Accrual start date for late-payment penalties in mandatory vehicle insurance liability claims: Requirement of a final judicial judgment under CSA Order 14/2011

Asupra recursului civil de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 12.04.2016, pe rolul Judecătoriei Galaţi, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, obligarea acesteia la plata sumei de 20.000 RON, reprezentând daune materiale, a sumei de 50.000 euro, reprezentând daune morale, precum şi obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în procent de 0,2% din valoarea despăgubirii, pentru fiecare zi de întârziere, reprezentând prejudiciul suferit în urma accidentului rutier produs la data de 30.08.2013, din culpa cetăţeanului bulgar C., conducător al autocamionului asigurat la societatea pârâtă.

Prin Sentinţa civilă nr. 6522/06.10.2016 a Judecătoriei Galaţi s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Galaţi, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Galaţi.

Tribunalul Galaţi a dispus citarea lui C., în calitate de intervenient forţat, căruia i s-a desemnat curator special.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal

Prin Sentinţa civilă nr. 55 din 31.03.2017, pronunţată de Tribunalul Galaţi, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, prin Sucursala D. şi intervenientul forţat C., a obligat pârâta să plătească reclamantului daune morale în cuantum de 10.000 RON şi penalităţi de întârziere aferente daunelor morale, în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, de la data de 31.03.2017 şi până la achitarea efectivă a acestora.

Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a respins cererea reclamantului, de acordare a daunelor materiale şi a obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 2.260 RON, din care 2.000 RON onorariu avocat şi 260 RON onorariu curator.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de Apel

Împotriva Sentinţei civile nr. 55 din 31.03.2017 pronunţate de Tribunalul Galaţi au declarat apel atât reclamantul, cât şi pârâta.

Apelanta pârâtă SC B. SA a solicitat schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul respingerii capătului de cerere privind penalităţile de întârziere. Apelantul reclamant A. a solicitat modificarea în parte a hotărârii primei instanţe, în sensul acordării daunelor materiale pretinse şi majorării daunelor morale.

Prin Decizia civilă nr. 13 A din 31 ianuarie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis apelurile formulate, a schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantului daune morale în cuantum de 20000 RON şi penalităţi de întârziere aferente daunelor morale, în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data comunicării respectivei decizii.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate şi s-a dispus obligarea apelantei pârâte la plata către apelantul reclamant a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând parte din onorariul avocatului ales.

4. Motive de recurs

Împotriva Deciziei civile nr. 13/A din 31 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, a declarat recurs pârâta SC B. SA - Sucursala Galaţi.

Recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că valoarea daunelor morale acordate de instanţa de apel este prea mare şi că în mod greşit s-a dispus obligarea sa la plata penalităţilor de întârziere.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta a susţinut, în ceea ce priveşte daunele morale, că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1391, alin. (1) C. civ. şi art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011.

Suma acordată cu titlu de daune morale este prea mare, instanţa de apel neţinând seama de criteriile echităţii şi proporţionalităţii cu urmările accidentului, având în vedere că daunele morale au rolul de a compensa pierderea produsă, fără să poată constitui o sursă de îmbogăţire.

În speţă, suma acordată nu mai îndeplineşte rolul de despăgubire, prevăzut de dispoziţiile art. 1391 C. civ., ci se transformă într-o sursă nejustificată de venit pentru reclamant.

Reclamantul nu a suferit o invaliditate permanentă sau temporară, nu a pierdut vreo funcţie sau un organ, iar viaţa nu i-a fost pusă în pericol, motiv pentru care se impune cenzurarea pretenţiilor cu privire la despăgubirile morale.

Despăgubirile morale acordate trebuie să fie rezonabile, cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului real şi efectiv, în aşa fel încât să nu se transforme într-o sursă de îmbogăţire a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale.

Instanţa de apel nu a ţinut seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie să-l aibă şi de faptul că acestea nu pot să constituie amenzi excesive pentru autorii daunelor, ori venituri nejustificate pentru victimă.

Sumele acordate nu trebuie să depăşească graniţele unor daune morale rezonabile şi funcţia pe care aceste daune morale o au, aceea de compensare pentru persoanele care au fost supuse unor suferinţe fizice şi psihice.

Cuantumul daunelor morale se stabileşte prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Însă, toate aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimelor.

De asemenea, instanţa de judecata trebuie să aibă în vedere la acordarea daunelor morale şi unele criterii obiective, de exemplu, raportarea pretenţiilor la condiţiile socio-economice individuale, precum şi la nivelul venitului mediu la nivel naţional, astfel încât stabilirea unui cuantum al despăgubirilor să aibă o susţinere obiectivă, care să constituie baza pe care se formează intima convingere a judecătorului.

În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, recurenta a arătat că hotărârea instanţei de apel este pronunţata cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 36 alin. (5) din Norme, conform cărora:

"Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească".

În speţă, instanţa de apel a înlăturat, în mod corect, obligaţia de plată a penalităţilor începând cu data de 31.03.2017, însă a dispus obligarea pârâtei la plata acestora începând cu data comunicării deciziei, respectiv 09.03.2018.

Or, faţă de dispoziţiile art. 634 C. proc. civ., decizia instanţei de apel nu este definitivă, aşa cum rezultă şi din cuprinsul dispozitivului, conform căruia hotărârea este supusa recursului.

Totodată, trebuie observat că prejudiciul este evaluat sub forma unei sume de bani abia prin hotărâre judecătorească, doctrina arătând că nu există o obligaţie bănească în sarcina debitorului încă de la data cauzării prejudiciului. Este necesar să se facă distincţia dintre ceea ce este paguba suferită şi valoarea acesteia. Prejudiciul constituie premisa răspunderii care generează un drept inform la reparaţie. Prin pronunţarea hotărârii, dreptul abstract la reparaţie se transformă într-o creanţa certă, lichidă şi exigibilă, expresie juridică a preţuirii în bani a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.

În speţa, daunele nu au caracter cert în aceasta fază, întrucât nu sunt individualizate şi cuantificate prin documente, acestea urmând să fie acordate prin hotărâre judecătorească. Aşadar, numai de la data primirii hotărârii definitive, daunele morale sunt cuantificate şi reprezintă creanţă certă.

Dispoziţiile legale se referă la obligaţia asigurătorului de a plăti despăgubirea în 10 zile de la primirea hotărârii judecătoreşti definitive privind suma pe care trebuie să o plătească. Cum reclamantul nu poate şti dacă pârâtul nu îşi va îndeplini această obligaţie în termenul legal, iar buna-credinţă se prezumă, se impune respingerea capătului de cerere privind penalităţile, ca neîntemeiat.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 4 mai 2018 şi repartizat aleatoriu completului de filtru CF x.

S-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care, iniţial, s-a opinat în sensul că decizia pronunţată de instanţa de apel nu este supusă recursului, având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 52/18.06.2018 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ulterior, prin suplimentul la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că, prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 2 din 3 ianuarie 2019, s-a constatat că dispoziţiile art. 27 din C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale. În consecinţă, hotărârea pronunţată în speţă de instanţa de apel este susceptibilă de recurs, în raport de criteriul valoric.

Prin raport s-a constatat că recursul a fost declarat în termenul procedural, că sunt îndeplinite condiţiile de formă ale recursului, prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. şi că se pot încadra în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. criticile referitoare la penalităţile de întârziere.

Intimatul A. a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin încheierea din 16 mai 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, recursul formulat de pârâta SC B. SA - Sucursala Galaţi împotriva Deciziei civile nr. 13/A din 31 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, şi a stabilit termen de judecată, cu citarea părţilor în şedinţă publică, pentru soluţionarea pe fond a recursului.

6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia civilă recurată, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Referitor la motivul de recurs care vizează cuantumul despăgubirilor morale acordate reclamantului, Înalta Curte constată că, în raport cu data producerii evenimentului rutier, despăgubirile pentru daunele morale se acordă în baza Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), prin care s-a pus în aplicare Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, care prevede, la art. 49, printre criteriile de stabilire a despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, legislaţia şi jurisprudenţa din România.

În analiza criticii formulate, Înalta Curte are în vedere faptul că, în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac.

Recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1391 alin. (1) C. civ. şi art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele aprobate prin Ordinului nr. 14/2011, însă, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, se fac referiri exclusiv la împrejurările de fapt ale cauzei, fără a rezulta în concret în ce constă încălcarea textelor legale invocate.

Referitor la modalitatea de cuantificare a daunelor morale, se constată că instanţa de apel au avut în vedere criteriile de stabilire a daunelor morale în conformitate cu cele statuate în actul normativ menţionat. Din perspectivă jurisprudenţială, trebuie reţinut că atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare celei de faţă, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislaţia naţională, ci au avut în vedere şi o judecată în echitate prin raportare şi la consecinţele negative suferite de reclamant.

Toate aceste aspecte, circumstanţiate situaţiei particulare a cauzei, au fost expuse în raţionamentul logico-juridic al soluţiei pronunţate în privinţa determinării despăgubirilor morale, menite să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului nepatrimonial suferit de reclamant.

Instanţa de apel a efectuat o amplă analiză asupra stării de fapt, concluzionând că se impune majorarea cuantumului daunelor morale în raport cu suferinţele fizice ale reclamantului, estimate prin prisma certificatului medico legal din care reiese că a avut nevoie de un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale, dar şi în raport cu prezumţiile rezultate din împrejurarea că accidentul a fost unul cu victime multiple cu răniţi şi decedaţi şi că reclamantul a fost afectat psihic şi moral de cele văzute. Este de asemenea, s-a apreciat ca fiind rezonabilă şi presupunerea că după accident a avut nevoie de efort pentru recuperarea fizică şi emoţională şi că viaţa sa profesională şi socială a avut de suferit. Totodată, în aprecierea instanţei de apel, gravitatea accidentului a făcut rezonabilă presupunerea că urmările negative ale acestuia se resimt pe o perioadă relativ îndelungată.

Înalta Curte constată că, în prezent, la nivel legislativ şi de principiu nu există criterii obiective, abstracte, respectiv, acele criterii precise, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale. Ca atare, aceste despăgubiri sunt dificil de stabilit, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât priveşte întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, statuând în echitate, instanţa urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de apel a avut în vedere, când a stabilit cuantumul daunelor morale, dispoziţiile art. 1391 alin. (1) C. civ. şi art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele aprobate prin Ordinului nr. 14/2011, pe care le-a aplicat prin raportare la situaţia de fapt, aspectele invocate de recurentă, care tind la o reapreciere a situaţiei de fapt în raport cu circumstanţele concrete ale speţei, neputând fi cenzurate de instanţa de recurs.

În ceea ce priveşte critica referitoare la penalităţile de întârziere, Înalta Curte constată că prima instanţă a stabilit, ca dată de la care încep să se calculeze penalităţile, data pronunţării sentinţei de fond.

Prin decizia pronunţată în apel, instanţa de apel a admis apelul declarat de pârâtă, reţinând că penalităţile sunt datorate începând cu data comunicării deciziei din apel.

S-a reţinut, în considerentele deciziei, că, potrivit art. 36 alin. (5) din Ordinul CSA nr. 14/2011, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Conform art. 37 din acelaşi act normativ, dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Raportat la situaţia de fapt din speţă, instanţa de apel a constatat că reclamantul nu s-a adresat cu prioritate asiguratorului pentru plata despăgubirilor, astfel că nu se poate reţine că acesta ar fi refuzat sau ar fi întârziat plata lor, ci pretenţiile persoanei vătămate au fost formulate direct în instanţă.

Prin urmare, nefiind în ipoteza nerespectării vreunui termen de plată a despăgubirilor de către asigurator, nu se poate aprecia că acesta datorează penalităţi de întârziere, decât în eventualitatea în care nu ar achita la termen sumele stabilite pe cale judecătorească, adică după comunicarea hotărârii definitive.

Astfel, a concluzionat instanţa de apel, penalităţile de întârziere se datorează abia începând cu data comunicării hotărârii definitive asiguratorului, şi numai în condiţiile art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011, iar nu cum a stabilit prima instanţă, de la data cuantificării despăgubirilor şi pronunţării hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte constată că, deşi instanţa de apel a reţinut în mod corect incidenţa prevederilor art. 36 alin. (5) şi art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011, potrivit cărora penalităţile de întârziere se datorează abia începând cu data comunicării hotărârii definitive asiguratorului, în mod greşit a stabilit, prin dispozitivul deciziei recurate, că data de la care încep să curgă penalităţile este data comunicării deciziei din apel.

Astfel, instanţa de apel a ignorat faptul că decizia pronunţată în apel nu are caracter definitiv, fiind susceptibilă de recurs, în raport de criteriul valoric, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1 000 000 de RON inclusiv", cuprinsă în dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017.

În consecinţă, data comunicării deciziei din apel nu poate fi considerată ca moment de la care să înceapă să curgă penalităţile, câtă vreme, la momentul respectiv, nu era îndeplinită cerinţa prevăzută de textul legal, referitoare la caracterul definitiv al hotărârii de stabilire a despăgubirilor.

Constatând aplicarea greşită a prevederilor art. 36 alin. (5) şi art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011, în ceea ce priveşte stabilirea datei de la care pârâta datorează penalităţi, Înalta Curte constată că este întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 497 teza I C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018 [formă care rămâne aplicabilă prezentului litigiu, faţă de dispoziţiile art. 24 şi art. 25 alin. (1) C. proc. civ.]:

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată (...)".

Având în vedere că Înalta Curte nu mai poate admite recursul şi modifica hotărârea atacată şi nici nu mai poate hotărî asupra fondului, aşa cum prevedea art. 314 din C. proc. civ. din 1865, soluţia care se impune în prezenta cauză, ca efect al casării, este trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

În rejudecare, instanţa de apel se va pronunţa exclusiv sub aspectul capătului de cerere privind penalităţile de întârziere, soluţia dată capătului de cerere privind daunele morale dobândind caracter definitiv, ca efect al respingerii criticilor formulate de recurenta pârâtă pe acest aspect.

Instanţa de apel va ţine seama de aspectele dezlegate prin prezenta decizie, în sensul că, data de la care se calculează penalităţile este data rămânerii definitive a soluţiei din decizia recurată privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, dată care coincide cu aceea a pronunţării prezentei decizii din recurs, conform art. 634 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC B. SA - Sucursala Galaţi împotriva Deciziei civile nr. 13/A din 31 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2019.

GGC - GV