Extradition for hooliganism: validity of request signature, applicability of foreign amnesty, and lack of political persecution ground.

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 23/F din data de 19 martie 2020, Curtea de Apel Braşov, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a admis cererea de extrădare formulată de Ministerul Justiţiei din Republica Moldova şi a dispus extrădarea persoanei solicitate A., către autorităţile din Republica Moldova, în vederea executării sentinţei penale a Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, din data de 15.01.2019.

În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 a menţinut starea de arest provizoriu în vederea extrădării a persoanei A. până la predarea acesteia autorităţilor din Republica Moldova, predare care se va efectua cu respectarea art. 57 din Legea nr. 302/2004.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin referatul întocmit de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2020 înregistrat la instanţă la data de 21.02.2020 s-a propus, în temeiul art. 44 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată şi art. 69 din legea nr. 177/1997 (Legea de ratificare a Tratatului bilateral dintre România şi Republica Moldova) luarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei solicitate A., cetătean moldovean, către autorităţile din Republica Moldova.

Procurorul a reţinut că autorităţile din Republica Moldova au emis o notiţă roşie prin care se solicita arestarea provizorie în vederea extrădării a cetăţeanului moldovean A., acesta fiind condamnat la data de 15.01.2019, de către Judecătoria Ciocana din Republica Moldova la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de huliganism prev. de art. 287 alin. (3) din C. pen. moldovean, constând în aceea că în data de 1.07. 2016, în jurul orei 22: 50, în timp ce se afla în Chişinău, într-un loc public, respectiv în staţia de benzină B., la volanul unui autoturism C., a încălcat grav normele de ordine publică, manifestând o lipsă de respect crasă faţă de societate, insultând intenţionat şi fără motiv victima D., ameninţând-o şi făcând uz de arma E., trăgând în direcţia vctimei.

S-a constatat că potrivit legislaţiei române, fapta are corespondent în infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 371 din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Persoana solicitată a fost reţinută prin ordonanţa de reţinere din data de 20.02.2020, începând cu ora 15:55, pe o perioadă de 24 de ore.

La termenul de judecată din data de 21.02.2020, persoana solicitată a precizat că nu are obiecţiuni privind identitatea şi a arătat că nu este de acord cu extrădarea, înţelegând să formuleze opoziţie la extrădare. Faţă de poziţia exprimată de persoana extrădabilă, procedura a continuat cu solicitarea cererii de extrădare şi a documentelor prevăzute de art. 36 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, fiind pusă în discuţie luarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării.

Prin încheierea din data de 21.02.2010, definitivă prin respingerea contestaţiei formulate de persoana solicitată, instanţa de fond a dispus arestarea acesteia, în vederea extrădării, pe o perioadă de 30 de zile şi amânarea cauzei pentru data de 9.03.2010. La acest termen au fost depuse cererea de extrădare şi înscrisurile în susţinerea acesteia (sentinţa de condamnare, deciziile pronunţate în apel şi în recurs, dispoziţiile legale aplicabile, dispoziţia de executare a pedepsei, dovada cetăţeniei persoanei urmărite, dispoziţiile ce reglementează prescripţia executării pedepsei, extras din Legea nr. 210/2016), fiind acordat un termen de 8 zile apărătorului persoanei solicitate pentru a formula opoziţia la extrădare, în scris.

La termenul de judecată din data de 19.03.2010, apărătorul ales a depus în scris şi a invocat următoarele motive de opoziţie la extrădare:

1. Cel prevăzut la art. 65 punctul 1 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova, arătând că persoana extrădabilă a formulat o cerere pentru redobândirea cetăţeniei române, astfel că se impune respingerea cererii de extrădare;

2. Cel prevăzut la art. 65 punctul 2 lit. c) din Tratatul dintre România şi Republica Moldova, arătând că există o lege de amnistie în Republica Moldova, ce se aplică şi condamnării în baza căreia se solicită extrădarea, astfel că, din moment ce infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea este amnistiată, cererea de extrădare nu poate fi admisă;

3. Cel prevăzut la art. 21 pct. lit. a) din Legea nr. 302/2004, invocând faptul că persoanei solicitate nu i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil întrucât, iniţial, aceasta a fost sancţionată contravenţional pentru această faptă, după care s-a anulat procesul-verbal de contravenţie şi au început cercetările penale în cauză, Curtea Supremă de Justiţie respingându-i cererea de constatare a intervenirii amnistiei. S-a susţinut că persoanei solicitate nu i-au fost respectate drepturile procesuale, aceasta fiind persecutată în statul solicitant;

4. Cel prevăzut la art. 21 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 302/2004, în sensul că extrădarea este solicitată pentru urmărirea sau pedepsirea unei persoane pe motiv de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social, persoana solicitată aparţinând platformei DA, care este contrară preşedintelui ţării;

5. Cel prevăzut de art. 31 din Legea nr. 302/2004, invocând faptul că extrădarea nu poate fi acordată în cazurile în care persoana extrădabilă ar fi judecată în statul solicitant de un tribunal care nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a drepturilor la apărare;

6. Cel prevăzut de art. 32 din Legea nr. 302/2004, invocând faptul că persoana extrădabilă a fost judecată în lipsă;

7. Excepţia nulităţii cererii de extrădate, întrucât nu a fost semnată de Ministrul Justiţiei din Republica Moldova;

8. Principiul ne bis in idem, motivând că, iniţial, persoana extrădabilă a fost sancţionată contravenţional şi, pentru aceeaşi faptă, a fost ulterior condamnată penal;

9. Lipsa dublei incriminări, în lipsa căreia nu poate fi admisă cererea de extrădare.

Verificând cererea de extrădare prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de fond a reţinut că solicitarea de extrădare emisă de Ministerul Justiţiei din Republica Moldova este întemeiată pe hotărârea Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, pronunţată la data de 15.01.2019, definitivă prin decizia din data de 28.05.2019 a Curţii de Apel Chişinău şi prin decizia din data de 04.12.2019 a Curţii Supreme de Justiţie, prin care persoana extrădabilă a fost condamnată definitiv la o pedeapsă executabilă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de huliganism, prev. de art. 287 alin. (3) din C. pen. moldovean, constând în aceea că, în data de 1.07.2016, în jurul orei 22:50, A., în timp ce se afla în Chişinău, într-un loc public, respectiv în staţia de benzină B., la volanul unui autoturism C., a încălcat grav normele de ordine publică, manifestând o lipsă de respect crasă faţă de societate, insultând intenţionat şi fără motiv victima D., ameninţând-o şi făcând uz de arma marca E., trăgând în direcţia victimei.

S-a constatat că fapta pentru care a fost condamnată persoana solicitată, potrivit legislaţiei române, are corespondent în infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 C. pen., pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, elementele constitutive ale celor două infracţiuni, astfel cum rezultă din C. pen. român şi din sentinţa de condamnare a persoanei extrădabile, fiind similare. În raport de această constatare, prima instanţă a respins motivul de refuz constând în lipsa dublei incriminări, considerând că fapta pentru care a fost condamnată persoana extrădabilă este incriminată şi în legislaţia penală română.

Analizând punctual motivele de opoziţie la executare, formulate de către apărătorul persoanei solicitate, instanţa de fond a reţinut următoarele:

1. Potrivit art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, nu pot fi extrădaţi cetăţenii români, decât în condiţiile art. 20. La momentul analizării cererii de extrădare, persoana extrădabilă nu avea cetăţenia română, fiind numai cetăţean al Republicii Moldova. Faptul că are o cerere de redobândire a cetăţeniei române pe rolul autorităţilor competente nu are nicio relevanţă cu privire la soluţionarea cererii de extrădare.

2. Cu privire la amnistie, Curtea a reţinut că nu este competentă să analizeze incidenţa unei legi de amnistie, emise de Parlamentul Republicii Moldova, asupra condamnării în baza căreia se solicită extrădarea întrucât, în acest cadru procesual se analizează dacă există un act al autorităţilor solicitante de constatare a intervenirii amnistiei. Curtea a observat că nu există nici un act emis de autorităţile competente din Republica Moldova (art. 1 alin. (3) din Legea nr. 210/2016 stabileşte competenţa organelor judiciare- fila x) care să constate că amnistia prevăzută de această lege se aplică şi în cazul persoanei extrădabile. În acelaşi timp, s-a reţinut că Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana a respins cererea formulată de persoana extrădabilă prin care aceasta a solicitat aplicarea prevederilor Legii nr. 210/2016, o copie a încheierii pronunţate în 12.03.2020 fiind ataşată la dosar. În consecinţă, Curtea a apreciat că, la acest moment, nu este incidentă amnistia, ca motiv de refuz al cererii de extrădare. De asemenea, s-a apreciat că aspectele invocate de apărător, în sensul că încheierea din 12 martie 2020 este netemeinică sau nelegală nu face obiectul cauzei de faţă.

3. Cu privire la nerespectarea dreptului la un proces echitabil, Curtea a reţinut că nu există suspiciuni privind încălcarea acestui drept de către instanţele ce au dispus condamnarea persoanei extrădabile. Din hotărârile judecătoreşti de condamnare rezultă că persoana extrădabilă a fost prezentă la judecată, a dat declaraţii în care a recunoscut parţial acuzaţiile, a fost asistată de apărător, a avut posibilitatea de a interoga martorii pe ale căror declaraţii s-a dispus condamnarea sa, a exercitat căile de atac legale, a fost reprezentată de un apărător şi în căile de atac, criticând, în cadrul acestor căi de atac numai individualizarea pedepsei şi modalitatea de executare a pedepsei. Prima instanţă a constatat că, deşi persoana solicitată a avut cunoştinţă de sancţionarea sa contravenţională iniţială (în sentinţa Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, se enumeră acest proces-verbal la categoria mijloacelor de probă din dosar) niciun moment nu a invocat principiul ne bis in idem la judecată. De asemenea, nu s-a invocat de către persoana solicitată sau de către apărătorii săi, nici un aspect care să vizeze o eventuală încălcare a dreptului la un proces echitabil sau a principiilor de drept. În opinia primei instanţe, faptul că persoana extrădabilă a fost cercetată penal după ce au trecut 6 luni ce la încheierea procesului-verbal de contravenţie nu înseamnă o atingere a dreptului la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât, procesul-verbal de contravenţie iniţial a fost şi anulat, iar aspectul că instanţa supremă a statului solicitant i-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenire a amnistiei nu poate reprezenta nicidecum o atingere adusă dreptului la un proces echitabil, din moment ce a fost motivată această soluţie prin prisma termenelor de formulare a unei astfel de cereri şi a procedurii legale de urmat în acest caz. Concluzionând, Curtea nu a identificat nicio încălcare a dreptului la un proces echitabil care să constituie un motiv de refuz al extrădării.

4. Motivul de refuz prevăzut de art. 21 punctul 1 lit. b) din Legea nr. 302/2004, în sensul că extrădarea este solicitată pentru urmărirea sau pedepsirea unei persoane pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social, persoana solicitată aparţinând platformei DA, contrară preşedintelui ţării, nu se aplică în cauză din moment ce nu se solicită extrădarea pentru urmărirea penală, ci pentru executarea unei pedepse definitive. Chiar dacă acest motiv s-ar aplica, Curtea a apreciat că infracţiunea săvârşită de persoana solicitată nu are nicio legătură cu criteriile indicate mai sus, iar, pe de altă parte, nu s-a invocat de către aceasta sau de către apărătorii săi, pe parcursul procesului penal, nici un aspect care să vizeze o inechitate pe motiv de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social. Faptul că persoana solicitată are apartenenţă la platforma DA nu conduce automat la concluzia că a fost persecutată din acest motiv, atâta vreme cât infracţiunea săvârşită nu are nicio legătură cu ideile politice sau confruntările politice din Republica Moldova.

5. Motivul de refuz prevăzut de art. 31 din Legea nr. 302/2004, în sensul că extrădarea nu poate fi acordată în cazurile în care persoana extrădabilă ar fi judecată în statul solicitant de un tribunal care nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a drepturilor la apărare, nu se aplică în cauză, persoana extrădabilă fiind judecată deja şi condamnată definitiv de instanţe imparţiale, independente, potrivit sistemului juridic al statului solicitant.

6. Motivul de refuz prevăzut de art. 32 din Legea nr. 302/2004, respectiv că persoana extrădabilă a fost judecată în lipsă, nu se aplică întrucât, astfel cum rezultă din sentinţa de condamnare, persoana extrădabilă a fost prezentă la judecată, audiată, recunoscând parţial acuzaţia.

7. Cu privire la excepţia nulităţii cererii de extrădare întrucât nu a fost semnată de Ministrul Justiţiei din Republica Moldova, Curtea a reţinut că a fost efectuat examenul de regularitate, conform Legii nr. 302/2004, examen ce vine tocmai să acopere astfel de potenţiale vicii. Din moment ce acest examen efectuat de Ministerul Justiţiei din România a stabilit că respectiva cerere de extrădare, emisă de Ministerul Justiţiei din Republica Moldova este conformă acordurilor internaţionale, Curtea a respins această solicitare a apărătorului.

8. Cu privire la presupusa nerespectare a principiul ne bis in idem, motivându-se că, iniţial persoana extrădabilă a fost sancţionată contravenţional şi că, pentru aceeaşi faptă, a fost ulterior condamnată penal, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 302/2004 stabilesc incidenţa acestui principiu numai în cazul existenţei a două procese penale în urma cărora s-au pronunţat două hotărâri judecătoreşti pentru aceeaşi faptă, situaţie care nu se regăseşte în prezenta cauză.

Pentru toate aceste motive, Curtea a respins ca nefondate toate motivele de refuz la extrădare formulate de apărătorul persoanei extrădabile.

Cu privire la referirile repetate ale apărătorului la temeinicia hotărârilor de condamnare, în sensul că nu s-a vizionat înregistrarea video (solicitându-se Curţii de Apel trimiterea acelui CD de la Judecătoria Ciocana), că iniţial s-a reţinut că focul de armă a fost în plan vertical, sau altfel de asemenea critici, instanţa de fond le-a respins, în temeiul art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, reţinând că nu sunt necesare comentarii suplimentare.

De asemenea, referirea apărării în sensul că trebuie solicitat de la Judecătoria Ciocana înscrisul care atestă că persoana extrădabilă a sunat la organele de poliţie, şi deci manifestă căinţă, a fost respinsă cu motivarea că, nu Curtea are competenţa să se pronunţe asupra aplicării legii de amnistie din Republica Moldova asupra speţei în care persoana extrădabilă a fost condamnată.

În concluzie, instanţa de fond, constatând că cererea de extrădare îndeplineşte toate condiţiile legale, că a fost efectuat examenul de regularitate de către Ministerul Justiţiei din România, că nu sunt incidente motive de refuz obligatoriu (astfel cum au fost analizate mai sus) sau opţional la extrădare (fapta persoanei extrădabile nu poate face obiectul unui proces penal în România, autorităţile din România nefiind competente după nici un criteriu, iar predarea acesteia nu este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate), că persoana extrădabilă nu este cetăţean român şi nici nu face parte din categoriile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 302/2004, că pedeapsa de executat este mai mare de 4 luni închisoare, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 a admis cererea de extrădare şi a dispus extrădarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Republica Moldova.

Împotriva sentinţei penale nr. 23/F din 19 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a formulat contestaţie persoana solicitată A., criticând-o, prin apărătorul ales, pentru motivele de nelegalitate şi netemeinicie dezvoltate în contestaţia scrisă şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, motive care, în rezumat, se referă la: respingerea cererii de administrare a probatoriului constând în înscrisuri şi audieri de martori; respingerea excepţiei nulităţii cererii de extrădare; respingerea cererii de amânare a soluţionării cererii de extrădare pentru un termen de două luni; respingerea opoziţiei la extrădare şi a cererii de extrădare. S-a solicitat de către apărare: în principal, suspendarea judecării contestaţiei până la soluţionarea definitivă a cererii de amnistie de către autorităţile judiciare din Republica Moldova; într-un prim subsidiar, admiterea excepţiei nulităţii cererii de extrădare, admiterea contestaţiei şi respingerea cererii de extrădate; în subsidiar secund, admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate şi soluţionarea cauzei, în principal, în sensul amânării soluţionării cererii de extrădare şi, în subsidiar, în sensul admiterii opoziţiei la extrădare şi respingerii cererii de extrădare.

Examinând hotărârea atacată, atât sub aspectul criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 4251 din C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază contestaţia formulată de persoana extrădabilă A. ca fiind nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează.

Obiectul procedurii de faţă îl constituie cererea nr. x din data de 2 martie 2020, prin care Ministerul Justiţiei din Republica Moldova, în baza Convenţiei europene de extrădare încheiată la Paris la 13.12.1957, a solicitat autorităţilor judiciare române, extrădarea cetăţeanului moldovean A., în vederea executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare la care acesta a fost condamnat prin sentinţa pronunţată de Judecătoria Chişinău (Ciocana), la data de 15 ianuarie 2019, pentru săvârşirea infracţiunii de huliganism prev. de art. 287 alin. (3) din C. pen. al Republicii Moldova.

În considerentele hotărârii judecătoreşti anterior menţionate, rămasă definitivă prin respingerea căilor de atac (apel şi recurs) declarate de contestatorul persoană extrădabilă s-a reţinut că, la data de 1.07.2016, în jurul orei 22:50, în timp ce acesta se afla în Chişinău, într-un loc public, respectiv în staţia de benzină B., la volanul unui autoturism C., a încălcat grav normele de ordine publică, manifestând o lipsă de respect crasă faţă de societate, insultând intenţionat şi fără motiv victima D., ameninţând-o şi făcând uz de arma marca E., trăgând în direcţia acesteia.

În acest context factual, prioritar, Înalta Curte va proceda la stabilirea cadrului normativ care guvernează prezenta cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 din C. pen., extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat internaţional la care România este parte ori pe bază de reciprocitate, în condiţiile legii.

Se observă că în raport cu vechea reglementare a extrădării (art. 9 din C. pen. anterior), care prevedea posibilitatea acordării extrădării şi în temeiul legii, art. 14 din C. pen. în vigoare a fost reformulat. Astfel, s-a prevăzut că extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat internaţional la care România este parte ori pe bază de reciprocitate, în condiţiile legii. De asemenea, din necesitatea de a se pune de acord reglementarea din legea penală română cu Convenţia de la Viena din 1969 pentru dreptul tratatelor, precum şi cu Legea nr. 590/2003 privind tratatele, acte în cuprinsul cărora termenul "tratat" reprezintă denumirea generică pentru acte juridice internaţionale interstatale indiferent de denumirea dată acestora (convenţie, acord, etc.), textul din noul C. pen. foloseşte termenul de " tratat" în loc de" convenţie", folosit în art. 9 din C. pen. anterior.

Dispoziţiile art. 14 din C. pen., anterior menţionate, stabilesc nu numai actele juridice internaţionale în baza cărora poate fi acordată sau solicitată extrădarea unei persoane, dar şi ordinea în care acestea trebuie să funcţioneze: mai întâi, tratatele, apoi declaraţiile de reciprocitate şi numai în lipsa acestora, legea internă.

Normele privind extrădarea din dreptul intern au caracter subsidiar, concluzie ce se desprinde din dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare, republicată, care prevăd că, prezenta lege se aplică în baza şi pentru executarea normelor interesând cooperare judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, pe care le completează în situaţiile nereglementate. În absenţa unei convenţii internaţionale, Legea nr. 302/2004, republicată, reprezintă, potrivit art. 5, dreptul comun aplicabil în materie, sub rezerva reciprocităţii.

În cauză, în cuprinsul cererii de extrădare, Ministerul Justiţiei din Republica Moldova a invocat Convenţia europeană de extrădare încheiată la Paris la data de 13.12.1957 .

Atât România cât şi Republica Moldova sunt părţi semnatare ale Convenţiei europene de extrădare încheiată la Paris la data de 13.12.1957 (împreună cu cele două Protocoale adiţionale la aceasta, primul din 15 octombrie 1975 şi cel de-al doilea, din 17 martie 1978), care a fost ratificată de România prin Legea nr. 80 din 9 mai 1997, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 89 din 14 mai 1997, modificată prin Legea nr. 74/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 324 din 18 aprilie 2005. Dispoziţiile Convenţiei europene de extrădare şi a celor două protocoale ale sale au fost transpuse în Legea nr. 302/2004, republicată (art. 18- 35 cuprinse în Secţiunea 1 din Capitolul I, Titlul II), care reprezintă dreptul intern în materie.

Totodată, între România şi Republica Moldova a fost încheiat la Chişinău, la data de 6 iulie 1996, Tratatul privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, ratificat prin Legea nr. 177/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 310 din 13.11.1997. În preambulul Tratatului se precizează că România şi Republica Moldova au hotărât să încheie acest instrument juridic internaţional în dorinţa de a perfecţiona colaborarea lor în domeniul asistenţei juridice în materie civilă şi penală.

Susţinerea apărării în sensul că în cauză nu este aplicabilă Convenţia europeană de extrădare, ci Tratatul privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, încheiat între România şi Republica Moldova (ale cărui dispoziţii au fost invocate atât în scris, cât şi oral în susţinerea motivelor de contestaţie), întrucât data încheierii şi ratificării Tratatului este ulterioară Convenţiei europene de extrădare, nu poate fi primită.

Art. 28 din Convenţia europeană de extrădare având denumirea marginală "Relaţii între prezenta Convenţie şi acordurile bilaterale" prevede la alin. (1) că prezenta Convenţie abrogă, în ceea ce priveşte teritoriile cărora se aplică, acele dispoziţii din tratate, convenţii sau acorduri bilaterale care, între două părţi contractante, guvernează materia extrădării, iar la alin. (2) că, părţile contractante nu vor putea încheia între ele acorduri bilaterale sau multilaterale decât pentru completarea dispoziţiilor prezentei convenţii sau pentru a înlesni aplicarea principiilor cuprinse în acestea.

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că părţile semnatare ale Convenţiei pot încheia între ele acorduri bilaterale sau multilaterale în materie de extrădare, doar în completarea dispoziţiilor Convenţiei şi pentru înlesnirea aplicării principiilor acesteia.

Alineatul 3 al art. 28 din Convenţie, invocat de apărare, potrivit căruia, când între două sau mai multe părţi contractante extrădarea se practică în temeiul unei legislaţii uniforme, părţile vor fi libere să-şi reglementeze raporturile mutuale în materie de extrădare, sprijinindu-se exclusiv pe acest sistem, independent de dispoziţiile prezentei convenţii, nu este aplicabil în cauză deoarece, între Republica Moldova şi România extrădarea nu se realizează în temeiul unei legislaţii uniforme.

Constatarea conform căreia Convenţia europeană de extrădare este aplicabilă în cauză corespunde şi rezultatului controlului de regularitate internaţională efectuat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, de către Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, care prin adresa din 9 martie 2020, de înaintare a cererii de extrădare către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a comunicat, între altele, că între România şi Republica Moldova se aplică dispoziţiile Convenţiei europene de extrădare - Paris, 13 decembrie 1957 .

În consecinţă, extrădarea din România a cetăţeanului moldovean A., la solicitarea autorităţilor din Republica Moldova, este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor prevăzute în Convenţia europeană de extrădare încheiată la Paris la data de 13.12.1957 (împreună cu Protocoalele adiţionale la aceasta, din 15 octombrie 1975 şi 17 martie 1978), în Tratatul privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, încheiat între România şi Republica Moldova (în măsura în care nu contravine dispoziţiilor Convenţiei) şi în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare, republicată.

În acest context legislativ, Înalta Curte va analiza legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de instanţa de fond, prin raportare la criticile formulate de apărare, astfel cum au fost dezvoltate în scris şi susţinute oral cu ocazia dezbaterii pe fond a contestaţiei.

Referitor la excepţia nulităţii cererii de extrădare, apărarea a susţinut că, în mod greşit a fost respinsă de către instanţa de fond cu motivarea că examenul de regularitate internaţională efectuat de Ministerul Justiţiei din România, conform art. 38 din Legea nr. 302/2004, republicată, are rolul să acopere potenţiale vicii, cum este şi cel privind lipsa semnăturii pe cererea de extrădare, a Ministrului Justiţiei din statul solicitant. S-a susţinut că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 302/2004, republicată întrucât, pe de o parte, între aspectele verificate de Ministerul Justiţiei nu se regăseşte cerinţa verificării semnăturii Ministrului Justiţiei (din statul care cere extrădarea), iar pe de altă parte, procesul de realizare a dreptului aparţine puterii judecătoreşti (respectiv instanţelor de judecată) şi nu puterii executive (ministrului sau Ministerului Justiţiei din România). Judecătorul, exponent al puterii judecătoreşti, este singurul în măsură să verifice legalitatea unor acte juridice - lato sensu, iar respingerea solicitării apărării adresată instanţei de judecată de a verifica dacă semnătura de pe cererea de extrădare aparţine Ministrului Justiţiei, cu motivarea că o asemenea verificare a fost deja realizată de către puterea executivă, admiţând în acest fel că îi este opozabilă, echivalează pe de o parte, cu o denegare de dreptate şi cu o încălcare a dreptului de acces liber la justiţie, iar pe de altă parte, cu o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat. A mai arătat apărarea că motivul pentru care a invocat în faţa instanţei de fond excepţia nulităţii cererii de extrădare este acela că potrivit legii din Republica Moldova, doar Ministrul Justiţiei poate semna cererea de extrădare (în cauză, cererea de extrădare nu este semnată de ministrul justiţiei, acesta nefiind în ţară la data semnării cererii).

Prealabil analizării acestor critici, Înalta Curte notează că potrivit art. 7 din Legea nr. 302/2004 republicată, cererile adresate autorităţilor judiciare române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel. O dispoziţie similară se regăseşte şi în art. 16 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova care în alin. (1) prevede că în executarea unei cereri de asistenţă juridică, autoritatea competentă solicitată aplică legea statului său. Autoritatea competentă solicitată poate să aplice, la cererea autorităţii competente solicitante, o procedură specială, în măsura în care nu contravine legii statului său.

Pornind de la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte va analiza dacă cererea de extrădare, în forma în care a fost transmisă de către statul solicitant statului solicitat, respectă cerinţele de fond şi de formă prevăzute în Tratatul privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, în Convenţia europeană de extrădare şi în Legea nr. 302/2004, republicată şi dacă semnarea acesteia de către o altă persoană decât Ministrul Justiţiei este sancţionată cu nulitatea, potrivit normelor de drept procesual penal român.

Potrivit art. 59 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova, cererea de asistenţă juridică în cauzele penale trebuie să cuprindă, pe lângă datele prevăzute la art. 15 şi descrierea succintă a faptelor şi încadrarea lor juridică. Datele pe care trebuie să le cuprindă cererea de asistenţă juridică, menţionate în art. 15 din Tratat sunt: denumirea autorităţii competente solicitante; denumirea autorităţii competente solicitate; indicarea cauzei în care se solicită acordarea asistenţei juridice; numele şi prenumele părţilor, calitatea procesuală, cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa acestora, iar în cazul persoanelor juridice, denumirea şi sediul lor; numele, prenumele şi adresa reprezentanţilor părţilor, atunci când este cazul, obiectul cererii şi datele necesare pentru îndeplinirea ei; menţionarea actelor anexate la cerere. Alineatul ultim. al art. 15 prevede că cererea de asistenţă juridică şi actele anexă vor purta ştampila oficială a autorităţii competente solicitante.

În continuare, în art. 67 din Tratat sunt menţionate actele ce trebuie anexate la cererea de extrădare.

De asemenea, în art. 12. pct. 1 din Convenţia de extrădare se prevede că cererea de extrădare se va formula în scris şi va fi prezentată pe cale diplomatică. Această dispoziţie a fost transpusă în art. 36 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată care prevede că cererea de extrădare, formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant se adresează Ministerului Justiţiei.

Din dispoziţiile legale anterior menţionate nu rezultă că cererea de extrădare trebuie să fie semnată, personal, de către ministrul justiţiei din statul solicitant.

Examinând cererea de extrădare se constată că a fost transmisă pe cale diplomatică, de către Ministerul Justiţiei din Republica Moldova (care potrivit art. 8 din Tratat, este organul central în domeniul cooperării judiciare internaţionale în materie civilă şi penală), Ministerului Justiţiei din România, este semnată, cuprinde toate datele menţionate în art. 15 din Tratat, poartă ştampila oficială a autorităţii competente solicitante şi este însoţită de actele anexă prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, republicată, art. 67 din Tratat şi art. 12 din Convenţie (sentinţa penală din data de 15.01.2019, prin care Judecătoria Chişinău a condamnat persoana solicitată la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea parţială a executării, aceasta urmând să execute, în concret, o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare; decizia penală din data de 28.05. 2019 a Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău prin care s-a respins apelul inculpatului, decizia din data de 4.12.2019 a Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie prin care s-a respins recursul inculpatului; dispoziţiile legale aplicabile; scrisoarea de înaintare a informaţiilor suplimentare; dispoziţia de executare; dovada cetăţeniei persoanei urmărite; dispoziţiile care reglementează prescripţia executării pedepsei; extras din legea nr. 210/2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25 -a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova).

În continuare, apărarea a susţinut că respingerea de către judecătorul fondului a cererii de administrare de probe pentru a se verifica dacă semnătura de pe cererea de extrădare aparţine Ministrului Justiţiei din statul solicitant, cu motivarea că o asemenea verificare a fost efectuată de Ministerul Justiţiei din România, în cadrul examenului de regularitate internaţională, deci de puterea executivă, admiţând în acest fel că îi este opozabilă, echivalează pe de o parte, cu o denegare de dreptate şi cu o încălcare a dreptului de acces la justiţie, iar pe de altă parte, cu o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 37 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, extrădarea din România se hotărăşte de justiţie.

Atribuţiile Ministerului Justiţiei sunt stabilite în conformitate cu obligaţiile asumate prin tratatele la care România este parte şi derivă din faptul că extrădarea este plasată în planul dreptului internaţional public, cât şi din faptul că încheierea şi negocierea tratatelor revine puterii executive care este şi cea care gestionează şi relaţiile internaţionale ale statului.

Examenul de regularitate internaţională efectuat de Ministerul Justiţiei prin direcţia de specialitate este o procedură obligatorie, prevăzută de lege, prealabilă soluţionării cererii de extrădare.

Astfel, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, "cererile se execută sau sunt transmise în vederea executării, după caz, ori de câte ori în urma controlului de regularitate efectuat se constată că acestea îndeplinesc condiţiile de formă şi fond prevăzute de prezenta lege, tratatele la care România este parte, precum şi, dacă este cazul, de înţelegerile ori bunele practici stabilite în relaţia cu statul solicitat ori solicitant".

De asemenea, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cererea de extrădare, formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, se adresează Ministerului Justiţiei care, în exercitarea atribuţiilor de autoritate centrală, prin direcţia de specialitate, îndeplineşte între alte activităţi, pe cele menţionate la art. 37 alin. (4) lit. a)-d), respectiv: primirea cererii de extrădare; examinarea cererii de extrădare şi a actelor anexate acesteia din punctul de vedere al regularităţii internaţionale, în condiţiile prev. de art. 38; transmiterea cererii de extrădare şi a actelor anexate acesteia, procurorului general competent; restituirea motivată a cererii de extrădare şi a actelor anexate, în cazurile prevăzute la art. 38 alin. (4).

Potrivit art. 38 din Legea nr. 302/2004, republicată, examenul de regularitate internaţională are ca scop verificarea conformităţii cererii de extrădare şi a actelor anexate acesteia cu dispoziţiile tratatelor internaţionale aplicabile, inclusiv cu declaraţiile formulate de România în baza dispoziţiilor unor convenţii multilaterale. În concret, în cadrul examenului de regularitate internaţională se verifică dacă: între România şi statul solicitant există norme convenţionale ori reciprocitate pentru extrădate; la cererea de extrădare sunt anexate actele prevăzute de tratatul internaţional aplicabil; cererea şi actele anexate sunt însoţite de traducerile prevăzute în art. 14; există una dintre limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3.

În cauză, în urma efectuării examenului de regularitate internaţională, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, a constatat că persoana a cărei extrădare se cere are cetăţenia Republicii Moldova; între România şi Republica Moldova se aplică dispoziţiile Convenţiei europene de extrădare - Paris, 13 decembrie 1957; extrădarea este supusă condiţiilor prevăzute la art. 18-35 din Legea nr. 302/2004; din datele deţinute, nu este incidentă nici una din limitele acordării cooperării judiciare prev. la art. 3 din Legea nr. 302/2004, republicată .

În consecinţă, constatând că cererea de extrădare îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă prevăzute în Tratat, în Convenţia de extrădare şi în Legea nr. 302/2004, republicată şi că potrivit normelor de drept procesual penal român, semnarea acesteia de către o altă persoană decât Ministrul Justiţiei din statul solicitant nu este sancţionată cu nulitatea, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii cererii de extrădare formulată de apărătorul contestatorului persoană extrădabilă.

Referitor la critica ce vizează respingerea cererii de amânare a soluţionării cererii de extrădare, apărarea a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 51 şi art. 52 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât informaţiile comunicate de statul solicitant sunt insuficiente pentru a permite statului român să pronunţe o hotărâre în aplicarea prezentei legi. În concret, apărarea a susţinut că nu există informaţii complete referitoare la situaţia juridică personală a contestatorului, în principal, în ce priveşte nesoluţionarea, în mod definitiv şi irevocabil a cererii prin care acesta a solicitat autorităţilor judiciare din statul solicitant să constate că fapta pentru care a fost condamnat a fost amnistiată.

Înalta Curte notează că amânarea soluţionării cererii de extrădare este una din soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa învestită cu judecarea cererii de extrădare, prevăzută în art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, care se dispune însă, în situaţia în care este necesar a se primi informaţii suplimentare de la statul solicitant, potrivit art. 51, adică atunci când informaţiile comunicate de acesta din urmă se dovedesc insuficiente pentru a permite statului român să pronunţe o hotărâre în aplicarea prezentei legi. În această situaţie, instanţa competentă poate să solicite complinirea informaţiilor necesare, scop în care fixează un termen de două luni.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază, faţă de conţinutul informaţiilor la care face referire apărare (nesoluţionarea, în mod definitiv şi irevocabil a cererii prin care contestatorul a cerut instanţei de judecată din statul solicitant să constate că fapta pentru care a fost condamnat a fost amnistiată), că înscrisurile depuse la dosar (Legea nr. x/2016 cu privire la amnistie în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, încheierea prin care Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana s-a pronunţat asupra cererii depusă de contestator cu privire la aplicarea prevederilor Legii de amnistie, decizia prin care instanţa de recurs s-a pronunţat asupra cererii prin care contestatorul a solicitat să i se aplice legea de amnistie), oferă suficiente date pentru pronunţarea unei soluţii în aplicarea Legii nr. 302/2004. Prin urmare, Înalta Curte reţine că şi această critică a apărării este neîntemeiată şi, în consecinţă, urmează a o respinge, ca atare.

În ce priveşte critica ce vizează respingerea opoziţiei la extrădare şi, implicit, a cererii de extrădare, apărarea a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins motivele de refuz al extrădării menţionate în opoziţia la extrădare. În susţinerea acestei critici, apărarea a invocat dispoziţiile din Tratat, din Legea nr. 302/2004, republicată şi din Decizia -cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind manatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI).

Prealabil, Înalta Curte apreciază că, deşi contestatorul a formulat opoziţie la extrădare, argumentele sale nu se încadrează în dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit cărora, opoziţia nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare (alin. (3), ci, dimpotrivă, observă că acesta nu şi-a contestat în niciun moment identitatea, nici în declaraţia dată în faţa procurorului la 20.02.2020 şi nici în declaraţiile date la instanţa de fond, la datele de: 21.02.2020, cu ocazia examinării propunerii de luare a măsurii arestării provizorii în vederea extrădării; 9.03.2020, când s-a acordat termen ca persoana extrădabilă, prin apărător, să depună în scris la dosar opoziţia la extrădare şi 19.03.2020, cu ocazia soluţionării cererii de extrădare .

De asemenea, Înalta Curte, apreciază că actele şi lucrările dosarului nu evidenţiază existenţa niciunuia dintre motivele obligatorii de refuz al extrădării invocate de apărare în motivele de contestaţie scrise şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, care sunt identice cu cele formulate la instanţa de fond.

În concret, apărarea a invocat ca prim motiv de refuz al extrădării, cel de la art. 65 pct. 1 din Tratat care prevede că, Părţile contractante nu îşi extrădează proprii cetăţeni. S-a susţinut că, faţă de împrejurarea că persoana solicitată a formulat o cerere pentru dobândirea cetăţeniei române, se impunea ca instanţa de fond să administreze probe pentru a se vedea stadiul soluţionării acesteia, pentru că în cazul în care cererea a fost/este admisă, extrădarea va fi refuzată.

Înalta Curte reţine că art. 65 pct. 1 din Tratat nu este incident în cauză întrucât persoana extrădabilă este cetăţean moldovean, astfel cum rezultă din adeverinţa nr. x din 28.02.2020 emisă de Agenţia Servicii Publice a Republicii Moldova - Departamentul înregistrare şi evidenţă a populaţiei .

De asemenea, Înalta Curte reţine că susţinerea apărării în sensul că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea privind solicitarea de relaţii cu privire la modul de soluţionare a cererii de dobândire a cetăţeniei române, formulată de contestator, este neîntemeiată întrucât, dispoziţiile art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată nu exceptează de la extrădare persoana extrădabilă care are şi cetăţenia statului solicitant. Prin urmare, întrucât, aşa cum s-a arătat, contestatorul persoană extrădabilă este cetăţean moldovean, redobândirea de către acesta a cetăţeniei române nu ar fi constituit un motiv obligatoriu de refuz al extrădării.

În continuare, Înalta Curte reţine că, reglementând condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se dispune extrădarea, art. 18 din Legea nr. 302/2004, republicată, prevede că pot fi extrădate din România, conform acestei legi, la cererea unui stat străin, persoanele aflate pe teritoriul său care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni ori sunt căutate în vederea executării unei măsuri de siguranţă, a unei pedepse sau a unei alte hotărâri a instanţei penale în statul solicitant. O dispoziţie similară se regăseşte şi în art. 64 alin. (1) din Tratat care prevede că "părţile contractante se obligă să-şi extrădeze reciproc, la cerere, în condiţiile prezentului tratat, persoanele aflate pe teritoriul lor, pentru a fi trase la răspundere penală sau pentru executarea pedepsei".

Din cererea de extrădare şi actele anexate acesteia rezultă că persoana extrădabilă a fost condamnată de către autoritatea judiciară din statul solicitant (Judecătoria Ciocana) la pedeapsa de 1 an şi 6 luni privaţiune de libertate, pentru comiterea infracţiunii de huliganism, prev. de art. 287 alin. (3) din C. pen. moldovean, hotărâre rămasă definitivă prin respingerea apelului şi recursului declarate de aceasta . De asemenea, la data formulării cererii de extrădare, persoana solicitată se afla pe teritoriul României, fiind iniţial reţinută pe o perioadă de 24 de ore, în baza ordonanţei de reţinere din data de 20.02.2020 şi ulterior arestată provizoriu, în vederea extrădării, pe o perioadă de 30 de zile, conform încheierii din data de 21.02.2020 .

Deopotrivă, Înalta Curte apreciază că în speţă, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât contestatorul nu face parte parte din categoria persoanelor exceptate de la extrădare, nefiind cetăţean român (alin. (1) lit. a) şi nici solicitant de azil sau beneficiar al statutului de refugiat sau al protecţiei subsidiare, căruia extrădarea în ţara de origine i-ar pune în pericol viaţa ori libertatea sau ar conduce la supunerea la tortură, tratamente inumane şi degradante (alin. (1) lit. b), după cum nu se bucură în România de imunitate de jurisdicţie (alin. (1) lit. c) şi nici nu a fost citat, din străinătate, în vederea audierii în faţa unei autorităţi judiciare române (alin. (1) lit. d).

În continuare, apărarea a susţinut că un alt motiv de refuz al extrădării se întemeiază pe art. 65 pct. 2 lit. c) din Tratat care prevede că extrădarea va fi, de asemenea, refuzată, dacă . . . . . . . . . . . . .c) Potrivit legii uneia dintre părţile contractante, infracţiunea pentru care se cere extrădarea este amnistiată sau acţiunea penală nu poate fi exercitată ori hotărârea nu poate fi executată ca urmatre a împlinirii termenului de prescripţie sau pentru alt temei legal. S-a susţinut că această dispoziţie din Tratat trebuie interpretată în sensul existenţei unei legi şi nu în sensul existenţei unei hotărâri de amnistie, a unui act de aplicare a legii, aşa cum a procedat instanţa de fond care a respins opoziţia la extrădare, ţinând cont de hotărârea de respingere a cererii de amnistie formulată de contestator, care nici nu este definitivă.

Prealabil, Înalta Curte notează că şi, în ipoteza în care analiza acestei critici s-ar realiza în conformitate cu dispoziţiile Tratatului încheiat între România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, aşa cum a susţinut apărarea (deşi, aşa cum s-a menţionat anterior, Tratatul este aplicabil, în măsura în care dispoziţiile acestuia nu contravin Convenţiei europene de extrădare), critica formulată de apărare nu este întemeiată.

Într-adevăr, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 293-305 art. 632, din data de 9.09.2016, a fost publicată Legea nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25- a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova . Potrivit dispoziţiilor acestei legi, acordarea amnistiei este condiţionată de îndeplinirea de către persoanele bănuite, învinuite, inculpate, a anumitor condiţii (manifestarea unei căinţe în cadrul procesului penal, comportamentul pozitiv pe timpul executării pedepsei), iar constatarea îndeplinirii acestor condiţii se realizează de către organele judiciare. Astfel, în art. 1 alin. (1) din legea menţionară se prevede că "Prezenta lege se aplică condiţionat şi exclusiv . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ." acelor persoane bănuite, învinuite şi inculpate care îndeplinesc anumite condiţii (manifestă căinţă activă în cadrul procesului penal, sunt caracterizate pozitiv pe parcursul executării pedepsei etc.), iar potrivit alin. (3) al art. 1, aplicarea oricărei modalităţi de liberare de pedeapsă penală, prevăzute de prezenta lege, poate avea loc doar în condiţiile în care organul de urmărire penală, instanţa de judecată sau judecătorul de instrucţie constată întrunirea cerinţelor stipulate la alin. (1).

Prin urmare, în condiţiile în care organul judiciar competent al statului solicitant nu a constatat amnistiată infracţiunea pentru care contestatorul persoană extrădabilă a fost condamnat la pedeapsa pentru care a cărei executare se cere extrădarea (dimpotrivă o instanţă de judecată a respins cererea acestuia cu privire la aplicarea Legii nr. 210/2016, hotărâre care nu este definitivă), se apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 65 pct. 2 lit. c) din Tratat, invocate de apărare.

Revenind la dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte reţine că potrivit art. 4 din Titlul IV din Convenţia europeană de extrădare (al doilea Protocol adiţional la Convenţie, din 17 martie 1978), care au fost preluate în Legea nr. 302/2004, republicată (art. 34), extrădarea nu se va admite pentru o infracţiune acoperită de amnistie în statul solicitat, dacă acesta avea competenţa să urmărească această infracţiune potrivit propriei sale legi penale.

Contestatorul persoană extrădabilă a fost condamnat pentru infracţiunea de huliganism, prevăzută de art. 287 alin. (3) din C. pen. moldovean, faptă care are corespondent în legea română, în infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 371 din C. pen., iar autoritatea judiciară din România avea competenţa să o urmărească. Această infracţiune nu este însă amnistiată potrivit legislaţiei penale din România. În consecinţă, susţinerea apărării în sensul respingerii cererii de extrădare pe motiv că potrivit legii statului solicitant fapta pentru care a fost condamnat contestatorul a fost amnistiată, nu poate fi primită.

În continuare, apărarea a susţinut, invocând dispoziţiile art. 21 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu există suspiciuni privind încălcarea de către instanţele din statul solicitant a dreptului contestatorului la un proces echitabil în condiţiile în care, instanţa de recurs nu s-a pronunţat pe cererea de amnistie pe care acesta a formulat-o deşi, o asemenea cerere putea fi introdusă oricând, până la închiderea dezbaterilor, amnistia fiind o cauză care înlătură răspunderea penală pentru fapta săvărşită. S-a susţinut că lipsirea contestatorului de un proces echitabil continuă şi în prezent întrucât, aşa cum rezultă din sentinţa din data de 12 martie 2020, "judecătorul se pronunţă pentru amnistie pe cazul din legea constând în existenţa unei hotărâri de condamnare la momentul intrării în vigoare a legii de amnistie, când în realitate trebuia să se pronunţe pe cazul din lege vizând săvărşirea faptei înainte de intrarea în vigoare a legii de amnistie".

În cadrul aceleiaşi critici, apărarea a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că persoana extrădabilă nu a invocat în faţa instanţelor din statul solicitant principiul ne bis in idem. Astfel: persoana extrădabilă a invocat amnistia, cauză care înlătură răspunderea penală; nu putea invoca existenţa unei a două pedepse (deci nu putea invoca principiul ne bis in idem) decât după ce a fost condamnat; a invocat în faţa instanţelor de apel şi recurs motive de nelegalitate şi netemeinicie, însă nu au fost avute în vedere de către instanţe; cu privire la verificarea încălcării dreptului la un proces echitabil, din perspectiva principiului ne bis in idem, aceasta se va face de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în urma plângerii pe care contestatorul a făcut-o împotriva Republicii Moldova. A concluzionat apărarea că lăsarea nesoluţionată a unei cereri de amnistie şi respingerea ei ca inadmisibilă reprezintă o încălcare a dreptului contestatorului la un proces echitabil şi a accesului la justiţie, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Susţinerea apărării în sensul că, lăsarea nesoluţionată a unei cereri de amnistie şi respingerea ei ca inadmisibilă reprezintă o încălcare a dreptului contestatorului la un proces echitabil şi a accesului la justiţie, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu este întemeiată.

În realitate, critica formulată vizează nemulţumirea apărării privind modul de interpretare de către autorităţile judiciare din statul solicitant a dispoziţiilor legale referitoare la termenul în care trebuia introdusă cererea de amnistie (în cazul deciziei pronunţate de instanţa de recurs) respectiv, a dispoziţiilor din Legea de amnistie nr. 210/2016 (în cazul sentinţei prin care a fost soluţionată cererea de amnistie).

Accesul liber la justiţie ca şi componentă a dreptului la un proces echitabil presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, adică posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi în modalităţile instituite de lege. Nesoluţionarea favorabilă de către instanţă a cererii unei părţi, omisiunea acesteia de a recurge la căile procedurale prevăzute de lege sau introducerea unei căi de atac după expirarea termenului prevăzut de lege, nu echivalează cu îngrădirea dreptului de acces la justiţie.

În cauză, prin decizia din data de 4.12.2019, Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie a respins ca inadmisibil "recursul ordinar declarat de avocata F. împotriva sentinţei Judecătoriei Chişinău din 15 ianuarie 2019 şi deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel din Chişinău din 28 mai 2019, în privinţa inculpatului A., pe motiv că este vădit neîntemeiat". Referitor la cererea de amnistie, în considerentele acestei decizii se reţine că, "La data de 4 decembrie 2019, inculpatul (A., s.n.) a depus o cerere în care solicită aplicarea prevederilor Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, cu încetarea procesului penal în baza art. 287 alin. (3) C. pen..", motivând că "s-a căit sincer de cele săvârşite, a reparat prejudiciul cauzat părţii vătămate, lipsind interdicţii de aplicare a legii menţionate, pct. 5.1.". Instanţa de recurs a reţinut că este "în imposibilitate de a se pronunţa asupra cererii inculpatului privind aplicarea actului de amnistie, deoarece nu este conformă modului prevăzut de lege şi este depusă peste termenul de declarare a recursului, prescris în art. 422 C. proc. pen., inculpatul nefiind lipsit de dreptul de a iniţia această chestiune în procedura executării pedepsei, potrivit art. 469 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen. (pct. 5.1. din decizie) ". Rezultă că instanţa de recurs (ale cărei constatări cu privire la termenul în care a fost formulată cererea de acordare a amnistiei, nu pot fi cenzurate în prezenta procedură) i-a recunoscut contestatorului persoană extrădabilă dreptul de a formula cerere prin care să se constate că fapta pentru care a fost condamnat a fost amnistiată, în procedura executării pedepsei, constatare în raport de care, nu poate fi primită susţinerea apărării în sensul încălcării dreptului acestuia de acces la justiţie.

Referitor la sentinţa pronunţată de Judecătoria Chişinău (sediul Ciocana) la data de 12 martie 2020, prin care s-a respins "ca fiind neîntemeiată cererea depusă de către A. cu privire la aplicarea prevederilor Legii cu privire la amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova", Înalta Curte notează că nu are competenţa de a verifica temeinicia motivelor pentru care judecătorul a respins cererea contestatorului. Faţă de împrejurarea că această hotărâre nu este definitivă (fiind supusă recursului, aşa cum se menţionează în dispozitiv), contestatorul având deci posibilitatea legală de a cere instanţei ierarhic superioare să verifice legalitatea şi temeinicia sentinţei, susţinerea apărării în sensul că în continuare, prin pronunţarea acestei hotărâri, persoanei extrădabile i se încalcă dreptul la un proces echitabil, nu poate fi primită.

Susţinerile apărării în sensul că avocaţii contestatorului au invocat amnistia, atât la judecata în primă instanţă, cât şi la judecata în apel (în acelaşi sens fiind şi declaraţia dată de contestator în faţa judecătorului la 21.02.2020, fila x verso, dosar instanţă de fond), respectiv, că motivele de nelegalitate şi netemeinicie ale sentinţei nu au fost avute în vedere de instanţele de control judiciar (apel şi recurs), nu sunt confirmate de actele şi lucrările dosarului din al căror conţinut rezultă că nici la instanţa de fond şi nici la instanţa de apel, contestatorul persoană extrădabilă, care a beneficiat de asistenţă juridică calificată, fiind asistat de apărător ales, (el fiind prezent în faţa instanţei de fond la toate termenele, cu excepţia ultimului termen de judecată, aspect ce rezultă din cuprinsul declaraţiei date în faţa judecătorului, cu ocazia soluţionării propunerii de luare a măsurii arestării provizorii în vederea extrădării, la 21.02.2020, dosar instanţă de fond) nu a solicitat instanţelor de fond şi apel aplicarea Legii de amnistie nr. 210/2016, deşi la data de 15.01.2019 (când s-a soluţionat cauza în primă instanţă), respectiv la data de 28.05.2019 (când s-a soluţionat cauza în apel), acest act normativ era în vigoare, fiind publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova la data de 9.09.2016 .

Din considerentele sentinţei instanţei de fond rezultă că la data de 17.01.2018, contestatorul, asistat de apărătorul ales, a formulat o cerere prin care a învederat faptul că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptelor indicate în rechizitoriu, nu a solicitat administrarea de probe noi şi a cerut examinarea cauzei pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, cerere care a fost admisă de judecătorul fondului. Fiind audiat, în continuare la termenul din 9.11.2018, contestatorul a arătat că susţine declaraţia din data de 17.01.2018 (prin care a solicitat judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală), iar cererea apărătorului său ales a vizat modalitatea de individualizare a pedepsei. În faţa instanţei de apel, din considerentele deciziei pronunţate de această instanţă rezultă că apărătorul ales al contestatorului persoană extrădabilă, a criticat sentinţa primei instanţe, exclusiv din perspectiva modalităţii de executare a pedepsei, solicitând să se dispună suspendarea condiţionată a acesteia, conform art. 90 din C. pen.

În ce priveşte principiul ne bis in idem, Înalta Curte reţine că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cooperarea judiciară internaţională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfăşurat un proces penal pentru aceeaşi faptă şi dacă, printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului openal (lit. a) sau dacă, pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei graţieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părţii neexecutate sau dacă s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei şi a expirat termenul prevăzut la art. 82 alin. (3) din C. pen., respectiv termenul de supraveghere prevăzut la art. 84 din C. pen. fără a interveni revocarea sau anularea acestora (lit. b).

Din dispoziţiile legale anterior menţionate rezultă că principiul ne bis in idem se aplică situaţiilor în care o persoană este urmărită penal pentru o faptă pentru care a fost, anterior, condamnată sau achitată în mod definitiv, interzicând proceduri penale paralele sau condamnări succesive pentru aceeaşi faptă. Contestatorul persoană extrădabilă nu se află însă, în nici una dintre ipotezele reglementate la art. 8 din Legea nr. 302/2004, republicată. Împotriva acestuia nu s-a desfăşurat un proces penal finalizat cu pronunţarea unei hotărâri definitive de achitare sau de încetare a procesului penal pentru aceeaşi faptă, ci, la data de 8 iulie 2016, a fost încheiat procesul-verbal de contravenţie nr. x 9273 4942 1052 din 8.07.2016, prin care i s-a aplicat sancţiunea contravenţională a amenzii în cuantum de 2.000 RON .

În continuare, invocând dispoziţiile art. 21 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, care prevăd că extrădarea va fi refuzată dacă există motive serioase să se creadă că este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motiv de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de aparteneţă la un anumit grup social, apărarea a susţinut că persoana solicitată a fost şi este urmărită politic (sentinţa de condamnare şi încălcarea dreptului la un proces echitabil, fiind consecinţa opiniilor sale politice şi ideologice), ca urmare a apartenenţei la Platforma DA, care dezvoltă anumite orientări politice şi ideologice, contrară lui G. şi ai cărei membrii au fost urmăriţi şi condamnaţi politic. A mai susţinut apărarea că persoana solicitată A. este întreprinzător şi, în urma refuzului de a face anumite favoruri care i-au fost cerute pentru a fi lăsat să construiască, a fost urmărit, ameninţat, în final, condamnat şi că, datorită proceselor pe care le are cu statul Republicii Moldova, în contencios administrativ pentru diverse abuzuri/vătămări, a devenit o persoană incomodă.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 21 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, nu sunt incidente în cauză deoarece extrădarea contestatorului se solicită în scopul executării pedepsei de 1 an şi 6 luni la care a fost condamnat definitiv, şi nu în vederea efectuării urmăririi penale sau pedepsirii acestuia. Chiar şi în ipoteza în care aceste dispoziţii legale ar fi incidente, Înalta Curte apreciază că afirmaţiile apărării nu sunt susţinute de elemente obiective care să confirme că, în privinţa persoanei extrădabile există motive serioase să se creadă că extrădarea este solicitată în scopul pedepsirii pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de aparteneţă la un anumit grup social, de vreme ce, din hotărârile pronunţate în cauză rezultă că fapta de huliganism pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat definitiv (după exercitarea căilor de atac prevăzute de lege) a avut loc în cadrul unui conflict privat cu o altă persoană şi că nu are caracter politic, militar sau economic.

De asemenea, Înalta Curte reţine că prin sintagma " motive serioase" trebuie să se înţeleagă nu doar simpla existenţă a unei stări de spirit a celui în cauză, ci o situaţie obiectivă pe care se bazează aceasta. Aşadar, susţinerile apărării nu pot fi analizate în abstract, ci raportat la condiţiile existente în Republica Moldova, astfel încât temerea contestatorului ar putea fi considerată un "motiv serios" doar dacă s-ar putea stabili, într- o măsură rezonabilă, că extrădarea sa este solicitată în scopul pedepsirii pe motive de opinii politice ori de apartenenţă la un anumit grup social, ceea ce nu este cazul în speţă. Simpla apartenenţă a contestatorului persoană solicitată la o platformă care, potrivit susţinerilor apărării dezvoltă anumite orientări politice şi ideologice, contrare lui G., prin ea însăşi nu se poate circumscrie noţiunii de " motive serioase" la care se referă art. 21 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În plus, statul solicitant a dat asigurări, în cuprinsul cererii de extrădare că persoana care este supusă extrădării nu poate fi trasă la răspundere penală şi condamnată, supusă executării pedepsei, precum şi transmisă unui stat terţ spre pedepsire, pentru infracţiunea săvărşită de ea până la extrădare, pentru care ea nu a fost extrădată, dacă în privinţa acestei cauze lipseşte consimţământul statului străin care a extrădat-o, respectiv, că această persoană poate părăsi teritoriul statului solicitant în termen de 45 de zile de la încheierea procedurii, fapt care corespunde dispoziţiilor art. 14 din Convenţia europeană de extrădare .

Apărarea a mai invocat ca motiv de respingere a cererii de extrădare, cel prevăzut la art. 31 din Legea nr. 302/2004, republicată, care prevede că, România nu va acorda extrădarea în cazurile în care persoana extrădabilă ar fi judecată în statul solicitant de un tribunal care nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a drepturilor la apărare sau de un tribunal naţional instituit anume pentru cazul respectiv ori dacă extrădarea este cerută în vederea executării unei pedepse pronunţate de acel tribunal.

Dispoziţia legală anterior menţionată nu este incidentă în prezenta cauză deoarece extrădarea contestatorului persoană solicitată este cerută de statul solicitant în vederea executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare la care acesta a fost condamnată definitiv, şi nu pentru judecarea sa. Nu este incidentă în cauză nici ipoteza că pedeapsa pentru a cărei executare a fost cerută extrădarea contestatorului a fost pronunţată de un tribunal care nu i-a respectat garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a dreptului la apărare sau de un tribunal naţional instituit anume pentru cazul contestatorului. Aşa cum rezultă din hotărârile ataşate la dosar, atât la instanţa de fond, cât şi la instanţa de apel şi ulterior, la instanţa de recurs, contestatorului persoană solicitată i-a fost respectat dreptul la apărare, acesta fiind asistat/reprezentat de către apărător ales.

În continuare, apărarea a invocat ca motiv de respingere a cererii de extrădare, art. 32 din Legea nr. 302/2004, republicată, care prevede că în cazul în care se solicită extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse pronunţate printr-o hotărâre dată în lipsă împotriva sa, statul român poate refuza extrădarea în acest scop, dacă apreciază că procedura de judecată a nesocotit dreptul la apărare recunoscut oricărei personae suspectate sau acuzate de săvărşirea unei infracţiuni. Totuşi, extrădarea se va acorda dacă statul solicitant dă asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a cărei extrădare este cerută dreptul la o nouă procedură de judecată care să îi salvgardeze drepturile la apărare. Hotărârea de extrădare îndreptăţeşte statul solicitant fie să treacă la o nouă judecată în cauză, în prezenţa condamnatului, dacă acesta nu se împotriveşte, fie să îl urmărească pe extrădat, în caz contrar (alin. (1).Când statul roman comunică persoanei a cărei extrădare este cerută hotărârea dată în lipsă împotriva sa, statul solicitant nu va considera această comunicare ca o notificare care atrage efecte faţă de procedura penală în acest stat (alin. (2).

Înalta Curte reţine din sentinţa pronunţată de Judecătoria Chişinău (sediul Ciocana) că persoana extrădabilă a fost prezentă la judecată şi audiată la data de 9.11.2018, în prezenţa apărătorului ales, ocazie cu care a declarat că susţine declaraţia din şedinţa din 17.01.2018, când a înaintat o cerere privind recunoaşterea în totalitate a vinovăţiei în săvărşirea faptelor indicate în rechizitoriu, nu a solicitat administrarea de probe noi şi a cerut examinarea cauzei pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, cerere care a fost admisă de instanţă . Şi în declaraţia dată în prezenta cauză, în faţa judecătorului de la instanţa de fond, la 21.02.2020, cu ocazia soluţionării cererii de luare a măsurii arestării provizorii, contestatorul a susţinut că a fost prezent în faţa instanţei de fond, la toate termenele de judecată, mai puţin la ultimul termen şi că are cunoştinţă de hotărârea pronunţată împotriva sa . De asemenea, din hotărârile ataşate la dosarul cauzei (sentinţa din data de 15 ianuarie 2019, pronunţată de Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, decizia din data de 28 mai 2019 pronunţată de Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău şi decizia din data de 4 decembrie 2019 pronunţată de Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie, dosar instanţă de fond) rezultă că persoana solicitată a beneficiat de asistenţă juridică calificată, fiind asistată/reprezentată de apărător ales, nefiind astfel întemeiată susţinerea apărării în sensul că acesteia nu i s- a respectat dreptul la apărare.

Prin urmare, în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 302/2004, republicată, aşa cum a susţinut apărarea.

În ce priveşte Decizia - Cadru a Consiliului din 13 iunie 2002, privind mandatul european de arestare (nr. 2002/584/JAI), invocată de apărare în susţinerea ideii că autorităţile din statul solicitant i-au încălcat contestatorului drepturile, nu este incidentă în cauză, acest instrument juridic fiind aplicabil în relaţia dintre statele membre ale Uniunii Europene. Ori, Republica Moldova, nefiind ţară membră a Uniunii Europene, în cauză sunt aplicabile, aşa cum s-a menţionat, dispoziţiile Convenţiei europene de extrădare încheiată la Paris la data de 13.12.1957 (împreună cu Protocoalele adiţionale la aceasta, din 15 octombrie 1975 şi 17 martie 1978), ale Tratatului încheiat între România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală şi ale Legii nr. 302/2004, republicată.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu este aplicabilă în cauză jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată de apărare, în sensul că persoana solicitată riscă să sufere în statul solicitant o "denegare flagrantă de justiţie " (ceea ce s-a şi întâmplat având în vedere existenţa unei legi de amnistie) deoarece aşa cum s-a arătat, nu a existat un refuz al organelor judiciare de a soluţiona o cerere de amnistie, iar nemultumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată nu poate echivala cu o " denegare flagrantă de justiţie ".

În ce priveşte Hotărârea pronunţată în cauzele conexe C-404/15 şi C-659/15 PPU, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost chemată să se pronunţe în legătură cu interpretarea art. 1 alin. (3), art. 5 şi 6 din Decizia - Cadru a Consiliului din 13 iunie 2002, privind mandatul european de arestare (nr. 2002/584/JAI), într-o chestiune care viza posibilitatea instanţei de executare a mandatului european de arestare de a solicita informaţii de la statul solicitant în legătură cu condiţiile de detenţie pentru a aprecia compatibilitatea acestora cu drepturile fundamentale ale omului. Or, aşa cum s-a arătat Decizia - Cadru a Consiliului din 13 iunie 2002, privind mandatul european de arestare (nr. 2002/584/JAI) este instrumentul juridic internaţional aplicabil în relaţiile dintre statele membre ale Uniunii Europene.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că hotărârea contestată este legală şi temeinică, în mod corect instanţa de fond reţinând că cererea de extrădare îndeplineşte toate condiţiile legale pentru a fi admisă, nu sunt incidente motive de refuz obligatoriu sau opţional la extrădare, persoana extrădabilă nu este cetăţean român şi nici nu face parte din categoriile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 302/2004, republicată, iar pedeapsa de executat este mai mare de 4 luni închisoare.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 23/F din data de 19 martie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul-persoană extradabilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 23/F din data de 19 martie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul-persoană solicitată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 martie 2020.

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Şedinţa publică din 12 mai 2020

Asupra îndreptării erorii materiale de faţă;

Potrivit art. 278 alin. 1 Cod procedură penală, "erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală, de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de cameră preliminară ori de instanţa care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu."

Constatând că în cuprinsul minutei deciziei penale nr. 215 din 31 martie 2020, pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 894/1/2020, s-a consemnat calitatea contestatorului A. ca fiind persoană solicitată în loc de persoană extrădabilă,

În baza art. 278 din Codul de procedură penală,

DISPUNE:

Îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta deciziei penale nr. 215 din 31 martie 2020 pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 894/1/2020, în sensul că se va menţiona în loc de persoana solicitată A., persoană extrădabilă A..

Despre această îndreptare se va face menţiune la sfârşitul actului corectat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2020.