Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 296/RC/2019 AI generated

Scope of cassation review for sentencing limits vs. legal qualification and extended confiscation

Case Number Decizia nr. 296/RC/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

In its decision of September 12, 2019, the High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeals filed by two defendants, upholding the lower appellate court's ruling that confirmed the first-instance convictions and sentences for smuggling under Article 270(3) of Law No. 86/2006, read in conjunction with aggravating provisions. The dispute centered on whether the appeals correctly invoked the cassation ground of "penalties applied outside the limits prescribed by law" (Art. 438(1)(12) CPP), challenging both the legal classification of the offenses and the individualization of penalties, including the measure of extended confiscation of property and funds. The Court held that this specific cassation ground is strictly limited to verifying if the imposed penalties fall within the statutory minimum and maximum ranges for the established legal qualification, thereby precluding any re-examination of the legal classification or the discretionary individualization of the sentence. Consequently, the original convictions for two defendants to five years and one month, and three years and nine months of imprisonment, along with the associated complementary penalties and extended confiscation measures, remain in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 274 din Legea nr. 86/2006, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 76 alin. (1) C. pen, art. 396 alin. (10) C. proc. pen, art. 67 alin. (2) C. pen, art. 65 alin. (1) C. pen; Scope of cassation review for sentencing limits vs. legal qualification and extended confiscation: 86/2006, read in conjunction with aggravating provisions. The dispute centered on whether the appeals correctly invoked the cassation ground of "penalties applied outside the limits prescribed by law" (Art. 438(1)(12) CPP), challenging both the legal classification of the offenses and the individualization of penalties, including the measure of extended confiscation of property and funds. The Court held that this specific cassation ground is strictly limited to verifying if the imposed penalties fall within the statutory minimum and maximum ranges for the established legal qualification, thereby precluding any re-examination of the legal classification or the discretionary individualization of the sentence. Consequently, the original convictions for two defendants to five years and one month, and three years and nine months of imprisonment, along with the associated complementary penalties and extended confiscation measures, remain in force.

Keywords

AI generated
scope of review in cassation statutory limits sentencing confiscation of property ground for review review of detention

Cited Legislation

AI generated
art. 274 din Legea nr. 86/2006
art. 274 din Legea nr. 86/2006, art.
art. 35 alin. (1) C. pen
86/2006, art. 35 alin. (1) C. pen., art.
art. 76 alin. (1) C. pen
a) - art. 76 alin. (1) C. pen.
art. 396 alin. (10) C. proc. pen
şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.
art. 67 alin. (2) C. pen
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev.
art. 65 alin. (1) C. pen
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev.
art. 342 alin. (2) C. pen
În baza art. 342 alin. (2) C. pen.
art. 60 C. pen
Pedeapsa se execută în regim de detenţie, potrivit art. 60 C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Provision cited in the dispositive to obligate the appellants to pay judicial costs to the state.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Provision cited in the dispositive to determine that the fees for ex officio defense remain the responsibility of the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând, asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1045 din 13 septembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr. x/2018, s-a hotărât, printre altele:

În baza art. 270 alin. (3) cu aplic. art. 274 din Legea nr. 86/2006, art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) - art. 76 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 342 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) - (39) alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele principale stabilite şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, urmând ca inculpatul A. să execute în final pedeapsa de 5 ani şi o lună închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenţie, potrivit art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A., pe o perioadă de cel mult 60 de zile.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii, arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, de la 1 aprilie 2018 la 11 iunie 2018.

S-a respins cererea de schimbare de încadrare juridică solicitată de avocatul ales al inculpatului B., în sensul înlăturării circumstanţei agravante speciale, prev. de art. 274 din Legea nr. 86/2006.

În baza art. 270 alin. (3) cu aplic. art. 274 din Legea nr. 86/2006, art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) - art. 76 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenţie, potrivit art. 60 C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii din 1 aprilie 2018.

B. În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a confiscat de la inculpaţi ţigaretele depuse la S.T.P.F. Constanţa, conform dovezilor:

- seria x nr. x/14.03.2018

- seria x nr. x/04.04.2018

- seria x nr. x/04.04.2018

- seria x nr. x/04.04.2018

- seria x nr. x/04.04.2018

- seria x nr. x/04.04.2018

- seria x nr. x/04.04.2018

- seria x nr. x/04.04.2018.

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. pistolul tip revolver şi cele trei tuburi cartuş trase, depuse la I.P.J. Constanţa, conform dovezii seria x nr. x din 17 aprilie 2018

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat în beneficiul statului:

- de la inculpatul A. autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, serie şasiu x, care a fost iniţial depus la S.T.P.F. Constanţa, conform dovezii seria x nr. x din 18 mai 2018. În baza art. 112 alin. (5) C. pen., dacă autoturismul nu va fi găsit, se vor confisca bani şi/sau bunuri până la concurenţa valorii acestuia.

- de la inculpatul C. autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, depus la S.T.P.F. Constanţa, conform dovezii seria x nr. x din 18 mai 2018

- de la inculpata D. autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, depus la S.T.P.F. Constanţa, conform dovezii seria x nr. x din 18 mai 2018

- de la inculpata D. autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, serie şasiu x, care a fost iniţial depus la S.T.P.F. Constanţa, conform dovezii seria x nr. x din 18 mai 2018. În baza art. 112 alin. (5) C. pen., dacă autoturismul nu va fi găsit, se vor confisca bani şi/sau bunuri până la concurenţa valorii acestuia.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat în beneficiul statului:

- de la inculpatul A., suma de 1.200 EURO, depusă la E. S.A. potrivit recipisei nr. x din 3 aprilie 2018.

- de la inculpatul A., suma de 50.283 RON, depusă la E. S.A. potrivit recipisei nr. x din 3 aprilie 2018.

- de la inculpata D., suma de 1.679 RON, depusă la E. S.A. potrivit recipisei nr. x din 3 aprilie 2018.

- de la inculpata F., suma de 128 RON, depusă la E. S.A. potrivit recipisei nr. x din 3 aprilie 2018.

În baza art. 1121alin. (1) şi urm. C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii confiscării extinse, în beneficiul statului, asupra următoarelor bunuri aparţinând inculpaţilor A. şi G.:

- teren intravilan, jud. Constanţa, alee x, fostă parcelă A 277/69/2, nr. cadastral x, suprafaţă 106 mp,

- teren intravilan, jud. Constanţa, nr. cadastral x, suprafaţă 170 mp, teren împrejmuit,

- construcţie din jud. Constanţa, nr. niveluri: 2, suprafaţă construită la sol 65 mp, nr. cadastral x,

- teren extravilan, jud. Constanţa, nr. cadastral x, suprafaţă 1000 mp, categoria arabil, târla 43, parcelă x,

- sumei de 10.500 EURO, dobândită în urma vânzării la 9 mai 2018 a imobilului situat în loc. Năvodari, str. x, bloc Cămin nefamilişti L, et. parter, jud. Constanţa, nr. cadastral x: 215/22, o cameră şi dependinţe.

În baza art. 255 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpaţi, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, a bunurilor depuse la S.T.P.F. Constanţa, conform dovezilor:

- seria x nr. x/18.05.2018

- seria x nr. x/18.05.2018

- seria x nr. x/18.05.2018

- seria x nr. x/18.05.2018.

S-a constatat că pretenţiile civile formulate de către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin mandatar Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, au fost acoperite.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii să plătească statului cheltuielile judiciare

Prin decizia penală nr. 215/P din 7 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa - secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii H., I., A., G., F., B., J. şi D. împotriva sentinţei penale nr. 1045 din 13 septembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr. x/2018

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale. A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată cu privire la inculpatul C. şi, rejudecând:

Au fost reţinute dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi a fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006, art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) - art. 76 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C. şi s-a stabilit termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu, în cuantum de 130 RON fiecare, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa.

Împotriva deciziei penale nr. 215/P din 7 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa - secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie în dosarul nr. x/2018, au formulat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B., invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 20 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-au admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B..

Examinând recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 215/P din 7 martie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurenţii inculpaţi au susţinut, în esenţă, că, în cauză, s-a reţinut o încadrare juridică greşită a faptelor, iar pedepsele aplicate au fost greşit individualizate, din perspectiva cuantumului şi a modalităţii de executare.

În plus, recurentul inculpat A. a susţinut că pedeapsa aplicată a fost greşit individualizată, din perspectiva luării măsurii confiscării extinse asupra bunurilor acestuia, în cauză neexistând dovezi că bunurile supuse confiscării extinse ar fi fost obţinute prin fapte ilicite.

Se reţine că, potrivit cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Criticile referitoare la greşita încadrare juridică a faptelor inculpaţilor şi la modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate acestora, nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât acesta vizează strict nelegalitatea pedepsei.

Prin intermediul acestui caz de casare, se permite doar o verificare a cuantumului sau a tipului pedepselor aplicate, comparativ cu pedepsele prevăzute de dispoziţiile legale, dar pe baza încadrării stabilite prin hotărârea atacată.

Astfel, prin pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel, pe această cale neputându-se realiza o individualizare a pedepsei.

Având în vedere limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 (de la 5 ani la 15 ani închisoare), pedepsele la care au fost condamnaţi inculpaţii - 5 ani închisoare A. şi respectiv 3 ani şi 9 luni închisoare B. - se situează între limitele legale, prin raportare la încadrarea juridică reţinută, respectiv art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) - art. 76 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., astfel că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Critica recurentului inculpat A. referitoare la aplicarea măsurii confiscării extinse, nu poate fi examinată în temeiul cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., dar nici al celorlalte cazuri prevăzute de lege pentru această cale extraordinară de atac.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 215/P din 7 martie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 170 RON, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 215/P din 7 martie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 170 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2019.

GGC - MM