Decizia nr. 331/A/2019 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra apelului declarat în cauză, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 261/F din 26 noiembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 297 alin. (1) noul C. pen. şi art. 289 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) noul C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 297 alin. (1) noul C. pen. şi art. 289 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (2) noul C. pen.

În temeiul art. 297 alin. (1) noul C. pen., a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii de 3 ani.

În temeiul art. 67 alin. (1), (2) noul C. pen. cu referire la art. 66 alin. (2) noul C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) noul C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) noul C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) noul C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

Totodată, în temeiul art. 289 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 1 an.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) vechiul C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a, lit. b), lit. c) (dreptul de a exercita profesia de executor) vechiul C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) noul C. pen. cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi Decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a contopit pedepsele principale aplicate prin prezenta hotărâre, aplicând pedeapsa de 3 ani închisoare la care a adăugat o treime din pedeapsa închisorii de 1 an, inculpatul A. urmând să execute în final pedeapsa închisorii de 3 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (1) noul C. pen. cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi Decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) noul C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) noul C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) teza I noul C. pen., raportat la art. 65 alin. (1) noul C. pen. cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi Decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) noul C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a constatat admisibilă şi a admis acţiunea civilă exercitată de Agenţia pentru finanţarea investiţiilor rurale (fosta Agenţie de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit) şi l-a obligat pe inculpatul A. la plata, către partea civilă, a sumei de 566.713,17 RON la care se adaugă penalităţi şi dobânzi calculate de la data de 28 aprilie 2014 până la data plăţii efective.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a menţinut măsura sechestrului asigurator instituit, până la concurenţa sumei de 566.713,17 RON, prin ordonanţa nr. 1547/P/2014 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la 21 februarie 2017 asupra imobilelor situate în jud. Călăraşi, şi asupra autoturismului marca x.

A respins solicitarea Parchetului privind anularea actelor de executare - procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor, somaţia de plată din 11 decembrie 2012 şi adresele de instituire a popririi din 19 decembrie 2013, 8 ianuarie 2014 şi 22 ianuarie 2014.

A luat act că la termenul din 1 februarie 2018 s-au dispus avansarea şi plata, din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti - Oficii a sumei de 130 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, doamna avocat B..

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 3000 de RON (2000 de RON pe parcursul urmăririi penale, 1000 de RON pe parcursul camerei preliminare şi cercetării judecătoreşti), sumă în care nu se include onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A. pentru săvârşirea, în concurs real a infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, în formă continuată - 4 acte materiale, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, totul cu aplicarea art. 38 şi urm. C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală sub nr. x/2017 din data de 11 mai 2017.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că la data de 9 iunie 2009 s-a încheiat contractul de finanţare x între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) - în prezent Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), în calitate de autoritate contractantă şi S.C. C. S.R.L., în calitate de beneficiar, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil în cuantum de 3.943.000 RON, pentru realizarea proiectului "construirea unei ferme de vaci cu lapte, achiziţie maşini, echipamente agricole şi folosirea energiei regenerabile", contract administrativ raportat la părţile implicate şi obiectul specific.

La solicitarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Departamentul pentru luptă antifraudă din cadrul Guvernului României a efectuat verificări cu privire la proiectul gestionat de S.C. C. S.R.L. în baza contractului de finanţare x din 9 iunie 2009, constatându-se încălcări ale legii prin folosirea de documente false în procedurile de achiziţii, neregulile fiind consemnate în procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 20 august 2012, prin care s-a stabilit un debit în sarcina S.C. C. S.R.L. în cuantum de 2.878.867,04 RON plus penalităţi şi dobânzi.

Prin Sentinţa civilă nr. 957 din 29 noiembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, art. 50 din O.G. nr. 66/2011 şi art. 215 Codul de procedură fiscală, instanţa a admis cererea de suspendare formulată de S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi a dispus suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 20 august 2012 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. x din 12 octombrie 2012 ale APDRP; sentinţa a rămas irevocabilă conform Deciziei nr. 5977 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin respingerea recursului declarat de APDRP ca nefondat .

Prin Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, instanţa a dispus următoarele: a admis acţiunea formulată de S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP); a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 20 august 2012 şi decizia de soluţionare a contestaţiei nr. x din 12 octombrie 2012 ale APDRP; a obligat pârâta APDRP la îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din contractul de finanţare x din 9 iunie 2009 şi să plătească sumele pentru care s-au depus cereri de plată şi la prelungirea fără penalizări a contractului de finanţare cu perioada cuprinsă între data comunicării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi data de 29 noiembrie 2012 şi la plata sumelor stabilite în contractul de finanţare chiar dacă s-a depăşit termenul până la care pot fi depuse cereri de plată ori termenul până la care trebuia finalizat proiectul.

S-a reţinut că această hotărâre prezintă particularitatea dată de materia contenciosului administrativ, instanţa anulând un act administrativ ce emana de la o autoritate publică şi obligând-o pe aceasta la două obligaţii de a face (îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din contractul de finanţare x din 9 iunie 2009 şi la prelungirea fără penalizări a contractului de finanţare) şi două obligaţii de plată (plata sumelor pentru care s-au depus cereri de plată şi plata sumelor stabilite în contractul de finanţare, chiar dacă s-a depăşit termenul până la care pot fi depuse cereri de plată ori termenul până la care trebuia finalizat proiectul).

Împotriva Sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţate în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a declarat recurs la data de 7 februarie 2013, recurs ce a fost soluţionat prin Decizia civilă nr. 3433 din 25 septembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, a casat Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 şi a respins ca neîntemeiată acţiunea introdusă de S.C. C. S.R.L.; instanţa de recurs a reţinut în considerente că "modul în care s-au desfăşurat procedurile de achiziţie publică a condus la încălcarea prevederilor contractului de finanţare x din 9 iunie 2009 şi a legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice, precum şi la prejudicierea bugetelor în discuţie ... justificându-se astfel retragerea totală a finanţării acordate" prin această hotărâre instanţa a stabilit nu numai faptul că S.C. C. S.R.L. nu era îndreptăţită la plata sumei de 566.713,17 RON pentru care inculpatul a instituit poprirea, dar şi faptul că APDRP are de recuperat de la S.C. C. S.R.L. suma de 2.878.867,04 RON, reprezentând debit conform procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 20 august 2012.

Neregulile constatate în executarea contractului de finanţare x/09.06.2009 au făcut obiectul cercetărilor în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj; prin rechizitoriul nr. x/2012 s-a dispus trimiterea în judecată a S.C. C. S.R.L. şi a numitului D. pentru comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte, incomplete dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată şi agravată, prevăzute de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 şi art. 5 C. pen., dosarul aflându-se în prezent pe rolul Tribunalului Cluj, înregistrat cu nr. x/2015.

S-a reţinut că în perioada 17 decembrie 2008 - 17 februarie 2012, cu intenţie, D., administrator de fapt al inculpatei S.C. C. S.R.L. şi reprezentant legal al proiectului, a depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Oficiul Judeţean Cluj - documente false şi inexacte în legătură cu procedurile de selecţie de oferte la cererea de finanţare nr. x pentru realizarea proiectului "construirea unei ferme de vaci cu lapte, achiziţie maşini şi echipamente agricole şi folosirea energiei regenerabile" şi ulterior, după încheierea contractului de finanţare x din 9 iunie 2009 pe parcursul implementării proiectului, activităţi care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri nerambursabile în valoare de 3.943.000 RON, din care a primit efectiv 2.878.876,04 RON, respectiv suma de 2.303.093,63 RON din bugetul Uniunii Europene şi 575.773,41 RON de la bugetul de stat (rechizitoriu x S.T. Cluj în format electronic - f. x dup).

La data de 21 august 2013 a fost înregistrată la Biroul executorului judecătoresc A. cererea de executare silită, nedatată, formulată de S.C. C. S.R.L., în calitate de creditoare împotriva debitoarei Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit prin care solicita să procedeze la executarea silită a obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, în sensul de a plăti sumele pentru care s-au depus cereri de plată - adică suma de 552.868,80 RON .

S-a precizat că nici în cuprinsul considerentelor, nici în dispozitivul Sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu este stabilit un cuantum al cererilor de plată, suma de 552.868,80 RON fiind precizată de creditor şi însuşită de executorul judecătoresc A..

Prin încheierea din data de 21 august 2013 executorul judecătoresc A. a dispus înregistrarea cererii de executare silită a creditorului S.C. C. S.R.L. şi deschiderea dosarului de executare nr. x/SI/2013, în aceeaşi dată solicitând Judecătoriei Călăraşi încuviinţarea executării silite.

Prin încheierea din data de 1 octombrie 2013 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2013, instanţa a constatat că Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu îndeplineşte cerinţele art. 632 şi urm. C. proc. civ., nefiind o hotărâre definitivă, raportat la dispoziţiile art. 634 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 5 din Legea nr. 76/2012, motiv pentru care, în temeiul art. 665 alin. (5) pct. 2 C. proc. civ. a respins ca neîntemeiată cererea de încuviinţare a executării silite formulată de BEJ A. privind pe creditoarea S.C. C. S.R.L. şi debitoarea Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit; încheierea nu a fost atacată cu apel de către creditoare .

În consecinţă, S.C. C. S.R.L. a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale din minuta şi dispozitivul Sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţate în dosarul nr. x/2012, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 14 octombrie 2013.

Prin încheierea din 31 octombrie 2013 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de către Curtea de Apel Cluj, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin raportare la art. 377 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., instanţa a admis cererea de îndreptare a erorii materiale din minuta şi dispozitivul Sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012, în sensul că se menţionează că hotărârea este definitivă; încheierea a devenit irevocabilă la data de 13 decembrie 2013, nefiind declarat recurs în cauză.

S-a arătat că împrejurările în care a fost respinsă prima cerere de încuviinţare a executării silite formulată de S.C. C. S.R.L. prin BEJ A. pe motiv că Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj nu era definitivă au fost relevate în cauză de către martorul E..

S-a mai arătat că, deşi cu prilejul audierii din data de 17 februarie 2017 inculpatul A. a fost întrebat despre modul în care a fost sesizat în dosarul nr. x/2013, nu a menţionat nimic despre faptul că prima cerere de încuviinţare a executării silite fusese respinsă de către instanţa de judecată pentru că titlul executoriu nu era o hotărâre definitivă, în condiţiile în care i se adusese la cunoştinţă şi se reţinuse ca învinuire faptul că a solicitat încuviinţarea executării silite pentru un titlu executoriu care nu îndeplinea cerinţele legale, prevăzute de art. 634 C. proc. civ., art. 20 şi art. 22 din Legea nr. 554/2004; cu ocazia audierii din data de 7 martie 2017, fiind întrebat despre motivul pentru care nu a făcut cunoscute aceste împrejurări, inculpatul a răspuns că nu şi-a amintit în acel moment, afirmaţie ce dovedeşte, în opinia acuzării, lipsa oricărei explicaţii plauzibile referitor la conduita avută.

Ulterior, la data de 18 noiembrie 2013 a fost înregistrată la Biroul executorului judecătoresc A. aceeaşi cerere de executare silită, datată 15 noiembrie 2013, prin care acelaşi creditor S.C. C. S.R.L. solicita să se procedeze la executarea silită a aceluiaşi titlu executoriu - obligaţiile stabilite prin titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, în sensul de a se plăti suma de 552.868,80 RON de către debitoarea Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit .

Prin încheierea din data de 18 noiembrie 2013 executorul judecătoresc A. a dispus înregistrarea cererii de executare silită a creditoarei S.C. C. S.R.L. şi deschiderea dosarului de executare nr. x/SI/2013, în aceeaşi dată solicitând Judecătoriei Călăraşi încuviinţarea executării silite.

S-au subliniat menţiunile făcute de inculpat în cuprinsul acestei încheieri, în sensul că a examinat cererea de executare silită depusă de creditoare şi înscrisurile anexate, apreciind că întruneşte condiţiile prevăzute de art. 663 C. proc. civ. referitor la competenţa executorului judecătoresc, că hotărârea judecătorească constituie titlu executoriu în conformitate cu art. 632 C. proc. civ., iar creanţa este certă, lichidă şi exigibilă potrivit art. 662 C. proc. civ.

Conform art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, executorul judecătoresc îşi îndeplineşte atribuţiile cu respectarea prezentei legi, a statutului profesiei, a C. proc. civ. şi a altor legi aplicabile în materie.

Prin urmare, înainte de a sesiza instanţa de judecată cu o cerere de încuviinţare executare silită, executorul este obligat să examineze el însuşi dacă îi revine competenţa conform art. 651 C. proc. civ., dacă cererea de executare silită este conformă cu disp. art. 663 C. proc. civ., dacă titlul executoriu face parte din categoriile enumerate în mod expres şi limitativ de art. 632 şi art. 638 C. proc. civ., dacă creanţa este certă, lichidă, exigibilă conform art. 662 C. proc. civ.

Toate aceste verificări reprezintă atribuţiile de serviciu ale unui executor judecătoresc, stabilite prin Legea nr. 188/2000 cu trimitere la C. proc. civ. şi alte legi aplicabile în materie.

S-a mai subliniat faptul că anumite acte ale executorului judecătoresc sunt supuse controlului exercitat de către instanţele de judecată acest lucru nu îl exonerează pe executor de obligaţia respectării şi aplicării dispoziţiilor legale.

Conform art. 664 C. proc. civ. executorul judecătoresc are posibilitatea de a refuza deschiderea procedurii de executare dacă nu sunt întrunite condiţiile legale, putând emite o încheiere de respingere.

În plus, conform art. 627 C. proc. civ., executorul este obligat să aibă rol activ, stăruind prin toate mijloacele admise de lege pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlu executoriu, cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.

În cartea a V-a - despre executare silită, capitolul II - titlul executoriu, art. 632 C. proc. civ. dispune că executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu şi constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive şi orice alte hotărâri care pot fi puse în executare.

În continuare, dispoziţiile art. 633 enumeră categoriile de hotărâri executorii, iar art. 634 categoriile de hotărâri definitive; aceste dispoziţii reprezintă dreptul comun în materia executării silite.

În prezenta cauză, titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre pronunţată în materia contenciosului administrativ, care derogă de la dreptul comun sub multiple aspecte, reglementate în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Astfel, art. 22 din Legea nr. 554/2004 prevede că hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate potrivit prezentei legi sunt titluri executorii.

Art. 22 reprezintă legea specială faţă de art. 633 şi art. 634 C. proc. civ., derogând de la acestea, în sensul că numai hotărârile definitive (în accepţiunea art. 634 C. proc. civ.) sunt titluri executorii, nu şi cele executorii, prevăzute de art. 633 C. proc. civ.

Conform art. 634 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; orice alte hotărâri, care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

S-a subliniat că Sentinţa civilă nr. 1002/2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2012 nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de hotărâri enumerate de art. 634 alin. (1) C. proc. civ., nefiind o hotărâre definitivă.

Menţiunea "definitivă" făcută cu prilejul judecării cererii de îndreptare eroare materială de către Curtea de Apel Cluj s-a făcut prin raportare la dispoziţiile art. 377 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., dispoziţii care diferă în conţinut de actualul art. 634 C. proc. civ., executarea silită fiind sub incidenţa noului C. proc. civ. - Legea nr. 134/2010 - conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., executarea silită în prezenta cauză începând după data intrării în vigoare a noului C. proc. civ. - Legea nr. 134/2010; respectând normele în vigoare la data executării silite în dosarul nr. x/2013, caracterul definitiv al Sentinţei civile nr. 1002/2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj trebuia raportat la art. 634 C. proc. civ.

Inculpatul A. a apreciat în mod greşit caracterul definitiv al acestei sentinţe, neoferind nicio justificare pertinentă în acest sens.

S-a arătat că, la momentul audierii din data de 17 februarie 2017, fiind întrebat în care dintre variantele enumerate prin dispoziţiile art. 633 şi 634 C. proc. civ. se încadrează titlul executoriu pentru care a solicitat încuviinţarea executării silite, inculpatul a răspuns că acesta corespunde dispoziţiilor art. 633 pct. 2 C. proc. civ. şi cu ocazia audierii din data de 7 martie 2017, fiind reiterată întrebarea, inculpatul a răspuns că Sentinţa civilă nr. 1002/2012 este definitivă, caracterul definitiv al hotărârii fiind dat de lege şi nu de menţiunea pe sentinţă, fără a indica ce dispoziţii legale consacră caracterul "definitiv" al hotărârii.

Nici în cuprinsul memoriului înregistrat la data de 27 martie 2017 inculpatul nu a fost în măsură să indice dispoziţiile legale care stabilesc caracterul definitiv al hotărârii.

Faptul că inculpatul a prevăzut şi a urmărit punerea în executare a unei hotărâri care nu era definitivă, rezultă, în opinia acuzării, din conduita manifestată pe parcursul executării silite.

Astfel, în încheierea din data de 21 august 2013 de înregistrare a cererii de executare silită formulată de creditorul S.C. C. S.R.L. inculpatul însuşi atestă că a examinat Sentinţa civilă nr. 1002/2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi a apreciat că aceasta constituie titlu executoriu conform art. 632 C. proc. civ., solicitând instanţei încuviinţarea executării silite, cerere respinsă tocmai pentru motivul că hotărârea nu era definitivă conform art. 634 C. proc. civ.

Ulterior, în încheierea din data de 18 noiembrie 2013 de înregistrare a aceleiaşi cereri de executare silită, purtând menţiunea "definitivă" pe titlul executoriu, inculpatul specifică din nou că a examinat Sentinţa civilă nr. 1002/2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi a apreciat că aceasta constituie titlu executoriu conform art. 632 C. proc. civ., în timpul urmăririi penale nefiind însă în măsură să precizeze în care dintre cazurile enumerate de art. 634 C. proc. civ. se încadrează titlul executoriu.

S-a apreciat că se observă o contradicţie între cele afirmate de inculpat cu ocazia audierii din data de 7 martie 2017- când a susţinut că nu menţiunea pe sentinţă conferă caracterul definitiv al hotărârii, ci legea şi cele scrise în memoriu - unde se întreabă retoric în ce măsură executorul judecătoresc ar trebui să verifice dacă menţiunea făcută de instanţă pe propria hotărâre nu este cumva greşită.

S-a apreciat că răspunsul se regăseşte în dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.

Deopotrivă, s-a apreciat că apărarea inculpatului în sensul că şi-a format convingerea privind caracterul definitiv al Sentinţei civile nr. 1002/2012 pronunţate de Curtea de Apel Cluj în baza încheierii de îndreptare a erorii materiale a dispozitivului acestei hotărâri, în sensul adăugării menţiunii "definitivă" nu este verosimilă, caracterul definitiv al unei hotărâri judecătoreşti fiind dat de încadrarea în dispoziţiile legale, respectiv art. 634 C. proc. civ.

Art. 22 din Legea nr. 554/2004 a fost modificat prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., variantele anterioare acestei modificări legislative fiind:

"hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au admis acţiunile formulate potrivit dispoziţiilor prezentei legi constituie titluri executorii" şi "hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au respins acţiunile formulate potrivit dispoziţiilor prezentei legi şi s-au acordat cheltuieli de judecată se învestesc cu formulă executorie şi se execută silit, potrivit dreptului comun".

S-a constatat că, indiferent de momentul reglementării şi de aspectul conţinutului, intenţia legiuitorului a fost ca în materia contenciosului administrativ, numai hotărârile definitive (şi irevocabile, conform anterioarei reglementări) să fie titluri executorii, iar procedura executării să fie derogatorie de la dreptul comun în toate situaţiile, tocmai pentru a se evita pe orice cale producerea de efecte ireparabile, avându-se în vedere specificul raporturilor de drept administrativ, care se realizează într-un regim de putere publică.

Acest fapt este recunoscut de literatura juridică în unanimitate - "Judecata în contenciosul administrativ", fila x, judecător dr. F.; "Contenciosul administrativ", fila x, G.; "Executarea silită în materia contenciosului administrativ", fila x, H., I.; "Drept administrativ", fila x, J.; "Contenciosul administrativ", fila x, K..

De asemenea, în jurisprudenţă, instanţa supremă a statuat că în materia contenciosului administrativ hotărârea definitivă şi irevocabilă este titlu executoriu ope legis, titlul executoriu confirmând existenţa creanţei şi faptul că aceasta îndeplineşte condiţiile necesare punerii în mişcare a procedurii de executare silită, iar executarea se face potrivit art. 24 alin. (1) din lege în termenul prevăzut în cuprinsul hotărârii, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii - Decizia nr. 4209 din 28 noiembrie 2006 şi încheierea din 20 noiembrie 2006 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, www.x.ro.

Spre deosebire de materia contenciosului administrativ, în materie comercială şi litigii cu profesioniştii, legiuitorul a prevăzut regula executării hotărârii primei instanţe, în timp ce în materia contenciosului administrativ, hotărârea primei instanţe reprezintă doar începutul procesului de evaluare a legalităţii actelor administrative (cazul sentinţei civile nr. 1002/2012 a Curţii de Apel Cluj din prezentul dosar, care a fost desfiinţată ulterior prin hotărârea instanţei de recurs).

Instituirea unei regim special de executare a hotărârilor pronunţate în contencios administrativ (după ce acestea rămân definitive şi sunt epuizate căile de atac ordinare) a avut în vedere evitarea situaţiilor similare celei din prezenta cauză, când a fost pusă în executare, în mod greşit, o hotărâre pronunţată în primă instanţă (care, evident, nu era definitivă), soluţia fiind desfiinţată de instanţa de control judiciar, timp în care s-au produs efectele executării silite, cu consecinţe prejudiciabile şi ireparabile.

În cazul de faţă, sentinţa nr. 1002/2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, deşi a fost desfiinţată prin Decizia nr. 3433/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a produs efecte ireversibile prin executarea silită demarată de inculpatul A., executare silită ce a fost finalizată înainte de soluţionarea recursului.

Aceasta fiind exact situaţia pe care legiuitorul a dorit să o evite prin reglementarea derogatorie de la dreptul comun în materia executării hotărârilor pronunţate în contencios administrativ, ajungându-se la situaţia în care partea care a câştigat procesul în mod definitiv să fie păgubită iremediabil.

Prin Încheierea din data de 27 noiembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2013, instanţa a dispus următoarele: a admis în parte cererea de încuviinţare a executării silite formulate de BEJ A.; a autorizat pe creditorul S.C. C. S.R.L. să treacă la executarea silită prin urmărire mobiliară pe întreg teritoriul ţării şi urmărire imobiliară în circumscripţia Judecătoriei Călăraşi împotriva debitoarei Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a obligaţiilor susceptibile de executare silită cuprinse în titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, definitivă la data pronunţării, pentru îndeplinirea obligaţiilor băneşti care decurg din contractul de finanţare nr. x din 9 iunie 2009, în sensul de a plăti sumele pentru care s-au depus cereri de plată, sume ce urmează a se calcula de către executorul judecătoresc şi titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare; a respins cererea de încuviinţare a executării silite a obligaţiei de a prelungi fără penalizări contractul de finanţare cu perioada cuprinsă între data comunicării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi data de 29 noiembrie 2012 cuprinsă în titlu executoriu, ca nefiind susceptibilă de executare silită; a respins cererea de încuviinţare a executării silite a sumelor stabilite în contractul de finanţare chiar dacă s-a depăşit termenul până la care pot fi depuse cereri de plată ori termenul până la care trebuia finalizat proiectul şi cheltuielile ocazionate cu prezenta executare, acestea din urmă făcând obiectul titlurilor executorii ce se vor emite de executorul judecătoresc.

Instanţa învestită cu cererea de încuviinţare a executării silite a constatat, în mod corect, că dispozitivul titlului executoriu conţine o obligaţie de a face (aceea de a prelungi fără penalizări contractul de finanţare, care, dat fiind specificul din materia contenciosului administrativ nu este susceptibilă de executare silită, fiind respinsă cererea sub acest aspect) şi două obligaţii de a da (prima constând în plata sumelor pentru care s-au depus cereri de plată fiind admisă de instanţă, iar cea de-a doua, constând în plata sumelor stabilite în contractul de finanţare chiar dacă s-a depăşit termenul până la care pot fi depuse cereri de plată ori termenul până la care trebuia finalizat proiectul şi cheltuielile ocazionate cu prezenta executare, fiind respinsă de instanţă).

Instanţa a mai reţinut că s-a solicitat plata sumelor stabilite în contractul de finanţare chiar dacă s-a depăşit termenul până la care pot fi depuse cereri de plată ori termenul până la care trebuia finalizat proiectul şi "există dispoziţii în acest sens în titlul executoriu, executarea actului administrativ este suspendată, iar relaţiile contractuale dintre părţi urmează a se derula ca atare şi faţă de acest aspect, instanţa constată că nu poate verifica dacă sumele astfel solicitate au caracter cert, lichid şi exigibil, fiind condiţionate de depunerea cererilor de finanţare de către creditoare şi cuantificate corespunzător, deci, în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 662 din noul C. proc. civ..".

Instanţa a mai arătat în continuare "mai mult decât atât, creditoarea nu a precizat care este structura sumei în cuantum de 552.868,80 RON, astfel că, în lipsa acesteia, în titlul executoriu neexistând elemente care să o cuantifice, va fi calculată în procedura executării silite de către executorul judecătoresc" în dispozitiv, instanţa a prevăzut în mod expres că autorizează creditorul să treacă la executarea silită pentru îndeplinirea obligaţiilor băneşti care decurg din contractul de finanţare x din 9 iunie 2009, în sensul de a plăti sumele pentru care s-au depus cereri de plată, sume ce urmează a se calcula de către executorul judecătoresc.

În condiţiile impuse de instanţă, executorul judecătoresc ar fi trebuit să analizeze cererile de plată depuse de creditor şi ulterior să le cuantifice, luând în calcul documente justificative, rezultatul acestor activităţi distincte urmând a fi cuprins într-un act (încheiere sau proces-verbal conform art. 655 C. proc. civ.), care ar fi constituit titlu executoriu conform menţiunilor de la pct. II din dispozitivul încheierii de încuviinţare a executării silite pronunţate de instanţa de judecată în dosarul nr. x/2013.

Cu toate acestea, inculpatul A. nu a procedat în conformitate cu indicaţiile instanţei, preluând în totalitate, fără vreun document justificativ sau o analiză proprie cuantumul sumei precizată de creditor în cererea de executare silită - 552.868,80 RON; în apărare, inculpatul a susţinut că acest cuantum rezulta indirect din cererea de plată anexată cererii de executare silită formulată de S.C. C. S.R.L. şi totodată din Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, afirmaţii care nu sunt reale pentru următoarele motive:

S-a arătat că cererea de plată depusă în anexă de creditor este de fapt un formular AP 1.1 - M 121, standardizat pentru programele FEADR, fiind de fapt o schiţă a unei astfel de cereri; în prezentul dosar, acest formular este completat doar de creditorul S.C. C. S.R.L., rubricile destinate Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) referitor la verificare cereri de plată, cod cerere de plată, expert şi aprobare nefiind completate de persoanele îndreptăţite; cererea de plată nu este însoţită de documente justificative.

S-a arătat că toate aceste elemente demonstrează că această cerere de plată nici măcar nu a fost înregistrată la OJPDRP în scopul decontării cheltuielilor efectuate, nefiind supusă procedurii de verificare şi aprobare din partea acestei instituiţii, astfel încât nu poate fi considerată o cerere de plată valabilă şi nicidecum o creanţă certă, lichidă şi exigibilă conform art. 662 C. proc. civ.

De asemenea, nici în cuprinsul considerentelor, nici în dispozitivul Sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu este stabilit un cuantum al cererilor de plată, neexistând nicio referire, fie şi indirectă la suma de 552.868,80 RON.

Conform art. 662 alin. (2) C. proc. civ., creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu, aspect ce nu rezulta în mod evident din conţinutul sentinţei civile nr. 1002/2012 a Curţii de Apel Cluj şi constatat în mod corect de instanţa care a încuviinţat executarea silită, pretinsa cerere de plată anexată de creditor nefiind înregistrată la OJPDRP, nici completată şi/sau aprobată.

Conform art. 662 alin. (3) C. proc. civ., creanţa este lichidă când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui (determinabil); în această situaţie, instanţa care a încuviinţat executarea silită a constatat în mod judicios, că prin cererea cu care a fost învestită nu au fost furnizate elemente privind structura sumei de 552.868,80 RON, prin urmare, obiectul creanţei nu era determinat; însă, instanţa a apreciat că poate fi cuantificată creanţa de către executor, pe baza cererilor de plată depuse de creditor şi a actelor justificative.

Conform art. 662 alin. (4) C. proc. civ., creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă, aspect cu privire la care s-a constatat absenţa desăvârşită a oricăror elemente de natură să stabilească scadenţa cererii de plată depusă de creditor în dosarul de executare nr. 1001/2013, cerere care nici măcar nu a fost înregistrată la OJPDRP, nicidecum completată şi aprobată.

S-a subliniat faptul că, în baza aceloraşi înscrisuri, instanţa a constatat lipsa condiţiilor impuse de art. 662 C. proc. civ., în timp ce inculpatul A. a atestat un debit în cuantum de 552.868,80 RON ca rezultând din titlul executoriu.

În dosarul de executare nr. x/SI/2013 nu există nici un document în plus faţă de cele care au fost înaintate instanţei învestită cu cererea de încuviinţare a executării silite, cererea de plată de la f. x - 13 din vol. 3 dup fiind avută în vedere de instanţa de judecată.

Specificând un cuantum al debitului şi nici un alt element de natura celor solicitate de instanţă cu referire la art. 662 C. proc. civ., inculpatul nu a făcut decât să ateste, în mod necorespunzător realităţii, că această sumă era precizată în însuşi titlul executoriu.

În practica judiciară s-a decis că o creanţă este lichidă când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă şi/sau al altor acte neautentice, emanate de la debitor, recunoscute de acesta sau opozabile lui în baza unei dispoziţii legale ori a clauzelor din actul de creanţă - Decizia nr. 2374 din 24 martie 2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Astfel, inculpatul, în baza rolului activ consacrat de art. 627 C. proc. civ., ar fi trebuit să solicite de la debitor cererile de plată depuse şi aprobate pentru creditorul S.C. C. S.R.L., urmând ca după cuantificare să emită un titlu executoriu în cadrul procedurii de executare silită.

În procedura de executare desfăşurată în dosarul nr. x/2013 inculpatul A. a făcut mai multe menţiuni necorespunzătoare adevărului.

Astfel, s-a arătat că, în temeiul încheierii de încuviinţare a executării silite, inculpatul A. a emis, în data de 8 decembrie 2013 un proces-verbal şi o încheiere de stabilire a sumelor ce reprezintă cheltuieli de executare silită, în cuantum de 13.844,37 RON, a emis o somaţie de plată a sumei de 566.713,17 RON (compusă din 552.868,80 RON debit conform titlului executoriu, cum atestă în mod fals inculpatul şi 13.844,37 RON cheltuieli de executare silită) şi o înştiinţare către debitor privind declanşarea executării silite .

S-a mai arătat că la data de 19 decembrie 2013 inculpatul a emis adrese de instituire a popririi asigurătorii asupra tuturor conturilor debitorului către L., M., N., O., P., Q., R., S., T., atestând în mod fals că suma de 552.868,80 RON reprezintă debit conform titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj.

De asemenea, s-a arătat că la data de 8 ianuarie 2014 inculpatul a efectuat adrese de instituire a popririi asigurătorii asupra tuturor conturilor debitorului către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi U., atestând în mod fals că suma de 552.868,80 RON reprezintă debit conform titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj .

S-a mai precizat că la data de 21 ianuarie 2014 inculpatul a efectuat adrese de instituire a popririi asigurătorii asupra tuturor conturilor debitorului către Trezoreria Municipiului Bucureşti şi cea din Satu Mare, atestând în mod fals că suma de 552.868,80 RON reprezintă debit conform titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj.

Menţiunile făcute de inculpat în adresele de instituire a popririi din datele de 08 decembrie 2013, 19 decembrie 2013, 8 ianuarie 2014 şi 21 ianuarie 2014 în sensul că suma de 552.868,80 RON reprezintă debit conform titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, constituie cele patru acte materiale ale infracţiunii de fals intelectual, comisă de inculpat cu intenţie directă.

S-a arătat că, din conduita avută pe parcursul executării silite, din faptul că a ignorat cu desăvârşire obligaţia clară impusă de instanţă de a calcula sumele pentru care s-au depus cereri de plată, inculpatul luând în considerare o schiţă completată parţial a unei cereri de plată, rezultă că acesta a prevăzut că suma de 552.868,80 RON nu reprezintă debit conform titlului executoriu şi a urmărit producerea acestui rezultat prin modul repetat de comitere a fiecărui act în parte.

Inculpatul nu numai că a săvârşit falsul intelectual în vederea producerii unor consecinţe juridice, ci, acele consecinţe juridice s-au şi produs, fiind instituită poprire de către instituţii bancare şi trezorerie pentru suma de 552.868,80 RON, atestată ca reprezentând debit conform titlului executoriu de către inculpat.

Contrar susţinerilor inculpatului din cuprinsul memoriului întocmit în apărare, când a apreciat lipsa caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei instanţa nu s-a referit numai la plata sumelor stabilite în contractul de finanţare pentru care s-a depăşit termenul de depunere a cererilor de plată, ci şi la suma de 552.868,80 RON pentru care instanţa a arătat că nu este structurată şi nu sunt elemente care să o cuantifice, nefiind o eroare de raţionament din partea judecătorului cauzei (paragrafele 3 şi 4 din considerentele încheierii din data de 27 noiembrie 2013 - f. x dup, f. x dup).

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a primit înştiinţarea privind instituirea popririi la data de 15 ianuarie 2014, iar în data de 16 ianuarie 2014 a comunicat inculpatului faptul a declarat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj încă din data de 7 februarie 2013 (fiind ataşate şi motivele de recurs), ceea ce justifică aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 conform căruia recursul suspendă executarea, primul termen de judecată în recurs fiind stabilit la data de 25 septembrie 2014.

De asemenea, debitorul a invocat incidenţa O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii, care reglementează o procedură specială, distinctă de procedura de drept comun a executării.

S-a arătat că acesta constituie prima notificare adresată executorului judecătoresc de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin care se solicita, în regim de urgenţă încetarea executării silite, înscrisul împreună cu dovada înregistrării recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi motivele de recurs fiind înregistrate în evidenţele BEJ A. la datele de 16 şi 17 ianuarie 2014.

S-a mai arătat că a doua notificare adresată executorului judecătoresc de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit din data de 23 ianuarie 2014 se referă la interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 146/2002 cu art. 1 din O.G. nr. 22/2002 şi ordinul nr. 2336/20111 al Ministrului Finanţelor Publice, solicitându-se ridicarea popririi instituite asupra conturilor APDRP la U. şi încetarea executării în dosarul nr. x/2013, deoarece în mod contrar dispoziţiilor legale menţionate a fost instituită poprirea asupra conturilor de personal ale APDRP destinate plăţii salariilor angajaţilor; înscrisul a fost înregistrat la BEJ A. în data de 27 ianuarie 2014.

Prin a treia notificare din data de 14 februarie 2014, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit solicită inculpatului să ia act de faptul că executarea Sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj (titlul executoriu) este suspendată de drept, învederându-i că a introdus cerere de suspendare provizorie a executării silite şi contestaţie la executare.

S-a precizat, de asemenea, că i s-a readus la cunoştinţă faptul că O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice prevede o altă procedură, derogatorie de la C. proc. civ., care presupune o etapă prealabilă şi obligatorie, anterior instituirii măsurilor de executare, precum şi faptul că au fost poprite conturi cu destinaţie specială, contrar O.G. nr. 22/2002 şi O.U.G. nr. 146/2002.

S-a arătat că înscrisul a fost înregistrat în evidenţele BEJ A. la data de 17 februarie 2014 .

Conform art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare; recursul suspendă executarea.

Aceste dispoziţii, derogatorii de la dreptul comun în materia recursului reglementat prin C. proc. civ., se justifică prin aceea că legiuitorul a dorit a se evita pe orice cale producerea de efecte ireparabile, avându-se în vedere specificul raporturilor de drept administrativ, care se realizează într-un regim de putere publică (a se vedea Procedura contenciosului administrativ, fila x, judecător dr. F.; Executarea silită în materia contenciosului administrativ, fila x, H., I.).

Conform art. 1 din O.G. nr. 22/2002 (varianta în vigoare la data executării silite din cauză) privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii, creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora sau, după caz de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.

Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor legale pentru care au fost înfiinţate.

Acest act normativ prevede o procedură derogatorie de la dreptul comun reprezentat de materia executării silite din C. proc. civ., justificată din perspectiva protecţiei patrimoniului instituţiilor publice şi pentru a nu perturba grav activitatea acestora.

Astfel, conform art. 2 din acelaşi act, dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată.

Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului şi conform art. 3 în cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit C. proc. civ.

Prin urmare, O.G. nr. 22/2002 prevede o fază prealabilă, obligatorie impunând reguli de executare a titlurilor emise în sarcina instituţiilor publice, prin alocarea de fonduri în acest scop şi totodată instituind un termen de 6 luni, calculat de la data primirii somaţiei de plată, în care instituţia debitoare este obligată să facă plata.

Doar dacă plata nu se efectuează în termenul de 6 luni, creditorul are posibilitatea de a solicita ca executarea silită să se facă potrivit dreptului comun.

Conform art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului (varianta în vigoare la data executării silite din prezenta cauză) instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi prin unităţile trezoreriei statului în a căror rază sunt înregistrate fiscal şi conform art. 6 alin. (3) conturile operatorilor economici, prevăzute la alin. (1) (adică ale instituţiilor publice) se supun executării silite prin unităţile trezoreriei statului, pe baza titlurilor executorii emise de organele autorizate să aplice procedura de executare silită, conform prevederilor legale.

În analiza cadrului legislativ s-a ţinut cont inclusiv de art. 28 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, conform cărora dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. şi cu cele ale C. proc. civ. în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor dintre autorităţile publice şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, articol care subliniază încă o dată regimul derogatoriu şi special al O.G. nr. 22/2002 şi O.U.G. nr. 146/2002.

Practica judiciară şi literatura de specialitate dau aceeaşi interpretare normelor legale sus menţionate - Contenciosul administrativ, fila x, G.; Executarea silită în materia contenciosului administrativ, fila x, H., I.; Contenciosul administrativ, f. x, K..

S-a precizat că acest autor arată că O.G. nr. 22/2002 nu împiedică executarea silită a obligaţiilor de plată ale unei instituţii publice, ci o face posibilă prin obligarea ordonatorilor de credite de a lua măsurile ce se impun, fiind instituite limite ale executării silite, aceasta neputându-se face asupra oricăror resurse băneşti ale instituţiei publice, ci numai asupra celor alocate special de la buget, ceea ce echivalează cu o normă de protecţie de interes general.

S-a apreciat că cerinţa instituită de art. 2 din O.G. nr. 22/2002 - aceea de aplicare a procedurii derogatorii condiţionat de lipsa fondurilor debitorului - este îndeplinită în prezenta cauză, existând în dosarul de executare nr. x/2013 adresele băncilor U., T., N., O. şi Trezoreria Satu Mare prin care se comunică executorului că suma disponibilă în conturile debitorului este zero sau că există sume indisponibilizate de alţi creditori cu rang prioritar.

S-a apreciat că un alt aspect foarte important rezultă din răspunsul băncilor N., P., Ministerul Finanţelor Publice - Trezoreria Satu Mare, ANAF - Trezoreria Municipiului Bucureşti la adresele de instituire a popririi dispuse de inculpat, acestuia aducându-i-se la cunoştinţă incidenţa în cauză a aceloraşi dispoziţii legale invocate de persoana vătămată, cele prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 22/2002, art. 5, 6, 59, 73 din O.U.G. nr. 146/2002 şi Ordinul nr. 2336/2011 al Ministrului Finanţelor Publice.

De asemenea, P. l-a înştiinţat pe inculpat că debitorul figurează în evidenţa sa cu un cont exclusiv destinat plăţii drepturilor salariale, aspect cu privire la care executorul nu a dispus nicio măsură, încălcând astfel dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 22/2002.

S-a apreciat că, având în vedere toate dispoziţiile legale invocate anterior, rezultă, în mod clar, că în materia contenciosului administrativ recursul este suspensiv de executare ope legis şi nu ope judicis şi că pentru executarea silită îndreptată împotriva unei instituţii publice este prevăzută o procedură derogatorie de la C. proc. civ., care presupune acordarea unui termen de 6 luni pentru efectuarea plăţii dispuse prin titlu executoriu, în cazul nerespectării acestui termen devenind aplicabile normele de drept comun din C. proc. civ., iar poprirea conturilor instituţiei debitoare se va institui doar asupra conturilor deschise la trezoreria statului.

Inculpatul nu a respectat procedura instituită prin O.G. nr. 22/2002 şi O.U.G. nr. 146/2002, nici măcar când a fost notificat despre existenţa acestor norme speciale de către debitor şi de către instituţiile bancare şi ANAF învestite cu cererea sa de poprire a conturilor debitorului.

Inculpatul nu a dat curs procedurii prevăzute în O.G. nr. 22/2002, somaţia de plată a sumei de 566.713,17 RON în termen de o zi de la primire fiind comunicată debitorului la data de 15.01.2014 odată cu adresa de înştiinţare a popririi, astfel încât debitorul a fost lipsit de orice posibilitate de plată în termenul prevăzut în somaţie, poprirea fiind deja instituită.

Contrar art. 2 din O.G. nr. 22/2002 comunicând la aceeaşi dată atât somaţia, cât şi înştiinţarea privind poprirea, executorul judecătoresc a urmat procedura de drept comun prevăzută în C. proc. civ., fără a ţine cont de legea specială.

S-a apreciat că un argument în plus în sensul că titlul executoriu era suspendat ope legis rezultă şi din considerentele încheierii de încuviinţare a executării silite pronunţate de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2013, în care instanţa a specificat următoarele:

"instanţa constată că executarea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 20 august 2012 şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. x din 12 octombrie 2012 ale APDRP a fost suspendată irevocabil prin sentinţa civilă nr. 957 din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj până la soluţionarea definitivă a litigiului pe fond, pentru care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1002/2012 a aceleiaşi instanţe - titlu executoriu ce face obiectul cererii de încuviinţare a executării silite în prezentul dosar; (...) executarea actului administrativ este suspendată, iar relaţiile contractuale dintre părţi urmează a se derula ca atare".

De asemenea, în declaraţia dată în calitate de martor de către judecătorul E. la data de 20 februarie 2017, aceasta a precizat că executarea actului administrativ era suspendată.

Cu referire la obiectul sentinţei civile nr. 957 din 29 noiembrie 2012 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012 - acela de suspendare a executării actului administrativ - s-a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, conform căruia suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare până la expirarea duratei suspendării şi a art. 15 alin. (4) din aceeaşi lege conform căruia în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării dispusă în condiţiile art. 14 se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

În literatura de specialitate s-a apreciat că art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 are menirea de a pune în lumină obligativitatea executării hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea actului administrativ şi, în consecinţă, obligaţia de a nu se proceda printr-o conduită abuzivă, care poate avea şi conotaţii penale, la punerea în executare a actului administrativ, pentru a fi evitată producerea de pagube iminente şi greu de stabilit generate de punerea în executare a actului suspendat, în ipoteza în care acesta ar fi anulat de instanţa de contencios administrativ; cât timp instanţa de judecată este în curs de verificare a legalităţii actului administrativ este echitabil ca acesta să nu producă efecte asupra celor vizaţi - Contenciosul administrativ, vol. 1, fila x, Editura Universul Juridic, K..

Din dispoziţiile legale susmenţionate rezultă că orice formă de executare trebuia să înceteze până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei pe fond, fiind vorba despre o cauză de suspendare prevăzută de legiuitor, cu efecte ope legis.

Raportat la dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 188/2000, în desfăşurarea actelor de executare în dosarul nr. x/2013 executorul judecătoresc era obligat să respecte prevederile C. proc. civ. şi ale legilor speciale aplicabile în materia contenciosului administrativ (dat fiind că titlul executoriu era o hotărâre pronunţată în această materie), acestea fiind atribuţii de serviciu instituite prin lege.

Conform art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege, executorul este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, având calitatea de funcţionar public conform art. 175 alin. (2) C. pen., în consecinţă putând fi subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 C. pen.

În condiţiile în care inculpatul a solicitat instanţei de judecată încuviinţarea executării silite pentru un titlu executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012, care nu îndeplinea cerinţa de a fi o hotărâre definitivă în conformitate cu dispoziţiile art. 634 C. proc. civ. raportat la art. 22 din Legea nr. 554/2004 şi în condiţiile în care executarea Sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj era suspendată ope legis, iar pentru executarea silită îndreptată împotriva unei instituţii publice, O.G. nr. 22/2002 şi O.U.G. nr. 146/2002 prevăd o procedură derogatorie de la dreptul comun, pe care inculpatul nu a respectat-o, instituind măsura popririi asupra tuturor conturilor debitorului, indiferent de destinaţie, cu încălcarea art. 54 din Legea nr. 188/2000, art. 20 alin. (2), art. 22, art. 28 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 627 C. proc. civ., art. 1 şi urm din O.G. nr. 22/2002, art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 146/2002 s-a reţinut că inculpatul a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cauzând o vătămare a drepturilor şi intereselor Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prejudiciul fiind cuantificat de persoana vătămată la suma poprită, plus dobânzi şi penalităţi.

S-a apreciat că această faptă întruneşte elementele constituitive ale infracţiunii de abuz în serviciu, care s-a consumat la data instituirii popririi asupra conturilor Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Câtă vreme instanţa care a încuviinţat executarea silită i-a impus inculpatului obligaţia de a calcula sumele pentru care s-au depus cereri de plată de către creditorul S.C. C. S.R.L., acesta neprocedând în consecinţă, ci şi-a însuşit fără cenzură suma precizată ca debit de creditor, iar ulterior nu a respectat procedura derogatorie de la dreptul comun şi a continuat executarea silită, s-a apreciat că nu poate fi reţinută apărarea sa în sensul că debitul atestat (552.868,80 RON) şi poprit reprezintă o consecinţă a activităţii infracţionale a creditorului şi nu rezultatul propriei sale activităţi infracţionale.

S-a apreciat că inculpatul A. a comis infracţiunea de abuz în serviciu cu intenţie directă, aceasta fiind relevată de conduita sa în derularea actelor de executare în dosarul nr. x/2013, prin ignorarea totală a solicitărilor repetate întemeiate în fapt şi în drept ale persoanei vătămate şi a notificărilor similare din partea instituţiilor bancare şi ANAF.

S-a arătat că justificarea inculpatului pentru lipsa oricărei reacţii a fost în sensul că nu se putea substitui puterii judecătoreşti, care încuviinţase executarea silită, fiind posibil a fi acuzat de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.

S-a apreciat că această explicaţie nu poate fi reţinută ca plauzibilă, deoarece infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti are o cu totul altă situaţie premisă, iar judecătorul care a încuviinţat executarea silită nu avea cunoştinţă despre declararea recursului de către APDRP împotriva Sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, procedura în cauză nefiind contradictorie, conform art. 665 alin. (2) C. proc. civ. (declaraţie martor filele x dup).

Or, inculpatul a primit inclusiv motivele de recurs ale APDRP împotriva Sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012, care făceau dovada incidenţei art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, având astfel posibilitatea de a suspenda executarea silită în temeiul acestor dispoziţii legale, coroborate cu art. 700 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţă, ceea ce nu ar fi însemnat că se substituie puterii judecătoreşti câtă vreme exista cadrul legal şi procesual pentru ca un executor judecătoresc să dispună suspendarea executării silite.

S-a mai arătat că la data de 28 aprilie 2014 Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a virat, prin Trezoreria Sector 1 Bucureşti, sumele de 525.225,36 RON, 27.643,44 RON şi 13.844,37 RON în conturile BEJ A., acoperind debitul în cuantum de 552.868,80 RON şi cheltuielile de executare plus comision pentru care fusese instituită poprirea (ordine de plată nr. OP1024, OP1025, OP1026 şi recipise de consemnare aferente - f. x dup, adresa Trezoreriei Sector 1 nr. x din 28 aprilie 2014 - f. x dup).

Persoana vătămată Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a precizat în completarea plângerii penale din data de 1 octombrie 2014 că a achitat S.C. C. S.R.L. debitul pentru care inculpatul a instituit poprirea în scopul de a evita neplata salariilor pentru circa 1700 de angajaţi, întrucât la data de 22 aprilie 2014 expira termenul de 3 luni prevăzut de art. 780 alin. (5) lit. c) C. proc. civ. ca termen limită de blocare a contului pentru plata salariilor viitoare.

S-a apreciat că, în aceste condiţii, plata efectuată de persoana vătămată nu semnifică recunoaşterea datoriei faţă de S.C. C. S.R.L., fiind justificată de raţiunile expuse mai sus, o dovadă în plus fiind şi faptul că Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit nu a renunţat la căile de atac aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, formulând ulterior plângere penală şi constituindu-se parte civilă pentru prejudiciul produs.

Prin încheierea emisă la data de 6 mai 2014 în dosarul de executare nr. x/2013 inculpatul A. a dispus încetarea executării silite pornite de către creditoarea S.C. C. S.R.L. împotriva debitoarei Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi eliberarea sumei poprite astfel: 13.837,35 RON cheltuieli de executare, 552.868,80 RON debit şi 7,02 RON comision .

La aceeaşi dată, inculpatul a emis adrese de sistare a popririi către băncile comerciale.

SC C. S.R.L., prin adresa din data de 5 mai 2014 a solicitat inculpatului distribuirea sumei consemnate în cuantum de 552.868,80 RON în felul următor: 5000 RON către avocat V. şi 547.868,80 RON către W., ceea ce inculpatul a îndeplinit întocmai.

Împotriva încheierii din data de 27 noiembrie 2013 pronunţate de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2013 prin care a fost încuviinţată executarea silită, debitorul Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a formulat, la data de 30 ianuarie 2014, contestaţie la executare şi cerere de suspendare a executării.

Prin încheierea din data de 22 aprilie 2014 pronunţată de Judecătoria Sector 1 în dosarul nr. x/2014 instanţa a respins cererea de suspendare a executării silite formulată de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, apreciind că "aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii prevederilor art. 718 pct. 1 din noul C. proc. civ., respectiv nu a făcut dovada faptului că există pe rolul instanţei o contestaţie la executare împotriva măsurilor de executare silită şi o cerere de suspendare", încheiere ce a rămas definitivă prin neapelare la data de 29 aprilie 2014.

Persoana vătămată a răspuns solicitărilor formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, precizând că nu a declarat cale de atac împotriva acestei hotărâri întrucât demersul ar fi fost lipsit de eficienţă şi soluţionarea căii de atac s-ar fi făcut după termenul obligatoriu de plată (termenul de 3 luni prevăzut de art. 780 alin. (5) lit. c) C. proc. civ.) care se împlinea la data de 22 aprilie 2014, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit fiind astfel nevoită să efectueze plata către BEJ A. pentru a evita neprimirea salariilor pentru cei 1700 de angajaţi.

S-a constatat că instanţa de judecată nu a analizat motivele invocate de APDRP în susţinerea cererii de suspendare provizorie a executării silite, printre care şi incidenţa dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare fiind respinsă pentru constatarea unor vicii de formă ale cererii şi nu întemeiat pe fondul cauzei, care nu a fost verificat de către instanţa de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 17269 din 14 octombrie 2014 pronunţată de Judecătoria Sector 1 în dosarul nr. x/2014 instanţa a admis în parte contestaţia la executare formulată de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, a respins capătul de cerere privind anularea formelor de executare ca rămas fără obiect, a admis cererea de întoarcere a executării silite şi a obligat intimata S.C. C. S.R.L. să restituie suma de 566.713,70 RON, sentinţă ce a rămas definitivă conform deciziei civile nr. 3049/A din 14 septembrie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă prin care a fost anulat ca netimbrat apelul S.C. C. S.R.L..

Nici această instanţă nu a analizat fondul cauzei, ci a pronunţat soluţia în considerarea faptului că în recurs fusese desfiinţat titlul executoriu ce făcea obiectul executării silite, conform deciziei nr. 3433 din 25 septembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Persoana vătămată a precizat că, la data de 7 martie 2014 a introdus o contestaţie la executare, înregistrată sub nr. x/2014 la Judecătoria Călăraşi, în care a solicitat şi suspendarea executării silite în dosarul nr. x/2013, justificat de faptul că suspendarea provizorie a executării silite înregistrată la Judecătoria Sector 1 se amânase pentru data de 25 martie 2014 iar cadrul legislativ permitea această situaţie.

Prin încheierea din data de 14 aprilie 2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014 Judecătoria Călăraşi a anulat cererea de chemare în judecată formulată de APDRP, aceasta menţionând că nu a formulat cerere de reexaminare a hotărârii .

Cu prilejul audierii din data de 17 februarie 2017 inculpatul a declarat că, deşi primise notificările din partea APDRP, a aşteptat întâi soluţia instanţei judecătoreşti învestită cu contestaţia la executare şi suspendarea provizorie a executării silite şi, întrucât aceste cereri au fost respinse, a considerat că nu are niciun motiv să oprească demersurile privind executarea silită.

S-a apreciat că aceste susţineri ale inculpatului sunt contrazise de materialul probator, putându-se constata că aşteptarea inculpatului a durat până când decizia sa privind suspendarea executării nu a mai fost necesară.

Astfel, încheierea de admitere în parte a contestaţiei la executare, pronunţată de Judecătoria Sector 1 în dosarul nr. x/2014 este din data de 14 septembrie 2014, moment ulterior inclusiv datei de 6 mai 2014 la care executorul a dispus încetarea executării în dosarul nr. x/2013.

De asemenea, comunicarea încheierii de respingere a cererii de suspendare provizorie a executării silite, nedefinitivă, i-a parvenit inculpatului la data de 5 mai 2014, ulterior datei de 28 aprilie 2014 când Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a consemnat debitul la dispoziţia executorului.

S-a observat că inculpatul a avut posibilitatea de a suspenda executarea până la data soluţionării recursului de către Înalta Curte de Casaţie Justiţie (dată la care titlul reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj devenea executoriu), hotărârile instanţelor de judecată referitor la suspendarea executării şi contestaţia la executare situându-se în timp la date ulterioare încetării executării.

În condiţiile desfiinţării titlului executoriu prin Decizia nr. 3433 din 25 septembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi admiterii contestaţiei la executare cu consecinţa întoarcerii executării, la data de 21 octombrie 2014, în temeiul art. 622 C. proc. civ., persoana vătămată Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a notificat BEJ A. cu privire la aceste aspecte, solicitând în regim de urgenţă, restituirea sumelor executate silit.

Solicitarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a rămas fără răspuns din partea inculpatului, care a precizat cu ocazia audierii din data de 17 februarie 2017 că persoana vătămată ar fi trebuit să apeleze la un alt executor judecătoresc pentru a reintra în posesia sumelor de bani executate silit.

Prin Sentinţa civilă nr. 414 din 18 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2014 s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei S.C. C. S.R.L., la cererea creditoarei Q. S.A. din data de 20 februarie 2014.

Persoana vătămată a precizat că s-a înscris la masa credală cu suma de 3.493.468,09 RON, în care a inclus şi suma de 566.713,17 RON executată silit în dosarul nr. x/2013, lichidatorul judiciar stabilind că această din urmă creanţă se va înscrie sub condiţie (precizări persoană vătămată - f. x şi extras din buletinul procedurilor de insolvenţă - f. x dup).

Până în prezent, persoana vătămată nu a reintrat în posesia sumelor de bani executate silit de către inculpat în dosarul nr. x/2013.

Deşi instanţa de control judiciar a desfiinţat, în mod definitiv, hotărârea ce a constituit titlu executoriu în dosarul de executare nr. x/SI/2013, persoana vătămată fiind îndreptăţită la recuperarea debitului stabilit iniţial în sarcina S.C. C. S.R.L. (în cuantum de 2.878.876,04 RON), inclusiv a sumei poprite de inculpat, din cauza nerespectării dispoziţiilor legale de către inculpat, persoana vătămată este în situaţia imposibilităţii recuperării prejudiciului.

S-a precizat că iniţial cererea S.C. C. S.R.L. de executare silită a debitorului Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit pentru suma de 566.713,17 RON a fost adresată BEJ X. (cu sediul în Beclean, jud. Bistriţa Năsăud), care a solicitat Judecătoriei Beclean încuviinţarea executării silite pentru titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1002/2012 a Curţii de Apel Cluj.

Prin încheierea nr. 1037 din 4 iunie 2013 pronunţată de Judecătoria Beclean în dosarul nr. x/2013 a fost respinsă cererea de încuviinţare a executării silite, instanţa constatând că suma de 566.713,70 RON nu rezulta nici din titlul executoriu şi nici nu existau elemente în titlu pe baza cărora să poată fi calculată.

Prin Decizia civilă nr. 93 din 9 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013 a fost admis apelul declarat de S.C. C. S.R.L. împotriva Încheierii nr. 1037 din 4 iunie 2013 pronunţată de de Judecătoria Beclean, a fost schimbată în totalitate încheierea atacată şi admisă cererea de încuviinţare a executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1002/2012 a Curţii de Apel Cluj pentru suma de 566.713,70 RON.

S-a subliniat că această hotărâre reprezintă o decizie de speţă, eronată sub multiple aspecte, care nu constituie jurisprudenţă relevantă, exemple de hotărâri legale şi acte de executare conforme cu legea fiind depuse de persoana vătămată în probaţiune

Mai mult, s-a subliniat că hotărârea nu a fost pusă în executare şi nu a produs efecte juridice, conform înscrisurilor comunicate de BEJ X., acesta dovedind că nu a continuat demersurile pentru executarea silită în baza hotărârii sus-menţionate, fiind pronunţată o încheiere de încetare a executării silite în dosarul de executare nr. x/2013 la data de 6 ianuarie 2014, astfel încât analiza hotărârii Tribunalului Bistriţa Năsăud excede cadrului procesual din prezenta cauză.

Situaţia de fapt a fost reţinută pe baza următoarelor mijloace de probă: plângere penală; înscrisuri depuse de persoană vătămată; precizări plângere penală; declaraţia martorului E.; declaraţia inculpatului A.; cazierul judiciar A.; procese-verbale aducere la cunoştinţă învinuire; înscrisuri provenind de la instanţe judecătoreşti; înscrisuri depuse de executor X.; înscrisuri privind date şi istoric S.C. C. S.R.L.; înscrisuri privind instituire sechestru judiciar; dosar de executare nr. x/SI/2013.

Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a arătat că persoana vătămată Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 566.713,17 RON la care se adaugă penalităţi şi dobânzi calculate de la data de 28 aprilie 2014 până la data achitării efective.

Prin încheierea dată în cauza de faţă (dosar nr. x/2017) de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti la 21 iunie 2017, definitivă prin încheierea nr. 1185 din 7 decembrie 2017 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A.; s-au constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii privind pe inculpatul A. - trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. x emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la 29 martie 2017 şi verificat, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, în formă continuată - 4 acte materiale, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. în concurs cu art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 - şi partea civilă Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Pe parcursul judecăţii, inculpatul a fost asistat de apărător din oficiu înlocuit ulterior de apărător ales, iar partea civilă a fost reprezentată de consilier juridic.

La solicitarea instanţei a fost comunicată şi ataşată la dosar fişa de cazier a inculpatului.

Inculpatul a precizat faptul că nu doreşte parcurgerea procedurii în cazul recunoaşterii vinovăţiei şi a fost audiat - făcându-se aplicarea şi a dispoziţiilor art. 106 alin. (1) C. proc. pen., declaraţia sa fiind consemnată şi ataşată la dosar .

Deliberând asupra probelor propuse, instanţa a încuviinţat administrarea următoarelor probe: pentru Ministerul Public - reaudierea martorului E.; pentru inculpat - reaudierea martorului E., audierea martorului Y. şi ataşarea dosarelor nr. x/2013, y/2014 ale Judecătoriei Călăraşi; pentru partea civilă - proba cu înscrisuri; din oficiu - efectuarea de verificări sub aspectul laturii civile a cauzei şi audierea martorului D..

La solicitarea Curţii, Judecătoria Călăraşi a comunicat dosarele nr. x/2013, y/2014. S-au efectuat verificări cu privire la martorul D. . Au fost depuse înscrisuri de partea civilă şi comunicate relaţiile solicitate Tribunalului Cluj . A fost audiat martorul E. . Au fost ataşate copii de pe dosarele nr. x/2013 şi nr. y/2014 ale Judecătoriei Călăraşi . A fost audiat martorul Y. . A fost audiat martorul D. . Au fost depuse acte de partea civilă AFIR.

A fost respinsă solicitarea inculpatului de reaudiere, respectiv de suplimentarea a declaraţiei martorului E..

La termenul din 24 octombrie 2018, Curtea a pus în discuţie încadrarea juridică - reţinerea incidenţei dispoziţiilor privind concursul ideal sau real.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a depus la dosar note scrise prin care a solicitat să se constate că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual în formă continuată, să se dispună admiterea acţiunii civile şi să fie obligat inculpatul la acoperirea prejudiciului produs AFIR şi implicit bugetului UE şi bugetului naţional, în cuantum de 566.713,17 RON la care se adaugă accesorii, calculate de la data de 28 aprilie 2014 şi până la data plăţii efective, cu menţinerea sechestrului asigurător astfel cum a fost instituit.

În esenţă, s-a arătat, că abuzul a constat în faptul că inculpatul a demarat şi continuat procedura executării silite în baza unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească în materia contenciosului administrativ, a cărei executare era suspendată ope legis, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi în condiţiile în care pentru executarea silită a unei instituţii publice există reglementări speciale, respectiv O.G. nr. 22/2002 şi O.U.G. nr. 146/2002.

Sub aspectul laturii penale a cauzei s-a arătat că, potrivit doctrinei, latura obiectivă a infracţiunii constă în manifestările exterioare prin care se realizează acţiunea sau interacţiunea şi se produc urmările socialmente periculoase.

În structura laturii obiective intră: elementul material (acţiunea sau inacţiunea), urmarea imediată si legătura de cauzalitate.

Prin acţiune sunt violate normele juridice cu caracter prohibitiv, care interzic săvârşirea unor fapte sau acte, iar prin inacţiune (omisiune) sunt încălcate norme care impun în mod expres să se facă ceva, să se săvârşească anumite acţiuni.

Urmarea imediată constă în producerea unor pagube şi prejudicii materiale şi morale subiectului pasiv al infracţiunii, concretizată în consecinţele şi urmările sociale periculoase ale infracţiunii.

Raportând aceste succinte considerente teoretice la speţa de faţă s-a arătat că, prin rechizitoriul din 29 martie 2017 emis în dosarul nr. x/2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a pus în mişcare acţiune penală împotriva inculpatului A. pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi fals material în formă continuată - 4 acte materiale, motivat de faptul că acesta, fiind învestit cu cererea de executare silită a S.C. C. S.R.L. împotriva APDRP (actualmente AFIR) a demarat şi continuat procedura executării silite în dosarul nr. x/2013 cu încălcarea dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 188/2000, art. 20 alin. (2), art. 22 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, O.G. nr. 22/2002, art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 146/2002, în condiţiile în care a solicitat instanţei de judecată încuviinţarea executării silite pentru un titlu executoriu (sentinţa nr. 1002/2012) care nu îndeplinea cerinţa de a fi o hotărâre definitivă în conformitate cu prevederile art. 634 C. proc. civ. raportat la art. 22 din Legea nr. 554/2004 şi în condiţiile în care executarea era suspendată ope legis, în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; în subsidiar, inculpatul a încălcat prevederile O.G. nr. 22/2002 şi O.U.G. nr. 146/2002 care prevăd o procedură derogatorie de la dreptul comun în cazul executării silite a instituţiilor publice.

Aceste acţiuni ale inculpatului au produs APDRP un prejudiciu în cuantum de 566.713,17 RON reprezentând suma poprită în dosarul de executare nr. x/SI/2013.

Prin urmare, s-a apreciat că latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, este clar prezentată şi motivată în rechizitoriul din prezenta cauză, organul de cercetare penală arătând în mod clar care sunt atribuţiile şi prevederile legale pe care inculpatul le-a încălcat în cazul instrumentării cererii de executare silită a S.C. C. S.R.L., respectiv: a apreciat în mod greşit caracterul executoriu al sentinţei nr. x/2012, raportat la prevederile art. 632 şi urm. C. proc. civ. în ciuda faptului că prima cerere de încuviinţare a executării silite (dosar nr. x/2013) a fost respinsă tocmai pentru că sentinţa nr. x/2012 nu era definitivă, inculpatul a deschis un nou dosar de executare, respectiv dosarul nr. x/2013, deşi aplicarea menţiunii "definitivă" pe această hotărâre nu schimba caracterul neexecutoriu al acesteia, în condiţiile în care aceasta era guvernată de o norma specială (art. 22 din Legea nr. 554/2004) care prevedea că doar hotărârea irevocabilă în contencios administrativ este titlu executoriu; a stabilit debitul pe baza unui formular emis de creditoare, care nu are nicio valoare juridică, în condiţiile în care acesta nu îndeplinea minima condiţie menţionată atât în dispozitivul sentinţei nr. x/2012, cât şi în încheierea de încuviinţare a executării silite din data de 27 noiembrie 2013 şi anume acela de a fi "depus" la APDRP; a insistat în executare, deşi APDRP şi terţii popriţi au comunicat executorului că executarea sentinţei nr. x/2012 este suspendată de drept, prin atacarea cu recurs a acesteia de către APDRP; a rămas în pasivitate atunci când AFIR i-a solicitat restituirea sumelor poprite, ca urmare a desfiinţării titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 1002/2012 prin decizia nr. 3433 din 25 septembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a apreciat că toate aceste acţiuni sau inacţiuni au avut ca efect vătămarea adusă valorilor sociale ocrotite prin dispoziţiile legale menţionate mai sus şi normala desfăşurare a relaţiilor sociale născute între părţile acestui litigiu.

Urmarea socialmente periculoasă a acestor acţiuni ale inculpatului a constat în imposibilitatea derulării unor raporturi juridice normale şi legale între AFIR şi S.C. C. S.R.L., partea civilă fiind practic obligată, prin acţiunea directă a inculpatului, la plata unor sume de bani pe care nu le datora în mod legal acestei societăţi, prejudiciul produs fiind unul evident.

De asemenea, socialmente periculos este şi faptul că aceste acţiuni au fost făptuite de o persoană care îndeplineşte un serviciu public, participant activ al procesului civil şi reprezentat al unei instituţii (executorul judecătoresc fiind în sine o instituţie) cu o deosebită însemnătate în ceea ce priveşte respectarea dispoziţiilor legale sau a celor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, genul de acţiuni săvârşite de inculpat putând conduce la o deteriorare gravă a relaţiilor sociale ocrotite de lege şi putând crea impresia că executorii judecătoreşti pot efectua orice acţiune într-un dosar de executare, chiar dacă acestea sunt evident nelegale.

Prin aceste susţineri, s-a apreciat că este dovedită şi legătura de cauzalitate dintre elementul material (cauza) şi urmarea imediată (efectul) cerut de lege pentru existenţa infracţiunii, fiind cât se poate de evident că, în situaţia în care inculpatul ar fi decis să nu mai stăruie în executare, partea civilă nu ar fi fost obligată să achite o sumă de bani pe care nu o datora nici la momentul demarării executării silite, în condiţiile în care obligaţia de decontare a sumelor de bani era suspendată de drept şi nici ulterior, când sentinţa nr. 1002/2012 a fost desfiinţată.

S-a arătat că principala justificare, apărare a inculpatului este aceea că, odată pornită executarea silită, acesta nu o mai putea opri, întrucât rolul activ al executorului se limitează doar la a stărui în executare; de asemenea, inculpatul a apreciat absurdă solicitarea AFIR de încetare a executării, întrucât aceasta încetează, conform declaraţiei acestuia din dosar, la solicitarea creditorului, când se îndestulează creanţa sau se execută obligaţia, când nu există fonduri pentru îndestulare sau când se desfiinţează titlul.

În mod evident, s-a apreciat, aceste susţineri sunt neîntemeiate, nesusţinute de dispoziţiile procedurale civile în materia executării silite, cele care ocrotesc valorile sociale nesocotite de inculpat.

Potrivit art. 54 din Legea nr. 188/2000 executorul judecătoresc îşi îndeplineşte obligaţiile în conformitate cu prevederile acestei legi, a C. proc. civ. şi a dispoziţiilor legale aplicabile.

Astfel, executarea silită, ca etapă a procesului civil, este supusă principiului legalităţii, reglementat de art. 7 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora procesul civil se desfăşoară potrivit dispoziţiilor legii, dar şi de art. 625 din acelaşi cod, potrivit cărora executarea silită se face cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.

De asemenea, art. 627 C. proc. civ. reglementează rolul activ al executorului, care trebuie să stăruie, prin mijloacele admise de lege, pentru realizarea creanţei, cu respectarea dispoziţiilor legii a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.

S-a arătat că o primă observaţie, legată de aceste ultime dispoziţii legale, este aceea că normele de procedură fac trimitere la drepturile părţilor, părţi ale executării silite fiind creditorul şi debitorul, şi nu doar la drepturile creditorului, precum şi la respectarea legii, ceea ce înseamnă că stăruirea în executare este limitată, nefiind o obligaţie absolută.

În acest sens, s-a apreciat că relevante în cauză sunt dispoziţiile art. 665 C. proc. civ., care reglementează posibilitatea executorului de a refuza executarea, situaţie în care creditoarea poate face plângere şi ale art. 700 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţa de judecată.

Prin urmare, procedura civilă în materia executării silite oferă executorului judecătoresc, participant activ al procedurii de executare, posibilitatea de a refuza executarea sau de a o suspenda, context în care nu se susţine apărarea inculpatului potrivit căreia rolul activ al executorului se limitează doar la obligaţia de a stărui în executare, nimeni neputând fi obligat la o acţiune care încalcă legea.

S-a apreciat că dacă, în faza iniţială, când s-au formulat cererile de încuviinţare a executării, exista posibilitatea ca inculpatul să fi fost în eroare cu privire la caracterul executoriu al sentinţei nr. 1002/2012 a Curţii de Apel Cluj, deşi încheierea din 1 octombrie 2013 pronunţată în dosarul nr. x/2013 este clară, în sensul că această hotărâre nu este executorie, ulterior emiterii somaţiei din decembrie 2013 şi transmiterii adreselor de înfiinţare a popririi către terţii popriţi, când atât partea civilă debitoare, cât şi terţii popriţi au reacţionat şi au comunicat executorului că este într-o procedură nelegală, executorul judecătoresc a stăruit în executare, deşi avea posibilitatea, dacă nu să înceteze executarea, cel puţin să o suspende, ca efect al legii.

În acest context, a apreciat partea civilă, dacă inculpatul ar fi încetat executarea, după ce a luat la cunoştinţă că a procedat greşit cel mult, creditoarea ar fi putut formula o plângere la instanţa de executare în cadrul căreia să reclame acest aspect, situaţie în care executorul ar fi avut suficiente elemente pentru a se apăra şi pentru a justifica refuzul.

Tocmai din acest motiv partea civilă a afirmat că inculpatul din prezenta cauză a cunoscut, încă de la momentul la care a fost contactat de executorul judecătoresc Z., care este situaţia reală a creanţei C. şi că se află într-o situaţie care ocoleşte legea.

De altfel, în toate declaraţiile date, inculpatul nu a indicat, în mod clar, care era norma legală care îl împiedica să se oprească, justificarea potrivit căreia doar instanţa putea suspenda sau anula executarea fiind una nereală.

În acest context, a solicitat să fie avută în vedere declaraţia martorei E. potrivit căreia suspendarea de drept nu trebuie să fie constatată printr-o hotărâre judecătorească, fiind suficientă o simplă notificare a părţii adverse în acest sens, pe care AFIR a realizat-o, prin adresele nr. x din 28 februarie 2013 şi y din 17 mai 2013, aflate în original la dosarul cauzei.

În ceea ce priveşte îndreptarea de eroare materială adusă sentinţei nr. 1002/2012, prin care Curtea de Apel Cluj a adăugat menţiunea definitivă pe această hotărâre, s-au precizat următoarele: litigiul de fond, în cadrul căruia s-a pronunţat sentinţa nr. 1002/2012 s-a desfăşurat sub imperiul vechiul C. proc. civ. şi al Legii contenciosului administrativ, potrivit cărora hotărârea în materie de contencios administrativ era definitivă în fond şi irevocabilă în recurs; executarea silită s-a desfăşurat sub imperiul Noului C. proc. civ., din cadrul căruia a dispărut sintagma "irevocabilă" pentru hotărârile pronunţate în ultima cale de atac, în cazul de faţă recurs; atât în perioada de aplicare a vechiul C. proc. civ., cât şi sub Noul C. proc. civ., caracterul executoriu al hotărârilor pronunţate în contencios administrativ era stabilit de Legea nr. 554/2004 care stabileşte în mod clar că, în această materie, doar hotărârile judecătoreşti irevocabile/definitive sunt titluri executorii (art. 22) şi că recursul în materie de contencios suspendă executarea.

Prin urmare, adăugarea menţiunii "definitivă" urmare îndreptării de eroare materială, nu oferea caracter executoriu sentinţei nr. 1002/2012, fiind o manevră dolosivă utilizată cu scopul bine determinat de a crea o aparenţă de legalitate a acestei executări.

A mai apreciat partea civilă că executorul avea suficiente mijloace pentru a verifica el însuşi dacă sentinţa nr. 1002/2012 are caracter executoriu sau nu, prin simpla accesare a portalului instanţelor, pe care a declarat că îl urmăreşte, sau al site-ului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât la data pornirii executării silite dosarul nr. x/2012 era înregistrat pe rolul Înaltei Curţi.

De altfel, din consultarea portalului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, accesibil oricărei persoane care deţine internet, se putea observa cu uşurinţă, dacă înscrisul transmis de partea civilă era ilizibil, că data înregistrării dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este 8 martie 2018, anterior formulării cererilor de executare silită.

Aşa cum a arătat şi la termenul din 24 mai 2018, prin adresa nr. x din 16 ianuarie 2014, AFIR a solicitat inculpatului încetarea executării începută în dosarul nr. x/2013, motivat de faptul că în cauză operează suspendarea de drept a executării ca urmare a declarării de către partea civilă a căii de atac a recursului împotriva sentinţei civile nr. 1002/2012 a Curţii de Apel Cluj, în baza căreia a fost demarată executarea silită.

În dovedirea acestei împrejurări, partea civilă a ataşat adresei nr. x din 16 ianuarie 2014 extras de pe portalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care atesta existenţa pe rolul acestei instanţe a dosarului nr. x/2012, portal din care rezultă toate elementele de identificare ale acestei cauze (părţi, obiect, cauză, termene) şi recursul formulat de APDRP (actualmente AFIR) împotriva sentinţei civile nr. 1002/2012 a Curţii de Apel Cluj, cu semnătura directorului general al Agenţiei, deci însuşit de conducătorul legal.

Adresa nr. x din 16 ianuarie 2014 a fost transmisă inculpatului pe fax şi prin poştă, acestea regăsindu-se în dosarul de executare nr. x/SI/2013, parte integrantă a dosarului de cercetare penală.

În dovedirea acestui fapt, la termenul din 24 mai 2018 a depus la dosar print-ul faxului transmis inculpatului în data de 16 ianuarie 2014, ora 4:08 pm, din care rezultă că a transmis acestuia documentele menţionate mai sus, situaţie în care declaraţia acestuia potrivit căreia partea civilă i-a transmis recursul neînsuşit de conducătorul instituţiei sau de instanţa este nereală.

În mod evident, dacă extrasul de pe portalul oficial al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu era lizibil, ca în printul pe care l-a ataşat, inculpatul avea posibilitatea, ca o dovadă de bună credinţă, să ceară lămuriri părţii civile sau să acceseze el însuşi portalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, operaţiune facil a fi efectuată de orice cetăţean, nu doar celor cu studii juridice.

În ceea ce priveşte modalitatea în care inculpatul a stabilit creanţa, partea civilă a subliniat faptul că atât dispozitivul sentinţei nr. 1002 cât şi al încheierii prin care s-a încuviinţat executarea, obligau inculpatul să stabilească creanţa, care consta în sume de bani pentru care s-au depus cereri de plată de C..

În acest sens, a mai arătat partea civilă că inculpatul nu a depus nicio dovadă din care să rezulte că a verificat dacă C. a depus cererea de plată la AFIR, simpla existenţă a acelor formulare tipizate nefăcând dovada că această cerere de plată a fost depusă la AFIR.

În mod normal, pentru a stabili suma, executorul era obligat să ceară informaţii la AFIR sau măcar să ceară creditoarei dovada înregistrării/depunerii cererii de plată la partea civilă.

De asemenea, obiectul principal al acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 nu a fost obligarea părţii civile la decontarea cererilor de plată depuse de S.C. C. S.R.L., acesta fiind capătul ce cerere subsidiar al acestei cauze, ci anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x din 20 august 2012, prin care s-a constituit în sarcina beneficiarului S.C. C. S.R.L. un debit în cuantum de 2.878.867,04 RON la care se adaugă penalităţile de întârziere şi dobânzile calculate potrivit legislaţiei aplicabile, reprezentând suma totală pe care Agenţia o decontase acestei societăţi până la acea dată în baza contractului de finanţare nr. x.

Potrivit art. 43 din O.U.G. nr. 66/2011:

"Constituie titlu executoriu, după caz: a) procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare, nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare (...)".

De asemenea, actul administrativ (în speţă procesul-verbal) se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi pe prezumţia de veridicitate. De aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.

Prin urmare, partea civilă deţinea faţă de S.C. C. S.R.L. un titlu executoriu pentru suma de 2.878.867,04 RON, care a fost transmis spre executare la ANAF.

În contextul exigibilităţii acestei sume de bani, S.C. C. S.R.L. a uzat de calea reglementată de dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond" art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei" de asemenea, potrivit art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004:

"Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării".

În mod evident, legiuitorul a avut în vedere încetarea oricărei forme de executare a actului administrativ suspendat, în cazul de faţă a procesului-verbal de constatare, în sensul că executarea silită a acestuia era suspendată până la soluţionarea definitivă a acţiunii privind anularea acestui act administrativ.

Prin urmare, efectul direct al admiterii cererii de suspendare (nu ordonanţă preşedinţială aşa cum în mod greşit a precizat reprezentantul inculpatului) ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 al Curţii de Apel Cluj, prin sentinţa nr. 957 din 29 noiembrie 2012, executorie de la data pronunţării, nu este obligarea la plata sumelor din cererea de plată, ci suspendarea executării titlului executoriu reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x din 20 august 2012.

Chiar şi în situaţia în care s-ar admite că efectul suspendării executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x din 20 august 2012 este şi reluarea raporturilor contractuale dintre APDRP şi S.C. C. S.R.L., acest fapt nu poate fi interpretat în sensul că partea civilă trebuia să deconteze suma ce a făcut obiectul popririi, ci doar că ar fi trebuit să evalueze cererea de plată sub aspectul eligibilităţii.

De altfel, atunci când S.C. C. S.R.L. a solicitat decontarea tranşei 5 de plată, în data de 5 februarie 2013, când a trimis, prin poştă, OJPDRP Cluj cererea de plată prin care solicită decontarea sumei de 552.868,80 RON, moment la care nu opera suspendarea executării sentinţei nr. 1002/2012, deoarece partea civilă nu declarase recurs împotriva acesteia, partea civilă a refuzat primirea acesteia motivat de faptul că cererea de plată se depune personal potrivit procedurii, evaluarea acesteia fiind obligatoriu a se face în prezenţa reprezentantul legal ale acesteia.

Aşa cum a mai arătat, partea civilă a invocat suspendarea de drept a sentinţei nr. 1002/2012 ulterior datei de 7 februarie 2013, când a atacat cu recurs această hotărâre.

De asemenea, în ceea ce priveşte împrejurarea că cererea părţii civile de suspendare a executării silite dispuse în dosarul nr. x/2013, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti cu nr. x/2014, a fost respinsă pentru că APDRP nu a făcut dovada înregistrării pe rolul instanţei a contestaţiei la executare împotriva actelor de executare dispuse în dosarul nr. x/2013, s-au făcut următoarele precizări: prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti cu nr. x/2014, APDRP a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. x/SI/2013 al Biroului de Executorului Judecătoresc "A.", precum şi cerere de suspendare a executării până la soluţionarea contestaţiei la executare; de asemenea, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti cu nr. x/2014, APDRP a solicitat suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. x/SI/2013 al Biroului de Executorului Judecătoresc "A." până la soluţionarea cererii de suspendare ce face obiectul dosarului nr. x/2014 al aceleiaşi instanţe; ambele cereri au fost înregistrate pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 30 ianuarie 2014 fiind repartizate aceluiaşi judecător, respectiv doamnei preşedinte AA.; la momentul la care doamna judecător AA. a respins cererea de suspendare a executării (22 aprilie 2014), pe motiv că partea civilă nu a făcut dovada formulării contestaţiei la executare, în dosarul nr. x/2014 deja erau efectuate acte procedurale, fiind termen de judecată şi emise citaţii în acest sens, aceste acte fiind dispuse, în mod evident, de acelaşi judecător; partea civilă a ataşat cererii de suspendare a executării o copie de pe contestaţia la executare, iar consilierul juridic care a reprezentat AFIR în acest dosar a menţionat existenţa dosarului nr. x/2014 la dezbaterea pe fond a cererii, astfel că această apreciere a doamnei judecător AA. este neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât acelaşi magistrat era învestit cu soluţionarea contestaţiei la executare;

AFIR nu a formulat cale de atac împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2014, întrucât acest demers ar fi fost lipsit de eficienţă, în contextul în care se împlinea termenul de 3 luni prevăzut de art. 780 alin. (5) lit.

c) C. proc. civ. astfel, AFIR a fost obligată să efectueze plata către BEJ A. pentru a evita neprimirea salariilor de către cei aproximativ 1700 de angajaţi, în condiţiile în care soluţionarea căii de atac s-ar fi făcut peste termenul obligatoriu de plată de 22 aprilie 2014.

Având în vedere faptul că dispoziţiile C. proc. civ. prevedeau o competenţă alternativă a instanţelor învestite cu soluţionarea contestaţiilor la executare (instanţa de la sediul executorului judecătoresc) sau instanţa de la sediul debitorului (în cazul popririi), dar şi faptul că cererea de suspendare provizorie înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti cu nr. x/2014 nu era soluţionată, la termenul din 25 februarie 2014 fiind acordat un nou termen de judecată la data de 25 martie 2014 pentru citarea părţilor (deşi partea civilă solicitase soluţionarea acestei cauze de urgenţă şi fără citarea părţilor), APDRP a formulat o nouă contestaţie la executare, înregistrată la data de 7 martie 2014 pe rolul Judecătoriei Călăraşi, cu nr. x/2014, în cadrul căreia a solicitat şi suspendarea executării silite ce a făcut obiectul dosarului de executare nr. x/SI/2013.

A mai subliniat partea civilă că APDRP a formulat şi o cerere de suspendare provizorie a executării silite, în temeiul art. 718 alin. (7) C. proc. civ., însă registratura Judecătoriei Călăraşi a refuzat înregistrarea separată a acestei cereri, cu un alt număr de dosar, motivat de faptul că în cadrul contestaţiei la executare înregistrată cu nr. x/2014, APDRP a solicitat şi suspendarea executării silite, motiv pentru care nu se impune înregistrarea separată a altei cereri de suspendare provizorie a executării silite.

În mod evident, măsura registraturii Judecătoriei Călăraşi de a nu înregistra, cu număr separat, cererea de suspendare provizorie, care avea un temei juridic diferit faţă de cererea de suspendare a executării formulată în cadrul contestaţiei la executare înregistrată cu nr. x/2014 este una abuzivă, în condiţiile în care normele de procedură civilă permiteau formularea a două cereri separate, fapt confirmat de cele două cereri formulate de APDRP la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, despre care a făcut vorbire anterior.

În acest context, a arătat partea civilă că potrivit art. 718 alin. (1) şi (7) din noul C. proc. civ. până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea, suspendarea putându-se solicita odată cu contestaţia la executare sau prin cerere separată; în cazuri urgente şi dacă s-a plătit cauţiunea prevăzută la alin. (2), instanţa poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare, încheierea nefiind supusă niciunei căi de atac, iar cauţiunea depusă potrivit prezentului alineat fiind deductibilă din cauţiunea finală stabilită de instanţă, dacă este cazul.

Din interpretarea acestor texte de lege rezultă pe de o parte posibilitatea debitorului de a formula două cereri de suspendare a executării (una până la soluţionarea contestaţiei la executare şi alta, provizorie, până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestaţiei) şi că, pentru a putea fi admisibilă, o cerere de suspendare provizorie a executării, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să existe o contestaţie la executare împotriva măsurilor de executare silită; în cadrul contestaţiei la executare, să fie formulată cererea de suspendare a executării silite a formelor de executare; să se dovedească urgenţa admiterii unei astfel de cereri; să fie plătită cauţiunea în cuantumul stabilit de lege.

Motivul pentru care APDRP a formulat, în temeiul principiului disponibilităţii procesuale, cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 al Judecătoriei Călăraşi a avut în vedere posibilitatea soluţionării mai rapide a cererii de suspendare provizorie a executării silite, care ar fi avut drept consecinţă amânarea debitării conturilor subscrisei, până la soluţionarea contestaţiei la executare.

Încheierea din data de 14 aprilie 2014 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2014 a fost comunicată APDRP în data de 22 aprilie 2014, dată la care erau deja efectuate demersurile pentru achitarea debitului către S.C. C. S.R.L., motiv pentru care partea civilă nu a formulat cerere de reexaminare a acestei hotărâri judecătoreşti, cu atât mai mult cu cât pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti era înregistrată cu nr. x/2014 contestaţia APDRP împotriva actelor de executare silită ce au făcut obiectul dosarului nr. x/2013 al BEJ A..

În dosarul de executare nr. x/SI/2013 nu a avut loc întoarcerea executării, deşi AFIR a solicitat atât BEJ A. cât şi S.C. C. S.R.L. restituirea acestor sume de bani, prin adresa nr. x din 21 octombrie 2014.

A mai subliniat partea civilă că sentinţa civilă nr. 7269 din 14 octombrie 2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2014 a fost comunicată părţii civile la data de 5 martie 2015, astfel că, în lipsa titlului executoriu, partea civilă nu putea solicita unui executor judecătoresc întoarcerea executării.

A menţionat partea civilă că prin sentinţa civilă nr. 414 din 18 februarie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014 Tribunalul Cluj a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. C. S.R.L., de la această dată fiind suspendată de drept orice măsură de executare silită împotriva acesteia, în condiţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014.

În cadrul acestui dosar, AFIR a formulat cerere de înscriere în tabelul creanţelor debitoarei S.C. C. S.R.L. pentru suma totală de 3.493.468,09 RON din care 2.878.867,04 RON în baza Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 20 august 2012 şi 576.801,13 RON în temeiul sentinţei civile nr. 17269 din 14 octombrie 2014 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Instituţia a fost înscrisă la masa credală la categoria creanţelor bugetare doar cu suma de 2.878.867,04 RON, creanţă constituită în temeiul contractul de finanţare nr. x din 21 mai 2010 şi al Procesului Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 20 august 2012, iar creanţa în sumă de 576.801,13 RON a fost înscrisă sub condiţie până la soluţionarea dosarului nr. x/2014

Ulterior soluţionării dosarului nr. x/2014, lichidatorul judiciar a ridicat condiţia şi a înscris AFIR la masa credală cu toată suma solicitată iniţial, însă până în prezent AFIR nu a încasat nicio sumă în cadrul dosarului de faliment.

În acest context, s-a precizat că formularea cererii de înscriere la masa credală nu face inadmisibilă acţiunea civilă din prezenta cauză, în condiţiile în care, în materie civilă, partea civilă are beneficiul principiului disponibilităţii, fiind obligată să stăruie, prin toate mijloacele, pentru acoperirea prejudiciului produs.

În mod evident, s-ar fi putut vorbi de o îmbogăţire fără justă cauză a AFIR doar în situaţia în care prejudiciul ar fi fost recuperat în dosarul de faliment şi ar fi stăruit în recuperarea acestuia şi în prezenta cauză.

Atât timp cât, până la data prezentei, prejudiciul este actual, posibilitatea de recuperare a acestuia în cadrul dosarului de faliment fiind aproape inexistentă, este evident că prezenta acţiune civilă este admisibilă.

Inculpatul A., prin apărător ales, a depus la dosar note scrise prin care a solicitat să se dispună achitarea, pronunţând şi toate complementele procesuale ale acestei soluţii şi respingerea acţiunii civile.

În ceea ce priveşte latura penală, s-a arătat că obiectul cercetării judecătoreşti îl constituie faptele de abuz în serviciu şi de fals intelectual reţinute în mod eronat în sarcina inculpatului. Prin urmare, în pofida prezentării din rechizitoriu, nu fac obiectul judecăţii actele (legale sau nu) ale executorului judecătoresc A., ci eventuala conduită ilegală a autorului A., actualmente inculpat în prezenta cauză.

Aşadar, instanţa nu este chemată să examineze nici calitatea de titlu executoriu a sentinţei puse în executare, nici efectele declarării căii de atac, nici legalitatea executării prin poprire a debitoarei - constituite parte civilă în prezenta cauză, toate acestea fiind apanajul unei instanţe de executare, care nu a fost vreodată sesizată în acest sens.

De altfel, instanţa de judecată nici nu a pus în discuţie vreo chestiune prealabilă, reţinând că, deşi debitoarea avea la îndemână remedii procesuale civile - contestaţii la executare, aceasta nu le-a exercitat, preferând să sesizeze pe calea unei plângeri penale un organ necompetent - Poliţia Municipiului Călăraşi.

Prin urmare, s-ar putea specula că acuzaţiile din prezenta cauza tind să acopere incompetenţa funcţionarilor care alcătuiau la epoca respectivă departamentul juridic al debitoarei, care ratase numeroase termene de decădere sau care formulase contestaţii la executare anulate în regularizare.

Inculpatul a expus faptele pentru care este cercetat, făcând următoarele precizări sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu: deşi fusese învestit şi demarase procedura şi anterior, prin cererea C. S.R.L. din 21 august 2013, nu s-a reţinut că această faptă constituie infracţiune; Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012 nu îndeplinea cerinţa de a fi o hotărâre definitivă în conformitate cu dispoziţiile art. 634 din C. proc. civ. raportat la art. 22 din Legea nr. 554/2004, dar era o hotărâre executorie; executarea era suspendată ope legis în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dar prima condiţie cerută suspendării unei executări este însăşi existenţa acesteia; pentru executarea silită îndreptată împotriva unei instituţii publice, O.G. nr. 22/2002 şi O.U.G. nr. 146/2002 prevăd o procedură derogatorie de la dreptul comun, pe care inculpatul nu a respectat-o, instituind măsura popririi asupra tuturor conturilor debitorului, indiferent de destinaţie, procedura fiind dedusă confirmării debitoarei.

Sub aspectul laturii subiective a aceleiaşi infracţiuni s-a arătat că inculpatul a fost notificat profund eronat să înceteze o executare silită încuviinţată deja, deşi niciun caz de încetare a executării nu era incident.

Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de fals s-a arătat că suma de 552.868,80 RON constituie debit conform titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2012, aşa cum dispusese instanţa de executare fără nicio cale de atac sau fără niciun alt remediu procesual la îndemna executorului judecătoresc.

Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii de fals intelectual s-a reţinut intenţia directă, inculpatul având reprezentarea faptului că produce consecinţe juridice prin atestarea necorespunzătoare adevărului referitor la suma ce constituie debit, dar suma este în acelaşi cuantum ca şi cel reţinut prin hotărârea definitivă a Tribunalului Bistriţa şi cel reţinut de ceilalţi executori implicaţi în proceduri similare, neinculpaţi în prezenta cauză.

Cronologic, a arătat inculpatul, la data de 21 august 2013 a deschis dosarul de executare x/2013 la cererea creditorului; a sesizat instanţa de executare în vederea încuviinţării executării - dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Călăraşi; a închis dosarul de executare ca urmare a respingerii cererii prin încheierea din 1 octombrie 2013; la data de 18 noiembrie 2013 a deschis dosarul de executare silită prin încheierea din dosarul nr. x/2013; în 19 noiembrie 2013 a sesizat instanţa de executare în vederea încuviinţării executării - dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Călăraşi; la data de 18 decembrie 2013 a emis o somaţie către APDRP, cu privire la declanşarea urmăririi silite; la data de 19 decembrie 2013 a emis înştiinţări cu privire la înfiinţarea popririlor; la data de 21 ianuarie 2014 a transmis o înştiinţare către APDRP cu privire la poprirea conturilor deschise la Trezorerie; la data de 6 mai 2014 a emis încheierea referitoare la încetarea executării silite, ca efect a realizării integrale a obligaţiei.

Conduita reprodusă sintetic mai sus trebuie evaluată şi prin raportare la succesiunea raporturilor juridice dintre părţile executării (independente de voinţa inculpatului) şi prin interpretarea probatoriului administrat în cauză.

Astfel, la data de 21 august 2013, la recomandarea BB., audiat ca martor în prezenta cauză, administratorul C. S.R.L., D., de asemenea audiat ca martor, a sesizat Biroul Executorului Judecătoresc A. cu o cerere de executare silită a Sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012.

Martorul D. a confirmat lipsa oricărei înţelegeri clandestine cu executorul A. enunţând în cuprinsul declaraţiei că este prima oară când îl vede pe inculpat.

Mai mult, înscrisurile denotă că executorul A. nu era în nici un mod "interesat" în executarea silită a titlului, în contextul în care nu a răspuns vreodată adreselor ce i-au fost expediate de instanţa de executare şi s-a limitat la a informa în scris creditorul cu privire la lipsurile titlului său.

S-a subliniat însă că executorul A., fiind învestit cu cererea de executare silită a S.C. C. S.R.L. din data de 21 august 2013, a demarat procedura executării silite în dosarul nr. x/2013, cu încălcarea dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 188/2000, art. 14 alin. (7), art. 15 alin. (4), art. 20 alin. (2), art. 22, art. 28 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 627 C. proc. civ., în condiţiile în care a solicitat instanţei de judecată încuviinţarea executării silite pentru un titlu executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012, fără a fi acuzat însă în legătură cu aceste fapte (aparent contrar principiului obligativităţii exercitării acţiunii penale şi caracterului complet al urmăririi penale, confirmat de soluţia judecătorului de cameră preliminară).

Ulterior, la data de 31 octombrie 2013, s-a procedat la îndreptarea erorii materiale din cuprinsul Sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pe cale de încheiere, nerecurată de pârâta din aceea cauză, partea civilă din prezenta cauză.

În acest context, la data de 15 noiembrie 2013, martorul D., fără a încheia vreo înţelegere clandestină cu inculpatul A., revine cu o nouă cerere, astfel încât se constituie dosarul de executare silită nr. x/2013.

Prin urmare, executorul judecătoresc, fără să fie influenţat de orice fel de factor nou în sensul adoptării unei rezoluţii infracţionale şi procedând în aceeaşi manieră ca în dosarul nr. x/2013 (care nu a făcut obiectul vreunei acuzaţii), s-a adresat instanţei, solicitând încuviinţarea executării silite.

Analizând Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 în forma rectificată, atât executorul A. - inculpat, cât şi judecătorul E. - martor în cauză, au ajuns la aceeaşi concluzie, respectiv că aceasta constituie un titlu executor viabil.

S-a mai arătat că deşi formularea cererii de încuviinţare a executării silite de către executor a constituit infracţiunea de abuz în serviciu, admiterea cererii de către judecător nu constituie nici măcar neglijenţă în serviciu, deşi ambele persoane opinează similar, în sensul că hotărârea era definitivă şi executorie.

S-a opinat de către apărare că limitele judecăţii nu includ şi faptele altor persoane decât cele trimise în judecată, însă raţiunile de echitate împiedică instanţa să facă abstracţie de tratamentul distinct aplicat, cel puţin în aparenţă, în mod arbitrar de către procuror celor două persoane (câtă vreme argumentele de la fila x a rechizitoriului imprimă numai natura potestativă dispoziţiei de trimitere în judecată).

Trecând peste raţiunile de echitate, s-a subliniat că în dosarul de încuviinţare a executării silite, respectiv nr. x/202/2013, instanţa de executare compusă din martorul E. a examinat întregul raport juridic dintre părţi.

Astfel, versiunea completă a dosarului (administrată abia în cursul cercetării judecătoreşti ca urmare a contestării probatoriului administrat în urmărire penală) denotă că, în cauză, au fost examinate şi Sentinţa nr. 957 din 29 noiembrie 2012 şi extrasul de pe portalul Înaltei Curţi din care rezultă respingerea recursului declarat de AFIR la data de 27 iunie 2013 (izbitor de asemănător cu cel comunicat ulterior de AFIR inculpatului A.).

Or, raportul juridic examinat de instanţa de executare cu ocazia încuviinţării executării se completa vremelnic dar executoriu cu suspendarea efectelor a două acte administrative, procesul-verbal de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 20 august 2012 şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. x din 12 octombrie 2012.

Prin urmare, vremelnic, în perioada cuprinsă între data pronunţării sentinţei 957, respectiv 29 noiembrie 2012 şi data soluţionării recursului împotriva Sentinţei nr. 1002/2012 a Curţii de Apel Cluj, respectiv 25 septembrie 2014, AFIR datora C. S.R.L. sumele care făceau obiectul cererilor de plată, refuzate la plata care au făcut obiectul deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. x din 12 octombrie 2012.

S-a apreciat că la finele filei 18 a rechizitoriului procurorul tratează greşit încetarea executării actului administrativ suspendat vremelnic pe care se pare că voit sau nu îl confundă cu suspendarea de drept a executării silite determinată de promovarea recursului.

Întrucât executarea silită a încetat prin aducerea la îndeplinire înainte de data 25 septembrie 2014, nu se poate reţine că AFIR ar fi suportat vreun prejudiciu sau vreo vătămare, câtă vreme la epoca respectivă datora creditorului sumele executate în contextul suspendării deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. x din 12 octombrie 2012 vizând încetarea contractului (implicit a repunerii în efecte a contractului de finanţare).

Altfel enunţat, sumele despre care trebuie stabilit dacă au fost executate silite sau plătite benevol, în accepţiunea inculpatului, nu pot constitui o pagubă câtă vreme făceau obiectul unei obligaţii (chiar vremelnice) stabilite prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Prin urmare, lipsa urmării imediate a eventualei exercitări necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu face inutilă examinarea existenţei acestora.

Mai mult, s-ar putea specula că efectele disponibilităţii în procedura civilă, în special în materia executării silite, ar constitui un veritabil obstacol procesual în examinarea legalităţii actelor de executare; la fel, s-ar putea specula că examinarea legalităţii actelor de executare este de competenţa instanţelor de executare corespunzător sesizate, iar omisiunea sesizării lor în termen consolidează retroactiv actul.

Nu în ultimul rând, prin încheierea din 27 noiembrie 2013, instanţa a încuviinţat în parte executarea silită şi a obligat executorul judecătoresc să calculeze sumele pentru care s-au depus cereri de plată.

Deşi procedura civilă prevede că încuviinţarea executării nu este dedusă vreunei căi de atac, aceasta poate fi totuşi examinată în cadrul unei eventuale contestaţii la executare promovate de "cei interesaţi sau vătămaţi" (nu şi de executor, care participă în procedură ca organ de executare) - art. 711 alin. (3) C. proc. civ. cu alte cuvinte, executorul, ca organ de executare, nu face parte din categoria celor interesaţi sau vătămaţi.

Pe de altă parte, în cuprinsul contestaţiilor la executare pe care le-a formulat, debitorul AFIR, parte civilă nu a uzat de dispoziţiile art. 711 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, debitorul AFIR s-a adresat executorului cu o cerere de încetare (vădit nefondată, dacă nu chiar inadmisibilă în contextul în care instanţa de executare ordonase deja punerea în executare a titlului), fără a se adresa însăşi instanţei pe calea unei contestaţii în care să critice încuviinţarea executării în contextul în care promovarea recursului suspendă executarea, potrivit dispoziţiilor contenciosului administrativ.

Revenind la cronologia acţiunilor executorului judecătoresc, s-a subliniat că după încuviinţarea executării, la data de 18 decembrie 2013, acesta a somat debitorul să îşi execute de bună voie obligaţiile, cu toate că în executarea prin poprire acesta era dispensat de somarea prealabilă a debitorului.

Prin urmare, somarea debitorului în lipsa oricărei obligaţii legale în acest sens denotă buna credinţă a executorului A..

Altfel enunţat, un executor abuziv şi/sau interesat ar fi recurs direct la poprirea debitorului, fără somarea acestuia prealabilă, care deduce riscurilor eficienţa viitoarei executări.

În cursul executării silite, executorul a informat permanent debitorul cu privire la toate actele de executare, astfel încât acesta să poată uza de toate remediile procesuale.

Mai mult, în afara comunicărilor formale, probatoriul denotă că executorul a contactat reprezentanţii AFIR comunicându-le şi explicându-le de ce nu poate da curs cererii reiterate de aceştia şi indicându-le remediul procesual adecvat, respectiv cererea de suspendare a executării silite adresată instanţei de executare.

Astfel, este de la sine înţeles că executorul nu poate proceda la suspendarea executării silite încuviinţate de instanţă (fără acordul creditorului) decât atunci când îi este astfel ordonat de instanţa de executare.

În altă ordine de idei, poprirea nu contravine dispoziţiilor Ordonanţei 22 în condiţiile relatate de martorul E..

Astfel, înainte ca debitorul să invoce lipsa disponibilului, nicio parte şi, cu atât mai puţin, niciun organ de executare nu o poate anticipa.

Pe de altă parte, executorul, ca organ de executare, este ţinut să se circumscrie încuviinţării date de instanţa de judecată.

În cauză, câtă vreme instanţa de executare nu a limitat executarea excluzând poprirea, nici cu ocazia încuviinţării, nici ulterior, în soluţionarea unei eventuale contestaţii, recurgerea la poprire nu poate fi imputabilă şi, cu atât mai mult, constitui o exercitare necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu.

Sintetizând, inculpatul a solicitat să se constate că executorul judecătoresc, în calitate de organ de executare, nu se bucură de paleta de drepturi, remedii procesuale şi căi de atac lăsate la îndemâna părţilor sau a persoanelor vătămate sau interesate.

Prin urmare, declaraţiile martorului E. trebuie interpretate prin filtrul obligaţiilor legale ale executorilor judecătoreşti, nu al posibilităţilor.

Executorul este condiţionat să ducă la îndeplinire dispoziţiile titlului executor şi ale instanţelor de executare.

Astfel, orice dispoziţie a instanţei de executare va fi cenzurată numai de controlul judiciar sau va fi modificată de o dispoziţie judecătorească ulterioară, executorul fiind ţinut să le ducă la executare, nu să le reformeze.

Prin urmare, după încuviinţarea executării, executorul nu mai poate constata intervenirea unei suspendări de drept, câtă vreme originea acesteia este anterioară încuviinţării (implicit presupus a fi fost analizată cu acea ocazie).

Astfel, executorul ar putea eventual constata suspendarea de drept a executării numai atunci când cauza ei survine ulterior încuviinţării sau oricărei alte dispoziţii a instanţei de judecată, niciodată în contra acesteia.

Nu în ultimul rând, din raţiuni de simetrie juridică, inculpatul a solicitat să se examineze şi conduita părţii civile în perioada relevantă.

Astfel, partea civilă: a promovat un recurs împotriva sentinţei nr. 957/2012 care a fost respins prin Decizia nr. 5977 din 27 iunie 2013; a omis să exercite recursul împotriva îndreptării erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinţei nr. 1002/2012 dispuse pe calea încheierii din 31 octombrie 2103; nu a contestat legalitatea încuviinţării executării silite dispuse pe calea Încheierii din 27 noiembrie 2013 a Judecătoriei Călăraşi pronunţate în soluţionarea dosarului nr. x/2013 în condiţiile art. 711 alin. (3) din C. proc. civ. (a se vedea cele cinci puncte ale contestaţiei); a cerut executorului judecătoresc să procedeze la "încetarea executării silite" deşi niciunul dintre cele patru cazuri în care se poate pronunţa soluţia nu era îndeplinit; a insistat în cererea de încetare a executării silite chiar şi după ce executorul le-a explicat amănunţit considerentele pentru care nu poate adopta soluţia, ignorând încunoştiinţarea privind exercitarea contestaţiei la executare; nu a contestat fiecare dintre actele comunicate de executor; a formulat cereri de suspendare a executării silite care au fost respinse; nu a atacat soluţia de respingere a suspendării executării silite dispuse de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti pe calea încheierii din 22 aprilie 2013 pronunţate în dosarul nr. x/2013; a formulat contestaţii la executare anulate în procedura regularizării - dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Călăraşi; faţă de toate "nedreptăţile" enumerate mai sus, a înţeles să sesizeze şi un organ de urmărire penală vădit necompetent, pe calea plângerii penale din 2 aprilie 2014, data la care toate demersurile civile iniţiate de debitoare fuseseră respinse, plângere completată ulterior la 1 octombrie 2104.

Prin urmare, în opinia inculpatului, este mai mult decât rezonabilă speculaţia potrivit căreia plângerea penală formulată în prezenta cauză constituia mai degrabă o metodă de conservare şi/sau autoprotecţie a juriştilor autorităţii (care nu obţinuseră niciun succes până la momentul respectiv) decât o sesizare privind săvârşirea unor fapte penale.

În consecinţă, faţă de argumentele expuse, inculpatul a considerat, în ceea ce priveşte fapta de abuz în serviciu, că se impune achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen. (în contextul în care nu se poate reţine existenţa vreunei atribuţii de serviciu exercitată necorespunzător) sau, în subsidiar, prin raportare la dispoziţiile art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. în condiţiile în care nu se poate reţine vreo pagubă ca urmare imediată a faptei (câtă vreme la epoca respectiva AFIR era cel puţin vremelnic ţinută să onoreze cererile de plata în condiţiile Sentinţei nr. 957/2012 - analizate în încheierea din 27 noiembrie 2013 prin care s-a încuviinţat executarea silită).

În ceea ce priveşte falsul intelectual, inculpatul a solicitat să se reţină faptul că suma de 552.868,80 RON (despre care se reţine eronat de procuror că ar fi fost atestată în fals) este cea prevăzută în considerentele încheierii din 27 noiembrie 2013 prin care s-a încuviinţat executarea silită (unde nelămurirea viza nu cuantumul, ci compunerea ei) precum şi în soluţiile instanţelor de executare succesiv sesizate de creditorul C. S.R.L..

Astfel, împrejurarea că mai multe organe ajung independent unul de altul la acelaşi rezultat induce concluzia că examinarea actelor puse la dispoziţie de creditor conduce în mod necesar la acelaşi rezultat, probabilitatea contrară fiind de ordin astronomic. Mai limpede, nici suma nu este reprodusă altfel decât a fost calculată, nici natura sa de debit nu este atestată în fals.

Chiar şi dacă executorului judecătoresc i s-ar fi putut imputa prin absurd o atestare falsă a oricăreia dintre cele două componente mai sus enunţate, nu s-ar putea proba intenţia cu care acesta ar fi acţionat.

Astfel, se poate lesne observa că cererile de plată depuse împreună cu cererile de încuviinţare a executării silite poartă atât ştampila şi semnătura creditorului cât şi o ştampilă cu inscripţia Program FEADR.

În consecinţă, inculpatul a considerat că, în ceea ce priveşte fapta de fals intelectual, se impune achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) (în contextul în care nu se poate reţine caracterul nereal al atestării) sau, în subsidiar, prin raportare la dispoziţiile art. 16 lit. d) în condiţiile în care eroarea generată de existenţa ştampilei cu impresia "Program FEADR" induce un caracter neimputabil eventualei atestări nereale.

În ceea ce priveşte latura civilă, inculpatul a arătat că acţiunea civilă este inadmisibilă, deşi este îndreptată împotriva inculpatului şi este întemeiată pe eventuala răspundere civilă delictuală a acestuia.

Astfel, întoarcerea executării dispusă prin Sentinţa nr. 17269 din 14 octombrie 2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în soluţionarea dosarului nr. x/2014 obligă creditorul C. S.R.L. la restituirea sumei obţinute în urma executării silite, acoperind astfel pretinsul prejudiciu.

În mod similar, înscrierea AFIR în tabloul definitiv al creditorilor în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului specializat din Cluj presupune despăgubirea din activele societăţii falite sau obţinerea altor măsuri reparatorii, acoperind astfel pretinsul prejudiciu.

În acest context, obligarea inculpatului la despăgubiri ar putea opera ca o veritabilă îmbogăţire fără justă cauză şi ar constitui o veritabilă piedică procesuală.

Mai mult, în temeiul dispoziţiilor art. 27 alin. (4) C. proc. pen., părăsirea instanţelor civile nici nu ar mai putea opera după pronunţarea hotărârilor, chiar nedefinitive.

S-a arătat că atât timp cât exista identitate de prejudiciu, împrejurarea că creditorul s-a îndestulat pe seama altei persoane o împiedică să exercite o nouă acţiune civile vizând repararea aceluiaşi prejudiciu.

În subsidiar, în măsura în care cererea de constituire a părţii civile va fi admisibilă, inculpatul a solicitat să se aibă în vedere următoarele: acţiunea civilă în legătură cu eventualele acte materiale ale falsului intelectual poate avea ca obiect cel mult desfiinţarea înscrisurilor; acţiunea civilă poate tinde la o despăgubire numai în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, şi numai în ipoteza în care s-ar reţine existenţa unei pagube (exclusă de incidenţa vremelnică a Sentinţei nr. 957/2012 în raporturile dintre părţi), iar în acest context, contrar dispoziţiilor art. 25 alin. (5) care ar presupune lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile, în cauză ar trebui respinsă constituirea de parte civilă câtă vreme însăşi soluţia dată acţiunii penale împiedică despăgubirea (ca şi consecinţă a lipsei pagubei); cu atât mai mult, în contextul în care soluţia acţiunii penale se raportează la dispoziţiile art. 16 lit. a) C. proc. pen. este evident că nu se poate da altă soluţie decât cea de respingere acţiunii civile; în ambele ipoteze, măsurile asigurătorii ar trebui să înceteze iar dispozitivul sentinţei ar trebui să surprindă şi această soluţie, neexecutorie anterior rămânerii definitive a hotărârii.

În concluzie, în considerarea argumentelor expuse, inculpatul a solicitat să se dispună următoarele: achitarea sa în ceea ce priveşte abuzul în serviciu în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen. (în contextul în care nu se poate reţine existenţa vreunei atribuţii de serviciu exercitată necorespunzător) sau în subsidiar, prin raportare la dispoziţiile art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. în condiţiile în care nu se poate reţine vreo pagubă ca urmare imediata a faptei (câtă vreme la epoca respectivă AFIR era cel puţin vremelnic ţinută să onoreze cererile de plată în condiţiile Sentinţei nr. 957/2012 - analizate în Încheierea din 27 noiembrie 2013 prin care s-a încuviinţat executarea silită); achitarea inculpatului în ceea ce priveşte falsul intelectual în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen. (în contextul în care nu se poate reţine caracterul nereal al atestării) sau în subsidiar, prin raportare la dispoziţiile art. 16 lit. d) C. proc. pen., în condiţiile în care eroarea generată de existenţa ştampilei cu impresia "Program FEADR" induce un caracter neimputabil eventualei atestări nereale; respingerea acţiunii civile ca inadmisibilă, în temeiul dispoziţiilor art. 27 alin. (4) C. proc. pen., sau în subsidiar, respingerea ei ca nefondată prin raportare la soluţia dată acţiunii penale şi desfiinţarea sechestrului instituit în cursul urmăririi penale şi menţinut până la soluţionarea acţiunii civile.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea - prin raportare la forma în vigoare, la data comiterii presupuselor fapte, a actelor normative incidente - a reţinut următoarele:

Conform actelor dosarului, Contractul de finanţare nr. x s-a încheiat la 9 iunie 2009 între Agenţia pentru Finanţarea Rurală (APDRP) - în prezent Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în calitate de autoritate contractantă şi S.C. C. S.R.L., în calitate de beneficiar.

Contractul avea ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil în cuantum 3.943.000 RON pentru realizarea proiectului intitulat "Construirea unei ferme de vaci cu lapte, achiziţie maşini si echipamente agricole şi folosirea energiei regenerabile".

Fiind încheiat între o autoritate publică şi un subiect de drept privat şi, de asemenea, prin raportare la obiectul său, contractul are natura unui contract administrativ.

Pe parcursul executării contractului, APDRP (AFIR), la solicitarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Departamentul pentru luptă antifraudă din cadrul Guvernului României a efectuat verificări cu privire la proiectul gestionat de S.C. C. S.R.L. în baza contractului de finanţare x din 9 iunie 2009, constatându-se încălcări ale legii prin folosirea de documente false în procedurile de achiziţii, neregulile fiind consemnate în procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 20 august 2012, prin care s-a stabilit un debit în sarcina S.C. C. S.R.L. în cuantum de 2.878.867,04 RON plus penalităţi şi dobânzi.

Neregulile constatate în executarea contractului de finanţare nr. x din 9 iunie 2009 au făcut obiectul cercetărilor în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj; prin rechizitoriul nr. x/2012 s-a dispus trimiterea în judecată a S.C. C. S.R.L. şi a numitului D. pentru comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte, incomplete dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată şi agravată, prevăzute de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 şi art. 5 C. pen. (dosar nr. x/2015 al Tribunalului Cluj).

Pe data de 2 noiembrie 2012 s-a înregistrat, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, dosarul nr. x/2012 având ca obiect cererea formulată de S.C. C. S.R.L., prin care aceasta a solicitat, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, anularea actelor administrative reprezentate de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 20 august 2012 şi de Decizia nr. 27.791 din 12 octombrie 2010 de soluţionare a contestaţiei beneficiarului, precum şi obligarea APDRP la îndeplinirea obligaţiilor asumate prin Contractul de finanţare nr. x din 9 iunie 2009.

De asemenea, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrat dosarul nr. x/2012 având ca obiect cererea formulată de S.C. C. S.R.L., în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, de suspendare a executării actelor administrative reprezentate de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 20 august 2012 şi de Decizia nr. 27.791 din 12 octombrie 2010 de soluţionare a contestaţiei beneficiarului.

Prin Sentinţa civilă nr. 957 din 29 noiembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, art. 50 din O.G. nr. 66/2011 şi art. 215 Codul de procedură fiscală, instanţa a admis cererea de suspendare formulată de S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi a dispus suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 20 august 2012 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. x din 12 octombrie 2012 ale APDRP; prin Decizia civilă nr. 5977 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins, ca nefondat, declarat de APDRP.

Prin Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, instanţa a dispus următoarele: a admis acţiunea formulată de S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP); a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 20 august 2012 şi decizia de soluţionare a contestaţiei nr. x din 12 octombrie 2012 ale APDRP; a obligat pârâta APDRP la îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din contractul de finanţare nr. x din 9 iunie 2009 şi să plătească sumele pentru care s-au depus cereri de plată şi la prelungirea fără penalizări a contractului de finanţare cu perioada cuprinsă între data comunicării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi data de 29 noiembrie 2012 şi la plata sumelor stabilite în contractul de finanţare chiar dacă s-a depăşit termenul până la care pot fi depuse cereri de plată ori termenul până la care trebuia finalizat proiectul.

Conform art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012, "(1) Dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare. (2) Procesele începute prin cereri depuse, în condiţiile legii, la poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere înainte de data intrării în vigoare a C. proc. civ. rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanţă după această dată".

Prin urmare, în cazul Sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, hotărârea în sine este supusă vechiul C. proc. civ. (inclusiv sub aspectul caracterului definitiv, astfel cum rezultă şi din analiza dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2012), dar executarea sa intră sub incidenţa noului C. proc. civ.

Conform noului C. proc. civ. - art. 632 alin. (1) şi alin. (2) teza I, art. 633 pct. 2 teza I, art. 634 alin. (1) pct. 2 - hotărârile care sunt supuse recursului nu sunt considerate definitive şi nu pot fi puse în executare până la expirarea termenului de recurs, în timp ce hotărârile supuse recursului sunt executorii şi, în consecinţă, pot fi puse în executare.

Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este supusă recursului, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nefiind definitivă.

Însă, deşi în aparenţă această sentinţă - fiind supusă doar recursului - are caracter executoriu, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 recursul suspendă executarea sa.

Împrejurarea că dispoziţiile Legii nr. 554/2004 constituie normă specială şi se aplică prioritar este confirmată şi prin dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

În consecinţă, Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu avea - anterior expirării termenului de recurs, respectiv anterior soluţionării acestuia - nici caracter definitiv, nici caracter executoriu, neconstituind, prin urmare, un titlu executoriu în accepţiunea art. 632 C. proc. civ.

Conform actelor depuse la dosar de partea civilă, ulterior pronunţării sentinţelor anterior menţionate, respectiv la 5 februarie 2013, S.C. C. S.R.L. a înaintat, prin poştă, OJPDRP Cluj cererea de plată nr. x prin care solicită decontarea sumei de 552.868,80 RON; OJPDRP Cluj a restituit, la 11 februarie 2013, către S.C. C. S.R.L. această cerere de plată, prin adresa nr. x, primită de societate la 14 februarie 2013, motivat de faptul că, potrivit procedurii aplicabile, aceasta se depune personal la sediul OJ şi nu prin poştă, ca aceasta este depusă înaintea termenului de depunere (martie 2013) şi că aceasta se verifică în prezenţa reprezentantului legal al proiectului.

La data de 7 februarie 2013 Agenţia a declarat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj; acest recurs a fost înregistrat la data de 13 februarie 2013 de către Curtea de Apel Cluj, care a înaintat dosarul spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul instanţei supreme la 8 martie 2013.

Conform actelor depuse de partea civilă, S.C. C. S.R.L. a trimis din nou, prin poştă, la 22 februarie 2013, către OJPDRP Cluj cererea de plată nr. x prin care solicită decontarea sumei de 552.868,80 RON, iar la 26 februarie 2013 OJPDRP Cluj a returnat cererea către S.C. C. S.R.L., prin adresa nr. x, primită de societate la 28 februarie 2013, motivat de faptul că, potrivit procedurii aplicabile, aceasta se depune personal la sediul OJ şi nu prin poştă, că aceasta este depusă înaintea termenului de depunere (martie 2013) şi că aceasta se verifică în prezenţa reprezentantului legal al proiectului.

De asemenea, conform actelor depuse în faţa instanţei de către partea civilă, la data de 28 februarie 2013 OJPDRP Cluj a informat S.C. C. S.R.L. că Agenţia a atacat cu recurs Sentinţa nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, recurs care suspendă executarea acestei hotărâri judecătoreşti, motiv pentru care până la soluţionarea irevocabilă a cauzei nu se poate da curs solicitării acesteia cu privire la primirea dosarului de plată; adresa nr. x din 28 februarie 2013 a fost primită în aceeaşi zi de reprezentantul legal al S.C. C. S.R.L., martorul D. (conform menţiunilor din însuşi cuprinsul acestei adrese).

Actele depuse la dosar de partea civilă mai relevă împrejurarea că pe data de 17 mai 2013 APDPR a comunicat societăţii C. S.R.L., prin adresa nr. x, primită de societate la data de 30 mai 2013, pe de o parte, că partea civilă a pus în executare Sentinţa nr. 957/2012, în sensul că a informat organul de executare (DGFP Cluj) asupra suspendării executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 20 august 2012, în vederea suspendării executării silite a acestui debitor şi, pe de altă parte, că în ceea ce priveşte punerea în executare a sentinţei nr. 1002/2012, în sensul decontării ultimei cererii de plată, operează suspendarea de drept reglementată de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, plata tranşelor de plată neacordate urmând a se face după pronunţarea instanţei de recurs în acest sens.

Restituirea cererii de plată de către Agenţie confirmă împrejurarea că această cerere nu avea natura unei cereri depuse pentru plată, astfel cum se stabilise prin Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Cu toate acestea şi cu toate că fusese informată despre declararea recursului, S.C. C. S.R.L. a demarat procedura de executare silită a sentinţei nr. 1002/2012 a Curţii de Apel Cluj.

Astfel, la data de 23 mai 2013 a fost înregistrată, pe rolul Judecătoriei Beclean, cererea BEJ X. de încuviinţare a executării sentinţei nr. 1002/2012; prin încheierea civilă nr. 1037 din 4 iunie 2013 Judecătoria Beclean a respins cererea de încuviinţare a executării, motivat de faptul că pretinsa creanţă nu este certă ("suma pentru care se cere executarea silită nu rezultă din titlul executoriu şi nici nu există elemente în acest titlu pe baza cărora ea să poată [fi, n.n.] calculată") - f. x dup.

Deşi a atacat cu apel această hotărâre, fără să aştepte soluţionarea apelului (admis, de altfel, prin Decizia civilă nr. 93 din 9 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia a III-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, f. x dup), S.C. C. S.R.L. s-a adresat unui alt birou de executori judecătoreşti pentru executarea silită a aceleiaşi sentinţe.

Astfel, la 18 iunie 2013 a fost înregistrată, pe rolul Judecătoriei Bistriţa, cererea de încuviinţare a executării Sentinţei nr. 1002/2012, cerere formulată de BEJ BB.; prin încheierea civilă nr. 5323/C din 19 iunie 2013 Judecătoria Bistriţa a respins cererea de încuviinţare a executării, motivat de faptul că aceasta este formulată de un executor judecătoresc necompetent, hotărâre rămasă definitivă la 21 noiembrie 2013, prin respingerea apelului declarat de S.C. C. S.R.L..

SC C. S.R.L. a continuat demersurile pentru executarea silită a sentinţei civile nr. 1002/2012 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, adresându-se BEJ reprezentat de inculpatul A.- recomandat, conform declaraţiilor date de martorii D. şi Y. în faţa instanţei, de martorul Y..

În consecinţă, la data de 21 august 2013 a fost înregistrată la Biroul executorului judecătoresc A. cererea de executare silită, nedatată, formulată de S.C. C. S.R.L., în calitate de creditoare împotriva debitoarei Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit prin care solicita să procedeze la executarea silită a obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, în sensul de a plăti sumele pentru care s-au depus cereri de plată - adică suma de 552.868,80 RON .

Prin încheierea din data de 21 august 2013 executorul judecătoresc A. a dispus înregistrarea cererii de executare silită a creditorului S.C. C. S.R.L. şi deschiderea dosarului de executare nr. x/SI/2013, în aceeaşi dată solicitând Judecătoriei Călăraşi încuviinţarea executării silite.

Astfel s-a format dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Călăraşi.

În acest dosar cauza a fost amânată de mai multe ori (a se vedea încheierile de la termenele din 17 septembrie 2013 şi din 24 septembrie 2013 - f. x dup), instanţa solicitând executorului judecătoresc să depună la dosar Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal cu menţiunea definitivă conform noului C. proc. civ.

Inculpatul nu a răspuns acestor solicitări şi, prin urmare, prin încheierea din data de 1 octombrie 2013 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2013, instanţa a constatat că Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu îndeplineşte cerinţele art. 632 şi urm. C. proc. civ., nefiind o hotărâre definitivă, raportat la dispoziţiile art. 634 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 5 din Legea nr. 76/2012, motiv pentru care, în temeiul art. 665 alin. (5) pct. 2 C. proc. civ. (ce vizează împrejurarea că hotărârea nu este titlu executoriu) a respins ca neîntemeiată cererea de încuviinţare a executării silite formulată de BEJ A. privind pe creditoarea S.C. C. S.R.L. şi debitoarea Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit; încheierea nu a fost atacată cu apel de către creditoare.

Această încheiere a fost comunicată inculpatului, fiind primită de acesta la 9 octombrie 2013.

Cu privire la executarea silită demarată în acest dosar nefiind formulate - astfel cum corect a arătat apărarea - acuzaţii la adresa inculpatului (prin raportare la secţiunea "în drept"- f. x rechizitoriu) instanţa nu va avea în vedere aceste acţiuni ale inculpatului în analiza laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu.

Cu toate acestea, aspectele anterior expuse, aspecte vizând dosarul de executare nr. x/SI/2013, sunt de natură să reliefeze vinovăţia inculpatului de vreme ce, astfel cum s-a arătat, chiar dacă iniţial inculpatul ar fi putut susţine relativ credibil (deşi discutabil, totuşi, prin raportare la experienţa profesională relevată chiar de inculpat, fost executor bancar) faptul că se afla în eroare cu privire la caracterul definitiv şi executoriu al sentinţei nr. 1002/2012, după ce a primit adresele şi, ulterior, încheierea din dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Călăraşi, acte prin care se realiza o distincţie clară între caracterul definitiv conform vechiului şi noului C. proc. civ., se reţinea că hotărârea nu constituie titlu executoriu conform noului C. proc. civ., nu mai poate susţine o asemenea eroare.

S-a notat faptul că, deşi a susţinut, cu ocazia audierii în faţa instanţei, că nu a citit această încheiere, inculpatul a susţinut că a "dedus" faptul că motivul respingerii era reprezentat de împrejurarea că sentinţa nu purta menţiunea "definitivă".

S-a apreciat că o asemenea susţinere în mod evident este neverosimilă.

Actele dosarului relevă faptul că, ulterior respingerii cererii în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Călăraşi, S.C. C. S.R.L. a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale din minuta şi dispozitivul Sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţate în dosarul nr. x/2012, cerere înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 14 octombrie 2013.

Prin încheierea din 31 octombrie 2013 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de către Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin raportare la art. 377 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., instanţa a admis cererea de îndreptare a erorii materiale din minuta şi dispozitivul sentinţei civile nr. 1002/20.12.2012, în sensul că se menţionează că hotărârea este definitivă; încheierea a devenit irevocabilă la data de 13 decembrie 2013, nefiind declarat recurs în cauză.

Menţiunea "definitivă" făcută cu prilejul judecării cererii de îndreptare eroare materială de către Curtea de Apel Cluj s-a făcut prin raportare la dispoziţiile art. 377 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., dispoziţii care diferă în conţinut de actualul art. 634 C. proc. civ., executarea silită fiind - astfel cum s-a arătat anterior- sub incidenţa noului C. proc. civ., conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, executarea silită în prezenta cauză începând după data intrării în vigoare a noului C. proc. civ. (15 februarie 2013); respectând normele în vigoare la data executării silite în dosarul nr. x/2013, caracterul definitiv al Sentinţei civile nr. 1002/2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj trebuia raportat la art. 634 C. proc. civ.

Inculpatul A., deşi a invocat în apărarea sa existenţa acestei încheieri de îndreptare a erorii materiale, a recunoscut, cu ocazia audierii sale, faptul că inserarea menţiunii "definitive" nu prezintă relevanţă, caracterul definitiv fiind dat de lege.

În acest context, nu pot fi primite apărările sale privind incidenţa erorii .

Ulterior, la data de 18 noiembrie 2013 a fost înregistrată la Biroul executorului judecătoresc A. aceeaşi cerere de executare silită, datată 15 noiembrie 2013, prin care acelaşi creditor S.C. C. S.R.L. solicita să se procedeze la executarea silită a aceluiaşi titlu executoriu - obligaţiile stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, în sensul de a se plăti suma de 552.868,80 RON de către debitoarea Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Prin încheierea din data de 18 noiembrie 2013 inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a dispus înregistrarea cererii de executare silită a creditoarei S.C. C. S.R.L. şi deschiderea dosarului de executare nr. x/SI/2013, în aceeaşi dată solicitând Judecătoriei Călăraşi încuviinţarea executării silite, deşi Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu îndeplinea exigenţele relevate prin încheierea dată de Judecătoria Călăraşi anterior, în dosarul nr. x/2013, nefiind definitivă - în sensul noului C. proc. civ., ci în sensul vechiul C. proc. civ. - şi nici executorie.

Din analiza încheierii emise la 18 noiembrie 2013 de inculpat, în calitate de executor judecătoresc, rezultă că acesta a examinat cererea de executare silită depusă de creditoare şi înscrisurile anexate, apreciind că întruneşte condiţiile prevăzute de art. 663 C. proc. civ., că hotărârea judecătorească constituie titlu executoriu în conformitate cu art. 632 C. proc. civ., iar creanţa este certă, lichidă şi exigibilă potrivit art. 662 C. proc. civ.

Conform art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, executorul judecătoresc îşi îndeplineşte atribuţiile cu respectarea acestei legi speciale, a statutului profesiei, a C. proc. civ. şi a altor legi aplicabile în materie.

Prin urmare, înainte de a sesiza instanţa de judecată cu o cerere de încuviinţare executare silită, executorul este obligat să examineze el însuşi dacă îi revine competenţa conform art. 651 C. proc. civ., dacă cererea de executare silită este conformă cu dispoziţiile art. 663 C. proc. civ., dacă titlul executoriu face parte din categoriile enumerate în mod expres şi limitativ de art. 632 şi art. 638 C. proc. civ., dacă creanţa este certă, lichidă, exigibilă conform art. 662 C. proc. civ.

Toate aceste verificări, astfel cum corect s-a reţinut prin actul de sesizare a instanţei, reprezintă atribuţiile de serviciu ale unui executor judecătoresc, stabilite prin Legea nr. 188/2000 cu trimitere la C. proc. civ. şi alte legi aplicabile în materie.

Conform art. 664 alin. (1) teza finală C. proc. civ. executorul judecătoresc are posibilitatea de a refuza deschiderea procedurii de executare dacă nu sunt întrunite condiţiile legale, putând emite o încheiere de respingere, încheiere supusă cenzurii instanţei.

În plus, conform art. 627 C. proc. civ., executorul este obligat să aibă rol activ, stăruind prin toate mijloacele admise de lege pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlu executoriu, însă numai cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.

Emiţând încheierea din 18 noiembrie 2013 în dosarul de executare silită nr. x/2013 şi adresându-se instanţei de judecată cu solicitarea de încuviinţare a executării silite inculpatul şi-a încălcat aceste obligaţii de vreme ce avea cunoştinţă, astfel cum s-a arătat anterior, de împrejurarea că sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu este definitivă şi nu constituie titlu executoriu, conform noului C. proc. civ., neputând fi pusă în executare.

Nu poate fi primită apărarea formulată de inculpat în sensul că instanţa penală nu este chemată să examineze nici calitatea de titlu executoriu a sentinţei puse în executare, nici efectele declarării căii de atac, nici legalitatea executării prin poprire a debitoarei - constituite parte civilă în prezenta cauză, toate acestea fiind de apanajul unei instanţe de executare, care nu a fost vreodată sesizată în acest sens.

Astfel, fapta de abuz în serviciu cercetată de instanţa penală în cauza de faţă punând în discuţie modalitatea de îndeplinire de către inculpat, în calitate de executor judecătoresc, a atribuţiilor legale ce îi reveneau în această calitate, în mod evident examenul efectuat de instanţa penală trebuie să vizeze actele de executare silită şi, în acest context, modalitatea în care s-a derulat executarea silită.

În continuarea demersului analitic efectuat în cauza de faţă se constată că prin încheierea dată la 27 noiembrie 2013 în dosarul nr. x/2013 Judecătoria Călăraşi a admis în parte cererea de încuviinţare a executării silite a sentinţei nr. 1002/2012.

Astfel, a fost autorizat creditorul S.C. C. S.R.L. să treacă la executarea silită prin urmărire mobiliară pe întreg teritoriul ţării şi urmărire imobiliară în circumscripţia Judecătoriei Călăraşi împotriva debitorului Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a obligaţiilor susceptibile de executare silită cuprinse în titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj definitivă la data pronunţării, pentru îndeplinirea obligaţiilor băneşti care decurg din contractul de finanţare x din 9 iunie 2009, în sensul de a plăti sumele pentru care s-au depus cereri de plată, sume ce urmează a se calcula de către executorul judecătoresc, respectiv titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare.

A fost respinsă cererea de încuviinţare a executării silite a obligaţiei de a prelungi fără penalizări contractul de finanţare cu perioada cuprinsă între data comunicării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi data de 29 noiembrie 2012 cuprinsă în titlul executoriu, ca nefiind susceptibilă de executare silită.

De asemenea, a fost respinsă cererea de încuviinţare a executării silite a sumelor stabilite în contractul de finanţare chiar dacă s-a depăşit termenul până la care pot fi depuse cereri de plată ori termenul până la care trebuia finalizat proiectul şi cheltuielile ocazionate cu prezenta executare, acestea din urmă făcând obiectul titlurilor executorii ce se vor emite de executorul judecătoresc.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că "nu se poate verifica dacă sumele astfel solicitate au caracter cert, lichid şi exigibil, fiind condiţionate de depunerea cererilor de finanţare de către creditoare şi cuantificate corespunzător, deci în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 662 N. C. proc. civ. Mai mult decât atât, creditoarea nu a precizat care este structura sumei în cuantum de 552.868,80 RON, astfel că în lipsa acesteia, în titlul executoriu neexistând elemente care să o cuantifice, va fi calculată în procedura executării silite de executorul judecătoresc. "

Analiza actelor dosarului nr. x/2013 al Judecătoriei Călăraşi (aflate în copie la dosar Curte) relevă faptul că judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei a avut la dispoziţie pretinsa cerere de plată (ce constituie, în esenţă, un simplu formular AP 1.1-M 121, standardizat pentru programele FEADR, completat exclusiv de către S.C. C. SRL), însă nu a considerat că aceasta constituie o cerere de finanţare depusă de creditoare şi că valoarea creanţei pretinse ar fi fost cuantificată în mod corespunzător.

Încălcând dispoziţia instanţei, pe baza aceluiaşi act - un simplu formular AP 1.1 - M 121, standardizat pentru programele FEADR, completat exclusiv de către S.C. C. S.R.L., astfel cum rezultă din simpla examinare vizuală a acestuia şi se confirmă, de altfel, prin însăşi corespondenţa existentă între Agenţie şi societate în februarie 2013, corespondenţă anterior analizată, inculpatul a stabilit în mod fals, necorespunzător adevărului, cu încălcarea dispoziţiilor art. 662 alin. (2), (3), (4) C. proc. civ., prin procesul-verbal şi încheierea din 18 decembrie 2013, cuantumul creanţei ca fiind 552.868,80 RON.

Analiza acestui proces-verbal relevă faptul că, prin acesta, inculpatul a atestat, în mod necorespunzător realităţii, că această sumă era precizată în însuşi titlul executoriu.

Inculpatul, în baza dispoziţiilor instanţei şi a rolului activ consacrat de art. 627 C. proc. civ., în condiţiile art. 628 alin. (2) C. proc. civ., avea posibilitatea şi obligaţia de a solicita creditorului cererile de plată depuse şi aprobate pentru creditorul S.C. C. S.R.L., urmând ca după cuantificare să emită un titlu executoriu în cadrul procedurii de executare silită.

Ulterior, în procedura de executare desfăşurată în dosarul nr. x/2013 inculpatul A. a inserat aceste menţiuni necorespunzătoare adevărului şi în alte acte - somaţia de plată a sumei de 566.713,17 RON (compusă din 552.868,80 RON debit conform titlului executoriu, cum atestă în mod fals inculpatul şi 13.844,37 RON cheltuieli de executare silită) şi o înştiinţare către debitor privind declanşarea executării silite .

De asemenea, la data de 19 decembrie 2013 inculpatul a emis adrese de instituire a popririi asigurătorii asupra tuturor conturilor debitorului către L., M., N., O., P., Q., R., S., T., atestând în mod fals că suma de 552.868,80 RON reprezintă debit conform titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal .

Ulterior - la data de 8 ianuarie 2014 - inculpatul a efectuat adrese de instituire a popririi asigurătorii asupra tuturor conturilor debitorului către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi U., atestând în mod fals că suma de 552.868,80 RON reprezintă debit conform titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, iar la data de 21 ianuarie 2014 inculpatul a efectuat adrese de instituire a popririi asigurătorii asupra tuturor conturilor debitorului către Trezoreria Municipiului Bucureşti şi cea din Satu Mare, atestând în mod fals că suma de 552.868,80 RON reprezintă debit conform titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Modul în care a acţionat inculpatul relevă intenţia sa directă în comiterea faptei de fals, acţiunile sale fiind apte de a produce consecinţe juridice, consecinţe care, de altfel, s-au şi produs (continuarea executării silite, instituirea popririi).

Din actele dosarului rezultă că Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, după ce a primit înştiinţarea privind instituirea popririi, prin adresa nr. x din 16 ianuarie 2014 a comunicat inculpatului faptul a declarat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj încă din data de 7 februarie 2013 (fiind ataşate şi motivele de recurs), invocând dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 conform căruia recursul suspendă executarea.

De asemenea, debitoarea a invocat incidenţa O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii, care reglementează o procedură specială, distinctă de procedura de drept comun a executării.

Această adresă, prin care debitoarea solicita încetarea executării silite, împreună cu extrasul de pe portalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind înregistrarea recursului şi motivele de recurs (însuşite, contrar susţinerilor inculpatului, de către debitoare) au fost înregistrate de BEJ A. la 17 ianuarie 2014.

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a emis o nouă notificare adresată executorului judecătoresc - din 23 ianuarie 2014, înregistrată de Biroul executorului judecătoresc la 27 ianuarie 2014, notificarea ce viza interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 146/2002 cu art. 1 din O.G. nr. 22/2002 şi Ordinul nr. 2336/20111 al Ministrului Finanţelor Publice, solicitându-se ridicarea popririi instituite asupra conturilor APDRP la U. şi încetarea executării în dosarul nr. x/2013, deoarece în mod contrar dispoziţiilor legale menţionate a fost instituită poprirea asupra conturilor de personal ale APDRP destinate plăţii salariilor angajaţilor.

Prin notificarea nr. x din 14 februarie 2014, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit i-a solicitat inculpatului să ia act de faptul că executarea Sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj este suspendată de drept, învederându-i că a introdus cerere de suspendare provizorie a executării silite şi contestaţie la executare.

Prin aceeaşi notificare i s-a readus la cunoştinţă inculpatului faptul că O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice prevede o altă procedură, derogatorie de la C. proc. civ., care presupune o etapă prealabilă şi obligatorie, anterior instituirii măsurilor de executare, precum şi faptul că au fost poprite conturi cu destinaţie specială, contrar O.G. nr. 22/2002 şi O.U.G. nr. 146/2002.

Apărarea inculpatului a vizat împrejurarea că înscrisul atestând înregistrarea recursului pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este ilizibil.

Această apărare nu poate fi primită; înscrisul de la f. x dup (conţinând dosarul de executare silită nr. x/2013) este lizibil şi relevă faptul că pe rolul instanţei supreme fusese înregistrat, la 8 martie 2013, recursul declarat de către debitoare împotriva sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţate în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

De asemenea, inculpatul a mai invocat, în apărarea sa, împrejurarea că, pe de o parte, debitoarea a solicitat încetarea executării fără ca în cauză să fie incident vreun asemenea motiv iar, pe de altă parte, faptul că nu avea dreptul de a suspenda executarea, revenindu-i obligaţia de a se supune hotărârii instanţei şi a stărui în executare, singura în măsură a dispune suspendarea executării fiind instanţa de judecată.

Cu privire la prima apărare se constată că aceasta nu poate fi primită, calificarea juridică a cererii formulate de către debitoare rezultând în mod constant din împrejurarea că aceasta a făcut referire în permanenţă la declararea recursului şi efectul suspensiv al acestuia.

Nici cea de-a doua apărare nu poate fi primită.

Astfel, aşa cum s-a arătat, conform art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare; recursul suspendă executarea.

Această suspendare operează de drept.

În doctrină - CC., DD., coordonatori, "Noul C. proc. civ. comentat şi adnotat, vol. II - art. 527 - 1.134", Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 426 - se reţine că executorul judecătoresc poate dispune suspendarea prin încheiere, conform art. 657 alin. (1) C. proc. civ.

În acelaşi sens - Nicolae Horia Ţiţ, "Executarea silită. Partea generală", Ed. Hamangiu, 2016, p. 261.

Chiar dacă asupra naturii actului prin care se dispune, se ia act de suspendarea de drept a executării silite de către executorul judecătoresc nu există consens în doctrină (existând şi opinia în sensul că de suspendarea de drept se ia act prin proces-verbal - fila x, Ioan Leş, coordonator, "Tratat de drept procesual civil. Volumul II", Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015), doctrina este unanimă în a reţine posibilitatea executorului judecătoresc de a dispune el însuşi suspendarea de drept a executării silite (CC., DD., coordonatori, "Noul C. proc. civ. comentat şi adnotat, vol. II - art. 527 - 1.134", Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 551; Ioan Leş, coordonator, "Tratat de drept procesual civil. Volumul II", Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 568 - 570; Nicolae Horia Ţiţ, "Executarea silită. Partea generală", Ed. Hamangiu, 2016, p. 261).

Este adevărat faptul că executorului îi revine sarcina de a stărui în executare (rolul activ); însă, potrivit art. 627 alin. (1) C. proc. civ. "În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate".

Prin urmare, stăruinţa în executare nu poate justifica încălcarea unor norme imperative, cum sunt cele ce reglementează suspendarea de drept a executării silite.

În cazul în care executorul ignoră aceste limite, este angajată răspunderea sa civilă, disciplinară sau penală, după caz (CC., DD., coordonatori, "Noul C. proc. civ. comentat şi adnotat, vol. II - art. 527 - 1.134", Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 337).

Alături de efectul suspensiv, de drept, al executării silite generat de exercitarea recursului, un alt caz de suspendare legală incident în cauză şi adus la cunoştinţă inculpatului de către debitoare este reprezentat de dispoziţiile O.G. nr. 22/2002.

Astfel, conform art. 1 din O.G. nr. 22/2002, "(1) Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă. (2) Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor legale, pentru care au fost înfiinţate".

Conform art. 2 din acelaşi act normativ "Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului".

Potrivit art. 3 din acelaşi act normativ "În cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit C. proc. civ. şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie."

În cauză, cerinţa instituită de art. 2 din O.G. nr. 22/2002 este îndeplinită, existând în dosarul de executare nr. x/2013 adresele băncilor U., T., N., O. şi Trezoreria Satu Mare prin care s-a comunicat inculpatului faptul că suma disponibilă în conturile debitorului este zero sau că există sume indisponibilizate de alţi creditori cu rang prioritar.

De asemenea, prin răspunsul băncilor N., P., Ministerul Finanţelor Publice - Trezoreria Satu Mare, ANAF - Trezoreria Municipiului Bucureşti la adresele de instituire a popririi dispuse de inculpat i s-a adus la cunoştinţă acestuia incidenţa în cauză a aceloraşi dispoziţii legale invocate de către debitoare - art. 1 din O.G. nr. 22/2002, art. 5, 6, 59, 73 din O.U.G. nr. 146/2002 şi Ordinul nr. 2336/2011 al Ministrului Finanţelor Publice.

De asemenea, P. l-a înştiinţat pe inculpat că debitorul figurează în evidenţa sa cu un cont exclusiv destinat plăţii drepturilor salariale, aspect cu privire la care executorul nu a dispus nicio măsură, încălcând astfel dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 22/2002.

Incidenţa dispoziţiilor O.G. nr. 22/2002 este apreciată în doctrină - CC., DD., coordonatori, "Noul C. proc. civ. comentat şi adnotat, vol. II - art. 527 - 1.134", Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 551; K., "Tratat teoretic şi practic de contencios administrativ", Vol. II, ed. Universul Juridic, 2016, p. 910; Nicolae Horia Ţiţ, "Executarea silită. Partea generală", Ed. Hamangiu, 2016, p. 260 - 261- ca fiind o cauză de suspendare de drept a executării silite.

Apărările inculpatului privind procedura reglementată prin Ordinul O.M.F. nr. 2336 din 19 iulie 2011 nu pot fi primite.

Astfel, pe de o parte acest ordin este un act cu forţă juridică inferioară unei ordonanţe de guvern şi, pe de altă parte, face referire la aplicarea art. 1 din O.G. nr. 22/2002, neavând în vedere situaţia de excepţie - incidentă în cauza de faţă - reglementată prin dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002.

Se mai reţine că potrivit art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 146/2002 "Instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi prin unităţile trezoreriei statului în a căror rază sunt înregistrate fiscal, cu excepţia instituţiilor publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali şi secundari de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale şi instituţiilor publice autonome cu sediul în municipiul Bucureşti, precum şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi prin Trezoreria Municipiului Bucureşti.", iar conform art. 6 alin. (3) "Conturile operatorilor economici prevăzute la alin. (1) se supun executării silite prin unităţile trezoreriei statului, pe baza titlurilor executorii emise de organele autorizate să aplice procedura de executare silită, conform prevederilor legale".

Prin urmare, poprirea conturilor instituţiei debitoare se va institui doar asupra conturilor deschise la trezoreria statului.

Inculpatul nu a respectat, însă, procedura instituită prin O.G. nr. 22/2002 şi prin O.U.G. nr. 146/2002, deşi în mod repetat a fost notificat despre existenţa acestor norme speciale de către debitor, de către instituţiile bancare şi ANAF investite cu cererea sa de poprire a conturilor debitorului.

Inculpatul nu a dat curs procedurii prevăzute în O.G. nr. 22/2002, ci a aplicat normele de drept comun încă de la debutul executării silite, cu încălcarea normelor anterior analizate.

Curtea nu a primit, însă, argumentul invocat prin rechizitoriu în sensul că împrejurarea că titlul executoriu era suspendat ope legis ar rezulta şi din considerentele încheierii de încuviinţare a executării silite pronunţate de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2013, în care instanţa a specificat următoarele:

"instanţa constată că executarea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 20 august 2012 şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. x din 12 octombrie 2012 ale APDRP a fost suspendată irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 957 din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj până la soluţionarea definitivă a litigiului pe fond, pentru care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1002/2012 a aceleiaşi instanţe - titlu executoriu ce face obiectul cererii de încuviinţare a executării silite în prezentul dosar; (...) executarea actului administrativ este suspendată, iar relaţiile contractuale dintre părţi urmează a se derula ca atare".

Astfel, în discuţie este suspendarea unor alte acte administrative - Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 20 august 2012 şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. x din 12 octombrie 2012 ale APDRP, acestea fiind actele la care se face referire în dispozitivul Sentinţei civile nr. 957/2012 a Curţii de Apel Cluj.

S-a mai arătat că nu poate fi primită nici apărarea inculpatului în sensul că prin efectele Sentinţei civile nr. 957/2012 a Curţii de Apel Cluj raporturile contractuale ar fi continuat şi, în consecinţă, prin executarea silită a sumei de 552.868,80 RON nu s-ar fi produs niciun prejudiciu.

Aceasta, întrucât, astfel cum s-a arătat, cererea de plată pentru această sumă nici nu a fost depusă la Agenţie (cum s-a statuat, implicit, prin încheierea dată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2013) şi nici nu a fost acceptată la plată (conform clauzelor contractuale), fiind restituită de către Agenţie.

Curtea nu a primit nici apărările inculpatului vizând egalitatea de tratament cu judecătorul ce a pronunţat încheierea prin care a încuviinţat, în dosarul nr. x/2013, executarea silită, sub aspectul răspunderii pentru comiterea infracţiunii de abuz de drept.

Pe de o parte, declaraţia dată de martorul E. în faţa instanţei relevă faptul că aceasta nu avea cunoştinţe în materia contenciosului administrativ- materie care, de altfel, de regulă se află în primă instanţă în competenţa tribunalului.

Pe de altă parte, inculpatul, spre deosebire de judecător, a fost informat în mod repetat cu privire la impedimentele vizând executarea silită a Sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţate în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (atât pe parcursul soluţionării, de către Judecătoria Călăraşi, a dosarului nr. x/2013, cât şi - de către debitoare şi terţii popriţi - pe parcursul derulării executării silite în dosarul nr. x/2013) şi, cu toate acestea, a continuat executarea silită.

Executorul nu se poate adresa instanţei succesiv cu cereri de executare silită, deşi cunoaşte faptul că pretinsul titlu nu are caracter executoriu, până când obţine încuviinţarea executării silite pentru ca apoi să invoce, în apărarea sa, hotărârea instanţei.

Executorul este el însuşi un profesionist în drept, primul filtru - astfel cum s-a arătat - de legalitate a executării silite, răspunzând pentru actele sale.

De asemenea, executorul nu poate încălca norme imperative (cum sunt cele care vizează suspendarea de drept a executării silite) pentru a invoca, ulterior, în apărarea sa, pretinsa pasivitate a părţilor.

Curtea nu a primit apărările inculpatului în sensul că prin formularea plângerii penale debitoarea a urmărit compensarea incapacităţii reprezentanţilor săi.

Astfel, actele dosarului relevă o împrejurare contrară, respectiv faptul că împotriva încheierii din data de 27 noiembrie 2013 pronunţate de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2013, prin care a fost încuviinţată executarea silită, debitorul Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a formulat, la data de 30 ianuarie 2014, contestaţie la executare şi cerere de suspendare a executării, precum şi cerere de suspendare provizorie a executării silite.

Prin încheierea din data de 22 aprilie 2014 pronunţată de Judecătoria Sector 1 în dosarul nr. x/2014 instanţa a respins cererea de suspendare a executării silite formulată de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, apreciind că "Instanţa analizând actele dosarului şi văzând materialul probator administrat în cauză reţine faptul că contestatoarea din prezenta cauza nu face dovada îndeplinirii prevederilor art. 718 pct. 1 noul C. proc. civ. respectiv nu se face dovada faptului că exista pe rolul instanţei o contestaţie la executare împotriva măsurilor de executare silită şi o cerere de suspendare. Contestatoarea face dovada faptului că la data de 30 ianuarie 2014 a înregistrat pe rolul instanţei un dosar având ca obiect contestaţie la executare şi cerere de suspendare a executării silite dar nu se face dovada executoriu care se contestă.", încheiere ce a rămas definitivă prin neapelare la data de 29 aprilie 2014.

Prin urmare, atât analiza derulării judecăţii în cadrul acestui dosar (înregistrat la 30 ianuarie 2014 şi - deşi asemenea cauze au un caracter urgent - soluţionat la un interval de aproximativ trei luni), cât şi analiza considerentelor instanţei, anterior expuse (relevând faptul că debitoarea a făcut dovada înregistrării contestaţiei la executare) exclud pasivitatea debitoarei, invocată de inculpat (pasivitate care, de altfel, nu excludea - astfel cum s-a arătat anterior - răspunderea proprie a executorului pentru ignorarea incidenţei unor cauze de suspendare de drept a executării silite).

Conform relaţiilor aflate la f. x dup, debitorul nu a declarat cale de atac împotriva acestei hotărâri întrucât demersul ar fi fost lipsit de eficienţă şi soluţionarea căii de atac s-ar fi făcut după termenul obligatoriu de plată (termenul de 3 luni prevăzut de art. 780 alin. (5) lit. c) C. proc. civ.) care se împlinea la data de 22 aprilie 2014, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit fiind astfel nevoită să efectueze plata către BEJ A. pentru a evita neprimirea salariilor pentru cei 1700 de angajaţi.

Actele dosarului nr. x/2014 al Judecătoriei Călăraşi relevă faptul că, la data de 7 martie 2014, debitoarea a introdus o contestaţie la executare, înregistrată sub nr. x/2014 la Judecătoria Călăraşi, în care a solicitat şi suspendarea executării silite în dosarul nr. x/2013 până la soluţionarea contestaţiei la executare, în contextul amânării dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, anterior menţionat.

Prin încheierea din data de 14 aprilie 2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014 Judecătoria Călăraşi a anulat cererea de chemare în judecată formulată de APDRP, aceasta menţionând că nu a formulat cerere de reexaminare a hotărârii întrucât hotărârea i-a fost comunicată la 22 aprilie 2014, dată la care termenul obligatoriu de plată (termenul de 3 luni prevăzut de art. 780 alin. (5) lit. c) C. proc. civ.) care se împlinea .

Prin urmare, nu se poate reţine pasivitatea debitoarei, contrar susţinerilor inculpatului.

În cauza de faţă, recurenţa actelor, ulterior inacţiunea continuă a inculpatului - atât acţiunile, cât şi omisiunea fiind de natură să releve încălcarea atribuţiilor legale de serviciu - în calitate de executor judecătoresc relevă intenţia sa directă.

Astfel, conform art. 54 din Legea nr. 188/2000, în desfăşurarea actelor de executare în dosarul nr. x/2013 executorul judecătoresc era obligat să respecte prevederile C. proc. civ. şi ale legilor speciale aplicabile în materia contenciosului administrativ (dat fiind că titlul executoriu era o hotărâre pronunţată în această materie), acestea fiind atribuţii de serviciu instituite prin lege.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, executorul este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, având calitatea de funcţionar public conform art. 175 alin. (2) noul C. pen., în consecinţă putând fi subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 noul C. pen.

În esenţă, sintetizând, s-a constatat că se circumscriu elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu următoarele acţiuni, respectiv inacţiuni ale inculpatului: inculpatul a solicitat instanţei de judecată încuviinţarea executării silite pentru un titlu executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012, care nu îndeplinea cerinţa de a fi o hotărâre definitivă în conformitate cu dispoziţiile art. 634 C. proc. civ. raportat la art. 22 din Legea nr. 554/2004 şi în condiţiile în care executarea Sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj era suspendată ope legis, iar pentru executarea silită îndreptată împotriva unei instituţii publice, O.G. nr. 22/2002 şi O.U.G. nr. 146/2002 prevăd o procedură derogatorie de la dreptul comun (incluzând suspendarea de drept a executării pe durata termenului de 6 luni), procedură pe care inculpatul nu a respectat-o, instituind măsura popririi asupra tuturor conturilor debitorului, indiferent de destinaţie, cu încălcarea art. 54 din Legea nr. 188/2000, art. 20 alin. (2), art. 22, art. 28 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 627 C. proc. civ., art. 1 şi urm din O.G. nr. 22/2002, art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 146/2002.

În acest mod, inculpatul şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cauzând - contrar susţinerilor apărării - o vătămare a drepturilor şi intereselor Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (AFIR).

Astfel, la data de 28 aprilie 2014 Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a virat, prin Trezoreria Sector 1 Bucureşti, sumele de 525.225,36 RON, 27.643,44 RON şi 13.844,37 RON în conturile BEJ A., acoperind debitul în cuantum de 552.868,80 RON şi cheltuielile de executare plus comision pentru care fusese instituită poprirea (ordine de plată nr. OP1024, OP1025, OP1026 şi recipise de consemnare aferente - f. x dup, adresa Trezoreriei Sector 1 nr. x/28.04.2014 - f. x dup).

Debitoarea a precizat în completarea plângerii penale din data de 1 octombrie 2014 că a achitat S.C. C. S.R.L. debitul pentru care inculpatul a instituit poprirea în scopul de a evita neplata salariilor pentru circa 1700 de angajaţi, întrucât la data de 22 aprilie 2014 expira termenul de 3 luni prevăzut de art. 780 alin. (5) lit. c) C. proc. civ. ca termen limită de blocare a contului pentru plata salariilor viitoare, context în care plata efectuată de persoana vătămată nu semnifică recunoaşterea datoriei faţă de S.C. C. S.R.L..

Ca urmare a acestei plăţi, prin încheierea emisă la data de 6 mai 2014 în dosarul de executare nr. x/2013 inculpatul A. a dispus încetarea executării silite pornite de către creditoarea S.C. C. S.R.L. împotriva debitoarei Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi eliberarea sumei poprite astfel: 13.837,35 RON cheltuieli de executare, 552.868,80 RON debit şi 7,02 RON comision.

La aceeaşi dată, inculpatul a emis adrese de sistare a popririi către băncile comerciale.

SC C. S.R.L., prin adresa din data de 5 mai 2014 a solicitat inculpatului distribuirea sumei consemnate în cuantum de 552.868,80 RON în felul următor: 5000 RON către avocat V. şi 547.868,80 RON către W., ceea ce inculpatul a îndeplinit întocmai .

Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost desfiinţată prin Decizia nr. 3433 din 25 septembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În consecinţă, prin Sentinţa civilă nr. 17269 din 14 octombrie 2014 pronunţată de Judecătoria Sector 1 în dosarul nr. x/2014 instanţa a admis în parte contestaţia la executare formulată de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, a respins capătul de cerere privind anularea formelor de executare ca rămas fără obiect, a admis cererea de întoarcere a executării silite şi a obligat intimata S.C. C. S.R.L. să restituie suma de 566.713,70 RON, sentinţă ce a rămas definitivă conform Deciziei civile nr. 3049/A din 14 septembrie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă prin care a fost anulat ca netimbrat apelul S.C. C. S.R.L..

În consecinţă, la data de 21 octombrie 2014, în temeiul art. 622 C. proc. civ., persoana vătămată Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a notificat BEJ A. cu privire la aceste aspecte, solicitând, în regim de urgenţă, restituirea sumelor executate silit, solicitare ce a rămas fără consecinţe, neavând loc o executare benevolă.

În raport cu situaţia de fapt anterior expusă, având în vedere faptul că prin actul de sesizarea a instanţei nu s-a reţinut că actele materiale ce se circumscriu faptei de fals intelectual se subsumează faptei de abuz în serviciu, instanţa a apreciat că în cauză este incident concursul real, nu concursul ideal.

S-a mai notat, sub aspectul încadrării juridice - deşi apărarea inculpatului nu a formulat o cerere distinctă sub acest aspect - că, prin raportare la descrierea faptei de abuz în serviciu la secţiunea "În drept" din rechizitoriu, faptul că în cauză nu ar putea fi reţinută incidenţa art. 132 din Legea nr. 78/2000, nereţinându-se, prin actul de sesizare a instanţei, faptul că inculpatul ar fi obţinut, prin comiterea acestei fapte, un avantaj patrimonial pentru sine sau pentru altul.

În consecinţă, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a respins ca neîntemeiată solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 297 alin. (1) noul C. pen. şi art. 289 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) noul C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 297 alin. (1) noul C. pen. şi art. 289 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (2) noul C. pen.

În drept, s-a arătat că fapta inculpatului A. care, în calitate de executor judecătoresc, fiind învestit cu cererea de executare silită a S.C. C. S.R.L. din data de 15 noiembrie 2013 împotriva debitorului Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (în prezent A.F.I.R.), a demarat şi continuat procedura executării silite în dosarul nr. x/2013 (a solicitat instanţei de judecată încuviinţarea executării silite pentru un titlu executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012, sentinţă care nu îndeplinea cerinţa de a fi o hotărâre definitivă în conformitate cu dispoziţiile art. 634 C. proc. civ. raportat la art. 22 din Legea nr. 554/2004 şi în condiţiile în care executarea era suspendată ope legis în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar pentru executarea silită îndreptată împotriva unei instituţii publice O.G. nr. 22/2002 şi O.U.G. nr. 146/2002 prevăd o procedură derogatorie de la dreptul comun, pe care inculpatul nu a respectat-o, instituind măsura popririi asupra tuturor conturilor debitorului, indiferent de destinaţie), cu încălcarea dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 188/2000, art. 14 alin. (7), art. 15 alin. (4), art. 20 alin. (2), art. 22, art. 28 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 627 C. proc. civ., art. 1 şi urm din O.G. nr. 22/2002, art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 146/2002 şi a produs o vătămare a drepturilor şi intereselor Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (A.F.I.R.), care a precizat un prejudiciu în cuantum de 566 713,17 RON reprezentând suma poprită plus dobânzi şi penalităţi calculate de la data de 28 aprilie 2014 până la data achitării efective întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele din conţinutul constituitiv al infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) din noul C. pen.

În cauză inculpatul încălcând, astfel cum s-a arătat, obligaţii instituite în sarcina sa prin dispoziţii C. proc. civ., Legea nr. 188/2000, Legea nr. 554/2004, O.G. nr. 22/2002 şi O.U.G. nr. 146/2002, sunt îndeplinite exigenţele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 8 iulie 2016 s-a stabilit că dispoziţiile «(...) art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii"».

În drept, fapta inculpatului A. care, în calitate de executor judecătoresc, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat a atestat în mod necorespunzător adevărului în cuprinsul procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor şi în somaţia de plată ambele întocmite în data de 18 decembrie 2013, în adresele de instituire a popririi efectuate către L., M., N., O., P., Q., R., S., T. în data de 19 decembrie 2013, către U. şi APDRP în data de 8 ianuarie 2014, către Trezoreria Municipiului Bucureşti şi Satu Mare în data de 21 ianuarie 2014, faptul că suma de 552 868,80 RON constituie debit conform titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2012 întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele din conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals intelectual prevăzute de art. 289 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen.

La individualizarea pedepselor, Curtea a avut în vedere criteriile legale prevăzute la art. 74 alin. (1) noul C. pen. (cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu), respectiv: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Cu privire la infracţiunea de fals intelectual au fost avute în vedere criteriile stabilite prin dispoziţiile art. 74 alin. (1), (2) vechiul C. pen., respectiv conduita înainte de săvârşirea infracţiunii, stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită, atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor şi orice alte împrejurări.

Astfel, Curtea a constatat că inculpatul a comis cele două infracţiuni folosindu-se, practic, de calitatea sa de executor judecătoresc, deturnând profesia exercitată de la finalitatea sa. Astfel cum s-a reţinut cu ocazia examinării situaţiei de fapt s-a constatat că inculpatul a ignorat toate aspectele învederate de către instanţa de judecată, de către debitoare, dar şi de către terţii popriţi, continuând executarea silită în pofida acestor aspecte.

În mod evident prin comiterea acestor fapte s-a pus în pericol însăşi înfăptuirea actului de justiţie - executarea silită fiind parte a procesului civil, s-a adus atingere imaginii justiţiei într-un context în care însăşi legitimarea justiţiei în cadrul societăţii necesită depunerea unui efort susţinut, continuu în scopul creării unei imagini de profesionalism şi obiectivitate, corespondente standardului constituţional şi european.

Nu este de neglijat nici faptul că, ulterior comiterii acestor fapte, partea civilă s-a aflat în imposibilitatea recuperării prejudiciului, societatea (creditoare în procedura de executare) aflându-se în faliment.

În beneficiul inculpatului Curtea a reţinut faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o conduită cooperantă pe parcursul întregului proces penal - prezentându-se la toate chemările organului judiciar, are studii superioare, este integrat social.

Curtea a subliniat, însă, lipsa oricărei internalizări a vinovăţiei, inculpatul - în pofida probatoriului administrat - adoptând în mod nefundamentat concluzia în sensul că răspunderea revine exclusiv judecătorului ce a încuviinţat executarea şi părţilor din executarea silită.

Pentru considerentele ce preced, Curtea a apreciat necesară condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii pentru fiecare dintre infracţiunile deduse judecăţii în cauza de faţă.

A mai dispus ca pedeapsa principală rezultantă se va executa în regim de detenţie, având în vedere Decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi împrejurarea că inculpatul a arătat faptul că nu este de acord cu prestarea unei munci în folosul comunităţii.

Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a constatat faptul că prin Sentinţa civilă nr. 17269 din 14 octombrie 2014 pronunţată de Judecătoria Sector 1 în dosarul nr. x/2014 instanţa a admis în parte contestaţia la executare formulată de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, a respins capătul de cerere privind anularea formelor de executare ca rămas fără obiect, a admis cererea de întoarcere a executării silite şi a obligat intimata S.C. C. S.R.L. să restituie suma de 566.713,70 RON, sentinţă ce a rămas definitivă conform Deciziei civile nr. 3049/A din 14 septembrie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă prin care a fost anulat ca netimbrat apelul S.C. C. S.R.L..

Prin Sentinţa civilă nr. 414 din 18 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2014 s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei S.C. C. S.R.L., la cererea creditoarei Q. S.A. din data de 20 februarie 2014.

Partea civilă s-a înscris la masa credală cu suma de 3.493.468,09 RON, în care a inclus şi suma de 566.713,17 RON executată silit în dosarul nr. x/2013, lichidatorul judiciar stabilind că această din urmă creanţă se va înscrie sub condiţie (precizări persoană vătămată - f. x - 132 şi extras din buletinul procedurilor de insolvenţă - f. x dup).

Până în prezent, conform relaţiilor comunicate de Tribunalul Cluj, partea civilă nu a recuperat sumele executate silit de către inculpat în dosarul nr. x/2013

În consecinţă, s-a constatat faptul că, pe de o parte, prin Sentinţa civilă nr. 17269 din 14 octombrie 2014 pronunţată de Judecătoria Sector 1 în dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia civilă nr. 3049/A din 14 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă vizează alte părţi (partea civilă din cauza de faţă şi S.C. C. SRL), iar dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul Tribunalului Cluj vizează alte părţi (partea civilă din cauza de faţă şi S.C. C. SRL) şi altă sumă (suma integrală datorată de S.C. C. SRL).

Până în prezent partea civilă nu a recuperat prejudiciul produs.

Totodată, s-a reţinut faptul că răspunderea civilă delictuală a inculpatului este atrasă de răspunderea sa penală.

În consecinţă, apreciind că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 27 C. proc. pen., cauzele civile anterior expuse nevizând acţiuni civile promovate separat de partea civilă împotriva inculpatului, apreciind totodată faptul că în cauză sunt îndeplinite, în sarcina inculpatului, condiţiile răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat admisibilă şi s-a admis acţiunea civilă exercitată de AFIR (fosta APDRP), obligându-l pe inculpatul A. la plata, către partea civilă, a sumei de 566.713,17 RON la care se adaugă penalităţi şi dobânzi calculate de la data de 28 aprilie 2014 până la data plăţii efective.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., văzând şi dispoziţiile art. 249 şi urm. C. proc. pen., art. 47 din Hotărârea nr. 19/2010 privind aprobarea Statutului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc şi art. 727 alin. (1) teza I, art. 728 alin. (1) teza I C. proc. civ. s-a menţinut măsura sechestrului asigurator instituit, până la concurenţa sumei de 566.713,17 RON, prin Ordonanţa nr. 1547/P/2014 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la 21 februarie 2017 asupra imobilelor situate în jud. Călăraşi, respectiv în jud. Călăraşi, şi asupra autoturismului marca x.

Având în vedere faptul că actele de executare au făcut obiectul cenzurii instanţei civile (prin Sentinţa civilă nr. 17269 din 14 octombrie 2014 pronunţată de Judecătoria Sector 1 în dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia civilă nr. 3049/A din 14 septembrie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă) s-a respins solicitarea Parchetului privind anularea actelor de executare - procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor, somaţia de plată din 11 decembrie 2012 şi adresele de instituire a popririi din 19 decembrie 2013, 8 ianuarie 2014 şi 22 ianuarie 2014.

Împotriva sentinţei penale a declarat apel, în termenul legal, inculpatul A..

Apelantul inculpat, prin motivele depuse în scris la dosarul cauzei, dar şi prin concluziile orale ale apărătorilor săi, a formulat apărări distincte, după cum urmează:

Prin motivele depuse la data de 28 februarie 2019, apelantul a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. susţinând, în esenţă, că nu se poate reţine răspunderea penală a executorului judecătoresc care a adus la îndeplinire o dispoziţie a instanţei de executare.

Astfel, s-a arătat că atunci când o instanţă încuviinţează o executare silită suspendată de drept, executorul va da curs dispoziţiei judecătoreşti, neputându-se erija într-o instanţă de control judiciar. Într-o asemenea situaţie, executorul nu poate constata o cauză care atrage suspendarea executării în contra dispoziţiei judecătoreşti pe care este chemat să o aplice, nu să o verifice sau să o controleze. Eventuala suspendare a executării silite ar putea fi pronunţată numai de altă instanţă judecătorească, sesizată cu contestaţie la executare. Executorul judecătoresc ar putea constata incidenţa unei cauze care suspendă de drept executarea silită şi ar putea dispune în consecinţă numai atunci când aceasta survine ulterior încuviinţării executării silite. În acest sens, a fost invocată Decizia nr. 63 din 2 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

O altă critică adusă sentinţei penale vizează reţinerea eronată a pagubei ca urmare imediată a acţiunilor inculpatului, în contextul în care soluţia irevocabilă a cererii principale de suspendare a executării actelor de control făceau scadente obligaţiile de finanţare ale A.F.I.R. Astfel, s-a susţinut că raportul juridic dintre C. şi A.F.I.R. presupunea finanţarea societăţii de către agenţie, sub rezerva îndeplinirii unor condiţii. În urma verificării îndeplinirii acestora, A.F.I.R. a sistat finanţarea în temeiul procesului-verbal nr. x din 20 august 2012 şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. x din 12 octombrie 2012. Ulterior, executarea ambelor acte administrative a fost suspendată irevocabil în cauza înregistrată sub nr. x/2012 a Curţii de Apel Cluj, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii principale. Prin urmare, ca efect al Sentinţei nr. 957 din 21 noiembrie 2012 irevocabilă prin decizia nr. 5977 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, raportul juridic vremelnic dintre părţi presupunea continuarea finanţării şi legitima executarea silită a obligaţiilor de finanţare. În acest context, apărarea a apreciat că îndeplinirea (chiar silită) a obligaţiei legale de a continua finanţarea, stabilită chiar şi vremelnic de cale judecătorească, nu poate constitui pagubă.

De asemenea, s-a mai criticat omisiunea instanţei de fond de a analiza vinovăţia cerută de lege, respectiv intenţia directă a autorului infracţiunii. Astfel, potrivit vechiul C. pen., infracţiunea de abuz în serviciu se săvârşea cu intenţie directă, făptuitorul având scopul de a prejudicia sau vătăma prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu. Or, nici din probatoriul administrat şi nici din considerentele hotărârii nu rezultă, în opinia apărării, motivul pentru care inculpatul ar fi urmărit "cu ştiinţă" să păgubească sau să vatăme drepturile sau interesele persoanei vătămate. "Relaxarea" vinovăţiei în noua lege penală nu poate argumenta o eventuală soluţie de condamnare câtă vreme la momentul săvârşirii faptei norma de incriminare condiţiona existenţa infracţiunii de intenţia directă a autorului, inexistentă în cauză.

În final, s-a apreciat ca eronată examinarea, de către instanţa de fond, a legalităţii actelor de executare silită instrumentate de inculpat în calitate de executor, în defavoarea examinării conduitei acestuia, ce constituie obiectul judecăţii prezentei cauze.

Ulterior, prin motivele de apel depuse la data de 08.04.2019, apelantul inculpat a solicitat în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, în principal, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) teza a II-a din C. proc. pen. întrucât fapta a fost comisă în condiţiile cauzei de neimputabilitate prevăzute în art. 30 alin. (4) din C. pen. (eroarea de drept extrapenal), în subsidiar, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală şi, terţiar, schimbarea încadrării juridice din art. 297 alin. (1) din C. pen. în art. 298 din acelaşi cod.

De asemenea, în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, apelantul a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. întrucât fapta de fals nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de lege - intenţia.

În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei, din perspectiva cuantumului acesteia, şi aplicarea dispoziţiilor art. 91 din C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În dezvoltarea motivelor de apel, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu în ceea ce priveşte solicitarea principală de achitare, s-a arătat că, în opinia apărării, lipseşte trăsătura esenţială a imputabilităţii, fiind incidentă eroarea de drept extrapenal, prevăzută de art. 30 alin. (4) din C. pen.

În susţinerea acestui punct de vedere, apelantul inculpat a apreciat că temeinicia cererii sale rezultă din probele administrate în cauză. În acest sens, s-a arătat că apelantul inculpat a fost abordat de către Y., executor cu experienţă similară cu cea a apelantului şi fost coleg al acestuia, care l-a recomandat creditoarei S.C. C. S.R.L. pentru executarea silită a creanţei rezultate din sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2012, sentinţă care, în opinia inculpatului, îndeplinea condiţiile pentru demararea executării silite. La rândul său, martorul iniţiase formalităţile privind executarea sentinţei civile menţionate mai sus şi nu-şi pusese problema că hotărârea respectivă nu era executorie.

S-a arătat că, potrivit doctrinei, atunci când se stabileşte existenţa eventualei culpe a unei persoane, se pleacă de la comparaţia cu alţi profesionişti aflaţi în situaţii similare cu cea a inculpatului. Or, martorul Y. este un executor judecătoresc cu pregătire similară, care a relatat instanţei cum a procedat şi cum trebuia să se comporte un executor judecătoresc aflat în situaţia inculpatului. Relatările acestui martor sunt relevante în speţă, deoarece executarea silită, odată încuviinţată, nu poate fi oprită decât în cazurile anume prevăzute de lege.

În continuare, apelantul a mai arătat că, plecând de la recomandarea colegului executor judecătoresc, martorul Y., a avut convingerea fermă că sunt îndeplinite toate condiţiile demarării unei atare proceduri.

Apelantul a menţionat că, ulterior, s-au succedat o serie de împrejurări şi au interferat anumiţi factori care au influenţat sau determinat derularea evenimentelor.

Astfel, acesta a invocat experienţa mică (2 ani) în calitate de executor judecătoresc şi, a fortiori, în domeniul punerii în executare a unor titluri executorii emise de către instanţe de contencios administrativ. Practic, inculpatul nu avea niciun fel de experienţă în materia titlurilor executorii emise de instanţe de contencios administrativ. Acesta ştia un lucru foarte important, respectiv că executarea silită trebuie să se deruleze fără întreruperi şi că singura autoritate care poate să intervină în mersul acesteia este instanţa judecătorească. Omisiunea citirii, de către apelant, a considerentelor încheierii emise de către Judecătoria Beclean îşi are explicaţia în faptul că acesta s-a uitat la dispozitivul hotărârii, apreciind că respingerea încuviinţării executării silite s-a bazat pe faptul că sentinţa a cărei încuviinţare silită se solicită nu purta menţiunea definitivă. Pe de altă parte, explicaţia omisiunii încunoştinţării instanţei referitor la preexistenţa unei cereri anterioare respinse rezidă în faptul că inculpatul a considerat închis primul dosar de executare silită.

Apoi, cererea de încuviinţare a executării silite, depusă de apelant, a fost admisă de către instanţă, astfel că acestuia i s-a consolidat convingerea că a procedat legal şi că trebuie să continue fără tergiversare executarea silită demarată.

Un alt factor care a apărut în lanţul cauzal l-a constituit lipsa unei reacţii adecvate şi eficiente din partea debitoarei, care nu a uzat de instrumentele legale avute la îndemână.

S-a mai invocat reacţia palidă şi dezorganizată a debitoarei, precum şi lipsa disponibilităţilor din conturile A.F.I.R., deschise la bănci, care au reprezentat pentru inculpat împrejurări care l-au determinat pe acesta să creadă că debitoarea este de rea-credinţă şi că, în fapt, aceasta nu face altceva decât să tragă de timp.

Peste împrejurările de mai sus, s-a suprapus respingerea cererii de suspendare a executării silite de către Judecătoria Sectorului 1, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada depunerii contestaţiei de către debitoare. Această modalitate de acţiune a debitoarei a venit ca o nouă confirmare a convingerii pe care deja apelantul o avea în ceea ce priveşte posibila dorinţă de tergiversare a executării silite.

Un alt eveniment petrecut, l-a constituit faptul respingerii contestaţiei la executare formulate de către debitoare, care a fost anulată direct în procedura de regularizare.

La cele de mai sus, trebuie adăugată, în opinia apelantului, şi interpretarea potrivit căreia dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi prevederile O.U.G. nr. 22/2002 nu constituie derogări imperative de la dreptul comun. Acest punct de vedere a fost confirmat de către doamna judecător E. şi domnul executor judecătoresc Y., martori în cauză.

Reacţia lipsită de consistenţă din partea debitoarei l-a făcut pe apelant să aibă cimentată convingerea că partea civilă este o debitoare ca majoritatea persoanelor executate silit, care caută tertipuri pentru a întârzia executarea silită, fiind îndreptăţit să aibă o astfel de convingere atât timp cât nu a existat o hotărâre judecătorească de anulare a actelor de executare sau de suspendare a acesteia.

După obţinerea încuviinţării silite, din punct de vedere legal, apelantul nu avea la îndemână mijloace care să-i permită oprirea sau încetarea executării silite, după demararea acesteia, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti.

Dintr-o altă perspectivă, s-a apreciat că omisiunea instanţei de executare de a menţiona suma a fost interpretată de către inculpat în sensul că acesta este îndrituit să calculeze el suma, astfel cum rezultă din cererea de finanţare.

Apelantul a acţionat şi pe baza unei practici existente în rândul colegilor executori judecătoreşti, care dispuneau poprirea conturilor bancare ale instituţiilor publice, inclusiv ale A.F.I.R., printre care se număra chiar EE., preşedintele Camerei din care făcea parte inculpatul.

În plus faţă cele deja arătate, apelantul inculpat a invocat şi rolul activ al executorului în realizarea operativă a executării silite care îl obligă pe acesta să o continue fără întreruperi, întrucât o executare silită poate înceta numai în mod excepţional. De pildă, la cererea creditorului, prin realizarea creanţei şi, evident, prin hotărâre judecătorească de suspendare sau anulare a actelor de executare silită. Illo tempore, hotărârile nedefinitive se puteau executa silit, ceea ce înseamnă că inculpatul, la fel ca alţi executori judecătoreşti, a considerat că prevederile din Legea nr. 554/2004 nu derogă de la dreptul comun. Această opinie a inculpatului este întărită de dispoziţia magistratului care a încuviinţat executarea silită. Or, executorul judecătoresc se află sub autoritatea instanţelor judecătoreşti şi nu poate ieşi din cadrul legal stabilit în acest sens. Prin urmare, orice act al executorului judecătoresc, dacă este confirmat de instanţă, nu i se mai poate imputa.

Remediile pentru actele executorului contrare legii sunt cele oferite de C. proc. civ., apelantul inculpat invocând art. 60 alin. (1) din Legea nr. 188/2000:

"Actele executorilor judecătoreşti sunt supuse, în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti competente" şi art. 61 din aceeaşi lege:

"Cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare pot formula contestaţie la executare, în condiţiile prevăzute de C. proc. civ..".

La cele ce preced, s-au invocat şi alte argumente care sprijină teza bunei-credinţe a apelantului, respectiv emiterea somaţiei de plată benevolă către debitoare şi asumarea ca atare a modalităţii de acţiune.

Din cele de mai sus rezultă, în opinia apărării, buna credinţă a apelantului, care a avut convingerea că acţionează legal, situaţie neimputabilă, prin raportare la comportamentul unui alt profesionist cu experienţă similară şi chiar al altora cu vechime superioară. Potrivit art. 30 alin. (4) din C. pen., eroarea asupra dispoziţiilor extrapenale are efect de neimputabilitate similar cu cel al erorii de fapt.

În subsidiar, s-a apreciat că fapta, în maniera reţinută în sentinţa penală atacată, nu este prevăzută de legea penală.

Referitor la etapa iniţială, anterioară încuviinţării executării silite, apărarea a semnalat că executorul A. a fost sesizat de creditorul S.C. C. S.R.L. cu două cereri de executare silită succesive, ambele încuviinţate de executor, care a procedat la constituirea dosarelor x/2013, respectiv 1001/SI/2013. Or, contrar principiului obligativităţii exercitării acţiunii penale, inculpatul a fost trimis în judecată numai pentru una dintre cele două fapte similare - admiterea cererii de executare silită şi constituirea dosarului de executare. S-a arătat că nu este verosimil ca opinia sa juridică exteriorizată prin încheierea de admitere a cererii creditorului să constituie infracţiune în cazul dosarului x/2013 şi pronunţarea unei încheieri similare să nu constituie infracţiune în cazul dosarului în care a fost iniţial sesizat, respectiv 620/SI/2013.

Apoi, este de evaluat şi volumul de activitate şi încărcătura de dosare a executorului A. care, în cursul anului 2013, până în 18 noiembrie, înregistrase 1000 de dosare. La acestea se adaugă cele în care continua executări începute în anii precedenţi. Prin urmare, este lesne de dedus, în opinia apărării, că executorul, ca jurist, este chemat să pronunţe zilnic un număr considerabil de soluţii, în timp real, care nu permite un răgaz de chibzuire cum este cel garantat altor profesii. Practic, prin presiunea impusă de încărcătura considerabilă de dosare, comună tuturor executorilor, aceştia din urmă sunt categoria de jurişti care se bizuie în cea mai mare măsură pe automatisme, care, în principu, exclud aplicarea greşită a legii cu intenţie. În plus, împrejurarea că executorul judecătoresc este ţinut să stăruie prin toate mijloacele în executare, potrivit dispoziţiilor art. 627 din C. proc. civ., ridică dificultăţi considerabile, în opinia apelantului, între departajarea eventualelor acte nelegale de executare silită de eventualele fapte ilegale ale executorului.

În ceea ce priveşte etapa ulterioară încuviinţării executării silite, s-a apreciat că trebuie operată o distincţie între etapa anterioară sesizării instanţei de executare în vederea încuviinţării executării silite şi etapa ulterioară acesteia, când libertatea de voinţă a executorului judecătoresc este limitată de dispoziţiile instanţei de executare, obligatorii pentru întâiul. Astfel, ulterior încuviinţării executării silite, libertatea de voinţă a executorului este limitată şi de interdicţia elementară de a acţiona contrar dispoziţiilor instanţei de executare.

Or, în această etapă se impune, a susţinut apelantul inculpat, efectuarea altei departajări între stări de drept survenite anterior încuviinţării executării silite şi stări de drept născute ulterior acesteia. Astfel, în măsura în care suspendarea de drept a executării ar fi operat ulterior încuviinţării executării silite, s-a considerat că executorul ar fi putut să o constate şi să acţioneze în raport de interpretarea pe care acesta ar da-o efectelor sale. Însă, în măsura în care suspendarea de drept ar fi survenit anterior încuviinţării executării silite - ipoteza din speţă, executorul ar fi fost oprit să o constate întrucât ar fi contravenit constatării instanţei de executare. Astfel, este de neconceput, în opinia apărării, ca executorul judecătoresc să exercite un veritabil control al actelor judecătoreşti şi cu atât mai puţin că executorul le-ar putea cenzura, alegând dispoziţiile care îl obligă sau nu. Prin urmare, în speţă, chiar şi în urma unei iluminări ulterioare (survenite pe calea corespondenţei cu debitorul), executorul nu ar mai fi putut constata suspendarea de drept a executării întrucât aceasta făcuse obiectul verificărilor operate deja de instanţa de executare sesizate cu încuviinţarea executării silite.

În ceea ce priveşte poprirea debitoarei, s-a solicitat a se avea în vedere că, deşi executarea prin poprire încuviinţată de instanţă dispensa executorul judecătoresc de somarea debitorului, inculpatul A., acţionând cu bună credinţă (conduită care exclude atât caracterul penal faptei cât şi intenţia de a vătăma), a somat debitorul înainte de a recurge la poprirea efectivă a conturilor sale.

În altă ordine de idei, s-a arătat că O.U.G. nr. 22/2002 protejează (cu constituţionalitate discutabilă în opinia apărării) o categorie de debitori, pentru care instituie reguli derogatorii de executare silită. Însa, primul articol al legii speciale prevede că "Executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă". Or, cu titlu general, existenţa disponibilului nu poate fi cunoscută apriori de executor care îl poate popri în mod legitim. Prin urmare, dispoziţiile O.U.G. nr. 22/2002 nu sunt în sine o piedică la executare, ci permit instituţiei publice să opună creditorului şi executorului lipsa disponibilului. Acestea sunt raţiunile pe care s-a consolidat practica la care a recurs chiar şi Preşedinta Camerei Executorilor precum şi alţi executori în executarea aceluiaşi debitor - A.F.I.R.

În speţă, în condiţiile în care primele acte de executare au operat la debutul anului (când bugetul instituţiei nu era epuizat), poprirea eventualului disponibil nu comportă vicii de legalitate.

Nu în ultimul rând, s-a apreciat a fi foarte important, în ceea ce priveşte executarea prin poprire instrumentată de executorul A., şi maniera în care debitorul şi-a îndeplinit obligaţia.

Astfel, având în vedere lipsa disponibilului suficient în conturile poprite de inculpatul A., debitorul a ales să le alimenteze, asigurând astfel o îndeplinire benevolă, nu executată silit, a obligaţiei sale de plată.

În ceea ce priveşte disponibilitatea debitorului s-au relevat mai multe aspecte. Contestarea legalităţii popririi sau a însăşi executării silite cădea în disponibilitatea debitoarei şi a fost exercitată destul de neinspirat în executarea silită instrumentată de executorul A..

Astfel, s-a solicitat să se aibă în vedere împrejurarea că, în corespondenţa cu executorul A., debitoarea şi-a exercitat disponibilitatea solicitând încetarea executării (posibilă în numai patru ipoteze limitativ prevăzute, niciuna incidentă). Nu trebuie omis, în opinia apelantului inculpat, nici faptul că în corespondenţa iniţială, debitoarea nu a făcut o minimă dovadă viabilă a exercitării recursului.

Iniţial debitorul i-a comunicat inculpatului A. numai proiecte de recurs, neînsuşite prin semnătura reprezentantului legal al recurentului. Ulterior, motivele de recurs comunicate executorului nu purtau viza de înregistrare a instanţei şi nici măcar nu erau însoţite de o confirmare poştală de primire.

În altă ordine de idei, debitoarea a sesizat Judecătoria Călăraşi cu o contestaţie la executare ce a format obiectul dosarului nr. x/2014, anulată ulterior, în 14 aprilie 2014 în procedura de regularizare. De asemenea, debitoarea a sesizat Judecătoria Sectorului 1 cu cereri de suspendare şi suspendare provizorie a executării silite, respinse prin încheierea din 22 aprilie 2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014.

Or, această succesiune de hotărâri favorabile sau aparent favorabile au întărit convingerea executorului privind legalitatea demersurilor pe care le instrumenta. De altfel, preocuparea acestuia pentru legalitatea procedurii este evidenţiată şi de împrejurarea că a ales să continue executarea silită numai după rămânerea definitivă a încheierii din 22 aprilie 2014 pronunţate în dosarul nr. x/2014 prin care se respinsese suspendarea provizorie a executării silite.

Cu privire la elementul material - lipsa urmării imediate, s-a susţinut că, vremelnic, între 21 decembrie 2012 (data Sentinţei nr. 957 a Curţii de Apel Cluj, prin care s-a dispus suspendarea provizorie a efectelor Procesului-verbal nr. x din 20 august 2012 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. x din 12 octombrie 2012, rămasă ulterior irevocabilă) şi 25 septembrie 2014 (data soluţionării recursului împotriva Sentinţei nr. 1002/2012 a Curţii de Apel Cluj) A.F.I.R. datora C. S.R.L. sumele care făceau obiectul cererilor de plată refuzate la plată care au făcut obiectul Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. x din 12 octombrie 2012.

Or, acestea sunt exact sumele calculate de inculpatul A. potrivit autorizării date de instanţa de executare (identice cu sumele stabilite de Tribunalul Bistriţa).

Prin urmare, executarea silită a debitoarei în perioada mai sus identificată nu putea constitui o pagubă, câtă vreme în ordinea vremelnică de drept, suma executată era legal şi legitim datorată de debitor. Executarea chiar silită a unei obligaţii de plată născute dintr-o hotărâre judecătorească (chiar vremelnică) nu poate fi calificată, în opinia apelantului, drept pagubă.

Împrejurarea că ordinea vremelnică de drept a fost amendată ulterior justifică, în opinia apărării, o eventuală întoarcere a executării, însă nu poate fi imputată nici inculpatului, şi cu atât mai puţin instanţei sesizate cu încuviinţarea şi care a făcut expres vorbire despre ordinea vremelnică de drept în considerentele soluţiei de încuviinţare a executării silite. Astfel, instanţa de executare a administrat din oficiu proba cu înscrisuri ataşând un extras de pe portalul Înaltei Curţi cu decizia prin care se dispunea respingerea recursului declarat de A.F.I.R. la data de 27 iunie 2013 împotriva Sentinţei nr. 957 a Curţii de Apel Cluj (prin care se suspendaseră vremelnic efectele procesului-verbal şi ale deciziei din contestaţie care împiedicau continuarea finanţării), conturând astfel cadrul juridic vremelnic.

În fine, s-a mai susţinut că lipsa urmării imediate a eventualei exercitări defectuoase a atribuţiilor de executor de către inculpatul A. exclude tipicitatea faptei şi impune achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza l din C. proc. pen.

În terţiar, apelantul inculpat a solicitat să se aibă în vedere faptul că încălcarea dispoziţiilor legale a avut loc în condiţii care exclud intenţia şi, pe cale de consecinţă, să se constate greşita încadrare juridică reţinută de prima instanţă, aspect de natură să determine incidenţa prevederilor art. 298 din C. pen.

În acest sens, s-a arătat că intenţia - formă a vinovăţiei - trebuie să rezulte din mijloacele de probă administrate în cauză. Mai mult, în cazul infracţiunilor intenţionate este dacă nu necesară, cel puţin utilă, identificarea unui mobil, respectiv a imboldului care a animat comportamentul subiectului activ. În speţă, nici nu s-a precizat, nici nu s-a evidenţiat de mijloacele de probă un mobil al faptei. Or, neexistând o înţelegere frauduloasă cu creditorul sau vreun interes personal al inculpatului, apare ca fiind lipsită de suport faptic, în opinia apărării, orice încercare de creionare a unei motivaţii care să configureze existenţa intenţiei.

Sub aspectul infracţiunii de fals intelectual, s-a considerat că lipseşte intenţia ca element al laturii subiective, astfel că, faţă de natura intenţionată a infracţiunii de fals intelectual, se impune achitarea pentru lipsa formei de vinovăţie cerută de lege, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.

Referitor la sumele ce au format obiect al executării silite, s-a precizat că sunt cele care rezultau din cererea de finanţare, depusă în temeiul contractului încheiat între creditoare şi debitoare, iar suma corespunde cu cea rezultată din hotărârea Tribunalului Bistriţa, prin care fusese încuviinţată executarea, astfel cum s-a dezvoltat acest aspect la analiza infracţiunii de abuz în serviciu. Fiind o hotărâre pronunţată sub C. proc. civ. anterior, aceasta putea fi considerată executorie.

În final, a fost criticată sentinţa penală şi sub aspectul individualizării pedepsei, solicitându-se reducerea cuantumului şi aplicarea dispoziţiilor art. 91 şi urm. din C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Deşi s-a reţinut în hotărârea criticată, că inculpatul:

"nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine cooperantă pe parcursul întregului proces penal - prezentându-se la toate chemările organului judiciar - are studii superioare, este integrat social", cu toate acestea, prima instanţă a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii cu executarea acesteia, fără să justifice în mod convingător o atare individualizare.

În acest sens, s-a solicitat instanţei de control judiciar ca, la individualizarea pedepsei, să aibă în vedere următoarele date şi împrejurări favorabile inculpatului A.: conduita profesională a inculpatului, înainte de comiterea infracţiunii (din datele şi împrejurările cauzei rezultă informaţii care relevă că inculpatul a desfăşurat permanent activităţi lucrative), atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din asumarea necondiţionată a responsabilităţii, rolul social în familie şi societate şi faptul că inculpatul este recunoscut în micromediul social din care face parte ca un om serios, altruist, nu are vicii, responsabil pentru familia sa şi este un bun vecin.

Motivele de apel relevate anterior au fost expuse oral ocazia dezbaterilor de cei doi apărători aleşi ai inculpatului, fiind depuse şi concluzii scrise, ataşate la prezentul dosar. Totodată, a depus concluzii scrise, fiind ataşate la dosar, şi intimata parte civilă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fostă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit). În esenţă ambele părţi au reiterat susţinerile expuse şi în faţa instanţei de fond.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că apelantul inculpat A. nu a contestat situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond. În raport de probele administrate în cauză, în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, Înalta Curte constată că prima instanţă a stabilit situaţia de fapt în conformitate cu actele şi lucrările dosarului, astfel că nu se mai impune o reluare a acesteia în considerentele prezentei decizii penale, instanţa de apel însuşindu-şi în integralitate considerentele expuse pe acest aspect în sentinţa penală atacată. Prin urmare, vor fi cenzurate susţinerile şi cererile apelantului inculpat A. circumscrise motivelor de apel formulate în scris şi reiterate oral de apărarea apelantului.

Analizând Sentinţa penală nr. 261 din 26 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că motivul de apel privind individualizarea pedepsei, sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare al pedepsei rezultante aplicate inculpatului A. este fondat. În ceea ce priveşte celelalte motive de apel ale inculpatului A., acestea sunt neîntemeiate, în considerarea argumentelor ce se vor expune în continuare.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competenţelor legale, purtând ştampila şi semnătura acestuia, precum şi numărul de înregistrare şi data, este act de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege.

Conform art. 5 din acelaşi act normativ, activitatea executorilor judecătoreşti se înfăptuieşte în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor şi ale altor persoane interesate, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.

Dispoziţiile legale precitate relevă importanţa actelor îndeplinite de executorul judecătoresc, în calitatea sa de agent al statului, legiuitorul conferindu-i plenitudine de competenţă în efectuarea executării silite a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii.

După cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, executorul judecătoresc este principalul actor al procedurilor execuţionale, în vreme ce rolul instanţei de judecată este unul sancţionator, care intervine numai pentru a cenzura actele de executare nelegale şi prejudiciabile.

Nu în ultimul rând, în conformitate cu prevederile art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, executorul judecătoresc îşi îndeplineşte atribuţiile cu respectarea prezentei legi, a statutului profesiei, a C. proc. civ. şi a altor legi aplicabile în materie.

Prin urmare, actele întocmite de executorul judecătoresc, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, cu încălcarea legii, atrag răspunderea acestuia, chiar dacă respectivul act este supus controlului judiciar.

Astfel, anterior sesizării instanţei de judecată cu o cerere de încuviinţare a executării silite, executorul judecătoresc este obligat să examineze îndeplinirea condiţiilor legale în materie, respectiv dacă este competent, potrivit art. 651 din C. proc. civ., să efectueze executarea silită în cauză, dacă cererea de executare silită este conformă cu disp. art. 663 din C. proc. civ., dacă titlul executoriu face parte din categoriile enumerate în mod expres şi limitativ de art. 632 şi art. 638 din C. proc. civ., dacă creanţa este certă, lichidă, exigibilă conform art. 662 din C. proc. civ.

În acord cu instanţa de fond, toate aceste verificări reprezintă atribuţiile de serviciu ale executorului judecătoresc, stabilite prin Legea nr. 188/2000, C. proc. civ. şi alte legi aplicabile în materie, iar împrejurarea că anumite acte ale executorului judecătoresc sunt supuse controlului exercitat de către instanţele de judecată nu îl exonerează pe executor de obligaţia respectării şi aplicării dispoziţiilor legale.

Decizia de speţă invocată de apărarea inculpatului prezintă unele particularităţi faptice care o diferenţiază de prezenta cauză, aşa încât nu poate constitui un argument pentru înlăturarea răspunderii penale a apelantului inculpat A..

Mai mult, activitatea infracţională a inculpatului nu s-a limitat doar la sesizarea instanţei de judecată în vederea încuviinţării executării silite a unei hotărâri judecătoreşti care nu constituia titlu executoriu, ci a fost una mai amplă după cum se va arăta în continuare.

Contrar susţinerilor apelantului inculpat, acesta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei dispuse prin Încheierea din 27 noiembrie 2013 pronunţată în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Călăraşi.

Astfel, prin încheierea menţionată s-a admis, în parte, cererea de încuviinţare a executării silite formulată de BEJ A. şi s-a autorizat executarea silită a obligaţiilor cuprinse în Sentinţa civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul de a se plăti sumele pentru care s-au depus cereri de plată, sume ce urmează a se calcula de către executorul judecătoresc (pct. I) şi în titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare (pct. II). Totodată, s-a respins cererea de încuviinţare a executării silite a sumelor stabilite în contractul de finanţare chiar dacă s-a depăşit termenul până la care pot fi depuse cereri de plată ori termenul până la care trebuia finalizat proiectul şi cheltuielile ocazionate cu prezenta executare, acestea din urmă făcând obiectul titlurilor executorii ce se vor emite de executorul judecătoresc.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că "nu se poate verifica dacă sumele astfel solicitate au caracter cert, lichid şi exigibil, fiind condiţionate de depunerea cererilor de finanţare de către creditoare şi cuantificate corespunzător, deci în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 662 Noul C. proc. civ. Mai mult decât atât, creditoarea nu a precizat care este structura sumei în cuantum de 552.868,80 RON, astfel că în lipsa acesteia, în titlul executoriu neexistând elemente care să o cuantifice, va fi calculată în procedura executării silite de executorul judecătoresc. "

Încălcând dispoziţia instanţei, inculpatul A. nu a calculat cuantumul creanţei, ci a preluat întocmai suma înscrisă în formularul standardizat completat exclusiv de către S.C. C. S.R.L., aspect relevat inclusiv de inculpat cu ocazia audierii din cursul cercetării judecătoreşti de la instanţa de fond. Or, înscrisul respectiv nu avea caracterul unei cereri de plată valabilă şi nu reprezenta o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în conformitate cu prevederile art. 662 din C. proc. civ., aspecte relevate deja în hotărârea instanţei. Inculpatul nu a solicitat creditoarei şi nici nu a avut la dispoziţie vreun document justificativ. Totodată, nu a efectuat vreo analiză proprie asupra cuantumului sumei ce a făcut obiectul executării silite. Cererea de plată depusă de creditor este un simplu formular AP 1.1-M 121, standardizat pentru programele FEADR care este completat doar de creditorul S.C. C. S.R.L., rubricile destinate Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (O.J.P.D.R.P.) referitor la verificare cereri de plată, cod cerere de plată, expert şi aprobare nefiind completate de persoanele îndreptăţite. De asemenea, această cerere de plată nici nu a fost înregistrată la O.J.P.D.R.P. în scopul decontării cheltuielilor efectuate, nefiind supusă procedurii de verificare şi aprobare din partea acestei instituţii.

Deşi instanţa de judecată a constatat lipsa condiţiilor impuse de art. 662 din C. proc. civ., inculpatul A. a atestat un debit în cuantum de 552.868,80 RON ca rezultând din titlul executoriu.

Prin urmare, apărarea inculpatului a susţinut, în mod eronat, că acesta a adus la îndeplinire o dispoziţie a instanţei de judecată.

Înalta Curte nu poate primi nici apărarea apelantului inculpat A. privind rolul activ al executorului judecătoresc care nu are posibilitatea să întrerupă o executare silită încuviinţată de instanţă, dat fiind că întreaga activitate a executorului judecătoresc, implicit şi rolul său activ, sunt limitate de principiul legalităţii şi de cel al disponibilităţii, principii care trebuie respectate pe toată durata executării silite.

Deopotrivă, stăruinţa în executare reglementată de art. 627 alin. (1) din C. proc. civ. nu poate justifica încălcarea unor norme imperative, cum sunt cele ce reglementează suspendarea de drept a executării silite.

Contrar susţinerilor apelantului, exista cadrul legal pentru ca un executor judecătoresc să dispună suspendarea executării silite.

Potrivit art. 700 alin. (1) din C. proc. civ., executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţă. Instanţa de judecată poate dispune suspendarea executării în condiţiile art. 718 din C. proc. civ.

Conform art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, iar recursul suspendă executarea. Această suspendare operează de drept.

Or, intimata parte civilă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (A.P.D.R.P.), în prezent Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.), a comunicat inculpatului în nenumărate rânduri (16 ianuarie 2014, 23 ianuarie 2014, 14 februarie 2014) că a formulat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ataşând motivele şi un extras de pe portalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, notificându-l cu privire la suspendarea de drept a executării hotărârii şi solicitându-i totodată ridicarea popririi instituită asupra conturilor agenţiei.

În acest context faptic şi normativ, executorul judecătoresc A. putea dispune suspendarea executării silite prin încheiere, conform art. 656 din C. proc. civ.

Împrejurarea că intimata parte civilă a solicitat inculpatului încetarea şi nu suspendarea executării silite nu prezintă relevanţă, în condiţiile în care agenţia l-a notificat, verbal şi în scris, cu privire la motivele pentru care executarea silită nu mai putea continua. Calificarea juridică a cererii formulate de partea civilă rezulta, în mod cert, din notificările adresate executorului judecătoresc, făcându-se referire în permanenţă la declararea recursului şi efectul suspensiv al acestuia.

Faţă de cele arătate, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, art. 14 alin. (7), art. 15 alin. (4), art. 20 alin. (2), art. 22, art. 28 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 627 din C. proc. civ.

Totodată, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine încălcarea, pe parcursul derulării executării silite, de către apelantul inculpat A. şi a altor dispoziţii legale, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, inculpatul A. nu a respectat procedura instituită prin O.G. nr. 22/2002 şi prin O.U.G. nr. 146/2002.

Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor legale pentru care au fost înfiinţate, ci se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele instituţiilor sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă. Interdicţia este prevăzută expres în art. 1 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

De asemenea, potrivit art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, conturile operatorilor economici prevăzute la alin. (1) se supun executării silite prin unităţile trezoreriei statului, pe baza titlurilor executorii emise de organele autorizate să aplice procedura de executare silită, conform prevederilor legale.

Nu în ultimul rând, O.G. nr. 22/2002 prevede o procedură derogatorie de la dreptul comun reprezentat de materia executării silite din C. proc. civ. şi cu privire la termenul instituit în favoarea instituţiilor publice pentru îndeplinirea obligaţiilor de plată.

Astfel, potrivit art. 2, dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Numai în cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit C. proc. civ. şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie (art. 3).

Or, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, inculpatul A. nu a dat curs procedurii prevăzute în O.G. nr. 22/2002 şi O.U.G. nr. 146/2002, ci a aplicat normele de drept comun, cu încălcarea prevederilor legale anterior menţionate.

Mai mult, inculpatul nu a respectat procedura instituită prin O.G. nr. 22/2002 şi O.U.G. nr. 146/2002, nici măcar atunci când a fost notificat despre existenţa acestor norme speciale de către debitor (conform adresei nr. x din 23 ianuarie 2014), de către instituţiile bancare (adresa N. nr. 3206 din 24 ianuarie 2014) şi A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti (adresa nr. x din 31 ianuarie 2014), învestite cu cererile de poprire a conturilor debitorului.

Practica judiciară este unanimă în a aprecia că prin dispoziţiile cuprinse în O.G. nr. 22/2002 se instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse băneşti ale instituţiilor publice, ci numai asupra celor alocate de la buget în acest scop.

Curtea Constituţională s-a pronunţat în nenumărate rânduri cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor Ordonanţei de Guvern nr. 22/2002, de fiecare dată respingând criticile de neconstituţionalitate (Deciziile: nr. 48 din 12 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 20 februarie 2004, nr. 255 din 17 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 26 iunie 2003, nr. 326 din 26 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 11 martie 2003, nr. 202 din 4 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 6 noiembrie 2002, nr. 529 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1025 din 18 noiembrie 2005, nr. 188 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 29 martie 2006, nr. 127 din 19 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 16 aprilie 2008, nr. 184 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2008, nr. 213 din 4 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 10 mai 2010, nr. 605 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 9 august 2011).

Instanţa de contencios constituţional a relevat că prevederile ordonanţei au ca finalitate protecţia patrimoniului instituţiilor publice, ca o premisă indispensabilă a derulării activităţii lor în condiţii optime şi, prin aceasta, a îndeplinirii atribuţiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului. De asemenea, Curtea a constatat că ar fi disproporţionat şi inechitabil a recunoaşte creditorilor instituţiilor publice dreptul de a-şi valorifica creanţele în condiţiile dreptului comun, cu consecinţa perturbării grave a activităţii care constituie însăşi raţiunea de a fi a unor astfel de instituţii.

Totodată, Curtea a statuat că dispoziţiile acestui act normativ sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale şi cele din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Prin urmare, plata obligaţiilor instituţiilor publice se face din conturile special instituite cu această afectaţiune, nu din orice cont care ar putea afecta buna funcţionare a instituţiei publice.

Or, inculpatul A. a procedat la poprirea tuturor conturilor debitorului deschise la mai multe unităţi bancare şi trezorerie, în condiţiile în care P. l-a înştiinţat că debitorul figurează în evidenţa sa cu un cont exclusiv destinat plăţii drepturilor salariale (adresa nr. x din 22 ianuarie 2014), aspect cu privire la care executorul nu a dispus nicio măsură, încălcând astfel dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 22/2002.

În ceea ce priveşte natura juridică a termenului de 6 luni se constată că practica judiciară nu este unitară - aspect ce rezultă inclusiv din înscrisurile şi hotărârile judecătoreşti depuse de apelant - considerându-l, pe de o parte, o cauză de suspendare de drept a executării silite (opinie împărtăşită şi de instanţa de fond), iar, pe de altă parte, contrar prevederilor art. 6 parag. 1 din CEDO (jurisprudenţă invocată în apărarea sa de apelantul inculpat).

Din coroborarea prevederilor art. 2, 3 şi 6 din O.G. nr. 22/2002 - apreciate, aşa cum s-a arătat anterior, ca neavând vicii de constituţionalitate şi convenţionalitate - rezultă că, prin derogare de la prevederile dreptului comun în materia executării silite, respectiv de la dispoziţiile C. proc. civ., în situaţia lipsei de fonduri necesare plăţii de către instituţiile publice a datoriilor către creditori, în favoarea debitorului este reglementat ex lege un termen de 6 luni, calculat de la data primirii somaţiei de plată comunicată de organul de executare, în interiorul căruia se recunoaşte dreptul debitorului de a face demersuri în vederea obţinerii de fonduri pentru îndeplinirea obligaţiei de plată.

Nu poate fi primită nici apărarea apelantului inculpat în sensul că în cauză lipseşte urmarea imediată a infracţiunii de abuz în serviciu întrucât prin efectele Sentinţei civile nr. 957/2012 a Curţii de Apel Cluj raporturile contractuale ar fi continuat şi, în consecinţă, prin executarea silită a sumei de 552.868,80 RON nu s-ar fi produs un prejudiciu imputabil inculpatului A..

După cum s-a arătat anterior în considerentele prezentei decizii şi după cum rezultă din înscrisurile depuse în cursul cercetării judecătoreşti de către intimata parte civilă, cererea de plată pentru această sumă nu a fost depusă la agenţie (aspect relevat inclusiv în încheierea pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2013) şi nu a fost acceptată la plată (conform clauzelor contractuale), fiind restituită S.C. C. S.R.L. de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (în prezent Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale).

De asemenea, efectul direct al admiterii cererii de suspendare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 al Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 957 din 29 noiembrie 2012, nu este obligarea la plata sumelor din cererea de plată, ci suspendarea executării titlului executoriu reprezentat de Procesul-verbal nr. x de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare în valoare de 2.878.867,04 RON, privind restituirea integrală a sumelor primite de S.C. C. S.R.L. ca finanţare nerambursabilă, reprezentând contribuţie din fonduri UE (2.303.093,63 RON) şi contribuţie de la bugetul de stat (575.774,41 RON).

Chiar şi în situaţia în care s-ar admite că efectul suspendării executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x din 20 august 2012 este şi reluarea raporturilor contractuale dintre A.P.D.R.P. şi S.C. C. S.R.L., acest fapt nu poate fi interpretat în sensul că partea civilă trebuia să deconteze suma ce a făcut obiectul popririi, ci doar că ar fi trebuit să evalueze cererea de plată sub aspectul eligibilităţii.

Referitor la motivul de apel al inculpatului care contestă forma de vinovăţie cu care s-a comis infracţiunea de abuz în serviciu, Înalta Curte îl apreciază, de asemenea, ca nefondat. Intenţia directă, a cărei lipsă se susţine în motivele de apel, este relevată de conduita concretă a inculpatului în derularea actelor de executare, prin ignorarea atât a prevederilor legale menţionate anterior, a solicitărilor repetate întemeiate în fapt şi în drept ale intimatei părţi civile şi ale instituţiilor bancare, precum şi a obligaţiilor impuse de instanţă. Recurenţa actelor şi ulterior inacţiunea continuă a inculpatului, în încălcarea atribuţiilor legale de serviciu relevate anterior în considerentele prezentei decizii, denotă atitudinea subiectivă a apelantului inculpat A. în raport cu faptele comise.

În acord cu instanţa de fond, chiar dacă iniţial inculpatul ar fi putut susţine relativ credibil, deşi în contradicţie, totuşi, cu experienţa profesională relevată chiar de acesta, fost executor bancar, dar şi prin raportare la înscrisurile în circumstanţiere depuse în faţa instanţei de apel (recomandări profesionale de la fostul şi actualul Preşedinte al Colegiului Director al Camerei Executorilor judecătoreşti de la lângă Curtea de Apel Bucureşti), faptul că se afla în eroare cu privire la caracterul definitiv şi executoriu al Sentinţei nr. 1002/2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, după ce a primit încheierea din dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Călăraşi, care realiza o distincţie clară între caracterul definitiv conform vechiului şi noului C. proc. civ. şi în care se reţinea că hotărârea nu constituie titlu executoriu conform noului C. proc. civ., nu mai poate susţine o asemenea eroare.

Astfel, prin Încheierea din data de 1 octombrie 2013 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2013 s-a respins cererea de încuviinţare a executării silite formulată de BEJ A. privind pe creditoarea S.C. C. S.R.L. şi pe debitoarea Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Deşi instanţa de executare a respins cererea de încuviinţare a executării silite formulată de inculpat, în calitate de executor judecătoresc, la data de 28 august 2013, ulterior, la data de 19 noiembrie 2013, inculpatul a introdus o nouă cerere cu acelaşi obiect, susţinând, în mod necredibil, că nu a lecturat considerentele primei încheieri, ci doar soluţia din dispozitivul acesteia.

În plus, inculpatul a ignorat, practic, notificările primite de la intimata parte civilă care i-a comunicat faptul că a declarat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj încă din data de 7 februarie 2013, invocând dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 conform cărora recursul suspendă executarea, justificând acest comportament, contrar evidenţei, prin lipsa unei dovezi privind declararea recursului, ilizibilitatea extrasului de pe portalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau lipsa unor dispoziţii legale care îi permiteau să suspende executarea silită. Contrar apărării apelantului inculpat, din înscrisurile transmise de intimată biroului executorului judecătoresc rezultă că în cauză se declarase recurs, la notificare fiind ataşate, de altfel, motivele de recurs, iar calea de atac era înregistrată pe rolul instanţei supreme la 8 martie 2013, după cum rezulta din extrasul ataşat dosarului de executare.

De asemenea, deşi atât intimata parte civilă, cât şi o parte a instituţiilor bancare, au invocat incidenţa O.G. nr. 22/2002, care reglementează o procedură specială, distinctă de procedura de drept comun a executării, dar şi a O.U.G. nr. 146/2002, inculpatul A. a instituit poprire pe toate conturile debitoarei.

Împrejurarea că inculpatul a acţionat conform practicii şi a altor colegi care au poprit conturile, inclusiv ale A.F.I.R. nu a fost dovedită de acesta şi, oricum, nu poate conduce la înlăturarea răspunderii inculpatului, activitatea acestuia fiind analizată în contextul concret al prezentei cauze.

În ceea ce priveşte disponibilitatea debitoarei şi acţiunile întreprinse de aceasta, aspecte invocate, de asemenea, în sprijinul acţiunilor inculpatului, instanţa de apel constată că aceasta a avut un rol activ, transmiţând mai multe notificări biroului executorului judecătoresc. Astfel, ulterior primirii înştiinţării vizând instituirea popririi, la data de16 ianuarie 2014 aceasta a comunicat inculpatului că a declarat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 1002/2012 încă din 7 februarie 2013, ceea ce justifica aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia recursul suspendă executarea. În plus, debitoarea a înaintat şi motivele de recurs, cu precizarea că primul termen de judecată era stabilit la data de 25 septembrie 2014. Ulterior, în data de 23 ianuarie 2014, A.F.I.R. a trimis o nouă cerere, solicitând ridicarea popririi instituite asupra conturilor ce nu sunt supuse potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002 corob. cu art. 5 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 146/2002 unor asemenea măsuri, şi anume asupra conturilor de salariu. De asemenea, la 14 februarie 2014, a fost trimisă o nouă notificare, prin care se aducea la cunoştinţa inculpatului că executarea este suspendată de drept, fiind introduse cereri de suspendare şi contestaţie la executare. Deopotrivă, i se învedera că au fost poprite conturi cu destinaţie specială, contrar O.G. nr. 22/2002 şi O.U.G. nr. 146/2002, aspect comunicat inculpatului şi de către instituţiile bancare, ca răspuns la adresele de instituire a popririi. În plus, intimata parte civilă a demarat şi o serie de demersuri judiciare. La data de 31 ianuarie 2014, aceasta a formulat cerere de suspendare a executării silite ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, cerere respinsă prin Încheierea din 22 aprilie 2014. La aceeaşi dată, a introdus, pe rolul aceleiaşi instanţe, contestaţie la executare, care a fost admisă, în parte, prin Sentinţa civilă nr. 17269 din 14 octombrie 2014. O altă contestaţie la executare a fost introdusă şi la Judecătoria Călăraşi, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014, anulată, în procedura regularizării, prin încheierea din data de 14 aprilie 2014.

Este real că intimata parte civilă nu a complinit lipsurile cererii în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Călăraşi, cererea de chemare în judecată fiind anulată pe acest motiv şi nici nu a exercitat cale de atac în această cauză şi nici în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei sectorului 1. Însă, urmează a fi avută în vedere susţinerea acesteia privind lipsa de eficienţă practică a unor astfel de demersuri în condiţiile în care soluţionarea căilor de atac s-ar fi finalizat ulterior termenului de plată de 3 luni prev. de art. 780 alin. (5) lit. c) din C. proc. civ. care se implinea la data de 22 aprilie 2014, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit fiind nevoită să efectueze plata către BEJ A. pentru a evita neplata salariului către angajaţi.

Inculpatul a susţinut că, deşi primise notificările din partea A.P.D.R.P., a aşteptat soluţia instanţei judecătoreşti învestită cu contestaţia la executare şi suspendarea provizorie a executării silite şi, întrucât aceste cereri au fost respinse, a considerat că nu are niciun motiv să oprească demersurile privind executarea silită. Însă aceste susţineri ale inculpatului sunt contrazise de materialul probator.

Astfel, comunicarea încheierii de respingere a cererii de suspendare provizorie a executării silite, nedefinitivă, i-a parvenit inculpatului la data de 5 mai 2014, ulterior datei de 28 aprilie 2014 când Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a consemnat debitul la dispoziţia executorului.

În ceea ce priveşte încheierea din data de 14 aprilie 2014 a Judecătoriei Călăraşi pronunţată în dosarul nr. x/2014, aceasta nu a fost comunicată inculpatului, conform menţiunilor înscrise pe hotărâre, nefiind ataşată vreo comunicare în dosarul de executare, aflat în vol. III şi IV dup.

În fine, încheierea de admitere în parte a contestaţiei la executare, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014, a fost pronunţată de Judecătoria Sector 1 în data de 14 septembrie 2014, moment ulterior inclusiv datei de 6 mai 2014 la care executorul judecătoresc a dispus încetarea executării în dosarul nr. x/2013.

Or, inculpatul A. a emis adrese de instituire a popririi asigurătorii, la data de 19 decembrie 2013, asupra tuturor conturilor debitorului către L., M., N., O., P., Q., R., S., T., la data de 8 ianuarie 2014, asupra tuturor conturilor debitorului la U., iar la data de 21 ianuarie 2014, asupra tuturor conturilor debitorului la Trezoreria Municipiului Bucureşti şi cea din Satu Mare şi nu a iniţiat niciun demers decât ulterior încetării executării silite dispuse prin încheierea din data de 6 mai 2014 emisă în dosarul de executare nr. x/2013, când, la aceeaşi dată, a emis adrese de sistare a popririi către instituţiile bancare.

Nu poate fi primită nici teza bunei credinţe a inculpatului demonstrată, în opinia apărării, de emiterea benevolă a somaţiei de plată către debitoare, în condiţiile în care emiterea somaţiei de plată era obligatorie conform art. 2 teza finală din O.G. nr. 22/2002.

Nu în ultimul rând, cazul de neimputabilitate prevăzut de art. 30 alin. (4) din C. pen., nu îşi găseşte aplicabilitatea în speţă, legiuitorul referindu-se la un potenţial autor care a săvârşit o infracţiune din cauza necunoaşterii unei dispoziţii legale extrapenale, pornind de la aspectul neobligativităţii cunoaşterii tuturor dispoziţiilor legale existente de către un subiect obişnuit, fără a putea constitui o eroare în cazul profesionistului care o invocă cu privire chiar la exercitarea profesiei sale, ce presupune obligatoriu cunoaşterea acestor dispoziţii.

Referitor la infracţiunea de fals, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că instanţa care a încuviinţat executarea silită, respectiv Judecătoria Călăraşi, i-a impus inculpatului obligaţia de a calcula sumele pentru care s-au depus cereri de plată, or inculpatul nu a procedat astfel şi şi-a însuşit suma prezentată de creditor.

După cum s-a arătat anterior în considerentele prezentei decizii penale, încălcând dispoziţia instanţei, pe baza aceluiaşi act - un simplu formular AP 1.1-M 121, standardizat pentru programele FEADR, completat exclusiv de către S.C. C. S.R.L., astfel cum rezultă din simpla examinare a acestuia şi se confirmă, de altfel, prin corespondenţa purtată între Agenţie şi societate în luna februarie 2013, inculpatul A. a stabilit în mod fals, necorespunzător adevărului, cu încălcarea dispoziţiilor art. 662 alin. (2), (3), (4) din C. proc. civ., prin procesul-verbal şi încheierea din 18 decembrie 2013, cuantumul creanţei ca fiind 552.868,80 RON. Aceeaşi sumă a fost menţionată şi în somaţia de plată şi în adresele de instituire a popririi la unităţile bancare şi de trezorerie.

Analiza procesului-verbal relevă faptul că, prin acesta, inculpatul a atestat, în mod necorespunzător realităţii, că această sumă era precizată în însuşi titlul executoriu. Nici în considerentele Sentinţei nr. 1002/2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi nici în dispozitivul acesteia nu se face referire expresă la vreo sumă de bani, ci s-a dispus obligarea A.P.D.R.P. la plata sumelor pentru care s-au depus cereri de plată.

Contrar susţinerilor inculpatului, cererea depusă de S.C. C. S.R.L. la dosarul de executare era un simplu formular, neavând caracterul unei cereri valabile de plată, nefiind verificată şi aprobată la plată, rubricile destinate Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit nefiind completate. De asemenea, din simpla vizualizare a cererii rezulta cu certitudine că aceasta nu fusese înregistrată la instituţia debitoare, aşa încât nu se încadra în cererile de plată menţionate la pct. I din încheierea de încuviinţare a executării silite din data de 27 noiembrie 2013 pronunţată în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Călăraşi.

Apărarea inculpatului A. că suma corespunde cu cea din hotărârea Tribunalului Bistriţa prin care s-a încuviinţat executarea la solicitarea BEJ X. nu este de natură a înlătura răspunderea apelantului cu privire la infracţiunea de fals intelectual.

Din declaraţia inculpatului dată în cursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond rezultă că a luat cunoştinţă de această hotărâre în cursul urmăririi penale, prin urmare nu a putut influenţa în niciun fel activitatea inculpatului în calitate de executor judecătoresc.

De altfel, această hotărâre a fost pronunţată ulterior măsurilor instituite de inculpat în cadrul executării silite, redactarea realizându-se după încetarea executării silite.

Într-adevăr, prin Decizia civilă nr. 93 din 9 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013 a fost admis apelul declarat de S.C. C. S.R.L. împotriva Încheierii nr. 1037 din 4 iunie 2013 pronunţată de de Judecătoria Beclean, a fost schimbată în totalitate încheierea atacată şi admisă cererea de încuviinţare a executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1002/2012 a Curţii de Apel Cluj pentru suma de 566.713,70 RON.

Însă hotărârea nu a fost pusă în executare şi nu a produs efecte juridice, conform înscrisurilor comunicate de BEJ X., acestea dovedind că nu au fost continuate demersurile pentru executarea silită în baza hotărârii sus-menţionate, fiind pronunţată o încheiere de încetare a executării silite în dosarul de executare nr. y/2013 la data de 6 ianuarie 2014, astfel încât analiza hotărârii Tribunalului Bistriţa Năsăud excedează cadrului procesual din prezenta cauză.

De asemenea, conform menţiunilor aflate la finalul deciziei nr. 93/2014, aceasta a fost redactată la data de 4 august 2014, iar încetarea executării silite în dosarul nr. x/2013 a fost dispusă de inculpatul A. prin Încheierea din 6 mai 2014.

Nici celelalte motive invocate de apelantul inculpat A. în susţinerea solicitărilor de achitare nu sunt fondate.

Astfel, împrejurarea de fapt invocată în apărare, privind nefinalizarea unui alt dosar de executare similar cu o trimitere în judecată, nu exclude existenţa vinovăţiei inculpatului, având în vedere că dosarul nr. x/2013 la care se face referire nu a putut fi finalizat şi nu a existat o urmare imediată, ceea ce însă, nu a fost valabil pentru cel de-al doilea dosar, cu privire la care s-a formulat acuzaţia de faţă.

De asemenea, nu poate fi primită apărarea formulată de inculpat în sensul că instanţa penală nu este chemată să examineze nici calitatea de titlu executoriu a sentinţei puse în executare, nici efectele declarării căii de atac, nici legalitatea executării prin poprire a debitoarei - constituite parte civilă în prezenta cauză, toate acestea fiind de apanajul unei instanţe de executare, care nu a fost vreodată sesizată în acest sens. Or, fapta de abuz în serviciu cercetată de instanţa penală în cauza de faţă pune în discuţie modalitatea de îndeplinire de către executorul judecătoresc A., a atribuţiilor legale ce îi reveneau în această calitate, aşa încât, în mod evident, examenul efectuat de instanţa penală trebuie să vizeze actele de executare silită şi, în acest context, modalitatea în care s-a derulat executarea silită.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază ca fiind neîntemeiate solicitările apelantului inculpat A. de achitare, pe ambele temeiuri invocate de apărare pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Deopotrivă, sunt neîntemeiate şi motivele invocate de apelant în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, Înalta Curte apreciază că motivele de apel ale inculpatului pe acest aspect sunt fondate, motiv pentru care sentinţa penală atacată urmează a fi desfiinţată, impunându-se reducerea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei rezultante prin aplicarea dispoziţiilor legale privind suspendarea sub supraveghere prevăzute de art. 91 şi urm. din C. pen.

Cu titlu prealabil, instanţa de apel notează că individualizarea pedepsei nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci reprezintă rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, analizat după anumite reguli şi criterii precis determinate. Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana inculpatului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Deopotrivă, pedeapsa aplicată infractorului are ca scop reeducarea sa şi prevenirea comiterii de noi infracţiuni, deci ea trebuie să fie adaptată, individualizată persoanei căreia îi este destinată. Aceeaşi pedeapsă, identică din punctul de vedere al naturii şi duratei, nu produce aceleaşi efecte asupra tuturor infractorilor cărora le este aplicată. Din aceste motive, pedeapsa trebuie să fie adaptată faţă de fiecare infractor.

Prin urmare, în opera de individualizare judiciară, pedeapsa trebuie să fie adecvată şi proporţională faţă de fiecare infractor, în raport cu trăsăturile sale specifice, cu periculozitatea sa pentru ordinea publică şi cu orice alte elemente de natură să caracterizeze personalitatea sa.

Ceea ce trebuie subliniat, este faptul că adaptarea pedepsei este cu atât mai adecvată, cu cât sunt create condiţii mai corespunzătoare pentru a se realiza scopul acesteia.

Pe cale de consecinţă, pedeapsa trebuie adecvată nu numai în raport cu fapta săvârşită, care rămâne totuşi în centrul procesului de individualizare, dar şi cu periculozitatea infractorului, cu gradul său de moralitate şi cu şansa de reeducare pe care o prezintă.

Aplicând aceste consideraţii teoretice la speţa pendinte, Înalta Curte apreciază că atingerea scopului pedepsei este realizată în cauză prin aplicarea unor pedepse apropiate de minimul special prevăzut de norma de incriminare, aşa încât o pedeapsă în cuantum de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi de 9 luni închisoare pentru infracţiunea de fals intelectual satisfac cerinţele unei juste individualizări, în raport, pe de o parte, de natura faptelor comise, modalitatea concretă de săvârşire a acestora, urmarea produsă şi calitatea inculpatului şi, pe de altă parte, de circumstanţele favorabile care caracterizează persoana inculpatului, conduita profesională înainte de comiterea infracţiunii (din datele şi împrejurările cauzei rezultând informaţii care relevă că inculpatul a desfăşurat permanent activităţi lucrative), atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunii, care s-a prezentat de fiecare dată la chemarea organelor judiciare, rolul social în familie şi societate şi faptul că inculpatul este recunoscut în micromediul social din care face parte ca un om serios, altruist, fără vicii, responsabil pentru familia sa.

În raport de persoana inculpatului relevată anterior, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, fiind la primul conflict cu legea penală, precum şi în raport de posibilităţile sale reale de îndreptare, instanţa de apel apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpatul A. nu va mai comite alte infracţiuni.

Având în vedere aceste împrejurări, fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 91 alin. (1) din C. pen. privind cuantumul pedepsei rezultante ce urmează a fi aplicată inculpatului (mai mic de 3 ani închisoare), faptul că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, iar acesta şi-a dat acordul în faţa instanţei de apel la termenul din 27 septembrie 2019 de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, Înalta Curte urmează a aplica inculpatului o pedeapsă rezultantă neprivativă de libertate cu suspendarea executării sub supraveghere, pe un termen de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 92 din C. pen.

Apreciind ca necesară supravegherea conduitei inculpatului pe durata termenului de supraveghere, instanţa de apel dispune ca acesta să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) din C. pen., obligaţiile prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., precum şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, conform art. 93 alin. (3) din C. pen.

Totodată, urmează a aplica inculpatului pedeapsa complementară şi pedepsele accesorii în acelaşi conţinut cu cel stabilit de instanţa de fond, cu menţiunea că durata pedepsei complementare va fi redusă la o perioadă de 2 ani, în raport şi de reducerea cuantumului pedepsei principale aplicată pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

Faţă de cele arătate, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite apelul formulat de inculpatul A., va desfiinţa parţial Sentinţa penală nr. 261/F din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. de la 3 ani la 2 ani şi 6 luni închisoare.

Va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

Va aplica aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) din C. pen.

Totodată, va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior de la 1 an la 9 luni închisoare.

Va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a exercita profesia de executor) din C. pen. anterior.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012, va contopi pedepsele principale aplicate prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare.

În baza art. 91 din C. pen., va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 9 luni închisoare, pe o durată de 3 ani, ce constituie termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat, la datele fixate de acesta;

c) să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., va obliga inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Călăraşi - Serviciul Public Pavaje Spaţii Verzi sau în cadrul Primăriei Călăraşi - Serviciul Public Pieţe Oboare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Se vor comunica inculpatului, măsurile de supraveghere la care este supus şi dispoziţiile prev. de art. 96 din C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012, va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în conformitate cu art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) teza I din C. pen., raportat la art. 65 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) din C. pen., în condiţiile art. 65 din C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin prezentei.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 261/F din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. de la 3 ani la 2 ani şi 6 luni închisoare.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

Aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) din C. pen.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior de la 1 an la 9 luni închisoare.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a exercita profesia de executor) din C. pen. anterior.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012, contopeşte pedepsele principale aplicate prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare.

În baza art. 91 din C. pen., dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 9 luni închisoare, pe o durată de 3 ani, ce constituie termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat, la datele fixate de acesta;

c) să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Călăraşi - Serviciul Public pavaje Spaţii Verzi sau în cadrul Primăriei Călăraşi - Serviciul Public Pieţe Oboare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Se vor comunica inculpatului, măsurile de supraveghere la care este supus şi dispoziţiile prev. de art. 96 din C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în conformitate cu art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) teza I din C. pen., raportat la art. 65 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) din C. pen., în condiţiile art. 65 din C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2019.

GGC - MM