate într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Curtea a apreciat că nu poate fi refuzată executarea mandatului european de arestare concomitent cu recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii de condamnare.

d) Când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost graţiată potrivit legii statului de condamnare.

Nu a fost invocată sau identificată o astfel de situaţie în cauză.

e) Când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României.

Infracţiunile au fost comise în afara teritoriului României.

f) Când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român.

Nu este incident un astfel de caz, infracţiunile fiind săvârşite pe teritoriul statului emitent.

g) Când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române.

Mandatul european de arestare a fost emis în baza sentinţei penale cu nr. de referinţă 8/11.01.2013 a Curţii de Apel de trei membri pentru infracţiuni din Dodekanissos, în vederea executării unei pedepse de 10 ani închisoare, pentru fapte săvârşite la 06.04.2009, respectiv cu 6 luni înaintea acestei date.

Raportat termenelor de prescripţie a executării pedepsei reglementate de art. 162 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., respectiv art. 126 alin. (1) lit. b) din vechiul C. pen., Curtea apreciază că nu este incident un astfel de caz de refuz.

h) Când o autoritate judiciară română a decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri.

Nu a fost invocată sau identificată o astfel de situaţie în cauză.

i) Când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent:

(i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, email sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la faptul că poate fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre şi i se va aduce la cunoştinţă că hotărârea de condamnare este supusă,într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată.

Potrivit articolului 4a alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI, autoritatea judiciară de executare poate refuza, de asemenea, executarea mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate, în cazul în care persoana nu a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia, cu excepţia cazului în care mandatul european de arestare precizează că persoana, în conformitate cu alte cerinţe procedurale definite în legislaţia naţională a statului membru emitent:

(a) în timp util (i) fie a fost citată personal şi, prin urmare, informată cu privire la data şi locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia, fie a primit efectiv, prin alte mijloace, o informare oficială cu privire la data şi locul stabilite pentru respectivul proces, în aşa fel încât s-a stabilit fără echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoştinţă de procesul stabilit;

şi (ii) a fost informată că poate fi pronunţată o decizie în cazul în care nu se prezintă la proces;

sau (b) având cunoştinţă de procesul stabilit, a mandatat un avocat care a fost numit fie de către persoana în cauză, fie de către stat pentru a o apăra la proces şi a fost într-adevăr apărată de avocatul respectiv la proces;

sau (c) după ce i s-a înmânat decizia şi a fost informată în mod expres cu privire la dreptul la rejudecarea cauzei sau la o cale de atac, în cadrul căreia persoana are dreptul de a fi prezentă şi care permite ca situaţia de fapt a cauzei, inclusiv dovezile noi, să fie reexaminată şi care poate conduce la desfiinţarea deciziei iniţiale:

(i) a indicat în mod expres că nu contestă decizia;

sau (ii) nu a solicitat rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac în intervalul de timp corespunzător;

sau (d) nu i s-a înmânat personal decizia, însă:

(i) i se va înmâna decizia personal şi fără întârziere după predare şi va fi informată în mod expres cu privire la dreptul la rejudecarea cauzei sau la o cale de atac, la care are dreptul de a fi prezentă şi care permite ca situaţia de fapt a cauzei, inclusiv dovezile noi, să fie reexaminată şi care poate conduce la desfiinţarea deciziei iniţiale;

şi (ii) va fi informată cu privire la intervalul de timp în care trebuie să solicite rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac, astfel cum se menţionează în mandatul de arestare european relevant.

Persoana solicitată a susţinut în faţa instanţei că nu a avut cunoştinţă de procesul penal în urma căruia s-a dispus condamnarea.

Raportat menţiunilor cuprinse în hotărârea de condamnare, Curtea a constatat că persoana solicitată nu a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia, motiv pentru care se impune a fi verificată existenţa unui caz de excepţie în baza căruia să fie obligatorie predarea chiar şi în această ipoteză a unei hotărâri de condamnare împotriva unei persoane ce a fost judecată în lipsă.

În cuprinsul mandatului european de arestare a fost bifată rubrica "persoana a fost citată personal sau a fost informată în alt mod cu privire la termenul şi locul negocierilor care au condus la luare unei hotărâri în lipsă", fiind menţionat la rubrica garanţii legale că "se poate exercita recurs cu întârziere împotriva sentinţei sau cerere de anulare, să urmărească o nouă judecare a cauzei".

În aceste condiţii, prin adresa din 02.09.2019, Curtea de Apel Iaşi a solicitat informaţii suplimentare pentru a stabili dacă legislaţia statului emitent reglementează garanţiile ce se regăsesc în art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, al cărui conţinut a fost redat .

Răspunzând întrebărilor adresate, autorităţile elene au adus la cunoştinţă următoarele:

"1) Conform dreptului elen, dacă o persoană are domiciliul cunoscut şi este citată conform legii pentru a fi judecată şi nu se prezintă în instanţă, este judecată normal ca şi când ar fi prezentă. 2) (numele) A. a fost citată legal conform legislaţiei în vigoare la data respectivă şi trebuia în cazul în care îşi schimbase adresa s-o declare instanţei, altfel ea este citată legal la adresa cunoscută.

Astfel, aceasta a fost citată în termen prin afişare la adresa locuinţei sale, Rodos, după cum rezultă din dovada de citare la prezentare cu data de 4.12.2012 adresată inculpatului a executorului judiciar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Dodecanez, dar şi din dovada către avocatul împuternicit citat în locul acesteia Efstratios Karanikolas. Nu s-a înfăţişat în instanţă la 11 ianuarie 2013 şi nici nu a numit oficial un apărător pentru a o reprezenta în instanţă, aşa cum avea dreptul conform legislaţiei în vigoare. De asemenea, conform articolului 15 par. 1 L. 3251/2004: atunci când persoana solicitată este arestată în baza unui mandat european de arestare, este condusă fără amânare în faţa Procurorului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel. Procurorul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, printre altele, o informează asupra dreptului său de a recurge la serviciile reprezentantului legal, chiar şi numit din oficiu, posibilităţilor de exercitare a căilor de atac, dacă acest lucru este permis conform legislaţiei în vigoare."

Prin adresa din 16.09.2019, Curtea de Apel Iaşi a solicitat informaţii suplimentare, iar autorităţile elene au comunicat că Sentinţa nr. 8/2013 a rămas irevocabilă. Conform legislaţiei elene nu este atacată prin căi de atac; din cauza forţei majore însă, poate exercita cu întârziere căi de atac, pe care le apreciază instanţa abilitată .

La termenul din data de 02.10.2019, persoana solicitată a depus la dosar documente, respectiv permisul de conducere nr. x emis la 30.12.2008 de Serviciul de Circulaţie din Patra, în copie, din care rezultă că domiciliul acesteia ar fi fost în jud. Ahaia, localitatea Patra, strada x, respectiv o altă localitate decât cea la care s-a făcut citarea.

De altfel, autorităţile elene au comunicat că A. din Michail a fost arestată la Rodos la 6 aprilie 2009, pe strada x 30. În timpul mărturiei sale date în faţa judecătorului de instrucţie de primă instanţă din Rhodos, la data de 7.4.2009, ea a declarat că locuieşte în Rodos, pe strada x 30. Persoana solicitată a declarat că se afla în Patra şi ca lucrează într-o cafenea, respectiv că a venit la Rodos joia trecută, pentru a lucra într-un hotel sau cafenea.

După 6 aprilie 2009, ea nu a declarat niciodată că şi-a schimbat adresa şi că îşi are reşedinţa în Patra. Locuia în Patra, înainte de a veni la Rhodos.".

Nu există niciun dubiu cu privire la legalitatea procedurii de citare în raport cu normele statului emitent, însă standardul de protecţie în materia executării mandatului european de arestare în baza unei hotărâri de condamnare pronunţată în lipsă este unul mai ridicat, impunând ca citarea, respectiv notificarea persoanei solicitate să fie una personală.

Curtea a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile reglementate de art. 99 alin. (2) lit. i) pct. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, în aplicarea articolul 4a alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru 2002/584/JAI. Dreptul Uniunii Europene oferă un grad ridicat de protecţie în materie, după cum rezultă din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Prin Decizia pronunţată la 10 august 2017 în cauza C-270/17 PPU, Tadas Tupikas, instanţa europeană a arătat că "Din moment ce statul membru emitent a prevăzut o procedură penală care presupune mai multe grade de jurisdicţie, care poate conduce astfel la hotărâri judecătoreşti definitive dintre care cel puţin una a fost pronunţată în lipsa persoanei, noţiunea "proces în urma căruia a fost pronunţată decizia", în sensul articolului 4a alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretată în sensul că vizează doar judecata în urma căreia a fost pronunţată decizia prin care se statuează definitiv asupra vinovăţiei persoanei în cauză şi asupra condamnării la o pedeapsă, precum o măsură privativă de libertate, ca urmare a unei noi examinări atât în fapt, cât şi în drept a fondului cauzei".

Având în vedere această interpretare, Curtea de Apel Iaşi a apreciat că persoana solicitată A. a fost citată prin afişare la termenul la care a avut loc judecata, astfel încât nu s-a stabilit fără echivoc faptul că a avut cunoştinţă de proces.

Chiar dacă a ştiut de desfăşurarea urmăririi penale, nu există date că aceasta a fost notificată oficial şi a avut cunoştinţă de procedura desfăşurată în faţa instanţei în anul 2013, în urma căreia a fost condamnată.

De asemenea, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile reglementate de art. 99 alin. (2) lit. i) pct. ii) din Legea nr. 302/2004, republicată, în aplicarea articolul 4a alin. (1) lit. b) din Decizia-cadru 2002/584/JAI, constatându-se că persoana solicitată nu s-a înfăţişat în instanţă la 11 ianuarie 2013 şi nici nu a numit oficial un apărător pentru a o reprezenta.

În aceste condiţii, prima instanţă a apreciat că raportat la diferenţa considerabilă de timp dintre momentul la care s-a dispus interdicţia (10.04.2009) şi momentul la care a avut loc judecata (11.01.2013), gradului de înţelegere a noţiunilor juridice, în cauză nu sunt întrunite condiţiile necesare pentru a se dispune predarea persoanei solicitate.

Împotriva Sentinţei penale nr. 80/FCJI din 31 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, privind persoana solicitată A., a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, solicitând, potrivit motivelor scrise şi concluziilor formulate de procuror cu ocazia dezbaterilor, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

S-a susţinut că inculpata A. a avut o conduită activă de sustragere de la procedura declanşată împotriva sa, procedură ce nu îi era necunoscută, astfel s-a prevalat în statul emitent de o adresă de reşedinţă pe care a părăsit-o voluntar, încălcând aparent, încă de la urmărirea penală, un ordin judecătoresc de interzicere a părăsirii ţării.

Parchetul a mai arătat că hotărârea atacată este netemeinică prin faptul că soluţia a fost pronunţată pe informaţii insuficiente, vizând încadrarea cererii în ipoteza remediu prevăzută de dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. i) pct. IV din Legea nr. 302/2004 şi art. 4 lit. d) din Decizia cadru nr. 584/JAI/2009.

Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 4251 C. proc. pen., constată ca fiind nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.

Conform dispoziţiilor legale incidente, art. 98 din Legea nr. 302/2004 (Motive de refuz al executării), autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

În afara motivelor obligatorii de refuz, art. 98 alin. (2) reglementează motivele opţionale de refuz, când autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare:

a) în situaţia prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepţional, în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislaţia română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu conţine acelaşi tip de reglementări în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului membru emitent;

b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare;

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent;

d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost graţiată potrivit legii statului de condamnare;

e) când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

f) când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române;

h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri;

i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent: (i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la faptul că poate fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau; (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre şi i se va aduce la cunoştinţă că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată.

Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat faptul că în cauză nu sunt întrunite condiţiile reglementate de art. 99 alin. (2) lit. i) pct. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, în aplicarea art. 4a alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru 2002/584/JAI.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că persoana solicitată a fost citată prin afişare la adresa locuinţei sale, Rodos, cu toate că datele de la dosar indicau o altă adresă legală în Patra, şi mai mult, la termenul de judecată nu a fost prezent nici un avocat din oficiu sau angajat care să îi apere interesele şi să îi asigure o apărare efectivă acesteia. În mod corect, Curtea de Apel Iaşi a apreciat că persoana solicitată nu s-a prezentat în instanţă la 11 ianuarie 2013 şi nici nu a numit un apărător ales deoarece nu a cunoscut de existenţa procedurii în faţa instanţei elene. Mai mult decât atât, statul elen nu a asigurat nici măcar un avocat din oficiu a cărui prezentă să fie una efectivă.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă a unei comunicări legale către persoana solicitată A. a unei ordonanţe sau a oricărui act din care să rezulte obligaţia de a nu părăsi Grecia.

Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că soluţia de condamnare ar fi fost comunicată personal inculpatei, iar potrivit precizărilor înaintate la dosarul cauzei de către autoritatea emitentă, Sentinţa nr. 8/2013 a rămas irevocabilă, conform legislaţiei elene nu este atacată prin căi de atac; din cauza forţei majore însă, poate exercita cu întârziere căi de atac, pe care le apreciază instanţa abilitată .

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite nici condiţiile reglementate de art. 99 alin. (2) lit. i) pct. (iii) şi (iv) din Legea nr. 302/2004, republicată, în aplicarea articolul 4a alin. (1) lit. c) şi d) din Decizia-cadru 2002/584/JAI.

În Decizia pronunţată la 10 august 2017 în cauza C-270/17 PPU, Tadas Tupikas, se reaminteşte că, "întrucât articolul 4a din Decizia-cadru 2002/584 prevede un motiv facultativ de neexecutare a mandatului european de arestare şi întrucât ipotezele prevăzute la literele (a) - (d) ale alin. (1) al acestui articol au fost concepute ca excepţii de la acest motiv facultativ de nerecunoaştere, Curtea a statuat deja că autoritatea judiciară de executare poate, chiar după ce a constatat că aceste ipoteze nu acoperă situaţia persoanei care face obiectul mandatului european de arestare, să ia în considerare alte împrejurări care îi permit să se asigure că predarea persoanei în cauză nu implică o încălcare a dreptului său la apărare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 mai 2016, Dworzecki, C-108/16 PPU, EU:C:2016:346, punctele 50 şi 51)".

Totodată, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că, în raport de cele anterior menţionate, nu sunt întrunite condiţiile necesare pentru a se dispune predarea persoanei solicitată A.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că Sentinţa penală nr. 80/FCJI din data de 31 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, privind persoana solicitată A., este legală şi temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, privind persoana solicitată A.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Sentinţei penale nr. 80/FCJI din data de 31 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, privind persoana solicitată A.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 253 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2019.

GGC - NN