European Arrest Warrant surrender: Inadmissibility of appeal against final decision confirming consent to surrender and mandatory deferral during domestic imprisonment

Deliberând asupra contestaţiei formulate de persoana solicitată A., constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 14/PI/2020 din 6 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Austria cu privire la executarea mandatului european de arestare, emis de Tribunalul de Land Wiener Neustadt - Austria, la data de 31 ianuarie 2020, în dosarul de referinţă nr. 40Hv21/19w, faţă de persoana solicitată A., aflat în stare de detenţie în Penitenciarul Oradea.

În temeiul art. 114 alin. (1) cu referire la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. până la executarea la termen a pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 56 din data de 12 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, sau până la punerea în libertate, ca urmare a liberării condiţionate.

S-a constatat că persoana solicitată a fost de acord cu predarea şi că nu a renunţat la regula specialităţii conform art. 104 alin. (5) şi (7) din Legea 302/2004 republicată.

În baza dispoziţiilor art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, în vederea predării către autorităţile judiciare din Austria, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, cu începere de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării, potrivit art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată A., ce va fi pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

Conform art. 230 din C. proc. pen., administraţia locului de deţinere va reţine persoana solicitată la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, pe o durată de 30 zile, până la predarea efectivă către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Austria, urmând ca aceasta să se realizeze, potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, în termen de 10 zile de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

Cheltuielile judiciare ocazionate pe teritoriul statului român de executarea mandatului european de arestare, precum şi onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Oradea a reţinut că, pe numele persoanei solicitate A., s-a emis un mandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Austria pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală, conform art. 84 alin. (4) din C. pen. austriac, şi constrângere, conform art. 15, 105 alin. (1) din C. pen. austriac, constând în aceea că la data de 11 iulie 2018, persoana solicitată A. deţinut în Penitenciarul Hirtenberg, i-a aplicat codeţinutului B. o lovitură puternică cu pumnul în faţă, în zona maxilarului, cauzându-i acestuia o fractură pe ambele părţi ale maxilarului inferior, precum şi pierderea a doi dinţi şi că ar fi vătămat corporal prin imprudenţă un alt deţinut, pe care a încercat să îl constrângă, prin ameninţare cu alte fapte de violenţă pentru ca acesta să nu îl denunţe funcţionarului supraveghetor.

Totodată, instanţa a constatat că persoanei solicitate i-a fost adus la cunoştinţă faptul că s-a emis un mandat european de arestare în conformitate cu dispoziţiile art. 101 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Curtea de apel a reţinut că infracţiunea care face obiectul mandatului european de arestare face parte din categoria celor care sunt expres enumerate de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată şi care dau loc la predare necondiţionat de existenţa dublei incriminări.

Deopotrivă, instanţa de fond a reţinut că, din conţinutul mandatului european de arestare, pe de o parte, a rezultat că nu era prescrisă răspunderea penală pentru fapta de care era acuzată persoana solicitată, iar, pe de altă parte, că era îndeplinită şi condiţia ca acesta să indice existenţa unui mandat de arestare naţional pe care mandatul european de arestare se întemeia, respectiv ordonanţa de arestare a Tribunalului de Land Wiener Neustadt, din data de 21 noiembrie 2019.

Ca atare, în aceste împrejurări, la termenul de judecată din data de 6 martie 2020, s-a procedat la ascultarea persoanei solicitate A. care, întrebată asupra consimţământului la predare, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, a arătat că este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Austria.

De asemenea, persoana solicitată A. a menţionat expres că, în situaţia predării, nu renunţă la regula specialităţii, aspecte consemnate în procesul-verbal aflat la dosar.

Astfel, curtea de apel a notat că, în virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum şi raportat la dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004 republicată, care reglementează mandatul european de arestare, instanţa română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competenţa de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în speţă Austria, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare şi nici asupra oportunităţii mandatului european de arestare.

În considerarea aspectelor învederate în raport cu dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţa de fond nu a constatat incidenţa vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare.

Ca atare, în contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de Legea nr. 302/2004 republicată, nefiind constatate impedimente legale la predare, curtea de apel a constatat că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată, însă, predarea către statul solicitant nu poate avea loc imediat, deoarece persoana solicitată se afla în executarea pedepsei aplicată prin Sentinţa penală nr. 56 din data de 12 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, astfel cum reiese din fişa condamnatului, ataşată la dosar la filele x.

În acest caz, instanţa de fond a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, conform cărora, în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 14/PI/2020 din data de 6 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat contestaţie persoana solicitată A., prin apărător ales, susţinând, în esenţă, că şi-a dat consimţământul să fie extrădat şi predat autorităţilor competente ale statului solicitat de îndată, nicidecum după punerea sa în libertate din executarea pedepsei în care se află, ca urmare a liberării condiţionate sau a executării pedepsei la termen.

Ca atare, în aceste condiţii, a apreciat că dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, care reglementează "predarea amânată" trebuie interpretate distinct de prevederile art. 47 din aceeaşi lege, care reglementează "extrădarea voluntară", întrucât aceste din urmă dispoziţii se aplică unei extrădări voluntare necondiţionate, nefiind incidente în cauza de faţă.

În consecinţă, în raport cu argumentele prezentate, persoana solicitată A. a solicitat admiterea contestaţiei şi, în principal, "predarea de îndată" statului solicitant, sau, în subsidiar, "respingerea cererii de predare formulată de autorităţile judiciare austriece".

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 13 martie 2020, sub nr. x/2020.

La termenul fixat în cauză, 20 martie 2020, reprezentatul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac ce formează obiectul cauzei, susţinând că aceasta este exercitată împotriva unei hotărâri definitive, în raport cu dispoziţiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată a consimţit la predare în faţa instanţei de fond.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilităţii căii de atac formulate de persoana solicitată A., Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Totodată, admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În consecinţă, inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea contestaţiei exercitate de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 14/PI/2020 din 6 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Austria cu privire la executarea mandatului european de arestare, emis de Tribunalul de Land Wiener Neustadt - Austria, la data de 31 ianuarie 2020, în dosarul de referinţă nr. 40Hv21/19w, faţă de acesta, aflat în stare de detenţie în Penitenciarul Oradea, în executarea pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 56/PI/2019 din data de 12 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. x/2019, definitivă, prin neapelare, la data de 8 iulie 2019 (astfel cum rezultă din fişa DEPABD pentru persoana solicitată A., aflată la dosarul instanţei de fond).

Totodată, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a constatat că persoana solicitată a fost de acord cu predarea şi că nu a renunţat la regula specialităţii conform art. 104 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, declaraţia acesteia fiind consemnată în procesul-verbal încheiat la data de 6 martie 2020.

În continuare, prioritar, raportând datele concrete ale speţei la motivele scrise ale contestatorului persoană solicitată A., de reţinere a incidenţei dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 302/2004, instanţa de control judiciar constată că în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile prevăzute în Titlul III din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu denumirea marginală "dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre", în ceea ce priveşte exprimarea acordului de predare către autorităţile judiciare din Austria, în vederea executării mandatului european de arestare, respectiv dispoziţiile prevăzute de art. 104 alin. (5) din prezenta lege, astfel cum, în mod legal şi temeinic, a reţinut şi instanţa de fond.

În argumentare, în raport cu cele învederate, Înalta Curte precizează că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 302/2004 reglementează "extrădarea voluntară", în cadrul unei proceduri de extrădare, situaţie care nu este incidentă în prezenta cauză.

Deopotrivă, în contextul celor prezentate, instanţa de control judiciar notează că apărătorul desemnat din oficiu pentru contestator a pus concluzii cu privire la admisibilitatea contestaţiei de faţă având în vedere prevederile art. 110 alin. (2) teza finală din Legea nr. 302/2004, nicidecum în temeiul art. 47 din lege.

Aşadar, motivat de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că sentinţa penală atacată este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată în condiţiile art. 110 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în considerarea următoarelor argumente:

În referire la dispoziţiile învederate, Înalta Curte constată că persoană solicitată A. a formulat contestaţie împotriva Sentinţei penale nr. 14/PI/2020 din 6 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, deşi aceasta a consimţit la predare.

Aşadar, în consens cu reglementările menţionate, Înalta Curte reţine că hotărârea pronunţată în primă instanţă, prin care se ia act de consimţământul persoanei solicitate şi se dispune arestarea şi autorizarea predării persoanei solicitate, este definitivă, deoarece legiuitorul a reglementat, în mod expres, imposibilitatea atacării acesteia prin exercitarea căilor ordinare de atac prevăzute de lege, situaţie determinată tocmai de consecinţele pe care le produce acordul persoanei solicitate de a fi predată, măsurile de arestare şi predare dispunându-se în scopul aducerii la îndeplinire a mandatului european de arestare, având un caracter subsecvent consimţământului dat, ceea ce nu poate atrage o verificare distinctă pe calea controlului judiciar.

Or, în cauză a fost emis de către autorităţile austriece un mandat european de arestare, iar persoana solicitată A. şi-a dat consimţământul la predare. În consecinţă, prima instanţă, luând act de consimţământul acesteia, a dispus, prin hotărârea pronunţată, asupra arestării persoanei solicitate şi amânării predării sale.

Astfel, hotărârea pronunţată de prima instanţă în condiţiile menţionate nu este supusă controlului judiciar, fiind definitivă, ceea ce atrage inadmisibilitatea contestaţiei formulate.

Critica contestatorului privind faptul că a fost de acord cu predarea, nu şi cu amânarea acesteia, nu poate fi primită, pe de o parte, în considerarea caracterului irevocabil al consimţământului dat şi, pe de altă parte, raportat la faptul că amânarea predării este obligatorie în cazul său şi nu este condiţionată de vreun acord.

Astfel, motivul avansat de acesta în contestaţie echivalează cu o revenire asupra consimţământului dat pe considerent că nu este de acord cu amânarea predării. Or, dispoziţiile art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 menţionează expressis verbis caracterul irevocabil al consimţământului la predare.

În ceea ce priveşte amânarea predării, aceasta nu este condiţionată de acordul persoanei solicitate, dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, aplicabile în considerarea art. 114 alin. (1) din acelaşi act normativ, prevăd în mod imperativ că "În situaţia în care persoana extrădată este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluţionarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen."

Aşadar, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, potrivit cărora "hotărârea prevăzută la art. 109 alin. (1) poate fi atacată cu contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.".

Ca atare, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 14/PI/2020 din 6 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Deopotrivă, reţinând culpa procesuală a persoanei solicitate A. în formularea prezentei contestaţii, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1012 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 14/PI/2020 din 6 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 martie 2020.

GGC - CL