Cassation annulled for failure to formulate valid legal grounds in marital property partition dispute

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ sub nr. x/2018 la data de 13 februarie 2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 273.780 RON, ce reprezintă cota legală a reclamantei de 1/2 din preţul vânzării unui imobil bun comun dobândit în timpul căsătoriei, preţ încasat integral de pârât în contul său bancar.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1144/C din 19 octombrie 2018 a Tribunalului Neamţ, secţia I civilă, s-a admis acţiunea, fiind obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 273.780 RON, reprezentând cota de 1/2 cuvenită din preţul vânzării unui bun comun şi suma de 6.343 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Această hotărâre a fost atacată cu apel de către pârât.

Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia civilă nr. 360 din 15 aprilie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a respins apelul formulat de pârâtul B..

Această ultimă decizie a fost atacată pe calea recursului de către pârât.

Motivele de recurs

În motivarea cererii de recurs, după prezentarea situaţiei de fapt, recurentul a susţinut următoarele:

În cadrul primului motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 3 C. proc. civ., recurentul susţine că, întrucât acţiunea reclamantei are ca obiect împărţeala judiciară, potrivit art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., competenţa în primă instanţă aparţinea Judecătoriei Târgu Neamţ.

În cadrul celui de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de apel trebuia să facă o apreciere globală, circumstanţiată şi coroborată a situaţiei de fapt, apreciere ce nu a avut loc în ceea ce priveşte argumentul comunităţii legale de bunuri, instanţa rezumându-se la o cercetare exclusiv formalistă a cauzei şi Ia aplicarea gramaticală a textelor de lege.

Din punct de vedere juridic, actul de partaj voluntar cu privire la care a fost învestită instanţa impune aceleaşi condiţii de valabilitate şi se supune aceloraşi principii de drept, ca în cazul oricărui contract civil, respectiv voinţa părţilor, care trebuie să constituie principiul de bază în aprecierea legalităţii acestor contracte/convenţii.

În acest context, recurentul susţine că instanţa a procedat în mod greşit la respingerea probei cu interogatoriu şi a probei testimoniale, deşi potrivit art. 343 alin. (2) C. civ., dovada că un bun este propriu se poate face cu orice mijloc de probă.

Totodată, recurentul susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 371 şi art. 385 C. civ., întrucât prin apărările formulate a solicitat să se constate că regimul matrimonial a încetat anterior datei de 3 iulie 2017, respectiv la data despărţirii în fapt, iar instanţa a avut în vedere regimul juridic valabil la data încheierii tranzacţiei.

În cadrul ultimului motiv de recurs, recurentul susţine că, deşi instanţa de fond invocă nedovedirea înţelegerii dintre părţi, aceasta reproduce parte din declaraţia martorului C., pe care o interpretează trunchiat.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ.

Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 12 iunie 2019.

Prin Rezoluţia din 13 iunie 2019, completul de filtru a dispus comunicarea motivelor de recurs, cu menţiunea că intimata are obligaţia de a formula întâmpinare, iar după efectuarea procedurilor de comunicare, întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Intimata A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, faţă de împrejurarea că susţinerile formulate prin memoriul de recurs nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului.

La 25 septembrie 2019 s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul este admisibil în principiu.

La 2 octombrie 2019, completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punct de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, care nu au formulat punct de vedere cu privire la acesta.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la 5 decembrie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu titlu preliminar, se reţine că, în raport de dispoziţiile art. 24 şi 25 alin. (1) C. proc. civ., în soluţionarea recursului de faţă se vor avea în vedere dispoziţiile C. proc. civ. existente la data iniţierii demersului judiciar.

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune invocată şi de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor menţiuni este sancţionată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reţinute de instanţă în justificarea soluţiei pronunţate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În recursul cu care a învestit Înalta Curte, deşi recurentul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 3 şi 8 C. proc. civ., acesta nu a formulat critici susceptibile de încadrare în aceste motive de nelegalitate sau într-unul dintre celelalte motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 3 C. proc. civ. vizează necompetenţa materială a primei instanţe de a soluţiona cererea dedusă judecăţii, recurentul susţinând că, potrivit art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., competenţa materială aparţinea judecătoriei, iar nu tribunalului.

Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 3 C. proc. civ. putea fi examinat dacă s-ar fi invocat excepţia necompetenţei materiale sau teritoriale în faţa primei instanţe, în condiţiile legii, respectiv la primul termen la care părţile au fost legal citate conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În raport de alin. (2) al art. 488 C. proc. civ., motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. putea fi valorificat numai în condiţiile în care necompetenţa primei instanţe ar fi fost invocată ca motiv de apel, după ce anterior fusese invocată, în condiţiile legii, în faţa primei instanţe, iar instanţa de apel a respins-o sau a omis să se pronunţe asupra acesteia.

Or, în cauza dedusă judecăţii, recurentul a invocat necompetenţa primei instanţe direct în recurs, nesocotind astfel dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care impun ca excepţia necompetenţei să fi fost invocată în condiţiile legii.

În ce priveşte susţinerile recurentului, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., acestea se referă exclusiv la modul de administrare şi de apreciere a probelor de către instanţa de apel, susţineri care nu pot fi analizate în recurs, întrucât modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt vizează temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii.

Deşi recurentul a invocat anumite dispoziţii din C. civ., acesta nu a arătat, în concret, în ce constă greşeala instanţei de apel, raportat la aceste dispoziţii legale, din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., susţinerile sale vizând exclusiv situaţia de fapt şi probele administrate.

Astfel, recurentul susţine doar formal că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 343 alin. (2) C. civ., potrivit cărora, "dovada că un bun este propriu se poate face între soţi prin orice mijloc de probă", în condiţiile în care critica vizează respingerea unor probe ca nefiind pertinente şi utile, iar acest aspect ţine de temeinicia hotărârii, nu de legalitatea acesteia.

De asemenea, recurentul invocă două dispoziţii din C. civ., respectiv art. 371, care reglementează efectele separaţiei de bunuri între soţi şi art. 385, privind încetarea regimului matrimonial în caz de divorţ, dispoziţii care nu au legătură cu problema de drept care a fost dezlegată de instanţă în prezenta cauză. Prin hotărârea primei instanţe, menţinută de instanţa de apel, s-a reţinut că pârâtul nu a dovedit prin niciun mijloc de probă faptul că foştii soţi s-ar fi înţeles ca întregul preţ încasat din vânzarea imobilelor din judeţul Suceava să i se cuvină în totalitate doar pârâtului, situaţie în care instanţele au apreciat că sunt aplicabile regulile regimului matrimonial al comunităţii de bunuri. Raţionamentul instanţei de apel nu se întemeiază pe dispoziţiile art. 371 şi art. 385 C. civ. şi nu are legătură cu aceste norme legale, sublinierea făcută de recurent sub aspectul posibilităţii încetării regimului matrimonial la data separaţiei de fapt a soţilor fiind străină de cauză.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului, în cuprinsul cererii de recurs nefiind regăsite critici de nelegalitate în combaterea motivelor reţinute de curtea de apel în pronunţarea soluţiei sale, respectiv care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs presupune determinarea greşelilor anume imputate instanţei de apel, raportat la argumentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., simpla redare a unor texte de lege neconstituind o motivare care să vizeze nelegalitate hotărârii recurate.

Nu pot fi primite nici susţinerile care vizează hotărârea primei instanţe, întrucât, potrivit legii, în calea de atac extraordinară a recursului, ceea ce constituie obiect al judecăţii este exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

Aşa fiind, constatând că susţinerile din cererea de recurs nu se constituie în critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută în acest caz de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 360 din 15 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2019.

GGC - CL