Decizia nr. 408/A/2019 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 254 din data de 08 decembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 386 C. proc. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., a recalificat faptele cu privire la care fiecare dintre inculpaţii A., B., C., D., E., F., G. şi fiecare dintre inculpatele persoane juridice S.C. H. S.R.L. Craiova, S.C. I. S.A. Sibiu, S.C. J. S.R.L. Craiova au fost trimişi în judecată, potrivit legii în vigoare la momentul epuizării activităţii infracţionale.

1. A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. anterior, şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, şi respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma continuată.

În baza art. 65 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului A., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani şi 9 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A., perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la 07.10.2014 la 25.03.2015, inclusiv.

2. A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. aşi) c şi alin. (2) C. pen. anterior, şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, şi respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (2) C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de la pedeapsa de 4 ani şi 11 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma continuată.

În baza art. 65 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului B., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani şi 11 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

3. A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. anterior, şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, şi respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 65 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului C., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C., perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la 06.10.2014 la 25.03.2015, inclusiv.

4. A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. anterior, şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, şi respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscala, în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului D., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D., perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la 06.10.2014 la 20.06.2015, inclusiv.

5. A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. anterior, şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul E. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 26 C. pen. anterior, cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, şi respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma complicităţii.

În baza art. 65 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului E., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

6. A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. anterior, şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul F. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 26 C. pen. anterior cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, şi respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma complicităţii.

În baza art. 65 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 1 an, în condiţiile art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului F., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului F., perioada reţinerii pe timp de 24 de ore, de la 06.10.2014 la 07.10.2014, inclusiv.

7. A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, a condamnat pe inculpata persoană juridică S.C. H. S.R.L. Craiova, strada x, nr. 1, judeţul Dolj, la pedeapsa de 80.000 RON amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

A aplicat inculpatei persoană juridică S.C. H. S.R.L. Craiova pedeapsa complementară prev. de art. 531 alin. (3) lit. d) C. pen. anterior, respectiv interdicţia de a participa la procedurile de achiziţii publice, pe o durată de 2 ani.

8. A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, a condamnat pe inculpata persoană juridică S.C. I. S.A. Sibiu- strada x, nr. 15, judeţul Sibiu, la pedeapsa de 55.000 RON amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

A aplicat inculpatei persoană juridică S.C. I. S.A. Sibiu pedeapsa complementară prev. de art. 531 alin. (3) lit. d) C. pen. anterior, respectiv interdicţia de a participa la procedurile de achiziţii publice, pe o durată de 1 an şi 6 luni.

9. A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza 26 C. pen. anterior cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, a condamnat pe inculpata persoană juridică S.C. J. S.R.L. Craiova, judeţul Dolj, la pedeapsa de 30.000 RON amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

A aplicat inculpatei persoană juridică S.C. J. S.R.L. Craiova pedeapsa complementară prev. de art. 531 alin. (3) lit. d) C. pen. anterior, respectiv interdicţia de a participa la procedurile de achiziţii publice, pe o durată de 1 an şi 6 luni.

10. A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul G., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, privind concursul real de infracţiuni, prin decesul acestuia.

În baza art. 397 C. proc. pen., a admis acţiunea civilă promovată de partea civilă Statul Român prin reprez. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - direcţia generală juridică Bucureşti, şi obligă pe inculpaţii B., C., D., A., E., K., F., L., M., N., O. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. P. S.R.L. Bistriţa-Năsăud prin Q. şi inculpatele persoane juridice S.C. I. S.A. Sibiu, S.C. H. S.R.L. Craiova, S.C. J. S.R.L. Craiova şi S.C. R. S.R.L. Băileşti, în solidar, la plata sumei de 9.238.577 RON reprezentând despăgubiri civile către această parte civilă, cu obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală, de la data când acestea au devenit scadente, până la data executării integrale a plăţii.

A constatat că S.C. H. S.R.L. Craiova a achitat, conform ordinelor de plată nr. x/12.12.2014, suma de 1.500.000 RON, nr. 162/15.01.2015 suma de 50.000 RON, nr. 212/19.01.2015, suma de 50.000 RON şi nr. 319/26.01.2015, suma de 900.000 RON, cu titlu de "plată provizorie parţială" în Dosarul nr. x/2012.

În baza art. 397 C. proc. pen., rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă promovată de partea civilă Statul Român prin reprez. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică Bucureşti, faţă de inculpatul G.

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 249 alin. (5) C. proc. pen., a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra stocului de marfă al S.C. H. S.R.L. Craiova, astfel cum a fost comunicat prin Adresa nr. x/13.10.2014, până la concurenţa sumei de 9.238.577 RON, precum şi asupra stocului de marfă al S.C. I. S.A. Sibiu, astfel cum a fost comunicat la data de 12.10.2014, până la concurenţa sumei de 9.238.577 RON.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre inculpaţii A., B., C., D., E., F. şi pe inculpatele persoane juridice S.C. H. S.R.L. Craiova, S.C. I. S.A. Sibiu, S.C. J. S.R.L. Craiova, la plata sumei de câte 18.000 RON cheltuieli judiciare statului (din care suma de 10.000 RON fiecare stabilite prin rechizitoriu).

Pentru a hotărî în acest sens a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova nr. 102D/P/2013 din 31 martie 2015 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, după cum urmează:

- E. sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen. şi complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

- A. sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

- B. în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

- C. sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

- D. în stare de arest la domiciliu, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

- F. sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen. şi complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

- G., sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

- S.C. I. S.A. Sibiu şi S.C. H. S.R.L. Craiova, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

- S.C. R. S.R.L. Băileşti şi S.C. J. S.R.L. Craiova, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- L., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. privind concursul real de infracţiuni;

- M., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. privind concursul real de infracţiuni;

- S., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen. şi art. 41 din C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 41 din C. pen., ambele cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. privind concursul real de infracţiuni;

- T., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. privind concursul real de infracţiuni;

- K., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen. şi complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. privind concursul real de infracţiuni;

- N., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. privind concursul real de infracţiuni;

- O., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. privind concursul real de infracţiuni;

şi a inculpatei persoane juridice S.C. R. S.R.L. Băileşti. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, prin actul de sesizare a instanţei s-a dispus clasarea cauzei cu privire la persoanele juridice: S.C. U. S.R.L. Brădeşti, judeţul Dolj, S.C. V. S.R.L. Cârna, judeţul Dolj, S.C. W. S.R.L. Oboga, judeţul Olt, S.C. X. S.R.L. Craiova şi S.C. P. S.R.L. Bistriţa-Năsăud, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi cu privire la suspecţii Y. şi Z., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. AA., BB., CC., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

Pe de altă parte, prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus renunţarea la urmărire penală faţă suspectul DD., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. (1) C. pen. şi clasarea cauzei în ceea ce priveşte fapta de spălare a banilor prev. de art. 29 din Legea nr. 656/2002.

Cu privire la inculpaţii E., A., B., C., D., F. şi G. şi cu privire la inculpatele persoane juridice S.C. I. S.A. Sibiu, S.C. H. S.R.L. Craiova şi S.C. J. S.R.L. Craiova, în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:

La data de 16 aprilie 2013 organele de poliţie din cadrul BCCO Craiova - Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numiţii T., CC., EE., S. şi FF. au constituit un grup infracţional organizat în scopul obţinerii unor importante sume de bani, consecinţa emiterii de facturi fiscale ce atestau desfăşurarea de operaţiuni comerciale fictive în numele S.C. V. S.R.L., S.C. U. S.R.L., S.C. GG. S.R.L. şi S.C. HH. S.R.L., formându-se astfel Dosarul penal nr. x/2013.

În expunerea detaliată a situaţiei de fapt, s-a reţinut că în luna august 2011, la iniţiativa inculpatului M., a fost înfiinţată pe teritoriul statului Cipru firma II., cu sediul în Nicosia, strada x nr. 9, Cipru, iar la data de 28.09.211, JJ., în calitate de reprezentant al societăţii, a împuternicit în baza a două procuri speciale pe inculpaţii L. şi M., să reprezinte interesele societăţii în negocieri cu parteneri de afaceri, să execute şi să semneze în numele societăţii contracte sau alte documente cu alţi agenţi economici, să folosească ştampila societăţii şi să execute orice act de administrare a acesteia.

În aceeaşi perioadă, cei doi inculpaţi au efectuat demersurile necesare deschiderii de conturi bancare, în RON şi valută, la KK. S.A., ocazie cu care au depus, începând cu data de 29.09.2011, specimene de semnătură, obţinând, totodată, dispozitivele electronice necesare accesării on-line a conturilor bancare, precum şi cardurile bancare ataşate acestora.

Conform declaraţiilor inculpatului L., încercările iniţiale de a achiziţiona mărfuri de la S.C. LL. S.R.L. au rămas fără rezultat din cauza preţului solicitat şi a lipsei mijloacelor băneşti, astfel că, în urma întâlnirilor ce au avut loc atât în municipiul Bucureşti, cât şi în municipiul Craiova, cu inculpatul E., împrejurare în care acesta din urmă, luând cunoştinţă de înfiinţarea în Cipru a firmei II. şi-a manifestat disponibilitatea de a-i ajuta pe inculpaţii M. şi L. în vederea identificării unui furnizor de materiale feroase, cu precizarea esenţială a scopului urmărit atât de inculpaţii L. şi M., la momentul la care au devenit administratori de fapt ai firmei, cât şi de inculpatul E. încă de la momentul întâlnirii cu cei doi, care a afirmat în mod expres că, dat fiind sediul societăţii, mărfurile trebuie să figureze ca fiind "achiziţionate" din spaţiul comunitar, ceea ce nu implica plata TVA.

Prin intermediul inculpatului E., ce ar fi identificat în cadrul S.C. I. S.A. Sibiu o fostă persoană angajată într-una din firmele sale, în toamna anului 2011, în incinta restaurantului "MM." din Craiova, a avut loc o întâlnire la care au participat inculpaţii L., M. şi inculpatul sus-menţionat, colaboratoarea acestuia, martora NN., administrator al S.C. OO. S.R.L. Oradea, precum şi inculpatul C., managerul de vânzări pentru zona de Sud a ţării din cadrul S.C. I. S.A. Sibiu.

Cu acest prilej s-a hotărât ca actele de înfiinţare ale societăţii din Cipru să fie expediate către S.C. I. S.A. Sibiu, în vederea analizării lor şi aprecierii asupra încheierii în viitor a unui contract de vânzare-cumpărare, fapt concretizat la data de 31.10.2011, prin semnarea Contractului nr. x, valabil până la 31.12.2012.

După perfectarea contractului dintre II. şi S.C. I. S.A. Sibiu, inculpatul E. a solicitat inculpaţilor L. şi M., drept recompensă pentru implicarea directă în identificarea unui furnizor de mărfuri, un comision de 2%, conform declaraţiei inculpatului M. sau 2,5%, conform declaraţiei inculpatului L., din valoarea mărfurilor vândute de S.C. I. S.A. Sibiu, sume de bani ce au fost ridicate în mod efectiv, potrivit aceloraşi mijloace de probă, până în perioada martie - aprilie 2012.

În paralel, întrucât derularea contractului şi livrarea de mărfuri de către societatea din Sibiu impuneau, drept condiţie obligatorie, existenţa unor fonduri băneşti, inculpaţii L. şi M. au efectuat demersuri în vederea identificării de societăţi comerciale care să figureze în documente drept "cumpărător" al mărfurilor "livrate" în numele II.

În aceste condiţii, inculpaţii L. şi M. au discutat cu inculpatul S., o cunoştinţă comună a celor doi, care la acea dată, deşi era asociat unic şi administrator al S.C. U. S.R.L. Brădeşti, judeţul Dolj, nu s-a folosit de această societate comercială, ci de S.C. V. S.R.L. Cârna, judeţul Dolj, administrată de inculpatul T.

Acelaşi inculpat S. a luat legătura, la rândul său, cu inculpatul G., directorul S.C. X. S.R.L. Craiova, care a declarat că inculpatul S. este cel care s-a prezentat ca administrator al S.C. V. S.R.L. Cârna, judeţul Dolj şi cu care a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, numai după ce în prealabil a discutat cu administratorul S.C. H. S.R.L. Craiova, care i-a confirmat că este dispus să cumpere marfă, respectiv profiluri metalice.

Astfel, din punct de vedere scriptic, după încheierea formală a actelor de vânzare-cumpărare, mărfurile parcurgeau următoarea relaţie comercială: S.C. I. S.A. Sibiu - II. S.C. V. S.R.L. Cârna, judeţul Dolj, S.C. X. S.R.L. Craiova şi S.C. H. S.R.L. Craiova, circuit confirmat de viramentele bancare dintre aceste societăţi aferente lunii noiembrie 2011 şi reflectate în raportul de expertiză fiscală judiciară întocmit în cauză, în timp ce, în realitate, după ce inculpatul G., directorul S.C. X. S.R.L. Craiova primea comanda tipului de marfă din partea reprezentanţilor S.C. H. S.R.L. Craiova, lua legătura cu inculpaţii S. şi M., care la rândul lor se întâlneau cu inculpatul L., pentru ca acesta din urmă să transmită comanda telefonic sau prin mesaje e-mail către inculpatul C., iar materialele de construcţii se descărcau direct în curtea beneficiarului real şi final, S.C. H. S.R.L. Craiova.

Din cauza unor dificultăţi în ceea ce priveşte plata mărfurilor de către S.C. X. S.R.L. Craiova, dar şi a unor suspiciuni legate de încercarea obţinerii unor venituri suplimentare şi injuste de către inculpatul G., împrejurări ce au determinat implicarea inclusiv a inculpatului E. şi de comun acord cu acesta, inculpaţii L. şi M. au hotărât să excludă această societate comercială din circuitul scriptic şi să identifice o cale de contact direct cu reprezentanţii S.C. H. S.R.L. Craiova.

Astfel, prin implicarea nemijlocită a inculpatului E., care iniţial a luat legătura cu numitul PP., acesta din urmă a intermediat cu ajutorul martorului QQ. o întâlnire la sediul S.C. H. S.R.L. Craiova, unde au participat inculpaţii L. şi E., precum şi martorul RR., un colaborator apropiat al societăţii din Craiova, fără a avea însă vreo calitate în firmă, întâlnire în cadrul căreia, acestuia din urmă i s-a adus la cunoştinţă posibilitatea valorificării unor importante cantităţi de minereu de fier, procesate la diverse combinate din Europa, în contul unor creanţe ce urmau a fi recuperate din Brazilia, fapt pentru care inculpaţii au fost îndrumaţi să ia legătura cu inculpatul A., responsabil cu încheierea contractelor de achiziţie a produselor metalurgice, cu toate că, la acea dată, nici aceasta nu avea nicio calitate în cadrul societăţii S.C. H. S.R.L. Craiova, inculpatul fiind asociat împreună cu inculpatul B. la S.C. H. S.R.L. Craiova.

Este esenţial de menţionat, condiţia impusă de inculpatul A., desprinsă din declaraţia martorului M., dată la 23.03.2014, respectiv aceea ca livrarea mărfurilor către S.C. H. S.R.L. Craiova să se realizeze de către o societate plătitoare de TVA, cerinţă adusă în discuţie şi de inculpatul E., care, potrivit declaraţiei inculpatului L., ar fi solicitat identificarea unor societăţi comerciale în vederea interpunerii acestora între II. şi S.C. H. S.R.L., scopul evident fiind acela al creării dreptului acesteia din urmă de a-şi deduce taxa pe valoare adăugată, drept pe care această societate nu l-ar fi avut, conform art. 157 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în situaţia în care era beneficiarul direct al mărfurilor "livrate" în numele societăţii din Cipru.

În toamna anului 2011, martorul SS. a acceptat propunerea naşului său, inculpatul L., de a lucra în beneficiul acestuia ca bodyguard, împrejurare în care a luat legătura cu inculpatul N., un fost coleg de serviciu.

Acesta a fost de acord ca în schimbul sumei de 400 RON pe săptămână (declaraţia de suspect a lui N. din 7.10.2014) să devină asociat unic şi administrator "formal" al S.C. W. S.R.L., cu sediul în comuna Oboga, judeţul Olt, să deschidă cont la KK. - Sucursala din strada x din municipiul Craiova, să depună specimen de semnătură, să remită toată documentaţia aferentă inculpatului L., inclusiv dispozitivele electronice cu ajutorul cărora se efectuau plăţi în regim on-line (token), să efectueze retrageri de numerar, să completeze şi să semneze facturi fiscale şi avize de însoţire a mărfii, inculpatul recunoscându-şi semnătura, inclusiv pe contractul de vânzare-cumpărare nr. x/05.12.2011, încheiat între S.C. W. S.R.L. cu sediul în comuna Oboga, judeţul Olt şi S.C. H. S.R.L. Craiova, reprezentată de asociatul unic şi administratorul societăţii, inculpatul B.

În actul de sesizare s-a mai reţinut că, pe baza documentelor puse la dispoziţie de unităţile bancare unde societăţile comerciale implicate figurau cu conturi deschise, au fost identificate:

- în lunile februarie şi martie 2012 plăţi pe relaţia S.C. H. S.R.L. Craiova - S.C. U. S.R.L. Brădeşti - S.C. W. S.R.L. Oboga - II. S.C. I. S.A. Sibiu.

- în luna februarie 2012 plăţi pe relaţia S.C. H. S.R.L. Craiova - S.C. U. S.R.L. Brădeşti - S.C. V. S.R.L. Cârna judeţul Dolj - II. S.C. I. S.A. Sibiu.

- în lunile mai şi iunie 2012 plăţi pe relaţia S.C. H. S.R.L. Craiova - S.C. U. S.R.L. Brădeşti - S.C. TT. S.R.L. Târgu Jiu - II. S.C. I. S.A. Sibiu.

Referitor la S.C. V. S.R.L. cu sediul în comuna Cârna, judeţul Dolj s-a stabilit pe parcursul urmăririi penale, că aceasta a fost înfiinţată de inculpatul T., cu scopul declarat de a derula afaceri în domeniul intracomunitar, obiectul principal de activitate fiind comerţul cu cereale.

Solicitarea şi obţinerea de la unităţile bancare a situaţiei conturilor societăţilor comerciale menţionate anterior, centralizarea acestora în cuprinsul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit la data de 14.08.2014, de către inspectorii antifraudă din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, activitate reluată în raportul de expertiză fiscală judiciară, au condus la identificarea următoarelor circuite financiare, sumele de bani fiind virate în mod succesiv între:

- S.C. H. S.R.L. Craiova - S.C. X. S.R.L. - S.C. V. S.R.L. Cârna judeţul Dolj - II. S.C. I. S.A. Sibiu (luna noiembrie 2011);

- S.C. H. S.R.L. Craiova - S.C. W. S.R.L. Oboga - II. S.C. I. S.A. Sibiu (decembrie 2011 - februarie 2012);

- S.C. H. S.R.L. Craiova - S.C. U. S.R.L. Brădeşti - S.C. V. S.R.L. Cârna judeţul Dolj - II. S.C. I. S.A. Sibiu (luna februarie 2012);

- S.C. H. S.R.L. Craiova - S.C. U. S.R.L. Brădeşti - S.C. W. S.R.L. Oboga - II. S.C. I. (luna februarie - martie 2012);

- S.C. H. S.R.L. Craiova - S.C. U. S.R.L. Brădeşti - S.C. TT. S.R.L. Târgu Jiu - II. S.C. I. S.A. Sibiu (luna mai - iunie 2012);

- S.C. H. S.R.L. Craiova - S.C. UU. Craiova - II. S.C. I. S.A. Sibiu (luna septembrie 2012);

Concluzionând, s-a stabilit că în perioada noiembrie 2011 - septembrie 2012, S.C. H. S.R.L. Craiova a achitat către S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. Oboga, S.C. U. S.R.L. Brădeşti şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, firme ce au calitatea, din punct de vedere scriptic, de furnizori ai produselor feroase înscrise în cuprinsul facturilor fiscale, suma totală de 18.224.402,12 RON.

În mod corespunzător II. a încasat de la S.C. V. S.R.L. Cârna, S.C. W. S.R.L. Oboga, S.C. TT. S.R.L. Târgu Jiu şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, în total suma de 18.245.941,76 RON şi a plătit către Societatea din Sibiu suma de 17.342.486,09 RON.

În paralel şi în legătură directă cu "achiziţionarea" mărfurilor de către societatea comercială din Craiova de la "furnizori", precum S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. Oboga, S.C. U. S.R.L. Brădeşti şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, care, la rândul lor au figurat, tot din punct de vedere scriptic, drept "cumpărători" ai aceluiaşi gen de marfă de la II. Cipru, această societate a devenit clientul S.C. I. S.A. Sibiu, conform Contractului nr. x din 31.10.2011, încheiat în condiţiile descrise mai sus, prin implicarea directă a inculpatului E., dar a inculpatului C., managerul S.C. I. S.A. Sibiu - punct de lucru Bucureşti, persoană care poartă întreagă răspundere a derulării lui.

În realitate, acest contract de vânzare-cumpărare a reprezentat temeiul pentru ca în contabilitatea societăţii din Sibiu să fie evidenţiate, în perioada 1.11.2011 - 21.09.2012, a 97 de facturi fiscale, x avize de însoţire a mărfii şi 330 de documente de transport tip CMR, ce atestă "livrarea" către societatea din Cipru în cantităţii totale de 7.311.535 kg de mărfuri (materiale de construcţii, constând în diverse sortimente de fier beton, ţeavă, cornier, ori tablă galvanizată, detaliate în cuprinsul raportului de expertiză fiscală judiciară).

Odată cu punerea la dispoziţie a acestor facturi fiscale, ataşat Adresei nr. x/13.06.2014, S.C. I. S.A. Sibiu a înaintat avizele de însoţire a mărfii, dar şi scrisorile de transport internaţional tip CMR, fiind identificate cu acest prilej 2 (două) de transport de mărfuri: S.C. R. S.R.L. Băileşti şi S.C. J. S.R.L. Craiova, care, doar din punct de vedere scriptic au asigurat livrarea mărfurilor către beneficiarul din Cipru.

Referitor la societatea de transport S.C. J. S.R.L. Craiova, a cărei ştampilă figurează ca fiind aplicată pe asemenea documente de transport începând cu data de 6.12.2011, documente ataşate facturilor fiscale emise în numele S.C. I. S.A. Sibiu, având ca beneficiar II. Cipru, din declaraţia inculpatului F., administratorul societăţii de transport, a rezultat că la propunerea inculpaţilor L. şi M., a fost de acord să încheie un contract de transport cu aceşti, în calitate de reprezentanţi ai societăţii din Cipru, în temeiul căruia le-a pus la dispoziţie mai multe documente de transport tip CMR, pe care a aplicat ştampila societăţii sale, atestând astfel, în mod nereal, realizarea unor curse pe teritoriul Bulgariei, aspect ce i-a fost confirmat de către unul dintre angajaţii săi, precum şi prin verificarea personală a kilometrajului mijlocului de transport.

Caracterul pur fictiv al operaţiunilor constând în transportarea mărfurilor pe relaţia S.C. I. S.A. Sibiu II. Cipru, şi, implicit, al înregistrărilor în contabilitatea societăţii din Sibiu a operaţiunilor de vânzare de mărfuri către această societate, precum şi al caracterului intracomunitar al acestor livrări este susţinut şi prin Adresele nr. x/25.09.2013 şi y/26.09.2014 ale Agenţiei de Control şi Încasare Giurgiu, conform cărora numerele de înmatriculare ale mijloacelor de transport menţionate pe documentele de mijloc de transport de mărfuri tip CMR întocmite pentru a simula vânzarea materialelor de construcţii, respectiv x şi x (în cazul societăţii de transport S.C. R. S.R.L. Băileşti) şi x şi x (în cazul societăţii de transport S.C. J. S.R.L. Craiova) nu figurează ca plătitoare ale tarifelor pentru trecerea podului peste Dunăre, pe sediul Giurgiu-Ruse.

Mai mult decât atât, din declaraţia martorului VV., angajată în funcţia de operator facturare în cadrul S.C. I. S.A. Sibiu până în luna iunie 2013, a rezultat în mod esenţial că inculpatul C., managerul de vânzări pe zona de sud a ţării, inculpat în cauză, i-a comunicat faptul că marfa livrată către S.C. I. S.A. Sibiu de către S.C. WW. S.R.L. Bucureşti şi S.C. P. S.R.L. Suceava, urmează a fi facturată către II. Cipru.

În aceste condiţii, în urma vizualizării facturilor fiscale emise de cei doi furnizori, în parte în format electronic şi în parte în mod direct, înmânate fiind de inculpatul C., managerul de vânzări pe zona de sud a ţării, martora a procedat la întocmirea atât a facturilor fiscale în care la rubrica "beneficiar" figura societatea din Cipru, cât şi a documentelor de transport tip CMR, în 3 exemplare, în integralitatea lor, mai puţin rubrica aferentă denumirii transportatorului, mijlocul de transport şi numele şoferului, cu privire la care martorul a afirmat că erau deja completate.

La un moment dat, observând că i-au fost înmânate şi documente de transport tip CMR, ce nu aveau completate rubrica transportatorului, la indicaţiile inculpatului C., martora a completat datele societăţii respective de transport în mod olograf, iniţial doar denumirea societăţii, pentru ca ulterior să îi fie comunicate şi numele şoferului şi mijlocul de transport, pe care le-a scris în rubricile corespunzătoare, în acest caz fiind vorba de S.C. J. S.R.L. Craiova.

Un aspect important îl constituie şi modalitatea întocmirii avizelor de însoţire a mărfii, ataşate de asemenea facturilor fiscale puse la dispoziţie de S.C. I. S.A. Sibiu, martora VV. precizând că la solicitarea numitei XX., managerul local, a întocmit astfel de înscrisuri contabile, în mod retroactiv, atribuindu-le un număr intern în ordine cronologică, pornind de la numărul 1, pe baza unor formulare recepţionate prin poştă electronică.

Toate aceste înscrisuri, respectiv factura fiscală, avizul de însoţire a mărfii şi documentul de transport tip CMR, erau înaintate, după completare, inculpatului C., iar cu ocazia arhivării exemplarelor aferente către martora VV., aceasta a luat cunoştinţă şi despre menţiunea existentă pe documentele de transport "recepţionate în Ruse".

În actul de sesizare s-a mai reţinut că verificările efectuate pe parcursul urmăririi penale au condus la identificarea a două societăţi comerciale care au figurat în relaţia cu S.C. I. S.A. Sibiu drept furnizori ai materialelor de construcţii, ce au ajuns ulterior, în parte, în depozitele beneficiarului final, S.C. H. S.R.L. Craiova, respectiv S.C. WW. S.R.L. Bucureşti şi S.C. P. S.R.L., cu sediul iniţial în comuna Fântâna Mare, satul Fântâna Mare, judeţul Suceava şi mai apoi în municipiul Bistriţa.

Referitor la S.C. WW. S.R.L. Bucureşti, adresa din 13.06.2014 prin care S.C. I. S.A. Sibiu a comunicat faptul către între cele două societăţi a fost semnat un contract de vânzare-cumpărare la data de 10.03.2011, a cărui valabilitate de 1 an de zile a fost prelungit printr-un act adiţional până la 10.03.2013, trebuie coroborată cu declaraţiile martorului YY., administrator şi asociat la S.C. WW. S.R.L. Bucureşti.

Acesta a susţinut faptul că încă de la înfiinţarea societăţii a derulat afaceri cu societatea din Sibiu prin intermediul inculpatului C., iar recepţionarea comenzilor era însoţită întotdeauna de indicarea locului unde urma să fie descărcată marfa, toate acestea corespunzând iniţial cu depozitele S.C. I. S.A. Sibiu din ţară.

Împrejurarea că pe facturile fiscale de livrare emise în numele S.C. X. S.R.L., S.C. W. S.R.L., S.C. U. S.R.L., S.C. UU. S.R.L., S.C. ZZ. S.R.L., S.C. V. S.R.L. şi S.C. TT. S.R.L. sunt menţionate mijloace de transport din dotarea S.C. WW. S.R.L. Bucureşti a fost pusă de martorul YY. pe seama faptului că persoanele care s-au ocupat efectiv de încărcarea mărfurilor sunt responsabile şi de întocmirea acestor facturi fiscale.

Pe lângă S.C. WW. S.R.L. Bucureşti, în cazul căreia nu au fost stabilite neconcordanţe în ceea ce priveşte provenienţa mărfurilor, livrate ulterior, în parte, doar din punct de vedere scriptic, către S.C. I. S.A. Sibiu, verificările jurnalelor de cumpărări, deconturilor de T.V.A. şi ale declaraţiilor "394" au condus la identificarea unui alt "furnizor" de produse metalurgice al societăţii din Sibiu, S.C. P. S.R.L. cu sediul iniţial în comuna Fântâna Mare, satul Fântâna Mare, judeţul Suceava, şi mai apoi în municipiul Bistriţa.

În condiţiile în care administratorul acestei societăţi, inculpatul O., persoană de etnie rromă, fără şcolarizare, fără minime cunoştinţe în domeniu, fără posibilităţi efective de a angrena societatea în relaţii comerciale, în special cu o firmă de calibrul S.C. I. S.A. Sibiu, a recunoscut la data de 22.05.2014, în prezenţa apărătorului său ales, avocat AAA., că la indicaţiile inculpatului D. a acceptat să semneze Contractul nr. x/15.12.2011 cu S.C. I. S.A. Sibiu, să se deplaseze în Italia pentru a crea aparenţa unor achiziţii de materiale feroase, să expedieze prin poştă facturi fiscale "în alb" emise în numele societăţii sale, să se deplaseze la bancă cu file cec emise de S.C. I. S.A. Sibiu pentru efectuare de plăţi, din care îşi păstra un "comision" între 800 şi 1.200 de RON, această din urmă societate a evidenţiat şi declarat operaţiuni de achiziţii de mărfuri de la "furnizorul" S.C. P. S.R.L., în perioada noiembrie 2011 - martie 2012 în cuantum total de 7.982.761,27 de RON (care coincide cu valoarea totală a facturilor fiscale), din care a dedus valoarea T.V.A. aferentă de 1.545.050,56 de RON.

Pe de altă parte, în rechizitoriu, s-a reţinut, în esenţă, că inculpaţii L. şi M., iniţiatori şi coordonatori ai grupării infracţionale, în calitate de administratori împuterniciţi ai II. Cipru, au derulat activitatea infracţională pe două paliere, cooptând în acest scop, cu sprijinul inculpatului E., atât reprezentanţi ai S.C. I. S.A. Sibiu, cât şi ai S.C. H. S.R.L. Craiova.

Referitor la contribuţia infracţională în relaţia S.C. I. S.A. Sibiu - II. Cipru, mijloacele de probă administrate în cauză au demonstrat că inculpatul L. împreună cu inculpatul M., ce a avut aceeaşi calitate în firmă până în luna martie 2012, când a fost arestat în altă cauză, şi în colaborare directă cu inculpatul C., manager de vânzări în cadrul S.C. I. S.A. Sibiu, punct de lucru Bucureşti, au derulat în perioada noiembrie 2011 - septembrie 2012 activităţi de procurare a unor documente care să ateste, contrar realităţii, livrări intracomunitare între cele două societăţi cu scopul sustragerii de la plata T.V.A.

În acest sens, inculpaţii L. şi M., profitând de relaţii de amiciţie sau colaborare anterioare, au propus şi obţinut de la inculpatul F., administrator al S.C. J. S.R.L. Craiova şi de la inculpatul K., administrator al S.C. R. S.R.L. Băileşti, exemplarele unor documente de transport tip CMR "în alb", pe care le-au pus la dispoziţia inculpatului C. cu scopul de a dovedi în mod fictiv că marfa livrată de S.C. I. S.A. Sibiu a părăsit teritoriul ţării.

Pentru a justifica utilizarea în mod repetat a aceloraşi mijloace de transport pe relaţia S.C. I. S.A. Sibiu - II. Cipru şi pentru a susţine caracterul fictiv al acestor curse, de comun acord cu reprezentanţii celor două societăţi de transport s-a hotărât întocmirea a câte unui contract de închiriere pentru fiecare mijloc de transport, având acelaşi format şi conţinut.

Completarea ulterioară a acestor documente de transport cu cantitatea, felul mărfii, mijlocul de transport şi, în ceea ce priveşte S.C. J. S.R.L. Craiova, chiar cu denumirea şi datele de identificare ale societăţii s-a realizat din dispoziţia inculpatului C. de către martora VV., operator facturare în perioada respectivă la S.C. I. S.A. Sibiu.

Referitor la inculpatul F., acesta a precizat pe parcursul audierii că, în urma verificării numărului de kilometri parcurşi şi discuţiilor cu şoferul său, BBB., a constatat neefectuarea curselor de transport în beneficiu societăţii din Cipru.

Cu privire la inculpatul D. acesta a susţinut că mărfurile aprovizionate scriptic de S.C. I. S.A. Sibiu de la S.C. P. S.R.L. Suceava erau descărcate şi recepţionate în punctele de lucru ale societăţii din Sibiu, verificările efectuate la societăţile ale căror mijloace de transport sunt menţionate pe facturile fiscale dintre cele două firme au stabilit că, în baza unor comenzi, primite fie în numele S.C. P. S.R.L. comuna Fântâna Mare, judeţul Suceava sau S.C. I. S.A. Sibiu, au încărcat marfa de la furnizorul din Italia şi au descărcat-o la punctele de lucru ale S.C. H. S.R.L. Craiova.

S-a mai reţinut, în esenţă, că având asigurată "livrarea intracomunitară" prin metode frauduloase, inculpaţii L. şi M., cu sprijinul direct al inculpatului E., au urmărit şi realizat identificarea unui beneficiar final al mărfurilor "furnizate" de S.C. I. S.A. Sibiu, acţiuni care s-au concretizat în negocierea directă cu inculpatul A., coordonator de fapt al activităţii de achiziţie în cadrul S.C. H. S.R.L. Craiova, persoană care a impus şi condiţiile ce trebuiau îndeplinite pentru ca această marfă să fie achiziţionată şi achitată de societatea din Craiova.

De asemenea, s-a mai reţinut că în strânsă legătură cu activitatea infracţională a inculpaţilor L. şi M., inculpatul A. în mod continuat, pe întreaga perioadă infracţională, a acceptat schimbarea sistematică a societăţilor comerciale de tip "fantomă", cu toate că propunerile repetate în acest sens formulate de inculpatul L. de a schimba societatea "furnizoare" cu o alta cu acelaşi tip de comportament fiscal, erau apte a-i crea reprezentarea caracterului fictiv al relaţiilor comerciale cu acestea, ţinând cont, pe de o parte, de experienţa sa de circa 10 ani în domeniu ori de calibrul societăţii în numele căreia negocia, prin raportare la societăţile cu care intra în astfel de relaţii.

Conexiunea directă, de natură infracţională, dintre cei doi inculpaţi şi implicit certitudinea pe care inculpatul A. a avut-o asupra faptului că în niciun moment livrările nu erau generate de acţiunile reprezentanţilor S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. S.C. W. S.R.L. Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. Brădeşti şi S.C. UU. S.R.L. Craiova ci erau consecinţa deciziei inculpaţilor M. ori L., este demonstrată de discuţiile repetate şi întâlnirile de la sediul în care îşi desfăşura activitatea acesta din urmă, situat în clădirea aparţinând S.C. CCC. S.R.L. Craiova.

În actul de sesizare s-a mai reţinut că din declaraţia inculpatului A., consemnată la data de 17.10.2014, rezultă că acesta a adus la cunoştinţa inculpatului B. că persoanele cu care anterior se întâlnise martorul RR., colaborator al S.C. H. S.R.L. Craiova, respectiv inculpaţii L., M. şi E., oferă un preţ convenabil, că una dintre acestea se numeşte "...", realizând şi că administratorul societăţii era la curent cu întrevederea dintre persoanele enumerate; de asemenea, pe parcurs, de fiecare dată, a adus la cunoştinţa inculpatului B., faptul că societăţile "furnizoare" sunt reprezentate de aceeaşi persoană, respectiv inculpatul L.;

- în acelaşi sens este de menţionat chiar Adresa nr. x/16.06.2014 a S.C. H. S.R.L. Craiova, din a cărei anexă cu nr. 4 rezultă că negocierile în cazul celor patru societăţi s-au purtat cu alte persoane decât cele care au semnat contractele comerciale;

- inculpatul B. a acceptat ca în speţa de faţă societatea al cărei administrator este să fie angrenată în relaţii comerciale prin intermediul unor persoane care nu aveau niciun fel de calitate în firmă: martorul RR., catalogat de inculpat drept "colaborator mai vechi al S.C. H. S.R.L. Craiova" şi inculpatul A., angajat ca director de vânzări până în anul 2010, ceea ce atrage în mod firesc răspunderea sa pentru orice evidenţiere în contabilitate generată de semnarea şi derularea acestor contracte comerciale;

- toate contractele încheiate de inculpat cu cele patru societăţi: S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. S.C. W. S.R.L. Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. Brădeşti şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, sunt contracte de vânzare-cumpărare, fapt ce implică drepturi şi obligaţii ale părţilor distincte de cele asumate în cazul unei simple intermedieri de bunuri, astfel cum s-a întâmplat, în concret, în speţa de faţă;

- tipizatul contractelor de vânzare-cumpărare, semnate de inculpatul B., este cel folosit de S.C. H. S.R.L. Craiova, ceea ce demonstrează că încheierea acestora s-a realizat din iniţiativa reprezentantului acestei societăţi;

S-a menţionat că, legătura infracţională dintre membrii grupării este susţinută atât de circuitul financiar, plăţile între societăţile implicate fiind făcute în cursul aceloraşi zile, la interval de doar câteva minute, cât şi de beneficiile obţinute, justificarea primordială a comportamentului de natură infracţională a membrilor importanţi ai grupului infracţional organizat:

- S.C. I. S.A. Sibiu, prin înregistrarea "livrărilor intracomunitare" către II. Cipru, era scutită de plata T.V.A. către bugetul de stat, taxă ce ar fi trebuit achitată în situaţia în care livrările ar fi avut caracter intern;

- acelaşi scop, al sustragerii de la plata T.V.A. a fost urmărit şi realizat prin interpunerea între furnizorul italian DDD., Zona Industriale Rivoli, Ossopo, Udine, şi societatea din Sibiu a S.C. P. S.R.L., comuna Fântâna Mare, judeţul Suceava, în condiţiile în care, conform Codul fiscal, achiziţiile de mărfuri de la o societate cu sediul în comunitatea europeană nu conferă dreptul de a deduce T.V.A. aferentă operaţiunii, însă în schimb impune obligaţia de a declara, colecta şi plăti către bugetul de stat T.V.A. aferentă comercializării ulterioare, pe teritoriul naţional, a aceloraşi mărfuri;

- în mod similar, S.C. H. S.R.L. îşi asigura, prin interpunerea între societatea din Cipru - cu ai cărei reprezentanţi s-a discutat şi negociat, în mod nemijlocit, achiziţiile de produse metalurgice - a unor societăţi comerciale cu rol formal, (caracterizate prin: categorie mică, lipsa capacităţii logistice şi de personal, lipsa spaţiilor de depozitare, durată de funcţionare redusă) nu numai posibilitatea deducerii T.V.A., câtă vreme furnizorii scriptici de mărfuri erau plătitori ai acestei taxe, ci şi un preţ foarte avantajos, stabilit prin raportul de expertiză fiscală judiciară ca fiind mai mic decât cel de vânzare practicat de S.C. I. S.A. Sibiu ori chiar decât cel practicat de furnizorii acestei societăţi comerciale;

În temeiul art. 3 alin. (4) lit. c) din O.U.G. nr. 74/2013, la data de 08.05.2013 s-a dispus efectuarea de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de Combatere a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova a unor verificări de specialitate, rezultatul acestora, materializat în cuprinsul procesului-verbal întocmit la data de 04.06.2014, demonstrând caracterul fictiv al livrărilor de mărfuri dintre societăţile implicate.

În acest sens, situaţiile centralizate ale încasărilor şi plăţilor efectuate între societăţile comerciale S.C. I. S.A. Sibiu, II. Cipru, S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. V. S.R.L. Cârna, S.C. W. S.R.L. Oboga, S.C. U. S.R.L. Brădeşti, S.C. UU. S.R.L. Craiova, S.C. TT. S.R.L. Târgu Jiu şi S.C. H. S.R.L. Craiova, pe baza documentelor puse la dispoziţie de aceste societăţi comerciale ori de unităţile bancare unde aveau deschise conturi, au evidenţiat că viramentele bancare între societăţile implicate se realizau nu numai în cursul aceleiaşi zile, ci la intervale de doar câteva minute, ceea ce susţine ideea că activitatea societăţilor intermediare (S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. V. S.R.L. Cârna, S.C. S.C. W. S.R.L. Oboga, S.C. U. S.R.L. Brădeşti, S.C. UU. S.R.L. Craiova şi S.C. TT. S.R.L. Târgu Jiu) era controlată de aceeaşi persoană, inculpatul L., dar şi rolul formal al administratorilor acestora .

Apreciindu-se că pentru constatarea, clarificarea şi evaluarea faptelor sau împrejurărilor ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză este necesară constatarea unor specialişti, prin Ordonanţa nr. 102D/P/2013 s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de Combatere a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova.

În acelaşi scop, prin Ordonanţa nr. 102D/P/2013 din 24.11.2014 s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare fiscale, ambele mijloace de probă confirmând, pe baza situaţiei de fapt reţinute în cauză, prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 9.238.577 de RON.

Referitor la relaţia comercială S.C. P. S.R.L. comuna Fântâna Mare, judeţul Suceava - S.C. I. S.A. Sibiu, s-a stabilit că această din urmă societate a înregistrat în: fişa furnizor, extrase din jurnalele de cumpărări şi declaraţii informative privind livrările de bunuri şi prestările de servicii, un număr de 124 de facturi fiscale, reprezentând aprovizionări din perioada noiembrie 2011 - martie 2012 în valoare totală de 7.982.761,27 de RON, ce coincide cu valoarea totală a facturilor fiscale, căreia îi corespunde o T.V.A. în cuantum de 1.545.050,57 de RON.

Aceleaşi categorii de mărfuri menţionate pe facturile fiscale întocmite pe relaţia S.C. I. S.A. Sibiu - II. Cipru (fier beton, ţeavă, cornier, tablă galvanizată şi tablă galvanizată vopsită, de diferite dimensiuni) se regăsesc şi pe facturile fiscale care au înscris la rubrica "furnizor" S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. Oboga, S.C. U. S.R.L. Brădeşti şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, iar la rubrica "cumpărător" S.C. H. S.R.L. Craiova, astfel că în evidenţa contabilă a acestei societăţi au fost înregistrate 151 de facturi fiscale în valoare totală de 18.176.936 de RON, căreia îi corespunde valoarea T.V.A. în sumă de 3.518.119 RON, facturi fiscale ce figurează de asemenea declarate la organul fiscal.

S-a ajuns la concluzia din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică potrivit căruia în situaţia în care mărfurile înscrise în facturile de achiziţie ce au menţionate la rubrica "furnizor" S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. comuna Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. comuna Brădeşti, judeţul Dolj, şi S.C. UU. S.R.L. Craiova ar fi fost achiziţionate de la II. Cipru, S.C. H. S.R.L. Craiova avea obligaţia de a înregistra în contabilitate şi de a evidenţia în decont taxa pe valoare adăugată, aferentă acestor achiziţii intracomunitare, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, rezultând că taxa efectivă dedusă ar fi fost zero, concluzie în perfectă concordanţă cu cea din raportul de constatare de expertiză fiscală judiciară, conform căreia S.C. H. S.R.L. Craiova nu ar fi trebuit să deducă T.V.A. în cuantum de 3.527.305 RON, astfel cum s-a întâmplat prin înregistrarea facturilor fiscale ce au menţionate la rubrica "furnizor" S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. comuna Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. comuna Brădeşti, judeţul Dolj, şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, rezultând obligaţia achitării acestei sume către bugetul de stat cu titlu de taxă pe valoare adăugată.

Situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare se probează cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de redare a convorbirilor/comunicărilor telefonice interceptate şi înregistrate în Dosarul nr. x/P/2013; procesul-verbal de redare a convorbirilor/comunicărilor telefonice interceptate şi înregistrate în Dosarul nr. x/P/2011; adresa din 16.10.2014 a ITM Dolj; verificări la zi în baza de date ANAF cu privire la S.C. U. S.R.L., S.C. V. S.R.L., S.C. X. S.R.L., S.C. W. S.R.L. şi S.C. P. S.R.L.; extras din "Jurisprudenţă europeană în materie de TVA - EEE., FFF.; declaraţiile suspecţilor şi ale inculpaţilor; declaraţii de martori; procesul-verbal de control preliminar fiscal şi anexe;

Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică al inspectorilor antifraudă din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova şi anexe; ordonanţa de dispunere a expertizei fiscale judiciare, aducerea la cunoştinţă a obiectivelor, obiecţiunile formulate de inculpaţi, aducerea la cunoştinţă a dreptului de a studia raportul de expertiză; Raportul de expertiză fiscală judiciară, opiniile separate la acest raport şi obiecţiunile formulate de inculpaţi; ordonanţele de instituire a sechestrului asigurător şi verificările prealabile ale inspectorilor antifraudă din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova; ordinele de plată prin care s-a achitat parţial prejudiciul de către societatea din Craiova; corespondenţă cu unităţi bancare; constituire parte civilă; acte predate de societatea din Sibiu în vederea instituirii măsurii asigurătorii a sechestrului;

Adresa nr. x/07.07.2014 a S.C. GGG. S.R.L. Bucureşti; Adresa nr. x/26.09.2014 a Agenţiei de Control şi Încasare Giurgiu; Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 15.12.2011 dintre S.C. P. S.R.L. şi societatea din Sibiu; hărţile relaţionale aferente Ordonanţei de delegare nr. x/P/2013 din 02.10.2013 întocmite de BCCO Craiova - Compartimentul Analiza Informaţiilor; percheziţii domiciliare; documente bancare referitoare la II. Cipru; Adresa nr. x/16.06.2014 a societăţii din Craiova de punere la dispoziţie a unor documente contabile referitoare la relaţiile comerciale cu S.C.

X. S.R.L., S.C. U. S.R.L., S.C. UU. S.R.L. şi S.C. W. S.R.L.; Adresa nr. x/15.10.2013 a societăţii din Craiova de punere la dispoziţie a unor documente contabile referitoare la relaţiile comerciale cu S.C. X. S.R.L., S.C. U. S.R.L., S.C. UU. S.R.L. şi S.C. W. SRL); documente bancare şi contabile referitoare la S.C. X. S.R.L. Craiova; documente bancare şi contabile referitoare la S.C. W. S.R.L.; documente bancare şi contabile referitoare la S.C. U. S.R.L.; documente bancare şi contabile referitoare la S.C. V. S.R.L.; documente bancare şi contabile referitoare la S.C.

UU. S.R.L.; documente bancare şi contabile referitoare la S.C. TT. S.R.L. (v. 21); Adresa nr. x/25.09.2013 a Agenţiei de Control şi Încasare Giurgiu; documente de transport tip CMR ridicate de la S.C. R. S.R.L. Băileşti; copii ale unor documente de transport ridicate de la o altă societate comercială din Craiova, inculpată în caută; documente de transport tip CMR ridicate de la S.C. HHH. S.R.L.; Adresa nr. x/13.06.2014 a societăţii din Sibiu şi documentele ataşate conform opisului anexă; Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 01.02.2012 încheiat între societatea din Sibiu şi II.

Cipru, facturile fiscale, avizele de însoţire a mărfii şi documentele de transport aferente; facturile fiscale aferente relaţiei comerciale dintre S.C. P. S.R.L. şi societatea din Sibiu; Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 10.03.2011 dintre S.C. WW. S.R.L. Bucureşti şi societatea din Sibiu, facturile fiscale aferente şi extrasele de cont; documente bancare şi contabile referitoare la S.C. P. S.R.L.; Adresa nr. x/29.12.2014 a AJFP Bistriţa-Năsăud privind verificarea realităţii operaţiunilor comerciale intracomunitare dintre S.C.

P. S.R.L. şi DDD.; declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală; documente aferente relaţiei dintre S.C. III. S.R.L. şi S.C. P. S.R.L. şi societatea din Sibiu; documente aferente relaţiei dintre S.C. JJJ. S.R.L., S.C. KKK. S.R.L., S.C. LLL. S.R.L., S.C. MMM. S.R.L., S.C. NNN. S.R.L., S.C. OOO. S.R.L. şi societatea din Sibiu; documente puse la dispoziţie de S.C. PPP. S.R.L., S.C. QQQ. S.R.L., S.C. RRR. S.R.L., S.C. SSS. S.R.L., S.C. OOO. S.R.L., S.C. TTT. S.R.L., S.C. UUU. S.R.L., S.C. VVV. S.R.L. şi S.C. WWW. S.R.L.; acte de control, sesizări ale organelor de urmărire penală sau alte documente întocmite ca urmare a controalelor fiscale efectuate la societăţile comerciale.

S-a reţinut, aşadar, că în drept, fapta inculpatului E., care în perioada octombrie - noiembrie 2011 a constituit alături de inculpaţii: L., M., C., A., B. şi D. un grup infracţional organizat, la care au mai aderat inculpaţii: N., G., S., T., O., K. şi F. - pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat, care în aceeaşi perioadă, respectiv octombrie - noiembrie 2011, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, prin intermedierea unor contacte între reprezentanţi ai S.C. I. S.A. Sibiu (inculpatul C.) şi cei ai S.C.H. S.R.L. Craiova (inculpatul A. şi martorul RR.), pe de o parte, şi reprezentaţii legali ai II. Cipru, (inculpaţii L. şi M.), pe de altă parte, a oferit sprijinul necesar pentru:

- înregistrarea în perioada noiembrie 2011 - octombrie 2012 în evidenţa contabilă a S.C. H. S.R.L. Craiova a 151 de facturi fiscale şi x de avize de însoţire a mărfii ca provenind de la S.C. W. S.R.L., Oboga, judeţul Olt, S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. U. S.R.L. Brădeşti, judeţul Dolj şi S.C. UU. S.R.L. Craiova;

- înregistrarea în evidenţa contabilă a S.C. I. S.A. Sibiu a 97 de facturi fiscale, x avize de însoţire a mărfuri şi 330 de documente de transport tip CMR, aferente relaţiei intracomunitare cu II. Cipru, documente reprezentând cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni economice reale, scopul evidenţierii lor în contabilitatea acestor societăţi fiind acela de a disimula adevărata provenienţă a mărfurilor, cu consecinţa acumulării tuturor obligaţiilor fiscale aferente operaţiunilor comerciale derulate în cadrul acestui circuit în sarcina: S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L., comuna Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. Brădeşti, judeţul Dolj, S.C. UU. S.R.L. Craiova, S.C. V. S.R.L. Cârna, judeţul Dolj, S.C. TT. S.R.L. Târgu Jiu (firme cu rol intermediar, de categorie mică, fără capacitate logistică şi de personal, fără spaţii de depozitare, cu o durată de funcţionare redusă, făcând imposibilă recuperarea obligaţiilor fiscale), rezultatul final fiind obţinerea unor importante sume de bani şi, implicit, prejudicierea bugetului de stat cu suma de 9.238.577 de RON, reprezentând valoarea T.V.A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului A., care în calitate de director de achiziţii de fapt al S.C. H. S.R.L. Craiova, pentru perioada octombrie 2011 - septembrie 2012 a constituit alături de inculpaţii B., L., M. şi E. un grup infracţional organizat - din care mai fac parte inculpaţii C. şi D. şi la care au mai aderat inculpaţii N., G., S., T., O., K. şi F. - pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen.

De asemenea, fapta aceluiaşi inculpat, constând în aceea că în aceeaşi perioadă, respectiv octombrie 2011 - septembrie 2012, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, în calitate de director de achiziţii de fapt în cadrul S.C. H. S.R.L. Craiova a contribuit la înregistrarea în evidenţa contabilă a acestei societăţi a 151 de facturi fiscale şi x de avize de însoţire a mărfii emise în numele S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L., Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. Brădeşti, judeţul Dolj şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, documente reprezentând cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni economice reale, scopul acţiunilor conjugate ale tuturor membrilor grupării infracţionale fiind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, cu consecinţa obţinerii unor importante sume de bani şi a prejudicierii bugetului de stat cu suma de 9.238.577 de RON, reprezentând T.V.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului B., care în calitate de administrator al S.C. H. S.R.L. Craiova, pentru perioada octombrie 2011 - septembrie 2012 a constituit alături de inculpaţii A., L., M. şi E. un grup infracţional organizat - din care mai fac parte inculpaţii C. şi D. şi la care au mai aderat inculpaţii N., G., S., T., O., K. şi F. - pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat, care în aceeaşi perioadă, respectiv octombrie 2011 - septembrie 2012, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, în calitate de administrator al S.C. H. S.R.L. Craiova a înregistrat în evidenţa contabilă a acestei societăţi 151 de facturi fiscale şi x de avize de însoţire a mărfii emise în numele S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L., Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. Brădeşti, judeţul Dolj şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, documente reprezentând cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni economice reale, scopul acţiunilor conjugate ale tuturor membrilor grupării infracţionale fiind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, cu consecinţa obţinerii unor importante sume de bani şi a prejudicierii bugetului de stat cu suma de 9.238.577 de RON, reprezentând valoarea T.V.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului C., care în calitate de manager de vânzări al S.C. I. S.A. Sibiu - punct de lucru Bucureşti, pentru perioada octombrie 2011 - septembrie 2012 a constituit alături de inculpaţii D., L., M. şi E. un grup infracţional organizat - din care mai fac parte inculpaţii B. şi A. şi la care au mai aderat inculpaţii N., G., S., T., O., K. şi F. - pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat, care în aceeaşi perioadă, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, în calitate de manager de vânzări al S.C. I. S.A. Sibiu - punct de lucru Bucureşti, a dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a acestei societăţi a 97 de facturi fiscale, x avize de însoţire a mărfuri şi 330 de documente de transport tip CMR, aferente livrărilor de materiale de construcţii către II. Cipru, documente ce reflectă operaţiuni comerciale fictive, scopul evidenţierii lor în contabilitate fiind acela de a disimula livrarea mărfurilor pe teritoriul naţional şi, implicit, de a se sustrage de la plata T.V.A., cu consecinţa obţinerii unor importante sume de bani şi prejudicierii bugetului de stat cu suma de 9.238.577 de RON, reprezentând valoarea T.V.A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului D., care în calitate de manager de categorie în cadrul S.C. I. S.A. Sibiu, pentru perioada octombrie 2011 - martie 2012 a constituit alături de inculpaţii C., L., M. şi E. un grup infracţional organizat - din care mai fac parte inculpaţii B. şi A. şi la care au mai aderat inculpaţii N., G., S., T., O., K. şi F. - pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen., constând în aceea că,

Fapta aceluiaşi inculpat, care în aceeaşi perioadă, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv în calitate de manager de categorie în cadrul S.C. I. S.A. Sibiu a contribuit la înregistrarea în evidenţa contabilă a acestei societăţi a 124 de facturi fiscale emise în numele S.C. P. S.R.L. Suceava, documente ce nu au la bază operaţiuni economice reale, scopul evidenţierii lor în contabilitate fiind acela de a disimula achiziţionarea mărfurilor din spaţiul intracomunitar şi, implicit, de a crea aparenţa de legalitate a deducerii T.V.A., cu consecinţa obţinerii unor importante sume de bani şi prejudicierii bugetului de stat cu suma de 9.238.577 de RON, reprezentând T.V.A. aferentă întregii activităţi infracţionale a grupului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului G., care în calitate de director al S.C. X. S.R.L. Craiova, în luna noiembrie 2011 a aderat la grupul infracţional organizat constituit din inculpaţii L., M., E., B. şi A., din care mai fac parte inculpaţii C. şi D. şi la care au mai aderat inculpaţii S., N., T., O., K. şi F. - pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat, care în aceeaşi perioadă, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv în calitate de director al S.C. X. S.R.L. Craiova a pus la dispoziţie facturi fiscale emise în numele acestei societăţi şi a contribuit astfel la înregistrarea în evidenţa contabilă a S.C. H. S.R.L. Craiova a 12 de facturi fiscale, documente reprezentând cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni economice reale, scopul acţiunilor conjugate ale tuturor membrilor grupării infracţionale fiind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, cu consecinţa obţinerii unor importante sume de bani şi a prejudicierii bugetului de stat cu suma de 9.238.577 de RON, reprezentând T.V.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului F., care în calitate de administrator al S.C. J. S.R.L. Craiova, pentru perioada octombrie 2011 - martie 2012, a aderat la grupul infracţional organizat constituit din inculpaţii L., M., E., C. şi D., din care mai fac parte inculpaţii B. şi A., şi la care au mai aderat inculpaţii S., N., G., T. şi K. - pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat, care în aceeaşi perioadă, respectiv octombrie 2011 - martie 2012, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv a pus la dispoziţie documente de transport tip CMR emise în numele S.C. J. S.R.L. Craiova şi a ajutat astfel la înregistrarea în evidenţa contabilă a S.C. I. S.A. Sibiu a unor operaţiuni comerciale de livrare de materiale de construcţii către II. Cipru, documente ce reflectă însă operaţiuni comerciale fictive, scopul evidenţierii lor în contabilitate fiind disimularea livrării mărfurilor pe teritoriul naţional şi, implicit, sustragerea de la plata T.V.A., cu consecinţa obţinerii unor importante sume de bani şi prejudicierii bugetului de stat cu suma de 9.238.577 de RON, reprezentând T.V.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

Cu privire la inculpatele persoane juridice, prin acelaşi rechizitoriu s-a reţinut, în drept, că fapta inculpatei S.C. I. S.A. Sibiu, constând în aceea că în perioada octombrie 2011 - octombrie 2012, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, în contabilitatea acesteia au fost înregistrate 97 de facturi fiscale, x avize de însoţire a mărfii şi 330 de documente de transport tip CMR, aferente livrărilor de materiale de construcţii către II. Cipru, respectiv 124 de facturi fiscale emise în numele S.C. P. S.R.L. comuna Suceava, documente ce reflectă operaţiuni comerciale fictive, scopul evidenţierii lor în contabilitate fiind acela de a disimula livrarea mărfurilor pe teritoriul naţional ori achiziţionarea mărfurilor din spaţiul intracomunitar şi, implicit, de a crea aparenţa de legalitate a deducerii T.V.A., cu consecinţa obţinerii unor importante sume de bani şi prejudicierii bugetului de stat cu suma de 9.238.577 de RON, reprezentând T.V.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatei S.C. H. S.R.L. Craiova, constând în aceea că în perioada octombrie 2011 - octombrie 2012, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, în contabilitatea acesteia au fost înregistrate 151 de facturi fiscale şi x de avize de însoţire a mărfii emise în numele S.C. W. S.R.L., Oboga, judeţul Olt, S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. U. S.R.L. Brădeşti, judeţul Dolj şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, documente reprezentând cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni economice reale, scopul fiind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, cu consecinţa a prejudicierii bugetului de stat cu suma de 9.238.577 de RON, reprezentând T.V.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatei S.C. J. S.R.L. Craiova, constând în aceea că în perioada octombrie 2011 - martie 2012, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, au fost puse la dispoziţie documente de transport tip CMR emise în numele S.C. J. S.R.L. Craiova, fapt ce a ajutat astfel la înregistrarea în evidenţa contabilă a S.C. I. S.A. Sibiu a unor operaţiuni comerciale de livrare de materiale de construcţii către II. Cipru, documente ce reflectă însă operaţiuni comerciale fictive, scopul evidenţierii lor în contabilitate fiind disimularea livrării mărfurilor pe teritoriul naţional şi, implicit, sustragerea de la plata T.V.A., cu consecinţa obţinerii unor importante sume de bani şi prejudicierii bugetului de stat cu suma de 9.238.577 de RON, reprezentând T.V.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 1 aprilie 2015, sub nr. x/2015.

În procedura camerei preliminare, iniţial, prin încheierea nr. 114 de la 14 iulie 2015 judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., a respins cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii E., C., B., A., D., S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.A. Sibiu şi, constatând legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, a dispus începerea judecăţii cu privire la inculpaţii E., C., B., A., D., F. şi G., precum şi cu privire la inculpatele persoane juridice S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.A. Sibiu, S.C. J. S.R.L. Craiova.

De asemenea, prin aceeaşi încheiere, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul E., prin avocat ales, XXX., cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "atunci când constată (...) că urmărirea penală este completă" din cuprinsul dispoziţiilor art. 327 alin. (1) din C. proc. pen., deoarece contravin dispoziţiilor art. 24 din Constituţia României şi art. 10 din C. proc. pen., ca inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţii inculpaţii C., E., A., B., D., S.C. I. S.A. şi S.C. H. S.R.L., iar prin încheierea din camera de consiliu de la 21 septembrie 2015 judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, contestaţiile formulate.

În faza judecăţii, în şedinţa publică de la 18 decembrie 2015 instanţa, conform dispoziţiilor art. 374 alin. (2) din C. proc. pen., a adus la cunoştinţă inculpaţilor învinuirile ce li se aduc şi i-a înştiinţat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-li-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva lor, precum şi drepturile şi obligaţiile procesuale prevăzute de dispoziţiile art. 83 şi art. 108 din C. proc. pen.

În acest context, instanţa de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 374 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen. a pus în vedere tuturor inculpaţilor că pot solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunosc în totalitate faptele reţinute în sarcina lor, aducându-le la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., inculpaţii A., B., C., D., E., F. şi G., precum şi inculpatele persoane juridic S.C. I. S.A. Sibiu, S.C. H. S.R.L. Craiova şi S.C. J. S.R.L. Craiova, învederând instanţei că nu doresc să uzeze de procedura abreviată.

Întrucât ceilalţi inculpaţi au arătat că recunosc săvârşirea faptelor astfel cum au fost descrise în actul de sesizare şi fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 374 alin. (4) din C. proc. pen., prin încheierea de la 14 ianuarie 2016 instanţa, în baza art. 375 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a admis cererile formulate de inculpaţii L., M., S., T., K., N., O., S.C. R. S.R.L. Băileşti privind judecarea cauzei conform procedurii abreviate prevăzute de dispoziţiile art. 349 alin. (2) din C. proc. pen., art. 374 alin. (4) din C. proc. pen. şi art. 375 din C. proc. pen.

De asemenea, prin încheierea din 11 februarie 2016, instanţa, în baza art. 46 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a disjuns cauza, pe latură penală, cu privire la inculpaţii C., D., F., G., E., B., A., S.C. I. S.A. Sibiu, S.C. H. S.R.L. Craiova şi S.C. J. S.R.L. Craiova şi pe latură civilă cu privire la toţi inculpaţii, respectiv inculpaţii C., D., F., G., E., B., A., S.C. I. S.A. Sibiu, S.C. H. S.R.L. Craiova şi S.C. J. S.R.L., L., M., S., T., K., N., O., S.C. R. S.R.L. Băileşti, urmând ca acesta să fie înregistrat la acelaşi complet de judecată sub un alt număr de dosar, respectiv nr. x/2016

Prin Sentinţa penală nr. 81 din 11 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2015, s-a dispus în baza art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen., condamnarea inculpatului L., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ca implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi de a ocupa funcţia de fi administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe durata prev. de art. 65 alin. (3) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ca implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi de a ocupa funcţia de fi administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., art. 45 alin. (1) şi alin. (5) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea aceea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul 8 luni închisoare, calculat ca 1/3 din suma celorlalte pedepse (2 ani închisoare), în final inculpatul L., urmând a executa pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata de 2 ani, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi pedeapsa accesorie prev. de art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la 6.10.2014 la 17.06.2015, inclusiv.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat.

2. În baza art. art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul M., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ca implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi de a ocupa funcţia de fi administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ca implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi de a ocupa funcţia de fi administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 97 din C. pen., s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 11 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin SP nr. 540/17.12.2012, a Tribunalului Dolj, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, modificată prin Decizia penală nr. 193/23.05.2013, a Curţii de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia nr. 3794/02.12.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an şi 11 luni închisoare aplicată inculpatului prin SP nr. 540/17.12.2012, a Tribunalului Dolj, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, modificată prin Decizia penală nr. 193/23.05.2013, a Curţii de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia nr. 3794/02.12.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:

• 1 an şi 11 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi 76 lit. d) din C. pen.,

• 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 din C. pen. rap. la art. 2801 din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 74 lit. a) din C. pen. şi 76 lit. d) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., art. 45 alin. (1) şi alin. (5) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în cauza dedusă judecăţii cu pedepsele de 1 an şi 11 luni închisoare şi 1 (unu) an închisoare, în pedeapsa cea mai grea aceea de 4 ani şi 2 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul 1 an 7 luni şi 20 zile închisoare, calculat ca 1/3 din suma celorlalte pedepse (4 ani şi 11 luni închisoare), în final inculpatul M., urmând a executa pedeapsa rezultantă de 5 ani, 9 luni şi 20 zile închisoare, în regim de detenţie, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata de 2 ani, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi pedeapsa accesorie prev. de art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată de la 4.04.2012 la 23.05.2013 şi perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la 6.10.2014 la 17.06.2015, inclusiv.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat.

3. În baza art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul N., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ca implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi de a ocupa funcţia de fi administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ca implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi de a ocupa funcţia de fi administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., art. 45 alin. (1) şi alin. (5) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul 6 luni închisoare, calculat ca 1/3 din suma celorlalte pedepse (1 an şi 6 luni închisoare), în final inculpatul N., urmând a executa pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, în regim de detenţie, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata de 1 an, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi pedeapsa accesorie prev. de art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat.

4. În baza art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul O., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ca implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi de a ocupa funcţia de fi administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ca implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi de a ocupa funcţia de fi administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., art. 45 alin. (1) şi alin. (5) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul 6 luni închisoare, calculat ca 1/3 din suma celorlalte pedepse (1 an şi 6 luni închisoare), în final inculpatul O., urmând a executa pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, în regim de detenţie, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata de 1 an, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi pedeapsa accesorie prev. de art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat.

5. În baza art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul K., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ca implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi de a ocupa funcţia de fi administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ca implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi de a ocupa funcţia de fi administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., art. 45 alin. (1) şi alin. (5) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul 4 luni închisoare, calculat ca 1/3 din suma celorlalte pedepse (1 an închisoare), în final inculpatul K., urmând a executa pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata de 1 an, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi pedeapsa accesorie prev. de art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen.

6. În baza art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnată inculpata persoană juridică S.C. R. S.R.L. Băileşti, la pedeapsa de 75 000 RON amendă penală (corespunzătoare a 75 zile amendă a câte 1.000 RON fiecare zi) şi pedeapsa complementară prev. de art. 136 alin. (1) lit. d) şi e) din C. pen., respectiv interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice şi plasarea sub supraveghere judiciară, pe o durată de câte 1 an.

7. În baza 386 din C. proc. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului S., din infracţiunile de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 din C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 41 din C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., în infracţiunile prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 şi prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1968 şi art. 37 lit. b) din C. pen. de la 1968, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen. de la 1968.

În art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. de la 1968, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul S., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. de la 1968, respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a exercita o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi precum şi de a ocupa funcţia de fi administrator al unei societăţi comerciale, ca pedeapsă complementară,

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1968, art. 37 lit. b) din C. pen. de la 1968, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. de la 1968, respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a exercita o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi precum şi de a ocupa funcţia de fi administrator al unei societăţi comerciale, ca pedeapsă complementară,

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. de la 1968 şi art. 34 lit. b) din C. pen. de la 1968, art. 35 alin. (3) C. pen. de la 1968, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. de la 1968, respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a exercita o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi precum şi de a ocupa funcţia de fi administrator al unei societăţi comerciale, ca pedeapsă complementară.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior, aplicată aceluiaşi inculpat prin Sentinţa penală nr. 423 din 8.10.2013 a Tribunalului Dolj, modificată prin încheierea din camera de consiliu din data de 11.10.2013, definitivă prin Decizia penală nr. 286/11.03.2014 a Curţii de Apel Craiova, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează.

• 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior - dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale, ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 37 lit. b) din C. pen. anterior, condamnă pe inculpatul S.,

• 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior - dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale, ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 37 lit. b) din C. pen. anterior,

• 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 din C. pen. anterior rap.la art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 37 lit. b) din C. pen. anterior

• 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 din C. pen. anterior rap. la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplic. art. 37 lit. b) din C. pen. anterior

• 2 ani închisoare p pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 din C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 37 lit. b din C. pen. anterior şi

• Pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1564/07.06.2011 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 857/16. 04. 2013 a Curţii de Apel Craiova,

În baza disp. art. 36 alin. (1) din C. pen. de la 1968, rap. la art. 34 şi art. 35 C. pen. de la 1968, s-a contopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în cauza dedusă judecăţii, cu pedeapsa de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior, aplicată aceluiaşi inculpat prin Sentinţa penală nr. 423 din 8.10.2013 a Tribunalului Dolj, modificată prin încheierea din camera de consiliu din data de 11.10.2013, definitivă prin Decizia penală nr. 286/11.03.2014 a Curţii de Apel Craiova, urmând ca inculpatul S. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a, lit. b) şi c) din C. pen. de la 1968, ca pedeapsă complementară, conform art. 66 din C. pen. de la 1968, pedeapsă ce urmează a fi executată de inculpat.

În baza art. 71 din C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. de la 1968.

În baza art. 36 alin. (3) din C. pen. de la 1968, s-a dedus, în continuare, din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 28.10.2009 la 02.01.2010 şi de la 18.09.2012, la zi.

S-a dispus anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 493/2013 din 12.03.2014, emis de Tribunalul Dolj, secţia penală în Dosarul nr. x/2012 şi emiterea unui nou mandat corespunzător, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

S-a menţinut măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpat.

8. În baza 386 din C. proc. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului T., din infracţiunile de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplic. art. 38 din C. pen., în infracţiunile prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 şi art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1968, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen. de la 1968.

În art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul T., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. de la 1968, respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a exercita o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi precum şi de a ocupa funcţia de fi administrator al unei societăţi comerciale, ca pedeapsă complementară,

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1968, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. de la 1968, respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a exercita o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi precum şi de a ocupa funcţia de fi administrator al unei societăţi comerciale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 36 alin. (1) din C. pen. de la 1968, art. 34 din C. pen. de la 1968, art. 35 alin. (3) din C. pen. de la 1968 şi s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului T., în cauza dedusă judecăţii, cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin Sentinţa penală nr. 1564 din data de 07.06.2011, pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 857 din 16.04.2013 a Curţii de Apel Craiova şi cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin Sentinţa penală nr. 10 din 24 ianuarie 2013, pronunţată de Judecătoria Balş, în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 879 din 18.04.2013, a Curţii de Apel Craiova, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. de la 1968, respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a exercita o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi precum şi de a ocupa funcţia de fi administrator al unei societăţi comerciale, ca pedeapsă complementară, conform art. 66 din C. pen. de la 1968, pedeapsă ce urmează a fi executată de inculpat.

În baza art. 71 din C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. de la 1968.

În baza art. 36 alin. (3) din C. pen. de la 1968, s-a dedus, în continuare, din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 28.12.2009 la 02.01.2010 şi de la 18.02.2014, la zi.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis anterior şi s-a dispus emiterea unui nou mandat corespunzător, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

S-a menţinut măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpat.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpaţii O., L., K. şi S.C. R. S.R.L. Băileşti, N. şi M.

Prin Decizia penală nr. 119/A din 7 aprilie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpaţii O., L., K. şi S.C. R. S.R.L. Băileşti şi N. şi s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând, s-au descontopit pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor O., N. şi K., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

S-a făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior s-a dispus condamnarea fiecăruia dintre inculpaţii O. şi N. la câte o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat.

În baza art. 71 din C. pen. anterior s-a interzis fiecăruia dintre inculpaţi, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale

S-a făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 1 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior, a fost condamnat fiecare dintre inculpaţii O. şi N. la câte o pedeapsă de 2 ai închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis fiecăruia dintre inculpaţi ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a, b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 1 an, în condiţiile art. 66 din acelaşi cod.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-a interzis fiecăruia dintre inculpaţi, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate fiecăruia dintre inculpaţii O. şi N. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-a interzis fiecăruia dintre inculpaţi, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul K. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

S-a făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., respectiv cu aplicarea prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior, condamnă pe inculpatul K. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma complicităţii.

În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 1 an, în condiţiile art. 66 din acelaşi cod.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat precum şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului K. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnată inculpata persoană juridică S.C. R. S.R.L. Băileşti, la pedeapsa de 20.000 RON amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma complicităţii.

S-a aplicat inculpatei persoană juridică pedeapsa complementară prev. de art. 53 alin. (3) lit. d) din C. pen. anterior, respectiv interdicţia de a participa la procedurile de achiziţii publice, pe o durată de 1 an.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului L., perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la 6.10.2014 la 20.06.2015, inclusiv.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale, care nu contravin prezentei decizii.

Curtea de Apel Craiova, procedând la judecarea cauzei în fond, în dosarul disjuns, în şedinţa publică din 14 ianuarie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 83, art. 108 alin. (1) şi (2) şi art. 374 alin. (2) din C. proc. pen., a luat declaraţii inculpaţilor C., A. şi D., în legătură cu faptele reţinute în sarcina lor, aceştia arătând în mod detaliat împrejurările şi modalitatea concretă a derulării activităţii presupus infracţionale, declaraţiile acestora fiind ataşate la dosarul cauzei.

În mod corespunzător, în şedinţa publică din 10 martie 2016 au fost audiaţi inculpaţii E. şi G., iar la termenul de judecată din 29 martie 2016 s-au luat declaraţii inculpaţilor F. şi B., care au fost ataşate la dosarul cauzei, aceştia relatând modalitatea concretă de desfăşurare a evenimentelor în legătură cu faptele reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare.

La termenul de judecată de la 7 aprilie 2016 s-au luat declaraţii martorilor YYY. şi ZZZ., care fiind audiaţi au relatat aspectele esenţiale în legătură cu faptele şi împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora au fost propuşi ca martori, arătând, în esenţă, că îşi menţin în totalitate declaraţiile date la procurorul de caz şi răspunzând întrebărilor adresate de procuror şi apărătorii inculpaţilor.

Pe de altă parte, fiind audiaţi în şedinţa publică de la 23 iunie 2016 martorii AAAA., BBBB. şi CCCC. au relatat, în esenţă, că menţin în totalitate declaraţiile date la procurorul de caz în legătură cu toate aspectele menţionate în cuprinsul acestora şi au răspuns întrebărilor adresate atât de reprezentantul parchetului, cât şi de apărătorii inculpaţilor în legătură cu toate aspectele la care aceştia au făcut referire.

Aceleaşi aspecte au relatat şi martorii DDDD. şi EEEE., care fiind audiaţi la termenul de judecată din 7 iulie 2016, au declarat tot ceea ce ştiu în legătură cu faptele sau împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora au fost propuşi şi au răspuns întrebărilor adresate de reprezentantul DIICOT şi ceilalţi apărători ai inculpaţilor, arătând că îşi menţin în totalitate declaraţiile date în faza de urmărire penală, în legătură cu toate aspectele relatate în cuprinsul acestora.

Fiind audiaţi în şedinţa publică de la 24 noiembrie 2016 martorii FFFF., RR., GGGG. şi YY., au arătat că îşi menţin în totalitate declaraţiile date în faza de urmărire penală, întrucât cele relatate în cuprinsul acestora corespund realităţii şi au relatat aspectele esenţiale în legătură cu care reprezentantul parchetului şi apărătorii aleşi ai inculpaţilor au formulat întrebări, declaraţiile acestora fiind ataşate la dosarul cauzei.

De asemenea, martorele HHHH., VV. şi IIII., audiate în şedinţa publică din 14 decembrie 2016 au arătat că îşi menţin în totalitate declaraţiile date la procurorul de caz, iar în legătură cu fapte care fac obiectul cauzei nu au de făcut alte precizări, deoarece de la momentul audierii lor nu a intervenit nimic nou, iar declaraţiile iniţiale sunt complete, însă ultimele două corespund şi întrebărilor ce li s-au adresat.

Pe de altă parte, martorul JJJJ., audiat în şedinţa publică de la 19 ianuarie 2017 a învederat instanţei, în esenţă, că îşi menţine în totalitate declaraţiile date în faza de urmărire penală, răspunzând întrebărilor adresate de apărătorii aleşi ai inculpaţilor.

La aceeaşi dată a fost audiat şi martorul DD., conducător auto la S.C. R. S.R.L. Băileşti până în cursul anului 2016, acesta arătând că nu mai menţine declaraţiile anterioare, deoarece "au fost date fiind ameninţat de patronul societăţii, inculpatul K., cu desfacerea contractului de muncă".

A mai relatat că nu s-a deplasat niciodată din dispoziţia patronului la Bucureşti, la depozitul firmei S.C. I. S.A. Sibiu, iar în legătură cu cetăţeanul de origine bulgară - KKKK., tot acesta, respectiv inculpatul K. a fost cel care l-a învăţat să declare în acest fel şi i-a fost teamă că o să-şi piardă locul de muncă, lucru care s-a întâmplat în august 2016.

În şedinţa publică de la 2 februarie 2017, martora LLLL., soţia inculpatului O., a arătat că nu este şcolarizată şi nu cunoaşte nimic în legătură cu faptele penale cu privire la care se efectuează cercetări, însă menţine în totalitate declaraţia dată la procurorul de caz.

De asemenea, martorii SS., QQ. şi Z. fiind audiaţi la acelaşi termen de judecată, au menţionat, în esenţă, că îşi menţin în totalitate declaraţiile date la procurorul de caz, iar Z. a răspuns şi întrebărilor adresate de reprezentantul DIICOT şi avocaţii aleşi ai inculpaţilor.

La termenul de judecată din 3 martie 2017 au dat declaraţii în cauză şi martorii AA. şi Y., aceştia arătând că îşi menţin în totalitate declaraţiile date în faza de urmărire penală.

Curtea, prin încheierea de la 25 aprilie 2017, a respins cererile privind efectuarea unui nou raport de expertiză fiscal-contabilă sau a unui supliment la raportul de expertiză fiscală formulate de inculpaţii B., A., C., E., S.C. H. S.R.L. Craiova, S.C. I. S.A. Sibiu, K. şi S.C. R. S.R.L., ca nefiind utile şi concludente în soluţionarea cauzei, întrucât, în cauză, au fost întocmite atât un raport de constatare, cât şi un raport de expertiză fiscală care au răspuns în detaliu obiectivelor formulate de avocaţii inculpaţilor, fiind dispuse cu respectarea dispoziţiilor art. 177 şi urm. din C. proc. pen. şi a apreciat că, în raport cu actele dosarului nu mai este necesară fixarea unor noi obiective, probele ştiinţifice efectuate în faza de urmărire penală fiind complete, iar concluziile celor două rapoarte sunt clase şi concise şi nu există contradicţii între conţinutul şi concluziile acestora.

Cu privire la cererea formulată de inculpatul E., prin apărătorul ales, vizând efectuarea unui nou raport de expertiză, Curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată, deoarece inculpatul a luat cunoştinţă de conţinutul celor două rapoarte în faza de urmărire penală, cu ocazia studierii actelor şi lucrărilor dosarului, înainte de întocmirea actului de sesizare şi nu a formulat obiecţiuni cu privire la acestea.

La solicitarea inculpaţilor, Curtea a admis în parte cererea de probatorii formulată de inculpaţi în ceea ce priveşte proba cu înscrisuri în circumstanţiere şi proba testimonială vizând audierea inculpaţilor O., solicitată de D. şi C., a inculpaţilor M. şi L. solicitată de inculpatul E., C. şi F., precum şi audierea martorului PP., probă solicitată tot de inculpatul E., prin apărătorul ales, XXX.

În acest context, fiind audiaţi în şedinţa publică din 10 iulie 2017, inculpaţii M. şi L. au arătat că îşi menţin în totalitate declaraţiile date pe parcursul procesului penal, răspunzând întrebărilor adresate de ceilalţi apărători ai inculpaţilor, iar inculpatul O. a arătat că nu doreşte să dea declaraţie, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Martorul MMMM., propus în circumstanţiere, fiind audiat la acelaşi termen de judecată, a arătat că îl cunoaşte pe inculpatul D., fiind angajat la recomandarea sa la S.C. I. S.A. Sibiu, fiind un bun profesionist şi nu a ajuns la cunoştinţa sa vreun incident în care acesta să fi fost implicat.

Prin încheierea de la 27 iunie 2017 instanţa a respins cererea formulată de avocat NNNN. pentru inculpata persoană juridică S.C. I. S.A. Sibiu, privind disjungerea acţiunii civile faţă de latura penală, ca neîntemeiată, avându-se în vedere dispoziţiile art. 397 din C. proc. pen., în ceea ce priveşte rezolvarea acţiunii civile legiuitorul prevăzând că acţiunea civilă se soluţionează în cadrul procesului penal, dacă prin aceasta nu se depăşeşte durata rezonabilă a procesului, dar avându-se în vedere şi obiectul cauzei şi faptele deduse judecăţii, astfel încât s-a apreciat că acţiunea civilă se impune a fi rezolvată odată cu acţiunea penală.

Martorul PP., audiat în şedinţa publică din 7 septembrie 2017 la solicitarea inculpatului E., a confirmat împrejurarea că îl cunoaşte pe acesta şi pe inculpaţii M., L. şi B. şi a menţionat că întrucât îl cunoştea din copilărie pe inculpatul L., acesta l-a întrebat dacă cunoaşte pe cineva de la S.C. H. S.R.L. Craiova, astfel încât de la colegul şi prietenul său, martorul QQ., a luat un număr de telefon al unei persoane de contact din cadrul acestei firme, respectiv RR. şi că L. i-a cerut şi numărul de telefon al inculpatului E., însă nu a discutat cu acesta aspecte în legătură cu activitatea S.C. II. şi nici nu a primit vreo sumă de bani pentru a intermedia vreo întâlnire între cei menţionaţi.

Prin încheierea din 12 octombrie 2017 Curtea a respins cererile de probatorii formulate de avocaţii aleşi ai inculpaţilor E., D. şi A. atât în ceea ce priveşte efectuarea unei expertize financiar-fiscale sau a unei expertize fiscal contabile, deoarece s-a pronunţat anterior asupra acestor cereri formulate de apărătorii aleşi ai inculpaţilor şi reiterate la acest termen de judecată, pe de o parte, iar pe de altă parte, deoarece apărătorii inculpaţilor D. şi E. nu au indicat care este concludenţa şi utilitatea probei solicitate.

De asemenea, s-a respins cererea privind reaudierea martorei AAAA., întrucât aceasta a dat declaraţie la Curtea de Apel Craiova în legătură cu faptele şi împrejurările de fapt care constituie obiectul probaţiunii în cauza dedusă judecăţii şi a răspuns la toate întrebările adresate de apărători.

Pe de altă parte, Curtea a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 alin. (1) C. proc. pen., deoarece sunt contrare art. 11, art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României, art. 64 alin. (3) C. proc. pen., întrucât este contrar art. 11, art. 20, art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 375 C. proc. pen., întrucât încalcă dispoziţiile art. 11, art. 20, art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (11) din Constituţia României, formulată de apărătorul ales al inculpatului A., apreciind că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ exigenţele ce decurg din dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată.

De asemenea, a apreciat că nu este oportună efectuarea unei adrese către ANAF, în sensul comunicării procesului-verbal semnat de organul de inspecţie şi de către S.C. I. S.A., raportul de inspecţie fiscală, dovada comunicării acestuia către S.C. I. S.A. şi a deciziei de imputare pentru diferenţele de obligaţii fiscale aferente perioadelor verificate emisă de S.C. I. S.A., deoarece la dosarul cauzei există toate înscrisurile şi documentele aferente relaţiei S.C. I. S.A. - S.C. P. S.R.L., precum şi actele de control ale ANAF.

În acest context, s-a mai reţinut că la dosarul cauzei există comunicarea ANAF cu privire la împrejurarea că inspecţia fiscală este în curs de desfăşurare la S.C. I. S.A. Sibiu, iar din actele şi lucrările dosarului nu există date sau indicii că inculpatul D. ar fi înregistrat personal în contabilitatea acestei societăţi facturi fiscale, iar cu privire la cererile vizând audierea martorilor OOOO., PPPP. şi NN. formulate de apărătorii aleşi ai inculpaţilor D. şi E., Curtea de Apel Craiova a apreciat că pentru dovedirea elementelor de fapt care constituie elementul probei au fost administrate deja suficiente probatorii, astfel încât nu se impune audierea sau reaudierea acestora.

Cu privire la proba testimonială vizând audierea martorului QQQQ. şi avându-se în vedere procesul-verbal din care rezultă imposibilitatea executării mandatului de aducere emis pe numele acestuia, Curtea a constatat imposibilitatea audierii acestuia, iar cererea privind audierea părţii civile Statul Român reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică prin consilier juridic sau printr-un reprezentant desemnat de această parte, formulată de apărătorul ales al inculpatului A., s-a respins ca neîntemeiată, deoarece nu s-a putut aprecia că persoana prezentă în şedinţa publică de la 12 octombrie 2017 - consilier juridic la ANAF ar deţine date sau informaţii utile în soluţionarea cauzei, referitoare la activitatea presupus desfăşurată de inculpaţi.

Analizând coroborat probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, Curtea a reţinut următoarea situaţie de fapt, cu privire la inculpaţii E., B., A., C., D., F. şi G. şi inculpatele persoane juridice S.C. I. S.A. Sibiu, S.C. H. S.R.L. Craiova şi S.C. J. S.R.L. Craiova:

În concret, probatoriul administrat în cauză pe parcursul procesului penal relevă, în esenţă, împrejurarea că facturile de achiziţie a materialelor de construcţii înregistrate în perioada noiembrie 2011 - octombrie 2012 în evidenţa contabilă a S.C. H. S.R.L. Craiova, pe care la rubrica "furnizor" sunt menţionate S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. comuna Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. Brădeşti, judeţul Dolj şi S.C. UU. S.R.L. Craiova - acestea fiind în relaţie directă sau prin intermediul unor altor societăţi comerciale controlate de aceleaşi persoane, respectiv S.C. V. S.R.L. Cârna, judeţul Dolj şi S.C. TT. S.R.L. Târgu Jiu cu II. Cipru, precum şi cele înregistrate în perioada octombrie 2011 - martie 2012 în evidenţa contabilă S.C. I. S.A. Sibiu, pe care la rubrica furnizor este menţionat numele S.C. P. S.R.L. comuna Fântâna Mare, judeţul Suceava, pe de o parte, şi facturile de livrare a aceluiaşi tip de materiale de construcţii, înregistrate în evidenţa S.C. I. S.A. Sibiu, în perioada octombrie 2011 - septembrie 2012, pe care la rubrica "furnizor" este menţionată firma II. Cipru, nu au la bază operaţiuni reale, scopul evidenţierii lor în contabilitatea tuturor acestor societăţi fiind acela de a disimula adevărata provenienţă a operaţiunilor comerciale derulate în sarcina S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. comuna Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. Brădeşti, judeţul Dolj şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, S.C. V. S.R.L. Cârna, judeţul Dolj şi S.C. TT. S.R.L. Târgu Jiu şi respectiv S.C. P. S.R.L. Fântâna Mare, judeţul Suceava - firme cu rol intermediar, de categorie mică, fără capacitate logistică şi de personal, fără spaţii de depozitare, cu o durată de funcţionare redusă, făcând imposibilă recuperarea obligaţiilor fiscale, rezultatul final fiind obţinerea unor importante sume de bani şi, implicit, prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 9.238.577 RON reprezentând TVA.

În acest context, coroborând întregul material probator administrat în cauză atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, Curtea de Apel Craiova a reţinut că, în luna august 2011, la iniţiativa inculpatului M., a fost înfiinţată pe teritoriul statului Cipru firma II., cu sediul în Nicosia, strada x nr. 9, Cipru, iar la data de 28.09.211, JJ., în calitate de reprezentant al societăţii, a împuternicit în baza a două procuri speciale pe inculpaţii L. şi M., să reprezinte interesele societăţii în negocieri cu parteneri de afaceri, să execute şi să semneze în numele societăţii contracte sau alte documente cu alţi agenţi economici, să folosească ştampila societăţii şi să execute orice act de administrare a acesteia.

Probele relevante administrate în cauză au confirmat împrejurarea că în aceeaşi perioadă, cei doi inculpaţi au efectuat demersurile necesare deschiderii de conturi bancare, în RON şi valută, la KK. S.A., ocazie cu care au depus, începând cu data de 29.09.2011, specimene de semnătură, obţinând, totodată, dispozitivele electronice necesare accesării on-line a conturilor bancare, precum şi cardurile bancare ataşate acestora.

Curtea a reţinut pe baza relatărilor ce rezultă din declaraţiile inculpatului L., că, încercările iniţiale de a achiziţiona mărfuri de la S.C. LL. S.R.L. au rămas fără rezultat din cauza preţului solicitat şi a lipsei mijloacelor băneşti.

Astfel, conform aceloraşi declaraţii, în urma întâlnirilor ce au avut loc atât în municipiul Bucureşti, cât şi în municipiul Craiova cu inculpatul E., împrejurare în care acesta din urmă, luând cunoştinţă de înfiinţarea în Cipru a firmei II., şi-a manifestat disponibilitatea de a-i ajuta pe inculpaţii M. şi L. în vederea identificării unui furnizor de materiale feroase, cu precizarea esenţială a scopului urmărit atât de inculpaţii L. şi M., la momentul la care au devenit administrator de fapt ai firmei, cât şi de inculpatul E., încă de la momentul întâlnirii cu cei doi, care au afirmat în mod expres că, dat fiind sediul societăţii, mărfurile trebuie să figureze ca fiind "achiziţionate" din spaţiul comunitar, ceea ce nu implica plata TVA.

În acest sens, şi deoarece probele administrate în cauză confirmă situaţia de fapt reţinută de procurorul de caz, Curtea a constatat că, prin intermediul inculpatului E., în toamna anului 2011, în incinta restaurantului "MM." din Craiova, a avut loc o întâlnire la care au participat inculpaţii L., M., E., colaboratoarea acestuia, martora NN., administrator al S.C. OO. S.R.L. Oradea, precum şi managerul de vânzări pentru zona de sud a ţării din cadrul S.C. I. S.A. Sibiu, inculpatul C.

În acest context, s-a hotărât ca actele de înfiinţare ale societăţii din Cipru să fie expediate către S.C. I. S.A. Sibiu, în vederea analizării lor şi aprecierii asupra încheierii în viitor a unui contract de vânzare-cumpărare, fapt concretizat la data de 31.10.2011, prin semnarea Contractului nr. x, valabil până la 31.12.2012.

De asemenea, după perfectarea contractului dintre II. şi S.C. I. S.A. Sibiu, inculpatul E. a solicitat inculpaţilor L. şi M., drept recompensă pentru implicarea directă în identificarea unui furnizor de mărfuri, un comision de 2%, conform declaraţiei inculpatului M. sau 2,5%, conform declaraţiei inculpatului L., din valoarea mărfurilor vândute de S.C. I. S.A. Sibiu, sume de bani ce au fost ridicate în mod efectiv, potrivit aceloraşi mijloace de probă, până în perioada martie - aprilie 2012.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că, în paralel, întrucât derularea contractului şi livrarea de mărfuri de către S.C. I. S.A. Sibiu impuneau, drept condiţie obligatorie, existenţa unor fonduri băneşti, inculpaţii L. şi M. au efectuat demersuri în vederea identificării de societăţi comerciale care să figureze în documente drept "cumpărător" al mărfurilor "livrate" în numele S.C. II.

Cu privire la S.C. X. S.R.L. Craiova, Curtea a reţinut că probele administrate pe parcursul procesului penal confirmă împrejurarea că inculpatul S. a luat legătura cu inculpatul G., director al S.C. X. S.R.L. Craiova, care a declarat că inculpatul S. este cel care s-a prezentat ca administrator al S.C. V. S.R.L. Cârna, judeţul Dolj şi cu care a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, numai după ce în prealabil a discutat cu inculpatul B., administratorul S.C. H. S.R.L. Craiova, care i-a confirmat că este dispus să cumpere marfă, respectiv profiluri metalice.

Curtea a constatat, astfel, că, din punct de vedere scriptic, după încheierea formală a actelor de vânzare-cumpărare, mărfurile parcurgeau următoarea relaţie comercială: S.C. I. S.A. Sibiu - II. S.C. V. S.R.L. Cârna, judeţul Dolj, S.C. X. S.R.L. Craiova - S.C. H. S.R.L. Craiova, circuit confirmat de viramentele bancare dintre aceste societăţi aferente lunii noiembrie 2011 şi reflectate în raportul de expertiză fiscală judiciară întocmit în cauză, în timp ce, în realitate, după ce inculpatul G., directorul S.C. X. S.R.L. Craiova primea comanda tipului de marfă din partea reprezentanţilor S.C. H. S.R.L. Craiova, lua legătura cu inculpaţii S. şi M., care la rândul lor se întâlneau cu inculpatul L., pentru ca acesta din urmă să transmită comanda telefonic sau prin mesaje e-mail către inculpatul C., managerul de vânzări din zona de sud a ţării din cadrul S.C. I. S.A. Sibiu, iar materialele de construcţii se descărcau direct în curtea beneficiarului real şi final, S.C. H. S.R.L. Craiova.

S-a menţionat că relevante, în acest sens, sunt declaraţiile directorului S.C. X. S.R.L. Craiova, inculpatul G., date pe parcursul procesului penal, care a recunoscut faptul că societatea sa nu dispunea de mijloacele necesare manipulării şi transportului unor astfel de mărfuri.

Probatoriul administrat în cauză a mai relevat împrejurarea că, din cauza unor dificultăţi în ceea ce priveşte plata mărfurilor de către S.C. X. S.R.L. Craiova, dar şi a unor suspiciuni legate de încercarea obţinerii unor venituri suplimentare şi injuste de către inculpatul G., împrejurări ce au determinat implicarea inclusiv a inculpatului E., de comun acord cu acesta, inculpaţii L. şi M. au hotărât să excludă această societate comercială din circuitul scriptic şi să identifice o cale de contact direct cu reprezentanţii S.C. H. S.R.L. Craiova.

Coroborând întregul material probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, cu declaraţiile martorilor audiaţi nemijlocit la instanţa de fond, Curtea a reţinut că, prin implicarea nemijlocită a inculpatului E., care iniţial a luat legătura cu numitul PP., acesta din urmă a intermediat cu ajutorul martorului QQ. o întâlnire la sediul S.C. H. S.R.L. Craiova, unde a participat inculpatul L. şi inculpatul E., precum şi martorul RR., un colaborator apropiat al S.C. H. S.R.L. Craiova, fără a avea însă vreo calitate în firmă.

De asemenea, în cadrul acestei întâlniri, acestuia din urmă i s-a adus la cunoştinţă posibilitatea valorificării unor importante cantităţi de minereu de fier, procesate la diverse combinate din Europa, în contul unor creanţe ce urmau a fi recuperate din Brazilia, fapt pentru care inculpaţii au fost îndrumaţi să ia legătura cu inculpatul A., responsabil cu încheierea contractelor de achiziţie a produselor metalurgice, cu toate că, la acea dată nu avea nicio calitate în cadrul S.C. H. S.R.L. Craiova, inculpatul fiind însă asociat împreună cu inculpatul B. la S.C. H. S.R.L. Craiova.

În acest context, aşa cum a rezultat din declaraţia inculpatul M., dată la 23.03.2014 şi menţinută pe parcursul procesului penal, inculpatul A. a impus condiţia ca livrarea mărfurilor către S.C. H. S.R.L. Craiova să se realizeze de către o societate plătitoare de TVA, cerinţă adusă în discuţie şi de inculpatul E., care, potrivit declaraţiilor inculpatului L., de la 12.01.2015 şi menţinută în faza cercetării judecătoreşti ar fi solicitat identificarea unor societăţi comerciale în vederea interpunerii acestora între II. şi S.C. H. S.R.L. Craiova, scopul evident fiind acela al creării dreptului acesteia din urmă de a-şi deduce taxa pe valoare adăugată, drept pe care această societate nu l-ar fi avut, conform art. 157 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în situaţia în care era beneficiarul direct al mărfurilor "livrate" în numele societăţii din Cipru.

În ceea ce priveşte societăţile comerciale care au îndeplinit în mod formal rolul de furnizor pentru S.C. H. S.R.L. Craiova în perioada noiembrie 2011 - septembrie 2012, probele administrate în cauză au demonstrat faptul că acestea sunt:

- S.C. W. S.R.L. cu sediul în comuna Oboga, judeţul Olt - cu încasări de la S.C. H. S.R.L. Craiova în perioada 6.12.2011 - 7.02.2012 şi plăţi corespondente către II. Cipru,

- S.C. U. S.R.L. Brădeşti - cu încasări de la S.C. H. S.R.L. Craiova în perioada 8.02.2012 - 20.06.2012 şi plăţi corespondente către S.C. W. S.R.L. Oboga, S.C. V. S.R.L. Cârna şi S.C. TT. S.R.L. Târgu Jiu, care la rândul lor figurează cu plăţi către II. Cipru şi

- S.C. UU. S.R.L. Craiova cu încasări de la S.C. H. S.R.L. Craiova, în perioada 1.07.2012 - 21.09.2012 şi plăţi corespondente către S.C. V. S.R.L. Cârna, care la rândul său figurează cu plăţi către II. Cipru.

Aşa cum a rezultat din declaraţia martorului SS., în toamna anului 2011, a acceptat propunerea naşului său, inculpatul L., de a lucra în beneficiul acestuia ca bodyguard, împrejurare în care a luat legătura cu inculpatul N., un fost coleg de serviciu.

Inculpatul N., fiind audiat, a menţionat că a fost de acord ca în schimbul sumei de 400 RON pe săptămână să devină asociat unic şi administrator "formal" al S.C. W. S.R.L., cu sediul în comuna Oboga, judeţul Olt, să deschidă cont la KK. - Sucursala din strada x din municipiul Craiova, să depună specimen de semnătură, să remită toată documentaţia aferentă inculpatului L., inclusiv dispozitivele electronice cu ajutorul cărora se efectuau plăţi în regim on-line (token), să efectueze retrageri de numerar, să completeze şi să semneze facturi fiscale şi avize de însoţire a mărfii, inculpatul recunoscându-şi semnătura, inclusiv pe Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/05.12.2011, încheiat între S.C. W. S.R.L. cu sediul în comuna Oboga, judeţul Olt şi S.C. H. S.R.L. Craiova, reprezentată de asociatul unic şi administratorul societăţii, inculpatul B.

Pe de altă parte, conform declaraţiilor inculpatului L., din cauza unor divergenţe intervenite în modul de gestionare a situaţiei S.C. W. S.R.L. Oboga, judeţul Olt, împreună cu inculpatul M. a hotărât în perioada lunii februarie 2012 schimbarea firmei ce apărea drept furnizor al S.C. H. S.R.L. Craiova, în acest scop apelându-se din nou la inculpatul S., administrator al S.C. U. S.R.L. cu sediul în comuna Brădeşti, judeţul Dolj.

Declaraţiile date de inculpatul S. pe parcursul procesului penal au confirmat atât contactul iniţial cu inculpaţii L. şi M. şi mai apoi cu inculpatul A., perceput drept reprezentant al S.C. H. S.R.L. Craiova, prezenţa la sediul acestei societăţi şi semnarea unui contract de vânzare-cumpărare, cât şi caracterul formal de furnizor al societăţii sale, în condiţiile lipsei mijloacelor proprii de transport, a angajaţilor sau a spaţiilor de depozitare a mărfii.

S-a menţionat faptul că atât inculpaţii L. şi M., cât şi inculpaţii N., S. şi T. au recunoscut săvârşirea faptelor, în contextul sus-menţionat, aşa cum au fost descrise prin actul de sesizare.

De asemenea, Curtea de Apel Craiova a reţinut că experienţa inculpatului S. în domeniul societăţilor comerciale, concretizată chiar şi printr-o condamnare la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru evaziune fiscală, a determinat luarea unor măsuri de precauţie, prin interpunerea între societatea sa şi societatea din Cipru, cu sprijinul inculpaţilor L. şi M., a altor societăţi comerciale (SC W. S.R.L. Oboga, judeţul Olt, S.C. V. S.R.L. Cârna judeţul Dolj, S.C. TT. S.R.L. Târgu Jiu) pentru a încerca, pe de o parte, exonerarea de răspundere, prin justificarea unor "achiziţii" de la societăţi de pe teritoriul României, iar pe de altă parte, pentru a îngreuna verificările de natură a stabili circuitul scriptic al mărfurilor.

Astfel, pe baza documentelor puse la dispoziţie de unităţile bancare unde societăţile comerciale implicate figurau cu conturi deschise, au fost identificate:

- în lunile februarie şi martie 2012 plăţi pe relaţia S.C. H. S.R.L. Craiova - S.C. U. S.R.L. Brădeşti - S.C. W. S.R.L. Oboga - II. S.C. I. S.A. Sibiu;

- în luna februarie 2012 plăţi pe relaţia S.C. H. S.R.L. Craiova - S.C. U. S.R.L. Brădeşti - S.C. V. S.R.L. Cârna judeţul Dolj - II. S.C. I. S.A. Sibiu.

- în lunile mai şi iunie 2012 plăţi pe relaţia S.C. H. S.R.L. Craiova - S.C. U. S.R.L. Brădeşti - S.C. TT. S.R.L. Târgu Jiu - II. S.C. I. S.A. Sibiu.

Curtea a reţinut cu privire la S.C. V. S.R.L. cu sediul în comuna Cârna, judeţul Dolj că probele administrate confirmă împrejurarea că aceasta a fost înfiinţată de inculpatul T., cu scopul declarat de a derula afaceri în domeniul intracomunitar, obiectul principal de activitate fiind comerţul cu cereale.

De asemenea, Curtea a mai reţinut că în cadrul S.C. UU. S.R.L. Craiova, în perioada 1.07.2012 - 21.09.2012, calitatea de asociat unic şi administrator a fost deţinută, în mod formal, de AA., controlul efectiv al societăţii fiind asigurat de inculpatul S.

Pe de altă parte, şi întrucât AA. presta diverse munci zilnice în beneficiul inculpatului S., acesta i-a solicitat să preia părţile sociale ale unei societăţi comerciale, astfel că, începând cu data de 13.06.2012, din punct de vedere scriptic S.C. UU. S.R.L. Craiova a fost administrată de AA., în fapt această activitate fiind asigurată de inculpatul S., care, fiindu-i puse la dispoziţie toate documentele societăţii, inclusiv ştampila acesteia, în perioada următoare, a semnat un contract de vânzare-cumpărare cu S.C. H. S.R.L. Craiova, în baza căruia a asigurat livrări repetate de produse din fier, printre persoanele cu care discuta numărându-se şi inculpatul A. responsabil cu achiziţia de produse feroase în cadrul S.C. H. S.R.L. Craiova.

S-a evidenţiat în acest sens, că relevantă este declaraţia inculpatului S. făcută cu ocazia audierii sale la procurorul de caz la data de 6.10.2014 şi menţinută pe parcursul procesului penal, conform căreia avea cunoştinţă de faptul că obligaţia de plată a TVA revenea societăţii care figura ca furnizor pentru societatea din Craiova, în condiţiile în care achiziţia fiind, din punct de vedere scriptic, intracomunitară, era scutită de plata acestei taxe, declaraţiile acestuia coroborându-se cu cele ale martorului AA.

Astfel, din declaraţiile acestuia a rezultat că la indicaţiile inculpatului S. şi împreună cu acesta s-a deplasat în repetate rânduri la diferite unităţi bancare, ocazie cu care a solicitat retragerea unor sume de bani, apreciate ca fiind cuprinse între 20.000 RON şi 150.000 RON, intrate în totalitate în posesia inculpatului S., contribuţia sa rezumându-se la transportul acestora din sediul băncii la autoturismul cu care făceau deplasarea.

Prin coroborarea probatoriilor administrate în cauză cu probele ştiinţifice întocmite în cursul urmăririi penale, Curtea a mai constatat că prin solicitarea şi obţinerea de la unităţile bancare a situaţiei conturilor societăţilor comerciale menţionate anterior, centralizarea acestora în cuprinsul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit la data de 14.08.2014, de către inspectorii antifraudă din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, activitate reluată în raportul de expertiză fiscală judiciară, au fost identificate următoarelor circuite financiare, sumele de bani fiind virate în mod succesiv între:

- S.C. H. S.R.L. Craiova - S.C. X. S.R.L. - S.C. V. S.R.L. Cârna judeţul Dolj - II. S.C. I. (luna noiembrie 2011);

- S.C. H. S.R.L. Craiova - S.C. W. S.R.L. Oboga - II. S.C. I. S.A. Sibiu (decembrie 2011 - februarie 2012);

- S.C. H. S.R.L. Craiova - S.C. U. S.R.L. Brădeşti - S.C. V. S.R.L. Cârna judeţul Dolj - II. S.C. I. S.A. Sibiu (luna februarie 2012);

- S.C. H. S.R.L. Craiova - S.C. U. S.R.L. Brădeşti - S.C. W. S.R.L. Oboga - II. S.C. I. S.A. Sibiu (luna februarie - martie 2012);

- S.C. H. S.R.L. Craiova - S.C. U. S.R.L. Brădeşti - S.C. TT. S.R.L. Târgu Jiu - II. S.C. I. S.A. Sibiu (luna mai - iunie 2012);

- S.C. H. S.R.L. Craiova - S.C. UU. Craiova - II. S.C. I. S.A. Sibiu (luna septembrie 2012);

În acest context şi concluzionând, inspectorii antifraudă din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova au stabilit că în perioada noiembrie 2011 - septembrie 2012, societatea din Craiova a achitat către S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. Oboga, S.C. U. S.R.L. Brădeşti şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, firme ce au calitatea, din punct de vedere scriptic, de furnizori ai produselor feroase înscrise în cuprinsul facturilor fiscale, suma totală de 18.224.402,12 RON.

Pe de altă parte şi în mod corespunzător s-a concluzionat că II. a încasat de la S.C. V. S.R.L. Cârna, S.C. W. S.R.L. Oboga, S.C. TT. S.R.L. Târgu Jiu şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, în total suma de 18.245.941,76 RON şi a plătit către S.C. I. S.A. Sibiu suma de 17.342.486,09 RON.

Cu privire la relaţia dintre S.C. I. S.A. Sibiu şi II. Cipru, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:

În paralel şi în legătură directă cu "achiziţionarea" mărfurilor de către S.C. H. S.R.L. Craiova de la "furnizori", precum S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. Oboga, S.C. U. S.R.L. Brădeşti şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, care, la rândul lor au figurat, tot din punct de vedere scriptic, drept "cumpărători" ai aceluiaşi gen de marfă de la II. Cipru, această societate a devenit clientul societăţii S.C. I. S.A. Sibiu, conform Contractului nr. x din 31.10.2011, încheiat prin implicarea directă a inculpatului E., dar a inculpatului C., manager al S.C. I. S.A. Sibiu - punct de lucru Bucureşti, persoană care poartă întreagă răspundere a derulării lui şi care este şi ea inculpată în cauză.

Probele administrate în cauză au demonstrat că, în realitate, acest contract de vânzare-cumpărare a reprezentat temeiul pentru ca în contabilitatea S.C. I. S.A. Sibiu să fie evidenţiate, în perioada 1.11.2011 - 21.09.2012, a 97 de facturi fiscale, x avize de însoţire a mărfii şi 330 de documente de transport tip CMR, ce atestă "livrarea" către societatea din Cipru în cantităţii totale de 7.311.535 kg de mărfuri (materiale de construcţii, constând în diverse sortimente de fier beton, ţeavă, cornier, ori tablă galvanizată, detaliate în cuprinsul raportului de expertiză fiscală judiciară).

Astfel, odată cu punerea la dispoziţie a acestor facturi fiscale, ataşat Adresei nr. x/13.06.2014, S.C. I. S.A. Sibiu a înaintat avizele de însoţire a mărfii, dar şi scrisorile de transport internaţional tip CMR, fiind identificate cu acest prilej 2 (două) de transport de mărfuri: S.C. R. S.R.L. Băileşti şi S.C. J. S.R.L. Craiova, care, doar din punct de vedere scriptic au asigurat livrarea mărfurilor către beneficiarul din Cipru.

Relevante, în acelaşi sens, sunt declaraţiile martorului DD., respectiv declaraţia acestuia din 20 martie 2015, dată în calitate de suspect şi menţinută cu ocazia audierii ca martor la Curtea de Apel Craiova, în care relatează că, în calitate de conducător auto al S.C. R. S.R.L. Băileşti, nu a efectuat curse de transport în Bulgaria, în apropierea localităţii Ruse, în perioada menţionată în declaraţia iniţială de martori, nu cunoaşte niciun cetăţean bulgar cu numele "KKKK.", iar la cererea administratorului societăţii la care lucrează a semnat în mai multe rânduri documente de transport tip CMR, fără a avea cunoştinţă la ce folosesc aceste înscrisuri.

Curtea a mai constatat că, referitor la societatea de transport S.C. J. S.R.L. Craiova, a cărei ştampilă figurează ca fiind aplicată pe asemenea documente de transport începând cu data de 6.12.2011, documente ataşate facturilor fiscale emise în numele S.C. I. S.A. Sibiu, având ca beneficiar II. Cipru, din declaraţia administratorului societăţii de transport, inculpatul F. administrator al S.C. J. S.R.L. Craiova a rezultat că la propunerea inculpaţilor L. şi M., a fost de acord să încheie un contract de transport cu aceşti, în calitate de reprezentanţi ai societăţii din Cipru, în temeiul căruia le-a pus la dispoziţie mai multe documente de transport tip CMR, pe care a aplicat ştampila societăţii sale, atestând astfel, în mod nereal, realizarea unor curse pe teritoriul Bulgariei, aspect ce i-a fost confirmat de către unul dintre angajaţii săi, precum şi prin verificarea personală a kilometrajului mijlocului de transport.

Pe de altă parte, relevante în cauză şi deoarece demonstrează caracterul pur fictiv al operaţiunilor constând în transportarea mărfurilor pe relaţia S.C. I. S.A. Sibiu - II. Cipru, şi, implicit, al înregistrărilor în contabilitatea S.C. I. S.A. Sibiu a operaţiunilor de vânzare de mărfuri către această societate, precum şi al caracterului intracomunitar al acestor livrări sunt şi Adresele nr. x/25.09.2013 şi y/26.09.2014 ale Agenţiei de Control şi Încasare Giurgiu, conform cărora numerele de înmatriculare ale mijloacelor de transport menţionate pe documentele de mijloc de transport de mărfuri tip CMR întocmite pentru a simula vânzarea materialelor de construcţii, respectiv x şi x - în cazul societăţii de transport S.C. R. S.R.L. Băileşti şi x şi x - în cazul societăţii de transport din Craiova, nu figurează ca plătitoare ale tarifelor pentru trecerea podului peste Dunăre, pe sediul Giurgiu-Ruse.

S-a precizat că aceste aspecte se coroborează cu declaraţiile martorei VV., angajată în funcţia de operator facturare în cadrul S.C. I. S.A. Sibiu până în luna iunie 2013, din care a rezultat în mod esenţial că inculpatul C. managerul de vânzări pe zona Bucureşti, i-a comunicat faptul că marfa livrată către S.C. I. S.A. Sibiu de către S.C. WW. S.R.L. Bucureşti şi S.C. P. S.R.L. Suceava, urmează a fi facturată către II. Cipru.

De asemenea, conform aceluiaşi mijloc de probă a rezultat că în urma vizualizării facturilor fiscale emise de cei doi furnizori, în parte, în format electronic şi, în parte, în mod direct, înmânate fiind de inculpatul C., managerul de vânzări pe zona Bucureşti a S.C. I. S.A. Sibiu, martora a procedat la întocmirea atât a facturilor fiscale în care la rubrica "beneficiar" figura societatea din Cipru, cât şi a documentelor de transport tip CMR, în 3 exemplare, în integralitatea lor, mai puţin rubrica aferentă denumirii transportatorului, mijlocul de transport şi numele şoferului, cu privire la care martorul a afirmat că erau deja completate.

Martora a mai arătat că, observând că i-au fost înmânate şi documente de transport tip CMR, ce nu aveau completate rubrica transportatorului, la indicaţiile managerului de vânzări pe zona Bucureşti, inculpatul C., aceasta a completat datele societăţii respective de transport în mod olograf, iniţial doar denumirea societăţii, pentru ca ulterior să îi fie comunicate şi numele şoferului şi mijlocul de transport, pe care le-a scris în rubricile corespunzătoare, în acest caz fiind vorba de societatea de transport din Craiova.

În acest context, s-a apreciat că un aspect important îl constituie şi modalitatea întocmirii avizelor de însoţire a mărfii, ataşate de asemenea facturilor fiscale puse la dispoziţie de societatea din Sibiu, martora VV. precizând că la solicitarea numitei XX., managerul local, a întocmit astfel de înscrisuri contabile, în mod retroactiv, atribuindu-le un număr intern în ordine cronologică, pornind de la numărul 1, pe baza unor formulare recepţionate prin poştă electronică.

Astfel, toate aceste înscrisuri, respectiv factura fiscală, avizul de însoţire a mărfii şi documentul de transport tip CMR, erau înaintate, după completare, inculpatului C., managerului de vânzări pe zona Bucureşti a S.C. I. S.A. Sibiu, iar cu ocazia arhivării exemplarelor aferente către martora VV., aceasta a luat cunoştinţă şi despre menţiunea existentă pe documentele de transport "recepţionate în Ruse".

În raport de toate aceste împrejurări, analizând coroborat probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, Curtea a constatat, în afara oricărui dubiu, că mărfurile menţionate pe facturile fiscale având la rubrica "furnizor" pe S.C. I. S.A. Sibiu, iar la rubrica "cumpărător" II. Cipru nu au părăsit în niciun moment teritoriul României şi că acestor livrări nu li se poate atribui caracterul "intracomunitar" în sensul Codului fiscal.

S-a evidenţiat că aceste aspecte sunt confirmate în cauză de: declaraţiile reprezentanţilor societăţilor de transport S.C. R. S.R.L. Băileşti şi S.C. J. S.R.L. Craiova - inculpaţii K. şi F., precum şi martorul DD., comunicările Agenţiei de Control şi Încasare Giurgiu, declaraţiile martorei VV. şi chiar de declaraţiile ulterioare ale inculpaţilor L. şi M., care au recunoscut faptele aşa cum au fost descrise în actul de sesizare, solicitând ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform procedurii abreviate.

Pe de altă parte, Curtea a mai constatat că probele administrate în cauză confirmă împrejurarea că în relaţia cu S.C. I. S.A. Sibiu au figurat drept furnizori ai materialelor de construcţii, ce au ajuns ulterior, în parte, în depozitele beneficiarului final, S.C. H. S.R.L. Craiova, două societăţi comerciale, respectiv S.C. WW. S.R.L. Bucureşti şi S.C. P. S.R.L., cu sediul iniţial în comuna Fântâna Mare, satul Fântâna Mare, judeţul Suceava şi mai apoi în municipiul Bistriţa.

Cu privire la S.C. WW. S.R.L. Bucureşti şi S.C. P. S.R.L. comuna Fântâna Mare, judeţul Suceava, Curtea a reţinut că adresa din 13.06.2014 prin care S.C. I. S.A. Sibiu a comunicat faptul către între cele două societăţi a fost semnat un contract de vânzare cumpărare la data de 10.03.2011, a cărui valabilitate de 1 an de zile a fost prelungit printr-un act adiţional până la 10.03.2013, coroborată cu declaraţiile martorului YY., administrator şi asociat la S.C. WW. S.R.L. Bucureşti, confirmă împrejurarea că acestea au figurat în relaţia cu S.C. I. S.A. Sibiu, drept furnizori ai materialelor de construcţii ce au ajuns ulterior, în parte, în depozitele beneficiarului final S.C. H. S.R.L. Craiova.

S-a apreciat că relevante, în acest sens, sunt declaraţiile martorului RRRR., date în faza de urmărire penală şi menţinute în totalitate în cursul cercetării judecătoreşti, din care rezultă că încă de la înfiinţarea societăţii a derulat afaceri cu S.C. I. S.A. Sibiu prin intermediul managerului de vânzări pentru zona de sud a ţării, iar recepţionarea comenzilor era însoţită întotdeauna de indicarea locului unde urma să fie descărcată marfa, toate acestea corespunzând iniţial cu depozitele din ţară ale S.C. I. S.A. Sibiu.

Astfel, s-a menţionat ca fiind relevantă menţiunea martorului conform căreia după o perioadă de timp a constatat că managerul de vânzări pentru zona de sub a ţării, inculpat în cauză, l-a întrebat cu privire la posibilitatea ca marfa să fie încărcată în mod direct de clienţi ai S.C. I. S.A. Sibiu din depozitul societăţii sale, împrejurare cu care, fiind de acord, l-a cunoscut pe inculpatul L., pe care l-a întâlnit ulterior însoţit fiind de managerul de vânzări pentru zona de sud a ţării al unei societăţi din Sibiu.

Pe de altă parte, martorul YY. a precizat în declaraţiile date că, deşi mărfurile constând în produse metalurgice erau livrate în mod scriptic către S.C. I. S.A. Sibiu, a observat în depozitele S.C. WW. S.R.L. Bucureşti prezenţa unor mijloace de transport inscripţionate cu denumirea unei S.C. H. S.R.L. Craiova şi a avut certitudinea că această societate este beneficiarul mărfurilor.

În acest sens, împrejurarea că pe facturile fiscale de livrare emise în numele S.C. X. S.R.L., S.C. W. S.R.L., S.C. U. S.R.L. S.C. UU. S.R.L., S.C. ZZ. S.R.L., S.C. V. S.R.L. şi S.C. TT. S.R.L., sunt menţionate mijloace de transport din dotarea S.C. WW. S.R.L. Bucureşti a fost pusă de martorul YY. pe seama faptului că persoanele care s-au ocupat efectiv de încărcarea mărfurilor sunt responsabile şi de întocmire acestor facturi fiscale.

Curtea a reţinut, în acelaşi context, că faptul indubitabil al transportării mărfurilor în mod direct din depozitele S.C. WW. S.R.L. din Bucureşti, furnizorul S.C. I. S.A. Sibiu, respectiv, în depozitele societăţii din Craiova situate în municipiile Ploieşti şi Craiova, este susţinut şi prin documentele ridicate la data de 22.10.2013 de la martorul BBBB., administrator al firmei de transport S.C. HHH. S.R.L. Craiova, precum şi prin depoziţia de martor a acestuia, dată în faza de urmărire penală la 19.11.2014 şi menţinută în totalitate la instanţa de fond, din care a rezultat, în esenţă, că în perioada 30 iunie - 14 septembrie 2014, în urma comenzilor formulate de inculpatul L., a efectuat un număr de 18 curse pe ruta Bucureşti - Craiova sau Ploieşti, aferent cărora a întocmit documente de transport tip CMR, conform cărora furnizorul mărfurilor era S.C. UU. S.R.L. Craiova, iar beneficiar era S.C. H. S.R.L. Craiova.

În declaraţiile date în cauză, martorul a mai confirmat prezenţa în biroul inculpatului L., situat în clădirea aparţinând S.C. CCC. S.R.L., din municipiul Craiova a inculpatului S., cel care aplica ştampila cu denumirea S.C. UU. S.R.L. pe documentele de transport.

În ceea ce priveşte S.C. P. S.R.L. cu sediul iniţial în comuna Fântâna Mare, satul Fântâna Mare, judeţul Suceava şi mai apoi în municipiul Bistriţa, Curtea a reţinut, în esenţă, că, în condiţiile în care administratorul acestei societăţi, inculpatul O., persoană de etnie rromă, fără şcolarizare, fără minime cunoştinţe în domeniu, fără posibilităţi efective de a angrena societatea în relaţii comerciale, în special cu o firmă de calibrul S.C. I. S.A. Sibiu, a recunoscut la data de 22.05.2014, că la indicaţiile inculpatul D. a acceptat să semneze Contractul nr. x/15.12.2011 cu S.C. I. S.A. Sibiu, să se deplaseze în Italia pentru a crea aparenţa unor achiziţii de materiale feroase, să expedieze prin poştă facturi fiscale "în alb" emise în numele societăţii sale, să se deplaseze la bancă cu file CEC emise de S.C. I. S.A. Sibiu, pentru efectuare de plăţi, din care îşi păstra un "comision" între 800 şi 1.200 de RON, această din urmă societate a evidenţiat şi declarat operaţiuni de achiziţii de mărfuri de la " furnizorul" S.C. P. S.R.L., în perioada noiembrie 2011 - martie 2012 în cuantum total de 7.982.761,27 de RON, din care a dedus valoarea TVA aferentă de 1.545.050,56 de RON.

Pe de altă parte, inculpatul O. a recunoscut la instanţa de fond faptele reţinute în sarcina sa, aşa cum au fost descrise în rechizitoriu, arătând că-şi menţine în totalitate declaraţiile date în faza de urmărire penală, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform procedurii abreviate.

În speţă, caracterul pur fictiv al operaţiunilor de achiziţie de materiale feroase de la S.C. P. S.R.L. şi, implicit, faptul că această societate a fost doar interpusă pentru a ascunde caracterul intracomunitar al achiziţiilor efectuate de societatea din Sibiu, de la furnizorul italian DDD. Zona Industriale Rivoli, Ossopo, Udine, şi pentru a obţine astfel dreptul de deducere al TVA, este demonstrat şi prin declaraţiile conducătorilor auto: QQQQ., SSSS., ori ale administratorilor societăţilor comerciale: TTTT., CCCC., care în perioada respectivă au asigurat transportul mărfurilor de la furnizorul italian DDD., Zona industriale Rivoli, Ossopo Udine, identificaţi prin intermediul documentelor de transport tip CMR.

Curtea, coroborând întregul material probator administrat în cauză, a reţinut, în acest context, următoarele aspecte vizând activitatea infracţională desfăşurată de grupul organizat constituit.

- marfa a fost încărcată din Italia şi descărcată direct în Craiova, la depozitul S.C. H. S.R.L. Craiova, situat în zona magazinului "UUUU." de pe strada x din municipiul Craiova ori la depozitele aceleiaşi societăţi din municipiul Ploieşti;

- deşi numărul mijlocului de transport şi numele conducătorilor auto se regăsesc menţionate atât pe facturile de livrare dintre S.C. P. S.R.L. şi S.C. I. S.A. Sibiu, cât şi pe cele dintre "furnizorii" -SC H. S.R.L. Craiova, respectiv S.C. U. S.R.L. ori S.C. W. S.R.L., martorii au precizat că nu cunosc nimic cu privire la aceste documente, singurul înscris predat la descărcarea mărfii fiind documentul de transport tip CMR.

Aspectele reţinute prin coroborarea declaraţiilor date în cauză de reprezentanţii firmelor de transport este susţinută şi prin anexele formularului SCAC - Solicitare de informaţii nr. 34/26.05.2014, puse la dispoziţie prin adresa din 29.12.2014 a D.G.F.P. - Cluj-Napoca, A.J.F.P. Bistriţa-Năsăud, documente pe care se regăsesc atât numele societăţilor comerciale care au realizat transportul de mărfuri pe ruta Italia-România, cât şi numerele de înmatriculare ale autovehiculelor cu care s-a transport marfa.

Mai mult decât atât, ataşat Adresei nr. x din 16.06.2014 S.C. H. S.R.L. Craiova a înaintat copii ale certificatelor de calitate, certificatelor de inspecţie şi ale declaraţiilor de conformitate pentru mărfurile ce figurează ca fiind achiziţionate de la furnizorii S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. U. S.R.L. Brădeşti, judeţul Dolj, S.C. UU. S.R.L. Craiova şi S.C. W. S.R.L. Oboga, judeţul Olt, ceea ce a permis identificarea unui număr de 60 de certificate de încercare (emise de furnizorul italian DDD.., Zona Industriale Rivoli, Ossopo, Udine, pe unul dintre aceste documente fiind aplicată în dreptul rubricii client ştampila cu însemnele H. "materiale de construcţii".

Curtea, analizând întregul material probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, prin coroborarea mijloacelor de probă, inclusiv declaraţiile tuturor inculpaţilor care au constituit şi, respectiv, aderat la grupul infracţional organizat, acţionând în mod coordonat, în scopul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, a reţinut că, în ceea ce priveşte infracţiunea de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, materialul probator administrat în cauză susţine îndeplinirea tuturor condiţiilor imperative referitoare la structură, numărul de persoane necesar, perioada pentru care a fost constituit, modul coordonat de a acţiona, precum şi scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

În acest context, cu sprijinul inculpatului E., iniţiatorii şi coordonatorii grupării infracţionale, respectiv inculpaţii L. şi M., în calitate de administratori împuterniciţi ai II. Cipru, au derulat activitatea infracţională pe două paliere, cooptând, în acest scop, atât reprezentanţii S.C. I. S.A. Sibiu, cât şi reprezentanţii S.C. H. S.R.L. Craiova.

Pe de altă parte, referitor la contribuţia infracţională în relaţia S.C. I. S.A. Sibiu - II. Cipru, mijloacele de probă administrate în cauză au demonstrat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că în colaborare directă cu inculpatul C., manager de vânzări în cadrul S.C. I. S.A. Sibiu, punct de lucru Bucureşti, inculpaţii L. şi M. au derulat în perioada noiembrie 2011 - septembrie 2012 activităţi de procurare a unor documente care să ateste, contrar realităţii, livrări intracomunitare între cele două societăţi cu scopul sustragerii de la plata T.V.A.

Astfel, probele administrate în cauză confirmă împrejurarea că cei doi inculpaţi, profitând de relaţii de amiciţie sau colaborare anterioare, au propus şi obţinut de la inculpatul F., administratorul S.C. J. S.R.L. Craiova exemplarele unor documente de transport tip CMR "în alb", pe care le-au pus la dispoziţia inculpatului C. manager de vânzări din cadrul S.C. I. S.A. Sibiu, punct de lucru Bucureşti, cu scopul de a dovedi în mod fictiv că marfa livrată de societatea din Sibiu a părăsit teritoriul ţării.

În acest sens, Curtea a reţinut că, pentru a justifica utilizarea în mod repetat a aceloraşi mijloace de transport pe relaţia cu S.C. I. S.A. Sibiu - II. Cipru şi pentru a susţine caracterul fictiv al acestor curse, de comun acord cu reprezentanţii celor două societăţi de transport s-a hotărât întocmirea a câte unui contract de închiriere pentru fiecare mijloc de transport, având acelaşi format şi conţinut.

În acest context, probele administrate confirmă fără dubiu, împrejurarea conform căreia completarea ulterioară a acestor documente de transport cu cantitatea, felul mărfii, mijlocul de transport şi, în ceea ce priveşte S.C. J. S.R.L. Craiova, chiar cu denumirea şi datele de identificare ale societăţii, s-a realizat din dispoziţia inculpatului C., de către martora VV., operator facturare în perioada respectivă la S.C. I. S.A. Sibiu.

De asemenea, conform Adreselor nr. x de la 25.09.2013 aflate la dosarul cauzei, care se coroborează cu declaraţiile inculpatului K. şi ale martorului DD., caracterul fictiv al întregii relaţii comerciale dintre S.C. I. S.A. Sibiu - II. Cipru, este susţinut şi de comunicările Agenţiei de Control şi Încasare Giurgiu, cu privire la faptul că niciunul dintre mijloacele de transport menţionate pe documentele tip CMR nu figurează ca plătitoare ale tarifelor pentru trecerea podului peste Dunăre pe sensul Giurgiu-Ruse, în condiţiile în care pe toate aceste documente este menţionat ca loc de recepţie a mărfurilor localitatea Ruse, Bulgaria, fără nicio legătură cu sediul societăţii din Cipru.

Din declaraţiile inculpatului F. rezultă că, în urma verificării numărului de kilometri parcurşi şi discuţiilor cu şoferul său, martorul BBB., acesta a constatat neefectuarea curselor de transport în beneficiul societăţii din Cipru.

Pe de altă parte, la dosarul de urmărire penală, respectiv în filele x există dovada faptului că inculpaţii C. şi F. au încheiat la data de 27 noiembrie 2011 un contract de prestări servicii prin care S.C. I. S.A. Sibiu a solicitat efectuarea de curse de transport având ca obiect profiluri metalice, de la punctele de lucru ale S.C. I. S.A. Sibiu.

De asemenea, legăturile de natură infracţională dintre inculpatul C. şi inculpatul L., necesare aducerii la îndeplinire a scopului urmărit, respectiv prejudicierea bugetului de stat, sunt confirmate pe parcursul procesului penal cu declaraţiile martorului YY., administratorul S.C. WW. S.R.L. Bucureşti, societate furnizoare de materiale de construcţii pentru S.C. I. S.A. Sibiu.

Curtea a reţinut, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C., prin coroborarea probelor administrate pe parcursul procesului penal, inclusiv declaraţiile martorei VV., conform cărora achiziţiile de materiale de construcţii de către S.C. I. S.A. Sibiu erau condiţionate de comenzi certe şi ferme pentru livrarea aceluiaşi tip de mărfuri către potenţialii clienţi, faptul că între inculpatul C., în calitate de manager de vânzări al S.C. I. S.A. Sibiu şi inculpatul D. manager de achiziţii în cadrul societăţii din Sibiu, exista o legătură permanentă pentru a se corela cantitatea de marfă destinată vânzării cu cea care urma a fi achiziţionată, legătură ce a subzistat inclusiv în ceea ce priveşte relaţia dintre S.C. I. S.A. Sibiu şi furnizorii S.C. P. S.R.L. comuna Fântâna Mare, judeţul Suceava şi S.C. WW. S.R.L. Bucureşti.

De asemenea, în susţinerea acestei idei s-a menţionat un alt palier al grupării infracţionale pe relaţia S.C. P. S.R.L. Suceava - SC I. S.A. Sibiu, iniţiată şi derulată de inculpatul D., managerul de achiziţie al acesteia din urmă.

Astfel, din declaraţia inculpatului O. a rezultat că rolul său a fost unul formal în relaţia dintre societăţile de mai sus, rezumându-se la punerea la dispoziţie de documente (acte ale propriei societăţi, facturi fiscale, avize, etc.) pentru a asigura societăţii din Sibiu posibilitatea deducerii T.V.A., în condiţiile în care achiziţiile se realizau de la furnizorul extern DDD. Udine, Italia, unde s-a ajuns prin implicarea directă a inculpatului D., managerului de achiziţii din cadrul S.C. I. S.A. Sibiu.

În acest context, Curtea a reţinut că, deşi inculpatul D. în declaraţiile date pe parcursul procesului penal, a susţinut că mărfurile aprovizionate scriptic de S.C. I. S.A. Sibiu de la S.C. P. S.R.L. Suceava erau descărcate şi recepţionate în punctele de lucru ale societăţii din Sibiu, verificările efectuate la societăţile ale căror mijloace de transport sunt menţionate pe facturile fiscale dintre cele două firme au stabilit că, în baza unor comenzi, primite fie în numele S.C. P. S.R.L. comuna Fântâna Mare, judeţul Suceava sau S.C. I. S.A. Sibiu, au încărcat marfa de la furnizorul din Italia şi au descărcat-o la punctele de lucru ale S.C. H. S.R.L. Craiova.

Curtea a reţinut că doar colaborarea infracţională dintre inculpaţii D. - responsabil cu achiziţiile de mărfuri în cadrul S.C. I. S.A. Sibiu, inclusiv cele intracomunitare cele formulate, inclusiv de cele intracomunitare efectuate de la DDD.., Zona Industriale Rivoli, Ossopo, Udine, prin interpunerea S.C. P. S.R.L. comuna Fântâna-Mare, judeţul Suceava - şi inculpatul C. - directorul de vânzări în cadrul aceleiaşi societăţi pentru zona de sud a ţării, justifică existenţa printre copiile certificatelor de încărcare puse la dispoziţie de S.C. H. S.R.L. Craiova, pentru mărfurile ce figurează ca fiind achiziţionate de la furnizorii S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. U. S.R.L. Brădeşti, judeţul Dolj, S.C. UU. S.R.L. Craiova şi S.C. W. S.R.L. Oboga, judeţul Olt, a unui astfel de document emis de furnizorul italian DDD., Zona Industriale Rivoli, Ossopo, Udine, pe care este aplicată în dreptul rubricii client ştampila cu însemnele "H.".

Revenind la inculpatul E., acesta în cursul urmăririi penale a menţionat că a intermediat o întâlnire între inculpaţii L. şi M. şi inculpatul C., în vederea furnizării de materiale de construcţii de către S.C. I. S.A. Sibiu, iar ulterior, o întâlnire între aceeaşi inculpaţi şi reprezentantul S.C. H. S.R.L. Craiova fără a obţine beneficii materiale pentru aceste servicii.

Pe de altă parte, fiind audiat, inculpatul E. a menţionat în faza de urmărire penală că a pus la dispoziţie inculpaţilor L. şi M. biroul aparţinând S.C. OO. S.R.L. pentru ca aceştia să-şi desfăşoare activitatea.

Ulterior, în cursul cercetării judecătoreşti inculpatul E. şi-a nuanţat poziţia procesuală, susţinând faptul că întâlnirile cu inculpatul C. vizau propriul interes, respectiv relaţiile comerciale între S.C. I. S.A. Sibiu şi S.C. OO. S.R.L. şi doar la rugămintea inculpaţilor L. şi M. le-a făcut cunoştinţă cu acesta, însă nu cunoaşte ce discuţii au purtat.

De asemenea, a menţionat că la sediul S.C. H. S.R.L. Craiova a mers împreună cu inculpaţii, însă tot în interes propriu pentru derularea unor afaceri cu această societate.

Curtea a constatat că apărarea invocată de inculpatul E., conform căreia nu ar fi pretins sume de bani de la inculpaţii L. şi M. pentru sprijinul acordat în intermedierea încheierii relaţiilor comerciale sus-menţionate, nu este confirmată de niciun mijloc probator administrat în cauză, fiind contrazisă de declaraţiile inculpaţilor L. şi M., care fiind audiaţi, au relatat împrejurarea că inculpatului E. i se cuvenea un comision de 2%, respectiv 2,5%, din sumele de bani precizate pe facturile fiscale ca şi valoare a mărfurilor.

De altfel, susţinerea inculpatului E., în sensul precizărilor sus-menţionate, este şi neverosimilă, în condiţiile în care toată această intermediere, constând în întâlniri repetate în Bucureşti şi Craiova şi deplasări făcute de inculpat în diverse locaţii ar fi fost făcută fără nicio pretenţie din partea inculpatului, neavând nicio justificare şi nefiind, de altfel, credibilă.

De asemenea, având asigurată "livrarea intracomunitară" prin metodele frauduloase menţionate mai sus, inculpaţii L. şi M., cu sprijinul direct al inculpatului E., au urmărit şi realizat identificarea unui beneficiar final al mărfurilor "furnizate" de S.C. I. S.A. Sibiu, acţiuni care s-au concretizat în negocierea directă cu inculpatul A., coordonator de fapt a activităţii de achiziţie în cadrul S.C. H. S.R.L. Craiova, persoană care a impus şi condiţiile ce trebuiau îndeplinite pentru ca această marfă să fie achiziţionată şi achitată de societatea din Craiova.

În acest sens, s-au menţionat ca fiind relevante declaraţiile inculpatului M., referitoare la faptul că inculpatul A. a solicitat în numele S.C. H. S.R.L. Craiova, ca o condiţie esenţială pentru cumpărarea mărfurilor, încheierea unor contracte tip şi emiterea de facturi fiscale în numele unor societăţi comerciale ce ofereau posibilitatea S.C. H. S.R.L. Craiova, de a deduce T.V.A.

Coroborând întregul material probator administrat în cauză, Curtea a constatat că, în sensul celor reţinute mai sus, o contribuţie majoră a avut-o inculpatul L., care, după o înţelegere prealabilă cu inculpatul A. şi la solicitarea expresă a inculpatului E., a desfăşurat o acţiune concertată de identificare şi atragere în circuitul infracţional a unor societăţi de tip "fantomă", dispuse a emite facturi fiscale şi avize de însoţire a mărfii în vederea acumulării datoriilor fiscale în sarcina lor şi a creării posibilităţii de deducere a T.V.A. în favoarea S.C. H. S.R.L. Craiova, având drept urmare diminuarea preţului unitar de livrare faţă de cel de achiziţie, fiind evidentă în acest sens lipsa unui scop economic real.

Cu privire la inculpatul E., Curtea a mai reţinut că implicarea efectivă a acestuia în identificarea atât a unui furnizor de mărfuri pentru II. Cipru, prin atragerea în grupul infracţional a inculpatului C., cât şi a unui cumpărător efectiv a acestor produse, prin mijlocirea întâlnirii inculpatului L., cu persoane din anturajul S.C. H. S.R.L. Craiova, este dovedită în cauză cu declaraţiile inculpaţilor L., M., A. şi B., precum şi declaraţiile martorilor NN., RR., QQ. şi adresa din 16 iunie 2014 a S.C. H. S.R.L. Craiova şi justifică comisionul perceput de acesta din valoarea mărfurilor vândute de S.C. I. S.A. Sibiu.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că inculpatul E. a avut la începutul activităţii infracţionale un rol determinant, împrejurare dovedită în cauză şi de contribuţia acestuia la excluderea din circuitul evazionist a inculpatului G., care a încercat să obţină sume de bani apreciate ca necuvenite, ceea ce a condus la contactarea directă a reprezentanţilor S.C. H. S.R.L. Craiova, în condiţiile descrise mai sus.

Aşa fiind şi pentru motivele arătate, Curtea a apreciat că motivele invocate de apărătorul ales al inculpatului E. sunt nefondate, iar vinovăţia acestuia în cadrul circuitului infracţional evazionist este dovedită în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă, astfel încât nu se impune achitarea sa.

Curtea, cu privire la inculpatul G. a constatat că probele administrate în cauză dovedesc pe deplin împrejurarea că acest inculpat a întocmit documente ce atestă, contrar adevărului, livrări repetate de mărfuri - produse metalurgice, fie direct (S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. Brădeşti şi S.C. UU. S.R.L. Craiova), fie prin alte societăţi similare interpuse (S.C. V. S.R.L. Cârna, judeţul Dolj şi S.C. TT. S.R.L. Târgu Jiu) către S.C. H. S.R.L. Craiova, cu scopul diminuării preţului unitar al mărfii până la nivelul solicitat de aceasta, şi al creării posibilităţii de ducere a T.V.A. de către această din urmă societate.

Revenind la inculpatul A., din declaraţiile date de acest inculpat pe parcursul procesului penal, Curtea a constatat că acesta pe întreaga perioadă infracţională, a acceptat schimbarea sistematică a societăţilor comerciale de tip "fantomă", cu toate că propunerile repetate în acest sens formulate de inculpatul L. de a schimba societatea "furnizoare" cu o alta cu acelaşi tip de comportament fiscal, erau apte a-i crea reprezentarea caracterului fictiv al relaţiilor comerciale cu acestea, ţinând cont, pe de o parte, de experienţa sa de circa 10 ani în domeniu ori de calibrul societăţii în numele căreia negocia, prin raportare la societăţile cu care intra în astfel de relaţii.

În cursul urmăririi penale inculpatul A. a relatat că prin intermediul martorului RR. i-a cunoscut pe inculpaţii L. şi M., care s-au oferit să-i vândă fier pe o societate neprecizată, la un preţ cu 2% mai mic decât alţi furnizori şi a explicat modalitatea în care se derulau contractele, dar şi faptul că acesta cunoştea împrejurarea că, deşi se schimba furnizorul noua societate este sub controlul inculpatului L.

De asemenea, în cursul judecăţii, inculpatul A., fiind audiat şi-a nuanţat declaraţia cu privire la implicarea în circuitul infracţional al inculpatului B. şi nu a recunoscut că a avut cunoştinţă de caracterul de societăţi interpuse al furnizorilor, din contractele încheiate de S.C. H. S.R.L. Craiova sau de activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii L. şi M.

Contrar susţinerilor acestui inculpat, toate probele administrate în cauză pe parcursul procesului penal au confirmat pe deplin că inculpatul A. a avut cunoştinţă de la început de întreaga activitate infracţională care a avut drept scop eludarea taxelor cuvenite bugetului de stat.

În acest context, s-a apreciat ca fiind relevantă declaraţia inculpatului M., din care rezultă că inculpatul A. a pretins ca livrarea mărfii să se facă pe o societate comercială internă care să-i dea dreptul deducerii TVA-ului.

Acest mijloc de probă se coroborează pe deplin cu declaraţiile inculpatului L., precum şi ale celorlalţi inculpaţi audiaţi în cauză, inclusiv cu declaraţiile martorilor audiaţi în acest sens şi care confirmă implicarea efectivă a inculpatului A. în derularea contractelor, asigurarea transportului, primirea mărfurilor, schimbarea societăţilor furnizoare, dar şi împrejurarea că acest inculpat este descris ca fiind persoană de contact din partea S.C. H. S.R.L. Craiova, în legătură cu toate relaţiile comerciale ale acesteia şi care fac obiectul cauzei dedusă judecăţii.

Pe de altă parte, Curtea a mai reţinut că legătura infracţională dintre inculpatul A. şi inculpatul L. demonstrează că inculpatul A. avea certitudinea că în niciun moment livrările nu erau generate de acţiunile reprezentanţilor S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. S.C. W. S.R.L. Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. Brădeşti şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, ci erau consecinţa deciziei inculpaţilor M. şi L.

Acest aspect a fost demonstrat în cauză cu probele sus-menţionate, din care rezultă discuţiile repetate şi întâlnirile de la sediul în care îşi desfăşura activitatea acesta din urmă, situat în clădirea aparţinând S.C. CCC. S.R.L. Craiova.

De asemenea, conform propriei declaraţii, a rezultat că prin inculpatul A. l-a cunoscut şi pe inculpatul C. ca fiind reprezentant al S.C. I. S.A. Sibiu, prin intermediul inculpatului L.

Coroborând, astfel, toate probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, Curtea a constatat că inculpaţii B. şi A. poartă întreaga răspundere a semnării, respectiv derulării, unor contracte de achiziţie cu alte persoane decât cele cu care s-a negociat - inculpaţii L. şi M. sau cele care aveau calitatea de reprezentanţi legali - S., AA. şi N.

Referitor la inculpatul B., Curte a reţinut că, acesta, în calitate de administrator al S.C. H. S.R.L. Craiova, a avut cunoştinţă despre faptul că produsele metalurgice, înregistrate în evidenţa societăţii ca furnizate de S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. Oboga judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. Brădeşti şi S.C. UU. Craiova, nu provin în realitate de la aceste societăţi comerciale.

Relevante, în acest sens, sunt declaraţiile inculpatului A., din care a rezultat că i-a adus la cunoştinţă inculpatului B. că persoanele cu care anterior se întâlnise martorul RR. - colaborator al S.C. H. S.R.L. Craiova, respectiv inculpaţii L., M. şi E., oferă un preţ convenabil, realizând şi că administratorul societăţii era la curent cu întrevederea dintre persoanele sus-menţionate şi că de fiecare dată i-a adus inculpatului B. la cunoştinţă faptul că societăţile furnizoare sunt reprezentate de aceeaşi persoană, respectiv de inculpatul L.

În acest context, relevantă este adresa din 16 iunie 2014 a S.C. H. S.R.L. Craiova, din a cărei anexă cu nr. 4 a rezultat că negocierile în cazul celor patru societăţi s-au purtat cu alte persoane decât cele care au semnat contractele comerciale.

Pe de altă parte, Curtea a mai constatat că inculpatul B. a acceptat ca societatea al cărei administrator este să fie angrenată în relaţii comerciale prin intermediul unor persoane care nu aveau nicio calitate în firmă, respectiv martorul RR., catalogat de inculpatul B. drept "colaborator" mai vechi al S.C. H. S.R.L. Craiova şi inculpatul A., angajat ca director de vânzări până în anul 2010, ceea ce atrage în mod firesc răspunderea sa pentru orice evidenţiere în contabilitate generată de semnarea şi derularea acestor contracte comerciale.

În acest sens, s-a reliefat că probele administrate în cauză confirmă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăţia inculpatului B., rolul şi implicarea sa în circuitul infracţional evazionist prin care s-a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 9.238.577 RON, astfel încât motivele invocate de acest inculpat prin apărătorii aleşi sunt nefondate şi nu se impune achitarea sa.

În acest context, deşi în declaraţia dată în faza de urmărire penală inculpatul B. a încercat să acrediteze ideea că responsabil de decizia încheierii contractelor şi derulării relaţiilor comerciale frauduloase este inculpatul A., probele administrate în cauză au confirmat pe deplin că încheierea acestora s-a realizat din iniţiativa reprezentantului acestei societăţi, deoarece toate contractele încheiate de inculpatul B. cu cele patru societăţi - S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. Brădeşti şi S.C. UU. Craiova sunt contracte de vânzare-cumpărare, împrejurare ce implică drepturi şi obligaţii ale părţilor, distincte de cele asumate în cazul unei simple intermedieri de bunuri, astfel cum s-a întâmplat, în concret, în cauza dedusă judecăţii.

Pe de altă parte, tipizatul contractelor de vânzare-cumpărare, semnate de inculpatul B., este cel folosit de S.C. H. S.R.L. Craiova, iar trăsăturile comune ale celor patru societăţi care au avut calitatea de furnizori "scriptici" pentru produse achiziţionate de S.C. H. S.R.L. Craiova, sunt următoarele: firme cu rol intermediar, de categorie mică, fără capacitate logistică şi de personal, fără spaţii de depozitare, cu o durată de funcţionare redusă, amplasarea lor în lanţul evazionist ca prime verigi ale unor achiziţii intracomunitare.

În acest context, Curtea a reţinut că, toate aceste trăsături, coroborate cu preţul scăzut de "valorificare" al produselor către S.C. H. S.R.L. Craiova, reprezintă indicii temeinice, în sensul scopului urmărit de inculpatul B. la semnarea contractelor cu cele patru societăţi comerciale sus-menţionate.

De asemenea, în afară de împrejurările deja relevate în cauză, nu se poate face abstracţie de discrepanţa evidentă dintre nivelul S.C. H. S.R.L. Craiova pe piaţa naţională a materialelor de construcţii şi cel a unor astfel de agenţi economici, care, prin semnarea contractelor de către inculpatul B., au devenit furnizorii "uneia dintre cele mai mari societăţi de profil din ţară".

Deşi inculpatul B. nu a recunoscut că inculpatul A. l-a informat despre negocierea contractelor sus-menţionate sau de persoanele interpuse, lăsând să se creadă că semnarea acestora a fost făcută fără o verificare personală prealabilă, această apărare nu este susţinută de probele administrate în cauză, avându-se în vedere atât nivelul la care s-au situat aceste tranzacţii, cât şi declaraţia inculpatului dată în faza cercetării judecătoreşti, din care a rezultat controlul strict al acestui inculpat asupra societăţii al cărei administrator este cifra de afaceri TVA-ul, circuitul mărfurilor sau încheierea contractelor.

Pe de altă parte, susţinerile inculpatului B. sunt contrazise de declaraţiile inculpatului A.

De asemenea, Curtea a mai constatat că declaraţiile inculpatului A. se coroborează cu declaraţiile inculpatului L., care fiind audiat în faza cercetării judecătoreşti, a menţionat, în esenţă, că inculpatul E. a intermediat cu inculpatul B. încheierea contractelor comerciale respective.

Curtea a reţinut, în acelaşi sens, ca fiind relevantă şi declaraţia inculpatului E., cu privire la rolul său de intermediar, acesta prezentându-i pe inculpaţii L. şi M. la S.C. H. S.R.L. Craiova ca parteneri de afaceri care deţin o societate comercială în Cipru.

Pe de altă parte, cu privire la acest aspect s-a menţionat şi declaraţia inculpatului G., care confirmă împrejurarea că a cumpărat marfă de la S.C. V. S.R.L., administrată de inculpatul S., numai după o înţelegere personală pe care a avut-o cu inculpatul B.

Ansamblul probator administrat în cauză a mai confirmat, pe lângă aspectele relevate mai sus, că legătura infracţională dintre membrii grupării este susţinută atât de circuitul financiar, plăţile între societăţile implicate fiind făcute în cursul aceloraşi zile, la interval de doar câteva minute, cât şi de beneficiile obţinute, justificarea primordială a comportamentului de natură infracţională a membrilor importanţi ai grupului infracţional organizat:

- S.C. I. S.A. Sibiu, prin înregistrarea "livrărilor intracomunitare" către II. Cipru, era scutită de plata T.V.A. către bugetul de stat, taxă ce ar fi trebuit achitată în situaţia în care livrările ar fi avut caracter intern;

- acelaşi scop, al sustragerii de la plata T.V.A. a fost urmărit şi realizat prin interpunerea între furnizorul italian DDD.., Zona Industriale Rivoli, Ossopo, Udine, şi S.C. I. S.A. Sibiu a S.C. P. S.R.L., comuna Fântâna Mare, judeţul Suceava, în condiţiile în care, conform Codul fiscal, achiziţiile de mărfuri de la o societate cu sediul în comunitatea europeană nu conferă dreptul de a deduce T.V.A. aferentă operaţiunii, însă în schimb impune obligaţia de a declara, colecta şi plăti către bugetul de stat T.V.A. aferentă comercializării ulterioare, pe teritoriul naţional, a aceloraşi mărfuri;

- în mod similar, S.C. H. S.R.L. Craiova îşi asigura, prin interpunerea între societatea din Cipru - cu ai cărei reprezentanţi s-a discutat şi negociat, în mod nemijlocit, achiziţiile de produse metalurgice - a unor societăţi comerciale cu rol formal, (caracterizate prin: categorie mică, lipsa capacităţii logistice şi de personal, lipsa spaţiilor de depozitare, durată de funcţionare redusă) nu numai posibilitatea deducerii T.V.A., câtă vreme furnizorii scriptici de mărfuri erau plătitori ai acestei taxe, ci şi un preţ foarte avantajos, stabilit prin raportul de expertiză fiscală judiciară ca fiind mai mic decât cel de vânzare practicat de societatea din Sibiu ori chiar decât cel practicat de furnizorii acestei societăţi comerciale;

Coroborând toate aceste probatorii cu concluziile verificărilor fiscale materializate în cuprinsul procesului-verbal întocmit la data de 4 iunie 2014 de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de Combatere a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, Curtea a constatat pe deplin dovedit în cauză caracterul fictiv al livrărilor de mărfuri dintre societăţile implicate în circuitul infracţional.

În acest sens, situaţiile centralizate ale încasărilor şi plăţilor efectuate între S.C. I. S.A. Sibiu, II. Cipru, S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. V. S.R.L. Cârna, S.C. W. S.R.L. Oboga, S.C. U. S.R.L. Brădeşti, S.C. UU. S.R.L. Craiova, S.C. TT. S.R.L. Târgu Jiu şi S.C. H. S.R.L. Craiova, pe baza documentelor puse la dispoziţie de aceste societăţi comerciale ori de unităţile bancare unde aveau deschise conturi, au evidenţiat că viramentele bancare între societăţile implicate se realizau nu numai în cursul aceleiaşi zile, ci la intervale de doar câteva minute, ceea ce susţine ideea că activitatea societăţilor intermediare (S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. V. S.R.L. Cârna, S.C. S.C. W. S.R.L. Oboga, S.C. U. S.R.L. Brădeşti, S.C. UU. S.R.L. Craiova şi S.C. TT. S.R.L. Târgu Jiu) era controlată de aceeaşi persoană, inculpatul L., dar şi rolul formal al administratorilor acestora.

Pe de altă parte, Curtea a constatat ca fiind relevante în reţinerea situaţiei de fapt sus-menţionată, atât raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de Combatere a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, cât şi raportul de expertiză judiciară fiscală, ambele mijloace de probă confirmând prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 9.238.577 RON.

În acest context, Curtea a constatat, în esenţă, că cele două mijloace de probă reţin faptul că, aferent perioadei 01.11.2011 - 21.09.2012, în evidenţa contabilă a S.C. I. S.A. Sibiu se regăsesc înregistrate 97 de facturi fiscale ce au înscris la rubrica "cumpărător" societatea II. Cipru, în valoare totală de 17.359.260 de RON, fără T.V.A., operaţiuni comerciale ce au fost asemenea declarate de către S.C. I. S.A. Sibiu la organul fiscal.

Curtea, coroborând aceste concluzii cu cele ale obiectivului nr. 5 al raportului de expertiză, unde se menţionează că aceste facturi fiscale au înscrise la rubrica "valoare T.V.A. - RON" cifra zero, fiind evidenţiate în documente contabile (deconturi de T.V.A. la rubrica "livrări de bunuri sau prestări de servicii pentru care locul livrării/locul prestării este în afara României, precum şi livrări intracomunitare de bunuri, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b) şi c) din C. fisc. " şi declaraţii 390 la rubrica "livrări intracomunitare") a căror analiză conduc la concluzia că livrările efectuate de S.C. I. S.A. Sibiu către II. Cipru au fost declarate ca livrări fără T.V.A.

Pe de altă parte, expertul a stabilit că, în situaţia în care mărfurile ce figurează ca fiind livrate de S.C. I. S.A. Sibiu către II. Cipru nu ar fi părăsit teritoriul naţional, fiind livrate direct la intern - aspect demonstrat de mijloacele de probă administrate în cauză, astfel cum acestea au fost analizate anterior - nu ar mai fi îndeplinită condiţia privind livrarea intracomunitară prevăzută la art. 128 alin. (9) din C. fisc. , care presupune "expedierea sau transportul bunurilor dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora".

Drept consecinţă, operaţiunea nemaiavând calitatea unei livrări intracomunitare, nu mai era scutită de taxă, conform art. 143 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fiind necesară colectarea taxei pe valoarea adăugată în condiţiile art. 140 alin. (1) din Legea nr. 571/2003:

"cota standard este de 24% şi se aplică asupra bazei impozabile pentru operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse".

Astfel, luând în considerare că baza impozabilă în acest caz este egală cu valoarea celor 97 de facturi fiscale, aferente perioadei 01.11.2011 - 21.09.2012, emise în numele S.C. I. S.A. Sibiu şi care au ca beneficiar scriptic II. Cipru, respectiv 17.359.260 de RON, s-a stabilit o taxă pe valoare adăugată care ar fi trebuit colectată şi plătită la bugetul de stat în sumă de 4.166.222 de RON.

Cu privire la relaţia comercială S.C. P. S.R.L. comuna Fântâna Mare, judeţul Suceava - şi S.C. I. S.A. Sibiu, cele două probe ştiinţifice administrate în faza de urmărire penală au stabilit că această din urmă societate a înregistrat în: fişa furnizor, extrase din jurnalele de cumpărări şi declaraţii informative privind livrările de bunuri şi prestările de servicii, un număr de 124 de facturi fiscale, reprezentând aprovizionări din perioada noiembrie 2011 - martie 2012 în valoare totală de 7.982.761,27 de RON, ce coincide cu valoarea totală a facturilor fiscale, căreia îi corespunde o T.V.A. în cuantum de 1.545.050,57 de RON.

În acest context şi avându-se în vedere probele administrate pe parcursul procesului penal care confirmă în mod cert caracterul pur fictiv al operaţiunilor de achiziţie de mărfuri, înregistrate în evidenţa contabilă a S.C. I. S.A. Sibiu ca provenind de la S.C. P. S.R.L. comuna Fântâna Mare, judeţul Suceava, în mod corect, în cuprinsul raportului de expertiză s-a reţinut de către expert că cele 124 de facturi fiscale care au înscrise la rubrica furnizor "S.C. P. S.R.L. comuna Fântâna Mare, judeţul Suceava", iar la rubrica "cumpărător" S.C. I. S.A. Sibiu, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege (art. 145 alin. (2) şi art. 146 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal) pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată, astfel că valoarea de 1.545.050,57 de RON nu ar fi trebuit dedusă, aceasta fiind o componentă la prejudiciul adus bugetului de stat, alături de suma de 4.166.222 de RON despre care s-a menţionat anterior.

Pe de altă parte, din raportul de expertiză judiciară fiscală efectuat în cauză a rezultat că aceleaşi categorii de mărfuri menţionate pe facturile fiscale întocmite pe relaţia S.C. I. S.A. Sibiu - II. Cipru (fier beton, ţeavă, cornier, tablă galvanizată şi tablă galvanizată vopsită, de diferite dimensiuni) se regăsesc şi pe facturile fiscale care au înscris la rubrica "furnizor" S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. Oboga, S.C. U.. S.R.L. Brădeşti şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, iar la rubrica "cumpărător" - S.C. H. S.R.L. Craiova, astfel că în evidenţa contabilă a acestei societăţi au fost înregistrate 151 de facturi fiscale în valoare totală de 18.176.936 de RON, căreia îi corespunde valoarea T.V.A. în sumă de 3.518.119 RON, facturi fiscale ce se figurează de asemenea declarate la organul fiscal.

S-a menţionat că împrejurarea că S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. comuna Oboga, judeţul Dolj, S.C. U.. S.R.L. Brădeşti şi S.C. UU. S.R.L. Craiova au avut doar un rol formal de furnizori pentru S.C. H. S.R.L. Craiova, este dovedită în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă, cu aspecte care ţin de:

- lipsa mijloacelor logistice necesare, lipsa personalului, lipsa cunoştinţelor necesare efectuării unor astfel de tranzacţii, durata scurtă de funcţionare, toate acestea demonstrând imposibilitatea concretă ca astfel de societăţi comerciale de categorie mică să intre în relaţie cu una dintre cele mai mari societăţi de profil din ţară, ba chiar să joace rolul de "furnizor" pentru aceasta;

- controlul unic asupra acestora exercitat asupra acestora numai de inculpaţii L. şi M., reprezentanţi ai unei societăţi cu sediul în Cipru,

- preţul de vânzare al acestor produse către S.C. H. S.R.L. Craiova: actul de constatare tehnico-ştiinţifică, precum şi raportul de expertiză fiscală judiciară au concluzionat, în afara oricărui dubiu, că preţul la care S.C. H. S.R.L. Craiova a achiziţionat mărfurile ce figurează ca fiind livrate în numele S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. Oboga, S.C. U.. S.R.L. Brădeşti şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, este mai mic decât cel practicat de către S.C. I. S.A. Sibiu, dar chiar şi decât cel practicat de furnizorii S.C. I. S.A. Sibiu - S.C. WW. S.R.L. Bucureşti.

Este evident că în calitate de societate furnizoare trebuia să figureze II. Cipru, în numele căreia inculpaţii L. şi M. au discutat în mod direct cu colaboratorul S.C. H. S.R.L. Craiova şi în contul căreia au fost transferate sumele de bani virate din contul S.C. H. S.R.L. Craiova, prin conturile deschise în numele celorlalte societăţi intermediare, nu numai în cursul aceleiaşi zile, ci la un interval de doar câteva minute.

Coroborând probatoriile administrate în cauză pe parcursul procesului penal, Curtea a reţinut că în spatele celor 5 furnizori de mărfuri ai S.C. H. S.R.L. Craiova s-au situat reprezentanţii legali ai societăţii din Cipru, astfel încât se impune şi urmarea logică potrivit căreia mărfurile să fie considerate ca fiind achiziţionate, în mod direct, din spaţiul intracomunitar, cu consecinţa imposibilităţii deducerii T.V.A. conform prevederilor art. 157 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal:

"(...) persoana impozabilă înregistrată conform art. 153 va evidenţia în decontul prevăzut la art. 1562, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, taxa aferentă achiziţiilor intracomunitare, bunurilor şi serviciilor achiziţionate în beneficiul său, pentru care respectiva persoană este obligată la plata taxei, în condiţiile art. 150 alin. (2) - (6)".

Pe de altă parte, Curtea, coroborând aceste dispoziţii legale cu dispoziţiile art. 146 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, conform căruia "pentru exercitarea dreptului de deducerea taxei persoanei impozabile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: (...) e) pentru taxa aferentă unei achiziţii intracomunitare de bunuri să deţină o factură sau documentul prevăzut la art. 1551 alin. (1)", precum şi cu pct. 82 alin. (4) din H.G. nr. 44/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicarea Legii nr. 571/2003, "înregistrarea taxei de către cumpărător atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă în decontul de taxă este denumită autolichidarea taxei pe valoarea adăugată", dar şi cu concluziile din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică în sensul că în situaţia în care mărfurile înscrise în facturile de achiziţie ce au menţionate la rubrica "furnizor" S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. comuna Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. comuna Brădeşti, judeţul Dolj, şi S.C. UU. S.R.L. Craiova ar fi fost achiziţionate de la II. Cipru, a constatat că S.C. H. S.R.L. Craiova avea obligaţia de a înregistra în contabilitate şi de a evidenţia în decont taxa pe valoare adăugată, aferentă acestor achiziţii intracomunitare, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, rezultând că taxa efectivă dedusă ar fi fost zero, concluzie în perfectă concordanţă cu cea din raportul de constatare de expertiză fiscală judiciară, conform căreia S.C. H. S.R.L. Craiova nu ar fi trebuit să deducă T.V.A. în cuantum de 3.527.305 RON, astfel cum s-a întâmplat prin înregistrarea facturilor fiscale ce au menţionate la rubrica "furnizor" S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. comuna Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. comuna Brădeşti, judeţul Dolj, şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, Curtea constată obligaţia achitării acestei sume către bugetul de stat cu titlu de taxă pe valoare adăugată.

În acest context, Curtea a constatat că reţinerea ca prejudiciu adus bugetului de stat atât a sumei datorate de S.C. I. S.A. Sibiu, urmarea "relaţiei" cu S.C. P. S.R.L. comuna Fântâna Mare, judeţul Suceava; a sumei datorate de S.C. I. S.A. Sibiu, urmarea "relaţiei" cu II. Cipru, cât şi a sumei datorate de S.C. H. S.R.L. Craiova, urmarea "relaţiilor" cu S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. comuna Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. comuna Brădeşti, judeţul Dolj, şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, este consecinţa întrunirii, în toate cazurile, a elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, astfel cum aceasta este prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005: evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

În concluzie, Curtea, prin coroborarea probelor administrate în cauză pe parcursul procesului penal, a constatat că este dovedită pe deplin împrejurarea că prin înregistrările inexacte operate în contabilitatea celor două societăţi comerciale, înregistrări aduse la cunoştinţa organelor fiscale ale statului, la bugetul consolidat nu numai că nu a fost încasată suma de bani aferentă tranzacţiilor fictive dintre S.C. I. S.A. Sibiu şi S.C. P. S.R.L. comuna Fântâna Mare, judeţul Suceava ori II. Cipru, dar acelaşi buget de stat a fost diminuat şi cu suma de bani de care a beneficiat S.C. H. S.R.L. Craiova, ca urmare deducerii de T.V.A., prin înregistrarea relaţiilor comerciale fictive cu cele 4 (patru) societăţi comerciale enumerate mai sus.

În acest sens, jurisprudenţa europeană în materie de T.V.A. a statuat în cauza C-354/03 OPTIGEN, printre altele, că "fiecare operaţiune trebuie privită separat, şi nu prin prisma întregului lanţ din care face parte", dar şi că "dreptul de deducere al unei persoane impozabile nu poate fi afectat de frauda săvârşită de altă persoană care face parte din lanţul de distribuţie, atâta timp cât aceasta nu avea cunoştinţă şi nici mijloacele de a cunoaşte respectiva fraudă"

Astfel, Curtea, pe baza întregului material probator deja relevat în cauză, a constatat că, în cazul S.C. H. S.R.L. Craiova, atât reprezentantul legal al acesteia, inculpatul B., cât şi persoana care cu acceptul deplin al acesteia din urmă a negociat şi derulat achiziţiile de materiale feroase, inculpatul A., nu numai că aveau astfel de mijloace pentru a cunoaşte caracterul fraudulos al tranzacţiilor, dar au cunoscut efectiv acest fapt.

În concluzie, Curtea, din probele administrate în cauză şi reţinute în detaliu în contextul sus-menţionat, a constatat, în esenţă, că reprezentanţii S.C. H. S.R.L. Craiova, S.C. V. S.R.L., S.C. X. S.R.L., S.C. W. S.R.L., S.C. U. S.R.L., S.C. UU. S.R.L., S.C. TT. S.R.L., II. Cipru şi S.C. I. S.A. Sibiu au creat un circuit financiar menit să susţină aparenţa unor operaţiuni comerciale reale, având ca obiect materiale de construcţii.

În acest context, Curtea a reţinut că, în realitate, în scopul obţinerii de venituri ilicite prin sustragerea de la plata TVA-ului, pe de o parte, ca urmare a simulării unor operaţiuni intracomunitare, iar pe de altă parte, prin introducerea în circuitul financiar a unor societăţi comerciale colectoare de TVA, care emiteau către beneficiarul final - S.C. H. S.R.L. Craiova - facturi fiscale care confereau dreptul de deducere a acestei taxe, a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma de 9.238.577 RON, astfel cum rezultă din raportul de constatare întocmit la data de 14 august 2014 de către inspectorii antifraudă din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova.

Efectuând propriul demers analitic asupra probelor administrate în cauză pe parcursul procesului penal, Curtea a reţinut că S.C. I. S.A. Sibiu a înregistrat 97 de facturi fiscale de livrări de bunuri în care figura în calitate de cumpărător II. Cipru, pe care le-a declarat ca livrări fără TVA. Contrar susţinerilor apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, probatoriul administrat confirmă pe deplin împrejurarea că aceste operaţiuni nu au avut calitatea unor livrări intracomunitare, II. Cipru figurând doar scriptic ca beneficiar - mărfurile fiind livrate direct S.C. H. S.R.L. Craiova, astfel încât taxa pe valoare adăugată - TVA - în valoare de 4.166.222 RON trebuia colectată şi plătită la bugetul de stat.

În mod corespunzător, Curtea a mai reţinut că facturile de achiziţie de mărfuri, respectiv 124 facturi fiscale înregistrate în evidenţa contabilă a S.C. I. S.A. Sibiu ca provenind de la S.C. P. S.R.L. au caracter fictiv, astfel încât nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 145 alin. (2) şi art. 146 alin. (1) C. fisc. , pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA-ului în sumă de 1.545.050,57 RON.

Pe de altă parte, Curtea a menţionat că au caracter fictiv şi cele 151 facturi fiscale de achiziţii de mărfuri înregistrate în evidenţa contabilă a S.C. H. S.R.L. Craiova ca provenind de la S.C. X. S.R.L., S.C. W. S.R.L., S.C. U. S.R.L., S.C. UU. S.R.L., deoarece aceste societăţi comerciale au avut rolul formal de furnizori pentru S.C. H. S.R.L. Craiova, astfel încât această societate în mod nelegal a dedus TVA-ul în cuantum de 3.527.305 RON, în condiţiile în care avea obligaţia achitării acestei sume către bugetul de stat.

Revenind la grupul infracţional organizat, probele administrate în cauză confirmă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acesta a fost constituit de inculpaţii L., M., E., A., B., C., D. şi G., la care au aderat ulterior şi inculpaţii S., T., F., K., N. şi O., în cadrul grupului astfel organizat, fiecare dintre inculpaţi având un rol prestabilit în mecanismul infracţional evazionist, iar activitatea infracţională a avut un caracter complex şi elaborat, fiind derulată pe mai multe paliere şi având ca finalitate sustragerea de la plata obligaţiilor datorate bugetului de stat de către S.C. H. S.R.L. Craiova şi S.C. I. S.A. Sibiu, dar şi obţinerea unor beneficii financiare substanţiale de către inculpaţi.

Astfel, coroborând probatoriile administrate în cauză, inclusiv declaraţiile date în faza cercetării judecătoreşti de către inculpaţii L., M., N., O., K., S. şi T., care au recunoscut faptele, aşa cum au fost descrise în actul de sesizare a instanţei şi au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în procedura abreviată a recunoaşterii vinovăţiei, Curtea a constatat că rolul inculpaţilor în cauza dedusă judecăţii a constat în următoarele:

Cu privire la inculpatul E., rolul acestuia nu s-a limitat doar la constituirea, alături de ceilalţi inculpaţi sus-menţionaţi, a grupului infracţional organizat, ci prin intermedierea unor contacte între reprezentanţi ai S.C. I. S.A. Sibiu, respectiv inculpatul C. şi cei ai S.C. H. S.R.L. Craiova - inculpatul A. şi martorul RR. şi reprezentanţii legali ai II. Cipru, a sprijinit înregistrarea în evidenţa contabilă a celor două societăţi, respectiv 151 de facturi fiscale şi x avize de însoţire a mărfii în evidenţa contabilă a S.C. H. S.R.L. Craiova şi respectiv 97 de facturi fiscale, x avize de însoţire a mărfii şi 330 de documente de transport tip CMR, în evidenţa contabilă a S.C. I. S.A. Sibiu.

Curtea a reţinut că aceste documente reprezentând cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni economice reale au fost evidenţiate în contabilitatea acestor societăţi pentru a disimula adevărata provenienţă a mărfurilor, cu consecinţa acumulării obligaţiilor fiscale aferente operaţiunilor comerciale derulate în sarcina celorlalte societăţi cu rol intermediar, făcând imposibilă recuperarea obligaţiilor fiscale, iar rezultatul final constând în obţinerea unor sume importante de bani şi implicit, prejudicierea bugetului consolidat al statului.

Deşi inculpatul E. a recunoscut, iniţial, în cursul urmăririi penale, că a intermediat o întâlnire între inculpaţii L. şi M., pe de o parte, şi inculpatul C., pe de altă parte, în vederea furnizării de materiale de construcţii de către S.C. I. S.A. Sibiu, dar şi o întâlnire ulterioară între aceşti inculpaţi şi reprezentantul S.C. H. Craiova, precum şi împrejurarea că a pus la dispoziţia inculpaţilor L. şi M. biroul aparţinând S.C. OO. S.R.L. Oradea, pentru ca aceştia să-şi desfăşoare activitatea, în declaraţia dată în faţa instanţei de fond acesta şi-a nuanţat poziţia procesuală, arătând că întâlnirile cu inculpatul C. vizau propriul interes, respectiv relaţiile comerciale dintre S.C. I. S.A. Sibiu şi S.C. OO. S.R.L. Oradea, susţinând, în esenţă, că la rugămintea inculpaţilor L. şi M. le-a făcut acestora cunoştinţă cu inculpatul C., însă nu cunoaşte ce discuţii au purtat, nefiind interesat de acestea, iar la sediul S.C. H. Craiova a mers împreună cu inculpaţii, însă tot în interes propriu, pentru derularea unor afaceri cu această societate.

Pe de altă parte, fiind audiat, inculpatul E. a susţinut că nu a pretins sume de bani şi nici nu a obţinut beneficii materiale pentru sprijinul acordat prin intermedierea încheierii relaţiilor comerciale sus-menţionate.

Referitor la motivele invocate, în acest sens, de inculpat personal şi prin apărătorul ales, Curtea a constatat că acestea sunt nefondate, apărarea inculpatului necoroborându-se cu probele administrate pe parcursul procesului penal şi fiind contrazisă de declaraţiile date în cauză atât de inculpatul L., cât şi de inculpatul M., care au precizat că inculpatului E. i se cuvenea un comision de 2%, respectiv 2,5% din sumele de bani precizate pe facturile fiscale ca şi valoare a mărfurilor.

În acest context, în declaraţiile date atât faza urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, inculpatul L. a arătat că personal "i-a dat bani inculpatului E.", sume cuprinse între 20.000 şi 30.000 RON, iar acesta, în schimbul unui comision rezultant de 2,5% ce reprezenta 1/2 din profit, se obliga să găsească furnizori pentru materiale de construcţii şi eventual, cumpărători pentru aceste produse.

Aceleaşi aspecte au fost menţionate în declaraţiile date şi de inculpatul M.

Pe de altă parte, toate aceste aspecte, coroborate cu deplasările inculpatului E. în diverse locaţii din Bucureşti şi Craiova conduc la concluzia că apărarea acestuia, conform căreia nu ar fi pretins sume de bani de la inculpaţi este şi neverosimilă, în condiţiile în care această intermediere constând în întâlniri repetate cu aceşti inculpaţi ar fi fost făcută în mod gratuit de către acesta, nefiind credibilă şi fiind contrazisă de probele sus-menţionate.

Nici motivul invocat de inculpatul E. prin apărătorul ales XXX., vizând încălcarea dreptului fundamental la apărare nu este fondat, Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului, a constatat, în acest sens, că la data de 26 martie 2015 inculpatul împreună cu apărătorul său au procedat la consultarea dosarului de urmărire penală în integralitatea sa, ocazie cu care nu au formulat obiecţiuni cu privire la readministrarea unor mijloace de probă, singura cerere formulată de aceştia fiind legată de audierea unui martor, cerere respinsă şi comunicată în termenul legal de către procurorul de caz, astfel încât susţinerea acestuia este neîntemeiată, astfel încât nu se poate aprecia că inculpatul E. a fost în imposibilitatea de a-şi pregăti apărarea.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat că vinovăţia inculpatului este dovedită în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă, astfel încât nu se impune achitarea acestuia, raportat la analiza deja relevată a probelor administrate pe parcursul procesului penal.

Inculpatul A., director de achiziţii de fapt al S.C. H. S.R.L. Craiova, la rândul său a constituit, alături de ceilalţi inculpaţi sus-menţionaţi, grupul infracţional organizat şi a acţionat în mod coordonat, împreună cu aceştia, şi ceilalţi inculpaţi care au aderat la acest grup, rolul său constând în aceea că a contribuit la înregistrarea în evidenţa contabilă a S.C. H. S.R.L. Craiova a celor 151 de facturi fiscale şi x avize de însoţire a mărfii emise în numele S.C. X. S.R.L., S.C. W. S.R.L., S.C. U. S.R.L., S.C. UU. S.R.L.

În mod corespunzător, administratorul S.C. H. S.R.L. Craiova, inculpatul B., a avut nu doar rolul de a constitui împreună cu ceilalţi inculpaţi grupul infracţional evazionist, ci în calitatea avută acesta a înregistrat în evidenţa contabilă a acestei societăţi facturile fiscale şi avizele de însoţire a mărfii sus-menţionate şi emise în numele celor patru societăţi comerciale deja relevate, scopul acţiunilor conjugate ale acestuia cu toţi membrii grupării infracţionale, fiind acela de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, cu consecinţa obţinerii unor importante sume de bani şi a prejudicierii bugetului de stat cu suma de 9.238.577 RON reprezentând valoarea TVA-ului.

Pe de altă parte, Curtea a mai reţinut că rolul inculpatului C. - manager de vânzări în cadrul S.C. I. S.A. Sibiu - punct de lucru Bucureşti, a fost acela de a dispune înregistrarea în evidenţa contabilă a acestei societăţi a celor 97 de facturi fiscale, x avize de însoţire a mărfii şi 330 de documente de transport tip CMR, aferente livrărilor de materiale de construcţii către II. Cipru.

Şi în cazul acestui inculpat, aceste documente atestă operaţiuni comerciale fictive, astfel cum s-a menţionat mai sus, iar scopul evidenţierii în contabilitatea S.C. I. S.A. Sibiu, a fost acela de a disimula livrarea mărfurilor pe teritoriu naţional şi de a se sustrage de la plata TVA, prejudiciind bugetul consolidat al statului cu suma totală de 9.238.577 RON.

În baza situaţiei de fapt reţinută, Curtea a constatat, de asemenea, că activitatea infracţională a inculpatului D., manager de categorie în cadrul S.C. I. S.A. Sibiu, a constat în contribuţia la înregistrarea în evidenţa contabilă a acestei societăţi a 124 de facturi fiscale emise în numele S.C. P. S.R.L. Suceava.

Aşa cum s-a menţionat, aceste facturi de achiziţie de mărfuri au caracter fictiv, astfel încât scopul evidenţierii lor în contabilitate a fost acela de a disimula achiziţionarea mărfurilor din spaţiul intracomunitar şi de a crea aparenţa de legalitate a deducerii TVA, astfel încât consecinţa fiind aceea a obţinerii unor importante sume de bani şi prejudicierea bugetului de stat cu suma reprezentând TVA, aferentă întregii activităţi infracţionale a grupului astfel constituit.

Curtea a mai reţinut că şi inculpatul G. a avut un rol prestabilit în mecanismul infracţional evazionist, acesta, în calitate de director al S.C. X. S.R.L. Craiova, punând la dispoziţia celorlalţi inculpaţi, la diferite intervale de timp, facturi fiscale emise în numele acestei societăţi şi contribuind astfel, la înregistrarea în evidenţa contabilă a S.C. H. S.R.L. a 12 facturi fiscale, documente ce reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni economice reale, cu scopul final al sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale pentru obţinerea unor importante sume de bani şi prejudicierea bugetului de stat.

Pe de altă parte, rolul inculpatului F., administrator al S.C. J. S.R.L. Craiova şi implicit, al acestei societăţi - inculpată persoană juridică în cauza dedusă judecăţii, a constat în punerea la dispoziţie de documente tip CMR emise în numele acestei societăţi, ajutând astfel, prin aderarea la grupul infracţional organizat, la înregistrarea în evidenţa contabilă a S.C. I. S.A. Sibiu, a unor operaţiuni comerciale de livrare de materiale de construcţii către societatea din Cipru, în scopul disimulării livrării acestora pe teritoriul naţional şi implicit, sustragerii de la plata TVA, documentele reflectând că operaţiunile comerciale au fost fictive.

Aşa fiind, Curtea a constatat că prin activităţile derulate şi descrise mai sus, fiecare dintre inculpaţii B., A., C., D., E., G. şi F., au contribuit la înregistrarea în evidenţele contabile ale inculpatelor persoane juridice, S.C. H. S.R.L. Craiova şi S.C. I. S.A. Sibiu, a unor operaţiuni comerciale fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cu consecinţa obţinerii unor importante sume de bani şi prejudicierii bugetului consolidat al statului cu suma totală de 9.238.547 RON, reprezentând TVA.

În acest context, Curtea a mai reţinut că urmare înregistrărilor inexacte operate în contabilitatea S.C. H. S.R.L. Craiova şi S.C. I. S.A. Sibiu, la bugetul statului nu a fost încasată, pe de o parte, suma de bani aferentă tranzacţiilor fictive dintre S.C. I. S.A. Sibiu şi S.C. P. S.R.L. ori II. Cipru, iar pe de altă parte, bugetul de stat a fost diminuat şi cu suma de bani de care a beneficiat S.C. H. S.R.L. Craiova, urmare deducerii TVA-ului, prin înregistrarea relaţiilor comerciale fictive cu S.C. X. S.R.L., S.C. W. S.R.L., S.C. U. S.R.L., S.C. UU. S.R.L.

Pe cale de consecinţă şi coroborând întreg materialul probator administrat în cauză pe parcursul procesului penal, Curtea a reţinut că prin acţiunea coordonată şi conjugată a tuturor membrilor grupului infracţional organizat, din care fac parte şi inculpaţii B., A., C., D., E., G. şi F., precum şi prin faptele săvârşite de inculpatele persoane juridice, S.C. H. S.R.L. Craiova, S.C. I. S.A. Sibiu şi S.C. J. S.R.L. Craiova, aceştia au determinat cauzarea unui prejudiciu bugetului consolidat al statului, compus din suma datorată de S.C. I. S.A. Sibiu, urmare relaţiei cu S.C. P. S.R.L. în cuantum de 1.545.050,57 RON, suma datorată de S.C. I. S.A. Sibiu, urmare relaţiei cu II. Cipru, în cuantum de 4.166.222 RON şi suma datorată de S.C. H. S.R.L. Craiova, urmare relaţiei cu S.C. X. S.R.L., S.C. W. S.R.L., S.C. U. S.R.L., S.C. UU. S.R.L., în cuantum de 3.527.305 RON.

Reţinând, aşadar, că vinovăţia inculpaţilor B., C., D., A., G., E., F. şi inculpatelor persoane juridice S.C. I. S.A. Sibiu, S.C. H. S.R.L. Craiova şi S.C. J. S.R.L. Craiova este dovedită în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă, cu probatoriile administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, Curtea a constatat că în cauza dedusă judecăţii sunt respectate condiţiile de vinovăţie cerute de lege şi există suficiente date cu privire la persoana fiecăruia dintre inculpaţi şi inculpate persoane juridice pentru dispune stabilirea unor pedepse în sarcina acestora.

Pe de altă parte, Curtea, din oficiu, dar şi la cererile formulate de apărătorii aleşi ai inculpaţilor, a avut în vedere că de la data săvârşirii faptelor şi până la soluţionarea definitivă a cauzei cu privire la aceştia, a intrat în vigoare Legea nr. 289/2009 privind Codul penal, fiind necesar să se analizeze eventuala incidenţă a dispoziţiilor art. 5 din C. pen. actual, privitoare la aplicarea legii penale mai favorabile.

În acest context, Curtea, examinând încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, ca urmare a situaţiei tranzitorii, dar având în vedere şi situaţia premisă vizând analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiunea penală ce urmează a fi aplicată fiecăruia dintre inculpaţi, a constatat că pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta penală, iar unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege.

În mod corespunzător, Curtea a mai constatat că, aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor privitoare la circumstanţele agravante şi atenuante, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal, unitar, pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală.

În raport cu cele sus-menţionate şi pentru a compara cele două legi, Curtea a analizat consecinţele faptelor în legea în vigoare la data săvârşirii lor, încadrarea juridică dată faptelor deduse judecăţii în actul de sesizare a instanţei, dar şi sancţiunile ce decurg din incriminare şi consecinţele faptelor, în urma intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, analizând incidenţa dispoziţiilor art. 5 C. pen., prin prisma rolului avut de fiecare dintre inculpaţi în mecanismul infracţional evazionist, de contribuţia acestora în derularea activităţii infracţionale, dar avându-se în vedere şi datele care caracterizează persoana fiecăruia dintre inculpaţi, integraţi socio-profesional şi fără antecedente penale, cu excepţia inculpatului A., cunoscut cu antecedente penale, însă faţă de acesta dispunându-se la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti o soluţie de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, dar şi atitudinea procesuală a inculpaţilor după comiterea faptelor, constând în prezentarea lor la termenele de judecată fixate de instanţă, circumstanţele personale şi familiale ale acestora, nivelul de educaţie, Curtea a apreciat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaţilor B., C., D., A., G., E., F. şi inculpatelor persoane juridice S.C. I. S.A. Sibiu, S.C. H. S.R.L. Craiova şi S.C. J. S.R.L. Craiova, este C. pen. anterior.

Aşa fiind, şi întrucât împrejurările relevante sus-menţionate, au caracterul de circumstanţe atenuante judiciare, conform art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior, efectul reţinerii acestora fiind conform dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, pe de o parte, iar pe de altă parte, împrejurările sus-menţionate nu constituie circumstanţe atenuante conform art. 75 din C. pen., dar avându-se în vedere şi regimul aplicabil concursului de infracţiuni, mai favorabil conform dispoziţiilor art. 34 din C. pen. anterior, Curtea a dispus condamnarea inculpaţilor, conform vechii reglementări.

În consecinţă, Curtea coroborând întregul material probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, constată că situaţia de fapt descrisă în actul de sesizare este corectă, astfel încât, în drept, fapta inculpatului A., care în calitate de director de achiziţii de fapt al S.C. H. S.R.L. Craiova, pentru perioada octombrie 2011 - septembrie 2012 a constituit alături de inculpaţii B., L., M. şi E. un grup infracţional organizat - din care mai fac parte inculpaţii C. şi D. şi la care au mai aderat inculpaţii N., G., S., T., O., K. şi F. - pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 din C. pen.

De asemenea, fapta aceluiaşi inculpat, constând în aceea că în aceeaşi perioadă, respectiv octombrie 2011 - septembrie 2012, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, în calitate de director de achiziţii de fapt în cadrul S.C. H. S.R.L. Craiova a contribuit la înregistrarea în evidenţa contabilă a acestei societăţi a 151 de facturi fiscale şi x de avize de însoţire a mărfii emise în numele S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L., Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. Brădeşti, judeţul Dolj şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, documente reprezentând cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni economice reale, scopul acţiunilor conjugate ale tuturor membrilor grupării infracţionale fiind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, cu consecinţa obţinerii unor importante sume de bani şi a prejudicierii bugetului de stat cu suma de 9.238.577 de RON, reprezentând T.V.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi respectiv, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din C. pen. anterior, în final cu aplic. art. 5 din C. pen.

Fapta inculpatului B., care în calitate de administrator al S.C. H. S.R.L. Craiova, pentru perioada octombrie 2011 - septembrie 2012 a constituit alături de inculpaţii A., L., M. şi E. un grup infracţional organizat - din care mai fac parte inculpaţii C. şi D. şi la care au mai aderat inculpaţii N., G., S., T., O., K. şi F. - pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 din C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat, constând în aceea că, în aceeaşi perioadă, respectiv octombrie 2011 - septembrie 2012, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, în calitate de administrator al S.C. H. S.R.L. Craiova a înregistrat în evidenţa contabilă a acestei societăţi 151 de facturi fiscale şi x de avize de însoţire a mărfii emise în numele S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L., Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. Brădeşti, judeţul Dolj şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, documente reprezentând cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni economice reale, scopul acţiunilor conjugate ale tuturor membrilor grupării infracţionale fiind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, cu consecinţa obţinerii unor importante sume de bani şi a prejudicierii bugetului de stat cu suma de 9.238.577 de RON, reprezentând valoarea T.V.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi respectiv, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din C. pen. anterior, în final cu aplic. art. 5 din C. pen.

Fapta inculpatului C., care în calitate de manager de vânzări al S.C. I. S.A. Sibiu - punct de lucru Bucureşti, pentru perioada octombrie 2011 - septembrie 2012 a constituit alături de inculpaţii D., L., M. şi E. un grup infracţional organizat - din care mai fac parte inculpaţii B. şi A. şi la care au mai aderat inculpaţii N., G., S., T., O., K. şi F. - pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 din C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat, care în aceeaşi perioadă, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, în calitate de manager de vânzări al S.C. I. S.A. Sibiu - punct de lucru Bucureşti, a dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a acestei societăţi a 97 de facturi fiscale, x avize de însoţire a mărfuri şi 330 de documente de transport tip CMR, aferente livrărilor de materiale de construcţii către II. Cipru, documente ce reflectă operaţiuni comerciale fictive, scopul evidenţierii lor în contabilitate fiind acela de a disimula livrarea mărfurilor pe teritoriul naţional şi, implicit, de a se sustrage de la plata T.V.A., cu consecinţa obţinerii unor importante sume de bani şi prejudicierii bugetului de stat cu suma de 9.238.577 de RON, reprezentând valoarea T.V.A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi respectiv, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din C. pen. anterior, în final cu aplic. art. 5 din C. pen.

Fapta inculpatului D., care în calitate de manager de categorie în cadrul S.C. I. S.A. Sibiu, pentru perioada octombrie 2011 - martie 2012 a constituit alături de inculpaţii C., L., M. şi E. un grup infracţional organizat - din care mai fac parte inculpaţii B. şi A. şi la care au mai aderat inculpaţii N., G., S., T., O., K. şi F. - pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 din C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat, care în aceeaşi perioadă, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv în calitate de manager de categorie în cadrul S.C. I. S.A. Sibiu a contribuit la înregistrarea în evidenţa contabilă a acestei societăţi a 124 de facturi fiscale emise în numele S.C. P. S.R.L. Suceava, documente ce nu au la bază operaţiuni economice reale, scopul evidenţierii lor în contabilitate fiind acela de a disimula achiziţionarea mărfurilor din spaţiul intracomunitar şi, implicit, de a crea aparenţa de legalitate a deducerii T.V.A., cu consecinţa obţinerii unor importante sume de bani şi prejudicierii bugetului de stat cu suma de 9.238.577 de RON, reprezentând T.V.A. aferentă întregii activităţi infracţionale a grupului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi respectiv, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din C. pen. anterior, în final cu aplic. art. 5 din C. pen.

Pe de altă parte, Curtea a mai reţinut că fapta inculpatului E., care în perioada octombrie - noiembrie 2011 a constituit alături de inculpaţii: L., M., C., A., B. şi D. un grup infracţional organizat, la care au mai aderat inculpaţii: N., G., S., T., O., K. şi F. - pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 din C. pen.

De asemenea, fapta aceluiaşi inculpat, constând în aceea că, în aceeaşi perioadă, respectiv octombrie - noiembrie 2011, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, prin intermedierea unor contacte între reprezentanţi ai S.C. I. S.A. Sibiu (inculpatul C.) şi cei ai S.C.H. S.R.L. Craiova (inculpatul A. şi martorul RR.), pe de o parte, şi reprezentaţii legali ai II. Cipru, (inculpaţii L. şi M.), pe de altă parte, a oferit sprijinul necesar pentru:

- înregistrarea în perioada noiembrie 2011 - octombrie 2012 în evidenţa contabilă a S.C. H. S.R.L. Craiova a 151 de facturi fiscale şi x de avize de însoţire a mărfii ca provenind de la S.C. W. S.R.L., Oboga, judeţul Olt, S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. U. S.R.L. Brădeşti, judeţul Dolj şi S.C. UU. S.R.L. Craiova;

- înregistrarea în evidenţa contabilă a S.C. I. S.A. Sibiu a 97 de facturi fiscale, x avize de însoţire a mărfuri şi 330 de documente de transport tip CMR, aferente relaţiei intracomunitare cu II. Cipru, documente reprezentând cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni economice reale, scopul evidenţierii lor în contabilitatea acestor societăţi fiind acela de a disimula adevărata provenienţă a mărfurilor, cu consecinţa acumulării tuturor obligaţiilor fiscale aferente operaţiunilor comerciale derulate în cadrul acestui circuit în sarcina: S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L., comuna Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. Brădeşti, judeţul Dolj, S.C. UU. S.R.L. Craiova, S.C. V. S.R.L. Cârna, judeţul Dolj, S.C. TT. S.R.L. Târgu Jiu (firme cu rol intermediar, de categorie mică, fără capacitate logistică şi de personal, fără spaţii de depozitare, cu o durată de funcţionare redusă, făcând imposibilă recuperarea obligaţiilor fiscale), rezultatul final fiind obţinerea unor importante sume de bani şi, implicit, prejudicierea bugetului de stat cu suma de 9.238.577 de RON, reprezentând valoarea T.V.A., realizează, sub aspect constitutiv, elementele infracţiunii de evaziune fiscală, în forma complicităţii, prevăzute de art. 26 din C. pen., cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi respectiv cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din C. pen. anterior, în final cu aplic. art. 5 din C. pen.

Fapta inculpatului F., care în calitate de administrator al S.C. J. S.R.L. Craiova, pentru perioada octombrie 2011 - martie 2012, a aderat la grupul infracţional organizat constituit din inculpaţii L., M., E., C. şi D., din care mai fac parte inculpaţii B. şi A., şi la care au mai aderat inculpaţii S., N., G., T. şi K. - pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, în final, cu aplic. art. 5 din C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat, care în aceeaşi perioadă, respectiv octombrie 2011 - martie 2012, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv a pus la dispoziţie documente de transport tip CMR emise în numele S.C. J. S.R.L. Craiova şi a ajutat astfel la înregistrarea în evidenţa contabilă a S.C. I. S.A. Sibiu a unor operaţiuni comerciale de livrare de materiale de construcţii către II. Cipru, documente ce reflectă însă operaţiuni comerciale fictive, scopul evidenţierii lor în contabilitate fiind disimularea livrării mărfurilor pe teritoriul naţional şi, implicit, sustragerea de la plata T.V.A., cu consecinţa obţinerii unor importante sume de bani şi prejudicierii bugetului de stat cu suma de 9.238.577 de RON, reprezentând T.V.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 26 din C. pen., cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi respectiv cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen. anterior, în final cu aplic. art. 5 din C. pen.

Fapta inculpatului G., care în calitate de director al S.C. X. S.R.L. Craiova, în luna noiembrie 2011 a aderat la grupul infracţional organizat constituit din inculpaţii L., M., E., B. şi A., din care mai fac parte inculpaţii C. şi D. şi la care au mai aderat inculpaţii S., N., T., O., K. şi F. - pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, în final, cu aplic. art. 5 din C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat, care în aceeaşi perioadă, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv în calitate de director al S.C. X. S.R.L. Craiova a pus la dispoziţie facturi fiscale emise în numele acestei societăţi şi a contribuit astfel la înregistrarea în evidenţa contabilă a S.C. H. S.R.L. Craiova a 12 de facturi fiscale, documente reprezentând cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni economice reale, scopul acţiunilor conjugate ale tuturor membrilor grupării infracţionale fiind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, cu consecinţa obţinerii unor importante sume de bani şi a prejudicierii bugetului de stat cu suma de 9.238.577 de RON, reprezentând T.V.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în forma complicităţii, prevăzute de art. 26 din C. pen., cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi respectiv cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din C. pen. anterior, în final cu aplic. art. 5 din C. pen.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatei persoană juridică S.C. H. S.R.L. Craiova, constând în aceea că în perioada octombrie 2011 - octombrie 2012, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, în contabilitatea acesteia au fost înregistrate 151 de facturi fiscale şi x de avize de însoţire a mărfii emise în numele S.C. W. S.R.L., Oboga, judeţul Olt, S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. U. S.R.L. Brădeşti, judeţul Dolj şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, documente reprezentând cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni economice reale, scopul fiind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, cu consecinţa a prejudicierii bugetului de stat cu suma de 9.238.577 de RON, reprezentând T.V.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev.de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, în final cu aplic. art. 5 din C. pen.

Fapta inculpatei persoană juridică S.C. I. S.A. Sibiu, constând în aceea că în perioada octombrie 2011 - octombrie 2012, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, în contabilitatea acesteia au fost înregistrate 97 de facturi fiscale, x avize de însoţire a mărfii şi 330 de documente de transport tip CMR, aferente livrărilor de materiale de construcţii către II. Cipru, respectiv 124 de facturi fiscale emise în numele S.C. P. S.R.L. comuna Suceava, documente ce reflectă operaţiuni comerciale fictive, scopul evidenţierii lor în contabilitate fiind acela de a disimula livrarea mărfurilor pe teritoriul naţional ori achiziţionarea mărfurilor din spaţiul intracomunitar şi, implicit, de a crea aparenţa de legalitate a deducerii T.V.A., cu consecinţa obţinerii unor importante sume de bani şi prejudicierii bugetului de stat cu suma de 9.238.577 de RON, reprezentând T.V.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev.de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, în final cu aplic. art. 5 din C. pen.

Fapta inculpatei persoană juridică S.C. J. S.R.L. Craiova, constând în aceea că în perioada octombrie 2011 - martie 2012, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, au fost puse la dispoziţie documente de transport tip CMR emise în numele S.C. J. S.R.L. Craiova, fapt ce a ajutat astfel la înregistrarea în evidenţa contabilă a S.C. I. S.A. Sibiu a unor operaţiuni comerciale de livrare de materiale de construcţii către II. Cipru, documente ce reflectă însă operaţiuni comerciale fictive, scopul evidenţierii lor în contabilitate fiind disimularea livrării mărfurilor pe teritoriul naţional şi, implicit, sustragerea de la plata T.V.A., cu consecinţa obţinerii unor importante sume de bani şi prejudicierii bugetului de stat cu suma de 9.238.577 de RON, reprezentând T.V.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior, cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, în final cu aplic. art. 5 din C. pen.

În raport cu aspectele menţionate, Curtea, în baza art. 386 din C. proc. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., a recalificat faptele cu privire la fiecare dintre inculpaţii A., B., C., D., E., F., G. şi fiecare dintre inculpatele persoane juridice S.C. H. S.R.L. Craiova, S.C. I. S.A. Sibiu, S.C. J. S.R.L. Craiova au fost trimişi în judecată, potrivit legii în vigoare la momentul epuizării activităţii infracţionale.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, Curtea a analizat, pe de o parte, aspectele care ţin de datele ce caracterizează persoana fiecăruia dintre inculpaţi, iar pe de altă parte, a ţinut seama de toate celelalte criterii stabilite de legiuitor în ceea ce priveşte sancţiunile penale, dar şi durata şi cuantumul acestora.

În acest context, raportat la modul concret de evaluare a valorilor sociale apărate de legea penală, Curtea a apreciat că pentru fiecare dintre inculpaţii sus-menţionaţi se impune un tratament sancţionator adecvat, care să reprezinte deopotrivă o sancţiune pentru încălcarea legii penale, dar şi un mijloc de reeducare a inculpaţilor, în sensul conformării conduitei viitoare a acestora, la rigorile legii penale, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.

În speţă, Curtea a stabilit pedepsele aplicate fiecăruia dintre inculpaţi, astfel încât acestea să corespundă principiului proporţionalităţii, în sensul unui raport echitabil şi echilibrat între faptele comise de aceştia şi răspunderea penală, dar şi a unei corecte, necesare şi corespunzătoare adecvări a pedepselor, la scopul legii penale prevăzut de legiuitor.

Pe de altă parte, cuantumul pedepselor aplicate fiecăruia dintre inculpaţi a reflectat principiul proporţionalităţii şi justul echilibru între valoarea socială lezată şi sancţiunile penale aplicate, deoarece ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, iar concretizând dezaprobarea legală şi judiciară atât în ceea ce priveşte faptele penale săvârşite de inculpaţi, cât şi referitor la comportamentul acestora, care trebuie astfel, să se convingă că nerespectarea legii presupune pedepsirea lor şi să evite în viitor comiterea unor alte fapte antisociale.

De asemenea, Curtea, la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate fiecăruia dintre inculpaţi a dispus aplicarea unor pedepse adecvate nu doar în raport cu persoana inculpaţilor, dar şi în raport cu faptele comise, modalitatea concretă de săvârşire a acestora, dar şi circumstanţele reale de comitere a infracţiunilor, care rămân totuşi în centrul procesului de individualizare, fiind imperios necesar ca sancţiunea aplicată inculpaţilor să fie proporţională cu gravitatea faptelor săvârşite de către aceştia.

În acest sens, sunt nefondate criticile formulate de inculpaţi prin apărătorii aleşi, în cauză nefiind oportună aplicarea unor pedepse neprivative de libertate, în raport cu circumstanţele faptice specifice prezentei cauze, aşa cum au fost prezentate în mod detaliat, astfel încât, avându-se în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor comise, rolul avut de inculpaţi în derularea activităţii infracţionale şi împrejurarea că toţi inculpaţii sunt membrii ai aceluiaşi grup infracţional organizat, dar şi urmările produse prin faptele deduse judecăţii, valoarea mare a prejudiciului cauzat bugetului de stat, natura infracţiunilor comise, modalitatea în care au fost săvârşite faptele, gradul de pericol social deosebit de ridicat al acestora, Curtea a constatat că pedepsele aplicate inculpaţilor urmează să-şi atingă scopul preventiv-educativ, astfel cum este prevăzut de legiuitor, doar prin executarea acestora în regim de detenţie.

În raport cu considerentele expuse, a dispus, prin aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 5 din C. pen., condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior, şi art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, la pedeapsa de 3 ani închisoare, iar în baza art. 71 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, şi respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din C. pen. anterior, a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 66 din C. pen. anterior.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului A., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani şi 9 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior.

În baza art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A., perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la 07.10.2014 la 25.03.2015, inclusiv.

Curtea a avut în vedere în procesul de individualizare atât datele care caracterizează persoana inculpatului, integrat socio-profesional, dar şi atitudinea nesinceră a acestuia pe parcursul procesului penal şi împrejurarea că din fişa de cazier judiciar rezultă că acesta este cunoscut cu antecedente penale, întrucât prin Ordonanţa nr. 6447/P/2012 din 23.09.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti s-a dispus scoaterea inculpatului A. de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni administrative pentru săvârşirea unor fapte prevăzute de Legea nr. 319/2006, astfel încât nu este la primul conflict cu legea penală, dovedind perseverenţă infracţională.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a şi) c) şi alin. (2) din C. pen. anterior, şi art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior şi a condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, şi respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din C. pen. anterior, a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de la pedeapsa de 4 ani şi 11 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

În baza art. 65 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 66 din C. pen. anterior.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului B., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani şi 11 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior.

La individualizarea judiciară a pedepsei rezultante aplicată inculpatului, Curtea a avut în vedere atât circumstanţele personale anterior relevate, cât şi atitudinea procesuală nesinceră manifestată pe parcursul procesului penal, dar şi împrejurarea că în faza de urmărire penală a achitat, cu titlu de plată provizorie parţială sumele de 1.500.000 RON şi respectiv 50.000 RON şi 900.000 RON, conform ordinelor de plată aflate la Dosarul nr. x/2013.

În acest context, Curtea a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa judiciară atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior.

De asemenea, Curtea a ţinut seama de rolul avut de inculpat în derularea activităţii infracţionale şi implicarea acestuia în circuitul infracţional evazionist, prin care s-a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu o sumă importantă de bani - 9.238.577 RON, dar şi împrejurarea că societatea administrată de acesta S.C. H. S.R.L. a fost beneficiarul final al acestei activităţi infracţionale şi finanţatorul acestuia.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior, şi art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, a condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, şi respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din C. pen. anterior, a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 65 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 66 din C. pen. anterior.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului C., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior.

În baza art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C., perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la 06.10.2014 la 25.03.2015, inclusiv.

Cu privire la acest inculpat, în afară de aspectele deja relevate în cauză în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea a reţinut că inculpatul C. a avut un rol principal, de constituire a grupului infracţional organizat împreună cu inculpaţii D., L., M. şi E., alături şi de inculpaţii A., B. şi G..

De asemenea, pe parcursul procesului penal nu a recunoscut săvârşirea faptelor, având o atitudine nesinceră atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior, şi art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior şi a condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, şi respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din C. pen. anterior, a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscala, în formă continuată.

În baza art. 65 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 66 din C. pen. anterior.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului D., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior.

De asemenea, în baza art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D., perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la 06.10.2014 la 20.06.2015, inclusiv.

La individualizarea judiciară a pedepsei rezultante aplicată inculpatului, Curtea a avut în vedere, pe de o parte, datele care caracterizează persoana inculpatului, integrat socio-profesional şi fără antecedente penale, vârsta tânără a acestuia, dar şi împrejurarea că pe parcursul procesului penal acesta a avut o atitudine sinceră şi nu a recunoscut implicarea sa în circuitul infracţional evazionist.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior, şi art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior şi a condamnat pe inculpatul E. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 26 din C. pen. anterior, cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, şi respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din C. pen. anterior, a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma complicităţii.

În baza art. 65 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 66 din C. pen. anterior.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului E., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

În ceea ce priveşte pe acest inculpat, în afară de împrejurările deja relevate, referitoare la individualizarea judiciară a pedepselor dispuse în cauză, astfel cum a fost expusă în considerentele hotărârii, Curtea a avut în vedere rolul important al acestuia în cadrul grupului infracţional organizat şi sprijinul acordat în intermedierea încheierii relaţiilor comerciale sus-menţionate, dar şi împrejurarea că acesta se află la primul conflict cu legea penală, iar înainte de săvârşirea infracţiunilor a avut o conduită bună în calitate de avocat în cadrul Baroului Bucureşti, iar pe parcursul procesului penal s-a prezentat în faţa instanţei la toate termenele de judecată.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior, şi art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul F. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, şi respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din C. pen. anterior, a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma complicităţii.

În baza art. 65 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 1 an, în condiţiile art. 66 din C. pen. anterior.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului F., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior.

În baza art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului F., perioada reţinerii pe timp de 24 de ore, de la 06.10.2014 la 07.10.2014, inclusiv.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, Curtea a avut în vedere, pe de o parte, contribuţia mai redusă a acestuia în derularea întregului mecanism infracţional, dar şi împrejurarea că se află la primul conflict cu legea penală şi atitudinea sa după comiterea faptelor, constând în prezentarea în faţa autorităţilor judiciare.

Pe de altă parte, instanţa de fond a avut în vedere în cadrul procesului de individualizare a pedepselor rezultante aplicate fiecăruia dintre inculpaţi atât circumstanţele personale ale acestora, modalitatea concretă de săvârşire a faptelor şi circumstanţele reale de comitere a infracţiunilor, cât şi valoarea mare a prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului.

Faţă de aceste criterii şi în raport cu celelalte aspecte ce ţin de individualizarea judiciară a pedepselor deja relevate în cuprinsul hotărârii şi pe baza circumstanţelor judiciare atenuante reţinute în favoarea fiecăruia dintre inculpaţi, Curtea a stabilit cuantumul şi durata sancţiunilor penale, la momentul stabilirii acestora sub limita minimă prevăzută de legiuitor fiecăruia dintre inculpaţii A., B., C., E., D., G. şi F., însă aceleaşi împrejurări nu pot constitui argumente suficiente în vederea dispunerii unor pedepse neprivative de libertate şi nici aplicarea unui regim de executare a pedepselor diferit, întrucât toţi inculpaţii sunt membrii ai aceluiaşi grup infracţional organizat.

Aşa fiind, Curtea a constatat că sunt nefondate motivele invocate de inculpaţi prin apărătorii aleşi, faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor comise, rolul avut de inculpaţi în derularea activităţi infracţionale şi urmările produse prin faptele acestora.

Cu privire la inculpatele persoane juridice S.C. I. S.A. Sibiu, S.C. H. S.R.L. Craiova şi S.C. J. S.R.L. Craiova, Curtea a apreciat, de asemenea, că legea penală mai favorabilă acestora este C. pen. anterior.

În acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 711 alin. (3) C. pen. anterior, limitele amenzii aplicabile persoanelor juridice, în raport de infracţiunile reţinute în sarcina fiecăreia dintre acestea, erau cuprinse între 10.000 RON şi 900.000 RON, faţă de limitele amenzii aplicabile inculpatelor persoane juridice conform dispoziţiilor art. 137 C. pen. în vigoare.

În acest context, Curtea, având în vedere limitele de pedeapsă menţionate anterior, a constatat că şi în cazul inculpatelor persoane juridice legea penală mai favorabilă aplicabilă acestora este tot C. pen. anterior, atât prin limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor, cât şi prin raportare la conţinutul pedepselor complementare.

Astfel, a făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, a condamnat inculpata persoană juridică S.C. H. S.R.L. Craiova, la pedeapsa de 80.000 RON amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

A aplicat inculpatei persoană juridică S.C. H. S.R.L. Craiova pedeapsa complementară prev. de art. 531 alin. (3) lit. d) C. pen. anterior, respectiv interdicţia de a participa la procedurile de achiziţii publice, pe o durată de 2 ani.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi a condamnată inculpata persoană juridică S.C. I. S.A. Sibiu, la pedeapsa de 55.000 RON amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

A aplicat inculpatei persoană juridică S.C. I. S.A. Sibiu pedeapsa complementară prev. de art. 531 alin. (3) lit. d) din C. pen. anterior, respectiv interdicţia de a participa la procedurile de achiziţii publice, pe o durată de 1 an şi 6 luni.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. şi, în baza 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, a condamnat inculpata persoană juridică S.C. J. S.R.L. Craiova, la pedeapsa de 30.000 RON amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

A aplicat inculpatei persoană juridică S.C. J. S.R.L. Craiova pedeapsa complementară prev. de art. 531 alin. (3) lit. d) din C. pen. anterior, respectiv interdicţia de a participa la procedurile de achiziţii publice, pe o durată de 1 an şi 6 luni.

La individualizarea judiciară a sancţiunilor penale aplicate fiecăreia dintre inculpatele persoane juridice, Curtea a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de lege, dar şi aspectele deja menţionate în cauză, astfel încât criticile formulate de apărătorii aleşi ai acestora sunt nefondate.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul G., Curtea a constatat că a intervenit o cauză care împiedică exercitarea acţiunii penale, respectiv decesul acestuia, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit la data de 21 septembrie 2017 de grefierul şef al secţiei penale şi pentru cauze cu minori al acestei instanţe, conform căruia, procedând la verificarea bazei de date DEPABD s-a menţionat că numitul G. figurează ca fiind decedat la data de 3 iulie 2017 - număr act x/2017, certificat de deces seria x din 3 iulie 2017 emis de Consiliul local al municipiului Craiova.

Aceleaşi aspecte au rezultat şi din extrasul din registrul de deces înaintat instanţei de Direcţia de Evidenţă a Persoanei din cadrul Primăriei municipiului Craiova, cu privire la inculpatul G.

În acest context, Curtea a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 5 din C. pen. şi, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul G. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, privind concursul real de infracţiuni, prin decesul acestuia.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că prin Adresa nr. x/28.10.2014 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică a comunicat Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova că, în temeiul art. 20 din C. proc. pen., în calitate de reprezentant al Statului Român s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de 9.238.577 RON, cu precizarea că la aceasta s-au calculat şi obligaţiile fiscale accesorii în conformitate cu legislaţia în vigoare, obligaţii fiscale ce au fost calculate de la data când acestea au devenit scadente şi până la executarea integrală a plăţii.

În acest sens, Curtea a reţinut, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acţiunea coordonată şi conjugată a tuturor membrilor grupului infracţional organizat, care au urmărit în plan imediat obţinerea de beneficii materiale prin evidenţierea unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale sau prin evidenţierea altor operaţiuni fictive, impune, în speţă, reţinerea în sarcina fiecărui membru al grupului infracţional organizat a întregului prejudiciu produs ca urmare a acţionării împreună, în mod conjugat şi pentru atingerea scopului propus, principiul răspunderii solidare ce guvernează, în consecinţă, acţiunea civilă, fiind corolarul răspunderii din punct de vedere penal al membrilor care au constituit sau care au aderat la grupul infracţional organizat.

Astfel, întrucât probele administrate în cauză pe parcursul procesului penal dovedesc împrejurarea că prejudiciul a fost generat de acţiunile concertate ale tuturor inculpaţilor şi reţinând că suma totală reprezentând cuantumul prejudiciului adus bugetului consolidat al statului se compune atât din suma datorată S.C. I. S.A. Sibiu, urmare relaţiei cu S.C. P. S.R.L., a sumei datorate de S.C. I. S.A. Sibiu, urmare relaţiei cu II. Cipru, cât şi a sumei datorate de S.C. H. S.R.L. Craiova, urmare relaţiilor cu S.C. X., S.C. W. S.R.L., comuna Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. comuna Brădeşti, judeţul Dolj şi S.C. UU. S.R.L. Craiova şi este consecinţa săvârşirii de către inculpaţi a infracţiunii de evaziune fiscală, Curtea în temeiul dispoziţiilor art. 397 a admis acţiunea civilă promovată de partea civilă Statul Român prin reprez. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică Bucureşti, şi vor fi obligaţi inculpaţii B., C., D., A., E., K., F., L., M., N., O. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. P. S.R.L. Bistriţa-Năsăud prin Q., S., T. şi inculpatele persoane juridice S.C. I. S.A. Sibiu, S.C. H. S.R.L. Craiova, S.C. J. S.R.L. Craiova şi S.C. R. S.R.L. Băileşti, în solidar, la plata sumei de 9.238.577 RON reprezentând despăgubiri civile către această parte civilă, cu obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală, de la data când acestea au devenit scadente, până la data executării integrale a plăţii.

Cu privire la inculpata-persoană juridică S.C. H. S.R.L. Craiova, Curtea a constatat că, aceasta, cu titlu de "plată provizorie parţială" în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2013, a achitat, conform Ordinului de plată nr. x din 12.12.2014 suma de 1.500.000 RON, conform Ordinului de plată nr. x/15.01.2015 suma de 50.000 RON, conform Ordinului de plată nr. x/19.01.2015 suma de 50.000 RON, iar conform Ordinului de plată nr. x/26.01.2015 suma de 900.000 RON.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul G., avându-se în vedere aspectele deja relevate în cauză, referitoare la intervenirea decesului acestuia, Curtea în baza art. 397 C. proc. pen., rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă promovată de partea civilă Statul Român prin reprez. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică Bucureşti, faţă de inculpatul G.

Pe de altă parte, constatând că prin Ordonanţa nr. 102D/P/2013 din 13.10.2014 a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra stocului de marfă al S.C. H. S.R.L. Craiova, astfel cum acesta a fost comunicat prin Adresa nr. x/13.10.2014 până la concurenţa sumei de 9.238.577 RON, precum şi instituirea sechestrului asigurător asupra stocului de marfă a S.C. I. S.A. Sibiu, astfel cum a fost comunicat la data de 12.10.2014 până la concurenţa sumei de 9.238.577 RON, în baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 249 alin. (5) C. proc. pen., Curtea a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra stocului de marfă al S.C. H. S.R.L. Craiova, astfel cum a fost comunicat prin Adresa nr. x/13.10.2014, până la concurenţa sumei de 9.238.577 RON, precum şi asupra stocului de marfă al S.C. I. S.A. Sibiu, astfel cum a fost comunicat la data de 12.10.2014, până la concurenţa sumei de 9.238.577 RON.

Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat fiecare dintre inculpaţii A., B., C., D., E., F. şi fiecare din inculpatele persoane juridice S.C. H. S.R.L. Craiova, S.C. I. S.A. Sibiu, S.C. J. S.R.L. Craiova, la plata sumei de câte 18.000 RON cheltuieli judiciare statului (din care suma de 10.000 RON fiecare stabilite prin rechizitoriu).

Împotriva Sentinţei penale nr. 254 din data de 08 decembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpaţii K., O., M., S.C. R. S.R.L. BĂILEŞTI, S.C. J. S.R.L. Craiova, C., A., S.C. I. S.A. Sibiu prin administrator judiciar VVVV., E., F., S.C. H. S.R.L. Craiova, B. şi D.

În motivele de apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova a considerat că:

- hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală sub aspectul greşitei deduceri a perioadei reţinerii, arestării preventive şi al arestului la domiciliu pentru inculpatul A., ultima măsură preventivă încetând efectiv la 26 martie 2015, dată pana la care a fost prelungită anterior măsură preventivă arestului la domiciliu.

- hotărârea pronunţată de instanţa de fond este netemeinică în ceea ce priveşte cuantumul pedepselor cu închisoarea stabilite în sarcina inculpaţilor B., C., D., A., E., F. întrucât, în raport cu rolul avut, participaţia efectivă a acestora în cadrul activităţii infracţionale ce face obiectul cauzei, precum şi conduita procesuala a acestora nu se justifică reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea lor,

- netemeinicia sentinţei apelate în ceea ce priveşte cuantumul pedepselor cu amenda penală aplicate inculpatelor persoane juridice S.C. I. S.A. Sibiu, S.C. H. S.R.L. Craiova şi S.C. J. S.R.L. Craiova.

În cuprinsul motivelor de apel, inculpaţii au solicitat următoarele:

Inculpata persoană juridică S.C. R. S.R.L. Băileşti şi inculpatul K. au solicitat admiterea apelului, schimbarea, în parte, a sentinţei atacate şi obligarea la partea de prejudiciu ce rezulta din aplicarea corectă a principiului proporţionalităţii răspunderii având în vedere aportul lor concret la producerea prejudiciului material. În acest sens, au menţionat că instanţa de fond în mod greşit i-a obligat la plata sumei totale de 9.238.577 RON, arătând că în faza de urmărire penală au achitat suma de 9.581 RON.

Inculpatul O. a criticat hotărârea fondului raportat la un singur aspect, respectiv la obligarea în solidar a tuturor inculpaţilor la acoperirea prejudiciului în cuantum de 9.238.577 RON.

În acest sens, a menţionat că, în actul de sesizare a instanţei, inculpatului apelant nu i s-a imputat vreun prejudiciu, acesta fiind reţinut doar în sarcina persoanelor juridice S.C. I. S.A. Sibiu şi S.C. H. S.R.L., iar pe de altă parte trebuie să se aibă în vedere rolul absolut subsidiar al inculpatului apelant în cadrul mecanismului infracţional.

În rejudecare a solicitat ca inculpatul apelant să fie obligat doar la plata prejudiciului cauzat prin fapta sa în solidar cu S.C. P. S.R.L. Bistriţa-Năsăud prin Q. şi S.C. I. S.A.

Inculpatul C. a susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, în esenţă, pentru următoarele considerente:

- în mod nelegal, cauza a fost judecată de către acelaşi magistrat care a pronunţat sentinţa în dosarul disjuns, instanţa făcând referiri cu privire la vinovăţia apelantului inculpat C., înainte ca cercetarea judecătorească să clarifice existenta vinovăţiei acestuia,

- instanţa de fond "nu şi-a motivat soluţia cu privire la latura penală prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale şi a celor care au fost înlăturate" şi nu a procedat la "analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia în cauză", încălcând prev. art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., dar şi disp. art. 103 alin. (2) C. proc. pen. care obligă instanţa ca "în luarea deciziei sa hotărască motivat cu trimitere la toate probele evaluate",

- instanţa de fond nu a efectuat o cercetare judecătoreasca efectiva şi reala, soluţionând cauza fără garantarea respectării drepturilor procesuale şi asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, încălcând disp. art. 349 C. proc. pen., fapt pentru care nu a pus în dezbaterea contradictorie a părţilor probele administrate la urmărirea penală, pe care nu le-a readministrat încălcând disp. art. 374 alin. (7) C. proc. pen., în mod netemeinic, instanţa de fond l-a condamnat pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, în condiţiile în care, în cauză, nu existau probe că acesta ar fi săvârşit infracţiunea, situaţie în care este incident cazul prev. de art. 16 lit. c) C. proc. pen. de împiedicare a exercitării acţiunii penale,

- în mod netemeinic instanţa de fond l-a condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în cauză fiind incident cazul prevăzut de art. 16 lit. b) C. proc. pen. de împiedicare a exercitării acţiunii penale. De altfel, niciunul din actele materiale întreprinse de inculpat nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 deoarece niciunul din aceste acte nu au vreo legătură, conexe cu activitatea financiar contabilă a societăţii S.C. I. S.A.,

- a solicitat respingerea pretenţiilor civile.

În concluzie, a solicitat achitarea potrivit art. 16 lit. c) C. proc. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, apreciind că nu există probe că ar fi săvârşit infracţiunea şi achitarea potrivit art. 16 lit. b) C. proc. pen. sub aspectul infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, apreciind că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Inculpatul F., precum şi în calitate de reprezentant legal, administrator al inculpatei persoane juridice S.C. J. S.R.L. Craiova:

- a considerat sentinţa penală atacată ca fiind nelegală, în sensul intervenirii nulităţii absolute, întrucât a fost pronunţată de un judecător incompatibil şi, a solicitat în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi rejudecarea de Curtea de Apel Craiova,

- un alt motiv pentru care a solicitat rejudecarea cauzei are în vedere faptul că expunerea sentinţei atacate nu cuprinde motivarea soluţiei pe latură penală, prin analiza probelor care au servit ca temei a condamnării sau a celor care au fost înlăturate, dar nici motivarea cu privire la latura civilă, în sensul dispoziţiilor art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., instanţa de fond limitându-se doar a prelua din rechizitoriu starea de fapt, fără a face o analiza concretă a probelor administrate şi fără a răspunde în vreun fel apărărilor invocate de inculpat.

În subsidiar, a solicitat:

- schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inc. F., în temeiul art. 386 C. proc. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., din infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzuta de art. 26 C. pen. anterior cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

- schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei persoană juridică S.C. J. S.R.L., în temeiul art. 386 C. proc. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., din infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. x, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. anterior cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi achitarea acesteia în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

- în ceea ce priveşte latura civilă, a solicitat admiterea acţiunii civile promovată de partea civilă Statul Român prin reprez. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică Bucureşti şi obligarea inculpatului F. şi a inculpatei persoane juridice S.C. J. S.R.L. în solidar cu ceilalţi inculpaţi, cu partea responsabilă civilmente şi celelalte inculpatele persoane juridice, la plata sumei de 97.090 RON reprezentând despăgubiri civile către partea civilă.

Inculpatul D. a criticat hotărârea fondului pentru următoarele aspecte:

- hotărârea instanţei de fond este nemotivată. Astfel, instanţa de fond nu a analizat apărarea inculpatului, limitându-se a prelua susţinerile DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova din rechizitoriu, fără a face o analiză a probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi nici a probelor care au fost înlăturate, astfel cum impune textul legal al art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi astfel cum a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudenţa sa în această materie, instanţa neanalizând vinovăţia inculpatului,

- instanţa nu a motivat vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de grup infracţional organizat,

- a menţionat că atât timp cât procedura de cameră preliminară este viciată prin încălcarea dreptului la apărare al inculpatului şi a dreptului la un proces echitabil, întreaga procedură din faza de judecată este viciată. Inculpaţii sunt judecaţi în baza unor probe, a căror legalitate a fost verificată în mod formal de către judecătorul de cameră preliminară, cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului penal, dreptul la apărare şi echitatea procedurii. Astfel, dispoziţia de începere a judecăţii este viciată, fiind bazată pe acte lovite de nulitate, pe o procedură de cameră preliminară inechitabilă, aspect ce conduce la nulitatea tuturor procedurilor ulterioare,

- în ceea ce priveşte latura civilă a arătat că instanţa de fond în mod greşit a soluţionat latura civilă, obligându-l pe inculpatul D. la plata în solidar cu toţi ceilalţi coinculpaţi a sumei de 9.238.577 RON, în cauză prejudiciul fiind determinat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi nu de săvârşirea infracţiunii de grup infracţional organizat. A considerat că latura civilă este nedovedită, astfel încât aceasta trebuia lăsată nesoluţionată conform art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., prejudiciul nefiind dovedit. Prejudiciul adus statului nu poate fi dovedit decât prin întocmirea unui Proces-verbal de inspecţie fiscală şi emiterea unei Decizii de impunere. Or, în cauză nu a fost efectuată o inspecţie fiscală, astfel încât ANAF nu putea calcula prejudiciul produs,

- totodată, a arătat că, cheltuielile judiciare stabilite în sarcina inculpaţilor nu au fost dovedite, cuantumul acestora fiind disproporţionat raportat la actele juridice efective.

A solicitat, în principal, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 (art. 367 noul C. pen.) cu aplicarea art. 5 C. pen. şi, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi pred. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În subsidiar, a solicitat în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de grup infracţional prev. şi ped. de art. 7 din legea 39/2003 (art. 367 noul C. pen.) cu aplicarea art. 5 C. pen. şi în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Tot, în subsidiar, a solicitat redozarea pedepselor aplicate inculpatului prin sentinţa penală pronunţată în fondul cauzei, respectiv de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de grup infracţional organizat şi de 4 ani şi 8 luni pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Ca urmare a rejudecării, a solicita să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. şi, făcând aplicarea efectelor circumstanţelor atenuante prev. de art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. de la 1969 să se dispună condamnarea inculpatului la pedepse sub minimul special al pedepselor, iar în temeiul art. 861 şi urm. C. pen. 1969 să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Inculpatul A. a criticat hotărârea fondului pentru următoarele aspecte:

În teza principală, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., art. 6 parag. 1 şi 3 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie privind dreptul la un dublu grad de jurisdicţie, precum şi art. 20 alin. (2) din Constituţie, a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond. În susţinere a prezentat următoarele motive:

- judecătorul fondului se afla în stare de incompatibilitate, raportat la conţinutul dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. Or, incompatibilitatea judecătorului care a pronunţat hotărârea descrie o situaţie de nelegală compunere a completului de judecată sancţionată cu nulitatea absolută a actelor îndeplinite, conform dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

- lipsa cercetării fondului, nemotivarea hotărârii atacate şi încălcarea dreptului la un proces echitabil şi la dublul grad de jurisdicţie. Astfel, în lipsa cercetării apărărilor formulate pe larg de către inculpat, instanţa de fond s-a limitat la a prelua din rechizitoriu starea de fapt, fără o analiză proprie a acesteia, a probelor administrate şi fără raţionamente vizând tipicitatea infracţiunii.

În teză subsidiară, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea Sentinţei penale nr. 254/08.12.2017 a Curţii de Apel Craiova şi pronunţarea unei noi hotărâri de achitare a inculpatului în temeiul art. 396 alin. (5) lit. a) C. proc. pen., coroborat cu art. 16 lit. a) C. proc. pen., pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în actul de sesizare a instanţei. În susţinere a prezentat următoarele motive:

- a arătat că era exclusă dobândirea vreunui avantaj fiscal de către S.C. H. S.R.L., societatea având două opţiuni faţă de ipotezele expuse în cauză: fie realizează o achiziţie internă, caz în care achită TVA şi deduce, fie face o achiziţie externă, caz în care nu achită TVA şi nici nu deduce. În aceste condiţii, s-a menţionat că infracţiunea de evaziune fiscală nu a profitat lui A., raportat la calitatea sa de persoană cu atribuţii în domeniul achiziţiilor la H. S.R.L. şi nici persoanei juridice,

- lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală,

- lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În subsidiar, a solicitat, în măsura în care instanţa de apel va menţine soluţia de condamnare pentru vreuna sau ambele fapte imputate prin rechizitoriu, pronunţarea unei hotărâri în temeiul vechiul C. pen. la o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege. A apreciat că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, conform art. 81 din vechiul C. pen.

Inculpatul B. a criticat hotărârea fondului pentru următoarele aspecte:

- hotărârea instanţei de fond este nemotivată. Astfel, s-a menţionat că motivarea instanţei de fond nu cuprinde un răspuns la criticile aduse de apărare prin concluziile orale şi scrise, că concluzia instanţei se bazează în realitate pe pasaje preluate integral din rechizitoriu, fără ca acesta să fie cenzurat prin prisma probelor administrate după faza de urmărire penală sau a apărărilor formulate de către inculpaţi. În acest sens, s-a arătat că instanţa de fond a reluat menţiunile din rechizitoriu cu privire la relevanţa rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică şi a celui de expertiză administrate în faza de urmărire penală, "ambele mijloace de probă confirmând prejudicierea bugetului de stat", în condiţiile în care nu expertul stabileşte existenţa sau nu a pagubei, ca element constitutiv al unei infracţiuni de prejudiciu.

- a apreciat că o hotărâre de condamnare "motivată" prin copierea actului de sesizare, fără nicio contribuţie a judecătorului fondului, echivalează cu inexistenţa motivării, împrejurare care se circumscrie prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Dacă se va reţine acest motiv, a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b), cu) trimitere la art. 8 C. proc. pen., art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României admiterea apelului, desfiinţarea în întregime a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.

- în completarea motivelor a invocat şi incompatibilitatea judecătorului fondului.

- un alt motiv de apel a vizat greşita condamnare a inculpatului B. pentru cele două infracţiuni, urmare a unei grave erori de fapt în aprecierea mijloacelor de probă administrate pe parcursul procesului.

- astfel, cu privire la infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, s-a arătat, în esenţă, că instanţa de fond era obligată ca în motivare să se aplece asupra elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, cu trimitere la inculpatul B., indicând şi mijloacele de probă din care ar rezulta vinovăţia acestuia. Or, instanţa de fond s-a rezumat să preia acuzaţia aşa cum este prezentată în rechizitoriu, fără să analizeze separat cele două infracţiuni. Or, din actele dosarului rezultă că probele administrate până în prezent sunt insuficiente pentru a face dovada, dincolo de orice îndoială, că inculpatul B. a constituit un grup infracţional organizat.

- cu privire la infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic, art. 35 alin. (1) C. pen., a observat că prin sentinţă s-a menţinut încadrarea juridică din rechizitoriu, adică forma continuată a infracţiunii. Or, din această perspectivă, instanţa de fond trebuia să aibă în vedere Decizia nr. 25 din 03.10.2017 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în dezlegarea unei probleme de drept. În consecinţă, instanţa trebuia să pună în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen.

- un motiv distinct de critică a hotărârii instanţei de fond este faptul că a preluat în mod necritic şi fără o explicaţie logică, punctul de vedere din rechizitoriu privind cuantumul presupusului prejudiciu. Or, prejudiciul reţinut de către procuror în rechizitoriu nu a fost stabilit prin vreo probă ştiinţifică administrată în faza de urmărire penală. Se poate observa că nici raportul de constatare şi nici raportul de expertiză nu menţionează expres că în cauză s-ar fi produs un prejudiciu de 9.238.577 RON aşa cum se reţine în rechizitoriu. Or, prejudiciul reprezintă un aspect deosebit de important nu numai pentru latura civilă a cauzei, cât mai ales pentru latura sa penală. Infracţiunea de evaziune fiscală este o infracţiune de rezultat iar prejudiciul reprezintă un element constitutiv al laturii obiective a acesteia. Prin urmare, stabilirea existenţei eventualului prejudiciu, precum şi cuantumul acestuia (relevant pentru corecta încadrare juridică a faptei) trebuiau să fie realizate printr-un mijloc de probă ştiinţific, aşa cum este expertiza fiscal-contabilă.

- a solicitat instanţei de judecată să aibă în vedere că, în ceea ce priveşte achiziţiile de mărfuri efectuate de SC "H." S.R.L. Craiova că acestea sunt operaţiuni reale şi, prin urmare, a solicitat să se dispună achitarea inculpatului B.

- totodată, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului şi, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) rap. la art. 17 alin. (2), comb. cu art. 16 lit. b) (teza a II) C. proc. pen., achitarea inculpatului B.

- a solicitat a se constate că în mod greşit a fost obligat, în solidar, inculpatul B. la plata sumei de 9.238.577 RON cu titlu de despăgubiri civile către ANAF.

Or, având în vedere concluziile de achitare pentru infracţiunea de evaziune fiscală, a solicitat respingerea acţiunii civile faţă de inculpatul B., ridicarea măsurii asigurătorii şi restituirea sumei de bani consemnată de SC "H." SRL.

De altfel, instanţa trebuia să aibă în vedere că inculpatul B. este trimis în judecată pentru o infracţiune de evaziune fiscală în forma autoratului, iar nu a complicităţii, aşa încât răspunderea sa delictual civilă nu poate fi antrenată decât pentru posibilul prejudiciu produs prin înregistrarea în contabilitatea SC "H." S.R.L. a celor 151 de facturi fiscale emise de cele patru societăţi comerciale, iar nu pentru întreaga pagubă rezultată din activitatea frauduloasă.

- în completarea motivelor de apel a invocat faptul că, deşi, toţi inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru infracţiunile de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat şi evaziune fiscală, infracţiuni între care există o stare de indivizibilitate, în Sentinţa nr. 81 din 11.05.2016 judecătorul a făcut referire, printr-o descriere amănunţită a contribuţiei tuturor participanţilor la infracţiunea prev. de art. 367 C. pen. şi la situaţia inculpaţilor care nu au optat pentru procedura simplificată.

Inculpata persoană juridică S.C. H. S.R.L. Craiova a criticat hotărârea fondului pentru următoarele aspecte:

- sentinţa atacată nu este motivată; în acest sens menţionându-se că argumentele aduse de instanţă în sensul vinovăţiei inculpatei S.C. H. S.R.L. nu reprezintă altceva decât reproducerea fidelă a susţinerilor din rechizitoriu, fără ca motivarea să cuprindă şi un răspuns la criticile aduse de apărare prin concluziile orale şi cele scrise,

- în mod greşit instanţa de fond a considerat că referitor la apelantă-inculpată SC "H." S.R.L. ar fi întrunite elementele laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute în norma de incriminare;

- hotărârea apelată nu prezintă cu claritate fapta imputată şi nici nu demonstrează întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005,

- în mod greşit instanţa de fond a reţinut că apelanta-inculpată SC "H." S.R.L. ar fi acţionat cu forma de vinovăţie cerută de norma de incriminare. Or, din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpata SC "H." S.R.L. ar fi acţionat cu forma de vinovăţie specifică infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 şi anume intenţia directă sau indirectă. A precizat că în cursul judecăţii de fond a adus mai multe argumente în acest sens dar instanţa nu le-a analizat,

- în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea în solidar a apelantei-inculpate S.C. H. S.R.L. la plata întregului prejudiciu reţinut în cauză şi anume 9.238.577 RON,

- spre deosebire de coinculpaţii persoane fizice, inculpata S.C. H. S.R.L. nu a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, ci doar pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în forma autoratului,

- a arătat că instanţa de fond a argumentat că se impune reţinerea principiului solidarităţii ca o consecinţă a săvârşirii infracţiunii de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat. Or, instanţa de fond a dispus greşit obligarea în solidar şi a apelantei-inculpate S.C. H. S.R.L. la acoperirea în solidar a întregului prejudiciu, din moment ce aceasta nu a fost trimisă în judecată pentru constituire sau aderarea la un grup infracţional organizat,

- din punctul de vedere al răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege (art. 1349 C. civ.) din moment ce nu este demonstrată legătura de cauzalitate între fapta de care este acuzată apelanta-inculpată şi prejudiciile produse de S.C. I. S.A. în raporturile cu S.C. P. S.R.L., pe de o parte, şi cu II., pe de altă parte.

- în completarea motivelor de apel a menţionat că, critică hotărârea atacată şi din perspectiva faptului că instanţa nesocoteşte dispoziţiile art. 19 C. proc. pen. coroborat cu art. 1382 C. civ.. S.C H. S.R.L. nu a contribuit la producerea prejudiciului de 9.238.577 RON în condiţiile în care instanţa judecătorească condamnă Subscrisa, sub aspectul laturii penale, doar în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală. Solidaritatea ce intervine în cadrul laturii civile cu privire la răspunderea civilă delictuală are în vedere atât solidaritatea infracţională cât şi pe cea a rezultatului, a prejudiciului produs de respectiva faptă săvârşită în mod solidar. Prejudiciul pentru a putea fi acoperit de solidaritate trebuie să fie rezultatul unei fapte ilicite săvârşite de mai multe persoane, cerinţă ce în cazul de faţă nu este îndeplinită întrucât, după cum a arătat şi anterior, prejudiciul total de 9.238.577 RON este imputabil nu doar infracţiunii de evaziune fiscală ci şi infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat,

- a arătat că inculpata S.C. H. S.R.L. nu poate fi ţinută responsabilă sub aspectul laturii civile de un prejudiciu produs de fapte ilicite pe care nu le-a săvârşit. Solidaritatea subscrisei trebuie să se rezume doar la prejudiciul produs de infracţiunea pretins săvârşită, adică evaziunea fiscală. Faţă de acest prejudiciu identificat de instanţă ca fiind în cuantum de 3.518.119 RON se poate angaja răspunderea solidară a Subsemnatei, însă faţă de prejudiciul final în sumă de 9.238.577 RON răspunderea Subscrisei nu poate fi angajată din moment ce nu există o faptă ilicită săvârşită de Subscrisa care să contribuie la producerea respectivului prejudiciu.

Inculpata S.C. I. S.A. Sibiu prin administrator judiciar VVVV. a criticat hotărârea fondului pentru următoarele aspecte:

În principal, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţei, dând eficienţă directă garanţiilor dreptului la apărare prevăzut de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi de art. 2 din Protocolul 7 la Convenţie.

În acest sens, a arătat că sentinţa instanţei de fond este caracterizată de lipsa motivării, instanţa limitându-se la a prelua conţinutul rechizitoriului, fie mot-a-mot, fie maxim inversând unele paragrafe şi introducând cuvinte de legătură în încercarea de a ascunde faptul că lipseşte o cercetare judecătorească veritabilă, respectiv o analiză proprie a fondului cauzei.

Totodată, a arătat că judecătorul fondului a ignorat toate argumentele şi cererile apărării. Din perspectiva cercetării judecătoreşti, a menţionat că toate cererile în probaţiune formulate de I. S.A. Sibiu fie, au fost respinse de instanţă fie, a omis să se pronunţe asupra acestor.

În subsidiar, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., în cazul soluţionării cauzei pe fond a solicitat achitarea inculpatei I. S.A. Sibiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

În acest sens, a solicitat să se constate că I. S.A. şi-a îndeplinit toate obligaţiile fiscale către bugetul de stat şi că fapta imputată nu este prevăzută de legea penală. În ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, I. S.A. nu a acţionat cu forma de vinovăţie solicitată de lege, motiv pentru care se impune pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.

Inculpatul E. a criticat hotărârea fondului pentru următoarele aspecte:

- Sentinţa penală nr. 254 din 8 decembrie 2017 este nelegală, fiind lovită de nulitate absolută, în sensul că a fost pronunţată de un judecător incompatibil (necompetent material) - art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., contrar Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 17 din 12 noiembrie 2012, Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 820/6.12.2012 care prevede că, în cazul judecăţii efectuate în cazul recunoaşterii învinuirii, judecătorul devine incompatibil dacă în considerentele hotărârii pronunţate şi-a exprimat părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauza disjunsă.

- hotărârea primei instanţe este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 386 C. proc. pen. referitoare la schimbarea încadrării juridice. Astfel, procedând la condamnarea apelantului în baza unor incriminări cu care instanţa de fond nu a fost sesizată, fără a proceda în mod legal la schimbarea încadrării juridice ci, doar la o recalificare a faptelor ca şi încadrare juridică a acestora, Curtea de Apel Craiova a pronunţat o hotărâre nelegală.

- hotărârea apelată este nelegală sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptelor pentru care E. a fost condamnat la fond, în sensul că acesta a fost sancţionat în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, deşi a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. - pentru o faptă sancţionată astfel mult mai aspru cu închisoare de la 5 - 20 ani, faţă de o pedeapsă de 1 - 5 ani închisoare prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., fără ca să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei în baza art. 386 C. proc. pen., încălcându-se astfel flagrant dreptul la apărare şi la un proces echitabil al apelantului, astfel cum s-a dezvoltat în motivul precedent al apelului.

- sentinţa penală apelată este nelegală, fiind nemotivată, contrar prev. art. 403 C. proc. pen., în sensul că instanţa de fond nu motivează în niciun fel circumstanţele temporale şi de loc ale fiecărui element material al laturii obiective privind faptele pentru care inculpatul a fost condamnat şi nici latura subiectivă, respectiv elementul intenţiei directe şi săvârşirea infracţiunilor prin raportare la situaţia de fapt din dosar şi cu referire la probele administrate care susţin acuzarea acestuia,

- nelegalitatea hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, este dată şi de faptul că dosarul supus analizei a fost judecat cu încălcarea dreptului la apărare, al principiului contradictorialităţii şi al egalităţii de arme, principii care se constituie în garanţii ale derulării în mod echitabil al procedurii penale în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

- hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică şi sub aspectul greşitei condamnări a inculpatului pentru fapte care, prin tipicitatea normei de incriminare invocate de acuzare şi reţinute de instanţa de fond în soluţia dată, prin raportare la situaţia factuală dată de probele cauzei, nu incidentau sfera penalului, nefiind vorba în fapt de activităţi întreprinse de E. în cadrul unor relaţii comerciale pentru derularea unor activităţi ilicite.

- sub aspectul infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 pentru care inculpatul a fost condamnat la fond, a menţionat că probele speţei nu stabilesc săvârşirea faptei de către apelant şi nici infracţiunea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969,

- nelegalitatea Sentinţei penale nr. 254 din 8 decembrie 2017 rezidă şi în aceea că apelantul a fost privat de exercitarea dreptului la apărare şi implicit la un proces echitabil în sensul că urmărirea penală nu l-a vizat pe E.,

- modul de soluţionare a laturii civile în dosar în sensul greşitei obligări a apelantului E. la plata în solidar cu inculpaţii persoane fizice şi persoane juridice a sumei de 9.238.577 RON,

- a solicitat achitarea pentru infracţiunile de care a fost acuzat şi condamnat de instanţa de fond în mod greşit, respectiv: achitare, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) rap. la art. 16 pct. (1) lit. a) C. proc. pen. [fapta nu există] pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, achitare, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. [fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege], pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969;

- pe latura civilă, a solicitat înlăturarea obligării la plata sumei de 9.238.577 RON a inculpatului E.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând sentinţa apelată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., şi în limitele impuse de art. 418 şi art. 419 C. proc. pen.., constată că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova şi apelanta-intimată inculpată S.C. H. S.R.L. Craiova sunt fondate, iar apelurile declarate de inculpaţii O., K., M., S.C. R. S.R.L. Băileşti, D., B., A., F., S.C. J. S.R.L. Craiova, C., E. şi S.C. I. S.A. Sibiu prin administrator Judiciar VVVV. sunt nefondate, pentru motivele ce se vor arăta:

Instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă legal administrate în cursul urmăririi penale, probe ce au fost parţial readministrate în cursul cercetării judecătoreşti, din care rezultă atât existenţa faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, cât şi săvârşirea acestora cu vinovăţie, în forma cerută de lege.

Pe baza mijloacelor de probă de probă legal administrate în cursul urmăririi penale (astfel cum această legalitate s-a stabilit prin încheierea definitivă de începere a judecăţii nr. 114 pronunţată la data 14 iulie 2015, definitivă prin încheierea din camera de consiliu de la 21 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), situaţia de fapt a fost reţinută în mod corect la primul grad de jurisdicţie.

Preliminar analizării criticilor punctuale formulate de către inculpaţi cu privire la starea de fapt reţinută de prima instanţă, Înalta Curte apreciază ca fiind necesară analiza motivelor de apel care vizează pe de o parte incompatibilitatea judecătorului fondului, iar pe de altă parte nemotivarea hotărârii atacate, în condiţiile în care admiterea acestor critici ar avea drept rezultat desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Astfel, inculpaţii apelanţi C., B., E., A., F., S.C. H. S.R.L. Craiova au invocat faptul că judecătorul care a pronunţat hotărârea atacată s-a aflat în stare de incompatibilitate, în condiţiile în care acesta a pronunţat soluţia în dosarul disjuns din prezenta cauză, făcând referiri cu privire la vinovăţia inculpaţilor apelanţi.

Au susţinut, în esenţă, apelanţii inculpaţi că la data de 31.03.2015, prin acelaşi rechizitoriu, au fost trimişi în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de grup infracţional organizat şi evaziune fiscală, iar cauza viza şi alţi inculpaţi.

După înregistrarea cauzei pe rolul Curţii de Apel Craiova, sub nr. x/2015, judecătorul fondului a procedat la audierea inculpaţilor, cărora le-a adus la cunoştinţă prevederile art. 374 alin. (4) C. proc. pen.

Inculpaţii L., T., S., O., N., M., K. şi S.C. R.. S.R.L. Băileşti au solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 375 rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., cererile formulate de aceştia fiind admise de judecătorul fondului prin încheierile din 07.01.2016 şi 04.02.2016.

De asemenea, prin încheierea din 11.02.2016 s-a dispus disjungerea laturii civile cu privire la toţi inculpaţii, precum şi a laturii penale cu privire la inculpaţii din prezenta cauză, fiind format dosarul cu numărul x/2016

Prin Sentinţa penală nr. 81/11.05.2016, pronunţată de acelaşi magistrat, inculpaţii care au solicitat soluţionarea cauzei prin intermediul procedurii simplificate au fost condamnaţi pentru comiterea infracţiunilor pentru care fuseseră trimişi în judecată.

În aceste condiţii, apelanţii au susţinut că faţă de natura infracţiunilor care au făcut obiectul celor două dosare, precum şi faţă de starea de conexitate şi indivizibilitate pe care o presupune infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., în mod evident judecătorul fondului s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Au mai susţinut apelanţii şi faptul că în sentinţa prin care a fost soluţionată cauza cu privire la inculpaţii care au recunoscut comiterea faptelor judecătorul fondului face referire în mod direct şi la inculpaţii care nu au uzat de procedura simplificată. Sunt preluate părţi întregi din rechizitoriu, modificarea formală realizată fiind aceea că aceşti inculpaţi nu sunt menţionaţi direct, ci indirect, dar suficient de clar pentru a fi individualizaţi.

Inculpaţii apelanţi au indicat, în mod amplu, în susţinerea acestui motiv de apel, pasaje din sentinţa menţionată care în opinia lor demonstrează indubitabil faptul că judecătorul fondului, soluţionând prioritar cauza cu privire la inculpaţii care au optat pentru procedura simplificată, a analizat şi activitatea care face obiectul învinuirii în prezenta cauză, ceea ce conduce la concluzia că acesta s-a antepronunţat.

Pe de altă parte, au mai susţinut inculpaţii apelanţi că acuzaţia de grup infracţional organizat nu poate fi susţinută în mod logic decât dacă se acceptă că din aceasta fac parte anumiţi inculpaţi care nu au folosit procedura simplificată. Pronunţarea cu privire la această faptă cu referire la inculpaţii care au recunoscut faptele a condus în mod implicit şi la antepronunţarea cu privire la ceilalţi inculpaţi.

Pentru aceste motive, prezentate în sinteză, inculpaţii apelanţi au solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, apreciind aceştia că incompatibilitatea judecătorului care a pronunţat soluţia este sancţionată cu nulitatea absolută, conform prevederilor art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Înalta Curte, analizând această critică, apreciază că ea este nefondată, neexistând elemente care să conducă la concluzia lipsei de imparţialitate a judecătorului fondului, chiar în condiţiile în care acesta a soluţionat anterior cauza disjunsă cu privire la inculpaţii care au recunoscut comiterea faptelor şi au solicitat aplicarea prevederilor referitoare la procedura simplificată.

În mod evident, concluzia anterior menţionată rezultă din studiul hotărârii pronunţate de către judecătorul fondului în cauza disjunsă, respectiv Sentinţa penală nr. 81/11.04.2016, dată în Dosarul nr. x/2015, prin prisma Deciziei nr. 17/2012 pronunţată de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, prin care a fost soluţionat recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Sesizarea nr. 17.176/3848/III-5/2012, pentru a se stabili dacă judecătorul care a judecat cauza prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 din C. proc. pen.. anterior cu privire la unii dintre inculpaţi devine sau nu incompatibil, conform art. 47 alin. (2) din C. proc. pen..anterior, să soluţioneze acţiunea penală şi civilă cu privire la ceilalţi inculpaţi, în ipoteza în care trimiterea în judecată a tuturor inculpaţilor s-a făcut prin acelaşi rechizitoriu, pentru infracţiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate.

Această decizie, chiar dacă este pronunţată sub imperiul C. proc. pen. anterior, în condiţiile în care textul legal care a făcut obiectul procedurii de interpretare a legii subzistă în noua reglementare procesual penală, îşi păstrează deplina aplicabilitate în condiţiile art. 4741 C. proc. pen.

Potrivit deciziei anterior menţionate, care are caracter obligatoriu pentru instanţele de judecată, în conformitate cu prevederile art. 474 alin. (4) C. proc. pen., "Judecătorul care a soluţionat cauza conform procedurii prevăzute de art. 3201 din C. proc. pen. cu privire la unii dintre inculpaţi nu devine incompatibil să judece acţiunea penală şi civilă cu privire la ceilalţi inculpaţi, în ipoteza în care trimiterea în judecată a tuturor inculpaţilor s-a făcut prin acelaşi rechizitoriu, pentru infracţiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate.

Judecătorul devine incompatibil doar dacă în considerentele hotărârii pronunţate conform art. 3201 din C. proc. pen. şi-a exprimat părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauza disjunsă."

Elementele avute în vedere de instanţa supremă în pronunţarea acelei soluţii sunt cele care ghidează, în prezenta cauză, analiza pe care completul investit cu apelurile declarate de către inculpaţi a realizat-o cu privire la eventuala lipsă de imparţialitate a judecătorului fondului, ce ar rezulta din considerentele hotărârii anterior pronunţată de acesta.

Astfel, aşa cum rezultă din considerentele deciziei menţionate "Soluţionarea cauzei cu privire la unul dintre inculpaţi conform procedurii prevăzute la art. 3201 din C. proc. pen. oferă suficiente garanţii de imparţialitate, din punctul de vedere al legii, pentru ca acelaşi judecător să poată da o soluţie în cauza disjunsă: inculpaţi diferiţi, caracterul personal al răspunderii penale, existenţa unei cercetări judecătoreşti noi în care vor fi evaluate faptele, fără referire la sentinţa anterioară, evaluarea conţinutului fiecărei infracţiuni fără referire la sentinţa anterioară, probele referitoare la vinovăţia fiecărui inculpat, inclusiv administrarea recunoaşterii aceluia care a beneficiat de art. 3201 din C. proc. pen. în faţa persoanei acuzate în cauza disjunsă pentru ca aceasta să poată pune întrebări martorului. Legea oferă garanţii pentru soluţionarea celor două cauze, în mod imparţial, dar nu exclude posibilitatea ca în fapt, într-o cauză concretă, judecătorul să se antepronunţe. Deşi condamnarea unui inculpat nu este suficientă şi nici necesară pentru reţinerea vinovăţiei celorlalţi participanţi, atunci când un judecător s-a referit în motivarea soluţiei la existenţa vinovăţiei altor persoane decât cea faţă de care era limitat prin obiectul judecăţii, conform art. 3201 din C. proc. pen., apare cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) din C. proc. pen.. Aceasta este însă o chestiune ce ţine de modul în care se motivează o hotărâre, urmând a se aprecia de la caz la caz.".

Rezultă, fără putinţă de tăgadă, faptul că esenţială pentru reţinerea unei situaţii de incompatibilitate, pentru cazul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., este menţionarea în considerentele primei hotărâri pronunţate în conformitate cu procedura simplificată, determinată de recunoaşterea faptelor de către inculpaţi, a unor referiri la existenţa vinovăţiei inculpaţilor care nu au recunoscut faptele ce fac obiectul sesizării.

Aşa cum s-a arătat în decizia pronunţată în interesul legii anterior menţionată:

"Faptul că un judecător s-a pronunţat anterior cu privire la vinovăţia unor inculpaţi nu poate justifica în sine temerile cu privire la imparţialitatea acestuia în cauza disjunsă, cu privire la alţi inculpaţi, având în vedere că judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana faţă de care este incidentă recunoaşterea vinovăţiei. Criteriul determinant pentru evaluarea existenţei incompatibilităţii prin antepronunţare, în judecarea unor inculpaţi diferiţi, în cauze disjunse, decurge din considerentele hotărârii de condamnare, şi nu din soluţia de condamnare."

Analizând Sentinţa penală nr. 81/11.04.2016, pronunţată de acelaşi magistrat care a pronunţat şi sentinţa apelată în prezenta cauză, instanţa de apel nu poate identifica elementele care să demonstreze o antepronunţare a judecătorului cu privire la vinovăţia inculpaţilor din prezenta cauză, considerentele hotărârii vizând doar inculpaţii şi faptele care constituiau obiectul sesizării, iar referirile la alţi participanţi la comiterea faptelor nu reflectă o concluzie pe care acesta să o fi tras-o cu privire la vinovăţia acestora.

În mod evident, în condiţiile în care infracţiunile ce făceau obiectul sesizării erau unele aflate în stare de conexitate, în motivarea hotărârii pronunţate referirea la ceilalţi participanţi la comiterea acestora era una logică, însă judecătorul fondului a manifestat o atenţie deosebită în evitarea exprimării unei păreri cu privire la vinovăţia persoanelor care nu mai aveau calitatea de inculpaţi în cauza cu care era învestit.

Mai mult, acesta a evitat indicarea numelui inculpaţilor care nu au dorit soluţionarea cauzei în conformitate cu procedura simplificată, element care poate fi apreciat ca fiind unul de natura a indica lipsa oricărei prejudecăţi a judecătorului cu privire la vinovăţia apelanţilor din prezenta cauză.

Chiar analizând pasajele din hotărâre indicate de către apelanţi, instanţa de control judiciar nu poate să reţină concluzia pretinsă de către aceştia, respectiv că judecătorul s-ar fi antepronunţat, referirile la persoanele care au făcut parte din grupul infracţional fiind unele naturale, fără a se deduce din acestea că magistratul ar fi fost convins de vinovăţia acestora în comiterea infracţiunii.

Înalta Curte accepta că acuzaţia de grup infracţional organizat nu poate fi susţinută în mod logic decât dacă se reţine că din aceasta fac parte anumiţi inculpaţi care nu au folosit procedura simplificată, însă, contrar celor susţinute de apelanţii inculpaţi, pronunţarea unei condamnări cu privire la săvârşirea faptei menţionate de către inculpaţii care au înţeles a utiliza procedura simplificată, nu conduce la o antepronunţare implicită cu privire la ceilalţi inculpaţi, în condiţiile în care ulterior soluţionării cauzei faţă de primii, stabilirea vinovăţiei celor din urmă s-a realizat în urma desfăşurării procesului penal, respectiv în urma desfăşurării cercetării judecătoreşti, prin administrarea probelor atât în acuzare, cât şi în apărare.

În prima cauză soluţionată, judecătorul fondului, reţinând că probele administrate în cursul urmăririi penale sunt suficiente pentru stabilirea vinovăţiei inculpaţilor, având în vedere şi conduita procesuală a inculpaţilor, în sensul recunoaşterii vinovăţiei, a pronunţat soluţia de condamnare fără a mai proceda la o cercetare judecătorească, în conformitate cu prevederile art. 374 alin. (4) C. proc. pen.

În prezenta cauză, în cadrul cercetării judecătoreşti desfăşurate au fost administrate probe atât în acuzare, cât şi în apărare, iar judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei putea pronunţa o soluţie diferită cu privire la inculpaţii apelanţi în măsura în care probatoriul administrat fie din oficiu, fie la cererea acestora ar fi demonstrat că nu au comis faptele care fac obiectul actului de sesizare a instanţei de judecată, ori că nu au săvârşit faptele cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte nu poate accepta critica formulată de către apelanţii inculpaţi menţionaţi anterior, neexistând elemente care să conducă la concluzia că judecătorul fondului s-ar fi aflat într-o evidentă stare de incompatibilitate ca urmare a soluţionării cauzei ce îi viza pe inculpaţii care au înţeles să solicite soluţionarea cauzei potrivit procedurii simplificate.

Apelanţii inculpaţi A., F., D., E., S.C. H. S.R.L. Craiova, B., C., S.C. I. S.A. Sibiu au criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă susţinând, în esenţă, că se impune admiterea căii de atac şi desfiinţarea acesteia, urmând a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă ca urmare a faptului că judecătorul fondului nu a realizat o veritabilă motivare a sentinţei.

Au susţinut apelanţi inculpaţi menţionaţi faptul că instanţa de fond s-a limitat a prelua în considerentele hotărârii din rechizitoriu starea de fapt, fără a realiza o analiză a probelor administrate şi fără a fi menţionat raţionamentul care a determinat judecătorul fondului să reţină existenţa tipicităţii infracţiunilor.

Mai mult, susţin apelanţii că judecătorul fondului a respins majoritatea probelor solicitate şi care ar fi avut aptitudinea de a descrie în mod diferit faptele reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu.

De asemenea, în sentinţa atacată nu a fost realizată o analiză concretă a probelor administrate, judecătorul fondului neformulând niciun răspuns cu privire la apărările inculpaţilor.

În acelaşi context, apelanţii menţionaţi au susţinut că instanţa de fond nu a realizat în considerentele sentinţei atacate o analiză a probelor administrate în cauză cu privire la fiecare inculpat în parte, neindicând cu referire la cazul particular al fiecăruia care sunt elementele de fapt care au condus-o la convingerea că aceştia au comis faptele indicate în actul de sesizare a instanţei.

Judecătorul fondului a copiat textual şi integral menţiunile cuprinse în rechizitoriu fără a proceda la o stabilire a situaţiei de fapt pe baza probelor pe care el însuşi să le fi administrat şi cărora să le fi dat valenţe prin evaluarea critică, analitică şi personală.

În condiţiile în care lipsa motivării hotărârii văduveşte instanţa de control judiciar de posibilitatea efectivă de a analiza criticile formulate de către apelanţii inculpaţi, echitatea procesului penal este afectată, inculpaţii fiind lipsiţi de posibilitatea unei căi efective de atac, drept care le este garantat prin constituţie.

De asemenea, toate aceste elemente sunt în contradicţie şi cu dreptul la un proces echitabil aşa cum acesta este garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motivarea corespunzătoare a hotărârii judecătoreşti fiind, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, o dovadă a faptului că părţile au fost ascultate. Astfel, instanţa trebuie să individualizeze situaţia pentru fiecare inculpat, prin indicarea probelor ce au format convingerea cu privire la vinovăţia acestora. În prezenta cauză, judecătorul fondului a folosit termeni generali, fără referire la particularităţile cauzei, ceea ce pune părţile şi procurorul în imposibilitatea de a critica hotărârea în faţa instanţelor de control judiciar.

Pe cale de consecinţă, apelanţii au solicitat ca, în conformitate cu prevederile art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.. rap. la art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, să fie admise căile de atac exercitate şi să se dispună desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că nemotivarea hotărârii constituie o cauză de nulitate absolută care nu poate fi înlăturată în alt mod.

Înalta Curte, analizând aceste critici, consideră că este necesară o precizare prealabilă referitoare la soluţia ce poate fi adoptată în situaţia în care argumentele apelanţilor ar fi întemeiate.

În conformitate cu prevederile art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. instanţa, judecând apelul, în cazul admiterii căii de atac, desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă dacă "judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acţiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută".

Rezultă că toate aceste critici pot fi examinate doar prin prisma existenţei unui caz de nulitate absolută pentru a de putea dispune soluţia solicitată de către apelanţi, respectiv desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, celelalte motive pentru care s-ar putea adopta această măsură nefiind vizate de aceste critici.

În conformitate cu prevederile art. 281 C. proc. pen., nulitatea absolută este determinată de încălcarea dispoziţiilor expres prevăzute la alin. (1) lit. a) - f), între aceste cazuri nefiind prevăzută situaţia în care hotărârea instanţei nu cuprinde considerentele care au determinat adoptarea soluţiei.

Nemotivarea sau motivarea necorespunzătoare a sentinţei apelate poate constitui un caz de nulitate relativă, în condiţiile art. 282 C. proc. pen.. respectiv:

"Încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.".

În condiţiile în care prevederile art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.. sunt extrem de restrictive, în sensul că acestea nu permit desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru alte nulităţi decât cele absolute, chiar dacă instanţa apreciază că există un caz de nulitate relativă, soluţia pe care aceasta o poate lua este aceea a desfiinţării sentinţei atacate şi, după rejudecarea cauzei, pronunţarea unei soluţii cu privire la fond, urmând ca în considerentele deciziei pronunţate în apel să fie complinită lipsa existentă în hotărârea primei instanţe.

Faţă de prevederile legale menţionate anterior, Înalta Curte apreciază că pronunţarea unei soluţii de desfiinţare a sentinţei apelate şi trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanţă poate fi dispusă, în mod excepţional, în baza prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum acesta a fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin prisma respectării dreptului la un proces echitabil.

Conform principiilor care se desprind din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului rezultă că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, înglobează, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor, Convenţia nevizând garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unor drepturi concrete şi efective (cauza Artico împotriva Italiei, Hotărârea din 13 mai 1980).

Or, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt într-adevăr "ascultate", adică analizate temeinic de către instanţa de judecată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, în special, în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi propunerilor de probe ale părţilor (cauza Perez împotriva Franţei [MC] nr. 47.287/99 şi cauza Van de Hurk împotriva Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994).

Cu toate acestea, dacă art. 6 alin. (1) din Convenţie obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, el nu poate fi înţeles în sensul că impune un răspuns amănunţit pentru fiecare argument (cauza Van de Hurk, citată mai sus).

În plus, conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi analizat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse judecăţii (cauza Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997).

Aplicând în speţă criteriile stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază, în raport de conţinutul concret al sentinţei pronunţate de prima instanţă, că neanalizarea în detaliu a apărărilor inculpaţilor nu echivalează cu lipsa de motivare a hotărârii, în considerentele acesteia fiind expusă situaţia de fapt, prin trimitere la mijloacele de probă pe baza cărora instanţa de fond a stabilit vinovăţia apelanţilor.

Curtea Europeană a statuat, inclusiv în hotărârile menţionate de către apelantul B. şi de către apelanta S.C. H. S.R.L., că este încălcat dreptul la un proces echitabil al inculpaţilor în situaţia în care hotărârea pronunţată nu este motivată, dar este de remarcat faptul că instanţa europeană a analizat fie inexistenţa considerentelor deciziei judecătoreşti, fie insuficienta motivare a hotărârilor pronunţate de către instanţele naţionale pe întreg parcursul procesului, adică atât hotărârea pronunţată de instanţa de fond, cât şi decizia pronunţată de instanţa de control judiciar (cauza Boldea v. România).

Analizând hotărârea atacată, prin prisma consideraţiilor anterior prezentate, Înalta Curte reţine că aceasta este motivată în mod adecvat, instanţa de fond, contrar susţinerilor inculpaţilor apelanţi menţionaţi realizând o analiză a materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti.

Împrejurarea că instanţa de fond a preluat în considerentele sentinţei descrierea stării de fapt cuprinsă în actul de sesizare nu reprezintă o nemotivare a hotărârii, în condiţiile în care practica judiciară este una constantă în a indica în considerentele deciziei judecătoreşti elementele care reprezintă starea de fapt aşa cum acesta este reliefată în actul de sesizare a instanţei. Se prezintă în acest mod limitele judecăţii, astfel că acesta este un element care nu poate lipsi din motivarea hotărârii.

Pe de altă parte, este greu de imaginat, în condiţiile în care instanţa reţine aceeaşi stare de fapt ca aceea prezentată în rechizitoriu, în urma analizei probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, utilizarea unei alte terminologii decât aceea din actul de sesizare, cu atât mai mult cu cât starea de fapt este una complexă, cu anumite particularităţi tehnice deosebite.

De asemenea, prima instanţă a realizat şi o analiză a probelor administrate în cauză, analiză care, chiar dacă nu este una exhaustivă, este suficientă pentru a determina motivele pentru care apărările inculpaţilor au fost înlăturate, fiind indicate probele care au justificat reţinerea stării de fapt.

Pe de altă parte, în măsura în care anumite elemente nu au fost suficient examinate de către instanţa de fond, instanţa de apel va suplini, în măsura criticilor formulate, această deficienţă, astfel încât pe ansamblul său procesul penal în care sunt implicaţi inculpaţii apelanţi să îşi păstreze caracterul echitabil prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului anterior menţionate.

În aceste condiţii, având în vedere prevederile art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pe de o parte şi prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi jurisprudenţa instanţei europene invocată, pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că se pe poate reţine existenţa unor deficienţe în privinţa hotărârii atacate care să determine adoptarea unei soluţii de desfiinţare a acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Distinct de motivele de apel anterior menţionate, inculpatul apelant D. a invocat nelegalitatea hotărârii atacate, aceasta fiind pronunţată, din punctul său de vedere, cu încălcarea prevederilor art. 3, 5 şi 10 C. pen. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

A susţinut acesta că în cauză este incidentă nulitatea absolută a tuturor actelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti, în condiţiile în care a existat o nulitate absolută, încălcarea legii fiind realizată în procedura de cameră preliminară, judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei realizând o verificare formală a probelor administrate în cursul urmăririi penale, cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului penal, dreptul la apărare şi echitatea procedurii.

În acest sens a fost invocată Decizia nr. 802/2017 a Curţii Constituţionale a României, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) C. proc. pen.. care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate ori excepţiilor ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în afara "oricăror înscrisuri noi prezentate" este neconstituţională.

Înalta Curte, analizând această critică apreciază că ea este una formală şi în mod evident nefondată, în condiţiile în care pe de o parte nu se indică care sunt elementele care ar conduce la constatarea acestei nulităţi, simpla menţionare a faptului că judecătorul a realizat o verificare formală a probelor administrate în cursul urmăririi penale neputând avea caracterul unei reale critici, care să conducă la constatarea unei nulităţi, iar pe de altă parte pentru că toate aceste critici puteau fi formulate în calea de atac a contestaţiei.

Analizând Încheierea din camera de consiliu nr. 1237 de la 21 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care au fost respinse ca nefondate contestaţiile formulate de către inculpaţi, inclusiv inculpatul D., se constată că acesta nu a invocat această chestiune în faţa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar, singura nemulţumire a acestuia referitoare la probele administrate în cursul urmăririi penale vizând raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, însă aceasta nu a fost acceptată, apreciindu-se că proba a fost administrată în condiţii de legalitate.

Invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 802/2017 nu este de natură a conferi consistenţă criticii formulate de către apelantul inculpat, în condiţiile în care în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992:

"Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.".

Cum decizia menţionată a fost pronunţată ulterior soluţionării definitive a procedurii de cameră preliminară în prezenta cauză aceasta nu poate produce niciun fel de efect, toată procedura desfăşurată în camera preliminară intrând în puterea de lucru judecat, nefiind permisă repunerea din discuţie a chestiunilor soluţionate acolo.

Ca atare, această critică nu poate fi primită, pentru considerentele anterior menţionate.

Şi inculpatul apelant E. a formulat critici cu privire la nelegalitatea procedurii desfăşurate în faţa primei instanţe, susţinând, în esenţă, că judecătorul fondului nu a analizat şi sancţionat faptul că a fost lipsit de exercitarea dreptului la apărare şi, implicit, de un proces echitabil, în condiţiile în care urmărirea penală nu l-a vizat, fiind citat pentru prima dată în faţa procurorului la 26 martie 2015, pentru ca rechizitoriu să fie emis la 31 martie 2015, fără ca cererea de probatorii pe care a formulat-o la 27 martie 2015 să fie primită.

De asemenea, a mai invocat apelantul că în cursul cercetării judecătoreşti, a fost lipsit de dreptul de a se apăra, prin administrarea de probe, probele a căror administrare a solicitat-o fiind respinse nemotivat în fapt şi în drept de către instanţa de fond.

Cu privire la criticile formulate, Înalta Curte reţine în primul rând faptul că aspectele vizând urmărirea penală, în conformitate cu prevederile art. 342 C. proc. pen., pot fi analizate în cursul procedurii de cameră preliminară, potrivit prevederii legale menţionate "Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală."

În condiţiile în care inculpatul apelant invocă anumite pretinse nelegalităţi ale efectuării actelor de procedura penală în cursul urmăriri penale, aceste aspecte trebuiau invocate în cursul procedurii de cameră preliminară. Dacă acestea au fost invocate în cadrul procedurii menţionate, ele nu mai pot fi reiterate în cadrul apelului, soluţia adoptată de către judecătorul de cameră preliminară, bucurându-se de autoritate de lucru judecat, iar dacă nu au fost invocate, nu mai pot face obiectul aspectelor ce se analizează de către instanţa de apel.

Analizând, în concret, criticile inculpatului apelant, Înalta Curte constată că acesta a invocat aspectele menţionate anterior în procedura de cameră preliminară, iar prin Încheierea penală nr. 114 din 14 iulie 2014 pronunţată de Judecătorul de Cameră Preliminară al Curţii de Apel Craiova acestea au fost respinse, soluţie menţinută prin Încheierea nr. 1237/21 septembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În aceste condiţii, instanţa de apel nu mai poate verifica aceste critici, soluţia pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova fiind una definitivă, intrată în puterea de lucru judecat.

Cea de-a doua critică formulată de către apelantul inculpat, vizând neadministrarea tuturor probatoriilor pe care le-a solicitat, consecinţă a respingerii nelegale a cererilor formulate, fără a fi indicat un temei legal şi faptic, este apreciară ca nefondată, în condiţiile în care pe de o parte, în conformitate cu prevederile art. 100 C. proc. pen.., instanţa poate respinge cererea de administrare a unor probatorii în situaţia în care apreciază că acestea sunt inutile în cauză, fie pentru că nu are relevanţă în raport de obiectul probaţiunii, fie pentru că au fost administrate suficiente mijloace de probă, iar pe de altă parte, pentru că judecătorul fondului a motivat soluţia de respingere a probelor solicitate de către inculpatul apelant.

În esenţă, nemulţumirea inculpatului apelant vizează respingerea cererii pe care a formulat-o de a fi administrată o nouă probă cu o expertiză tehnică fiscală, însă judecătorul fondului a justificat respingerea acestei cereri, în condiţiile în care în cursul urmăririi penale a fost administrată atât un raport de constatare, cât şi o expertiză tehnică, iar acesta a luat cunoştinţă în cursul urmăririi penale de conţinutul acestora şi nu a formulat obiecţii cu privire la conţinutul acestora.

Pe de altă parte, faţă de ceea ce s-a reţinut în starea de fapt cu privire la acţiunile imputate inculpatului, instanţa de apel consideră că nu se putea justifica utilitatea administrării acestei probe.

Alte critici cu privire la legalitatea sentinţei a formulat şi apelanta S.C. H. S.R.L. care a susţinut că prima instanţă nu a analizat consecinţele pe care le are emiterea ulterioară a unui raport de inspecţie fiscală şi a unei decizii de impunere, din prisma respectării principiului non bis in idem.

Învederează apelanta că, după ce în perioada 2013 - 2015 organele de urmărire penală realizează cercetări în prezenta cauză şi dispun trimiterea în judecată, în perioada 21.10.2015 - 22.02.2016 societatea a mai fost supusă unei inspecţii fiscale pentru aceeaşi perioadă ca aceea avută în vedere de organele de urmărire penală, activitatea de control finalizându-se cu emiterea RIF nr. F GJ 50/25.02.2016 şi a Deciziei de impunere nr. x/25.02.2016, prin care s-a stabilit în sarcina societăţii obligaţii fiscale de plată constând în impozit pe venit şi TVA, precum şi obligaţii fiscale accesorii. În cursul acestei proceduri, organele fiscale s-au bazat exclusiv pe acele de urmărire penală fără să facă o analiză proprie a activităţii societăţii, în Raportul de inspecţie fiscală, inspectorii ANAF mulţumindu-se să copieze fragmente din rechizitoriu.

Susţine apelanta că prima instanţă nu a analizat consecinţele emiterii ulterioare a acestor acte asupra răspunderii penale, ceea ce a dus la emiterea a două titluri executorii pentru acelaşi prejudiciu, precum şi la dubla sancţionare pentru aceeaşi faptă, fără a fi respectată cerinţa evitării unei sarcini excesive.

Înalta Curte analizând aceste susţineri apreciază că ele sunt nefondate în condiţiile în care nu suntem în prezenţa unui cumul de sancţiuni, aşa cum susţine apelanta, procesul penal fiind cel care are drept scop final aplicarea unei pedepse penale în situaţia în care se constată existenţa unor încălcări a prevederilor legii penale, în vreme ce prin actele încheiate de către organele fiscale menţionate de către apelantă nu sunt aplicate sancţiuni, ci doar se stabilesc care sunt taxele şi impozitele datorate statului, pentru activitatea economică desfăşurată.

Inspecţia fiscală reprezintă activitatea ce are ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor în legătură cu stabilirea obligaţiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare şi a situaţiilor de fapt aferente, stabilirea diferenţelor de obligaţii fiscale principale.

Rezultatul inspecţiei fiscale se consemnează, în scris, într-un Raport de inspecţie fiscală, în care se prezintă constatările organului de inspecţie fiscală din punctul de vedere faptic şi legal şi consecinţele lor fiscale.

Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale reprezintă actul administrativ fiscal emis de organele fiscale pentru stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare principale aferente diferenţelor de baze de impozitare constatate, precum şi pentru soluţionarea cu inspecţie fiscală anticipată a decontului de taxă pe valoarea adăugată cu sume negative cu opţiune de rambursare, în situaţia în care suma aprobată la rambursare diferă de cea solicitată.

Legea prevede posibilitatea ca persoana supusă procedurii de inspecţie fiscală, nemulţumită de constatările organului fiscal, să formuleze contestaţie la aceeaşi instituţie, precum şi de a ataca în instanţa de contencios administrativ aceste acte administrative, în cadrul procesului respectiv având posibilitatea de a valorifica toate apărările sale.

Pe cale de consecinţă, nu ne aflăm în prezenţa unei duble sancţionări a apelantei pentru aceeaşi conduită, natura juridică a procedurilor la care aceasta a fost supusă fiind una deosebită, fără a fi incident principiul non bis in idem, procedura la care aceasta a fost supusă ulterior desfăşurării urmăririi penale în prezenta cauză fiind una administrativă, fiscală, fără ca prin intermediul acesteia să se urmărească sancţionarea sa, ci doar stabilirea cuantumului sumelor datorate bugetului de stat.

Pe de altă parte, în măsura în care între prejudiciul reţinut de către instanţa penală şi sumele stabilite de către organele fiscale ca datorate bugetului de stat există suprapuneri, în condiţiile în care potrivit susţinerilor sale ambele proceduri vizează aceeaşi perioadă temporală, inculpata putea să se adreseze instanţei de contencios administrativ, iar în măsura în care nu a făcut acest lucru va putea lămuri aspectele menţionate în cursul procedurii de executare, instanţa penală neputând cenzura actele administrative emise de către organele fiscale, în cadrul procesului penal această activitatea depăşind atât limitele sesizării sale, cât şi competenţa materială.

Inculpaţii apelanţi au formulat critici cu privire la temeinicia hotărârii atacate, susţinând că judecătorul fondului nu a reţinut în mod corespunzător starea de fapt, iar în baza acesteia a pronunţat în mod eronat soluţii de condamnare.

Înalta Curte nu va mai relua starea de fapt pe care instanţa de fond a prezentat-o în considerentele sentinţei, urmând ca fiecare critică formulată de către apelanţi să fie analizată separat în cele ce urmează.

1. Inculpatul B. a criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă sub mai multe aspecte.

a. A învederat acesta, în primul rând, faptul că în considerentele hotărârii se face o confuzie în privinţa infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat reţinută în sarcina sa, în sensul că la pagina 26 din sentinţă se reţine că inculpatul apelant a fost cooptat ulterior la grupul constituit de inculpaţii L. şi M., iar la pagina 33 se menţionează că a constituit acel grup infracţional.

Înalta Curte analizând această critică, trecând peste confuzia inculpatului care a indicat pagini eronate cu privire la pasajele citate din sentinţă, acestea regăsindu-se la pagina 37, pentru primul citat şi pagina 46, pentru cel de-al doilea citat, reţine faptul că prima instanţă nu este contradictorie prin cele două afirmaţii, ci acestea sunt scoase din context, astfel încât se denaturează elementele avute în vedere de judecătorul fondului.

Primul pasaj menţionat de către apelant descrie modalitatea temporală de constituire a grupului infracţional, în sensul că aceasta a fost iniţiat de inculpaţii L. şi M., cu sprijinul inculpatului E., ultimii fiind iniţiatorii şi coordonatorii grupării infracţionale.

În continuare, instanţa de fond prezintă toate elementele de fapt care sunt reţinute în sarcina celor doi inculpaţi, indicând palierele pe care aceştia şi-au desfăşurat activitatea, respectiv relaţiile cu S.C. I. S.A. Sibiu, precum şi relaţiile cu S.C. H. S.R.L. Craiova.

Prezentarea instanţei de fond continuă cu toate faptele reţinute în sarcina inculpaţilor menţionaţi, precum şi a inculpaţilor care au fost implicaţi pe relaţia S.C. I. S.A. - II. Cipru, pentru ca ulterior să se detalieze faptele imputate inculpaţilor pe relaţia II. Cipru - H. S.R.L. Craiova, între care se afla şi inculpatul B.

După prezentarea acestei stări de fapt, judecătorul fondului a concluzionat că, în urma analizării probelor administrate în cursul procesului penal, grupul infracţional organizat a fost constituit de inculpaţii L., M., E., A., B., C., D. şi G., la care au aderat ulterior şi inculpaţii S., T., F., K., N. şi O., la acesta aderând ulterior şi alţi inculpaţi.

Pe de altă parte, faţă de modul în care a fost concepută activitatea infracţională, în condiţiile în care pentru atingerea scopului grupului erau necesare atât o societate furnizoare a produselor, cât şi o societate beneficiară a bunurilor, între care erau interpuse societatea străină, precum şi societăţile intermediare, nici nu se putea concepe un grup infracţional care să nu cuprindă de la început reprezentanţii societăţilor comerciale furnizoare şi beneficiare, pentru că în caz contrar nu se puteau desfăşura activităţile ilegale.

b. O altă critică formulată de către inculpatul B. vizează faptul că probele administrate în cauză sunt insuficiente, în opinia sa, pentru a face dovada, dincolo de orice îndoială, că a constituit un grup infracţional organizat.

Susţine acesta că, aşa cum rezultă din declaraţia pe care a dat-o în faţa primei instanţe, la termenul din 29.03.2016, declaraţie care se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor E., G., L., N., M., C., A., precum şi a martorului RR., nu putea constitui grupul infracţional organizat, în condiţiile în care îl cunoştea doar pe inculpatul A., fără a cunoaşte ceilalţi inculpaţi.

Învederează inculpatul apelant că a interacţionat doar cu inculpatul A., care până în anul 2010 era directorul de vânzări la S.C. H. S.R.L., iar ulterior a fost responsabil cu achiziţia produselor metalurgice la nivelul întregului grup H., precum şi cu G., cu care anterior a derulat o afacere în domeniul reabilitării reţelei de canalizare a mun. Craiova.

De asemenea, precizează apelantul inculpat că nici din analiza circuitului scriptic nu se poate deduce vinovăţia sa în condiţiile în care înţelegerea dintre societăţile comerciale aflate în amonte de S.C. H. S.R.L. nu i-a fost adusă la cunoştinţă niciodată, aşa cum acest lucru rezultă, în mod relevant din declaraţiile şi precizările făcute de inculpaţii L. şi M., la termenul de judecată din 10.07.2017, precum şi din declaraţia martorului PP. la 07.09.2017.

Astfel, deşi inculpatul L. a susţinut că inculpatul E. a fost cel care a intermediat relaţia cu inculpatul apelant, ultimul nu a confirmat această susţinere, iar inexistenţa acestei relaţii directe rezultă din declaraţiile martorilor RR. şi QQ. care au precizat că E. a avut o întâlnire la sediul S.C. H. S.R.L. cu martorul RR., care ar fi reprezentat societatea.

Mai mult, susţine apelantul B. că din declaraţia inculpatului L., dată în cursul urmăririi penale, rezultă faptul că nu a avut o participare la constituirea grupului infracţional, acesta din urmă inculpat susţinând faptul că hotărârea de a eluda plata TVA a fost luată de el, alături de inculpaţii E., S. şi M.. Rezultă astfel că unul dintre iniţiatorii grupului infracţional neagă participarea apelantului inculpat la constituirea grupului.

De asemenea, inculpatul M. a precizat că nu îl cunoştea pe inculpatul B., iar analiza declaraţiei pe care acest martor a dat-o în faţa primei instanţe relevă inexistenţa înţelegerii infracţionale specifică asocierii, neexistând o conivenţă între inculpaţi pentru ca marfa trecută scriptic prin mai multe societăţi comerciale să ajungă în final la S.C. H. S.R.L. Mai mult, inculpatul menţionat a lămurit şi presupusa condiţionare a livrării de mărfuri către S.C. H. de interpunerea unor societăţi plătitoare de TVA, în sensul că A. ar fi făcut această afirmaţie pentru a arăta că în general societatea pe care o reprezenta cumpăra mărfuri de la societăţi cu rezidenţă fiscală în România.

Susţine inculpatul apelant că din analiza acestor declaraţii rezultă, contrar celor reţinute în sentinţa apelată, respectiv inexistenţa unei conivenţe între inculpaţi pentru ca marfa să fie trecută scriptic prin mai multe societăţi comerciale înainte de a ajunge la S.C. H. S.R.L.

Inculpatul a mai criticat hotărârea primei instanţe şi pentru că în aceasta s-a reţinut că tranzacţiile respective au fost încheiate prin intermediul martorului RR., care însă a discutat pentru prima dată cu apelantul despre aceste operaţiuni abia după demararea cercetărilor în prezenta cauză.

Un alt argument invocat de apelantul inculpat pentru a susţine neparticiparea sa la grupul infracţional este reprezentat de faptul că marfa se livra societăţii cu documente care demonstrau că acesta provenea de la cele patru societăţi furnizoare, acest lucru fiind realizat de către o persoană necunoscută care anterior livrării schimba actele care însoţeau transportul, fără ştiinţa martorului Z., cel care era reprezentatul societăţii. Acest mod de lucru, susţine inculpatul că rezultă din coroborarea declaraţiilor martorilor FFFF., GGGG. şi YY. De asemenea, în condiţiile în care S.C. H. S.R.L. a achiziţionat produsele respective la preţuri apropiate de preţurile cu care le cumpăra de la alţi furnizori, instanţa de fond în mod eronat a invocat preţul scăzut al valorificării produselor de către societate.

Cu privire la produsul infracţiunii de evaziune fiscală şi implicit al grupului infracţional apelantul susţine că nu a beneficiat de acesta, după cum acest rezultă din dosarul cauzei, ceilalţi inculpaţi fiind cei care au împărţit profitul. Prin urmare acesta nu avea niciun motiv să constituie un grup infracţional organizat având ca scop comiterea unei infracţiuni economice.

Un element suplimentar, invocat de către inculpat, îl reprezintă faptul că acesta a semnat contractele de furnizare aşa cum o făcea şi în cazul celorlalţi furnizori, contractele fiind unele cadru, negocierea cantităţilor de mărfuri fiind realizată de către inculpatul A., care chiar dacă nu era formal angajat al S.C. H. S.R.L., era asociat şi administrator al altei firme din cadrul grupului S.C. H. S.R.L., iar achiziţiile se realizau centralizat, la nivelul grupului. Semnarea contractelor s-a realizat conform unei proceduri interne, în urma verificării de către compartimentele societăţii, iar inculpatul nu avea posibilitatea de a efectua investigaţii personale pentru a stabili trasabilitatea mărfi şi seriozitatea partenerilor comerciali.

În fine, ultima critică formulată de inculpatul apelant, cu privire la starea de fapt reţinută de prima instanţă, în ceea ce îl priveşte, prin raportare la infracţiunea de grup organizat, vizează faptul că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că societatea comercială al cărei administrator este a fost cea care a finanţat circuitul infracţional, susţinând că în esenţă acest lucru a fost realizat de către S.C. I. S.A. Sibiu prin aceea că a acceptat ca emiterea facturilor să se realizeze cu întârziere, chiar ulterior realizării livrării, ceea ce reprezintă un credit comercial.

Analizând aceste critici formulate de către apelantul inculpat B., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, prima instanţă reţinând în mod just contribuţia acestuia la comiterea infracţiunii.

Preliminar, în acord cu prima instanţă, instanţa de control judiciar constată că în mod evident ideea infracţională nu a aparţinut inculpatului B., acesta fiind angrenat ulterior în activităţile infracţionale. Inculpatul M. a avut iniţiativa comiterii infracţiunilor care fac obiectul prezentei cauze, iar primul act realizat în manifestarea acestei rezoluţii infracţionale a fost înfiinţarea societăţii II., cu sediul în Nicosia, strada x nr. 9, Cipru, în cursul lunii august 2011, iar ulterior acesta, împreună cu L. a realizat toate acţiunile necesare operaţionalizării societăţii străine.

Cum planul de acţiune a inculpaţilor menţionaţi presupunea achiziţionarea de produse care să fie tranzacţionate în circuitul scriptic fictiv cu implicarea societăţii comerciale străine, în vederea eludării plăţii TVA, aceştia au procedat la identificarea unui furnizor interesat în derularea acestei afaceri, iar după o încercare nereuşită, cu S.C. LL. S.R.L., aceştia au reuşit identificarea acestui furnizor, respectiv S.C. I. S.A. Sibiu, prin intermediul inculpatului C.

Ulterior, pentru ca activitatea ilicită preconizată să producă roadele scontate, a fost necesară identificarea unei societăţi comerciale beneficiar real a mărfurilor, iar aceasta a fost S.C. H. S.R.L.

În acest circuit au fost interpuse ulterior societăţile comerciale S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L., S.C. U. S.R.L. Brădeşti, S.C. UU. S.R.L. Craiova, care figurau în documente ca fiind beneficiarii achiziţiilor intracomunitare.

Înalta Curte, având în vedere modul în care a fost constituit acest circuit financiar, consideră că se poate vorbi despre existenţa grupului infracţional organizat doar la momentul la care toate condiţiile pentru comiterea infracţiunii scop a acestuia au fost îndeplinite, respectiv în momentul în care alături de iniţiatorii grupului s-au implicat şi reprezentanţii societăţilor comerciale furnizoare şi beneficiare a mărfurilor.

Relativ la criticile formulate de către apelantul inculpat, Înalta Curte nu poate accepta susţinerile acestuia referitoare la faptul că nu a avut cunoştinţă de activităţile grupului infracţional în condiţiile în care nu îi cunoştea pe iniţiatorii acestuia, după cum nu cunoştea pe mare parte dintre membrii grupului, şi nici nu a avut întâlniri directe cu ei.

În primul rând, este de remarcat faptul că inculpatul B. a încercat să inducă ideea că nu a avut în cadrul S.C. H. S.R.L. atribuţii concrete vizând încheierea contractelor în care societatea era parte, susţinând faptul că toate aceste contracte erau negociate de către diverse persoane din cadrul societăţii, potrivit sarcinilor de serviciu ale fiecăruia, iar ulterior contractele erau verificate compartimentele comercial, economic şi din punct de vedere al legalităţii de compartimentul juridic, în final documentele fiind depuse la mapa sa pentru a fi semnate, în calitate de director general şi administrator al societăţii.

Acest element este susţinut de către inculpat încă de la prima declaraţie pe care a dat-o în cauză, în calitate de suspect, la 17 octombrie 2014.

A învederat acesta că în cadrul S.C. H. S.R.L. Craiova există o procedură de urmat în cazul achiziţiilor de mărfuri, procedură de care a luat cunoştinţă după ce i-au fost solicitate relaţii de către organele de anchetă în prezenta cauză.

În cursul cercetării judecătoreşti, în declaraţiile date atât în faţa instanţei de fond, la 29 martie 2016, cât şi în faţa instanţei de control judiciar, la 01 noiembrie 2018, inculpatul a susţinut acelaşi lucru, respectiv că a semnat cele 4 contracte de achiziţii, după ce acestea au trecut prin compartimentele societăţii, în cadrul procedurii de verificare şi aprobare menţionată, nefiind implicat în procedura de negociere, această atribuţie aparţinând inculpatului A. În perioada respectivă inculpatul a semnat aproximativ 1.400 contracte, societatea având relaţii comerciale cu aproximativ 7.770 parteneri.

Instanţa de apel, chiar dacă acceptă faptul că în cadrul societăţii comerciale al cărei administrator şi director general era inculpatul B. era instituită o procedură internă prin care contractele ce se încheiau cu diverşi parteneri erau verificate din punct de vedere economic şi juridic, nu poate aprecia ca fiind întemeiată susţinerea inculpatului referitoare la faptul că nu a avut cunoştinţă de contractele prin care S.C. H. S.R.L. a achiziţionat produse de la S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. Oboga judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. Brădeşti şi S.C. UU. Craiova.

Pentru a ajunge la această concluzie, care este concordantă cu ce a reţinut prima instanţă, instanţa de apel are în vedere în primul rând valoarea totală a acestor contracte, de 18.176.936 de RON, valoare importantă, chiar dacă nivelul tranzacţiilor pe care S.C. H. S.R.L. le avea în epoca respectivă era unul ridicat.

Nu se poate accepta ca inculpatul, chiar dacă a semnat în perioada respectivă un număr însemnat de contracte cu partenerii comerciali, nu a acordat importanţă unor contracte cu o valoare atât de însemnată, aceasta nefiind o atitudine pe care un administrator diligent poate să o aibă raportat la activitatea firmei pe care o deţine.

În al doilea rând, instanţa de apel remarcă faptul că din declaraţiile pe care inculpatul A. le-a dat, atât în cursul urmăririi penale (declaraţia din 07 octombrie 2014, în calitate de suspect şi declaraţia din 17 octombrie 2014, în calitate de inculpat), cât şi în cursul cercetării judecătoreşti (declaraţia din 14 ianuarie 2016), rezultă faptul că acest inculpat l-a informat pe apelantul inculpat B. cu privire la negocierile referitoare la încheierea contractului de achiziţie produse, iar ultimul era la curent cu privire la existenţa acestor negocieri, precum şi cu privire la schimbările intervenite în raporturile comerciale, respectiv schimbarea societăţii care livra produsele, chiar dacă aceasta era reprezentată de aceleaşi persoane.

Astfel, învederează inculpatul menţionat că a "comunicat administratorului firmei, lui B., faptul că persoanele recomandate de RR. oferă un preţ convenabil şi că din punctul meu de vedere puteam achiziţiona marfă de la aceştia" şi a "realizat pe parcursul discuţiei că B. avea cunoştinţă de întâlnirea prealabilă dintre RR., QQ., E., M. şi L."(declaraţie de inculpat U.P).

De asemenea, precizează acesta, cu referire la schimbarea furnizorului de mărfuri, că "de fiecare dată am comunicat administratorului societăţii B. faptul că acestea sunt reprezentate de aceeaşi persoană, respectiv L.".

În aceste condiţii, instanţa de apel consideră că în mod evident inculpatul B. avea cunoştinţă cu privire la condiţiile vizând încheierea şi execuţia contractelor comerciale menţionate anterior, inclusiv cu privire la beneficiile pe care societatea sa le obţinea din derularea acestora, după cum şi de condiţiile financiare în care acestea se derulau.

Înalta Curte consideră că sunt întemeiate susţinerile inculpatului apelant B. în sensul că nu a cunoscut personal membrii grupului infracţional, cu excepţia inculpatului A. şi G., însă remarcă faptul că nici prima instanţă nu a reţinut această stare de fapt.

Sub acest aspect, declaraţiile menţionate de către inculpat, în cuprinsul motivelor de apel sunt relevante, dar nu au nicio implicaţie cu privire la existenţa grupului.

În mod evident, pentru existenţa grupului infracţional nu este necesar ca toţi membrii grupului să se cunoască, fiind suficient ca între aceştia să existe legături suficiente pe fiecare palier de acţiune care să demonstreze din punct de vedere subiectiv intenţia acestora în comiterea infracţiunilor ce fac obiectul grupului, în condiţiile unei organizări şi colaborări specifice, eforturile conjugate ale acestora, specifice fiecărui palier, conducând în final la atingerea scopului grupului.

Prima instanţă a reţinut că inculpatul a acceptat ca implicarea în relaţiile comerciale realizate de către membrii grupului a societăţii al cărei administrator era să se realizeze prin persoane care nu au legătură cu aceasta, respectiv inculpatul A. şi martorul RR. Acesta personal nu a luat legătura cu niciunul dintre membrii grupului, exceptându-i pe inculpaţii A. şi G., dar a cunoscut activitatea acestora, fiind informat de către persoanele anterior menţionate.

A mai remarcat judecătorul fondului, în mod întemeiat, faptul că nici inculpatul A. şi nici martorul RR. nu aveau calitatea în S.C. H. S.R.L. care să le permită negocierea în numele societăţii a unor contracte de achiziţii.

Instanţa de apel apreciază această aserţiune ca fiind întemeiată, rezultând inclusiv din declaraţiile inculpatului B., care a indicat că inculpatul A. era administrator şi asociat la o altă societate din cadrul grupului, în vreme ce RR. era o persoană străină de societate, dar în care avea încredere.

Cu privire la inculpatul A. s-a susţinut că acesta era împuternicit a realiza achiziţiile la nivelul întregului grup pentru anumite categorii de produse, însă nu rezultă din actele depuse existenţa acestei însărcinări, iar în declaraţia pe care inculpatul a dat-o în cursul urmăririi penale la data de 17 octombrie 2014 a precizat că a continuat să realizeze această însărcinare în baza unei anumite inerţii, deşi nu mai avea nicio calitate în firmă şi nici nu a existat nicio discuţie cu inculpatul B. referitoare la atribuţia menţionată.

Aşa cum s-a precizat anterior, grupul infracţional organizat avea componenta sa de iniţiatori, cei care conduceau activitatea infracţională, precum şi palierele de membri reprezentanţi ai furnizorilor de produse, S.C. I. S.A., respectiv ai beneficiarului final, S.C. H. S.R.L.

Lipsa reprezentanţilor palierelor menţionate ar fi condus la inexistenţa grupului, nefiind de conceput infracţiunea de evaziune fiscală în modalitatea gândită de către inculpaţi fără furnizor ori fără beneficiar.

Pe de altă parte, Înalta Curte remarcă faptul că inculpatul apelant B. a avut o poziţie oscilantă cu privire la condiţiile în care a fost încheiat contractul de achiziţie dintre S.C. X. S.R.L. Craiova şi S.C. H. S.R.L. Craiova, primul dintre cele încheiate în cadrul activităţilor grupului.

În cadrul declaraţie de suspect, din 17 octombrie 2014, acesta a menţionat că nu îşi aminteşte condiţiile prealabile ale încheierii tuturor contractelor ce fac obiectul cauzei şi nu îşi aminteşte să fi fost informat de inculpatul A. cu privire la încheierea lor.

Fiind audiat de instanţa de fond, la 29 martie 2016, inculpatul relatează că a avut o colaborare de lungă durată cu inculpatul G., administratorul S.C. X. S.R.L. şi aprecia că acesta se ocupa cu un comerţ de oportunitate, în sensul că vindea ce găsea în condiţiile în care obţinea un profit. În toamna anului 2011 l-a întâlnit la secretariatul societăţii, iar G. i-a oferit spre cumpărare ţevi şi profile, dar inculpatul B. i-a explicat că nu se ocupă de achiziţii în cadrul firmei şi l-a îndrumat către asistenta sa.

În fine, în faţa instanţei de apel, la 01 noiembrie 2018, inculpatul B. prezintă o altă variantă cu privire la încheierea acestui contract, susţinând că discuţiile cu inculpatul G., administratorul S.C. X. S.R.L., le-a purtat atât el, cât şi numita WWWW., iar la un moment dat, anterior livrării mărfurilor în valoare de aproximativ 1.100.000 RON plus TVA, G. i-a solicitat o majorare de preţ pe care a aprobat-o doar parţial.

Din analiza declaraţiilor pe care inculpatul le-a dat, în succesiunea cronologică prezentată, instanţa de apel reţine că acesta a prezentat o stare de fapt care nu coincide, în fiecare dintre aceste declaraţii existând deosebiri cu privire la condiţiile încheierii acestui prim contract, fapt ce determină privirea susţinerilor sale cu circumspecţie.

Pe de altă parte, declaraţia dată în faţa instanţei de apel pare a fi mult mai plauzibilă, inculpatul menţionând existenţa unor discuţii în care a fost implicat, precum şi că a refuzat parţial majorarea a de preţ solicitată de inculpatul G., fiind de acord cu un cuantum mai redus.

În condiţiile în care primul contract de vânzare cumpărare încheiat a fost esenţial pentru desfăşurarea activităţii grupului, marcând debutul activităţii infracţionale, iar inculpatul a cunoscut care sunt elementele esenţiale ale acestuia, prin purtarea discuţiilor directe cu inculpatul G., instanţa de apel consideră că dovada implicării inculpatului în activitatea grupului este indubitabil demonstrată.

Relativ la faptul că din analiza declaraţiilor inculpaţilor M. şi L. ar fi rezultat că inculpatul B. nu a făcut parte din grupul infracţional, instanţa de apel consideră că elementele anterior expuse vizând modul de constituire a grupului, organizarea acestuia pe paliere, explică aceste declaraţii. În mod evident, în lipsa unui beneficiar al produselor activitatea acestei organizaţii nu s-ar fi putut desfăşura, iar a considera că acesta din urmă nu a cunoscut care sunt condiţiile în care se realizează activităţile comerciale, prin raportare la toate circumstanţele cauzei aşa cum au fost expuse în hotărârea atacată, nu este plauzibil.

În condiţiile în care G. cunoştea activitatea pe care membrii grupului intenţionau să o desfăşoare, iar acesta a avut negocieri directe cu inculpatul B., inclusiv în privinţa componentei preţ, potrivit declaraţiei acestuia din faţa instanţei de apel, anterior menţionată, cu certitudine inculpatul a cunoscut care sunt coordonatele achiziţiei de produse pe care o realiza.

Acest lucru rezultă, contrar susţinerilor inculpatului apelant, chiar din declaraţia pe care acesta a menţionat-o, a inculpatului M., din 10 iulie 2017, din faţa primei instanţe, în care inculpatul precizează că a explicat inculpatului A., în cadrul unei discuţii la Ploieşti modul general în care se achiziţionează marfa. În cadrul acestei discuţii s-a pus condiţia unei firme cu rezidenţă fiscală în România, iar instanţa de apel apreciază că în condiţiile în care inculpatul A. ar fi negociat încheierea unui contract cu o societate comercială din România, menţionarea condiţiei ca societatea să aibă rezidenţă fiscală în ţară nu avea niciun sens, fiind îndeplinită condiţia implicit.

Deci, interpretând această declaraţie prin prisma elementului menţionat, instanţa de apel reţine că în esenţă inculpatul M., chiar dacă susţine că nu a indicat în cadrul discuţiilor circuitul scriptic al mărfurilor, în realitate a indicat celuilalt inculpat toate aceste elemente, pentru că altfel solicitarea inculpatului A. vizând existenţa unei firme cu rezidenţă fiscal în România nu are nicio explicaţie logică.

Înalta Curte, reţine că instanţa de fond a menţionat în mod corect în considerentele hotărârii atacate, contrar susţinerilor apelantului, că la întâlnirea realizată la sediul S.C. H. S.R.L. la care a participat inculpatul L. şi inculpatul E., din partea societăţii a participat martorul RR., un colaborator apropiat al inculpatului, fără a avea însă vreo calitate în firmă.

În privinţa susţinerilor inculpatului referitoare la schimbarea documentelor de însoţire a mărfurilor, astfel încât acestea să concorde cu facturile fiscale înregistrate în contabilitatea S.C. H. S.R.L., Înalta Curte consideră că operaţiunea respectivă nu are în niciun caz aptitudinea de a dovedi faptul că inculpatul nu a cunoscut provenienţa bunurilor, aşa cum acesta susţine, pentru că nu inculpatul era persoana care ar fi realizat recepţia bunurilor, ci, aşa cum a menţionat chiar acesta, martorul Z. era.

În măsura în care inculpatul B. ar fi fost responsabil cu recepţia mărfurilor, susţinerea acestuia ar fi avut în mod evident un sens, mascarea provenienţei fiind un element care să conducă la concluzia că ceilalţi inculpaţi ar fi dorit disimularea acestui lucru, însă în prezenta cauză, inculpatul nu avea asemenea atribuţii, iar potrivit propriilor susţineri, când dorea să afle anumite elemente din activitatea societăţii dispunea întocmirea unui raport de audit.

În mod evident, raţiunea înlocuirii documentelor de însoţire a mărfurilor este cea menţionată anterior, respectiv asigurarea unui corespondent în evidenţa fiscală a societăţii între documentele de procurare a bunurilor, facturile, şi documentele care demonstrau provenienţa acestora, CMR.

Înalta Curte nu poate reţine criticile formulate de către apelantul inculpat referitoare la greşita reţinere a faptului că a beneficiat de produsul infracţional în condiţiile în care din probele administrate, respectiv expertiza tehnico-ştiinţifică fiscală efectuată în cauză rezultă contrariul, iar înscrisurile depuse de apelant nu sunt de natură a combate concluziile acesteia. Instanţa de fond a reţinut în mod just, pe baza probelor administrate modalitatea concretă în care inculpatul a beneficiat de produsul infracţiunii, respectiv prin posibilitatea de a obţine deducerea de TVA, precum şi prin comercializarea produselor în cauză la preţuri reduse, ceea ce conduce la realizarea unui rulaj financiar important.

În fine, instanţa de apel consideră că teoria apelantului inculpat B. vizând finanţarea circuitului infracţional nu poate fi acceptată în condiţiile în care în mod evident societatea al cărei administrator era a fost singura care a plătit sume de bani pentru produsele care au făcut obiectul activităţii grupului.

Creditul comercial pe care apelantul susţine că S.C. I. S.A. Sibiu l-ar fi acordat nu poate fi considerat o finanţare a grupului în condiţiile în care în lipsa achiziţionării produselor acest credit nu ar fi existat.

Pe de altă parte, faţă de modul în care grupul infracţional a fost constituit, prin identificarea clară a unui furnizor şi a unui beneficiar, Înalta Curte constată că în lipsa beneficiarului, respectiv S.C. H. S.R.L., activitatea infracţională nu ar fi putut să existe, circuitul financiar fictiv neputând fi închis.

Aceste elemente, alături de cele prezentate de către prima instanţă în considerentele sentinţei atacate, sunt suficiente pentru instanţa de apel să considere că aspectele criticate de către inculpatul apelant cu privire la acest aspect sunt nefondate.

c. Inculpatul apelant B. a formulat critici şi cu privire la starea de fapt reţinută de prima instanţă în privinţa infracţiunii de evaziune fiscală reţinută în sarcina sa şi cu privire la care s-a dispus condamnarea.

Prealabil, inculpatul apelant a criticat soluţia primei instanţe, susţinând că aceasta nu s-a preocupat să analizeze fiecare achiziţie în parte, aspect pe care l-a invocat şi în procedura de cameră preliminară, ca o excepţie, şi care a fost respins prin Încheierea nr. 114/14.07.2015. Apreciază inculpatul că judecătorul fondului era obligat să suplinească omisiunile din rechizitoriu şi să facă o prezentare detaliată a presupusei infracţiuni de evaziune fiscală, aşa cum acest lucru ar rezulta şi din practica recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând această critică prealabilă, instanţa de apel o apreciază ca fiind nefondată, în condiţiile în care în cuprinsul sentinţei atacate se indică prin raportare la fiecare din societăţile comerciale care au figurat ca furnizori ai S.C. H. S.R.L. numărul facturilor emise şi perioada în care acestea au desfăşurat activitate comercială în legătură cu societatea inculpatului, nefiind necesară pentru justa soluţionare a cauzei analiza fiecărei facturi în parte, cum pare a invoca apelantul.

Aceasta pentru că pe de o parte nu rezultă din actele şi lucrările dosarului că facturile emise ar fi fost rezultatul altor activităţi comerciale ale societăţilor respective în legătură cu societatea inculpatului, iar pe de altă parte pentru că toate acele facturi au fost emise în baza contractelor cadru, fiind acte prin care se realizau obligaţiile asumate prin acelea.

În esenţă, apelantul inculpat B. susţine că în condiţiile în care infracţiunea de evaziune fiscală reţinută în sarcina sa este descrisă tot prin acţiunile comisive prezentate în cazul infracţiunii de constituire a grupului infracţional organizat, toate criticile formulate cu privire la starea de fapt reţinută de prima instanţă sunt pe deplin valabile.

Înalta Curte reţine că a analizat anterior criticile formulate de către apelantul inculpat sub acest aspect şi ca atare va aprecia că argumentele prezentate acolo sunt pe deplin valabile şi în cazul infracţiunii de evaziune fiscală, urmând a fi examinate doar elementele cu caracter de noutate.

Astfel, a susţinut apelantul că instanţa de fond în mod eronat a reţinut concluziile raportului de expertiză contabilă în condiţiile în care acesta nu are valoare decât în privinţa stabilirii situaţiei scriptice a mărfurilor, nu şi cu privire la existenţa sau caracterul formal al unor societăţi comerciale. De asemenea, în cuprinsul acestei expertize se menţionează, în mod eronat, în opinia apelantului, cu privire la faptul că nu ar fi avut dreptul la deducerea TVA în condiţiile în care a efectuat o achiziţie intracomunitară, precum şi că preţurile de achiziţie au fost mai mici decât cele practicate pe piaţă, aspect infirmat prin expertiza extrajudiciară şi prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Instanţa de apel analizând aceste critici, reţine în primul rând că judecătorul fondului nu a stabilit calitatea de furnizori formali a S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. comuna Oboga, judeţul Dolj, S.C. U.. S.R.L. Brădeşti şi S.C. UU. S.R.L. pe baza expertizei menţionate de către apelantul inculpat, contrar susţinerilor acestuia, ci prin coroborarea probelor administrate în cauză, probe din care a rezultat pe de o parte faptul că societăţile nu aveau mijloacele logistice, personal şi cunoştinţele necesare pentru efectuarea unor asemenea tranzacţii, durata mică de funcţionare, iar pe de altă parte că acestea erau controlate de către inculpaţii L. şi M., reprezentanţi şi ai societăţii din Cipru. Aceste elemente nu au fost contestate de către apelantul inculpat, doar cu privire la S.C. X. S.R.L. Craiova acesta susţinând că este o societate cu o activitate reală, desfăşurând şi alte afaceri comerciale împreună cu aceasta, atât înainte de perioada infracţională, cât şi ulterior acestui moment. Cu toate acestea, nici ultima societate menţionată nu avea capacitatea de a desfăşura o activitate comercială de natura celeia în care a fost implicată alături de S.C. H. S.R.L.

În al doilea rând, faptul că preţurile la care S.C. H. S.R.L. a achiziţionat produsele sunt mai mici chiar de cât cele cu care S.C. I. S.A. le-a vândut este o certitudine care se putea stabili pe calea expertizei tehnice, iar susţinerea că aceste preţuri au fost umflate artificial de către ultima societate comercială nu are niciun suport probator, fiind doar o supoziţie a inculpatului apelantului. Mai mult, preţurile respective sunt mai reduse şi decât cele practicate de către furnizorii S.C. I. S.A., respectiv S.C. WW. S.R.L. Bucureşti.

Expertiza extrajudiciară invocată în cauză nu poate conduce la o concluzie contrară în condiţiile în care întocmirea sa nu a fost încuviinţată de organul judiciar, fiind întocmită la solicitarea inculpatului, de un expert ales de acesta, ceea ce determină o incertitudine cu privire la imparţialitatea expertului.

În alt treilea rând, Înalta Curte reţine faptul că aşa cum a rezultat din declaraţiile expertei XXXX. date în cursul cercetării judecătoreşti efectuate în calea de atac la datele de 13 decembrie 2018 şi 14 februarie 2019, nu aceasta a stabilit caracterul de vânzare intracomunitară, respectiv achiziţie intracomunitară, ci acest lucru a fost determinat de către organul de urmărire penală, întrebările la care acesta a trebuit să răspundă în cadrul obiectivului 6 al raportului de expertiză fiind determinat în acest mod.

O altă critică a apelantului vizează calificarea achiziţiilor pe care le-a realizat de la cele patru societăţi comerciale ca fiind formale, acestea fiind reconsiderate ca fiind achiziţii intracomunitare fără a fi indicat vreun temei de drept în baza căruia s-a procedat la această reconsiderare. În condiţiile în care chiar prin actul de acuzare se reţine că mărfurile nu au părăsit teritoriul naţional şi prin urmare nu se poate vorbi de tranzacţii intracomunitare, o asemenea încadrare contravenind art. 128 alin. (9) C. fisc.

Instanţa de control judiciar nu poate îmbrăţişa punctul de vedere al inculpatului, argumentele primei instanţe cu privire la aceste chestiuni fiind unele juste şi întemeiate pe probele existente la dosarul cauzei.

În primul rând este de remarcat faptul că elementele menţionate anterior referitor la caracterul doar formal de furnizori al S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. comuna Oboga, judeţul Dolj, S.C. U.. S.R.L. Brădeşti şi S.C. UU. S.R.L. nu se consideră necesar a fi reanalizate, judecătorul fondului indicând amplu în motivarea sentinţei probele care l-au convins cu privire la această calitate a acestora, iar instanţa de apel le-a amintit mai sus, achiesând la această concluzie.

În al doilea rând, pentru stabilirea caracterului tranzacţiilor comerciale realizate nu se poate omite faptul că acestea au fost realizate în cadrul grupului infracţional constituit special pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.

Condiţiile constituirii acestui grup, precum şi participarea inculpatului la activitatea sa au fost analizate anterior de instanţa de apel, atunci când au fost verificate criticile inculpatului apelant cu privire la starea de fapt reţinută de judecătorul fondului cu privire la această infracţiune, astfel că nu vor mai fi reluate aici.

Deşi inculpatul susţine că nu a avut cunoştinţă de caracterul fraudulos al tranzacţiilor comerciale în care a fost implicat, instanţa de apel, în acord cu judecătorul fondului, a reţinut că acesta a cunoscut activităţile grupului al cărui membru era.

În condiţiile existenţei conivenţei infracţionale, prin structurarea grupului infracţional pe paliere aferente furnizorului mărfurilor, societăţii cu rezidenţă în străinătate şi beneficiarului produselor, în mod evident cauza menţionată de către apelant, Cauza C-354/03 Optigen este pe deplin aplicabilă în cauză, hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene surprinzând exact tipul de fraudă realizată de către inculpaţi, frauda carusel.

Ca atare, analiza realizată în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi în expertiza întocmită în cauză este una justă, operaţiunile comerciale realizate trebuind a fi privite separat şi nu prin prisma întregului lanţ din care fac parte.

În condiţiile în care tranzacţiile aveau un cert caracter fraudulos, realizat în vederea eludării plăţii TVA, respectiv pentru obţinerea unui drept nelegal de deducere a aceleiaşi taxe, recalificarea acestora se impune, iar obligaţiile fiscale trebuiau determinate prin raportare la această recalificare.

Apelantul a criticat hotărârea primei instanţe şi în privinţa cuantumului prejudiciului reţinut, susţinând, în esenţă, că aceasta a preluat punctul de vedere din rechizitoriu în mod necritic şi fără o explicaţie logică, în condiţiile în care nu a fost stabilit acest prejudiciu prin nicio probă ştiinţifică administrată în cauză.

Expertul desemnat în cauză nu a stabilit prejudiciul, ci s-a limitat a formula un răspuns cu două ipoteze care se exclud reciproc. Astfel, s-a susţinut în cadrul expertizei faptul că dacă S.C. I. S.A, nu a livrat marfa în Cipru, prejudiciul cauzat era de 5.711.272,57 RON, TVA dedus nelegal, respectiv TVA necolectat, iar dacă S.C. H. S.R.L. ar fi realizat o tranzacţie intracomunitară ar fi produs un prejudiciu de 3.527.305 RON, reprezentând TVA dedus.

Apreciază inculpatul că cele două ipoteze se exclud reciproc, prima impunând ca marfa să nu fi părăsit teritoriul României, iar cea de-a doua ca marfa să fie procurată din spaţiul intracomunitar.

Instanţa de apel nu poate accepta această critică, judecătorul fondului reţinând în mod just cuantumul prejudiciului prin însumarea prejudiciilor stabilite de către expert prin raportare la cele două paliere de tranzacţii.

Astfel, în condiţiile în care cu certitudine produsele care au făcut obiectul tranzacţiilor scriptice dintre S.C. I. S.A. Sibiu şi II. Cipru nu au părăsit teritoriul României, lucru stabilit în mod just de către judecătorul fondului din coroborarea probelor existente la dosarul cauzei şi necontestat de apelantul inculpat B., tranzacţia dintre cele două societăţi nu avea caracterul unei livrări intracomunitare, iar prima societate era obligată să colecteze TVA-ul aferent tranzacţiei, lucru care nu s-a realizat.

Nu se poate considera că faptic raporturile comerciale în care au fost implicate societatea comercială naţională menţionată cu II. Cipru aveau natura juridică a unor livrări intracomunitare, esenţial pentru reţinerea acestei caracteristici a tranzacţiilor respective fiind elementul de părăsire a teritoriului naţional a bunurilor.

În conformitate cu prevederile art. 128 alin. (9) din C. fisc. în forma în vigoare la data respectivă:

"Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în înţelesul alin. (1), care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora", iar art. 1301 alin. (1) din C. fisc. în vigoare la data respectivă prevede:

"Se consideră achiziţie intracomunitară de bunuri obţinerea dreptului de a dispune, ca şi un proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la destinaţia indicată de cumpărător, de către furnizor, de către cumpărător sau de către altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului, către un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului sau de expediere a bunurilor."

Pe cale de consecinţă, în condiţiile în care bunurile nu au părăsit niciodată teritoriul României, nu suntem în mod cert în prezenţa unor livrări intracomunitare, iar natura tranzacţiilor respective a fost apreciată în mod just ca fiind una naţională, care era supusă dispoziţiilor legale referitoare la TVA.

În acest mod, bugetul de stat a fost păgubit cu suma reprezentată de TVA-ul necolectat. Suma a fost stabilită de expert la 4.166.222 de RON, fiind vizate cele 97 de facturi fiscale, aferente perioadei 01.11.2011 - 21.09.2012, emise în numele S.C. I. S.A. Sibiu şi care au ca beneficiar scriptic II. Cipru, valoarea tranzacţiilor fiind de 17.359.260 de RON.

Pe relaţia II. Cipru - S.C. H. S.R.L., Craiova, unde au fost interpuse în calitate de furnizori formali S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L. Oboga, S.C. U.. S.R.L. Brădeşti şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, în evidenţa contabilă a societăţii al cărei administrator este inculpatul B. au fost înregistrate 151 de facturi fiscale în valoare totală de 18.176.936 de RON, căreia îi corespunde valoarea TVA în sumă de 3.518.119 RON, cu privire a fost exercitat dreptul de deducere.

Exercitarea acestui drept de deducere a avut în vedere faptul că formal tranzacţiile realizate erau unele interne, TVA-ul aferent acestora trebuind să fie colectat şi vărsat la bugetul de stat de către societăţile comerciale interpus, lucru care însă nu s-a realizat.

În condiţiile în care, pe de o parte, toate tranzacţiile comerciale realizate în amonte de S.C. H. S.R.L. au fost unele care nu aveau corespondent în realitate, evidenţierea lor în contabilitatea societăţilor comerciale implicate fiind realizată în scopul fraudării bugetului de stat, iar pe de altă parte, reprezentaţii S.C. H. S.R.L. au cunoscut toate aceste acţiuni, deci şi frauda realizată, în mod just judecătorul fondului a reţinut că ultima societate comercială nu mai putea beneficia de dreptul de a deduce TVA, legislaţia naţională şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie de TVA statuând astfel.

În acest sens, alături de hotărârea invocată în hotărârea atacată, instanţa de apel are în vedere şi Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauza C-277/14, PPUH Stehcemp sp. j. Florian Stefanek, Janina Stefanek, Jarosław Stefanek împotriva Dyrektor Izby Skarbowej w Łodzi, unde se indică conduita de urmat pentru situaţiile de fraudare a bugetului de stat, în vederea evitării plăţii TVA:" În această privinţă, trebuie amintit că lupta împotriva fraudei, a evaziunii fiscale şi a eventualelor abuzuri este un obiectiv recunoscut şi încurajat prin A şasea directivă. În consecinţă, este de competenţa autorităţilor şi a instanţelor naţionale să refuze avantajul dreptului de deducere dacă, având în vedere elemente obiective, s-a stabilit că acest drept a fost invocat în mod fraudulos sau abuziv (a se vedea Hotărârea Bonik, C-285/11, EU:C:2012:774, punctele 35 şi 37, precum şi jurisprudenţa citată, şi Hotărârea Maks Pen, C-18/13, EU:C:2014:69, punctul 26)."

Pe cale de consecinţă, reîncadrarea tranzacţiilor în care S.C. H. S.R.L. a fost implicată, prin excluderea din circuitul scriptic a societăţilor comerciale care aveau rolul formal de furnizor, ca fiind una intracomunitară apare ca fiind pe deplin justă, în acest mod fiind înlăturată frauda comisă, cu consecinţa protejării intereselor bugetului de stat, prin evitarea fraudării acestuia.

În condiţiile în care, aşa cum s-a menţionat anterior, criticile formulate de către inculpatul apelant B. referitoare la faptul că nu cunoştea toţi membrii grupului infracţional, că nu a cunoscut caracterul nereal al operaţiunilor derulate între societăţile comerciale din "amonte", referitoare la faptul că acesta nu a cunoscut provenienţa reală a mărfii achiziţionate de la cele patru societăţi comerciale şi circuitul scriptic fictiv, precum şi la faptul că nu a cunoscut că marfa nu a părăsit niciodată teritoriul României, au fost analizate, instanţa de apel expunând considerentele pentru care consideră că soluţia primei instanţe este una corectă, iar criticile nefondate, acestea nu vor mai fi reanalizate aici, nefiind invocate elemente noi.

Apelantul a susţinut că judecătorul fondului în mod eronat a reţinut faptul că în contabilitatea S.C. H. S.R.L. au fost înregistrate cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale, în condiţiile în care mărfurile respective au existat în realitate, ca şi raporturile civile de vânzare-cumpărare. În acest sens a invocat apelantul Decizia nr. 673 din 17.11.2016 a Curţii Constituţionale a României potrivit căreia "sintagma "care nu are la bază operaţiuni reale" se referă la acele operaţiuni care nu corespund realităţii faptice sau juridice". Susţine că în condiţiile în care S.C. H. S.R.L. a achiziţionat în realitate mărfurile menţionate în contractele de vânzare cumpărare în cauză nu suntem în prezenţa unor astfel de operaţiuni la care art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 face referire.

Cu privire la această critică, Înalta Curte reţine, prin raportare şi la decizia menţionată de către apelant, care însă nu este o decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate, că hotărârea primei instanţe nu este greşită din acest punct de vedere în condiţiile în care operaţiunile care au fost înregistrate, chiar dacă aveau o bază faptică reală, societatea la care inculpatul este administrator realizând o achiziţie de produse, mărfurile existând în realitate, nu erau corespunzătoare realităţii, bunurile fiind în realitate achiziţionate prin interpunerea între vânzătorul real şi cumpărător a unor firme care erau furnizori scriptici. Rolul acestor societăţi comerciale era cel de a favoriza eludarea dispoziţiilor legale referitoare la colectarea şi plata TVA, cu consecinţa producerii unui prejudiciu bugetului de stat.

Chiar dacă scriptic, contractele de vânzare cumpărare încheiate între societăţile comerciale implicate în tot acest circuit financiar erau unele care nu aveau vicii juridice, în realitate ele nu reflectau realitatea, bunurile necirculând pe traseul rezultat din acte, ci într-un circuit mult mai redus, de la furnizorul S.C. I. S.A. Sibiu la beneficiarul S.C. H. S.R.L. Craiova.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte consideră că toate criticile formulate de către apelantul inculpat B. cu privire la starea de fapt reţinută de prima instanţă în ceea ce îl priveşte sunt nefondate.

2. Inculpatul apelant A. a criticat starea de fapt reţinută de prima instanţă în ceea ce îl priveşte sub mai multe aspecte.

a. A învederat acesta sub un prim aspect faptul că în mod eronat a reţinut judecătorul fondului că implicarea S.C. H. S.R.L. a avut ca motivaţie dobândirea unui avantaj fiscal de către această societate.

Susţine apelantul că, în esenţă, întreg circuitul financiar a fost gândit de către inculpaţii L. şi M., iar aceştia au interpus în cadrul operaţiunilor comerciale firmele pe care le deţineau în România, S.C. U. S.R.L., S.C. W. S.R.L., S.C. UU. S.R.L., S.C. V. S.R.L. S.C. TT. S.R.L., pentru că aceasta era singura modalitate de a încasa sumele reprezentând TVA şi a asigura o aparenţă de legalitate a acestei operaţiuni.

În aceste condiţii, inculpaţii menţionaţi sunt cei care au luat hotărârea de a intercala între societatea străină al căror administratori erau societăţile comerciale menţionate anterior, pentru că în caz contrar nu ar fi obţinut niciun beneficiu, fără ca acest lucru să le fie cerut de o altă persoană, prin intermediul acestor firme fiind colectat TVA de la cumpărătorul final, taxa nefiind achitată la bugetul de stat.

Critică apelantul inculpat hotărârea atacată pentru că judecătorul fondului a reţinut susţinerea acuzării referitoare la motivele pentru care ar fi fost interesată S.C. H. S.R.L. să intre în acest circuit evazionist, respectiv achiziţia produselor sub preţul pieţei şi posibilitatea exercitării dreptului de deducere a TVA, susţinând că pe de o parte preţurile de achiziţie ale produselor nu au fost mai reduse faţă de preţurile practicate în piaţă, iar pe de altă parte că argumentul posibilităţii de deducere a TVA este eronat, în condiţiile în care indiferent de furnizorul intern societatea ar fi avut posibilitatea de a proceda la deducerea TVA.

Înalta Curte, analizând prima critică formulată de apelant, reţine că, în mod evident, aşa cum s-a şi menţionat anterior, rolul de iniţiatori ai grupului infracţional organizat a aparţinut inculpaţilor L. şi M.. Aceştia au avut ideea infracţională, iar debutul activităţii a fost marcat de înfiinţarea societăţii comerciale în Cipru, II. Cipru .

În schimb, instanţa de apel nu poate reţine afirmaţia inculpatului apelant A. în sensul că S.C. H. S.R.L. nu avea interesul de a intra în acest circuit evazionist.

Chiar din declaraţiile acestui inculpat, date în cursul urmăriri penale la 17 octombrie 2014, în calitate de suspect şi de inculpat, rezultă faptul că la momentul respectiv piaţa de comercializare a fierului beton era una dificilă în condiţiile în care grupul de firme YYYY., care preluase majoritatea combinatelor siderurgice din România, înfiinţase o firmă de distribuţie a oţelului beton, iar pentru S.C. H. S.R.L. era dificil să ofere preţuri competitive clienţilor săi.

Mai mult, susţine acelaşi inculpat că preţul ce i-a fost oferit de către ceilalţi inculpaţi pentru produsele achiziţionate era unul convenabil faţă de alţi furnizori, în sensul că era redus cu un procent de aproximativ 2%, iar cum preţul era un criteriu important pe piaţa de comercializare a fierului beton, o marja de 0,01 RON era un avantaj pentru orice comerciant.

Ulterior, în cursul declaraţiilor date în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul şi-a nuanţat declaraţia, susţinând în declaraţia din 14 ianuarie 2016 pe care a dat-o în faţa primei instanţe că condiţiile pe care i le-a oferit inculpatul L. erau competitive, pentru ca în cadrul aceleiaşi declaraţii să susţină că preţurile fluctuau, uneori fiind mai mici, iar alteori mai mari.

După cum rezultă din declaraţiile inculpatului menţionate anterior, în mod evident interesul S.C. H. S.R.L. de a se implica în relaţii comerciale cu societăţile comerciale reprezentate de inculpatul L., exista şi era generat de condiţiile de preţ oferite de acestea, preţ care era mai redus decât preţul impus pe piaţă de o altă societate comercială care avea un cvasi-monopol.

Suplimentar, argumentul invocat de către apelant referitor la existenţa posibilităţii pentru S.C. H. S.R.L. Craiova de a deconta TVA indiferent de furnizorul intern al produselor este real, însă în cauză situaţie este diferită, în condiţiile în care societatea menţionată nu a achiziţionat direct de la furnizorul real, S.C. I. S.A. Sibiu, ci de la societăţi interpuse în circuitul financiar fictiv, societăţi care permiteau eludarea plăţii taxelor legale către bugetul de stat.

Instanţa de apel, analizează criticile formulate de către apelant în ordinea în care au fost formulate de către acesta, însă anterior a expus anumite elemente legate de participarea reprezentantului legal al societăţii la comiterea infracţiunii de grup infracţional organizat şi a infracţiunii de evaziune fiscală, elemente care vor fi utilizate pentru a răspunde acestei critici.

În condiţiile în care reprezentanţii societăţii au cunoscut circuitul financiar în care a fost implicată S.C. H. S.R.L. şi au fost de acord cu implicarea sa în această schemă evazionistă, indiferent de motivaţie, declaraţiile apelantului inculpat A. rezultând care a fost motivul, menţinerea competitivităţii firmei, dreptul de deducere a TVA de către această societate trebuie refuzat, iar în măsura în care a fost exercitat reprezintă un abuz de drept.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, inclusiv în cauzele citate de către apelant, acesta reţinând din deciziile menţionate în motivele ce apel doar acele pasaje pe care le apreciază ca fiind favorabile. Hotărârea pronunţată în Cauza C-277/14 din 22 octombrie 2015, PPUH Stehcemp sp. j. Florian Stefanek, Janina Stefanek, Jarosław Stefanek împotriva Dyrektor Izby Skarbowej w Łodzi, apreciată de apelant ca fiind o sinteză a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, este relevantă sub acest aspect.

Astfel, instanţa de control judiciar reţine ca fiind relevant în prezenta cauză, faţa de starea de fapt existentă, următoarele pasaje din hotărârea menţionată:

"47 În această privinţă, trebuie amintit că lupta împotriva fraudei, a evaziunii fiscale şi a eventualelor abuzuri este un obiectiv recunoscut şi încurajat prin A şasea directivă. În consecinţă, este de competenţa autorităţilor şi a instanţelor naţionale să refuze avantajul dreptului de deducere dacă, având în vedere elemente obiective, s-a stabilit că acest drept a fost invocat în mod fraudulos sau abuziv (a se vedea Hotărârea Bonik, C-285/11, EU:C:2012:774, punctele 35 şi 37, precum şi jurisprudenţa citată, şi Hotărârea Maks Pen, C-18/13, EU:C:2014:69, punctul 26).

48 Această situaţie, care se regăseşte atunci când o fraudă fiscală este săvârşită chiar de persoana impozabilă, există şi atunci când o persoană impozabilă ştia sau ar fi trebuit să ştie că, prin achiziţia sa, participa la o operaţiune implicată într-o fraudă privind TVA-ul. În astfel de împrejurări, în scopul celei de A şasea directive, persoana impozabilă în cauză trebuie să fie considerată participant la o asemenea fraudă, indiferent dacă obţine sau nu obţine un avantaj din revânzarea bunurilor sau din utilizarea serviciilor în cadrul operaţiunilor taxabile pe care le efectuează în aval (a se vedea Hotărârea Bonik, C-285/11, EU:C:2012:774, punctele 38 şi 39, precum şi jurisprudenţa citată, şi Hotărârea Maks Pen, C-18/13, EU:C:2014:69, punctul 27).

50 Este sarcina administraţiei fiscale care a constatat fraude sau neregularităţi comise de persoana care a emis factura să stabilească, în raport cu elemente obiective şi fără a solicita din partea destinatarului facturii verificări a căror sarcină nu îi revine, că acest destinatar ştia sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă privind TVA-ul, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere (a se vedea în acest sens Hotărârea Bonik, C-285/11, EU:C:2012:774, punctul 45, şi Hotărârea LVK- 56, C-643/11, EU:C:2013:55, punctul 64)."

Aplicând aceste principii la prezenta cauză, instanţa de apel consideră că faţă de starea de fapt reţinută, reprezentatul societăţii fiind de acord cu implicarea societăţii în circuitul financiar fictiv, în mod evident nu se putea recunoaşte S.C. H. S.R.L. dreptul de a deduce TVA în condiţiile în care toate tranzacţiile în care aceasta a fost implicată au fost realizate în vederea evitării plăţii TVA către bugetul de stat.

De asemenea, din aceeaşi hotărâre rezultă că implicarea în această evaziune fiscală nu este condiţionată de obţinerea unui avantaj din revânzarea bunurilor de către cel care este beneficiarul produselor care fac obiectul tranzacţiilor.

În mod evident prezumţia de bună credinţă la care face referire apelantul inculpat A. poate fi răsturnată, iar în prezenta cauză probatoriul administrat a răsturnat în mod evident această prezumţie.

b. Inculpatul apelant A. a mai criticat hotărârea primei instanţe şi în ceea ce priveşte reţinerea în sarcina sa a faptului că ar fi constituit un grup infracţional organizat pentru a săvârşi infracţiunea de evaziune fiscală, susţinând că decizia de a fi constituit acest grup a fost luată de alţi inculpaţi, iar abia după înfiinţarea societăţii din Cipru s-a trecut la căutarea furnizorului şi a cumpărătorului.

Susţine inculpatul că abordarea S.C. H. S.R.L. s-a realizat prin inducerea în eroare a persoanelor care reprezentau societatea, inclusiv a sa, aceasta cu atât mai mult cu cât prin intermediul S.C. X. S.R.L. se realizase anterior livrări către societate de către inculpaţii L. şi M., iar excluderea societăţii inculpatului G. s-a realizat probabil pentru că acesta era greu de controlat.

Prin urmare apelantul apreciază că faţă de starea de fapt anterior menţionată nu rezultă că ar fi iniţiat activităţi infracţionale, după cum acest lucru nu rezultă nici din faptul că l-ar fi cunoscut pe coinculpatul C., reprezentantul S.C. I. S.A., pentru această întâlnire a avut loc în condiţii întâmplătoare, iar oricum nu avea cum să cunoască faptul că produsele proveneau de la această societate, în condiţiile în care bunurile erau facturate de furnizor ulterior livrării şi după perceperea preţului.

Cu privire la aceste critici formulate de către inculpatul A., instanţa de apel apreciază că sunt nefondate, judecătorul fondului reţinând în mod corect starea de fapt.

Anterior, cu ocazia analizării motivelor de apel formulate de către inculpatul B., s-a precizat că ideea de a constitui grupul infracţional a aparţinut în mod evident inculpaţilor L. şi M., aceştia înfiinţând societatea comercială cu sediul în Cipru.

De asemenea, pentru atingerea scopului infracţional pe care cei doi l-au stabilit, a fost necesară atragerea în cadrul grupului atât a unor reprezentanţi ai furnizorului de produse, S.C. I. S.A., cât şi a cumpărătorului, S.C. H. S.R.L.. În lipsa acestor persoane, grupul infracţional nu ar fi existat şi nu şi-ar fi putut desfăşura activitatea.

Structurarea grupului pe paliere, vânzător, societăţi intermediare şi cumpărător, determină lipsa unei necesităţi obiective ca toţi membrii grupului să se cunoască.

De asemenea, în lipsa unuia dintre palierele menţionate, activitatea grupului nu ar fi putut să se desfăşoare, atât furnizorul produselor, cât şi cumpărătorul acestora fiind elemente esenţiale fără de care întreaga activitate gândită de către inculpaţii L. şi M. ar fi rămas la stadiul de intenţie.

Deci, este reală susţinerea inculpatului A. referitoare la faptul că nu a fost persoana care a iniţiat grupul infracţional, însă ulterior acesta a participat la constituirea sa, prin crearea condiţiilor ca societatea al cărei reprezentant informal era sa devină cumpărătorul produselor comercializate.

De asemenea, momentul în care a intervenit în activitatea grupului este punctat corespunzător de către inculpat, în sensul că implicarea sa a avut loc ulterior livrărilor iniţiale realizate de către societatea străină prin intermediul societăţii administrate de către inculpatul G., respectiv S.C. X. S.R.L., însă acest aspect nu are nicio relevanţă.

În condiţiile excluderii societăţii menţionate din circuitul financiar realizat, inculpaţii L. şi M. au luat iniţial legătura cu martorul RR., pentru ca la recomandarea acestuia să relaţioneze cu inculpatul A., care a impus ca şi condiţie esenţială pentru realizarea colaborării interpunerea între societatea străină şi S.C. H. S.R.L. a unei societăţi plătitoare de TVA, care să figureze ca fiind furnizoarea produselor, aşa cum acest lucru rezultă din declaraţia inculpatului M. dată în cursul urmăririi penale.

În privinţa inducerii în eroare pretinsă de către apelantul inculpat, instanţa de apel nu o poate accepta, în condiţiile în care nu s-a indicat în ce a constat această activitate. Faptul că societăţile reprezentate de către inculpaţii M. şi L. ar fi fost beneficiarii unor compensări de creanţe pe care le aveau cu furnizorii de materiale de construcţii s-a invocat în discuţiile cu martorul RR., fără ca acest lucru să mai fie reluat ulterior în negocierile cu apelantul inculpat. Oricum această susţinere nu poate constitui un element care să reprezinte o inducere în eroare a acestuia. Apelantul inculpat A. a susţinut constant în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, precum şi în faza cercetării judecătoreşti că ceea ce a fost determinant pentru încheierea contractului de achiziţie a fost preţul de cumpărare, care era unul convenabil şi nu împrejurarea că bunurile proveneau dintr-o cesiune de creanţă, aceasta putând fi cel mult considerată ca fiind o justificare a preţului redus al produselor.

Pe de altă parte, aşa cum rezultă din declaraţia pe care apelantul a dat-o în cursul urmăririi penale în calitate de inculpat, la 17 octombrie 2014, acesta i-a perceput pe ce inculpaţii anterior menţionaţi ca fiind reprezentanţii unui grup de firme internaţionale care se ocupă cu minereul de fier, iar în această situaţie apare ca fiind extrem de plauzibilă susţinerea inculpatului M. referitoare la solicitarea pe care A. ar fi avut-o ca o societate rezidentă plătitoare de TVA să fie interpusă în circuitul financiar.

În fine, cu privire la faptul că inculpatul A., instanţa de apel reţine, în acord cu prima instanţă, dar şi în concordanţă cu susţinerile apelantului că acesta l-a cunoscut pe inculpatul C., ca fiind reprezentant al S.C. I. S.A. Sibiu, dar, aşa cum rezultă şi din hotărârea atacată, acestui element nu i-a fost acordată nicio semnificaţie penală.

Faţă de modul de structurare a grupului infracţional, aşa cum şi anterior s-a menţionat, nu era necesar ca membrii din palierele acestuia să se cunoască personal, fiind suficient să cunoască activitatea desfăşurată pe palierul specific, iar în privinţa inculpatului apelant acest lucru rezultă indubitabil şi din faptul că a acceptat schimbarea societăţilor furnizoare, în condiţiile în care acestea erau reprezentate de aceleaşi persoane.

În măsura în care, potrivit propriilor susţineri, inculpaţii M. şi L. au fost percepuţi ca fiind reprezentanţii unui grup de firme străine, schimbarea societăţilor prin care se realiza livrarea produselor, dar cu menţinerea aceloraşi persoane ca reprezentanţi, nu poate semnifica altceva decât că inculpatul a cunoscut toate activităţile grupului, chiar dacă acesta în cursul cercetării judecătoreşti, în declaraţia din 14 ianuarie 2016, a încercat să inducă ideea că în opinia sa erau firme din cadrul grupului. În cursul urmăririi penale acesta a avut o atitudine mult mai sinceră sub acest aspect, susţinând că nu îşi mai aduce aminte cu privire la motivele invocate pentru schimbarea societăţilor comerciale furnizoare a produselor.

În acelaşi sens sunt şi elementele ce vizează modalitatea în care s-a realizat transportul produselor la S.C. H.. Inculpatul a declarat în cursul urmăririi penale, la 17 octombrie 2014, că după discuţii purtate cu inculpatul L., discuţii în care acesta îi spunea că nu dispune de mijloace de transport, a luat legătura cu persoana responsabilă cu mijloacele de transport din cadrul societăţii, pentru a asigura transportul produselor. În faţa instanţei de fond, inculpatul şi-a nuanţat declaraţia susţinând că decizia de schimbare a modului în care se transportau produsele a fost luată la nivelul S.C. H. S.R.L., fără a mai indica participarea sa la luarea acestei decizii.

Instanţa de apel apreciază, în acord cu judecătorul fondului, că toate aceste elemente, împreună cu cele menţionate în considerentele hotărârii atacate, sunt suficiente pentru a concluziona că inculpatul A. a cunoscut toate elementele ce vizează activitatea grupului infracţional, şi, pe cale de consecinţă criticile formulate de acesta sunt nefondate.

c. Apelantul inculpat a criticat şi modul în care prima instanţă a reţinut operaţiunile comerciale realizate între societăţile comerciale implicate în circuitul infracţional, cu referire directă la obiectul material al infracţiunii de evaziune fiscală.

A susţinut acesta că operaţiunile menţionate au fost înregistrate în contabilitatea societăţilor comerciale în modalitatea concretă în care acestea au fost realizate, respectiv pe relaţia S.C. I. S.A. - II. Cipru, tranzacţiile au fost înregistrate ca fiind intracomunitare, pe relaţia II. Cipru - S.C. U. S.R.L., S.C. X. S.R.L., S.C W. S.R.L., S.C. UU. S.R.L. au fost înregistrate ca fiind tot tranzacţii intracomunitare, în vreme ce livrările către S.C. H. S.R.L. acestea au fost calificate, conform Codului fiscal ca fiind livrări interne, cu TVA.

În aceste condiţii, înregistrările existente în contabilitatea S.C. H. S.R.L. corespund stării reale, existând concordanţă între realitatea scriptică şi cea faptică, iar în situaţia în care societatea menţionată ar fi achiziţionat bunurile direct de la S.C. I. S.A., fără interpunerea societăţii străine, or a celorlalte firme, situaţia ar fi fost identică şi ar avut dreptul să deducă TVA.

Pe cale de consecinţă învederează apelantul că toate aceste tranzacţii au fost tranzacţii reale, documentele furnizate de către firmele implicate în relaţiile comerciale fiind în conformitate cu prevederile legale incidente, iar S.C. H. S.R.L. a evidenţiat în mod corespunzător în contabilitatea sa operaţiunile comerciale realizate.

Înalta Curte analizând şi aceste critici, reţine în primul rând că, în condiţiile în care mărfurile care au făcut obiectul tranzacţiilor comerciale nu au părăsit niciodată teritoriul României, după cum în mod just a reţinut prima instanţă, aspect care de altfel nu a fost criticat de niciun inculpat, analiza inculpatului este incorectă în mod evident cu privire la primele relaţii comerciale menţionate.

Nu se poate considera că faptic raporturile comerciale în care au fost implicate societăţile comerciale naţionale menţionate cu II. Cipru aveau natura juridică a unor livrări intracomunitare, respectiv achiziţii intracomunitare, esenţial pentru reţinerea acestei caracteristici a tranzacţiilor respective fiind elementul de părăsire a teritoriului naţional a bunurilor.

În conformitate cu prevederile art. 128 alin. (9) din C. fisc. în forma în vigoare la data respectivă:

"Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în înţelesul alin. (1), care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora", iar art. 1301 alin. (1) din C. fisc. în vigoare la data respectivă prevede:

"Se consideră achiziţie intracomunitară de bunuri obţinerea dreptului de a dispune, ca şi un proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la destinaţia indicată de cumpărător, de către furnizor, de către cumpărător sau de către altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului, către un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului sau de expediere a bunurilor."

Pe cale de consecinţă, în condiţiile în care bunurile nu au părăsit niciodată teritoriul României, nu suntem în mod cert în prezenţa unor livrări intracomunitare, după cum nu suntem nici în prezenţa unor achiziţii intracomunitare, iar natura tranzacţiilor respective a fost apreciată în mod just ca fiind una naţională, care era supusă dispoziţiilor legale referitoare la TVA.

Înregistrarea în contabilitatea societăţilor comerciale pe care apelantul le menţionează a tranzacţiilor comerciale drept tranzacţii intracomunitare în condiţiile în care acestea erau cu certitudine tranzacţii interne reprezintă, contrar celor susţinute de acesta, o operaţiune fictivă, conform definiţiei pe care acesta o indică, cuprinsă în prevederile art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005:

"operaţiune fictivă - disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există".

În mod evident operaţia comercială există, însă aceasta nu are natura pe care societăţile comerciale au evidenţiat-o în contabilitate, respectiv nu suntem în prezenţa unor tranzacţii intracomunitare, ci tranzacţiile sunt unele interne.

În condiţiile în care, pe de o parte, toate tranzacţiile comerciale realizate în amonte de S.C. H. S.R.L. au fost unele care nu aveau corespondent în realitate, evidenţierea lor în contabilitatea societăţilor comerciale implicate fiind realizată în scopul fraudării bugetului de stat, iar pe de altă parte, reprezentaţii S.C. H. S.R.L. au cunoscut toate aceste acţiuni, deci şi frauda realizată, în mod just judecătorul fondului a reţinut că ultima societate comercială nu mai putea beneficia de dreptul de a deduce TVA, legislaţia naţională şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie de TVA statuând astfel.

În acest sens, alături de hotărârea invocată în hotărârea atacată, instanţa de apel are în vedere şi Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauza C-277/14, PPUH Stehcemp sp. j. Florian Stefanek, Janina Stefanek, Jarosław Stefanek împotriva Dyrektor Izby Skarbowej w Łodzi, ce a fost anterior menţionată, unde se indică conduita de urmat pentru situaţiile de fraudare a bugetului de stat, în vederea evitării plăţii TVA:" În această privinţă, trebuie amintit că lupta împotriva fraudei, a evaziunii fiscale şi a eventualelor abuzuri este un obiectiv recunoscut şi încurajat prin A şasea directivă. În consecinţă, este de competenţa autorităţilor şi a instanţelor naţionale să refuze avantajul dreptului de deducere dacă, având în vedere elemente obiective, s-a stabilit că acest drept a fost invocat în mod fraudulos sau abuziv (a se vedea Hotărârea Bonik, C-285/11, EU:C:2012:774, punctele 35 şi 37, precum şi jurisprudenţa citată, şi Hotărârea Maks Pen, C-18/13, EU:C:2014:69, punctul 26)."

Pe cale de consecinţă, reîncadrarea tranzacţiilor în care S.C. H. S.R.L. a fost implicată, prin excluderea din circuitul scriptic a societăţilor comerciale care aveau rolul formal de furnizor, ca fiind una intracomunitară apare ca fiind pe deplin justă, în acest mod fiind înlăturată frauda comisă, cu consecinţa protejării intereselor bugetului de stat, prin evitarea fraudării acestuia.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte consideră că toate criticile formulate de către apelantul inculpat A. cu privire la starea de fapt reţinută de prima instanţă în ceea ce îl priveşte sunt nefondate.

3. Inculpatul apelant D. a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la starea de fapt reţinută în ceea ce îl priveşte sub mai multe aspecte.

a. În primul rând a susţinut acesta faptul că în descrierea elementelor constitutive ale infracţiunii de grup infracţional organizat şi a vinovăţiei sale judecătorul fondului descrie în fapt o relaţie comercială normală cu S.C. P. S.R.L. Suceava, iar subordonarea sa faţă de inculpatul C. era una contractuală, dată de fişa postului.

De asemenea, chiar dacă s-ar aprecia ca fiind infracţională această activitate, nu sunt întrunite elementele constitutive ale grupului infracţional organizat, în condiţiile în care suntem în prezenţa unei pluralităţi ocazionale, de scurtă durată, aproximativ 6 luni, cu caracter întâmplător.

Apreciază apelantul inculpat, prin raportare la Decizia nr. 472/2017 a Curţii Constituţionale a României că nu poate reprezenta un grup infracţional organizat, grupul format ocazional, în scopul comiterii imediate a unei sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate. În cauză suntem în prezenţa unei înţelegeri simple, spontane, al cărui scop unic a fost crearea condiţiilor de deducere a TVA pentru S.C. I. S.A. Sibiu.

Mai mult, precizează acesta că în mod eronat instanţa de fond reţine că actele materiale ale infracţiunii de evaziune sunt dovezi ale vinovăţiei sale în săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

Prealabil, este de remarcat că susţinerea inculpatului apelant referitoare la necesitatea ca grupul infracţional organizat să funcţioneze o anumită perioadă de timp mai îndelungată, în mod cert mai mare de 6 luni, pentru că în caz contrar nu se poate reţine existenţa acestei infracţiuni, ci o pluralitate de infractori ocazională nu poate fi acceptată.

Prevederile art. 367 alin. (1) C. pen. nu impun în mod cert limite temporale cu privire la durata activităţii grupului infracţional organizat.

Distincţia dintre pluralitatea de infractori ocazională şi grupul infracţional organizat se realizează prin raportare la mai multe elemente, caracterul ocazional al primei forme fiind contrabalansat de existenţa unei înţelegeri de durată în cazul grupului organizat, dar fără ca acesta să fie singurul element determinant.

În cazul grupului infracţional este necesară existenţa unui program şi a unei structuri ierarhice, care să asigure coordonarea acţiunilor membrilor grupului, în lipsa acestui element fiind în prezenţa primei forme de pluralitate.

În acest sens este şi decizia Curţii Constituţionale a României invocată de către apelant prin care a fost respinsă excepţia de constituţionalitate invocată care viza exact sintagma "constituit pentru o anumită perioadă de timp". Astfel în paragrafele 21 şi 22 din decizie se explică sensul sintagmei menţionate:

"Curtea observă că intervalul de timp care trebuie să se scurgă de la constituirea grupului pentru ca acesta să dobândească un caracter infracţional distinct de cel al infracţiunilor care intră în scopul său nu poate fi stabilit cu o precizie absolută, prin raportarea la unităţi de timp, ci se poate determina numai în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte. Astfel, îndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa grupului infracţional organizat de a fi "constituit pentru o anumită perioadă de timp" reprezintă, în mod necesar, un element de interpretare judiciară, care se impune a fi lăsat de legiuitor la aprecierea organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti, destinatarii legii penale având posibilitatea să cunoască, din însuşi textul normei juridice criticate - la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate - care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea lor penală şi care este pedeapsa pe care o riscă.".

Deci, determinantă este pentru stabilirea existenţei grupului este structura ierarhică certă şi identificabilă, cu stabilirea clară a atribuţiilor fiecărui membru a grupului, precum şi scopul comun asumat, scop care poate fi atins într-un interval de timp mai scurt sau mai îndelungat, fără ca elementul temporal să fie unul determinant pentru calificare grupului.

Analizând criticile formulate de către apelantul inculpat D., instanţa de apel apreciază că ele sunt nefondate, judecătorul fondului reţinând în mod corespunzător starea de fapt în ceea ce îl priveşte pe acesta.

Instanţa de apel nu consideră că relaţiile comerciale invocate de către apelant au fost rezultatul unor înţelegeri spontane, iar pe de altă parte acestea nu pot fi caracterizate ca fiind normale, în condiţiile în care finalitatea lor au fost acelea de a eluda plata taxelor către bugetul de stat, prin neplata TVA-ului, în condiţiile inserării în circuitul financiar a unei societăţi comerciale care nu desfăşura o activitatea comercială, ci doar reprezenta un mijloc juridic prin care taxele colectate să fie reţinute de către inculpaţi.

Aceste relaţii comerciale s-au desfăşurat o perioadă de timp importantă, iar valoarea tranzacţiilor realizate a fost, de asemenea, consistentă, iar contrar susţinerilor apelantului instanţa de fond a reţinut în mod corespunzător faptul că aceste activităţi au reprezentat o componentă a palierului furnizorilor de produse în cadrul grupului.

Cu privire la susţinerea cuprinsă în motivele de apel, că inculpatul D. a colaborat cu inculpatul C. deoarece era subordonatul acestuia, conform organizării interne a S.C. I. S.A., instanţa de control judiciar nu o poate accepta ca fiind o cauză care să conducă la exonerarea sa de răspunderea penală.

În condiţiile în care apelantul inculpat ar fi acţionat în limitele atribuţiilor sale de serviciu, aşa cum acestea îi erau stabilite prin fişa postului, se putea accepta ca fiind fără conotaţie penală toate acţiunile sale, însă, în speţă, acesta nu a procedat în acest sens.

Astfel, aşa cum reţine în mod just instanţa de fond, pe baza probelor administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi faza cercetării judecătoreşti, inculpatul D. a dat indicaţii inculpatului O. cu privire la modul în care acesta să acţioneze pentru a crea aparenţa că societatea al cărui administrator era, S.C. P. S.R.L. cu sediul iniţial în comuna Fântâna Mare, satul Fântâna Mare, judeţul Suceava şi mai apoi în municipiul Bistriţa, era furnizorul produselor feroase, când în realitate furnizor era societatea italiană DDD. Zona Industriale Rivoli, Ossopo, Udine.

Cu privire la aceste îndrumări, declaraţia pe care inculpatul O. a dat-o în cursul urmăriri penale, la 07 octombrie 2014, în calitate de suspect, menţinută ulterior pe parcursul procesului penal, este extrem de relevantă, fiind detaliate atât condiţiile în care a avut loc primul contact, la iniţiativa inculpatului D., cât şi activităţile pe care primul trebuia să le realizeze, precum şi care erau avantajele financiare ale acestuia.

Pe de altă parte, inculpatul D. a avut o poziţie oscilantă cu privire la modul în care a fost realizat primul contact cu inculpatul ZZZZ., în prima declaraţie, de suspect, din 06 octombrie 2014, acesta susţinând că a fost contactat de către ultimul, la sediul din Sibiu al societăţii, pentru ca ulterior, în declaraţia din faţa primei instanţe, la 14 ianuarie 2016, să precizeze că întâlnirea a avut loc la Bistriţa-Năsăud, în urma recepţionării unei oferte de preţ de la societatea acestuia, iar la întâlnire au participat şi alte persoane.

Instanţa de apel, apreciază, în acord cu judecătorul fondului, că declaraţia inculpatului ZZZZ., persoană de etnie rromă, fără şcolarizare, fără minime cunoştinţe în domeniu, fără posibilităţi efective de a angrena societatea în relaţii comerciale, în special cu o firmă de calibrul S.C. I. S.A. Sibiu, este cea care reflectă realitatea, în vreme ce declaraţiile inculpatului D., sunt unele pro causa, făcute de acesta în dorinţa de a se exonera de răspundere.

Pe de altă parte, chiar dacă inculpaţii A. şi C., au susţinut fiecare că nu au colaborat în niciun mod cu privire la achiziţiile realizate de către S.C. I. S.A. Sibiu de la societatea italiană DDD. Zona Industriale Rivoli, Ossopo, Udine, prin intermediul S.C. P. S.R.L., în condiţiile în care produsele care au făcut obiectul acestor tranzacţii au fost livrate direct către S.C. H. S.R.L. Craiova, chiar dacă primul inculpat învedera că erau livrate în depozitele societăţii al cărei salariat era, iar pe de altă parte, din declaraţia martorei VV. rezultă care era procedura de lucru din cadrul societăţii, respectiv faptul că achiziţiile erau corelate strict cu comenzile ferme primite din partea clienţilor, instanţa de apel reţine, în acord cu prima instanţă, că între cei doi inculpaţi a existat o colaborare certă în privinţa acestor achiziţii.

Ca atare criticile formulate de către inculpatul D. sunt apreciate ca fiind nefondate, acţiunile sale demonstrând clar colaborarea specifică cu inculpatul C. în cadrul grupului infracţional organizat, colaborarea care depăşea în mod evident contextul relaţiilor de serviciu.

b. Apelantul a mai susţinut faptul că instanţa de fond a reţinut în mod eronat apartenenţa la grupul infracţional organizat în condiţiile în care nu cunoştea niciunul din membrii grupului, interacţiunea sa limitându-se la întâlnirea cu inculpatul ZZZZ., precum şi la relaţia de serviciu cu inculpatul C.

Instanţa de apel consideră ca nefondată această critică, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat şi anterior, în cazul inculpatului B., legea nu impune ca toţi membrii grupului să se cunoască, fiind suficient ca între aceştia să existe legături suficiente pe fiecare palier de acţiune care să demonstreze din punct de vedere subiectiv intenţia acestora în comiterea infracţiunilor ce fac obiectul grupului, în condiţiile unei organizări şi colaborări specifice, eforturile conjugate ale acestora, specifice fiecărui palier, conducând în final la atingerea scopului grupului.

În cazul inculpatului apelant acesta a cunoscut membrii grupului care acţionau pe palierul din care făcea parte, respectiv palierul de aprovizionare cu produse a S.C. I. S.A. cu eludarea plăţii TVA către bugetul de stat, iar acuzarea sa este determinată de faptul că şi pe această componentă s-a comis o infracţiune de evaziune fiscală. De asemenea, este de remarcat faptul că produsele achiziţionate în condiţiile menţionate au fost comercializate tot către beneficiarul final al grupului, S.C. H. S.R.L.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, inculpatul D. nu doar a cunoscut pe inculpatul C., ci a acţionat în strânsă colaborare cu acesta, în sensul corelării cantităţii de produse care trebuia să figureze ca fiind achiziţionată de către S.C. I. S.A. cu cantitatea care era destinată vânzării, în condiţiile în care normele interne ale societăţii impuneau existenţa unei corelări între cele două componente.

c. Apelantul inculpat D. a mai susţinut că în mod eronat şi arbitrar judecătorul fondului a interpretat probele ştiinţifice administrate în cauză în cursul urmăririi penale, raportul de expertiză şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, doar în defavoarea sa, ignorând toate celelalte probe administrate în cauză. Din coroborarea acestora rezulta existenţa relaţiilor comerciale şi realitatea plăţilor efectuate pe relaţia S.C. I. S.A. - S.C. P. S.R.L., aceasta în condiţiile în care marfa a existat, a făcut obiectul relaţiei comerciale, preţul a fost achitat, iar contractul de vânzare cumpărare nu a fost desfiinţat de părţi.

De asemenea, în condiţiile în care marfa a existat, lanţul de operaţiuni comerciale este unul real, faptul că livrările produselor se realiza direct către beneficiarul final S.C. H. S.R.L. nu avea nicio relevanţă pentru a se reţine existenţa infracţiunii de evaziune fiscală.

Înalta Curte, analizând aceste critici ale apelantului apreciază că sunt nefondate în condiţiile în care judecătorul fondului a dat relevanţa cuvenită probelor administrate în cursul procesului penal, fără a acorda o valoare probatorie disproporţionată unor mijloace de probă în detrimentul altora şi fără a interpreta probele în defavoarea inculpatului.

Instanţa de apel reţine că produsele care au făcut obiectul tranzacţiilor au existat cu certitudine, însă în privinţa lanţului de operaţiuni comerciale nu se poate aprecia că acesta a reflectat realitatea, în condiţiile în care probele existente la dosarul cauzei demonstrează că mărfurile au fost transportate direct de la societatea din Italia în depozitele S.C. H. S.R.L., cu toate că potrivit circuitului scriptic acestea ar fi fost tranzacţionate de cinci societăţi comerciale, respectiv de la furnizorul italian produsele ar fi fost cumpărate de S.C. P. S.R.L. care le vinde către S.C. I. S.A., iar aceasta le vinde către S.C. U. S.R.L. ori S.C. W. S.R.L., iar în final sunt cumpărate de S.C. H. S.R.L.

În aceste condiţii, nu se poate aprecia că judecătorul fondului a reţinut din probele administrate în cauză numai elementele care sunt în defavoarea apelantului inculpat, iar faptul că preţul pentru produsele respective a fost achitat, iar contractul dintre S.C. P. S.R.L. şi S.C. I. S.A. nu a fost desfiinţat de către părţi nu are nicio relevanţă din punct de vedere juridic.

Pe de altă parte, faptul că produsele au fost livrate direct către S.C. H. S.R.L., în condiţiile în care acestea apăreau ca fiind tranzacţionate în mai multe operaţii comerciale, demonstrează tocmai fictivitatea acestor relaţii comerciale, interpunerea mai multor societăţi comerciale în lanţul de furnizare fiind în mod evident realizată în scopul ascunderii naturii reale a tranzacţiilor.

d. Sentinţa primei instanţe a mai fost criticată de către apelantul inculpat D. şi pentru că în aceasta nu a fost acordată relevanţă rapoartelor de expertiză grafică extrajudiciară vizând facturile emise de S.C. P. S.R.L. şi prin care s-a stabilit că pe niciuna dintre aceste facturi nu a fost aplicată semnătura sa la rubrica "semnătură de primire", element care era în favoarea sa.

De asemenea, menţionează apelantul că prima instanţă nu a avut în vedere faptul că în cadrul S.C. I. S.A. nu a avut nicio funcţie de decizie, nu avea drept de semnătură, nu putea retrage bani sau efectua plăţi, după cum nu era beneficiarul dividendelor, ceea ce face imposibil a se determina un mobil al comiterii infracţiunii.

Instanţa de apel nu identifică din analiza acestor motive care este relevanţa elementelor susţinute de către apelant.

Din punctul de vedere al infracţiunii de evaziune fiscală reţinută în cauză, nu prezintă relevanţă persoana care a semnat facturile din partea S.C. I. S.A., în condiţiile în care oricum acestea nu consemnau o operaţiune comercială reală, fiind întocmite doar pentru a putea fi înregistrate în contabilitatea societăţii, în vederea obţinerii dreptului de deducere a TVA-ului.

De asemenea, împrejurarea că inculpatul apelant nu avea în cadrul societăţii comerciale niciuna dintre atribuţiile pe care acesta le-a menţionat, după cum nu avea nici vreunul din beneficiile menţionate, nu este de natură a conduce la concluzia că nu avea interesul în comiterea infracţiunii, acesta neputând fi altul decât cel financiar.

4. Inculpatul apelant C. a criticat, de asemenea, hotărârea primei instanţe, în ceea ce priveşte starea de fapt reţinută.

A susţinut acesta faptul că, deşi în octombrie 2011 era angajat al S.C. I. S.A., ca şi manager de vânzări pentru punctul de lucru Bucureşti, şi era coleg de serviciu cu inculpatul D., relaţionând profesional, nu rezultă din probele administrate că ar fi avut o înţelegere infracţională cu ceilalţi inculpaţi pe care i-a cunoscut, în parte, ulterior semnării contractului între societatea al cărei angajat era şi societatea din Cipru.

Instanţa de fond, procedând de o manieră prezumţioasă, corelând acte realizate de către apelant în virtutea şi potrivit obligaţiilor profesionale cu acte pretins comise de către ceilalţi inculpaţi, reţine această conivenţă, argumentând astfel faptul constituirii grupului infracţional.

Susţine apelantul că, pe de o parte, din probele existente la dosarul cauzei nu rezultă faptul că întâlnirea desfăşurată la restaurantul din Craiova ar fi fost momentul la care s-a hotărât constituirea grupului infracţional, în condiţiile în care nu a fost informat cu privire la caracterul fictiv al vânzării intracomunitare, iar pe de altă parte, nu putea, angaja S.C. I. S.A. în această tranzacţie, în condiţiile în care nu putea semna contractul de vânzare-cumpărare.

De asemenea, precizează apelantul că instanţa de fond, în mod nereal, a reţinut că ar fi încheiat un contract de transport cu S.C. J. S.A. în numele S.C. I. S.A, în condiţiile în care acest contract nu este semnat de el.

Mai mult, instanţa a invocat nereal declaraţiile martorului YY. în sensul confirmării legăturilor de natură infracţională dintre el şi inculpatul L., în condiţiile în care acest martor a indicat că a derulat contracte de vânzare-cumpărare cu S.C. I. S.A. de la înfiinţare şi a continuat să deruleze asemenea contracte şi după demisia inculpatului C. Mai mult, contractul dintre S.C. I. S.A. şi S.C. WW. S.R.L. a fost încheiat cu 7 luni înainte de încheierea contractului cu II.

Apelantul a mai criticat hotărârea atacată şi cu privire la modul în care a fost reţinută relaţia pe care acesta a avut-o cu martorii menţionaţi, precum şi cu inculpatul D., susţinând că nu a avut conotaţii infracţionale, fiind una strict profesională.

Cu privire la aceste critici formulate, instanţa de apel apreciază că ele sunt nefondate, în condiţiile în care din probele administrate în cauză judecătorul fondului a reţinut în mod just activitatea şi implicarea inculpatului în cadrul grupului infracţional.

Preliminar, Înalta Curte reţine faptul că pe parcursul procesului penal inculpatul apelant a avut o poziţiei oscilantă, declaraţiile acestuia fiind contradictorii, mergând de la minimizarea integrală a activităţii sale în relaţia cu societatea comercială din Cipru, declaraţia de suspect din 06 octombrie 2014, dată în cursul urmăririi penale, până la relatarea unor elemente care contribuiau la reţinerea unei anumite activităţi a inculpatului în activitatea comercială cu aceeaşi societate comercială, dar fără ca acestea să prezinte conotaţii penale, declaraţiile date în faţa primei instanţe la 14 ianuarie 2016 şi în faţa instanţei de apel la 04 octombrie 2018.

În cadrul primei declaraţii menţionate, apelantul inculpat, a susţinut faptul că relaţia S.C. I. S.A. cu II. a debutat cu o cerere de achiziţie marfă care i-a fost repartizată de la departamentul din Sibiu, ulterior desfăşurând anumite negocieri, telefonic şi "verbal", cu inculpatul L., încheierea contractului fiind decisă de şefa Departamentului Economic din societate, numita AAAAA.. Rolul său în cadrul acestei relaţii comerciale s-a rezumat la preluarea comenzilor, la a se asigura că banii sunt încasaţi şi la faptul că în contabilitatea societăţii se întorceau documentele CMR.

În faţa instanţei de fond, inculpatul a prezentat o variantă diferită a modului în care a fost implicat în relaţia cu societatea comercială din Cipru. A susţinut acesta că la nivelul lunii octombrie 2011, II. era deja client al S.C. I. S.A. şi aceasta a depus o cerere de ofertă care i-a fost înaintată de către departamentul central din Sibiu, prin BBBBB., cu solicitarea de a lua legătura cu societatea comercială, lucru pe care l-a şi făcut, luând legătura cu inculpatul E., persoană cu care a stabilit că a fost coleg de liceu. Au stabilit o întâlnire, care a avut loc la aproximativ două săptămâni, la restaurantul MM. din Craiova, iar în cadrul acesteia a discutat cu inculpatul L. cu privire la actele ce erau necesare pentru încheierea contractului. Ulterior, a prezentat aceste acte persoanelor cu atribuţii din cadrul S.C. I. S.A., care au luat hotărârea încheierii contractului, iar pe parcursul derulării acestuia atribuţiile sale au vizat doar asigurarea părţii administrative, respectiv recepţiona comenzile, verifica existenţa mărfii în stoc şi o punea la dispoziţie, în măsura stocului, fără a dispune întocmirea vreunor acte.

În fine, în faţa instanţei de control judiciar, inculpatul a precizat că în realitate oferta i-a fost trimisă de către numita CCCCC., care însă nu a vrut să îi comunice numărul de telefon al persoanei de contact. A fost contactat de inculpatul E. cu care a stabilit o întâlnire la Craiova, la restaurantul MM.. De asemenea, a precizat că nu era necesar ca să indice elementele care trebuiau să fie inserate în CMR-uri, pentru că acestea se găseau în calculatoarele societăţii, fiind datele de facturare, ci singurele menţiuni pe care le putea preciza erau datele şoferului şi e posibil să fi procedat o dată sau de două ori în acest sens.

În mod cert, declaraţiile pe care o persoană le dă la un moment mai apropiat de acela la care s-au petrecut faptele sunt mai detaliate, în condiţiile în care evenimentele sunt mai vii în memorie, iar cu trecerea timpului, care urmare a procesului fiziologic de uitare, declaraţiile sunt mai sumare, cu omiterea unor elemente care sunt percepute ca nefiind importante.

În cazul inculpatului, se remarcă faptul că se petrece un fenomen invers, în sensul că în declaraţia iniţială acesta nu a menţionat nimic cu privire la întâlnirea pe care a avut-o în Craiova cu inculpaţii E. şi L., pentru ca la instanţa de fond să precizeze că a existat o asemenea întâlnire, dar nu a reprezentat o negociere, în condiţiile în care doar a verificat actele societăţii. Mai mult, în faţa instanţei de control judiciar, inculpatul îşi aminteşte faptul că nu el a fost persoana care a iniţiat contactul cu inculpatul E., ci acesta l-a contactat.

Înalta Curte, consideră că această conduită a inculpatului poate fi apreciată cu certitudine ca fiind una nesinceră, declaraţiile sale fiind configurate prin raportare la elementele pe care acesta le-a aflat din actele şi lucrările dosarului, încercând să prezinte doar elemente care nu sunt de natură a îl incrimina.

Inconsecvenţa inculpatului în declaraţiile pe care le-a dat în faţa organelor judiciare nu poate fi interpretată decât ca fiind o manifestare conştientă a acestuia de a încerca inducerea în eroare a acestora, dorinţa certă a sa fiind aceea de a evita prezentarea implicării sale în activitatea infracţională.

Instanţa de apel reţine că susţinerile inculpatului apelant, în sensul că pe parcursul întregii perioade reţinute în sarcina sa a desfăşurat activităţile care sunt trecute în fişa postului pe care l-a ocupat, nu pot fi acceptate, în condiţiile în care chiar declaraţiile sale contrazic acest aspect.

Aşa cum anterior s-a menţionat, instanţa de apel consideră, în acord cu prima instanţă, că acest grup infracţional a fost iniţiat de către inculpaţii M. şi L., iar pentru a asigura atingerea scopului infracţional stabilit a fost necesară crearea a două paliere de acţiune, un palier al furnizorilor de produse şi un altul al beneficiarilor.

Inculpatul C. a fost implicat în primul palier menţionat, fiind reprezentantul, în cadrul grupului, alături de inculpatul D., al furnizorului S.C. I. S.A., iar atragerea sa a fost realizată prin intermediul inculpatului E., în considerarea faptului că cei doi au fost colegi de şcoală.

Aşa cum rezultă din coroborarea declaraţiilor date în cauză de către inculpaţii M. şi E., precum şi parţial cu declaraţiile apelantului inculpat C., date în cursul cercetării judecătoreşti, momentul la care s-a hotărât implicarea sa în cadrul grupului a fost cel al întâlnirii realizate în Craiova, la restaurantul MM.

Instanţa de apel remarcă faptul că inculpatul E. a afirmat, în declaraţia dată în calitate de suspect la 26 martie 2015, că a intermediat o întâlnire preliminară între inculpaţii L., M. şi C. realizată în Bucureşti în care s-a discutat despre posibilitatea ca S.C. I. S.A. să furnizeze materiale de construcţie, însă în condiţiile în care această declaraţie nu se coroborează cu alte probe existente la dosarul cauzei nu va putea fi reţinută.

Contrar celor susţinute de către apelantul inculpat în declaraţia dată în faţa primei instanţe, în condiţiile în care este singura declaraţie în care recunoaşte întâlnirea cu inculpaţii L. şi M. ce a avut loc la Craiova, având în vedere şi faptul că din toate declaraţiile acestuia rezultă că atribuţiile sale de serviciu implicau şi negocierea unor contracte de vânzare-cumpărare a produselor pe care S.C. I. S.A. le comercializa, instanţa de apel reţine, în acord cu judecătorul fondului, că bazele colaborării s-au pus cu aceea ocazie, neputând fi acceptată teza că inculpatul doar a verificat documentele şi actele ce îi erau prezentate de către ceilalţi inculpaţi.

Mai mult, chiar această susţinere, vizând asigurarea conformităţii actelor este contrazisă de propriile susţineri, în condiţiile în care inculpatul a afirmat că a primit de la sediul central al societăţii, din Sibiu, o ofertă de la o societate, acesta fiind motivul pentru care a realizat întâlnirea.

De asemenea, inculpatul M. a susţinut, în declaraţia pe care a dat-o în calitate de inculpat, la 23 ianuarie 2015, că documentele necesare încheierii contractului cu S.C. I. S.A. au fost trimise pe e-mail către această societate, primind un model de contract de vânzare cumpărare pe care l-a trimis în Cipru pentru a fi semnat, toate acestea petrecându-se anterior momentului la care l-a cunoscut pe apelantul inculpat C.

În aceste condiţii, întâlnirea menţionată nu putea avea altă semnificaţie, decât aceea a stabilirii condiţiilor de desfăşurarea a activităţii în cadrul grupului, cu atât mai mult cu cât, aşa cum rezultă din declaraţiile inculpatului menţionat anterior, E. a insistat, încă de la momentul contactelor iniţiale cu inculpaţii iniţiatori ai grupului ca tranzacţiile să se deruleze ca achiziţii intracomunitare.

Prin raportare la aceste probe, precum şi având în vedere probele menţionate de către prima instanţă, instanţa de apel apreciază ca fiind pe deplin dovedită conivenţa infracţională a inculpatului C. cu ceilalţi inculpaţi menţionaţi anterior, nefiind necesară existenţa unei înţelegeri infracţionale cu toţi membrii grupului infracţional.

Pe de altă parte, instanţa de apel acceptă că inculpatul C. nu avea atribuţii privind semnarea contractelor de vânzare-cumpărare, însă acest lucru nu a fost reţinut nici de către instanţa fondului.

Ceea ce a reţinut prima instanţă este aceea că inculpatul, în colaborare cu coinculpaţii L. şi M., a desfăşurat activităţi de procurare a unor documente care să ateste, contrar realităţii, livrări intracomunitare între cele două societăţi, cu scopul sustragerii de la plata TVA.

Instanţa de apel apreciază că, faţă de actele şi lucrările dosarului, se poate considera ca fiind fondată susţinerea apelantului în sensul că nu a participat la activitatea infracţională pe întreaga perioadă infracţională, în condiţiile în care acesta şi-a încetat activitatea în S.C. I. S.A. anterior lunii septembrie 2012, însă această situaţie nu are nicio influenţă din punct de vedere juridic, în condiţiile în care în perioada în care a avut activitatea a realizat acte în sensul celor anterior menţionate, în executarea rezoluţiei infracţionale.

În privinţa contractului încheiat cu inculpatul F., administratorul S.C. J. S.R.L., instanţa de apel nu poate accepta criticile apelantului inculpat, în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut, în mod just, că această convenţie a fost încheiată de către inculpaţii L. şi M., profitând de relaţii de amiciţie şi colaborare anterioare, iar exemplare a unor documente de transport de tip CMR, în alb, au fost puse la dispoziţia inculpatului C., cu scopul de a dovedi în mod fictiv că marfa livrată de societatea din Sibiu a părăsit teritoriul ţării.

Ceea ce a reţinut judecătorul fondului din analiza declaraţiilor martorei VV., persoana cu atribuţii în completarea facturilor şi documentelor de transport, este faptul că inculpatul a dispus completarea acestor documente de transport cu elementele necesare, respectiv cantitatea, felul mărfii, mijlocul de transport şi, în ceea ce priveşte S.C. J. S.R.L. Craiova, chiar cu denumirea şi datele de identificare ale societăţii, iar acest lucru este recunoscut parţial chiar de către apelantul inculpat, în declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti, acesta precizând în faţa instanţei de control judiciar chiar că a comunicat operatoarei de facturare, în una sau două ocazii, datele şoferului pentru a fi înscrise în document.

Pe de altă parte, în condiţiile în care S.C. J. S.R.L. nu a efectuat transporturi ale produselor comercializate, susţinerea apelantului inculpat vizând furnizarea datelor şoferului apare ca fiind în mod evident una care demonstrează implicarea sa în activitatea infracţională reţinută, validând tocmai ce a reţinut prima instanţă.

Cu referire la acest aspect al transportului produselor, un element care confirmă teza primei instanţe referitoare la faptul că inculpatul a cunoscut faptul că mărfurile nu părăseau teritoriul naţional este cuprins în declaraţia inculpatului M., anterior menţionată, acesta precizând că inculpatul apelant C., după ce primea comanda de marfă, în format electronic, prin email, îi anunţa pe coinculpaţi cu privire la data la care mărfurile ajungeau în Craiova şi, eventual, numărul mijloacelor de transport.

În privinţa criticii formulate de către apelant, vizând eronata reţinere a faptului că ar fi încheiat un contract de transport cu S.C. J. S.R.L. în numele S.C I. S.A., instanţa de apel reţine că acest element nu are nicio semnificaţie juridică sau faptică, fiind fără relevanţă dacă inculpatul a semnat sau nu acel contract, elementele care conving instanţa cu privire la participarea inculpatului la activităţile grupului infracţional fiind corespunzătoare, după cum nici declaraţiile martorului YY. nu pot avea o altă semnificaţie.

Cu privire la criticile pe care apelantul inculpat le-a făcut în privinţa reţinerii unei relaţii infracţionale pe care ar fi avut-o cu inculpatul D., instanţa de apel consideră că acestea sunt nefondate, judecătorul fondului reţinând în mod just această colaborare, precum şi faptul că ea nu era una strict profesională, ci avea conotaţii infracţionale.

În condiţiile în care mărfurile care au fost achiziţionate de către S.C. I. S.A. Sibiu de la furnizorii S.C. P. S.R.L. şi S.C. WW. S.R.L., în perioada de referinţă, au fost comercializate în cadrul tranzacţiilor realizate de către membrii grupului infracţional, având în vedere şi procedura de lucru din cadrul primei societăţi, care condiţiona existenţa unei comenzi ferme pentru demararea procesului de achiziţie a produselor de la furnizorii săi, precum şi remarcând faptul că produsele achiziţionate de la S.C. P. S.A. au provenit dintr-o achiziţie intracomunitară, desfăşurată în condiţii ilegale, aşa cum acestea sunt descrise anterior, iar actorii comuni ai celor două lanţuri de tranzacţii sunt inculpaţii C. şi D., Înalta Curte apreciază că legătura infracţională este pe deplin dovedită, cu atât mai mult cu cât argumentele reţinute în hotărârea atacată sunt unele pertinente.

Chiar dacă relaţia profesională dintre cei doi inculpaţi era una absolut necesară, în condiţiile în care era reglementată prin fişa postului a fiecăruia dintre ei, condiţiile în care aceasta a fost realizată determină natura infracţională.

Inculpatul D. a organizat achiziţia intracomunitară, prin interpunerea unei firme fantomă, pentru a asigura posibilitatea pentru S.C. I. S.A. să deducă TVA-ul aferent tranzacţiei, în vreme ce inculpatul C. asigura desfacerea fictivă a produselor astfel achiziţionate către societatea comercială din Cipru, tranzacţie intracomunitară, fără plata TVA.

Pentru toate aceste motive, criticile formulate de către apelantul inculpat C., cu privire la starea de fapt reţinută de prima instanţă, în ceea ce îl priveşte sunt apreciate ca fiind nefondate.

5. Apelantul inculpat E. a criticat starea de fapt reţinută de prima instanţă, în ceea ce îl priveşte, din mai multe puncte de vedere.

a. Astfel, în privinţa infracţiunii de grup infracţional organizat reţinută în sarcina sa, apelantul inculpat a învederat că probatoriul administrat în cauză nu confirmă starea de fapt reţinută de judecătorul fondului.

Susţine apelantul că denunţurile şi declaraţiile inculpaţilor L. şi M. sunt în mod evident interesate în cauză, aceştia dorind să obţină reducerea pedepselor, prin utilizarea procedurii simplificate, iar elementele reţinute de instanţă pentru a justifica soluţia de condamnare, respectiv întâlnirile apelantului cu alţi inculpaţi, în cadrul unor raporturi fireşti de amiciţie, au fost încadrate în mod greşit în sfera penalului.

A mai precizat apelantul că prin nicio probă a cauzei nu a fost stabilit locul şi importanţa fiecăruia dintre constituenţii grupului şi nici modul în care inculpaţii au acţionat spre ţinta vizată de interesele grupului.

Susţine apelantul şi că nu există nicio probă care să stabilească că el a constituit sau sprijinit grupul infracţional organizat, iar contactele pe care acesta le-a avut şi pe care le recunoaşte, reprezintă acţiuni întreprinse într-o perioadă scurtă de timp, în mod ocazional, fără conotaţia penală reţinută de instanţă.

Mai mult, nici în cuprinsul actului de sesizare, după cum nici în sentinţa apelată, nu sunt precizate numărul, locul şi data întâlnirilor dintre membrii grupului la care să fi participat şi inculpatul apelant, iar declaraţiile inculpaţilor L. şi M. sunt contradictorii cu privire la persoanele participante, precum şi în privinţa momentului la care au avut loc acestea.

De asemenea, susţine apelantul că între declaraţiile inculpaţilor menţionaţi există contradicţii şi cu privire la comisionul care se presupune că ar fi fost primit pentru activitatea derulată, după cum nu există probe certe nici cu privire la primirea acestuia.

Apelantul susţine că nici intermedierea unor relaţii comerciale ale inculpaţilor menţionaţi anterior cu S.C. H. S.A. nu este probată în mod corespunzător, iar identificarea şi atragerea în circuitul financiar a societăţilor comerciale fantomă nu este probată în niciun mod.

Susţine apelantul că probele cauzei nu au stabilit cu putere de certitudine şi în mod suficient că acţiunile derulate, de intermediere contacte, se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii de constituire/sprijinire a unui grup infracţional organizat.

Înalta Curte, analizând criticile formulat de către acest apelant, apreciază că ele sunt nefondate, instanţa reţinând în mod corespunzător starea de fapt în ceea ce îl priveşte, din coroborarea adecvată a probelor administrate în cursul procesului penal.

În privinţa susţinerii referitoare la faptul că denunţurile şi declaraţiile coinculpaţilor L. şi M. sunt făcute pro causa, pentru ca aceştia să beneficieze de prevederile legale subsecvente adoptării procedurii simplificate, instanţa de apel remarcă faptul că poziţia procesuală a acestora nu poate fi un element care să conducă neapărat la concluzia unei anumite nesincerităţi.

Adoptarea acestei proceduri semnifică faptul că inculpatul achiesează la acuzaţiile ce i se aduc, fiind convins de faptul că probele administrate de organul judiciar sunt suficiente pentru obţinerea unei soluţii de condamnare în ceea ce îl priveşte. Declaraţiile pe care acesta le dă în cauză sunt mult mai probabil să fie conforme realităţii, în condiţiile în care situaţia sa juridică este relativ clarificată, iar colaborarea sa cu organul judiciar, prin prezentarea circumstanţelor reale ale comiterii faptelor, poate constitui un element în favoarea sa în procesul de individualizare a sancţiunii penale.

Nu există, pe cale de consecinţă, elemente care să conducă instanţa la a aprecia ca fiind nesincere declaraţiile pe care inculpaţii L. şi M. le-au dat în cauză, acestea fiind în mod just utilizate şi de către instanţa de fond, în măsura în care se coroborează cu ansamblul probator existent la dosarul cauzei.

Pe de altă parte, instanţa de apel remarcă că declaraţiile inculpaţilor menţionaţi avute în vedere de către instanţa de fond, atunci când a reţinut starea de fapt, sunt cele date în cursul urmăririi penale, când nu se punea problema procedurii simplificate, precizările făcute în cursul cercetării judecătoreşti fiind sumare.

Analizând susţinerea inculpatului referitoare la faptul că acţiunile sale, apreciate de către prima instanţă ca reprezentând elementul material al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, reprezintă în realitate intermedierea unor contacte, în baza unor relaţii de amiciţie, fără ca acestea să aibă vreo conotaţie penală, Înalta Curte consideră că nu poate fi primită, nefiind în concordanţă cu probele existente la dosarul cauzei.

Aşa cum rezultă din chiar declaraţiile pe care inculpatul apelant le-a dat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, pe inculpaţii M. şi L. i-a cunoscut în vara anului 2011, în luna iunie, iar în privinţa inculpatului C., chiar dacă era un fost coleg de liceu, nu a ţinut legătura cu acesta, aspect care a fost confirmat şi de ultimul în cadrul declaraţiilor pe care le-a făcut în cursul procesului penal.

În aceste condiţii, reţinerea unei relaţii de amiciţie care l-ar fi determinat pe inculpat la intermedierea unor relaţii comerciale nu poate fi primită.

Instanţa de apel remarcă faptul că în declaraţiile sale inculpatul a menţionat expres că nu a urmărit obţinerea unor beneficii materiale din aceste activităţi, iar în privinţa închirierii spaţiului din clădirea CCC., din Craiova, inculpatul a menţionat că aceasta s-a realizat fără perceperea unei chirii, singura condiţie fiind aceea de achitare a utilităţilor.

Toate aceste susţineri sunt greu de acceptat de către instanţa de judecată având în vedere că potrivit propriilor declaraţii inculpatul era implicat în mai multe afaceri, lucru ce l-a determinat chiar să se suspende din profesia de avocat, element ce demonstrează în mod evident faptul că acesta era interesat de obţinerea unor profituri din activităţile lucrative desfăşurate. Instanţa de apel apreciază ca fiind mult mai plauzibilă realizarea acestei intermedieri în scopul obţinerii unor beneficii financiare, în condiţiile în care legăturile de amiciţie invocate nu pot fi avute în vedere.

Această activitate, în mod evident, nu este una care să intre în mod normal în sfera faptelor penale, în măsura în care desfăşurarea ei se realizează în condiţiile legale.

Cu toate acestea, faţă de particularităţile cauzei, acţiunile inculpatului E. nu pot fi considerate ca fiind unele conforme prevederilor legale.

Contrar celor susţinute de către acesta, activităţile sale au contribuit decisiv la coagularea grupului infracţional, inculpatul reprezentând elementul care a determinat pe de o parte stabilirea palierului furnizorului produselor, iar pe de altă parte, identificarea şi crearea palierului beneficiarului produselor, toate acestea prin intermediul societăţii cipriote, fiind astfel realizat întregul circuit financiar fictiv.

Inculpatul E. este cel care a identificat S.C. I. S.A. drept furnizor al produselor ce urmau a fi implicate în tranzacţiile intracomunitare, de asemenea, el fiind cel care a intermediat comercializarea produselor către S.C. H. S.A.

Rezultă pe cale de consecinţă care a fost rolul inculpatului în cadrul grupului infracţional organizat, iar modul în care acesta a funcţionat a fost explicat amplu în hotărârea atacată, iar instanţa de apel a făcut, de asemenea, precizări cu privire la acest aspect atunci când a analizat motivele de apel formulate de inculpaţii menţionaţi anterior.

Pe de altă parte, condiţiile concrete de realizare activităţilor de intermediere, contrar susţinerilor apelantului, sunt detaliate în cuprinsul sentinţei atacate, judecătorul fondului prezentând toate aceste întâlniri, aşa cum acestea rezultau din actele şi lucrările dosarului, fiind indicate atât perioadele temporale de desfăşurare, cât şi locurile în care acestea au avut loc.

Este reală susţinerea inculpatului referitoare la perioada scurtă de timp în care a realizat punerea în legătură a inculpaţilor L. şi M. cu ceilalţi membrii ai grupului, însă acesta nu are semnificaţia pe care încearcă să o imprime apelantul, referitoare la existenţa unei pluralităţi ocazionale.

În mod evident, aceste întâlniri iniţiale aveau drept finalitate configurarea grupului infracţional prin stabilirea conexiunilor necesare în crearea palierelor grupului.

Ulterior momentului menţionat, inculpatul E. a păstrat legătura cu iniţiatorii grupului, iar aceasta rezultă, alături de declaraţiile inculpaţilor menţionaţi şi din declaraţiile sale. În declaraţia pe care acesta a dat-o în cursul urmăririi penale în calitate de suspect, la 26 martie 2015, a precizat că s-a întâlnit, ulterior realizării contactelor menţionate, cu cei inculpaţii L. şi M., întâlnirile fiind sporadice, iar în cadrul acestora a aflat că aceştia achiziţionau materiale de construcţii de la S.C. I. S.A. şi le vindeau către S.C. H. S.R.L.

Pe de altă parte, inculpatul M., în declaraţia de inculpat, dată în cursul urmăririi penale, menţinută în faţa primei instanţe, a prezentat amplu relaţiile care erau în cadrul grupului infracţional, precum şi implicarea inculpatului apelant E., acesta solicitând pentru serviciile prestate plata unui comision, sume de bani pe care fie le-a ridicat personal, fie trimitea alte persoane să le ridice în numele său.

În aceste condiţii, nu se poate considera ca fiind fondată susţinerea inculpatului referitoare la caracterul ocazional al acţiunilor sale, activitatea sa fiind una care a acoperit întreaga durată de acţiune a grupului infracţional.

Apelantul inculpat E. a invocat şi existenţa unor contradicţii dintre declaraţiile inculpaţilor M. şi L. cu privire la cuantumul comisionului pe care l-ar fi primit de la aceştia.

Instanţa de apel, constată din analiza declaraţiilor celor doi inculpaţi menţionaţi că există o constantă referitoare la încasarea de către inculpatul E. a unui comision pentru activităţile desfăşurate, comision stabilit prin raportare la valoarea mărfii comercializate. Faptul că fiecare dintre cei doi inculpaţi indică un procent diferit nu poate avea vreo semnificaţie juridică, după cum nici modalitatea concretă în care banii erau preluaţi de către inculpatul E. nu poate fi un element de importanţă deosebită, cert fiind faptul încasării acestor sume de bani.

Pentru toate aceste motive, instanţa de apel nu poate accepta criticile formulate de către apelantul inculpat cu privire la starea de fapt reţinută în privinţa sa prin raportare la infracţiunea de grup infracţional organizat, judecătorul fondului stabilind din coroborarea probelor administrate în cauză, care se coroborează corespunzător, contribuţia acestuia la activitatea grupului, atât din punct de vedere al laturii obiective, cât şi în privinţa laturii subiective, a intenţiei cu care a acţionat inculpatul.

b. Acelaşi apelant inculpat a criticat starea de fapt reţinută de către judecătorul fondului în ceea ce îl priveşte cu referire la infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală.

A învederat acesta că activitatea sa a fost limitată la contactele avute într-o perioadă scurtă de timp, octombrie - noiembrie 2011, între inculpaţii L. şi M. cu reprezentanţii S.C. I. S.A. şi S.C. H. S.R.L. pentru derularea unor relaţii comerciale. Dacă ulterior aceşti inculpaţi au derulat activităţi infracţionale prin care a fost prejudiciat bugetul statului, conduita acestora nu îi poate fi imputată în condiţiile în care nu a influenţat, ajutat ori înlesnit activitatea acestora.

A reiterat apelantul că declaraţiile coinculpaţilor L. şi M. sunt nereale şi cointeresate, în vreme ce declaraţia martorului RR. face referire la o întâlnire avută cu apelantul şi alţi persoane, făcând ulterior precizarea că nu s-a întâlnit niciodată cu acesta, iar din adresa S.C. H. S.R.L. nu rezultă participarea inculpatului în vreun fel la încheierea şi derularea relaţiilor comerciale.

Mai susţine acesta că din ansamblul probator existent la dosarul cauzei nu rezultă implicarea sa în comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, după cum nu rezultă nici comiterea infracţiunii de grup infracţional organizat, nefiind asociat la vreuna din firmele implicate în lanţul infracţional, nu a făcut parte din rândul transportatorilor, nu a dat ajutor inculpaţilor L. şi M. pentru ca aceştia să obţină profit ilicit prin evidenţierea în contabilitate a unor cheltuieli care au la bază operaţiuni economice fictive, după cum nu a ajutat alţi inculpaţi din dosar să înregistreze acelaşi gen de cheltuieli.

Înalta Curte, analizând aceste critici, remarcă prioritar faptul că inculpatul apelant reiterează aceleaşi susţineri referitoare la reţinerea activităţilor sale privind constituirea grupului infracţional organizat, precum şi pe cele ce vizează sinceritatea declaraţiilor coinculpaţilor M. şi L.

Aceste aspecte au fost anterior analizate, iar elementele care determină reţinerea declaraţiilor acelor inculpaţi, contrar susţinerilor apelantului inculpat, au fost prezentate, neexistând aspecte care să conducă la o concluzie contrară.

Faptul că cei doi inculpaţi menţionaţi de apelant au uzat de o procedură care le permite uşurarea situaţiei juridice nu poate fi în mod evident un element care să conducă la constatarea nesincerităţii acestora, ci o consecinţă a faptului că ei au înţeles consecinţele faptelor comise pe de o parte, iar pe de alta că faţă de amplitudinea probatoriului existent la dosarul cauzei nu este posibilă disimularea situaţiei reale, ascunderea faptelor antisociale comise.

De asemenea, aşa cum anterior s-a precizat, acţiunea principală imputată inculpatului prin rechizitoriu şi reţinută prin hotărârea atacată, este aceea că a realizat stabilirea unor contacte între inculpaţii iniţiatori ai grupului, L. şi M., şi inculpaţii care au reprezentat pe de o parte furnizorii produselor, iar pe de altă parte beneficiarii. În măsura în care această activitate ar fi fost una dezinteresată, aşa cum a susţinut apelantul, dar nu a rezultat din probele dosarului, ea nu ar fi avut nicio conotaţie penală. De asemenea, chiar dacă ar fi fost o activitate remunerată, în situaţia în care apelantul nu ar fi cunoscut niciun element legat de activitatea ilegală ce se preconiza a fi realizată, acţiunile inculpatului nu puteau fi subsumate normei penale.

În schimb, în realitate, apelantul inculpat E., contrar susţinerilor sale, a cunoscut care este natura activităţilor în care se implică, iar pentru acţiunile pe care le-a realizat, a pretins şi primit sume de bani, reprezentând comisionul stabilit încă de la începutul colaborării, un procent din valoarea bunurilor comercializate.

Cu privire la faptul că acesta a cunoscut natura activităţilor în care se implica, aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, acest lucru rezultă indubitabil din declaraţiile coinculpaţilor L. şi M., primul menţionând că a precizat expres scopul urmărit prin înfiinţarea societăţii, iar cel de-al doilea specificând faptul că intenţiona sa achiziţioneze marfă în regim intracomunitar, toate acestea în cadrul întâlnirilor cu apelantul inculpat E.

În acest condiţii, aserţiunea anterioară este pe deplin dovedită, iar suplimentar este de reţinut şi faptul că societatea comercială a apelantului inculpat este cea care a realizat traducerea documentelor aparţinând II. Cipru, ocazie cu care acesta a cunoscut evident faptul că aceasta este o societate cu sediul în străinătate.

Pe de altă parte, având în vedere acest element, legat de faptul că inculpatul cunoştea caracterul societăţi comerciale ai căror reprezentanţi erau inculpaţii, precum şi experienţa inculpatului în afaceri, acesta susţinând că a iniţiat contacte cu S.C. I. S.A. pentru realizarea unor achiziţii prin intermediul unei societăţi comerciale cu sediul în Liban, instanţa de apel nu poate achiesa la ideea pe care apelantul inculpat a încercat să o susţină referitor la faptul că nu cunoştea natura tranzacţiilor care urmau a avea prin intermediul acestei societăţi.

În condiţiile în care a căutat furnizori de bunuri pentru societatea din Cipru care urmau a fi apoi revândute pe teritoriul naţional către un beneficiar român, o logică elementară demonstrează că interpunerea acelei societăţi străine nu avea alt scop decât acela al eludării plăţii TVA către statul român, neexistând nicio raţiune economică pentru crearea acestui circuit comercial care ar fi impus costuri suplimentare cu transportul bunurilor în şi din ţara respectivă, în măsura în care tranzacţiile ar fi fost unele reale.

A mai susţinut inculpatul apelant faptul că din probele existente la dosarul cauzei nu rezultă faptul că ar fi fost acţionar la vreuna din firmele implicate în circuitul financiar ori la firmele de transport, ori că a facilitat în vreun fel evidenţierea în contabilitatea societăţilor comerciale a unor cheltuieli care au la bază operaţiuni economice fictive.

În primul rând, judecătorul fondului nu a reţinut şi nici în actul de sesizare a instanţei nu se menţionează faptul că inculpatul ar fi fost asociat la vreuna din firmele interpuse în circuitul financiar fictiv, după cum nu se reţine că ar fi avut aceeaşi calitatea la societăţile comerciale transportatoare.

În alt doilea rând, inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat pentru complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, ceea ce semnifică faptul că acesta ar fi ajutat sau înlesnit la comiterea infracţiunii.

În condiţiile în care acţiunile sale de realizare a intermedierii între palierele grupului infracţional organizat au contribuit la conturarea acestuia, iar ulterior acestui moment, ca şi răsplată a activităţii desfăşurate, respectiv identificarea furnizorului şi beneficiarului, precum şi stabilirea conexiunilor pentru demararea activităţilor infracţionale, cu atragerea altor inculpaţi în cadrul grupului, a perceput sume de bani cu titlul de comision, în mod evident acestea au semnificaţia ajutorului dat în comiterea infracţiunii de evaziune fiscală de către inculpaţii care au acţionat în calitate de autori.

Faptul că din declaraţiile martorilor menţionaţi de către apelant nu rezultă că aceştia l-ar fi cunoscut nu prezintă relevanţă în condiţiile în care nici instanţa de fond nu a reţinut aceste elemente, nefiind menţionat în considerentele hotărârii că inculpaţii A. sau B. l-ar fi cunoscut pe acesta.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile formulate de către acest apelant cu privire la starea de fapt reţinută de judecătorul fondului şi cu privire la infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală.

6. Critici cu privire la starea de fapt reţinută în hotărârea atacată a formulat şi inculpatul F., acesta susţinând că judecătorul fondului a reţinut în mod eronat că a acţionat cu intenţie în activitatea sa de complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.

Susţine acesta că din probele dosarului nu rezultă că a acţionat cu intenţie directă în comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, ci există un dubiu evident cu privire la vinovăţia sa. Astfel, susţine acesta că nu a avut cunoştinţă de rezoluţia infracţională a reprezentanţilor II. Cipru, iar singurele probe care justifică reţinerea comiterii faptelor cu vinovăţie sunt declaraţiile pe care inculpaţii M. şi L. le-au dat în cursul urmăririi penale.

Apreciază apelantul că aceste declaraţii ale inculpaţilor menţionaţi ar trebui să fie cenzurate de către instanţa de judecată, în condiţiile în care există aspecte concrete care probează lipsa de veridicitate a acestora. Sunt avute în vedere pe de o parte aspectele legale de modul în care a fost executat contractul de închiriere a mijloacelor de transport, respectiv întreruperea acestuia anterior termenului, iar pe de altă parte, nici susţinerea inculpatului L. referitoare la achitarea unei sume de 150 RON/CMR nu ar trebui să fie reţinută în condiţiile în care suma totală pe care ar fi primit-o apelantul, de aproximativ 3.900 lei, abia ar fi acoperit taxele datorate bugetului de stat.

De asemenea, nu trebuia reţinută similitudinea între activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul K. şi cea a apelantului în condiţiile în care primul avea doar un camion, care a şi fost folosit pe durata închirierii şi a primit suma de aproximativ 49.500 RON, în vreme ce situaţia sa era diferită.

În fine, un alt aspect important, omis de judecătorul fondului rezultă din declaraţia inculpatului M., care a precizat că relaţia cu societatea apelantului s-a desfăşurat în mod deosebit faţă de modul în care s-a conlucrat cu coinculpatul K.

Apreciază inculpatul că în esenţă a participat la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală sub forma participaţiei improprii, acesta necunoscând activitatea infracţională a inculpaţilor M. şi L. în condiţiile în care contractul de închiriere a autocamionului a avut o existenţă reală, iar plata sumelor de bani s-a realizat prin intermediul conturilor bancare.

Mai mult, susţine apelantul inculpat faptul că menţiunile realizate în CMR-uri nu îi pot fi imputate în condiţiile în care societatea beneficiară putea efectua modificări în aceste documente, în calitate de expeditor al bunurilor, inclusiv a locului de destinaţie a bunurilor.

Instanţa de apel, analizând aceste critici, apreciază că sunt nefondate, în condiţiile în care judecătorul fondului a reţinut în mod corect starea de fapt, în urma coroborării probelor administrate în cauză.

În analiza pe care urmează a o realiza, instanţa de apel va avea în vedere în primul rând declaraţiile pe care apelantul inculpat le-a dat în cursul procesului penal pe care le va corobora cu celelalte probe existente la dosarul cauzei.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, în calitate de suspect, la 06 octombrie 2014, F. a declarat că la solicitarea inculpatului M., persoană pe care o cunoştea de mai mult timp, şi a unei alte persoane, cunoscută sub apelativul de DDDDD., respectiv coinculpatul L., a încheiat cu o firmă din Cipru un contract de închiriere a unui mijloc de transport, pentru o perioadă de 2 luni. Din discuţiile iniţiale, susţinea inculpatul, a aflat că transportul urma să se realizeze din Bucureşti către diverse locuri din ţară, posibil chiar şi în Bulgaria, la Ruse.

A mai susţinut apelantul că la câteva zile de la data semnării contractului, coinculpaţii s-au prezentat la firmă şi i-au solicitat documente de transport CMR, fiindu-le necesare pentru efectuarea transportului, iar ulterior au revenit în condiţiile în care formularele nu erau ştampilate corespunzător.

În faţa primei instanţe, inculpatul a prezentat o situaţie nuanţată, în sensul că la semnarea contractului nu a fost prezent inculpatul L., iar în discuţiile iniţiale nu a cerut informaţii cu privire la natura transporturilor ce urmau a fi realizate.

În faţa instanţei de apel, acesta a prezentat o nouă variantă a modului în care a fost realizată activitatea sa. Astfel, în declaraţia din 04 octombrie 2018, acesta a precizat că după ce a semnat contractul iniţial, la câteva zile după acest moment, inculpatul M. s-a prezentat însoţit de către inculpatul L. şi i-au precizat că doresc ca respectivul camion să fie folosit pentru activităţi de transport internaţional, în Bulgaria. A fost necesară încheierea unui nou contract de închiriere din cauza neconformităţii remorcii, iar cu acea ocazie i-a înmânat inculpatului M. un set de CMR-uri absolut necesare în transportul internaţional.

Constanta declaraţiilor inculpatului este aceea că cu mijlocul de transport al societăţii nu a fost realizat transporturi, acest lucru rezultând din aceea că numărul de km constataţi la încheierea contractului erau foarte mici, precum şi pentru că şoferul camionului a confirmat că nu a fost solicitat de către coinculpaţi.

Faţă de aceste declaraţii ale inculpatului, instanţa de apel consideră că nu se poate reţine în primul rând faptul că inculpatul nu ar fi cunoscut elementele care vizează genul de operaţiuni în care se implica.

Semnând un contract de închiriere a unui autocamion cu o societate comercială cu sediul în Cipru, apărea ca fiind logică realizarea unor transporturi care depăşeau teritoriul naţional, însă în declaraţia pe care acesta a dat-o în faţa organului de urmărire penale, apelantul a susţinut că obiectul central al contractului viza transporturi naţionale, iar doar excepţional către Ruse, Bulgaria.

Dar, dacă se urmărea realizarea unor transporturi naţionale nu era necesară întocmirea CMR-urilor, iar în această situaţie apărea ca fiind nejustificată solicitarea formulată de inculpatul M. de a-i furniza CMR-uri.

Conştientizând aceste lucruri, inculpatul apelant în faţa primei instanţe şi mai ales în faţa instanţei de control judiciar, aşa cum s-a menţionat anterior, şi-a nuanţat declaraţia susţinând că nu a cunoscut iniţial pe ce relaţii urmau a fi efectuate respectivele transporturi de produse, abia ulterior aflând că acestea vor fi folosite în trafic internaţional.

Din punctul de vedere al prezentei cauze, împrejurarea că acel contract de închiriere a autotrenului a durat o perioadă de timp redusă, de 2 luni, nu are nicio relevanţă, iar susţinerea inculpatului apelant referitoare la faptul că el a fost cel care a iniţiat întreruperea relaţiei contractuale, subsecvent descoperirii faptului că nu a fost folosit autocamionul, nu poate fi reţinută, în condiţiile în care durata contractului era de doar două luni.

În aceste condiţii, declaraţiile inculpatului F. vor fi apreciate de către instanţa de control judiciar ca având elemente de nesinceritate, în vreme ce elementele prezentate de către inculpatul L. sunt mult mai plauzibile, acesta relatând că a achitat o anumită sumă de bani pentru a obţine acele CMR-uri de la inculpat, în condiţiile în care a achitat şi contravaloarea contractului de închiriere prin intermediul conturilor bancare.

Din acest punct de vedere, motivaţia inculpatului în implicarea în această relaţie infracţională apare ca fiind evidentă, suma de bani fiind una suplimentară, care nu era supus impozitării.

Deşi inculpatul a solicitat ca declaraţiile date de către inculpaţii M. şi L. să fie apreciate ca fiind nesincere, instanţa de apel consideră că nu există elemente care să justifice adoptarea acestei soluţii, anterior fiind precizat faptul că declaraţiile pe care coinculpaţii care au urmat procedura simplificată nu pot fi doar din acest motiv considerate ca fiind neconforme adevărului. În măsura în care probele existente la dosarului cauzei infirmă susţinerile acestora în mod evident nu se ţine cont de cele declarate, dar nu se poate porni de la o prezumţie de nesinceritate doar de la faptul că inculpaţii au înţeles să beneficieze de anumite prevederi legale favorabile.

Pe de altă parte, cert este faptul că CMR-urile emise de către inculpatul F., prin societatea al cărei administrator era, au fost înscrise în evidenţele fiscale al S.C. I. S.A. pentru a justifica caracterul intracomunitar al livrărilor realizate în realitate către S.C. H., în scopul realizării evaziunii fiscale care constituia obiectul grupului infracţional organizat.

Raportat la această situaţie, Înalta Curte consideră că apelantul inculpat a acţionat, contrar susţinerilor sale, în deplină cunoştinţă de cauză, înţelegând care este scopul în care erau folosite CMR-urile pe care le emitea societatea sa, neputând a se reţine că a procedat în acest sens fără vinovăţie.

În aceste condiţii, toate criticile formulate de către acest apelant inculpat cu privire la reţinerea în sarcina sa a complicităţii la evaziune fiscală sunt apreciate de către instanţa de apel ca fiind nefondate.

7. Critici similare cu cele formulate de către apelantul inculpat F. a formulat şi apelanta inculpată S.C. J. S.R.L., societatea al cărei administrator este inculpatul menţionat, iar argumentele pentru care aspectele învederate de acesta au fost respinse de către instanţa de apel sunt pe deplin aplicabile şi în privinţa criticilor formulate de către această apelantă.

8. Apelanta inculpată S.C. H. S.R.L. a criticat, de asemenea, starea de fapt reţinută de instanţa în ceea ce o priveşte sub mai multe aspecte, cu referire la infracţiunea de evaziune fiscală reţinută în sarcina sa.

a. În primul rând a susţinut apelanta că în hotărârea apelată nu este prezentată cu claritate fapta ce i se impută şi nu se demonstrează întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

Astfel, faţă de definiţia infracţiunii ce îi este imputată, instanţa trebuia să indice situaţia premisă, condiţie sine qua non, respectiv care sunt operaţiunile fictive care au fost evidenţiate în actele contabile, respectiv acele operaţiuni economice/tranzacţii care nu au corespondent în realitatea faptică.

Susţine apelanta că prin hotărâre se reţine o situaţie confuză, precizându-se cu titlu general că facturile înregistrate în contabilitate sunt fictive/nu au la bază operaţiuni reale, cu toate că din considerentele hotărârii rezultă că achiziţiile societăţii au o existenţă reală, iar cheltuielile efectuate cu aceste achiziţii au fost în mod efectiv realizate.

Învederează apelanta că realitatea achiziţiilor pe care le-a realizat este dincolo de orice îndoială, esenţial în cauză fiind faptul că a realizat cheltuieli cu achiziţia materialelor de construcţie, având la bază operaţiuni reale, iar acest lucru este confirmat de faptul că mărfurile au ajuns în depozitele societăţii. Toate aceste trăsături se opun a se reţine caracterul fictiv al operaţiunilor.

De asemenea, susţine apelanta că instanţa fondului a reţinut caracterul fictiv al operaţiunilor comerciale prin ricoşeu, stabilind că sunt fictive relaţiile comerciale pe relaţia I. S.A. - II., şi, prin raportarea la acestea, a reţinut fictivitatea achiziţiilor efectuate de la cele patru societăţi comerciale de către S.C. H. S.R.L., aspect care nu poate fi acceptat în condiţiile în care aceste tranzacţii au un caracter real.

Analizând criticile formulate de apelantă, prezentate succint anterior, Înalta Curte reţine că ele sunt nefondate, în condiţiile în care în considerentele hotărârii atacate sunt indicate în mod clar atât care sunt operaţiunile fictive imputate apelantei, cât şi care sunt consecinţele produse prin acestea.

Astfel, instanţa de fond, sintetizând, a reţinut că facturile fiscale de achiziţii de mărfuri, în număr de 151, precum şi 274 avize de însoţire a mărfii, înregistrate în evidenţa contabilă a S.C. H. S.R.L. Craiova ca provenind de la S.C. X. S.R.L., S.C. W. S.R.L., S.C. U. S.R.L., S.C. UU. S.R.L., sunt fictive deoarece aceste societăţi comerciale au avut rolul formal de furnizori pentru S.C. H. S.R.L. Craiova. Atât S.C. I. S.A., cât şi apelanta, în scopul obţinerii de venituri ilicite prin sustragerea de la plata TVA-ului, au procedat pe de o parte la simularea unor operaţiuni comerciale intracomunitare, iar pe de altă parte, la introducerea în circuitul financiar a unor societăţi comerciale colectoare de TVA, care emiteau către beneficiarul final facturi fiscale ce confereau dreptul de deducere a acestei taxe.

Înalta Curte consideră că prin această exprimare sintetică se acoperă integral criticile învederate de către inculpata apelantă cu privire la operaţiunile fictive reţinute de instanţa de fond.

Este de remarcat faptul că în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este incriminată ca infracţiunea de evaziune fiscală evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea unor operaţiuni fictive.

Potrivit prevederilor art. 2 lit. f) din acelaşi act normativ operaţiunea fictivă este acea disimulare a realităţii prin crearea aparenţei unei operaţii care în fapt nu există.

Ceea ce a reţinut judecătorul fondului, iar instanţa de control judiciar apreciază ca fiind just, este faptul că tranzacţiile comerciale în care a fost implicată societate comercială apelantă sunt unele fictive, iar fictivitatea acestora rezidă din aceea că între furnizorul real al produselor şi beneficiarul real al acestora au fost interpuse o serie întreagă de alte societăţi comerciale care aveau rolul de a face imposibilă recuperarea obligaţiilor fiscale, rezultatul final constând în obţinerea unor importante sume de bani şi implicit prejudicierea bugetului de stat.

Înalta Curte reţine că apelanta a achitat sume de bani pentru produsele care făceau obiectul tranzacţiilor, iar bunurile au existat în realitate, însă plata nu a fost făcută furnizorului real, ci societăţilor comerciale interpuse, iar mărfurile au fost livrate în realitate de furnizorul real, fără ca firmele interpuse să fie implicate în acest proces.

Datorită faptului că una dintre aceste societăţi avea sediul în străinătate s-a creat posibilitatea ca sumele care erau datorate cu titlu de TVA statului român să nu fie achitate, iar pe de altă parte să fie deduse, astfel încât s-a creat prejudiciul reţinut prin hotărârea atacată.

În mod evident, în condiţiile în care tranzacţiile s-ar fi realizat între furnizorul real şi beneficiarul real, nu ar fi existat posibilitatea fraudării bugetului de stat, pe de o parte, iar pe de altă parte, am fi fost în prezenţa unor tranzacţii reale, care nu ar fi intrat sub incidenţa legii penale.

Toate aceste elemente au fost prezentate în hotărârea atacată, judecătorul fondului menţionând expres aspectele menţionate anterior, într-un mod clar şi lipsit de echivoc, astfel încât criticile formulate sunt apreciate ca nefondate.

b. O altă critică pe care apelanta S.C. H. S.R.L. o formulează vizează faptul că instanţa de fond nu a clarificat dacă achiziţiile sale reprezintă operaţiuni fictive, ori dacă cheltuielile pe care le-a înregistrat în evidenţele contabile nu au la bază operaţiuni reale.

Susţine aceasta că între cele două noţiuni există anumite diferenţe, aşa cum acest lucru rezultă din Decizia nr. 673/2016 a Curţii Constituţionale, respectiv operaţiunile fictive se referă strict la operaţiuni imaginare, care în fapt nu există, în vreme ce înregistrarea în evidenţele contabile a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale se referă la operaţiuni care nu corespunde realităţii faptice sau juridice.

Prealabil, Înalta Curte reţine că distincţia realizată de apelantă în cadrul motivelor de apel este una fără o consecinţă juridică concretă în prezenta cauză, indiferent de modalitatea reţinută de instanţa de judecată, consecinţa este unică respectiv, incidenţa normei penale.

Pe de altă parte, în privinţa apelantei inculpate, instanţa de fond a reţinut constant în hotărârea atacată că tranzacţiile realizate de către aceasta sunt unele fictive, în sensul definiţiei legale, cuprinse în prevederile art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 "disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există", iar această concluzie este în acord şi cu Decizia Curţii Constituţionale menţionate, în condiţiile în care operaţiunile comerciale nu au existat altfel decât scriptic, realitatea materială fiind că bunurile au circulat între furnizorul real şi beneficiar, iar banii au urmat circuitul creat de către inculpaţi.

Nu există în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate, cu referire la apelantă o altă menţiune, iar fictivitatea relaţiilor comerciale a fost explicată atât de judecătorul fondului, cât şi anterior.

c. O altă critică formulată de către apelanta inculpată vizează încadrarea tranzacţiilor pe care le-a realizat prin hotărârea atacată ca fiind intracomunitare, în condiţiile în care susţine că faţă de starea de fapt reţinută trebuiau a fi încadrate ca fiind tranzacţii interne.

Susţine apelanta că în mod evident, în condiţiile în care se reţine că bunurile nu au părăsit teritoriul naţional, nu poate fi reţinută existenţa unei tranzacţii comerciale intracomunitară în ceea ce o priveşte, căci indiferent de cine a fost furnizorul bunurilor, lipseşte circulaţia fizică a bunurilor între două state membre.

Ca atare, reapreciind substanţa economică a tranzacţiilor realizate, instanţa de fond a sancţionat societatea fără a identifica cu precizie furnizorul real al produselor şi nu a clarificat conţinutul economic real al operaţiunii. Deci a fost aplicată o sancţiune penală pentru modalitatea de aplicare a unui anumit regim fiscal, care a fost apreciat ca fiind incorect de către organele penale,

Susţine apelanta că, pe de o parte, competenţa de a stabili regimul fiscal corespunzător al unei achiziţii aparţine în mod exclusiv organelor fiscale, iar, pe de altă parte, orice aplicare incorectă sau inexactă a legislaţiei fiscale cu privire la un anumit aspect determină doar o posibilă sancţionare a contribuabilului din punct de vedere fiscal, administrativ.

Atâta vreme cât operaţiunile de achiziţie există în materialitatea lor şi sunt înregistrate corespunzător, în speţă ne aflăm în ipoteza unei situaţii juridice fiscale, ce nu are relevanţă din punct de vedere penal, problema fiind doar de regim fiscal.

Analizând aceste critici formulate de către apelantă, prezentate în sinteză anterior, Înalta Curte consideră că judecătorul fondului a analizat şi calificat corespunzător natura juridică a tranzacţiilor realizate între societăţile comerciale utilizate de către membrii grupului infracţional.

Toate aceste aspecte au fost analizate de către instanţa de apel atunci când au fost cercetate criticile formulate atât de inculpatul B., cât şi cele formulate de către A., stabilindu-se că faţă de conduita infracţională adoptată de către membrii grupului infracţional, precum şi faţă de modul de acţiune al membrilor acestuia, prin raportare la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, recalificarea naturii tranzacţiilor realizate între societăţile comerciale implicate era necesară, frauda fiscală iniţiată de către componenţii grupului organizat justificând această măsură. Ca atare nu vor mai fi reluate argumentele prezentate acolo, acelea aplicându-se şi în privinţa susţinerilor formulate de către această apelantă.

De asemenea, a fost precizat anterior faptul că instanţa de fond a reţinut în mod corespunzător care este furnizorul real al produselor, iar toate aserţiunile apelantei sunt nefondate, sub acest aspect.

Pe de altă parte, distincţia pe care apelanta o realizează în motivele de apel formulate, între regimul fiscal aplicat de către societate operaţiunilor economice şi regimul contabil, prin prisma infracţiunii de evaziune fiscală, chiar dacă interesantă teoretic, nu este îmbrăţişată de către instanţa de apel, după cum nici concluzia la care aceasta ajunge referitoare la competenţa exclusivă a organelor fiscale de a realiza o analiză a validităţii tranzacţiilor intracomunitare şi eventuala sancţionarea a agentului economic nu este acceptată, aceasta pentru că tot eşafodajul logico-juridic pleacă de la o premisă eronată, aceea a desfăşurării activităţilor comerciale în conformitate cu prevederile legale, cu respectarea deplină a dispoziţiilor care instituie obligaţii operatorilor economici, în vederea stabilirii şi colectării taxelor către bugetul de stat.

În cauza de faţă, aşa cum a reţinut în mod just instanţa de fond, precum şi pentru argumentele prezentate anterior, activitatea inculpaţilor, membrii ai grupului infracţional organizat, a fost desfăşurată tocmai pentru a evita plata taxelor către stat, iar în aceste condiţii, documentele contabile întocmite, chiar dacă respectau formal prevederile cuprinse în Legea nr. 82/1991, nu reflectau operaţiuni comerciale reale.

În aceste condiţii, după cum chiar apelanta susţine, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, organul judiciar penal are competenţa deplină de a analiza respectivele tranzacţii comerciale din toate punctele de vedere, în condiţiile în care prin acţiunile ilicite se evită tocmai plata taxelor către bugetul de stat, inclusiv prin realizarea unor calificări eronate a situaţiilor fiscale.

d. Apelanta inculpată S.C. H. S.R.L. a criticat hotărârea primei instanţe şi în ceea ce priveşte reţinerea cuantumul prejudiciului ca fiind produs prin comiterea faptei de evaziune fiscală, ca element constitutiv al laturii obiective a infracţiunii.

Susţine aceasta că în condiţiile în care nu se poate discuta de îndeplinirea obiectului material al infracţiunii, în cauză nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu, cu atât mai puţin caracterul cert al acestuia.

Învederează aceasta că indiferent de ipoteza de lucru reţinută, fie că furnizor al bunurilor este S.C. I. S.A, fie că furnizorii sunt cele patru societăţi comerciale menţionate în documentele întocmite, suntem în prezenţa unei livrări interne, ceea ce presupune că TVA-ul este deductibil, iar prin exercitarea acestui drept nu a fost prejudiciat bugetul de stat.

Pe de altă parte, cuantumul prejudiciului reţinut în actul de sesizare a instanţei de judecată nu este demonstrat prin probe certe, expertiza efectuată în cursul urmăririi penale nestabilind acest aspect, ci expertul a formulat două ipoteze care se exclud reciproc, prin raportare la caracterul achiziţiilor, iar procurorul a stabilit prejudiciul prin însumarea sumelor menţionate în această expertiză cu titlu de prejudiciu.

Înalta Curte, analizând această critică, în primul rând, constată că anterior a stabilit reţinerea corespunzătoare de către prima instanţă a tuturor elementelor legate de calificarea tranzacţiilor realizate în cadrul grupului infracţional organizat, atât pe relaţia S.C. I. S.A. - II., cât şi în ceea ce priveşte relaţia II. - S.C. H. S.R.L., din punctul de vedere al naturii naţionale sau intracomunitare a acestora, prin raportare atât la legislaţia internă, cât şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În alt doilea rând, apelanta porneşte de la aceeaşi premisă, referitoare la legalitatea tranzacţiilor pe care le-a realizat prin intermediul reprezentanţilor săi, însă acest aspect nu poate fi acceptat de către instanţa de control judiciar, în condiţiile în care din probele existente la dosarul cauzei, aşa cum acestea au fost anterior analizate, rezultă tocmai contrariul, respectiv conivenţa infracţională a inculpaţilor, cu scopul de prejudicia bugetul de stat.

În aceste condiţii, neputându-se reţine lipsa obiectului material al infracţiunii, aşa cum susţine apelanta, se pune problema reţinerii prejudiciului cauzat prin comiterea infracţiunii, prejudiciu care constă în sumele de bani cu care bugetul de stat a fost păgubit, prin neplata TVA-ului, respectiv prin deducerea TVA-ului în cazul apelantei.

În condiţiile în care, prima instanţă a procedat în mod just la recalificarea tranzacţiilor în care apelanta a fost implicată ca fiind achiziţii intracomunitare, ca urmare a faptului că toate operaţiunile comerciale erau unele scriptice fictive, aceasta nu mai avea în mod evident dreptul de a solicita statului deducerea TVA-ului plătit furnizorilor scriptici.

Cu privire la cuantumul prejudiciului reţinut de către prima instanţă, Înalta Curte reţine că acesta, contrar susţinerilor apelantei rezultă din analiza raportului tehnico-ştiinţific întocmit în cauză, judecătorul fondului stabilind în mod just acest element pe baza acestui mijloc de probă, neexistând elemente care să conducă la o concluzie contrară. Elementele legate de cumularea sumelor menţionate de către expert rezultă din modul de calificare a tranzacţiilor realizate în cauză, iar temeiurile ce au determinat această operaţiune au fost explicate atât în considerentele sentinţei atacate, cât şi în prezenta decizie.

Legat de acest prejudiciu, apelanta a mai susţinut şi faptul că nu se poate accepta reţinerea de către prima instanţă a faptului că motivul pentru care a procedat la încheierea contractelor de achiziţii cu cele patru societăţi comerciale a fost acela de a obţine dreptul de deducere a TVA, în condiţiile în care nu ar fi obţinut niciun beneficiu, indiferent de modalitatea în care realiza respectiva achiziţie, fie intracomunitar, fie local, în primul caz achitând doar preţul fără TVA, iar în cea de-a doua având dreptul de a obţine deducerea TVA.

Înalta Curte consideră că aceste susţineri ar fi fost corecte dacă tranzacţiile se desfăşurau în spiritul respectării prevederilor legale, fără intenţia de a frauda legea şi de a prejudicia bugetul statului prin neplata TVA, respectiv prin deducerea acestei taxe. În cauză, însă, întreg circuitul a fost creat în scopul menţionat, niciun moment inculpaţii neavând alt obiectiv decât cel de a obţine sumele care fi trebuit plătite bugetului de stat drept TVA. Ca atare, aceste elemente susţinute de către apelantă nu pot fi primite de către instanţa de apel, judecătorul fondului reţinând în mod corect situaţia de fapt.

e. Apelanta S.C. H. S.R.L. a învederat şi faptul că prima instanţă, în mod greşit a reţinut că ar fi acţionat cu forma de vinovăţie cerută de norma de incriminare.

Precizează aceasta că din probele administrate nu rezultă că ar fi acţionat cu intenţie directă sau indirectă, iar prima instanţă nu a analizat aceste aspecte.

Mai mult, din actele dosarului rezultă că preţurile de achiziţie a mărfurilor de la cei patru furnizori nu erau mai mici decât cele practicate pe piaţă, după cum nu rezultă din aceleaşi probe că reprezentanţii societăţii ar fi accesat o parte din produsul infracţional, iar aceeaşi reprezentanţi nu au cunoscut provenienţa reală a mărfurilor, aspect ce le-a fost ascuns în mod deliberat de către ceilalţi membrii ai grupului infracţional.

De asemenea, reprezentantul legal al societăţii, inculpatul B. a semnat contractele cadru de achiziţie produse în aceleaşi condiţii cu celelalte contracte încheiate cu alţi furnizori, acestea având un conţinut tipizat, iar cantităţile de produse şi preţurile acestora au fost stabilite ulterior de către inculpatul A. În procesul de semnare a contractelor menţionate se utiliza o procedură internă a societăţii, actele fiind supuse unor verificări din punct de vedere legal şi economic, iar doar după ce acestea erau finalizate se proceda la semnarea actelor de către administratorul societăţii. Acesta nu a avut cunoştinţă de provenienţa reală a bunurilor achiziţionate de la cele patru societăţi comerciale şi de circuitul scriptic fictiv, după cum nu a avut cunoştinţă de faptul că bunurile nu au părăsit niciodată teritoriul României.

Înalta Curte nu poate reţine criticile formulate de către apelanta inculpată S.C. H. S.R.L. sub acest aspect, prima instanţă reţinând şi din acest punct de vedere în mod corect starea de fapt.

În condiţiile în care aceste critici au fost formulate şi de administratorul apelantei, inculpatul B., iar instanţa de control judiciar le-a analizat anterior, argumentele care au justificat respingerea susţinerilor inculpatului menţionat sunt pe deplin aplicabile şi în privinţa motivelor invocate de către această apelantă şi nu vor mai fi reluate.

Pentru toate aceste argumente, criticile formulate de către apelanta inculpată S.C. H. S.R.L. cu privire la starea de fapt reţinută de către prima instanţă vor fi respinse ca nefondate.

9. a. Apelanta inculpată S.C. I. S.A. Sibiu a criticat starea de fapt reţinută de prima instanţă, susţinând în esenţă faptul că în mod eronat prima instanţă a reţinut că marfa pe care a achiziţionat-o de la S.C. P. S.R.L. a provenit exclusiv de la DDD., în condiţiile în care din evidenţele sale contabile rezultă că societatea menţionată a realizat achiziţii şi de la societăţi comerciale din Grecia şi Bulgaria. Pe cale de consecinţă, teza potrivit căreia societatea P. şi administratorului său, inculpatul O., ar fi fost de fapt "pioni" ai apelantei nu se susţin, inculpatul menţionat fiind implicat în relaţii intracomunitare fără nicio legătură cu S.C. I. S.A.

De asemenea, prima instanţă nu a reţinut din actele şi lucrările dosarului faptul că inculpatul O. ar mai fi fost implicat în alte activităţi infracţionale similare, în cursul anului 2012, pentru care a fost cercetat penale, element ce demonstrează faptul că acesta a cunoscut natura activităţilor pe care le desfăşura, contrar susţinerilor sale.

Suplimentar, susţine apelanta faptul că realitatea tranzacţiilor realizate cu societatea comercială menţionată rezultă din faptul că nu toate produsele achiziţionate de la aceasta au fost comercializate către S.C. H. S.R.L., ci o parte au fost trimise către alţi beneficiari, fiind întocmite procese-verbale de recepţie a mărfii.

De asemenea, argumentul însuşit de către prima instanţă vizând lipsa bazei materiale a S.C. P. S.R.L. este apreciat ca fiind nerelevant, în sensul că era o practică constantă pe piaţa comerţului cu produse feroase de utilizare a unor firme de intermediere.

În fine, cu privire la relaţia cu această societate comercială, susţine apelanta că nu avea cum să cunoască faptul că aceasta nu realiza plata TVA către bugetul de stat aferent livrărilor, iar impunerea pentru apelantă a sarcinii de a cunoaşte aceste elemente apare ca fiind una mult prea complexă şi aprofundată, aşa cum rezultă şi din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Cu privire la aceste critici, instanţa de apel apreciază că ele sunt nefondate, reţinând sub un prim aspect faptul că judecata este limitată, în conformitate cu prevederile art. 371 C. proc. pen.., la obiectul sesizării instanţei, iar împrejurarea că societatea comercială administrată de inculpatul O. a efectuat achiziţii intracomunitare şi de la alte societăţi comerciale, decât aceea vizată de prezenta cauză nu poate fi analizat în prezentul cadru procesual.

De asemenea, faţă de circumstanţele concrete ale cauzei, aşa cum acestea au fost prezentate anterior când au fost analizate criticile formulate de către apelantul D., nu se poate considera că are vreo relevanţă juridică faptul că societatea menţionată anterior a mai avut relaţii comerciale şi cu alte societăţi comerciale în afara apelantei, în prezentul dosar fiind evident faptul că aceasta a fost doar o societate interpusă pentru eludarea plăţii TVA.

Acest lucru rezultă, contrar susţinerilor apelantei, nu doar din nivelul redus de educaţie a inculpatului O. ori din lipsa capacităţii logistice a societăţii comerciale al cărei administrator era acesta, ci şi din elementele care vizează activităţile desfăşurate de către inculpatul D., care l-a contactat pe primul inculpat, i-a dat indicaţii precise cu privire la modul în care să acţioneze, în sensul transmiterii facturilor.

Pe de altă parte, faptul că produsele achiziţionate de la furnizorul italian, prin intermediul S.C. P. S.R.L. au fost comercializate şi către alţi beneficiari nu poate în niciun caz reprezenta un argument care să conducă la exonerarea de răspunderea penală în prezenta cauză, fiind tot un element care nu poate face obiectul analizei faţă de limitele sesizării instanţei de judecată.

Instanţa de fond nu a reţinut faptul că mărfurile nu au existat în materialitatea lor, ci împrejurarea că aceste mărfuri provenite dintr-o achiziţie comunitară au figurat pe un circuit scriptic care implica o societate naţională cu un comportament de tip fantomă, ceea ce a permis ca în final apelanta să deducă TVA-ul care în realitate nu a ajuns niciodată la bugetul de stat.

Susţinerea apelantei legată de faptul că în comerţul cu produse feroase sunt în mod frecvent introduse societăţi comerciale intermediare, ceea ce ar constitui o practică specifică acestui gen de activităţi comerciale, nu este de natură a conduce la concluzia exonerării de răspundere penală a acesteia, fiecare relaţie comercială având specificul său, fiind posibil ca acele societăţi despre care se face vorbire să aibă un comportament fiscal corespunzător. În prezenta cauză, societatea comercială interpusă, S.C. P. S.R.L. nu a avut o asemenea conduită, iar acest lucru face obiectul cauzei, prin raportare şi la conduita reprezentanţilor apelantei în relaţia comercială.

De asemenea, tot această conduită a inculpatului D., reprezentant al apelantei, face ca toată jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene invocată de apelantă să nu fie aplicabilă în prezenta cauză, în condiţiile în care culpa reprezentatului său este aceea care a determinat nelegalitatea deducerii TVA-ului de către S.C. I. S.A., nefiind necesare efectuarea de verificări complexe şi aprofundate pentru a cunoaşte faptul că societate intermediară nu realiza plata TVA către bugetul de stat, în condiţiile în care scopul interpunerii a fost tocmai acesta. Pe cale de consecinţă, nu doar că există informaţii cu privire la implicarea reprezentanţilor persoanei impozabile într-o fraudă, ci sunt probe suficiente, administrate în prezenta cauză, ce demonstrează acest lucru, împrejurare ce determină concluzia anterioară cu privire la deducerea TVA.

b. Apelanta a mai criticat starea de fapt reţinută de judecătorul fondului şi în privinţa tranzacţiilor în care a fost implicată cu beneficiarul II.

Susţine aceasta că, în contradicţie cu cele reţinute în sentinţa atacată, preţul produselor comercializate a fost unul real, în sensul că bunurile au fost achiziţionate la un anumit preţ şi vândute ulterior către beneficiar la un preţ superior care permitea realizarea unui profit caracteristic.

În privinţa aspectelor legate de transportul produselor în afara graniţelor ţării, apelanta susţine că această relaţie comercială a fost gestionată de către inculpatul C., iar în condiţiile în care documentaţia aferentă transporturilor aparent respecta toate exigenţele legale, iar clientul îşi onora obligaţiile contractuale, la nivelul sediului central al societăţii nu au existat dubii cu privire la regularitatea desfăşurării relaţiei cu această societate.

Mai mult, nu se putea aprecia că ar fi existat un interes pentru realizarea unei colaborări între S.C. I. S.A şi S.C. H. S.R.L., în condiţiile în care acestea erau societăţi concurente.

În fine, susţine apelanta că judecătorul fondului nu a analizat aspectul legat de calificarea ca fiind livrare naţională a tranzacţiei pe care a realizat-o cu societatea din Cipru, respectiv calificarea ca achiziţie intracomunitară a operaţiunilor realizate de către S.C. H. S.R.L., în condiţiile în care în ceea ce se reţine este că a existat o relaţie directă între cele două societăţi. Consideră că în realitate, această reţinere este una ilogică şi calificarea reală a tranzacţiilor ar conduce la reţinerea unui prejudiciu mult mai redus.

Instanţa de apel consideră criticile formulate ca nefondate, judecătorul fondului reţinând în mod corect starea de fapt pe baza probelor administrate şi în privinţa relaţiei comerciale dintre apelantă şi II.

Argumentul legat de faptul că din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că preţul produselor comercializate a fost unul real, în sensul că apelanta a adăugat un adaos comercial la preţul de achiziţie, nu are nicio relevanţă din punctul de vedere al infracţiunilor ce fac obiectul prezentei cauze. Indiferent de adăugarea acestui adaos comercial, caracterul nereal al tranzacţiilor comerciale rezultă din alte elemente şi componenta preţ a avut importanţa sa numai pentru că justifică interesul manifestat de către reprezentanţii S.C. H. S.R.L. în achiziţionarea produselor de la societăţile comerciale implicate.

Din probele dosarului rezultă indubitabil faptul că relaţia comercială existenta între apelantă şi II. a fost doar una scriptică, produsele comercializate de către S.C. I. S.A nepărăsind niciun moment teritoriul naţional pentru a ajunge în posesia societăţii străine, bunurile circulând direct pe relaţia furnizori S.C. I. S.A. - S.C. H. S.R.L. fără ca acestea să tranziteze vreun moment graniţa României.

Acesta a fost elementul care a condus judecătorul fondului în mod just la reţinerea caracterul naţional al tranzacţiei menţionate, ceea ce conduce la recalificarea acestei tranzacţii în sensul menţionat.

Împrejurarea că toate aceste activităţi comerciale au fost supervizate de către inculpatul C., iar din analiza documentelor justificative care se înregistrau în cadrul societăţii comerciale conducerea acesteia nu putea determina fictivitatea raporturilor comerciale derulate nu este un element de natură a conduce la concluzia pe care apelanta a prezentat-o, respectiv exonerarea de orice răspundere penală.

În condiţiile în care inculpatul menţionat era salariatul societăţii, activităţile pe care acesta le-a desfăşurat angajează în mod evident răspunderea socială, ineficacitatea mijloacelor interne de verificare, coordonare şi supraveghere a persoanelor care reprezintă societate neputând fi opusă drept o cauză de exonerare a răspunderii penale.

În privinţa interesului societăţii de a intra în relaţii de afaceri cu o societate concurentă, Înalta Curte consideră că acest argument ar fi putut fi admis în condiţiile unor relaţii comerciale reale şi nu cu elemente de fictivitate, care au fost realizate doar pentru a obţine anumite fiscale prin neplata taxelor către bugetul de stat.

Pe de altă parte, instanţa de apel acceptă că este foarte probabil ca organele centrale de conducere ale societăţi să nu fi cunoscut activitatea pe care inculpatul C. a desfăşurat-o la locul acestuia de muncă, dar acest aspect, aşa cum anterior s-a menţionat nu este de natură a conduce la exonerarea de răspundere penală.

În fine, critica ce vizează calificarea eronată a tranzacţiilor desfăşurate între societăţilor comerciale implicate în cadrul grupului infracţional organizat a mai fost analizată anterior, reţinerea faptului că apelanta nu a fost implicată în livrări intracomunitare rezultând din aceea că produsele nu au depăşit graniţele teritoriului naţional, în vreme ce recalificarea tranzacţiilor în care a fost implicată S.C. H. S.R.L. fiind rezultatul comportamentului infracţional adoptat de către membrii grupului reprezentanţi ai societăţii.

Faţă de starea de fapt reţinută în mod corect de către prima instanţă, aceasta a realizat o corespunzătoare încadrare în drept a faptelor inculpaţilor, antrenarea răspunderii penale a acestora fiind rezultatul încălcării normelor indicate în considerentele hotărârii atacate, în condiţiile reţinerii, în mod just, şi a prevederilor legii penale mai favorabile.

Preliminar, Înalta Curte va analiza critica formulată de către apelantul inculpat E., referitoare la nelegala schimbare a încadrării juridice a faptelor ca urmare a aplicării prevederilor art. 5 C. pen., vizând legea penală mai favorabilă, acesta susţinând că judecătorul fondului a procedat nelegal la condamnarea sa în baza unor incriminări cu care instanţa nu a fost sesizată, fără a proceda în mod legal la schimbarea încadrării juridice, ci doar la o recalificare a faptelor ca şi încadrare juridică.

Analizând încheierea de la termenul din 25 octombrie 2017, când au avut loc dezbaterile în faţa primei instanţe, instanţa de apel reţine faptul că apărătorul ales al apelantului inculpat a solicitat în mod expres instanţei de judecată schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată E. din infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea prev. de disp. art. 323 C. pen. anterior, şi din infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea prev. de art. art. 26 C. pen. anterior, cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, apreciind că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară, solicitarea fiind formulată în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) C. pen.

Potrivit textului legal menţionat anterior:

"În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă."

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 386 alin. (1) C. proc. pen.: "Dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea."

Rezultă din analiza acestei prevederi legale faptul că instanţa este obligată a proceda la aplicarea legii penale mai favorabile şi procedeul tehnic ce se utilizează în practica judiciară este acela al schimbării încadrării juridice a faptelor, în conformitate cu prevederile art. 386 alin. (1) C. proc. pen.

Faptul că judecătorul fondului nu a invocat textul legal menţionat anterior şi a utilizat un termen relativ sinonim cu cel legal nu poate conferi o altă semnificaţie operaţiunii juridice pe care acesta a realizat-o, iar, în condiţiile în care apărătorul ales al apelantului inculpat E. este cel care a cerut expres aplicarea dispoziţiilor din legea ieşită din vigoare, ca lege penală mai favorabilă, exclude posibilitatea ca acesta să fi suferit vreo vătămare prin soluţia adoptată.

Instanţa de apel remarca faptul că soluţia a fost adoptată de către prima instanţă anterior Deciziei nr. 250/2019 a Curţii Constituţionale a României, astfel încât, nu exista obligativitatea adoptării soluţiei de schimbare a încadrării juridice prin încheiere anterioară hotărârii de dezînvestire, pe de o parte, iar pe de altă parte, chiar analizând această operaţie prin prisma criteriilor menţionate de către instanţa de contencios constituţional, în sensul garantării dreptului la apărare al inculpatului, nu se poate constata o vătămare a acestui drept în condiţiile în care instanţa a analizat şi încuviinţat, parţial, solicitarea acestuia.

Faptul că în cererea pe care apărătorul inculpatului a formulat-o, referitoare la aplicarea prevederilor legii penale mai favorabile, acesta a menţionat că solicită schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de grup infracţional organizat în infracţiune de asociere pentru comiterea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 C. pen. anterior, nu are nicio influenţă cu privire la cererea de aplicare a legii penale mai favorabile, considerentele expres exprimate de apărător în justificarea cererii formulate ţinând de cuantumul pedepselor şi modalitatea de sancţionare a concursului de infracţiuni.

Ca atare, critica formulată de către apelantul inculpat E. nu poate fi primită, instanţa de fond prin soluţia adoptată neîncălcându-i dreptul la apărare în condiţiile în care cererea de schimbare a încadrării juridice în aplicarea prevederilor legii penale mai favorabile i-a aparţinut.

Instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpaţilor persoane fizice şi a dispus condamnarea acestora pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, constituirea unui grup infracţional organizat, precum şi de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, evaziune fiscală în formă continuată, în vreme ce inculpatele societăţi comerciale au fost condamnate pentru ultima infracţiune.

Cu privire la prima infracţiune menţionată, judecătorul fondului a reţinut că acţiunile inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale acesteia, fiind săvârşite cu forma de vinovăţie prevăzută de lege şi producând urmarea imediată consacrată de norma penală.

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, reţinută în sarcina inculpaţilor, ca urmare a corectei aplicări a prevederilor art. 5 C. pen., constă în "Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup", iar potrivit alin. (3) "Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni."

Rezultă din această definiţie legală că elementul material al infracţiunii este unul alternativ, respectiv iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup.

Iniţierea unui grup infracţional organizat înseamnă pregătirea sau organizarea unei asemenea structuri. Iniţiatorul unui grup infracţional este persoana care pune bazele unei pluralităţi constituite de infractori.

Constituirea unui grup infracţional organizat este o activitate prin care se înfiinţează o organizaţie criminală care vizează săvârşirea unor infracţiuni dintre cele prevăzute de Legea nr. 39/2003. Prin activitatea de iniţiere şi constituire este întemeiată şi organizată pluralitatea de infractori.

Aderarea la o asociere constituită în scop infracţional constă în dobândirea calităţii de membru al asocierii, iar acest lucru se poate realiza prin manifestări exprese sau tacite.

Sprijinirea asocierii infracţionale înseamnă un ajutor, de orice fel, acordat unui astfel de grup. Ajutorul poate fi de natură materială sau de ordin moral.

În prezenta cauză, judecătorul fondului a reţinut în sarcina inculpaţilor persoane fizice diverse modalităţi ale elementului material, prin raportare la activitatea concretă a acestora. Astfel, în sarcina inculpaţilor A., B., C., D., E. s-a reţinut activitatea de constituire a grupului infracţional organizat, în vreme ce în sarcina inculpaţilor F. şi G. s-a reţinut activitatea de aderare la grupul infracţional organizat.

În cadrul grupului au mai acţionat şi inculpaţii care au înţeles să utilizeze procedura simplificată, L., M., care au fost şi iniţiatorii acestui grup, precum şi S., N., T., O., K., care au aderat la acest grup.

Aşa cum anterior s-a prezentat, grupul infracţional a fost conceput pentru a funcţiona pe paliere, existând un nucleu central, al iniţiatorilor L., M., cei care au înfiinţat societatea cu sediul în Cipru, cărora li s-a alăturat inculpatul E. Ulterior, ca urmare a modului în care activitatea grupului a fost gândită de către iniţiatorii acestuia a fost necesară cooptarea în cadrul grupului a unor membrii care să asigure existenţa palierelor care făceau operaţional grupul în vederea atingerii scopului propus, respectiv palierul furnizorilor de produse, precum şi palierul beneficiarului mărfurilor.

În aceste condiţii, criticile pe care apelantul inculpat B. le formulează cu privire la faptul că judecătorul fondului în mod eronat a apreciat acţiunile sale ca reprezentând manifestări specifice constituirii grupului infracţional organizat nu pot fi primite, în condiţiile în care până la momentul constituirii palierelor de acţiune din cadrul grupului nu se poate vorbi de existenţa acestuia.

Acest aspect a fost reliefat şi anterior, când au fost analizate criticile apelanţilor cu privire la starea de fapt stabilită de prima instanţă, iar structurarea grupului infracţional nu poate avea altă accepţiune, respectiv aceea de constituire a grupului şi nu de aderare la acesta.

De asemenea, faptul că inculpatul B. a interacţionat direct doar cu unul dintre coinculpaţii din cadrul grupului, respectiv inculpatul A. nu este de natură a lipsi de semnificaţie penală acţiunile acestuia, în condiţiile în care fără acceptul acestuia de implicare în activităţile infracţionale, grupul infracţional nu şi-ar fi putut desfăşura activitatea în condiţiile descrise în actul de acuzare şi reţinute în hotărârea atacată.

Similară este situaţia şi în cazul inculpatului A., acesta făcând parte din acelaşi palier cu inculpatul B., iar criticile formulate de către acesta nu pot fi acceptate pentru aceleaşi considerente.

A susţinut acesta şi că acţiunile sale sunt ulterioare discuţiilor pe care coinculpaţii L. şi M. le-au avut cu inculpatul E. şi nu a participat la nicio discuţie până la un moment ulterior contactării de către aceste persoane a martorului RR., dar aceste elemente nu sunt de natură a conduce la concluzia că nu a participat la constituirea grupului infracţional, în condiţiile anterior menţionate, respectiv la conturarea palierului care asigura desfacerea produselor.

Inculpatul E. a susţinut faptul că acţiunile sale nu întrunesc elementul material al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în condiţiile în care faptele sale nu se circumscriu tipicităţii normei de incriminare, respectiv acestea au fost unele ocazionale, întreprinse într-un interval de timp redus, în mod spontan, ceea ce face ca în speţă să fie incidente prevederile art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003.

Înalta Curte, având în vedere prevederile art. 2 lit. a) teza finală din Legea nr. 39/2003:

"nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului;", constată că în prezenta cauză nu se poate reţine, cu privire la apelantul inculpat, faptul că acţiunile sale au avut un caracter ocazional, ceea ce ar fi condus la aplicarea prevederilor legale menţionate, în condiţiile în care pe de o parte acestea nu au avut loc o perioadă atât de scurtă de timp, ceea ce să le confere caracterul ocazional stabilit de lege, iar pe de altă parte, grupul nu a fost constituit doar pentru comiterea imediată a unei infracţiuni, ci acesta a avut ca scop comiterea faptei penale o perioadă îndelungată de timp.

Mai mult, aşa cum s-a reţinut în starea de fapt, inculpatul apelant E., nu doar că a intermediat întâlnirile care au condus la structurarea grupului, dar ulterior a şi beneficiat de rezultatele acţiunii sale, primind comision pentru activitatea desfăşurată.

Ca atare aceste critici nu pot fi acceptate de instanţa de control judiciar, nefiind unele fondate.

Apelantul inculpat C. a susţinut, de asemenea, că acţiunile sale nu întrunesc elementul material al infracţiunii de grup infracţional organizat, însă nu indică elementele care conduc la această concluzie, susţinerile sale vizând starea de fapt fiind analizate anterior, instanţa de control judiciar apreciind că judecătorul fondului a reţinut corect starea de fapt şi în privinţa acestui inculpat. În aceste condiţii, reţinerea contribuţiei sale la activitatea grupului apare ca fiind una justă, acţiunile sale, subsumate palierului furnizorilor de produse în cadrul grupului, reprezentând elementul material al infracţiunii ce este analizată aici.

Constituirea grupului a presupus coagularea în jurul iniţiatorilor grupului a membrilor care constituiau celelalte paliere pentru ca funcţionarea pluralităţii infracţionale să fie posibilă, iar apelantul inculpat C. a făcut parte din acea parte a grupului care se ocupa de procurarea produselor comercializate.

Cooptarea sa în cadrul grupului s-a realizat prin intermediul inculpatului E., colegul său de liceu cu care nu se revăzuse de mai bine de 20 de ani, iar acţiunile sale ulterioare, descrise de către prima instanţă, reprezintă tocmai elementul material al infracţiunii.

Suplimentar, inculpatul C. a atras în grupul infracţional şi pe inculpatul D., responsabil cu achiziţii de mărfuri în cadrul societăţii comerciale, care la rândul său a dezvoltat palierul furnizorilor de produse pe relaţia societăţii din Italia, DDD., S.C. P. S.R.L. Fântâna Mare, jud. Suceava, S.C. I. S.A. Sibiu.

La rândul său apelantul inculpat D. a susţinut faptul că acţiunile sale nu pot constitui elementul material al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat în condiţiile în care faptele sale nu au avut continuitate, fiind unele ocazionale, fără a exista o înţelegere între membrii grupului care să îi confere acestuia stabilitate şi durabilitate.

Contrar susţinerilor acestui inculpat, instanţa de apel, în concordanţă cu cele reţinute de către judecătorul fondului în hotărârea atacată, apreciază că faptele inculpatului reprezintă elementul material al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, acţiunile sale desfăşurându-se o perioadă suficientă de timp pentru a nu mai putea fi avut în vedere caracterul ocazional, spontan al acţiunii.

Inculpatul apelant F. a susţinut şi el că acţiunile reţinute în sarcina sa de instanţa de fond ca reprezentând elementul material al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în varianta aderării, nu pot avea această valenţă, în condiţiile în care ele au avut un caracter ocazional, care rezultă din perioada scurtă în care acesta aparte ca participant alături de ceilalţi inculpaţi, respectiv între 06.12.2011 şi 02.02.2012, precum şi numărul redus de CMR-uri aferente autocamionului închiriat.

Înalta Curte, analizând aceste critici, consideră că în mod evident nu se poate reţine caracterul ocazional invocat de către apelant în condiţiile în care acesta a acţionat o perioadă de timp suficientă pentru a nu se mai putea considera că acţiunile sale au caracteristicile unei fapte întâmplătoare, unice, determinată de o rezoluţie infracţională spontană, iar numărul de documente oferite celorlalţi membrii ai grupului, contra cost, pentru a fi valorificate în cadrul circuitului infracţional nu este unul nesemnificativ. Pe de altă parte, este de remarcat faptul că inculpatul a oferit aceste documente în mai multe ocazii şi nu într-o situaţie unică pentru a aprecia că a avut o rezoluţie unică.

Deci, acţiunile sale, aşa cum au fost reţinute în mod corespunzător de către judecătorul fondului, reprezintă elementul material al infracţiunii de grup infracţional organizat în varianta aderării, criticile formulate neputând fi acceptate de către instanţa de apel.

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în oricare dintre formele sale alternative, trebuie să aibă ca finalitate un grup infracţional organizat, care să îşi propună săvârşirea uneia sau a mai multor infracţiuni dintre cele prevăzute expres de art. 2 din Legea nr. 39/2003. Cu excepţia modalităţii iniţierii, acest lucru înseamnă că grupul infracţional trebuie să fie structurat, format din trei sau mai multe persoane, să existe pentru o perioadă şi să acţioneze, în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine, în mod direct sau indirect, un beneficiu financiar sau un alt beneficiu material.

În prezenta cauză, în mod evident acţiunile inculpaţilor apelanţi întrunesc aceste condiţii, finalitatea urmărită de către aceştia fiind aceea de a crea un grup infracţional organizat, în vederea comiterii unei infracţiuni de evaziune fiscală, infracţiune care este una gravă în accepţiunea art. 2 pct. 5 şi 20 din Legea nr. 39/2003.

Grupul infracţional în care inculpaţii au acţionat a fost unul structurat, în condiţiile normei de incriminare, existând o structură organizatorică certă, pe baza căreia aceştia au acţionat, grupul având în compunerea sa, aşa cum s-a menţionat în mai multe rânduri pe parcursul prezentei decizii, lucru reţinut în mod corect şi de judecătorul fondului, un nucleu central, compus din iniţiatorii grupului, inculpaţii L. şi M., alături de inculpatul E., precum şi palierele menţionate, având în compunerea lor inculpaţii aşa cum au fost individualizaţi.

De asemenea, grupul infracţional a acţionat o perioadă de timp suficientă pentru a se considera că întruneşte condiţia impusă de norma legală, iar pe perioada sa de existenţă, inculpaţii au acţionat coordonat, element ce rezultă din emiterea comenzilor pentru produse doar în măsura în care exista o posibilitate pentru beneficiarul final de a valorifica mărfurile, în cadrul grupului fiecare inculpat având un rol stabilit în mod cert, aşa cum s-a reţinut în mod just în hotărârea atacată.

Toate aceste elemente conduc la concluzia că judecătorul fondului a reţinut în mod just faptul că acţiunile inculpaţilor reprezintă elementului material al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

Din punct de vedere al laturii subiective, instanţa de fond a reţinut cu privire la fiecare dintre inculpaţii apelanţi faptul că aceştia au acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, respectiv cu intenţie directă, având fiecare dintre aceştia convingerea că sunt membrii ai grupului infracţional şi că acţiunile lor conjugate sunt apte să conducă la atingerea scopului constituirii grupului, respectiv obţinerea unor beneficii financiare ca urmare a faptul că bugetul de stat era prejudiciat prin neplata TVA, respectiv prin deducerea nelegală a acestei taxe.

Inculpatul B. a susţinut că nu a comis faptele imputate cu vinovăţie, în condiţiile în care nu a cunoscut membrii grupului infracţional, cu excepţia inculpatului A., iar semnarea contractelor comerciale prin care societatea comercială al cărei administrator era a fost implicată în activităţile grupului s-a realizat fără ca el să cunoască partenerii, în urma unei proceduri obişnuite, instituită în cadrul societăţii comerciale. De asemenea, a mai susţinut acesta că nu avea cum să facă demersuri pentru a verifica traseul mărfurilor şi seriozitatea partenerilor comerciali, iar rapoartele de audit realizate la nivelul societăţii nu au indicat niciun fel de nereguli cu privire la procedurile aplicate.

Atunci când a analizat criticile formulate de către apelant cu privire la starea de fapt reţinută în hotărârea atacată, Înalta Curte a apreciat că aceste elemente nu pot fi acceptate, inculpatul apelant săvârşind fapta cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, cunoscând că acţiunile sale sunt parte a activităţii grupului infracţional.

Împrejurarea că nu a cunoscut pe toţi membrii grupului infracţional nu este de natură a conduce la concluzia lipsei intenţiei în comiterea faptei, în condiţiile în care structurarea grupului nu impunea o interacţiune personală a tuturor coinculpaţilor, iar existenţa unor proceduri interne de verificare şi auditare a activităţi societăţii comerciale nu este de natură a exonera de răspundere penală inculpatul prin înlăturarea vinovăţiei sale în comiterea faptei.

Similar, inculpatul A. a invocat faptul că instanţa fondului a reţinut în mod eronat faptul că a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege în comiterea infracţiunii, însă elementele prezentate nu pot constitui justificarea reţinerii acestei susţineri. Înalta Curte, atunci când a analizat criticile ce vizau starea de fapt avută în vedere de prima instanţă, a prezentat considerentele pentru care consideră că apelantul a acţionat în deplină cunoştinţă de cauză, cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

Apelantul inculpat E. a susţinut faptul că judecătorul fondului a apreciat în mod greşit că a acţionat cu vinovăţie în constituirea grupului infracţional organizat, din punctul său de vedere acţiunile sale, aşa cum sunt reţinute în hotărârea atacată, fiind unele comise fără vinovăţie, rezultatul unor rugăminţi adresate de către prieteni.

Toate aceste critici nu au putut fi reţinute de instanţa de apel, în analiza realizată anterior fiind stabilite condiţiile în care inculpatul a acţionat, din punct de vedere subiectiv acesta acţionând cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, respectiv cu intenţie directă, aceasta rezultând atât din faptul că a cunoscut integral planul de acţiune al inculpaţilor M. şi L., iniţiatorii grupului, cât şi din aceea că a fost persoana care s-a implicat pentru coagularea grupului, prin identificarea furnizorilor şi a beneficiarului, iar ulterior a beneficiat de produsul infracţional prin perceperea unui comision.

Şi apelantul inculpat C. a susţinut că prima instanţă a apreciat în mod eronat că a comis fapta ce i se impută cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, învederând acesta că din probele dosarului nu rezultă că ar fi convenit cu inculpaţii iniţiatori ai grupului cooperarea infracţională, iar întâlnirea cu inculpatul E., fost coleg de liceu, a fost cea care a ocazionat încheierea contractului în litigiu, iar la acea unică întâlnire i-a cunoscut şi pe inculpaţii M. şi L., în vreme ce alţi inculpaţi nu a cunoscut la respectiv moment, ci ulterior şi doar parţial.

Instanţa de apel consideră că prima instanţă a reţinut în mod corect vinovăţia inculpatului în comiterea acestei infracţiuni, criticile formulate de către acesta cu privire la starea de fapt nefiind considerate ca fiind întemeiate pentru motivele anterior prezentate. Apelantul a acţionat cu forma de vinovăţie impusă de lege, intenţia directă, iar faptul că acesta nu a cunoscut toţi membrii grupului infracţional nu are nicio relevanţă din acest punct de vedere, înţelegerea infracţională fiind realizată cu inculpaţii care erau iniţiatorii grupului, M. şi L., prin intermediul inculpatului E.

O apărare similară are şi inculpatul D., în sensul că lipsa sa de vinovăţie în comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat rezultă din faptul că nu a cunoscut coinculpaţii, cu excepţia inculpatului C., persoană faţă de care se afla în relaţii de subordonare ierarhică.

Cu toate acestea instanţa de apel nu poate accepta această apărare, în condiţiile în care din probele administrate în cauză, aşa cum acestea au fost analizate de către judecătorul fondului, precum şi de instanţa de control judiciar, anterior, rezultă implicarea inculpatului apelant în acţiunile grupului, precum şi faptul că această activitate infracţională a fost una conştientă, fără a putea fi reţinute elemente care să excludă intenţia în comiterea faptelor.

În fine, inculpatul F., deşi a susţinut că a acţionat fără vinovăţie în comiterea infracţiunii, în varianta normativă reţinută în ceea ce îl priveşte, aderarea la grupul infracţional organizat, această susţinere nu poate fi reţinută de către instanţa de apel, judecătorul fondului apreciind în mod just intenţia apelantului în comiterea faptei. Anterior, când a verificat criticile formulate cu privire la starea de fapt menţionată în considerentele hotărârii atacate, instanţa de control judiciar a reliefat elementele care au convins-o cu privire la comiterea faptei de către acest inculpat cu intenţie directă.

Faţă de aceste considerente, în condiţiile în care criticile formulate de către apelanţi nu pot fi primite, instanţa de apel consideră că în mod just s-a reţinut în hotărârea atacată în sarcina inculpaţilor apelanţi comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în condiţiile în care acţiunile acestora întrunesc elementele constitutive ale acestei infracţiuni prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003.

Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, au formulat critici toţi inculpaţii apelanţi.

Prealabil, Înalta Curte va analiza în ce măsură reţinerea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. anterior se impunea, aceasta în condiţiile în care apelanţii inculpaţi B., S.C. H. S.R.L. au susţinut că era aplicabilă în cauză Decizia nr. 25/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei probleme de drept, decizie prin care s-a statuat că "există unitate naturală de infracţiune în condiţiile în care impozitele se referă la aceeaşi societate comercială reprezintă o infracţiune unică de evaziune fiscală, chiar şi atunci când au natură diferită -neînregistrarea de venituri şi înregistrări din operaţiuni fictive".

Analizând hotărârea atacată prin prisma deciziei menţionate de către apelanţi, instanţa de apel apreciază că această susţinere este nefondată în condiţiile în care chestiunea de drept soluţionată cu caracter obligatoriu are un alt obiect, respectiv, "dacă acţiunile enumerate în art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală sau variante alternative ale elementului material al infracţiunii unice de evaziune fiscală."

Soluţia adoptată de completul investit cu soluţionarea acelei chestiuni de drept este în sensul că "că acţiunile şi inacţiunile enunţate în art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care se referă la aceeaşi societate comercială, reprezintă variante alternative de săvârşire a faptei, constituind o infracţiune unică de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale."

De asemenea, relevant cu privire la prezenta cauză este următorul pasaj din decizia precizată:

"Omisiunea, respectiv evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a unor operaţiuni nereale, fictive, în aceeaşi împrejurări, cu privire la una sau mai multe societăţi comerciale, existenţa unor intervale scurte de timp şi o rezoluţie infracţională unică ori săvârşirea faptelor la intervale mari de timp şi în baza unor rezoluţii infracţionale distincte fie conferă faptelor caracter continuat, fie determină existenţa unui concurs real de infracţiuni, acest atribut revenind exclusiv autorităţii judiciare chemate să aplice legea."

Rezultă din aceste paragrafe citate din decizia indicată de către apelanţi faptul că încadrarea faptelor în forma continuată a infracţiunii de evaziune fiscală în funcţie de criteriile legale, existenţa unor intervale de timp scurte, o rezoluţie infracţională unică ori săvârşirea faptelor la intervale mari de timp şi în baza unor rezoluţii infracţionale distincte, ca infracţiuni continuate sau infracţiuni comise în concurs real este atributul exclusiv al instanţei de judecată.

Ceea ce a clarificat instanţa supremă este faptul că acţiunile sau inacţiunile enunţate de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 reprezintă variante alternative ale aceleiaşi infracţiuni, iar în situaţia comiterii ambelor variante de către aceeaşi societate comercială suntem în prezenţa unei infracţiuni unice de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din legea anterior menţionată.

Ca atare, prin decizia menţionată nu s-a interpretat legea în sensul pretins de către apelanţi, fiind rolul organului judiciar de a stabili în ce măsură faptele inculpaţilor constituie o infracţiune unică ori o infracţiune în formă continuată.

În conformitate cu prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. anterior: "Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.".

În prezenta cauză, acţiunile imputate inculpaţilor care reprezintă elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală au fost comise la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, iar fiecare dintre aceste acţiuni prezintă, fiecare în parte, conţinutul infracţiunii, aşa că în mod corect judecătorul fondului a reţinut forma continuată a infracţiunii la încadrarea juridică, critica formulată nefiind întemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Elementul material al laturii obiective constă în evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a unor operaţiuni fictive.

În art. 2 lit. f) din aceeaşi lege este dată şi definiţia operaţiunii fictive, ca fiind disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există.

Infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 săvârşită în cadrul unei societăţi comerciale poate avea ca subiect activ nu numai administratorul de drept al societăţii, cât şi administratorul de fapt al acesteia, ori altă persoană care operează operaţiuni de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale, întrucât legea nu prevede calitatea subiectului activ şi nu condiţionează existenţa infracţiunii de săvârşirea faptei de către o persoană care are o anumită calitate.

Ca atare, faţă de starea de fapt reţinută în hotărârea apelată, care a fost apreciată ca fiind una în concordanţă cu realitatea de către instanţa de control judiciar, pentru motivele arătate anterior, judecătorul fondului a reţinut în mod corect în sarcina inculpaţilor A., B., C., D., comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în calitate de autori, în vreme ce în sarcina inculpaţilor apelanţi E. şi F. comiterea unei complicităţi la aceeaşi infracţiune, acţiunile acestora care întrunesc elementele constitutive ale laturii obiective a infracţiunii, fiind comise din punct de vedere subiectiv cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

Astfel, inculpatul B., în calitatea sa de administrator de drept al S.C. H. S.R.L., în perioada octombrie 2011 - septembrie 2012, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, în calitate de administrator al S.C. H. S.R.L. Craiova a înregistrat în evidenţa contabilă a acestei societăţi un număr de 151 de facturi fiscale şi un număr de 274 de avize de însoţire a mărfii emise în numele S.C. X. S.R.L. Craiova, S.C. W. S.R.L., Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. Brădeşti, judeţul Dolj şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, documente reprezentând cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni economice reale, scopul acţiunilor conjugate ale tuturor membrilor grupării infracţionale fiind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.

Din punctul de vedere al laturii subiective, în condiţiile în care apelantul a susţinut că nu a cunoscut caracterul ilicit al activităţii grupului infracţional, instanţa de apel menţionează că, aşa cum a precizat când a analizat criticile formulate cu privire la starea de fapt reţinută de prima instanţă, vinovăţia inculpatului este evidentă, acesta ştiind care este natura tranzacţiilor în care se implică, în condiţiile în care coinculpatul A. l-a informat cu privire la negocierile purtate, lucru care i-a fost adus la cunoştinţă şi de către martorul RR.

În acelaşi sens, faptele inculpatului apelant A. care vizează aceeaşi perioadă de acţiune, dar şi aceleaşi documente contabile, cu privire la care a contribuit la înregistrarea în evidenţele contabile, fapte comise în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la diferite intervale de timp, în calitatea sa de director de achiziţii în fapt al S.C. H. S.R.L., întrunesc elementele constitutive ale laturii obiective ale infracţiunii menţionate.

Aşa cum anterior s-a precizat, legea nu impune, contrar susţinerilor apelantului, existenţa unui subiect activ calificat, iar oricum interpretarea pe care acesta o dă textului legal nu poate fi primită în condiţiile în care aceasta ar conduce la lipsirea de efect a normei penale. Nu poate fi acceptată teoria potrivit căreia unicul autor al infracţiunii de evaziune fiscală, în cazul în care contribuabil este o societate comercială, este persoana juridică, aşa cum susţine apelantul, în condiţiile în care această entitate este o ficţiune a legii care îi recunoaşte acestei organizări umane personalitate juridică, iar actele societăţii sunt actele reprezentanţilor săi.

Pe de altă parte, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel nu au analizat dacă înregistrările în contabilitatea societăţii s-au realizat cu respectarea prevederilor legale, întrucât acest element nu are influenţă cu privire la infracţiunea care face obiectul cauzei, ci, ceea ce a reţinut prima instanţă, iar instanţa de control judiciar a considerat că este corespunzător probelor administrate în cauză, vizează neconcordanţa dintre tranzacţiile înregistrate şi tranzacţiile efectuate în realitate, aspect care a fost amplu expus anterior, precum şi în hotărârea atacată, în cauză fiind în prezenţa înregistrării unor operaţiuni fictive, pentru motivele arătate anterior, când au fost analizate criticile formulate cu privire la starea de fapt.

Faptele inculpatului apelant C., care în perioada de referinţă, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, în calitate de manager de vânzări al S.C. I. S.A. Sibiu - punct de lucru Bucureşti, a dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a acestei societăţi a 97 de facturi fiscale, x avize de însoţire a mărfuri şi 330 de documente de transport tip CMR, aferente livrărilor de materiale de construcţii către II. Cipru, documente ce reflectă operaţiuni comerciale fictive, scopul evidenţierii lor în contabilitate fiind acela de a disimula livrarea mărfurilor pe teritoriul naţional şi, implicit, de a se sustrage de la plata T.V.A. întrunesc elementele constitutive ale laturii obiective ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

Înalta Curte apreciază că concluziile pe care inculpatul apelant le trage cu privire la calitatea pe care trebuie să o aibă subiectul activ al infracţiunii, aşa cum acestea ar rezulta din interpretarea prevederilor art. 6 şi 10 din Legea nr. 82/1991, privind contabilitatea nu pot fi primite pentru că, aşa cum chiar apelantul susţine, legea penală nu cere o anumită calitate specială a persoanei care comite infracţiunea, fiind necesar în accepţiunea legii penal care persoana să fi realizat înregistrare, fără ca acest lucru să se limiteze la activitatea practică de completare a evidenţelor contabile.

Interpretarea pe care inculpatul o dă textelor legale pe care le citează ar conduce la o limitare nejustificată legal a sferei persoanelor care au aptitudinea de a fi subiect activ al acestei infracţiuni, ceea ce nu este în concordanţă cu spiritul legii penale. În situaţiile în care legiuitorul a avut în vedere circumstanţierea subiectului activ al unei infracţiuni a realizat acest lucru în mod expres.

În cauză, inculpatul, chiar dacă nu avea în fişa postului atribuţii care vizau operaţiunile de înregistrarea în contabilitatea societăţii a documentelor contabile, ca fi operaţiune practică de înscriere în evidenţe a acestor acte, a dispus înregistrarea acestora, în sensul reţinut de către prima instanţă, ceea ce reprezintă tocmai elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală.

În ceea ce priveşte latura subiectivă a acestei infracţiuni, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, în scopul prevăzut de norma de incriminare şi anume evitarea plăţii către bugetul de stat a sumelor datorate cu titlul de TVA.

Similar, faptele apelantului inculpat D., care în calitate de manager de categorie în cadrul S.C. I. S.A. Sibiu, pentru perioada octombrie 2011 - martie 2012, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv a contribuit la înregistrarea în evidenţa contabilă a acestei societăţi a 124 de facturi fiscale emise în numele S.C. P. S.R.L. Suceava, documente ce nu au la bază operaţiuni economice reale, scopul evidenţierii lor în contabilitate fiind acela de a disimula achiziţionarea mărfurilor din spaţiul intracomunitar şi, implicit, de a crea aparenţa de legalitate a deducerii T.V.A., cu consecinţa obţinerii unor importante sume de bani şi prejudicierii bugetului de stat, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Lega nr. 241/2005.

Criticile formulate de către apelantul menţionat referitoare la neîntrunirea calităţii speciale pentru a putea fi subiect activ al acestei infracţiuni, în condiţiile în care sunt similare cu cele invocate de către inculpatul C. nu vor putea fi primite de către instanţa de apel, argumentele menţionate anterior fiind pe deplin aplicabile şi în cazul acestui inculpat.

Din punct de vedere subiectiv, contrar susţinerilor inculpatului apelant, acesta acţionat cu intenţie directă, urmărind şi scopul special prevăzut de lege, sustragerea de la plata obligaţiilor legale, aşa cum s-a reţinut când a fost analizată starea de fapt, susţinerea acestuia în sensul că nu putea prevede sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, în condiţiile în care nu avea acces la contabilitatea societăţii comerciale neputând fi primită, în condiţiile în care era evident că, aşa cum rezultă din probele dosarului, acesta cunoştea care sunt consecinţele acţiunilor sale, rezultatul interpunerii unei societăţi fantomă pe circuitul achiziţiei intracomunitare.

De asemenea, neinculparea administratorului de drept al S.C. I. S.A. Sibiu nu are nicio relevanţă în prezenta cauză, neexistând vreo consecinţă în ceea ce în priveşte pe inculpat din acest punct de vedere.

În privinţa inculpatului apelant E., instanţa de apel apreciază, în concordanţă cu judecătorul fondului, că acţiunile acestuia constând în intermedierea contactelor între reprezentanţii societăţilor comerciale implicate în circuitul comercial fictiv, S.C. I. S.A. Sibiu (inculpatul C.) şi cei ai S.C.H. S.R.L. Craiova (inculpatul A. şi martorul RR.), pe de o parte, şi reprezentaţii legali ai II. Cipru, pe de altă parte, reprezintă acte de complicitate anterioară în comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen., cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, acte care din punct de vedere subiectiv au fost comise cu intenţie directă, urmărind scopul special prevăzut de lege, sustragerea de la plata obligaţiilor către bugetul de stat.

Contrar susţinerilor apelantului, care nu pot fi acceptate, complicitatea reţinută în sarcina sa vizează crearea condiţiilor necesare pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, vizând încheierea contractelor necesare pentru crearea unei aparenţe de legalitate a activităţii comerciale. Nu pot fi reţinute, în mod limitativ, drept acte de complicitate doar sprijinul concret pentru realizarea activităţii de înscriere în evidenţele contabile ale societăţilor comerciale a documentelor justificative care atestă operaţiuni comerciale fictive, aşa cum susţine apelantul, deoarece aceasta ar limita în mod nejustificat elementul material al infracţiunii la acţiunile menţionate, care pe de altă parte ar putea fi realizate doar de subiecţi calificaţi, ceea ce legiuitorul nu a prevăzut în mod expres.

Împrejurarea că acest inculpat ar fi fost plecat o perioadă de timp din ţară, după realizarea acţiunilor ce îi sunt imputate în prezenta cauză nu are nicio consecinţă în planul răspunderii penale a acestuia, în condiţiile în care activităţile ce îi sunt imputate erau deja comise la epoca la care acesta susţine că a lipsit din România.

Acţiunile inculpatului F., constând în aceea că în perioada octombrie 2011 - martie 2012, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv a pus la dispoziţie documente de transport tip CMR emise în numele S.C. J. S.R.L. Craiova şi a ajutat astfel la înregistrarea în evidenţa contabilă a S.C. I. S.A. Sibiu a unor operaţiuni comerciale de livrare de materiale de construcţii către II. Cipru, documente ce reflectă însă operaţiuni comerciale fictive, scopul evidenţierii lor în contabilitate fiind disimularea livrării mărfurilor pe teritoriul naţional şi, implicit, sustragerea de la plata T.V.A întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen., cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Aşa cum a reţinut în mod just judecătorul fondului, inculpatul apelant F. a acţionat cu intenţie în comiterea faptelor ce îi sunt imputate, iar criticile pe care acesta le-a formulat cu privire la starea de fapt au fost anterior analizate, instanţa de control judiciar expunând motivele pentru care consideră că ele sunt nefondate.

În privinţa inculpatelor persoane juridice, S.C. H. S.R.L. Craiova, S.C. I. S.A. Craiova şi S.C. J. S.R.L. Craiova, instanţa de apel, în acord cu judecătorul fondului, reţine faptul că acţiunile reprezentanţilor acestora întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, evaziune fiscală în formă continuată.

Elementele care au fost prezentate anterior, vizând activitatea inculpaţilor care au fost reprezentanţii societăţilor comerciale şi care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală sunt pe deplin aplicabile şi acestor inculpate persoane juridice.

În mod evident, în condiţiile în care pentru inculpaţii persoane fizice s-a reţinut faptul că aceştia au acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, inculpatele persoane juridice au acţionat cu aceeaşi formă de vinovăţie, acţiunile reprezentanţilor societăţii fiind ale persoanei juridice.

Instanţa de apel nu poate accepta susţinerea apelantei S.C. I. S.A. vizând faptul că vinovăţia persoanei juridice se raportează la organele de conducere ale acesteia deoarece, în ipoteza susţinută de către aceasta, vinovăţia societăţii comerciale nu ar putea fi angajată în situaţia în care faptele penale sunt comise de alte persoane decât cele care asigură conducerea acesteia.

De asemenea, nu se poate reţine cealaltă susţinere a apelantei menţionate referitoare la faptul că este necesar ca persoanele fizice care asigură conducerea socială să cunoască acţiunile ilegale, chiar dacă nu comit direct faptele penale imputate, pentru a se putea angaja răspunderea penală a societăţii. Ipoteza expusă este de natură a exclude răspunderea penală a persoanei juridice, fiind necesară demonstrarea nu numai a intenţiei interpusului în comiterea faptei, dar şi un alt element subiectiv, respectiv că persoana cu funcţie de conducere cunoştea acţiunea ilicită şi cel puţin o accepta, dacă nu o încuraja.

Prevederile legale care instituie răspunderea penală a persoanei juridice nu instituie anumite obligaţii speciale pentru ca aceasta să poată fi angajată din punctul de vedere al celor care comit faptele, art. 135 alin. (1) C. pen. dispunând:

"Persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.".

Rezultă din analiza acestei prevederi legală că angajarea răspunderii penale a persoanei juridice intervine în momentul în care fapta comisă de un angajat al acesteia, indiferent de funcţia pe care o ocupă în cadrul societăţii, persoană cu funcţie de conducere ori cu funcţie de execuţie, este săvârşită în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.

Pe de altă parte, angajarea răspunderii penale a persoanei juridice intervine nu doar atunci când faptele au legătură cu obiectul de activitate al acesteia, fiind suficient să fie în interesul societăţii, ori chiar şi numai în numele persoanei juridice.

În prezenta cauză, faptele comise de către inculpaţii salariaţi ai apelantei, C. şi D., îndeplinesc toate cele trei condiţii anterior menţionate, având legătură cu obiectul de activitate al societăţii apelante, fiind în interesul acesteia, precum şi fiind comise în numele acesteia. Este irelevant dacă conducerea societăţii comerciale a cunoscut acţiunile inculpaţilor, după cum nu are implicaţie penală faptul că niciunul dintre cei care aveau funcţii de conducere în societatea comercială nu au fost cercetaţi penal în prezenta cauză.

În cauza de faţă, prejudiciul cauzat prin activităţile grupului infracţional organizat care constituie infracţiunea de evaziune fiscală, aşa cum acesta a fost reţinut în mod corespunzător prin hotărârea atacată din expertiza tehnică contabilă întocmită în cauză, a fost în cuantum total de 9.238.547 RON, reprezentând TVA, putând fi defalcat în suma datorată de S.C. I. S.A. Sibiu, urmare relaţiei cu S.C. P. S.R.L. în cuantum de 1.545.050,57 RON, suma datorată de S.C. I. S.A. Sibiu, urmare relaţiei cu II. Cipru, în cuantum de 4.166.222 RON şi suma datorată de S.C. H. S.R.L. Craiova, urmare relaţiei cu S.C. X. S.R.L., S.C. W. S.R.L., S.C. U. S.R.L., S.C. UU. S.R.L., în cuantum de 3.527.305 RON.

Chiar dacă infracţiunea de evaziune fiscală a fost comisă prin înscrierea în contabilitatea proprie de către fiecare societate comercială a documentelor justificative vizând tranzacţiile fictive, în mod evident cuantumul prejudiciului total este rezultatul activităţii comune a inculpaţilor, în cadrul grupului, nefiind posibilă apariţia acestuia fără acţiunea conjugată a tuturor celor implicaţi.

Disocierea prejudiciului în funcţie de societăţile comerciale implicate prin raportare la documentele înscrise în contabilitatea acestora, în condiţiile în care fiecare din acţiunile desfăşurate în cadrul grupului nu puteau avea o existenţă de sine stătătoare nu este posibilă.

Criticile formulate de către apelanţi vizând eronata reţinere a cuantumului prejudiciului, care trebuia stabilit, în accepţiunea acestora, pentru fiecare palier al grupului, prin raportare la operaţiunile comerciale realizate în cadrul acestuia, nu pot fi acceptate, neputându-se realiza disocierea solicitată în condiţiile în care, aşa cum s-a menţionat inexistenţa activităţilor specifice unui palier din cadrul grupului ar fi dus la lipsa tuturor acţiunilor ilegale, respectiv nu ar fi permis apariţia vreunui prejudiciu al bugetului de stat.

Pe cale de consecinţă, soluţia adoptată de prima instanţă de a reţine în sarcina fiecărui inculpat implicat în prezenta cauză a întregului prejudiciu stabilit ca fiind cauzat prin acţiunile conjugate ale membrilor grupului infracţional organizat se impune, şi, ca atare, reţinerea la încadrarea juridică a infracţiunii de evaziune fiscală a prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 apare ca fiind una justă şi legală.

Pentru toate aceste argumente Înalta Curte apreciază că prin hotărârea atacată s-a realizat o corectă încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor apelanţi în baza stări de fapt care a fost în mod just reţinută prin coroborarea probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi nemijlocit în faza cercetării judecătoreşti, criticile formulate de către apelanţi fiind privite ca nefondate.

Apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT, Serviciul Teritorial Craiova a criticat hotărârea primei instanţe ca netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor B., C., D., A., E., F. şi inculpatelor persoane juridice S.C. I. S.A, S.C. H. S.R.L. şi S.C. J. S.R.L. susţinând, în esenţă, că faţă de rolul avut de fiecare dintre inculpaţi în mecanismul infracţional evazionist, avându-se în vedere şi gradul de pericol social al faptelor deduse judecăţii, precum şi faptul că fenomenul infracţional similar tinde să ia o amploare deosebită, era necesară aplicarea unor sancţiuni între limitele legale ale pedepsei, fără reţinerea unor circumstanţe atenuante, în favoarea inculpatului B. sau să ţină cont de faptul că inculpatul A. era cunoscut cu antecedente penale.

Apreciază apelantul şi că în mod eronat instanţa de fond a aplicat inculpatelor persoane juridice pedepse apropiate de minimul special, în condiţiile în care acestea au conlucrat în scopul obţinerii de venituri ilicite prin sustragerea de al plata TVA-ului, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 9.238.577 RON.

Apelantul B., a solicitat, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei aplicate, atât ca modalitate de executare, cât şi cu privire la cuantumul acesteia, susţinând că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere faptul că acesta a achitat integral prejudiciul reţinut în sarcina sa până la primul termen de judecată, astfel încât atât lui, cât şi inculpatei S.C. H. S.R.L. le sunt aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005, vizând reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă.

De asemenea, inculpatul A. a solicitat modificarea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată de către prima instanţă, în sensul coborârii sub minimul special şi dispunerea ca executarea acesteia să se facă într-o modalitate neprivativă de libertate, faţă de circumstanţele sale personale, precum şi pentru că prejudiciul cauzat a fost achitat.

De asemenea, a mai învederat faptul că prima instanţa a individualizat în mod eronat pedepsele ce i-au fost aplicate şi nu a dispus suspendarea executării nerespectând principiul non bis in idem, precum şi principiul proporţionalităţii pedepsei, aşa cum acesta este consacrat la nivelul Uniunii Europene, în cauză fiind în prezenţa unui cumul de proceduri şi sancţiuni, respectiv sancţiuni de natură penală şi sancţiuni de natură administrativă, respectiv obligarea la plata accesoriilor fiscale.

Susţine acest apelant, că în contextul soluţionării laturii civile, a fost obligat la plata atât a sumelor reprezentând debitul, cât şi la plata majorărilor şi penalităţilor de întârziere, care reprezintă per se sancţiuni de natură penală conform jurisprudenţei europene, pe care o menţionează în mod amplu, respectiv cauza C-524/15, Luca Menci, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv cauza A şi B împotriva Norvegiei, a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, consideră acesta că prin obligarea la plata sumelor ce reprezintă majorări de întârziere i se impune o dublă sancţiune, iar instanţa de fond avea obligaţia de a individualiza sancţiunea penală astfel încât aceasta să nu reprezinte o sancţiune disproporţionată.

Critici sub acest aspect a formulat şi inculpatul apelant D. care a învederat că situaţia sa familială şi conduita avută în societate anterior şi ulterior comiterii faptei impun stabilirea unei pedepse orientate spre minimul special şi cu privire la care să se dispună suspendarea condiţionată a executării. Mai mult, a fost achitat prejudiciul pretins cauzat prin faptele comise de către inculpat.

Inculpatul C. a învederat la rândul său faptul că circumstanţele medicale, atât ale sale, cât şi ale membrilor familiei, justifică reducerea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată, documentele depuse la dosarul cauzei demonstrând aceste afecţiuni, iar în raport şi de lipsa antecedentelor penale, precum şi având în vedere conduita sa socială executarea acestei pedepsei se putea dispune şi fără privare de libertate.

Verificând motivele de apel privitoare la individualizarea judiciară a pedepsei, formulate de către parchet şi de către apelanţi, Înalta Curte, reţine că potrivit art. 74 alin. (1) C. pen. "stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială."

În cazul tuturor inculpaţilor din prezenta cauză, instanţa de fond a respectat întru totul aceste criterii, dând dovadă de suficientă fermitate, dar şi de suficientă clemenţă prin stabilirea unei pedepse adecvate, între limitele pedepselor prevăzute de textele legale incriminatoare, reţinând aplicabilitatea circumstanţelor atenuante în cazul inculpaţilor persoane fizice, prin raportare atât la conduita fiecărui inculpat anterior comiterii faptelor, cât şi ulterior acestui moment, elemente care de altfel au şi fost invocate de către aceştia drept motive în solicitarea vizând reducerea cuantumului pedepselor şi pentru stabilirea unor modalităţi de executare neprivative de libertate.

Într-adevăr, operaţiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei şi autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Reevaluând coordonatele care guvernează procesul de individualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că atât durata, cât şi modalitatea de executare a pedepsei stabilite în privinţa inculpaţilor de către judecătorul fondului sunt optime în vederea atingerii scopurilor şi funcţiilor pedepsei, care pot fi în mod eficient şi efectiv atinse în cuantumul şi forma de executare dispuse la primul grad de jurisdicţie.

În mod evident, punctul de la care se porneşte procesul de individualizare a pedepsei este gravitatea faptelor comise, iar în prezenta cauză infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor sunt în mod evident unele grave, în condiţiile în care modul elaborat de acţiune, durata de activitate a grupului, numărul persoanelor implicate în activităţile antisociale, cuantumul prejudiciului cauzat, demonstrează fără putinţă de tăgadă acest lucru.

Instanţa de fond a pornit în mod just de la aceste elemente, iar ulterior a stabilit particularizat, pentru fiecare inculpat în parte, prin raportare la activitatea concretă a acestuia, la conduita avută anterior comiterii faptelor, la atitudinea adoptată în faţa organelor judiciare, la circumstanţele personale şi familiale, cuantumul pedepselor, argumentele pe care aceasta le-a prezentat fiind unele juste, însuşite şi de instanţa de apel.

Împrejurarea că inculpatul B. a achitat partea din prejudiciu pe care acesta o apreciază ca fiind cea care îi revine în urma faptelor sale, nu este de natură a atrage consecinţa pe care a pretins-o, respectiv aplicarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, vizând reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, în condiţiile în care prejudiciul reţinut în sarcina sa prin hotărârea de condamnare are un cuantum mai mare, fiind obligat, în solidar, alături de ceilalţi inculpaţi la plata întregului prejudiciu rezultat din acţiunea grupului infracţional. Anterior, instanţa de apel a analizat această măsură a primei instanţe şi a apreciat ca fiind legală şi temeinică dispoziţia judecătorului fondului cu privire la acest aspect, motiv pentru care nu se poate achiesa la solicitarea apelantului.

De asemenea, Înalta Curte nu poate accepta susţinerile inculpatului A. referitoare la faptul că prin stabilirea pedepsei în cuantumul fixat de prima instanţă, respectiv prin impunerea modalităţii de executare, aceasta a încălcat principiul non bis in idem, precum şi principiul proporţionalităţii pedepsei, aşa cum acesta este consacrat la nivelul Uniunii Europene.

În primul rând este de remarcat faptul că nu se poate pune problema unei proceduri administrative care să îl vizeze pe inculpat, acesta nefiind supus unei asemenea activităţi, doar S.C. H. S.R.L. fiind supusă unei activităţi de control din partea autorităţilor fiscale ale statului, iar aceasta la mult timp după începerea urmăririi penale în prezenta cauză.

În alt doilea rând, contrar susţinerilor apelantului, instanţa de apel nu poate accepta faptul că prin obligarea la plata unor accesorii la debitul principal se aplică inculpatului o sancţiune suplimentară, care în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ar fi calificată drept sancţiune de natură penală în condiţiile în care, potrivit dreptului naţional dobânzile, penalităţile de întârziere sau majorările de întârziere reprezintă daune interese-moratorii întrucât întârzierea în plata creanţelor fiscale principale atrage răspunderea subiectului impozabil, şi implicit repararea prejudiciului întrucât statul a fost lipsit de aceste sume care se fac venit la bugetul general consolidat.

Pe de altă parte, ceea ce remarcă Înalta Curte, din analiza jurisprudenţei europene invocate, este că interpretarea atât a tratatelor europene, cât şi a convenţiei nu se opun aplicării unei sancţiuni penale, pentru comiterea unei infracţiuni de evaziune fiscală, precum şi a unei sancţiuni administrative, "cu condiţia ca această reglementare: - să vizeze un obiectiv de interes general care este de natură să justifice un astfel de cumul de proceduri şi de sancţiuni, respectiv combaterea infracţiunilor în materie de taxă pe valoarea adăugată, aceste proceduri şi aceste sancţiuni trebuind să aibă scopuri complementare;

- să conţină norme de asigurare a unei coordonări care să limiteze la strictul necesar sarcina suplimentară care rezultă, pentru persoanele vizate, dintr-un cumul de proceduri şi

- să prevadă norme care permit să se asigure limitarea severităţii ansamblului sancţiunilor aplicate la ceea ce este strict necesar în raport cu gravitatea infracţiunii vizate."

În prezenta cauză, în mod evident obligarea inculpatului la plata prejudiciului cauzat prin fapta comisă, împreună cu toate obligaţiile accesorii, pe lângă faptul că nu are caracterul unei sancţiuni de natură administrativă, ci vizează acoperirea prejudiciului cauzat prin comiterea faptei penale în integralitatea sa, ceea ce îi conferă în mod evident un caracter complementar faţă de sancţiunea penală, nu creează o sarcină suplimentară extrem de severă prin raportare la ansamblul procedurilor.

Mai mult, chiar din decizia invocată de către inculpat rezultă faptul că în interpretarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene dreptul european nu se opune aplicării unor sancţiuni suplimentare celor penale, condiţia fiind ca prin cumulul de proceduri să nu se ajungă la sarcini excesive în raport de gravitatea faptelor săvârşite.

Prin raportarea la gravitatea faptelor care fac obiectul prezentei cauze, chiar dacă s-ar accepta că plata obligaţiilor accesorii debitului principal reprezintă o sancţiune administrativă, ceea ce nu corespunde realităţii, instanţa de apel apreciază că aceasta nu reprezintă o sarcină suplimentară exagerată pentru inculpat.

Similară este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată în abordarea chestiunii de drept, iar concluzia pe care inculpatul o extrage din hotărârea pronunţată în cauza A şi B împotriva Norvegiei este una diferită de ceea ce rezultă din respectiva hotărâre:

"Art. 4 din Protocolul nr. 7 nu exclude desfăşurarea unei duble proceduri sub rezerva îndeplinirii anumitor condiţii. În special, statul pârât trebuie să demonstreze în mod convingător că cele două proceduri în cauză au fost suficient de strâns legate pe fond şi în timp. Rezultă nu numai că scopurile urmărite şi mijloacele utilizate pentru îndeplinirea acestora trebuie, în esenţă, să fie complementare şi legate în timp, ci şi că posibilele consecinţe ale organizării tratamentului juridic al faptelor avute în vedere trebuie să fie proporţionale şi previzibile pentru persoanele în cauză. Factorii materiali pentru a determina existenţa unei suficient de strânse legături pe fond au inclus (i) dacă procedurile au urmărit scopuri complementare şi astfel au abordat aspecte diferite ale faptelor cauzei, (ii) dacă dualitatea procedurilor a fost o consecinţă previzibilă, atât în drept cât şi în practică, (iii) dacă ambele proceduri s-au desfăşurat astfel încât să se evite pe cât posibil orice suprapunere în colectarea, precum şi în aprecierea probelor, mai cu seamă că interacţiunea adecvată dintre diferitele autorităţi competente pentru stabilirea faptelor în primul caz a fost utilizată şi în celălalt caz şi (iv) dacă sancţiunea impusă în procedura ce a rămas definitivă mai întâi a fost luată în considerare în cele care au rămas definitive ulterior, astfel încât să se prevină ca persoana în cauză să suporte o sarcină excesivă. Conexiunea în timp trebuie să fie suficient de strânsă pentru a proteja justiţiabilul de a fi afectat de incertitudine, de întârziere şi de proceduri care se prelungesc în timp. Cu cât conexiunea este mai slabă în timp, cu atât mai dificilă este sarcina statului de a explica şi de a justifica orice întârziere care poate fi atribuită procedurilor."

Concluzionând, Înalta Curte consideră că în prezenta cauză nu ne aflăm prin raportare la circumstanţele concrete ale speţei într-o situaţie de bis in idem, după cum principiul proporţionalităţi sancţiunilor aplicate inculpatului pentru comiterea faptei reţinute în sarcina sa a fost respectat de prima instanţă, aceasta cu atât mai mult cu cât accesoriile debitului principal la plata cărora inculpatul a fost obligat în solidar cu ceilalţi membrii ai grupului nu reprezintă o sancţiune administrativă, ci o aplicare a principiului răspunderii civile delictuale, potrivit căruia cel vinovat de producerea unui prejudiciu este obligat să-l acopere integral, atât prejudiciul efectiv produs, cât şi beneficiul nerealizat, lucrum cessans.

În privinţa susţinerilor inculpatului D., Înalta Curte apreciază că aceste elemente, invocate de altfel şi în faţa primei instanţe, nu au natura unor cauze care să conducă la reducerea gradului de pericol social concret care îl prezintă persoana inculpatului, cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei aplicate acestuia până la nivelul la care să permită aplicarea unei modalităţi neprivative de executare. Acordarea unor valenţe suplimentare circumstanţelor personale invocate, în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut în baza acestora circumstanţe atenuante, conform prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. anterior, nu ar face altceva decât să lipsească sancţiunea penală de efecte.

Similar, criticile pe care inculpatul apelant C. le-a formulat cu privire la cuantumul pedepselor ce i-au fost aplicate, precum şi cu privire la modalitatea de executare nu pot fi primite, problemele de sănătate, atât ale inculpatului, cât şi ale membrilor familiei sale, chiar dacă justificate prin înscrisurile depuse, nu pot constitui în motiv suficient pentru a aprecia că este necesară reducerea cuantumului pedepselor aplicate acestuia, în condiţiile în care gravitatea faptelor pe care acesta le-a comis împreună cu ceilalţi membrii ai grupului infracţional, gravitate rezultată modul de comitere a faptelor, durata activităţii infracţionale, precum şi cuantumul prejudiciului produs, se opune adoptării unei asemenea măsuri.

În concluzie, Înalta Curte consideră că atât criticile formulate de către Parchet, cât şi de către inculpaţi cu privire la modalitatea de individualizare judiciară a pedepselor aplicate în prezenta cauză nu pot fi primite, judecătorul fondului analizând şi stabilind aceste pedepse într-un mod echilibrat, iar în privinţa modalităţii de executare a pedepsei, faţă de cuantumurile stabilite prin hotărârea primei instanţe, nu se poate dispune ca executarea să se realizeze într-o modalitate neprivativă de libertate, nefiind îndeplinite condiţiile din art. 81 sau 861 C. pen. anterior, cu privire la cuantumul pedepsei rezultate în cazul infracţiunilor concurente.

În privinţa modului de soluţionare a laturii civile de către prima instanţă au formulat critici inculpaţii O., K., M., S.C. R. S.R.L. Băileşti, D., B., A., F., S.C. J. S.R.L. Craiova, C., E., S.C. H. S.R.L. Craiova şi S.C. I. S.A. Sibiu prin administrator judiciar VVVV.

Critica comună formulată de către toţi apelanţii inculpaţi vizează faptul că instanţa de fond în mod eronat a dispus obligarea lor la plata solidară a prejudiciului cauzat prin comiterea infracţiunilor ce le reţinute în sarcină, în condiţiile în care potrivit acestora era necesară obligarea fiecăruia pentru partea din prejudiciu ce a fost comisă direct prin acţiunile fiecăruia.

De asemenea, au mai susţinut inculpaţii că cuantumul prejudiciului a fost reţinut în mod eronat de către prima instanţă, în condiţiile în care suma totală a fost stabilită prin adiţionarea sumelor datorate cu titlul de TVA pentru fiecare palier de acţiune a grupului infracţional, când ar fi trebuit reţinut ca prejudiciu numai cuantumul taxei datorate pentru pentru mărfurile efectiv comercializate.

Suplimentar, inculpata S.C. H. S.R.L. a invocat faptul că nu putea fi obligată la plata întregului prejudiciu în condiţiile în care nu a fost inculpată şi condamnată pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, infracţiune care a constituit temeiul obligării solidare a coinculpaţilor la plata prejudiciului.

Analizând aceste critici formulate, Înalta Curte apreciază că ele sunt nefondate, instanţa de fond reţinând în mod just starea de fapt şi sub acest aspect, pe baza probelor administrate în cauză, dispunând în mod legal şi temeinic obligarea inculpaţilor la plata întregului prejudiciu.

A reţinut judecătorul fondului că prin Adresa nr. x/28.10.2014 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică a comunicat Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova că, în temeiul art. 20 din C. proc. pen., în calitate de reprezentant al Statului Român se constituie parte civilă în prezenta cauză cu suma de 9.238.577 RON, cu precizarea că la aceasta urmează să se calculeze şi obligaţiile fiscale accesorii în conformitate cu legislaţia în vigoare, obligaţii fiscale ce urmează a fi calculate de la data când acestea au devenit scadente şi până la executarea integrală a plăţii.

De asemenea, a mai stabilit în mod just instanţa de fond că prejudiciul a fost generat prin acţiunile concertate ale tuturor inculpaţilor, iar acesta este compus din suma datorată de S.C. I. S.A. Sibiu, urmare relaţiei cu S.C. P. S.R.L., suma datorată de S.C. I. S.A. Sibiu, urmare relaţiei cu II. Cipru, cât şi a sumei datorate de S.C. H. S.R.L. Craiova, urmare relaţiilor cu S.C. X., S.C. W. S.R.L., comuna Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. comuna Brădeşti, judeţul Dolj şi S.C. UU. S.R.L. Craiova.

În stabilirea acestui prejudiciu instanţa de fond a avut în vedere expertiza tehnică financiar contabilă efectuată în cauză, în cursul urmăririi penale, prin care au fost stabilite cuantumurile sumelor cu care a fost prejudiciat bugetul de stat prin acţiunile concertate ale inculpaţilor.

În privinţa criticilor formulate de către toţi inculpaţii cu privire la greşita obligarea solidară a lor la plata întregului prejudiciu, instanţa de apel apreciază că acestea sunt nefondate, în condiţiile în care în conformitate cu prevederile art. 1382 C. civ.:

"Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat.". Acest text legal instituie obligaţia solidară cu privire la acoperirea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită, iar în prezenta cauză, aşa cum a reţinut în mod just prima instanţă, prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost cauzat prin acţiunile conjugate ale tuturor inculpaţilor, atât inculpaţii persoane fizice, cât şi inculpatele persoane juridice, în condiţiile în care acestea au acţionat prin reprezentanţii lor.

Aşa cum s-a mai menţionat anterior, disocierea prejudiciului în funcţie de societăţile comerciale implicate, prin raportare la documentele înscrise în contabilitatea acestora, în condiţiile în care fiecare din acţiunile desfăşurate în cadrul grupului nu puteau avea o existenţă de sine stătătoare nu este posibilă.

Criticile formulate de către apelanţi vizând eronata reţinere a cuantumului prejudiciului, care trebuia stabilit, în accepţiunea acestora, pentru fiecare palier al grupului, prin raportare la operaţiunile comerciale realizate în cadrul acestuia, nu pot fi acceptate, neputându-se realiza disocierea solicitată în condiţiile în care inexistenţa activităţilor specifice unui palier din cadrul grupului ar fi dus la lipsa tuturor acţiunilor ilegale, respectiv nu ar fi permis apariţia vreunui prejudiciu al bugetului de stat.

Cum doar prin acţiunea coordonată a inculpaţilor a rezultat prejudiciul reţinut de prima instanţă, apare ca fiind normală aplicarea prevederilor legale anterior menţionate referitoare la solidaritatea între cei care au produs prejudiciul, ulterior între persoanele obligate putând fi aplicate prevederile art. 1383 şi 1384 C. civ.

Cu privire la criticile care au ca obiect modul concret de stabilire a prejudiciului, respectiv prin adiţionarea sumelor datorate ca TVA pentru relaţiile comerciale stabilite pe fiecare palier infracţional, Înalta Curte reţine că şi acestea sunt nefondate în condiţiile în care, aşa cum a menţionat anterior, când a analizat criticile vizând starea de fapt reţinută de către prima instanţă formulate de către inculpaţii B., A. şi S.C. H. S.R.L, recalificarea relaţiilor comerciale pe care S.C. I. S.A. le-a desfăşurat cu societatea din Cipru, din livrări intracomunitare, în livrări naţionale, determină apariţia obligaţiei de plată a sumelor datorate bugetului de stat cu titlul de TVA, după cum aceeaşi operaţiune de recalificare a relaţiilor pe care S.C. I. S.A. le-a avut cu S.C. P. S.R.L., respectiv S.C. H. S.R.L. le-a avut cu S.C. X., S.C. W. S.R.L., comuna Oboga, judeţul Olt, S.C. U. S.R.L. comuna Brădeşti, judeţul Dolj şi S.C. UU. S.R.L. Craiova, din achiziţii naţionale, în achiziţii intracomunitare, determină imposibilitatea solicitării dreptului de deducere a TVA, drept care a fost exercitat în cauză. În aceste condiţii, bugetul de stat a fost prejudiciat pe de o parte prin neîncasarea TVA pentru prima categorie de relaţii comerciale şi, pe de altă parte, prin rambursarea TVA către societăţile care nu aveau acest drept legal. Ca atare, stabilirea prejudiciului nu se poate realiza în alt mod decât cel avut în vedere de prima instanţă, respectiv prin adiţionarea sumelor stabilite ca fiind prejudiciu pentru fiecare palier infracţional.

În fine, criticile formulate de către apelanta S.C. H. S.R.L. cu privire la faptul că nu ar fi putut fi obligată în solidar cu ceilalţi inculpaţi la acoperirea întregului prejudiciu, în condiţiile în care nu a fost trimisă în judecată şi pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat nu pot fi primite, în condiţiile în care aşa cum s-a arătat anterior principiile răspunderii civile delictuale impun acoperirea solidară a întregului prejudiciu cauzat prin acţiunile concertate ale inculpaţilor.

Suplimentar faţă de criticile formulate cu privire la cuantumul prejudiciului, inculpata apelantă S.C. I. S.A. a solicitat ridicarea totală a măsurii sechestrului asigurator dispus în cauză cu privire la stocul de marfă al societăţii, ori în subsidiar menţinerea parţială a acestei măsuri până la concurenţa sumei de 5 711 282 RON, ca urmare a plăţilor parţiale făcute în cauză de S.C. H. S.R.L.

În principal a solicitat ridicarea acestei măsuri ca urmare a faptului ca a solicitat achitarea în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II - a C. proc. pen., iar solicitarea subsidiară era întemeiată pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. coroborat cu art. 397 alin. (5) C. proc. pen.

În condiţiile în care soluţia adoptată de către instanţă nu vizează achitarea inculpatei S.C. I. S.A. pentru infracţiunea reţinută în sarcina acesteia, ridicarea măsurii sechestrului asigurător dispus prin Ordonanţa nr. 102D/P/2013 din 13.10.2014 a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova asupra stocului de marfă a S.C. I. S.A. Sibiu, astfel cum a fost comunicat la data de 12.10.2014 până la concurenţa sumei de 9.238.577 RON, în baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen.., cu referire la art. 249 alin. (5) C. proc. pen.. nu se poate dispune, raţiunea instituirii acestei măsuri menţinându-se.

Pe de altă parte, este real faptul că instanţa de fond a reţinut că coinculpata S.C. H. S.R.L. a achitat în cursul urmăririi penale mai multe sume de bani, cu titlul de plată provizorie, iar instanţa de apel va reţine la rândul său faptul că această societate a mai achitat şi alte sume care nu au fost avute în vedere de prima instanţă, dar acest lucru nu permite ridicarea măsurii sechestrului, fie şi parţial, în condiţiile în care dispoziţia de obligarea la plata prejudiciului cauzat vizează nu doar suma stabilită prin intermediul expertizei tehnice efectuate în cauză, în cuantum de 9.238.577 RON, ci şi obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală, de la data când acestea au devenit scadente, până la data executării integrale a plăţii, obligaţii care până la acest moment nu au un cuantum stabilit.

Pentru aceste motive, critica formulată de această apelantă nu poate fi acceptată, instanţa de apel neputând stabili în ce măsură obligaţiile fiscale accesorii sunt acoperite prin sechestrul asigurător instituit în dosar.

De asemenea, inculpata apelantă S.C. H. S.R.L. a formulat o critică suplimentară cu privire la modul de soluţionare a acţiunii civile de către prima instanţă, învederând că aceasta nu a reţinut în ceea ce o priveşte faptul că a mai achitat, suplimentar faţă de suma menţionată în hotărâre, şi suma de 1.027.305 RON prin O.P. nr. x din 29 septembrie 2015 în cursul procedurii de cameră preliminară, înscris care se află în vol. 6, al Dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Craiova.

Înalta Curte analizând această critică, constată că ea este întemeiată, în dosar existând dovada realizării acestei plăţi şi ca atare, în conformitate cu prevederile art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.. va admite apelul declarat de către inculpata apelantă S.C. H. S.R.L. sub acest aspect, va desfiinţa sentinţa apelată şi rejudecând, în aceste limite, va constata că apelanta-intimată inculpată persoană juridică S.C. H. S.R.L. Craiova a achitat şi suma de 1.027.305 RON prin O.P. nr. x din 29 septembrie 2015 în cursul procedurii de cameră preliminară

În fine, Înalta Curte urmează a admite şi critica formulată de către apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT, Serviciul Teritorial Craiova vizând greşita deducere a perioadei arestului la domiciliul pentru inculpatul A., în condiţiile în care aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului acesta a fost sub imperiul măsurii preventive a arestului la domiciliul până la data de 26.03.2015, perioadă stabilită prin Încheierea nr. 39/18.02.2015 a Tribunalului Dolj.

În aceste condiţii, în conformitate cu prevederile art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.. Înalta Curte va admite apelul declarat apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT, Serviciul Teritorial Craiova şi în baza art. 72 C. pen. anterior, deduce din pedeapsa aplicată apelantului-intimat inculpat A., perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la 07.10.2014 la 26.03.2015, inclusiv.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate dacă nu contravin prezentei decizii.

Pentru motivele anterior expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.. apelurile declarate de inculpaţii O., K., M., S.C. R. S.R.L. Băileşti, D., B., A., F., S.C. J. S.R.L. Craiova, C., E. şi S.C. I. S.A. Sibiu prin administrator Judiciar VVVV., împotriva Sentinţei penale nr. 254 din data de 08 decembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, vor fi respinse ca nefondate.

Văzând şi prevederile art. 275 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova şi apelanta-intimată inculpată S.C. H. S.R.L. Craiova împotriva Sentinţei penale nr. 254 din data de 08 decembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează, în parte, hotărârea atacată şi, rejudecând:

În baza art. 72 C. pen. anterior, deduce din pedeapsa aplicată apelantului-intimat inculpat A., perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la 07.10.2014 la 26.03.2015, inclusiv.

Constată că apelanta-intimată inculpată persoană juridică S.C. H. S.R.L. Craiova a achitat şi suma de 1.027.305 RON prin O.P. nr. x din 29 septembrie 2015 în cursul procedurii de cameră preliminară

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate dacă nu contravin prezentei decizii.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii O., K., M., S.C. R. S.R.L. Băileşti, D., B., A., F., S.C. J. S.R.L. Craiova, C., E. şi S.C. I. S.A. Sibiu prin administrator Judiciar VVVV. împotriva aceleiaşi sentinţe menţionate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova şi apelanta-intimată inculpată S.C. H. S.R.L. Craiova, rămân în sarcina statului.

Obligă apelanţii-inculpaţi O., K., M. şi S.C. R. S.R.L. Băileşti la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă apelanţii-intimaţi inculpaţi A., D., B., C., E., S.C. I. S.A. Sibiu prin administrator Judiciar VVVV., F. şi S.C. J. S.R.L. Craiova la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpatul M., în sumă de 1.500 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii-inculpaţi O., K. şi S.C. R. S.R.L. Băileşti, în sumă de câte 700 RON, precum şi pentru apelanţii - intimaţi inculpaţi A., S.C. H. S.R.L. Craiova, D., B., C., E., S.C. I. S.A. Sibiu prin administrator Judiciar VVVV., F. şi S.C. J. S.R.L. Craiova, în sumă de câte 700 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 decembrie 2019.

GGC - NN