Abuse of office for illegal hiring: whether Constitutional Court interpretation limiting "faulty performance" to primary law violations applies to hiring freeze orders

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 184 din data de 20.02.2018, pronunţată de Judecătoria Slatina în Dosarul nr. x/2015, s-au hotărât următoarele:

În latură penală:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis cererea inculpatului A. şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestuia, din două infracţiuni de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen., art. 38 C. pen. şi art. 5 C. pen., în două infracţiuni de abuz în serviciu prev. de art. 248 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 33 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

1. În baza art. 248 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (fapta privind angajarea, în mod nelegal, a nouă persoane în aparatul administrativ al primăriei Scorniceşti).

În baza art. 81 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe o perioadă de 3 ani, care constituie termen de încercare conform art. 82 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II - a şi b C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat pedeapsa accesorie pe perioada termenului de încercare.

2. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. şi art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 248 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (fapta privind plata carburantului achiziţionat de primăria Scorniceşti în perioada ianuarie - iunie 2012).

În latură civilă:

În baza art. 25 C. proc. pen. corob. cu art. 397 C. proc. pen. s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Scorniceşti şi s-a dispus obligarea inculpatului la plata către aceasta a sumei de 171.847 RON, reprezentând daune materiale.

A fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă referitoare la consumul de carburant.

În baza art. 404 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, astfel cum a fost instituită prin ordonanţa din data de 07.05.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a notat, sub aspectul împrejurărilor faptice de interes pentru soluţionarea prezentei căi extraordinare de atac, în limitele admiterii ei în principiu prin încheierea din 27 septembrie 2019, că, în perioada 2009 - 2012, în timpul mandatului de primar al oraşului Scorniceşti al inculpatului A., în aparatul administrativ al acestei instituţii au fost angajate, pe perioade determinate, prelungite în mod repetat, 9 persoane, în funcţiile de referent urbanism, inspector cadastru, agent fiscal, paznic, agent pază, îngrijitor.

În concret, s-a reţinut că:

La data de 04.05.2009, martorul B. a fost angajat, pe perioadă determinată de 6 luni, pe postul de referent 3 la Compartimentul urbanism din cadrul primăriei Scorniceşti, iar ulterior au fost întocmite acte adiţionale (5) prin care a fost prelungită durata contractului de muncă al acestuia, astfel că la data încetării mandatului inculpatului A. (vara anului 2012), martorul se mai afla în funcţie.

La data de 09.07.2009, martorul C. a solicitat angajarea în cadrul Biroului registru agricol - cadastru, cererea acestuia, înregistrată la registratura primăriei Scorniceşti, fiind aprobată de către inculpat, care a pus pe aceasta rezoluţia:

"Biroul Personal, se aprobă angajarea pe o perioadă determinată de 6 luni". Ca urmare, martorul a fost angajat în baza Contractului individual de muncă nr. x/29.07.2009 la Compartimentul cadastru şi evidenţă funciară din cadrul primăriei, ulterior contractul de muncă al acestuia fiind prelungit, în mod repetat, prin acte adiţionale succesive.

La data de 28.02.2011, martora D. a depus o cerere la registratura primăriei Scorniceşti prin care solicita angajarea la Serviciul impozite şi taxe din cadrul instituţiei. Inculpatul A., în calitatea sa de primar, a aprobat-o şi a transmis-o Biroului personal, cu menţiunea "se aprobă contract de muncă pe perioadă determinată". Ca urmare, la data de 01.03.2011 a fost încheiat Contractul individual de muncă nr. 2057, pe o perioadă de 12 luni, care a fost ulterior prelungit, prin act adiţional, pentru o perioadă egală de timp.

La data de 30.12.2010, inculpatul A. a semnat Contractul individual de muncă nr. x/30.12.2010, pe perioada determinată (până la 31.12.2011), cu martorul E., prin care acesta a fost angajat ca paznic, cu fracţiune de normă (4 ore/zi).

La data de 31.01.2011, martorul F. a depus la registratura primăriei Scorniceşti cererea înregistrată sub nr. x/31.01.2011, prin care solicita angajarea în cadrul acestei instituţii pe post de paznic. Inculpatul A. a aprobat cererea şi a transmis-o către Biroul personal. Ca urmare, la data de 01.02.2011, cu martorul a fost încheiat Contractul de colaborare nr. x/01.02.2011, pe perioada determinată de 12 luni, durata contractului fiind prelungită ulterior, pentru aceeaşi perioadă, prin Actul adiţional nr. x/01.02.2012.

La data de 12.03.2012, martorul G. a depus la registratura primăriei Scorniceşti cererea înregistrată sub nr. x/12.03.2012, prin care solicita angajarea în cadrul acestei instituţii în funcţia de paznic. Inculpatul A. a aprobat cererea şi a transmis-o către Biroul personal, cu menţiunea " se aprobă, CM colaborare pe perioadă determinată". Ca urmare, la data de 29.03.2012, s-a încheiat Contractul individual de munca x/29.03.2012, pe perioadă determinată de 12 luni, prin care martorul a fost angajat pe postul de paznic, care era vacant.

La data de 07.05.2012, martora H. a depus la registratura primăriei Scorniceşti cererea înregistrată sub nr. x/07.05.2012, prin care solicita angajarea în cadrul acestei instituţii în funcţia de agent de pază. Inculpatul A. a aprobat cererea şi a transmis-o către Biroul personal, cu menţiunea "se va încheia contract colaborare cu data de 07.05.2012". Ca urmare, la data de 07.05.2012 s-a încheiat Contractul individual de muncă nr. x/07.05.2012, pe perioadă determinată de 12 luni, prin care martora a fost angajată pe postul de paznic, care era vacant. Contractul a încetat la data de 29.06.2012.

La data de 31.01.2012, martora I. a depus la registratura primăriei Scorniceşti cererea înregistrată sub nr. x/31.01.2012, prin care solicita angajarea pe postul de îngrijitor la Şcoala Generală I - VIII Scorniceşti. Inculpatul A. a transmis cererea către Biroul personal, cu menţiunea "Analizaţi şi discutăm". La data de 01.02.2012, s-a încheiat Contractul individual de muncă nr. x/01.02.2012, pe perioadă determinată de 12 luni, prin care martora a fost angajată pe postul de îngrijitor la şcoala anterior menţionată, care era vacant. Contractul a încetat la data de 29.06.2012.

Începând cu luna septembrie 2010, martora J. a încasat drepturi salariale pentru munca prestată în cadrul primăriei Scorniceşti, deşi nu a avut contract de muncă încheiat cu instituţia.

În contextul factual prezentat, instanţa de fond a reţinut că rolul determinant în angajarea celor nouă persoane a revenit inculpatului A., în calitatea sa de primar al unităţii administrativ teritoriale.

Totodată, a reţinut că angajarea celor nouă persoane s-a făcut în perioada în care era în vigoare O.U.G. nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară şi reglementarea unor măsuri financiar fiscale, act normativ care interzicea în mod expres angajarea de personal în cadrul unităţilor administrativ teritoriale.

Urmare acestor constatări, instanţa de fond a concluzionat că fapta inculpatului care, în calitate de primar, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în timpul mandatului 2009 - 2012, a dispus angajarea a nouă persoane, pe perioadă determinată, în aparatul administrativ al primăriei Scorniceşti, încălcând astfel dispoziţiile art. 21 şi art. 22 din O.U.G. nr. 34/2009 şi cauzând în patrimoniul Unităţii Administrativ Teritoriale Scorniceşti o pagubă în valoare de 171.847 RON, constând în sumele plătite celor nouă persoane cu titlu de drepturi salariale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prev. de art. 248 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

II. Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina şi inculpatul A.

Parchetul a criticat sentinţa apelată sub aspectul soluţiei de achitare dispusă faţă de inculpat pentru abuzul în serviciu vizând plata carburantului achiziţionat de Primăria Scorniceşti în perioada ianuarie - iunie 2012, solicitând condamnarea acestuia pentru toate infracţiunile deduse judecăţii, cu consecinţele fireşti în latura civilă a cauzei.

Deopotrivă, a criticat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea de abuz în serviciu vizând angajarea, în mod nelegal, a nouă persoane în aparatul administrativ al primăriei Scorniceşti, solicitând majorarea acesteia, raportat la gravitatea faptei.

Inculpatul A. a susţinut, în esenţă, că soluţia de condamnare dispusă de prima instanţă este rezultatul unei greşite interpretări a probatoriului administrat în cauză, motiv pentru a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) sau c C. proc. pen.

III. Prin Decizia penală nr. 647 din 23.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au decis următoarele:

S-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 184 din data de 20.02.2018 pronunţată de Judecătoria Slatina în Dosarul nr. x/2015, care a fost desfiinţată, în parte, numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate şi soluţia dată laturii civile a cauzei, iar în rejudecare:

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prev. de art. 248 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare.

A fost redus cuantumul daunelor materiale la plata cărora a fost obligat inculpatul către partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Scorniceşti, de la 171.847 RON la 98.000 RON.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu contravin deciziei.

Totodată, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina împotriva aceleiaşi sentinţe.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel, confirmând situaţia de fapt reţinută de prima instanţă (cu unicul corectiv în ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului suferit de Unitatea Administrativ Teritorială Scorniceşti ca urmare a faptei de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat inculpatul), printre altele, a notat că inculpatul A. şi-a îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu întrucât a dispus angajarea celor nouă persoane cu încălcarea legislaţiei primare, respectiv a art. 21 şi art. 22 din O.U.G. nr. 34/2009, în condiţiile în care nu au existat acte care să justifice temeinic necesitatea angajărilor, iar acestea nu au fost făcute în baza unei proceduri de concurs sau examen.

Instanţa de apel a înlăturat apărările inculpatului privind inexistenţa unui prejudiciu, reţinând că prin angajarea celor nouă persoane cu încălcarea dispoz. art. 21 şi art. 22 din O.U.G. nr. 34/2009, în concret, s-a cauzat Unităţii Administrativ Teritoriale Scorniceşti o pagubă constând în drepturile salariale plătite respectivelor persoane, în cuantum de 98.000 RON, astfel cum s-a stabilit prin suplimentul la expertiza contabilă întocmit în cauză.

În acest sens, a reţinut că încălcarea dispoziţiilor legale în cazul angajărilor de la primăria Scorniceşti a fost constatată şi de către instanţa de contencios administrativ, sens în care a făcut trimitere la considerentele Sentinţei nr. 240/19.05.2010 a Tribunalului Olt, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 2697/23.11.2010 a Curţii de Apel Craiova, prin s-a constatat nulitatea raporturilor de muncă contractate între primarul oraşului Scorniceşti şi numiţii C. şi B., ca urmare a faptului că, pe de o parte, posturile pe care au fost angajate cele două persoane, deşi vacante, erau blocate în temeiul O.U.G. nr. 34/2009, care nu permitea realizarea de angajări în perioada de referinţă, iar, pe de altă parte, pentru că angajarea s-a făcut fără concurs.

A mai reţinut că nici în cazul celorlalte persoane angajate nu au fost respectate prevederile legale, întrucât: în cazul numiţilor G. şi F., din statul de funcţii aprobat prin H.C.L. nr. 9/29.02.2012, respectiv, H.C.L. nr. 29/14.04.2011, nu rezultă că, la momentul de referinţă, exista un post de paznic vacant, iar angajarea a fost efectuată fără organizare de concurs; în cazul numiţilor H., E. şi I., angajaţi ca paznici la primărie, respectiv, îngrijitor la Şcoala Generală I - VIII Scorniceşti, nu s-a organizat concurs, în cel din urmă de către şcoală, instituţie competentă pentru încheierea contractelor de muncă; în cazul angajării numitei D. nu s-a organizat concurs, iar în cazul numitei J., plătită de către Primăria Scorniceşti pentru postul de bucătar la grădiniţa din oraş, nu a existat contract de muncă.

În contextul acuzaţiei concrete aduse inculpatului, detaliat prezentată anterior, instanţa de apel a notat că apărarea acestuia în sensul că primarul dădea numai dispoziţii, angajările fiind făcute, în mod efectiv, de personalul de la Compartimentul resurse umane şi de secretarul primăriei, este infirmată de probele existente la dosarul cauzei, care dovedesc cu certitudine faptul că angajările s-au efectuat direct de către inculpat, la cererea persoanelor încadrate, anterior efectuării referatului de specialitate, contractele de muncă fiind semnate numai de către inculpat. În plus, angajările nu erau cuprinse în organigrame şi hotărâri ale consiliului local.

Mai mult, în privinţa angajărilor la şcoala generală, acestea trebuiau să fie aprobate de consiliul local, care trebuia să rectifice în mod corespunzător bugetul şi să primească avizul Inspectoratului Şcolar, condiţii neîndeplinite în speţă, în condiţiile în care toate angajările s-au făcut în mod direct, de către primar.

În fine, instanţa de apel a reţinut că apărările inculpatului vizând necesitatea angajării celor nouă persoane sunt aspecte ce ţin de oportunitatea angajărilor ce fac obiectul acuzaţiei, iar nu de legalitatea încheierii respectivelor contracte de muncă.

*

Împotriva Deciziei penale nr. 647 din 23.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

În motivarea căii de atac, inculpatul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în argumentarea căruia, în esenţă, evocând Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, a susţinut că, în condiţiile în care, în termen de 45 de zile de publicarea acesteia, Guvernul nu a reglementat infracţiunea de abuz în serviciu într-o variantă care să corespundă rigorilor de constituţionalitate şi celor stabilite de Comisia de la Viena, dispoziţiile legale care o incriminează şi-au încetat efectele, astfel că infracţiunea similară reţinută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală.

În sfera aceluiaşi caz, făcând referire la Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, inculpatul a susţinut că în speţă data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale este 04.05.2009, solicitând instanţei de recurs în casaţie să aibă în vedere acest aspect.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 22 iulie 2019, sub nr. x/2015, fixându-se termen pentru verificarea admisibilităţii în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 27 septembrie 2019.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, iar pe cele prev. de art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., numai în limitele criticilor vizând condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, prin încheierea din 27 septembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, în limitele menţionate, pentru argumentele expuse în cuprinsul acesteia.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, 6 decembrie 2019, Înalta Curte a luat concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În egală măsură, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt stabilite deja, cu autoritate de lucru judecat, de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Calea extraordinară de atac analizată nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Sintagma "nu este prevăzută de legea penală", regăsită în cuprinsul dispoziţiei normei de procedură penală evocate, priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea.

Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recurs în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate.

În acest context, procedând la evaluarea criticilor subsumate de inculpatul A. cazului de recurs în casaţie invocat, Înalta Curte reţine, prioritar, că, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 517/08.07.2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 246 C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Deopotrivă, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 504 din 30.06.2016, Curtea Constituţională a hotărât că dispoziţiile art. 248 C. pen. din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

În considerentele acestor decizii, Curtea Constituţională a statuat că principiul legalităţii incriminării impune ca doar legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar acesta supunându-se sancţiunii penale. Deci, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă). Aşa fiind, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului.

În esenţă, instanţa de control constituţional a reţinut că orice acuzaţie având ca obiect o faptă constând în încălcarea îndatoririlor de serviciu va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor îndatoriri a avut loc prin încălcarea legii, în accepţiunea stabilită prin decizia invocată, respectiv legislaţia primară, legi şi ordonanţe simple sau de urgenţă.

Statuând asupra efectelor acestor decizii, jurisprudenţa a stabilit că, în absenţa unei intervenţii legislative, deciziile Curţii Constituţionale au avut ca efect o restrângere a sferei de aplicare a normelor de incriminare cuprinse în art. 246 C. pen. din 1969, art. 248 C. pen. din 1969 şi art. 297 C. pen., în sensul că numai o îndeplinire a actului de serviciu contrară legii (în sensul de lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă), şi nu doar defectuoasă, este susceptibilă a se circumscrie elementului material al abuzului în serviciu, dacă a produs rezultatul prevăzut de text.

Astfel, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu nu va putea fi reţinută prin raportare la obligaţii regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor, regulamente de organizare şi funcţionare interne, coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice, fişe de post, etc.

Cerinţa esenţială a încălcării legii, ataşată elementului material al infracţiunii, este o condiţie ce ţine de tipicitatea infracţiunii de abuz în serviciu, astfel că nerealizarea acesteia impune soluţia achitării, în faza de judecată, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., deoarece fapta imputată nu este prevăzută de legea penală.

Decizia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a avut ca efect, aşadar, sancţionarea pentru neconstituţionalitate nu a normei de incriminare, în întregul său, ci doar a înţelesului sintagmei "îndeplineşte în mod defectuos", prin care, pentru a asigura compatibilitatea normei cu exigenţele legii fundamentale, trebuie să se înţeleagă "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Decizia Curţii Constituţionale analizată se încadrează, prin urmare, în categoria deciziilor interpretative, prin care se arată înţelesul constituţional al normei ce se impune a fi aplicat de către instanţele de judecată, fără a se lipsi de efecte juridice norma în sine, ci doar înţelesul contrar celui reţinut prin decizia instanţei de contencios constituţional.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele particulare ale cauzei, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., reţinându-se în sarcina acestuia, în concret, că, în calitate de primar, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în timpul mandatului 2009 - 2012, a dispus angajarea a nouă persoane, pe perioadă determinată, în aparatul administrativ al primăriei Scorniceşti, încălcând astfel dispoziţiile art. 21 şi art. 22 din O.U.G. nr. 34/2009 şi cauzând în patrimoniul Unităţii Administrativ Teritoriale Scorniceşti o pagubă în valoare de 98.000 RON, constând în sumele plătite celor nouă persoane cu titlu de drepturi salariale.

Această faptă, astfel cum este reţinută în hotărârea definitivă, corespunde exigenţelor impuse de instanţa de contencios constituţional în interpretarea sintagmei "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul art. 248 C. pen. din 1969, întrucât constă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către inculpat, ca urmare a încălcării legislaţiei primare în materia rectificărilor bugetare la nivelul anului 2009 şi a reglementării unor măsuri financiar fiscale, constând în O.U.G. nr. 34/2009.

Ca urmare, susţinerile recurentului inculpat A. vizând neprevederea în legea penală a faptei pentru care a fost condamnat definitiv, ca efect al Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, sunt neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 647 din 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 647 din 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 decembrie 2019.

GGC - NN