Refusal to execute European Arrest Warrant due to risk of inhuman detention conditions in issuing state

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 267/PI din 17 septembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 1 alin. (3), art. 5 şi art. 6 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, modificată şi completată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, astfel cum au fost interpretate de Marea Cameră a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene prin hotărârea din 05.04.2016, pronunţată în cauzele conexate C-404/15 şi C-659/15 PPU, a fost respinsă propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind executarea mandatului european de arestare (cu nr. de referinţă PROC. RG NR. 5276/2018 NR- GIP 883/2019) emis la data de 17.07.2019 de către Judecătorul pentru investigaţii preliminare de pe lângă Tribunalul din Forli (Italia), pe numele persoanei solicitate A. posesor al C.I. seria x nr. x, emisă de SPCLEP Cluj.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 242 alin. (1) C. proc. pen., a fost revocată măsura controlului judiciar dispusă faţă de persoana solicitată prin încheierea din data de 27.08.2019, pronunţată în prezentul dosar.

S-a constatat că persoana solicitată s-a aflat în stare de reţinere în intervalul 26.08.2019, ora 1025 - 27.08.2019, ora 1025.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 8 alin. (1) lit. b) şi art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor, s-a dispus plata din fondurile MJ a sumei de 500 RON, în favoarea d-nei avocat B., onorariul parţial cuvenit până la prezentarea avocatului ales, sumă care a rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a reţinut următoarele:

Prin Referatul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, înregistrat pe rolul instanţei la data de 27.08.2019, s-a propus arestarea provizorie a persoanei urmărite internaţional A., pentru o perioadă de 15 zile.

În motivarea propunerii s-a menţionat că, la data de 26.07.2019, Biroul SIRENE Italia a transmis mesajul de urmărire internaţională, în vederea depistării, reţinerii, arestării şi predării persoanei urmărite A., pentru comiterea de infracţiuni contra proprietăţii.

S-a mai arătat că lucrătorii C., jud. Caraş-Severin, au depistat persoana urmărită internaţional la data de 26.08.2019, ora 02:37, pe sensul de ieşire din ţară, potrivit procesului-verbal de depistare, iar lucrătorii de poliţie din IPJ Caraş-Severin - Serviciul de Investigaţii Criminale au prezentat-o la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în data de 26.08.2019, ora 10:00.

De asemenea, s-a menţionat că persoana urmărită internaţional a fost identificată, audiată în prezenţa avocatului din oficiu, fiindu-i prezentat conţinutul mesajului de urmărire internaţional al Biroului SIRENE - Italia.

În motivarea propunerii s-a mai arătat că, în cauză, sunt întrunite exigenţele impuse de art. 96 din Legea nr. 302/2004 modificată, referitoare la faptele pentru care se dispune predarea şi nu au fost identificate motive de refuz al predării.

De asemenea, s-a menţionat că la semnalare nu a fost ataşat mandatul european de arestare într-una din limbile română, engleză sau franceză, conform Legii nr. 302/2004.

S-a mai precizat că, verificând dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 302/2004 republicată şi modificată, s-a emis ordonanţa de reţinere pe 24 de ore, începând cu data de 26.08.2019, ora 10:25 şi până la data de 27.08.2019, ora 10:25.

Prin urmare, s-a solicitat să se dispună măsura arestării provizorii a persoanei urmărite internaţional A., pe o perioadă de 15 zile, în vederea ataşării şi traducerii mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Italia, în limba română.

Prin încheierea de şedinţă din 27.08.2019, instanţa, în temeiul art. 102 alin. (5) lit. b) teza I din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a respins propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind arestarea provizorie a persoanei solicitate A.

În temeiul art. 102 alin. (5) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 227 alin. (2), art. 202 alin. (4) lit. b) şi art. 211 alin. (1) C. proc. pen., a dispus faţă de persoana solicitată A. măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.08.2019, până în data de 25.09.2019, inclusiv.

În temeiul art. 215 alin. (1) C. proc. pen., s-a impus persoanei solicitate ca, pe durata controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii:

- să se prezinte la organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată;

- să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

- să se prezinte la I.P.J. Cluj - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată.

În temeiul art. 215 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., s-a impus persoanei solicitate ca, pe durata controlului judiciar, să respecte următoarea obligaţie suplimentară:

- să nu părăsească teritoriul judeţului Cluj, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află cauza.

În temeiul art. 215 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenţia persoanei solicitate că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În temeiul art. 215 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus ca supravegherea respectării de către persoana solicitată a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar să fie realizată de către I.P.J. Cluj - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare.

În temeiul art. 215 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus comunicarea copiei minutei, în ziua pronunţării încheierii, persoanei solicitate, unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi Poliţiei de Frontieră Române, în vederea asigurării respectării de către persoana solicitată a obligaţiei de a nu părăsi teritoriul judeţului Cluj.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea ordonanţei de reţinere, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la data de 26.08.2019 în Dosarul nr. x/2019, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză.

Ulterior, la data de 29.08.2019, s-a înregistrat Referatul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a propus executarea mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Italia şi arestarea persoanei urmărite internaţional A. pentru o perioadă de 30 de zile, precum şi predarea acesteia către autorităţile din Italia.

În motivarea propunerii s-a menţionat că, la data de 26.08.2019, Biroul SIRENE Italia a transmis mesajul de urmărire internaţională în vederea depistării, reţinerii, arestării şi predării persoanei urmărite A., pentru comiterea de infracţiuni contra proprietăţii.

S-a mai arătat că lucrătorii C., jud. Caraş-Severin, au depistat persoana urmărită internaţional la data de 26.08.2019, ora 02:37, pe sensul de ieşire din ţară, potrivit procesului-verbal de depistare, iar lucrătorii de poliţie din I.P.J. Caraş-Severin, Serviciul de Investigaţii Criminale, au prezentat-o la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în data de 26.08.2019, ora 10:00.

Totodată, s-a arătat în motivarea propunerii că persoana urmărită internaţional a fost identificată şi audiată în prezenţa apărătorului din oficiu, fiindu-i prezentat conţinutul mesajului de urmărire internaţională a Biroului SIRENE Italia.

S-a arătat că, în cauză, sunt întrunite exigenţele impuse de art. 96 din Legea nr. 302/2004 modificată, referitoare la faptele pentru care se dispune predarea şi nu au fost identificate motive de refuz al predării.

Parchetul a precizat că la semnalare nu a fost ataşat mandatul european de arestare într-una din limbile română, engleză sau franceză, conform Legii nr. 302/2004.

S-a mai arătat în referat că, verificând dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 302/2004 republicată şi modificată, s-a emis ordonanţa de reţinere pe 24 de ore, începând cu data de 26.08.2019, ora 10:25 şi până la data de 27.08.2019, ora 10:25.

De asemenea, s-a arătat că, prin încheierea de şedinţă din data de 27.08.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timişoara a respins propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind arestarea provizorie a persoanei solicitate A. şi a dispus faţă de aceasta măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.08.2019, până în data de 25.09.2019, inclusiv.

În referatul cu propunere de arestare provizorie s-a mai arătat că, la data de 28.09.2019, autorităţile judiciare din Italia au transmis mandatul european de arestare emis pe numele persoanei urmărite internaţional A., însoţit de traducerea în limba română şi că, potrivit mandatului european de arestare emis de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Penal din Forli, Italia în cauza 5276/2018 R.G.N.R. - NR. 883/2019 GIP, rezultă că numitul A. este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prev. de art. 648 C. pen. italian, infracţiune pedepsită cu închisoare de la 2 la 8 ani şi amendă de la 516 la 10.329 euro.

La termenul din 04.09.2019, în prezenţa avocatului ales, a fost audiată persoana solicitată, care a refuzat predarea şi a explicat motivele pentru care a adoptat această poziţie.

La acelaşi termen, instanţa a dispus amânarea soluţionării cauzei pentru data de 17.09.2019, în vederea obţinerii de informaţii suplimentare de la autoritatea emitentă a MEA.

La termenul din 17.09.2019, instanţa a acordat cuvântul pentru dezbaterea propunerii parchetului, concluziile orale fiind consemnate în partea introductivă a sentinţei.

Analizând propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, instanţa a apreciat-o ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

În cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare, persoana solicitată, personal şi prin intermediul avocatului ales, şi-a exprimat opoziţia la predare şi a invocat o serie de argumente care, în opinia sa, se circumscriu unor motive obligatorii şi facultative de refuz al executării; într-o prezentare sintetică, aceste motive sunt următoarele:

1) Incidenţa motivului facultativ de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv atunci "când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent".

În mod evident, s-a constatat că acest motiv de refuz al executării nu este incident în speţă, întrucât mandatul european de arestare a fost emis în scopul efectuării urmăririi penale şi nu în vederea executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Sintagma "măsură de siguranţă privativă de libertate" nu poate fi interpretată în sensul că vizează şi măsurile preventive privative de libertate (astfel cum a susţinut apărătorul persoanei solicitate), în contextul în care cele două noţiuni sunt diferite, iar pe de altă parte, textul art. 99 alin. (3) din lege este explicit în a confirma, o dată în plus, că motivul facultativ prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) se referă doar la hotărârile definitive de condamnare (ce urmează a fi recunoscute pe cale incidentală şi puse în executare pe teritoriul statului de executare).

2) Incidenţa motivului facultativ de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv atunci "când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent:

(i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la faptul că poate fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre şi i se va aduce la cunoştinţă că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată.

S-a reţinut că nici acest motiv facultativ de refuz al executării nu este incident în speţă, întrucât mandatul european de arestare a fost emis în scopul efectuării urmăririi penale şi nu în vederea executării unei condamnări.

3) Incidenţa motivului facultativ de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv atunci "când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României".

Din verificarea mandatului european de arestare a rezultat, mai întâi, că faptele de care este suspectată persoana solicitată A. au corespondent în legislaţia din România, fiind incriminate ca şi complicitate morală (sub forma promisiunii de tăinuire) la furt calificat (a se vedea RIL nr. 2/2008, cu privire la distincţia dintre tăinuire şi complicitate morală sub forma promisiunii de tăinuire) - cu particularitatea că actul de complicitate (promisiunea de tăinuire) a fost comis în România, iar actul de executare (furtul) a fost comis în Italia, situaţie care conferă infracţiunii de furt (în ansamblu) un caracter transnaţional.

Din analiza dispoziţiilor art. 8 alin. (4) C. pen. rezultă că, în situaţia descrisă anterior, infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul României, astfel încât ne aflăm în ipoteza motivului de refuz reglementat de art. 99 alin. (2) lit. e) din lege.

În acelaşi timp, s-a reţinut că motivul de refuz amintit este unul facultativ, lăsat la aprecierea instanţei de executare, în raport cu împrejurările speţei.

În contextul în care autorităţile din România nu s-au sesizat până în prezent în legătură cu presupusa activitate infracţională (complicitatea morală) a persoanei solicitate, iar pe de altă parte, autorităţile judiciare din Italia desfăşoară o activitate aprofundată de investigare a faptelor de furt şi de complicitate (fiind identificaţi mai mulţi presupuşi făptuitori, consideraţi ca făcând parte dintr-o grupare infracţională organizată transfrontalieră), s-a apreciat că nu există nicio justificare rezonabilă pentru a refuza predarea în temeiul acestui motiv.

4) Motivul de refuz al executării întemeiat pe riscul încălcării principiului specialităţii, ca urmare a insuficientei descrieri a faptelor în cuprinsul mandatului european de arestare.

Din examinarea MEA a rezultat că faptele în legătură cu care se efectuează urmărirea penală sunt descrise suficient de detaliat, astfel încât principiul specialităţii (conceput ca o măsură de protecţie a persoanei predate) să producă efecte depline.

În esenţă, s-a reţinut că este vorba de acte de complicitate morală (sub forma promisiunii de tăinuire), comise în România, în cursul anilor 2018 - 2019, ajutor acordat autorilor unor infracţiuni de furt calificat comise în Italia (furturi descrise amănunţit la pct. A - D din MEA).

Pe de altă parte, a fost avut în vedere că faptele sunt în curs de investigare (MEA fiind emis în scopul urmăririi penale), astfel încât gradul de precizie (sau de detaliu) cerut pentru descrierea situaţiei de fapt poate fi mai scăzut în comparaţie cu momentul trimiterii în judecată sau al condamnării.

În consecinţă, nu a putut fi primită nici această apărare formulată de persoana solicitată.

5) Motivul de refuz al executării întemeiat pe riscul supunerii persoanei solicitate la tratamente inumane sau degradante (în sensul art. 4 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene), ca urmare a condiţiilor de detenţie din statul emitent.

S-a reţinut în acest sens că, potrivit jurisprudenţei în materie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră, Hotărârea din 5 aprilie 2016, cauzele conexate C-404/15 şi C-659/15 PPU), principiul recunoaşterii reciproce pe care se întemeiază sistemul mandatului european de arestare se bazează, la rândul său, pe încrederea reciprocă dintre statele membre cu privire la faptul că ordinile lor juridice naţionale sunt în măsură să furnizeze o protecţie echivalentă şi efectivă a drepturilor fundamentale recunoscute la nivelul Uniunii, în special în cartă.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene precizează că, în ceea ce priveşte interzicerea pedepselor sau a tratamentelor inumane sau degradante, prevăzută la articolul 4 din cartă, aceasta are un caracter absolut, în condiţiile în care este strâns legată de respectarea demnităţii umane, vizată la articolul 1 din cartă.

Astfel, rezultă că (sublinierea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene), atunci când autoritatea judiciară a statului membru de executare dispune de elemente care atestă un risc real privind aplicarea unor tratamente inumane sau degradante persoanelor deţinute în statul membru emitent, pe baza standardului de protecţie a drepturilor fundamentale garantat de dreptul Uniunii şi în special pe baza art. 4 din cartă, ea este ţinută să aprecieze existenţa riscului respectiv atunci când trebuie să decidă cu privire la predarea către autorităţile statului emitent a persoanei vizate de un mandat european de arestare. Executarea unui asemenea mandat nu poate conduce la un tratament inuman sau degradant al respectivei persoane.

Pentru ca în sarcina autorităţii judiciare de executare să se nască obligaţia de evaluare a riscului menţionat, trebuie ca mai întâi să existe elemente obiective, fiabile, precise şi actualizate cu privire la condiţiile de detenţie care prevalează în statul membru emitent şi care dovedesc realitatea unor deficienţe fie sistemice sau generalizate, fie afectând anumite grupuri de persoane ori chiar anumite centre de detenţie. Aceste elemente pot rezulta, printre altele, din decizii judiciare internaţionale precum hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, din decizii judiciare ale statului membru emitent, precum şi din decizii, din rapoarte sau din alte documente întocmite de organele Consiliului Europei sau care fac parte din sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Din analiza jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea Torreggiani şi alţii împotriva Italiei, din 8 ianuarie 2013 - pronunţată în procedura pilot) rezultă că, la momentul pronunţării hotărârii de către instanţa de contencios european (ianuarie 2013), supraaglomerarea penitenciarelor din Italia era un fenomen structural, acesta fiind argumentul principal care a stat la baza constatării încălcării de către statul pârât a art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitor la tratamentele inumane sau degradante; acestui motiv i s-au adăugat şi altele (lipsa apei calde, insuficienţa iluminatului şi aerisirii din celule), considerate că au avut ca efect agravarea tratamentul inuman generat de supraaglomerare.

Cele mai actualizate informaţii despre situaţia suprapopulării unităţilor de detenţie din Italia au fost expuse la data de 08.09.2017 în raportul întocmit de Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (disponibil pe pagina de internet a Consiliului Europei şi depus în extras la dosarul cauzei); prima şi principala recomandare a Comitetului a fost ca toate unităţile de detenţie vizitate (este vorba de 6 unităţi de cazare care au făcut obiectul controlului pe această temă) să ia măsuri care să asigure respectarea standardului minim de 4 metri pătraţi pentru fiecare deţinut; pe lângă această recomandare cu caracter general, au fost date şi alte îndrumări care denotă deficienţe similare celor constatate anterior de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza sus-menţionată (lipsa apei curente, umiditate în celule, starea precară a instalaţiilor sanitare, etc.).

Din verificarea paginii de internet a Consiliului Europei (dedicată rapoartelor CTP) a rezultat că Italia a mai făcut obiectul a două vizite ad-hoc (în 2017 şi 2019), însă aceste vizite au avut alte teme decât supraaglomerarea din unităţile de deţinere; deşi lipsesc alte rapoarte pe această temă, în lipsa unor date actuale, explicite, nu se poate trage concluzia că problema sistemică a supraaglomerării (constatată în ianuarie 2013 şi confirmată în raportul din septembrie 2017) a fost rezolvată între timp.

În acest context, conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene amintite anterior, instanţa de executare este ţinută să verifice dacă, în împrejurările speţei, există motive serioase şi temeinice de a crede că, în urma predării sale statului membru emitent, persoana solicitată se va confrunta cu un risc real de a fi supusă în acest stat membru unui tratament inuman sau degradant.

În acest scop, autoritatea de executare trebuie să solicite autorităţii judiciare din statul membru emitent furnizarea de urgenţă a oricărei informaţii suplimentare necesare în ceea ce priveşte condiţiile în care urmează să fie deţinută persoana în cauză în respectivul stat membru.

În cazul de faţă, s-a reţinut că instanţa de executare a solicitat autorităţii judiciare emitente furnizarea de informaţii suplimentare referitoare la condiţiile de detenţie, stabilind un termen rezonabil pentru comunicarea răspunsului; cu toate acestea, autoritatea emitentă nu a furnizat vreun răspuns în termenul stabilit.

În contextul în care informaţiile suplimentare solicitate nu au fost comunicate, instanţa de executare a constatat, pe baza datelor expuse în precedent (rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi raportul CTP), că riscul real ca persoana în cauză să facă obiectul unui tratament inuman sau degradant în statul membru emitent subzistă şi în prezent, ipoteză în care este obligată să refuze predarea, în caz contrar fiind încălcat art. 4 din cartă.

Împotriva Sentinţei penale nr. 267/PI din 17 septembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, solicitând desfiinţarea acesteia şi, în rejudecare, admiterea propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 17 iulie 2019, de către Judecătorul pentru investigaţii preliminare de pe lângă Tribunalul din Forli (Italia), pe numele persoanei solicitate A. şi arestarea acesteia pe o perioadă de 30 de zile.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 coroborate cu prevederile art. 104 din aceeaşi lege, susţinându-se că nu există impedimente legale cu privire la executarea mandatului european de arestare.

În motivele scrise şi în susţinerile orale, parchetul a arătat că hotărârea instanţei de fond nu s-a întemeiat pe faptul că autorităţile din statul emitent nu au comunicat că nu pot să elimine riscul privind supunerea persoanei solicitate la un tratament inuman şi degradant, ca urmare a condiţiilor de detenţie necorespunzătoare, ci termenul rezonabil a fost interpretat de către instanţa de fond ca fiind nerespectat, având în vedere faptul că relaţiile solicitate nu au fost comunicate în timp util de către autorităţile judiciare din Italia.

De asemenea, parchetul a susţinut că, potrivit informaţiilor puse la dispoziţia instanţei de fond, nu rezultă existenţa unui risc real ca persoana solicitată să fie supusă unor asemenea tratamente.

S-a apreciat de către parchet că nu poate fi însuşită concluzia instanţei de fond, nici în condiţiile în care, în anul 2017, a fost pronunţată o hotărâre pilot şi împotriva statului român, cu privire la care România a comunicat Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei un plan de măsuri pentru rezolvarea problemelor privind supraaglomerarea şi condiţiile necorespunzătoare de detenţie.

Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că datele cauzei conduc la concluzia că se impune punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate de către autorităţile judiciare din Italia, potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 104 din aceeaşi lege.

Examinând contestaţia formulată, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că pe numele persoanei solicitate A. a fost emis, la data de 17 iulie 2019, un mandat european de arestare, de către Judecătorul pentru investigaţii preliminare de pe lângă Tribunalul din Forli (Italia), în cauza 5276/2018 R.G.N.R. - NR. 883/2019 GIP, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, prev. de art. 648 C. pen. italian, infracţiune pedepsită cu închisoare de la 2 la 8 ani şi amendă de la 516 la 10.329 euro.

Prin Referatul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, înregistrat la această din urmă instanţă la data de 29 august 2019, s-a solicitat executarea mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Italia şi arestarea persoanei urmărite internaţional A., pentru o perioadă de 30 de zile, precum şi predarea acesteia către autorităţile din Italia.

Din actele existente la dosarul cauzei rezultă că, analizând propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prima instanţă a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. c), e), i) din Legea nr. 302/2004, apreciind ca fiind îndeplinite condiţiile cumulative din textele de lege la care s-a făcut referire.

Constatându-se însă obligativitatea verificării elementelor obiective, reale, cu privire la condiţiile de detenţie, obligativitate ce rezultă, pe de o parte, din hotărârile pronunţate în materie de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar şi din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, s-au solicitat informaţii suplimentare autorităţii judiciare emitente, cu privire la aceste elemente.

Deşi s-a acordat un termen rezonabil de către instanţa de fond, aceste informaţii suplimentare nu au fost puse la dispoziţia autorităţilor judiciare naţionale, astfel încât în mod corect s-a reţinut existenţa unor similitudini între hotărârea Torreggiani şi alţii împotriva Italiei din 8 ianuarie 2013 - prin care s-a constatat supraaglomerarea penitenciarelor din Italia, care este un fenomen structural, fiind încălcate dispoziţiile art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului relativ la tratamentele inumane sau degradante - respectiv speţa dedusă judecăţii.

Referiri similare se regăsesc şi în raportul întocmit de Comitetul european pentru prevenirea torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante, dar şi în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, relativ la necesitatea existenţei unei protecţii echivalente şi efective a drepturilor fundamentale recunoscute la nivelul Uniunii Europene.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 267/PI din 17 septembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 253 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 267/PI din 17 septembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 253 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2019.

GGC - NN