Criminal Revision Denied Where New Evidence Consists of Ongoing Investigations and Unproven Suspicions of Evidence Tampering

Asupra apelurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 251/F din 16 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de revizuenţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 229/F/23.12.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 472/A/28.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul art. 460 C. proc. pen., au fost respinse, ca lipsite de obiect, cererile de suspendare a executării hotărârii supuse revizuirii.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi revizuenţii la câte 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018, revizuenta A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 229/F din 23 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 472 din 28 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cererea de revizuire a vizat atât latura penală, cât şi latura civilă a cauzei, fiind întemeiată pe cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute la soluţionarea procesului şi care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare.

În ceea ce priveşte admiterea în principiu, revizuenta A. a arătat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 459 şi art. 456 C. proc. pen.

În baza art. 460 C. proc. pen., a solicitat instanţei de judecată ca, odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire, să se suspende şi executarea hotărârii supuse revizuirii.

În ceea ce priveşte admiterea pe fond a cererii de revizuire, apărarea a arătat următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 229/F din 23 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2014, s-a dispus condamnarea inculpatei A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de şantaj. După contopirea celor două pedepse, inculpata a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

Prin decizia penală nr. 472/A din 28 decembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis apelul inculpatei în sensul că:

- cu opinie majoritară, instanţa de apel a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare, a înlăturat sporul de 1 an închisoare şi, în temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, a recontopit pedepsele aplicate în pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani închisoare, urmând ca inculpata să execute, în regim de detenţie, pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare;

- opinia separată a fost în sensul desfiinţării în totalitate a sentinţei penale nr. 229/F din 23 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2014 şi achitării inculpatei A., în conformitate cu art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată.

Referitor la cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuenta A., prin apărător, a arătat că împrejurările pe care se întemeiază cererea de revizuire sunt următoarele:

- punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de martorii denunţători C., D. şi E. pentru infracţiunile de mărturie mincinoasă şi inducerea în eroare a organelor judiciare în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (anexe 1 - 3).

Astfel, în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se fac cercetări cu privire la faptele de mărturie mincinoasă şi inducerea în eroare a organelor judiciare, comise de inculpaţii C., D. şi E. în legătură cu dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, în care A. a fost condamnată definitiv la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Prin ordonanţele nr. 430/P/2016 din 31.05.2016, 23.08.2017 şi 19.09.2017 s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpaţilor C., D. şi E. pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi inducerea în eroare a organelor judiciare, acte care confirmă că, în cauză, există probe din care rezultă că aceştia au săvârşit faptele de care sunt acuzaţi.

Acţiunea penală vizează modul în care cei trei inculpaţi au sesizat organele judiciare cu privire la fapte nereale, precum şi depoziţiile pe care aceştia le-au dat în faţa organelor judiciare în diferite etape ale soluţionării dosarului nr. x/2014, în care A. a fost condamnată.

Caracterul mincinos al depoziţiilor date de denunţători în cauza în care a fost judecată, a mai arătat revizuenta A., se întinde asupra tuturor elementelor esenţiale care au dus în final la condamnarea sa, respectiv asupra sumelor de bani plătite de denunţători, asupra titularului real cu care s-au plătit aceste sume de bani, asupra persoanelor judiciare cărora le erau destinate, precum şi asupra înregistrărilor efectuate în cauză.

Inclusiv prin hotărârea instanţei de apel, în opinie majoritară, s-a arătat că "credibilitatea denunţătorilor ar putea fi serios şifonată", în timp ce, în opinia minoritară, s-a reţinut că declaraţiile martorilor denunţători prezintă multe contradicţii pe aspecte esenţiale şi, pe cale de consecinţă, nu pot să stea la baza unei condamnări.

În consecinţă, revizuenta A., prin apărător, a susţinut că actul de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de martorii denunţători C., D. şi E., pentru infracţiunile de mărturie mincinoasă şi inducerea în eroare a organelor judiciare, este un act de care instanţele ordinare nu au avut cunoştinţă la judecarea cauzei.

Prin aceste acte se certifică în mod oficial că demersul martorilor denunţători a fost unul eminamente mincinos şi legitimează argumentele reţinute în opinia separată.

- efectuarea unei expertize tehnice judiciare în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a constatat cu certitudine că înregistrările audio-video prezentate de martorii denunţători nu sunt autentice şi sunt rezultatul unor montaje de materiale audio-video.

Astfel, apărarea a susţinut că înregistrările audio-video efectuate de martorii denunţători C., D. şi E. au fost considerate de instanţele de judecată ca fiind probe relevante şi determinante în susţinerea acuzării şi, implicit, a condamnării revizuentei A..

A mai susţinut revizuenta A. că în cursul procesului penal, atât la fond, cât şi în apel, a solicitat în permanenţă efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care să constate autenticitatea înregistrărilor, fiind ferm convinsă că acestea au un caracter contra-făcut.

În etapa judecăţii pe fondul cauzei, instanţele au respins în mod repetat cererea de expertizare a înregistrărilor, astfel că această probă nu a fost avută în vedere.

În dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la solicitarea organelor de urmărire penală, s-a efectuat o expertiză tehnică cu caracter judiciar asupra înregistrărilor efectuate de martorii denunţători C., D. şi E., care a concluzionat fără niciun dubiu că înregistrările audio-video prezentate de martorii denunţători nu sunt autentice, fiind rezultatul unor montaje de materiale audio-video. Că s-a intervenit tehnic asupra acestora, probează fără niciun dubiu că s-a acţionat cu intenţia vădită de a reda o situaţie denaturată, cât şi faptul că, fără această contrafacere, nu ar fi rezultat faptele pe care le-au denunţat, mai grav fiind faptul că, din declaraţia martorului D. dată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a rezultat că aceste intervenţii asupra înregistrărilor s-au realizat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura Teritorială Constanţa, de organele judiciare care conduceau urmărirea penală.

Existenţa acestei probe noi conduce la reevaluarea şi, în final, la anularea unei probe care a avut un caracter determinant în condamnarea inculpatei A.. Din analiza dosarului în care a fost condamnată se poate constata că actul de învinuire, actul de inculpare, actul de trimitere în judecată şi cele două hotărâri din fond şi apel se întemeiază, în cea mai mare parte, pe declaraţiile martorilor denunţători şi pe înregistrările audio-video efectuate de aceştia.

În măsura în care aceste probe au fost dovedite ca fiind false, apare în mod evident faptul că şi hotărârea de condamnare prezintă un pregnant caracter de nelegalitate.

- dosarul cauzei a fost instrumentat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, de procurori şi judecători a căror independenţă şi imparţialitate a fost grav afectată.

Din etapa urmăririi penale a reieşit că procedurile au fost declanşate la iniţiativa unui ofiţer SRI, iar operaţiunile de înregistrare audio-video au fost realizate cu concursul de specialitate al acestuia.

Acest aspect rezultă din declaraţiile martorului F. şi ale denunţătorului D., care au confirmat faptul că au fost contactaţi de numitul G. care lucra la SRI pentru a face denunţuri împotriva avocaţilor A. şi B.. Acest ofiţer SRI le-a intermediat şi accesul la procurorul H. de la Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Teritorială Constanţa şi tot acest ofiţer SRI le-a pus la dispoziţie mijloace tehnice de înregistrare.

De asemenea, din analiza actelor dosarului nr. x/2014, rezultă că şi judecătorul fondului a colaborat cu organul de urmărire penală şi alte instituţii în baza protocoalelor de colaborare în ceea ce priveşte soluţionarea dosarului în care inculpata A. a fost condamnată. La termenul din 27 martie 2015 au fost audiaţi martorii denunţători C., D. şi E., cărora li s-a permis să facă afirmaţii ce exced obiectului judecăţii. În urma acestor declaraţii, judecătorul fondului a sesizat personal Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa întrucât ar fi reieşit, în accepţiunea acestuia, alte posibile fapte de corupţie care nu făceau obiectul dosarului (anexa 7). Mai mult, la termenul din data de 28 aprilie 2015, după ce a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorului fondului, a mai susţinut revizuenta A., acesta a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie Constanţa din nou, întrucât la dosarul cauzei a fost înregistrată o scrisoare, presupus scrisă de martorii denunţători, din care reieşea reaua-credinţă a acestora şi o presupusă înţelegere cu procurorul de caz cu privire la aceasta (anexa 8).

Este de observat că toate aceste sesizări s-au făcut de către un judecător, în contextul în care în sala de şedinţă a participat şi un reprezentant al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care nu a considerat că trebuie să se sesizeze din oficiu cu privire la pretinsele fapte invocate de judecător.

De asemenea, la un termen de judecată, a mai arătat revizuenta A., a informat judecătorul fondului că în sală se afla un ofiţer SRI care supraveghează desfăşurarea cauzei, moment în care s-a legitimat în faţa instanţei, însă replica judecătorului a fost că şedinţa este publică şi poate asista orice persoană.

Potrivit revizuentei A., dosarul în care a fost condamnată definitiv la pedeapsa de 4 ani închisoare a fost instrumentat şi analizat de magistraţi a căror independenţă şi imparţialitate a fost grav afectată, aceştia încălcând în mod flagrant art. 7 din Legea nr. 303/2002, care prevede că judecătorilor şi procurorilor le este interzisă colaborarea cu serviciile de informaţii.

În dovedire, la cererea de revizuire au fost anexate următoarele înscrisuri:

- ordonanţa nr. 430/P/31.05.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpaţilor D. şi C.;

- ordonanţa nr. 430/P/23.08.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului E.;

- ordonanţa nr. 430/P/18.09.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a extins acţiunea penală împotriva inculpatului C.;

- expertiza tehnică judiciară efectuată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra înregistrărilor efectuate de martorii denunţători;

- declaraţie F.;

- declaraţie D. din 15 noiembrie 2016, dată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- adresa din 1 aprilie 2015 prin care judecătorul fondului a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie pentru alte fapte;

- adresa din 4 mai 2015 prin care judecătorul fondului a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie pentru alte fapte;

- reportaj jurnalistic din care reiese că judecător I. a făcut parte din structura de securitate a Î.C.C.J., semnând documente în această calitate.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 14 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală a dispus trimiterea dosarului nr. x/2018, având ca revizuent pe B., în vederea discutării reunirii cu dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Prin încheierea de şedinţă din 16 octombrie 2018, în conformitate cu art. 43, art. 44 alin. (1) raportat la art. 462 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus reunirea cauzelor, respectiv a dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, cu dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Prin cererea de revizuire formulată împotriva sentinţei penale nr. 229/F din 23 decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 472 din 28 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, B., condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, în conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a invocat următoarele împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanţa de judecată:

1. faţă de martorii denunţători C., D. şi E. a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru comiterea de către aceştia a infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi inducerea în eroare a organelor judiciare, fapte comise în dosarul nr. x/2014, cât şi în dosarul nr. x/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.

2. constatarea ca neautentică a înregistrărilor depuse de J., prin intermediul unei expertize criminalistice, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul dosarului nr. x/2016

Înregistrarea depusă de către D. (care nu surprinde, de altfel, aspectele legate de solicitarea expresă de către B. de eventuale sume de bani pentru vreun judecător sau pronunţarea vreunei soluţii), alături de celelalte trei depoziţii ale denunţătorilor C., D. şi E., au constituit singurele probe în temeiul cărora s-a dispus condamnarea.

În cauza cu nr. 430/P/2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus şi s-a efectuat expertiza judiciară criminalistică nr. 7 din 12 ianuarie 2017, de către I.N.E.C., care a avizat verificarea autenticităţii înregistrărilor depuse de D., înregistrări neautorizate de organul judiciar, ele fiind produse şi depuse de denunţători (CD-uri). Au fost analizate înregistrările cuprinse pe cele trei CD-uri:

"înregistrare J. I" - care reprezintă o filmare la biroul avocatului B., "înregistrarea J. 2" şi "înregistrarea J. 3", ce cuprind înregistrări la biroul avocatului A..

Concluziile acestei expertize şi împrejurările noi, necunoscute de instanţă la momentul judecării cauzei în căile ordinare, sunt următoarele: nu se poate stabili autenticitatea pentru "înregistrare J. I" şi înregistrările cuprinse pe celelalte două CD-uri nu sunt autentice, acestea reprezentând montaje de material audio-video.

Revizuentul B. a mai arătat că un alt aspect important al expertizei, ce reprezintă probe care lămuresc împrejurarea nouă (lipsa autenticităţii înregistrărilor) îl constituie identificarea momentelor la care au fost gravate CD-urile depuse de J. în forma lor finală:

"Potrivit datelor interne ale suportului optic DVD 1 (pentru B.), fişierul înregistrare 1 mpg a fost gravat în 13 mai 2015 ora 2:17, timp oferit de sistemul PC de gravare" şi "potrivit datelor interne ale suportului DVD 2, fişierul înregistrare 2 mpg, a fost gravat la 12 mai 2014, ora 19:59, timp oferit de sistemul PC de gravare".

Având în vedere că Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa a fost sesizată în 6 martie 2014, iar înregistrările depuse de D. au fost efectuate, conform propriilor susţineri, anterior acestei date, se constată, conform expertizei, că imaginile iniţiale au fost prelucrate şi reînregistrare în cursul urmăririi penale, în timp ce se aflau în posesia lucrătorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa, în luna mai 2014. Acest fapt a fost confirmat şi de D., în declaraţia dată în 15 noiembrie 2016 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2016.

3. o altă împrejurare nouă este lămurită de declaraţia lui D. în data de 15 noiembrie 2016, la Parchetul General, în cauza 430/P/2016, în care însuşi denunţătorul a arătat că:

"un ofiţer SRI împreună cu procurorul H. îşi doreau foarte mult să-l facă pe B.", dar şi aspectul că şi în prezenţa lui la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, imaginile aduse de el, cele trei DVD-uri, au fost prelucrate de poliţistul K. prin ştergere, lipire, reeditare", susţineri care confirmă o probă ştiinţifică, şi anume datele de gravare a CD-urilor (la 12 şi 13 mai 2014, în cursul urmăririi penale), aşa cum arată expertiza criminalistică nr. 7 din 12 ianuarie 2017.

4. procurorul H. a prezentat o altă situaţie de fapt decât cea reală (cu privire la fapta din rechizitoriu) şi cu bună ştiinţă asupra acestui fals l-a perpetuat în toate actele de urmărire penală, inclusiv în rechizitoriu.

5. o altă împrejurare necunoscută de instanţe, în calea ordinară a judecării fondului şi apelului, este legătura permanentă menţinută de procurorul H. cu denunţătorii C., D. şi E. şi, ulterior sesizării instanţei, pe toată perioada judecării dosarului nr. x/2014, pentru a-i instrui pe aceştia ce şi cum să declare la momentele când trebuiau să fie audiaţi.

Din copia Registrului de Evidenţă al Arestului I.P.J Constanţa a reieşit că, în data de 22 decembrie 2014, H. i-a scos la vorbitor pe D. şi C., la camera 38 din sediul I.P.J Constanţa (biroul în care se afla comisarul L., care a fost chiar investigatorul sub acoperire). Mai mult, în declaraţia lui K. (poliţistul care a efectuat urmărirea penală în ce îl priveşte pe B. împreună cu procurorul H.), dată în 5 iulie 2017 la Parchetul General, în dosarul nr. x/2016, acesta a precizat că:

"îmi amintesc că m-am deplasat în cursul iernii 2014 - 2015 împreună cu procurorul H. la Penitenciarul Poarta Albă unde i-am audiat pe fii lui C., D., E. şi F.".

Revizuentul B. a susţinut că întâlnirea investigatorului sub acoperire şi a denunţătorilor pentru a se pune de acord ca, în ianuarie 2015, cu ocazia audierii lor la Curtea de Apel Bucureşti, să declare mincinos că l-ar fi "pus în faţă pe dl. avocat M." în dosarul nr. x/2010, constituie o împrejurare nouă.

6. o altă împrejurare nouă este aceea că, în luna aprilie 2018, a fost respinsă în mod definitiv plângerea depusă de C., prin care reclama că petentul B. ar fi ameninţat-o pe soţia sa, N., să formuleze declaraţii favorabile petentului în calea ordinară a cauzei nr. 4422/2/2014. În concret, C., în dosarul nr. x/2016, reclamase împrejurarea că petentul B. ar fi ameninţat-o pe martora N. şi i-ar fi cerut să vină să îi convingă pe denunţători să îşi schimbe declaraţiile. Faţă de aceste susţineri mincinoase, prin ordonanţa din 27 octombrie 2017 s-a pronunţat o soluţie de clasare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. Ulterior, plângerea a fost respinsă şi de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi apoi de instanţa de judecată. Prin soluţia instanţei s-a consfinţit cu autoritatea lucrului judecat faptul că din nou C. a făcut afirmaţii mincinoase, în sensul că revizuentul B. ar fi ameninţat-o cu moartea pe soţia sa, N.. Instanţele de judecată nu au dat valenţa cuvenită depoziţiei martorei N. - care a afirmat că nu avea cunoştinţă că i s-ar fi remis petentului sume de bani pentru vreun judecător - în judecata ordinară a cauzei nr. 4422/2/2014, C., E. şi D. susţinând constant că mama, respectiv soţia, ar fi fost ameninţate, aspect care constituie o împrejurare nouă, aceştia făcând afirmaţii mincinoase. Pentru lămurirea situaţiei, revizuentul a solicitat să se dea valenţa cuvenită depoziţiei martorei N..

Faptul că "cealaltă jumătate" a J., adică F. şi N., a afirmat că revizuentul B. nu a afirmat că nu a solicitat niciun ban pentru niciun judecător şi că au fost învăţaţi să declare mincinos, ar fi trebuit să creeze serioase îndoieli asupra denunţătorilor lui C., E. şi D.. Nu a fost identificat de către instanţe niciun aspect care să justifice ca "cealaltă jumătate" a J. să dea declaraţii favorabile şi în contradicţie totală cu componenţii propriei lor familii.

7. o altă împrejurare nouă, necunoscută instanţei la momentul judecării fondului, o reprezintă declasificarea protocolului secret de cooperare nr. x din 4 februarie 2009, încheiat între SRI şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu secţiile componente, protocol care adaugă la lege şi conţine dispoziţii nelegale sau neconstituţionale, care s-au răsfrânt şi în ceea ce priveşte urmărirea penală efectuată.

Au fost invocate de către revizuentul B. dispoziţiile art. 3 lit. g) din protocolul susmenţionat, deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 51 din 16 februarie 2016 şi nr. 383 din 27 mai 2015.

8. din dosarele de fond şi de apel rezultă că sunt suficiente elemente care să conducă la ipoteza plauzibilă că independenţa şi imparţialitatea magistraţilor au fost grav afectate, aceştia încălcând în mod flagrant art. 7 din Legea nr. 303/2004, care prevede că judecătorilor şi procurorilor le este interzisă colaborarea cu serviciile de informaţii.

Au fost ataşate cererii următoarele înscrisuri:

- copii ale ordonanţelor de punere în mişcare a acţiunii penale (430/P/2016);

- expertiza criminalistică nr. 7 din 12 ianuarie 2017;

- declaraţiile lui H.;

- declaraţia lui K.;

- extras Arest I.P.J Constanţa, care dovedeşte menţinerea legăturii dintre procurorul H. şi denunţători;

- ordonanţele din dosarul nr. x/2016, plus extrasul respingerii la Curtea de Apel Constanţa - dosar nr. x/2018;

- declaraţie D. (dată la Parchetul General în data de 15 noiembrie 2016, în dosarul nr. x/2016).

În conformitate cu art. 456 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică copii certificate pentru conformitate cu originalul actelor depuse de către revizuenţii A. şi B. în instanţă cu privire la dosarul penal nr. x/2016

Prin adresa din 12 noiembrie 2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică a înaintat actele solicitate, cu menţiunea că sunt conforme cu originalul, făcând totodată precizarea că, în baza art. 58 alin. (2) C. pen. raportat la art. 881 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 modificată, dosarul penal nr. x/2016 urmează să fie declinat secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cu privire la admisibilitatea în principiu a cererilor de revizuire formulate de revizuenţii A. şi B., în conformitate cu art. 459 C. proc. pen. raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a constatat următoarele:

În cauză, cererile de revizuire formulate de revizuenţii A. şi B. îndeplinesc numai condiţiile prevăzute de art. 459 alin. (3) lit. a), b), c), d) C. proc. pen., fără a fi îndeplinită şi condiţia impusă de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., respectiv aceea ca faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea să conducă, în mod evident, la stabilirea unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Astfel, s-a avut în vedere că revizuenţii A. şi B. au solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 229/F din 23 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 472/A din 28 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă, în conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate.

În opinia revizuenţilor A. şi B., reprezintă fapte şi împrejurări noi care nu au fost cunoscute de către instanţele de judecată la pronunţarea hotărârii definitive de condamnare la pedepse de câte 4 ani închisoare, actele efectuate de către procuror în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.

În ceea ce priveşte ordonanţele din 23 august 2017 şi 31 mai 2017 de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de denunţătorii D. şi E. din dosarul penal nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, s-a constatat că acestea nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru a fi incidente dispoziţiile art. 459 C. proc. pen.

În acest sens, s-a avut în vedere că inculpaţii E. şi D. sunt cercetaţi în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, ca urmare a plângerii penale formulate de A. pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 alin. (2) C. pen. şi mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) şi (2) C. pen., iar inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 alin. (2) C. pen.

Prin ordonanţa din 18 septembrie 2017, procurorul de caz a extins urmărirea penală faţă de inculpatul C. şi cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă, reţinând în concurs real infracţiunile prev. de art. 273 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 268 alin. (2) C. pen.

Or, actele de urmărire penală înaintate de către procuror instanţei de judecată confirmă, fără putinţă de tăgadă, existenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în situaţia în care se va dovedi prin hotărâre judecătorească definitivă că inculpaţii D., E. şi C. au săvârşit infracţiunile pentru care s-a început urmărirea penală împotriva lor.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a constatat că instanţei de fond i-a fost adusă la cunoştinţă, de către martorul F., implicarea agentului S.R.I. G. în instrumentarea dosarului de urmărire penală.

S-a avut în vedere că instanţa de fond a înlăturat declaraţia martorului F., dată în cursul cercetării judecătoreşti, cu motivarea că "acesta a prezentat un scenariu fantasmagoric, lipsit nu doar de suport probatoriu, dar şi de credibilitate, pe care nici inculpaţii nu l-au susţinut", aşa încât nu se poate constata existenţa temeiului legal ce permite revizuirea, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că, prin cererea aflată la dosar instanţă apel, A. a solicitat reluarea cercetării judecătoreşti, motivat de faptul că au apărut împrejurări noi, care pot avea consecinţe directe în ceea ce priveşte soluţia în apel, depunând în acest sens declaraţia martorului D. dată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, aducând totodată la cunoştinţă că se fac cercetări împotriva denunţătorilor din dosarul nr. x/2014.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în considerentele deciziei penale nr. 472 din 28 noiembrie 2016, a menţionat declaraţia martorului F. privitoare la agentul S.R.I. G. "care urmărea să-l lege pe inculpatul B., iar inculpata A. a căzut şi ea în plasă", reţinând totodată următoarele:

"fără a aprecia, în apel, drept fantasmagorice aceste declaraţii în contextul în care se coroborează, fie şi parţial, cu cele afirmate de martorul D.", aşa încât, s-a constatat de către curtea de apel că nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod.

Referitor la constatarea ca netemeinică a înregistrărilor depuse de membrii J., prin intermediul unei expertize criminalistice, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, s-a reţinut, de asemenea, că nu poate constitui temei legal, în raport cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., atâta timp cât aceasta constituie de fapt probă în dosarul penal nr. x/2016 care, prin coroborare cu declaraţia martorului F., a condus la continuarea efectuării urmăririi penale faţă de inculpaţii D., C. şi E., conform ordonanţei procurorului din 20 februarie 2017.

În şedinţa publică din data de 7 octombrie 2015, apărătorul ales al inculpatei A. a solicitat efectuarea unei expertize tehnice, pentru a se stabili autenticitatea şi originalitatea înregistrărilor, făcând trimitere la declaraţiile martorului F., care are cunoştinţă că acestea au fost contrafăcute.

Prin încheierea de şedinţă din data de 12 octombrie 2015, instanţa de fond a respins, în temeiul art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., cererile inculpaţilor B. şi A. privind administrarea probei cu expertiza tehnică a înregistrărilor, făcând precizarea în considerente în sensul că "inculpata A. a prezentat în apărare, referitor la înregistrările care o privesc, două rapoarte de expertiză tehnică judiciară, întocmite de experţii O. şi P.", neputând conduce la admisibilitatea în principiu a cererilor de revizuire.

Referitor la împrejurarea nouă în sensul că dosarul cauzei a fost instrumentat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, de procuror şi judecători care au încălcat dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 303/2004, s-a apreciat că aceasta nu se încadrează în dispoziţiile art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., în condiţiile în care la dosar nu sunt fapte şi mijloace de probă care să permită revizuirea sentinţei penale nr. 229/F din 23 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 472 din 28 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Nici motivul de revizuire privitor la procurorul H. - făcându-se trimitere la declaraţia pe care a dat-o în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Serviciul Teritorial Constanţa - s-a apreciat că nu poate sta la baza admiterii cererii de revizuire formulate de B., atâta timp cât acesta constituie de fapt un mijloc de probă, în legătură cu instrumentarea cauzei de către procuror.

Referitor la împrejurarea vizând legătura permanentă menţinută de procurorul H. cu denunţătorii C., D. şi E. şi ulterior, în timpul cercetării judecătoreşti, s-a reţinut că aceasta excede dispoziţiilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen.

S-a constatat că, la dosarul cauzei, se află declaraţia martorului K. şi copia Registrului de Evidenţă al Arestului I.P.J. Constanţa, ceea ce denotă cercetările penale ce se efectuează sub acest aspect de către procuror în dosarul nr. x/2016.

În acest sens au fost avute în vedere prevederile art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., potrivit cărora revizuirea poate fi cerută când procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de revizuire ca urmare a respingerii definitive a plângerii depuse de C. cu privire la săvârşirea infracţiunii de ameninţare a soţiei acestuia, N., de către B., s-a constatat că acesta nu poate fi analizat prin prisma dispoziţiilor art. 459 alin. (3) lit. f) C. proc. pen. rap. la art. 453 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod, atâta timp cât nu are legătură cu cauza.

Dimpotrivă, s-a constatat că instanţa de fond a reţinut că martora N. a fost de bună-credinţă, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., când a afirmat că "nu cunoaşte dacă cineva dintre membrii familiei sale i-a dat vreo sumă de bani".

Împotriva sentinţei penale nr. 251/F din 16 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018, au declarat apel revizuienţii A. şi B., solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare sau admiterea pe fond a cererii de revizuire.

În motivele scrise de apel şi în susţinerile orale revizuenţii au invocat, în esenţă, următoarele critici:

- în mod greşit prima instanţă a apreciat că ordonanţele date de procuror în datele de 31 mai 2017, respectiv 23 august 2017, prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de denunţătorii D., C. şi E. din dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, nu pot fi circumscrise cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

- actele de urmărire penală efectuate de procuror în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică reprezintă fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanţă şi, ca atare, constituie motive temeinice pentru revizuirea hotărârii de condamnare a revizuenţilor A. şi B.;

- la instrumentarea cauzei în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită au fost administrate probe de către organele de cercetare penală necompetente. S-a făcut referire la S.R.I., respectiv Centrul Naţional de Interceptare, în sensul că S.R.I. a adus la cunoştinţa instanţei de fond că S.I.P.I. a efectuat punerea în executare a mandatului de interceptare, aceeaşi structură care a efectuat şi transcrierea;

- instanţa de fond nu a cunoscut faptul că înregistrările depuse de membrii J. sunt de fapt "probe ticluite în birourile D.N.A., cu sprijinul S.I.P.I. Constanţa şi al S.R.I."

- au fost încălcate dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 303/2004, susţinându-se că aceste aspecte se circumscriu cazului de revizuire prevăzut de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen.. În acest sens, apărarea a susţinut că nici judecătorii, nici procurorii, nu pot fi lucrători operativi, inclusiv agenţi, informatori sau colaboratori ai S.R.I.. Or, din actele dosarului, rezultă că în cauza de faţă au fost efectuate acte de cercetare de către magistraţi, cu încălcarea normelor legale enunţate anterior.

În fine, s-a apreciat că declaraţia dată de procurorul de caz H. în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constituie un motiv temeinic de admitere a cererilor de revizuire.

Examinând apelurile declarate de revizuenţii A. şi B., atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform prevederilor art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Revizuirea este calea extraordinară de atac prin care se îndreaptă erorile de judecată datorate necunoaşterii de către instanţa care a pronunţat hotărârea definitivă a unor fapte şi împrejurări în raport de care aceasta nu corespunde legii.

Reglementarea riguroasă a acestei căi de atac este determinată de împiedicarea introducerii unor astfel de cereri pentru erori de fapt minore, fiind instituite, pentru fiecare caz în parte, condiţii de fond şi de formă de natură să convingă cu privire la necesitatea înlăturării erorilor judiciare.

Dispoziţiile art. 452 alin. (1) C. proc. pen. prevăd că hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă, din formularea textului legal rezultând faptul că sunt supuse revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive prin care se soluţionează conflictul de drept penal substanţial sau latura civilă provenită din infracţiune. Referitor la latura penală, sunt hotărâri prin care se soluţionează conflictul de drept penal substanţial cele prin care instanţa de judecată pronunţă o soluţie de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată.

Referirea la cele două cazuri de revizuire este necesară în condiţiile în care prima critică a apelanţilor face trimitere la investigaţiile efectuate de către organele de urmărire penală împotriva martorilor denunţători D., C. şi E..

Aplicarea prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. este condiţionată de stabilirea existenţei unor fapte sau împrejurări complet necunoscute instanţei care a soluţionat cauza pe fond, invocate în favoarea persoanei condamnate şi care să poată conduce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare. Prin noţiunea de "fapte sau împrejurări" noi se înţeleg întâmplări, circumstanţe sau situaţii care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe pot conduce la dovedirea netemeiniciei hotărârii atacate, sub condiţia ca acestea să nu fi fost cunoscute deloc de prima instanţă, respectiv să nu fi fost evaluate cu ocazia soluţionării pe fond a cauzei.

Aşadar, "faptele şi împrejurările noi" la care face trimitere textul legal menţionat trebuie examinate în strânsă legătură cu cerinţa aceleiaşi norme, în sensul capacităţii acestora de a dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Nu orice faptă sau împrejurare invocată ulterior rămânerii definitive a unei hotărâri poate conduce la constatarea admisibilităţii cererii de revizuire, în condiţiile în care esenţa acestei căi extraordinare de atac se circumscrie necesităţii înlăturării unei erori judiciare absolute, în caz contrar fiind încălcat principiul autorităţii de lucru judecat.

Pentru reţinerea acestui caz de revizuire este necesar să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanţă la data judecării cauzei; aşadar, probele trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute. Prin urmare, nu pot fi considerate fapte sau împrejurări noi: solicitarea de suplimentare a probatoriului sau de readministrare de probe; prezentarea unor considerente din care să rezulte greşita încadrare juridică a faptei ori greşita aplicare a legii penale mai favorabile sau o altă situaţie de fapt decurgând dintr-o modalitate diferită de evaluarea a probelor administrate.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire menţionat, legea se referă la situaţii de fapt noi, în sensul că, din diverse motive, acestea au rămas necunoscute instanţei de fond şi nu la mijloace de probă, ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere şi verificate; faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca, pe calea extraordinară a revizuirii, să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte şi împrejurări cunoscute şi verificate de instanţa care a soluţionat cauza.

Pe de altă parte, revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. presupune existenţa unei hotărâri de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, de către un martor, un expert ori un expert.

Prin urmare, formularea unei plângeri penale cu privire la săvârşirea unei astfel de fapte, începerea urmăririi penale in rem sau in personam, respectiv emiterea unei ordonanţe de punere în mişcare a acţiunii penale, nu sunt suficiente pentru a reţine incidenţa acestui caz de revizuire, în condiţiile în care procurorul, la finalizarea urmăririi penale, poate dispune şi o soluţie de clasare.

În acelaşi sens, în ipoteza în care se dispune trimiterea în judecată a persoanei cercetate, finalizată cu o hotărâre de condamnare a acestei persoane, revizuentul are posibilitatea formulării unei cereri de revizuire, cu indicarea cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Or, în cauza supusă analizei, nu ne aflăm într-o astfel de ipoteză, câtă vreme ordonanţele de punere în mişcare a acţiunii penale împotriva denunţătorilor D., C. şi E. nu pot fi circumscrise sintagmei "fapte sau împrejurări noi", iar pe de altă parte, nu s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare a acestora.

Cât priveşte cea de a doua critică invocată, vizând efectuarea actelor de urmărire penală de către un organ necompetent, se constată că aceasta se circumscrie unor apărări de fond care, de altfel, au fost invocate în căile ordinare de atac, aspect confirmat de către revizuenţi, prin apărător.

Pe cale de consecinţă, elementele invocate exced analizei specifice căii extraordinare de atac a revizuirii.

În ceea ce priveşte susţinerile apelanţilor revizuenţi, în sensul că înregistrările depuse de martorii E. şi D., precum şi de familiile acestora, au fost ticluite de organele de urmărire penală, Înalta Curte constată că, în lipsa unei cercetări judecătoreşti care să confirme aceste aspecte, ele rămân în sfera suspiciunilor, ceea ce conduce, în mod evident, la constatarea inadmisibilităţii cererii de revizuire. Acceptarea unei astfel de interpretări ar conduce, în realitate, la prelungirea probatoriului într-o cale extraordinară de atac.

În fine, aspectele expuse anterior sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte cercetările efectuate de organele de urmărire penală împotriva magistratului procuror H..

În ipoteza în care, ulterior, se va pronunţa o hotărâre de condamnare, părţile au deschisă calea de atac a revizuirii, întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Nici critica apărării în sensul incidenţei dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 303/2004 nu poate fi însuşită, în absenţa unor elemente care să confirme fără echivoc calitatea magistraţilor care au instrumentat această cauză, de lucrători operativi, informatori sau colaboratori ai Serviciilor de Informaţii.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., "instanţa examinează dacă: (...) e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea".

Dispoziţiile legale anterior menţionate trebuie însă raportate la îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege pentru cazurile de revizuire reglementate limitativ, cerinţe care nu sunt satisfăcute în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de revizuenţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 251/F din 16 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelanţii revizuenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii revizuenţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 217 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de revizuenţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 251/F din 16 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Obligă apelanţii revizuenţi la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii revizuenţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 217 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2019.

GGC - MM