State's passive standing upheld, limitation period precludes pre-release damages claim, moral award restored.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1210 din data de 5 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin MFP prin AJFP Alba împotriva Sentinţei civile nr. 1830/2017 şi a încheierii din 04.10.2017,ambele pronunţate de Tribunalul Alba, secţia I-a civilă.

A fost schimbată sentinţa şi a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român. A fost respinsă, în tot, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin MFP prin AJFP Alba. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Au fost respinse apelurile declarate de reclamantul A. şi pârâtul Penitenciarul Deva împotriva aceleiaşi sentinţe.

În motivare, curtea a reţinut că acţiunea reclamantului a fost întemeiată şi soluţionată corect de prima instanţă, în raport de dispoziţiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală şi prescripţia extinctivă.

Cu privire la aceste aspecte, curtea a constatat că reclamantul, în motivarea cererii sale în despăgubiri, a invocat dispoziţiile generale ale art. 1349 C. civ., referitoare la răspunderea delictuală şi a arătat, în concret, pentru fiecare instituţie unde a fost arestat, respectiv încarcerat, începând cu IPJ Hunedoara şi continuând cu penitenciarele Aiud, Rahova şi Deva, condiţiile de detenţie susţinute ca precare şi care au determinat atingerea demnităţii sale.

Prin urmare, a reţinut că reclamantul a avut cunoştinţă de pagubele suferite şi de persoanele răspunzătoare de cauzarea acestora încă din momentul eliberării sale condiţionate, fiind corect soluţionată, în încheierea din 4 octombrie 2017, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârâţi.

Curtea a mai constatat şi că nu se poate reţine răspunderea civilă delictuală a Statului Român în prezenta cauză, faţă de corecta soluţionare a excepţiei calităţii procesuale pasive a Penitenciarului Deva, pe care pârâtul nu a criticat-o, aspecte faţă de care a admis apelul acestui pârât.

Instanţa de apel a înlăturat criticile reclamantului, referitoare la considerentele contradictorii ale sentinţei fondului, faţă de situaţia de fapt reţinută, respectiv a condiţiilor de detenţie suportate în concret de reclamant.

Astfel, a constatat că prima instanţă a arătat că situaţia penitenciarelor nu poate fi imputată ANRP-ului şi nici Administraţiei Penitenciarului Deva, aceste instituţii nefiind susţinute corespunzător de la bugetul de stat, însă acest fapt nu poate avea relevanţă asupra încălcării drepturilor unui deţinut.

Curtea de apel a reţinut că privarea de libertate trebuie să se realizeze în condiţii de natură a asigura respectarea demnităţii umane, ocrotirea sănătăţii, dezvoltarea abilităţilor folositoare pentru reintegrarea în societate, fără depăşirea nivelului suferinţei detenţiei.

Din probele aflate la dosar, curtea de apel a constatat că reclamantul a suferit un tratament degradant în timpul privării de libertate, cum corect a reţinut prima instanţă, iar daunele morale i-au fost acordate în echitate, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.

În considerente, curtea a făcut referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv deciziile Tudor versus România, Marinescu versus România şi Drăgan versus România.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

Cererea de recurs a reclamantului este motivată şi întemeiată în drept pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul motivelor de recurs, reclamantul a susţinut nelegalitatea deciziei pentru greşita aplicare a termenului de prescripţie extinctivă, întrucât instanţa a respins pretenţiile sale pentru perioada anterioară datei de 26 aprilie 2014, ca fiind prescrise.

Or, a susţinut reclamantul, această interpretare este greşită, întrucât fapta pârâţilor este una continuată, primul act fiind data încarcerării reclamantului, respectiv data de 27 noiembrie 2011, iar ultimul, data eliberării, respectiv data de 22 iulie 2014.

Reclamantul a arătat şi că instanţa de apel a soluţionat greşit excepţia calităţii procesual pasive a pârâtului Statul Român, acesta fiind, în realitate, răspunzător pentru condiţiile din penitenciare.

În acest sens, a invocat şi prevederile art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, potrivit căruia Ministerul Finanţelor Publice reprezintă Statul Român, ca subiect de drepturi şi obligaţii, precum şi practică judiciară (Deciziile nr. 1177/2000 şi nr. 461/2014 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Recursul a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 25 ianuarie 2019.

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 11 aprilie 2019, conform dovezilor aflate la dosar.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, criticile reclamantului au fost încadrate în art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât se face referire la greşita aplicare a termenului de prescripţie, precum şi la calitatea procesual pasivă a pârâtului Statul Român, în raport de art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009.

Recurentul pârât a depus la dosar punct de vedere cu privire la raport, prin care a solicitat admiterea recursului, aşa cum a fost formulat.

Prin încheierea de şedinţă din 30 mai 2019, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi că nu poate fi soluţionată potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) sau alin. (6) C. proc. civ., şi, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis, în principiu, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1210 din data de 5 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, şi a fixat termen la data de 3 octombrie 2019 în vederea soluţionării recursului.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Prima critică a reclamantului face referire la greşita soluţionare de către instanţa de apel a excepţiei prescripţiei extinctive.

Potrivit art. 2500 alin. (1) C. civ. "Dreptul material la acţiune, denumit în continuare drept la acţiune, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege".

Art. 2517 C. civ. prevede că "Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen".

Totodată, art. 2528 C. civ. stipulează că "prescripţia dreptului la acţiunea în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba şi pe cel ce răspunde de ea".

În cauză, s-a reţinut de către curtea de apel că prima instanţă ar fi soluţionat corect prescripţia dreptului material la acţiune, excepţie invocată de către pârâţi şi soluţionată prin încheierea din 4 octombrie 2017 a Tribunalului Alba.

În raport de textele legale mai sus citate, Înalta Curte constată că excepţia a fost corect soluţionată, reţinerile curţii de apel fiind legale, iar criticile reclamantului pe aceste aspecte nefondate.

Astfel, se constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 300.000 RON, reprezentând prejudiciul moral suferit pe perioada detenţiei, din cauza condiţiilor precare din penitenciarele unde a fost încarcerat.

Temeiul de drept al cererii a fost art. 1349 C. civ., OMJ nr. 433/2010, Legea nr. 275/2006, art. 34 şi 35 din Constituţia României, art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 5 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

În motivarea cererii, reclamantul a detaliat, pentru fiecare instituţie unde a fost arestat, respectiv încarcerat, începând cu IPJ Hunedoara şi continuând cu penitenciarele Aiud, Rahova şi Deva, condiţiile de detenţie susţinute ca precare şi care au determinat atingerea demnităţii sale.

Aşadar, este corectă reţinerea instanţei de apel, în sensul că reclamantul a avut cunoştinţă de pagubele suferite şi de persoanele răspunzătoare de cauzarea acestora încă de la producerea prejudiciului şi nu doar momentul eliberării sale condiţionate.

Reclamantul critică cele reţinute de instanţa de apel, apreciind că data eliberării condiţionate ar fi data de la care curge prescripţia extinctivă, în raport de care acţiunea sa este formulată în termenul general de trei ani.

Înalta Curte urmează să respingă aceste susţineri, cu motivarea că reclamantul a solicitat daune morale pentru prejudiciul suferit pe perioada detenţiei, din cauza condiţiilor precare din locurile unde a fost încarcerat. Se reţine, aşadar, că fapta cauzatoare de prejudicii este reprezentată de condiţiile improprii de detenţie, de care reclamantul a luat cunoştinţă chiar în timpul detenţiei respective, pentru fiecare loc de detenţie în parte, şi nu ulterior, la data eliberării sale.

Acesta este motivul pentru care promovarea acţiunii la data de 26 aprilie 2017, în raport de textele legale mai sus citate, este formulată cu depăşirea termenului de prescripţie general de trei ani.

În ceea ce priveşte criticile reclamantului referitoare la greşita soluţionare a excepţiei calităţii procesual pasive a pârâtului Statul Român, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin hotărârea pilot din 25 aprilie 2017, Rezimveş şi alţii contra României, Curtea Europeană a apreciat că situaţia reclamanţilor nu poate fi disociată de problema generală care este cauzată de o disfuncţionalitate structurală caracteristică sistemului penitenciar din România, care a afectat şi poate afecta şi în viitor numeroase persoane (parag. 110).

Curtea a reamintit, în acest sens, că relele condiţii de detenţie nu sunt neapărat rezultatul unor deficienţe imputabile administraţiei penitenciarului, ci provin de obicei din factori mai complecşi, cum ar fi problemele de politică penală.

Chiar şi în cazul în care este prevăzută posibilitatea de a obţine despăgubiri, este posibil ca o cale de atac să nu ofere perspective rezonabile de succes, în special atunci când acordarea unei despăgubiri este condiţionată de stabilirea unei culpe din partea autorităţilor (parag. 124).

Prin urmare, instanţa europeană, atunci când a analizat, prin prisma dreptului la demnitate umană, protejat de art. 3 din Convenţie, cauzele tratamentului degradant reclamat de o persoană aflată în detenţie, generat de supraaglomerare, de lipsa de condiţii igienice corespunzătoare, a apreciat că acesta poate fi rezultatul unor probleme ce excedează culpei propriu zise a administraţiei penitenciarului, fiind o deficienţă structurală şi sistemică.

În speţa de faţă, Înalta Curte reţine, faţă de aceste consideraţii şi în raport de situaţia de fapt reţinută în cauză, că răspunderea statului nu poate fi exclusă pe considerentul că legitimarea procesuală pasivă revine doar autorităţii care are atribuţii legale reglementate în domeniul supravegherii executării pedepselor, şi care poate fi subiect ale raportului juridic dedus judecăţii, respectiv Penitenciarul Deva.

Textele de lege invocate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba nu sunt în măsură să justifice incapacitatea de drept civil a acestuia de a răspunde, într-un raport juridic întemeiat pe principiile răspunderii civile delictuale.

Dimpotrivă, chiar prin dispoziţiile invocate, respectiv art. 221 - 224 C. civ., este reglementată răspunderea civilă atât a persoanelor juridice de drept public, dar şi a statului, fie în raporturile juridice în care este titular de drepturi şi obligaţii, fie în subsidiar pentru obligaţiile autorităţilor publice.

Prin încheierea de şedinţă din data de 04.10.2017, Tribunalul Alba a constatat neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român, deoarece calitatea procesual pasivă, ca şi condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, este prevăzută de art. 32 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi rezultă din identitatea dintre parte şi subiectul pasiv al raportului juridic litigios.

Or, a reţinut tribunalul, reclamantul a solicitat daune materiale pentru prejudiciul moral suferit de reclamant pe perioada detenţiei din cauza condiţiilor precare din penitenciarele unde a fost încarcerat.

Aşadar, a arătat tribunalul, sunt incidente prevederile art. 36 C. proc. civ., întrucât raportul juridic dedus judecăţii are ca subiect pasiv pe Statul Român.

Împotriva acestei soluţii, a formulat apel Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, susţinând că nu poate fi responsabil de condiţiile precare din centrele de detenţie şi penitenciarele din România.

Soluţionând apelul, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a pronunţat Decizia nr. 1210 din 5 decembrie 2018, prin care, printre altele, a admis apelul pârâtului Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român şi a respins, în tot, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin MFP prin AJFP Alba.

În motivarea acestei soluţii, curtea a făcut vorbire despre cauzele soluţionate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în care s-a făcut referire la condiţiile precare din penitenciarele româneşti, reţinându-se că, în temeiul art. 34 din Convenţie, cel chemat să răspundă şi să plătească despăgubiri este Statul Român.

Curtea însă a apreciat că aceste decizii nu pot constitui, în plan intern, un temei pentru a se reţine calitatea procesuală pasivă a Statului Român, cu atât mai mult cu cât instituţiile publice din subordinea ANP au personalitate juridică, conform art. 11 alin. (2) din H.G. nr. 758/2016, au calitate de subiect de drept şi, în temeiul dispoziţiilor legale sus menţionate, întrunesc şi cerinţele calităţii procesuale pasive.

Prin criticile sale, reclamantul a susţinut că pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba este cel care răspunde pentru condiţiile de detenţie din centre şi penitenciare, în raport de art. 3 alin. (1) pct. 81 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009.

Potrivit acestui text de lege, "În realizarea funcţiilor sale, Ministerul Finanţelor Publice are, în principal, următoarele atribuţii: (...) reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa instanţelor, precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ".

Din cele expuse şi faţă de pretenţiile formulate de reclamant prin acţiune, respectiv daune pentru prejudicii rezultate din condiţii precare de reţinere şi detenţie, rezultă că, în cauză, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice participă nemijlocit, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în calitate de pârât.

În aceste condiţii, analizând elementele răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, faţă de împrejurările concrete ce au determinat producerea prejudiciului, sunt întrunite condiţiile răspunderii directe pentru deficienţele sistemice de natură a afecta demnitatea umană, similare celor care au fost constatate, de altfel, şi de instanţa europeană.

Aşa fiind, constatând întemeiate criticile reclamantului privind greşita aplicare a art. 3 alin. (1) pct. 81 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, Înalta Curte reţine că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., faţă de care urmează să admită recursul reclamantului, să caseze, în parte, decizia recurată, în sensul că va respinge apelul declarat de Statul Român prin MFP prin AJFP Alba împotriva Sentinţei nr. 1830/2017 a Tribunalului Alba şi a încheierii din 4 octombrie 2017, menţinând, totodată, celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1210 din data de 5 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Casează, în parte, decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de Statul Român prin MFP prin AJFP Alba împotriva Sentinţei nr. 1830/2017 a Tribunalului Alba şi a încheierii din 4 octombrie 2017, pe care le păstrează.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 octombrie 2019.

GGC - GV