Rejection of unconstitutionality exception for lack of nexus between challenged civil procedure provision and procedural nullity of appeal

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 356 din 10 aprilie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurenta A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

A constatat nul recursul formulat de pârâta A. împotriva Deciziei civile nr. 1283/2018 din 24 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, şi a obligat-o pe aceasta să plătească intimatei Centrul Regional de Transfuzii Iaşi suma de 300 RON cheltuieli de judecată în recurs.

În motivarea soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a avut în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta este singura instanţă care poate decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj când prevăd neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Prin raportare la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, instanţa a constatat că textul a cărui neconstituţionalitate se solicită a se analiza nu are legătură cu soluţionarea recursului de faţă exercitat împotriva Deciziei civile nr. 1283/2018 din 24 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

Astfel, a arătat că în cauză nu este incidentă cerinţa ca prevederile considerate ca neconstituţionale să aibă legătură cu soluţionarea prezentului recurs, atâta timp cât instanţa urmează să analizeze nulitatea căii de atac exercitată, din perspectiva neîncadrării criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., prevederi legale a căror constituţionalitate nu a fost contestată de către recurentă.

Împotriva acestei soluţii, în termenul legal, petenta a formulat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înalta Curţi la data de 27 mai 2019.

În cuprinsul criticilor, petenta a susţinut că era îndeplinită condiţia legăturii excepţiei cu cauza, prevăzută de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, întrucât a fost obligată la plata de cheltuieli de judecată.

Or, a susţinut petenta, obligarea sa la plata acestor cheltuieli este nelegală, întrucât nu are culpă procesuală.

Totodată, a arătat că eventuala soluţiei de constatare a nulităţii recursului său nu are legătură cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Analizând recursul formulat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte constată că susţinerile formulate de petentă pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 C. proc. civ., pct. 8, pentru că se critică greşita aplicare a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47 din 18 mai 1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol, dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa va respinge prin încheiere, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Ca atare, instanţa este abilitată în raport de prevederile alin. (1) şi (5) al art. 29 din lege, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei ori nerelevanţei textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale, asupra soluţionării cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.

Prin urmare, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, este, însă, limitată de textul art. 29 alin. (6) din lege, strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate printre care cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.

În speţă, recurenta pârâtă A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 punctul 1 C. proc. civ., cu referire la art. 21 alin. (1) şi (3) şi art. 139 alin. (3) din Constituţie.

În motivare, a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale întrucât obiectul excepţiei intră în categoria actelor prevăzute la art. 135 alin. (1) din Constituţie, aşa cum prevede Legea nr. 47/1992.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, recurenta arată că a invocat excepţia în calitate de parte în proces.

Referitor la cea de-a treia condiţie, a arătat că prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei, prevederi ce se raportează la art. 16 şi art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

A menţionat că toate cheltuielile la plata cărora a fost obligată de instanţe nu au legătură cu cauza, ceea ce duce la concluzia că a fost încălcat art. 139 al 3 din Constituţia României ce reglementează materia "Impozite, taxe şi alte contribuţii".

Înalta Curte constată că, în dosarul de recurs în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, instanţa urma să analizeze nulitatea căii de atac, exercitată din perspectiva neîncadrării criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Or, aceste prevederi legale, în raport de care urma să fie analizat recursul, nu făceau obiectul controlului de constituţionaliate solicitat de recurenta petentă.

Pentru ca cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale să fi fost admisibilă, era necesar, din perspectiva tetelor de lege mai sus citate, ca instanţa de recurs să analizeze fondul pretenţiilor invocate de recurenta pârâtă.

Înalta Curte reţine deci condiţia relevanţei excepţiei invocate, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, chestiune ce trebuie analizată în concret, nu doar în abstracto şi din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma soluţiei pronunţate şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora aceasta a fost dată.

Cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată o are în prezenta cauză, din analiza textelor a căror neconstituţionalitate a fost invocată şi obiectul cauzei, se constată că nu sunt fondate criticile petentei, neexistând legătură între soluţia ce a fost dată în cadrul litigiului şi soluţia ce ar fi putut fi pronunţată de Curtea Constituţională.

Aşa cum a subliniat şi curtea de apel, în cuprinsul încheierii recurate, petenta nu a formulat critici care să poate fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., pentru ca instanţa să procedeze la analiza fondului recursului, aceasta soluţionând cauza prin admiterea excepţiei nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor de recurs în motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Concluzionând, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită cerinţa art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceea ca dispoziţia legală criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, astfel încât nu se poate reţine încălcarea sau aplicarea greşită a legii de către curtea de apel, pentru a face incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi este legală, motiv pentru care recursul formulat de petentă va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva Deciziei nr. 365 din 10 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 octombrie 2019.

GGC - GV