Allocation of litigation costs to individual co-parties: correction of material error and completion of judgment despite prior aggregate award and fee reduction request
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the losing party's motion to reduce attorney's fees, admitted the correction of a material error to remove the obligation to pay litigation costs to a company defendant who had not incurred such expenses, and admitted a completion request, ordering the appeal claimant to pay specific litigation costs of 4,522 RON individually to each of the two individual prevailing parties. The case involved post-judgment procedural requests—including a correction for material error under Article 442 and a completion of the operative part under Article 444 of the Code of Civil Procedure—following the dismissal of the claimant's appeal, where the parties disputed whether the total litigation costs were incorrectly aggregated across all defendants or correctly allocated only to those who provided evidence of expenses. The court ruled that a request to reduce attorney's fees is impermissible in a completion or error-correction proceeding as it attempts to revisit merits already decided, while validly applying the doctrine that material errors not affecting the legality of the judgment must be corrected and omitted matters regarding specific parties' expenses must be completed to reflect the actual submission of receipts by the individual claimants.
Legislator headnote
AI generatedart. 444 alin. (1) C. proc. civ, art. 451 C. proc. civ, art. 453 C. proc. civ, art. 444 C. proc. civ, art. 442 alin. (1) C. proc. civ; Allocation of litigation costs to individual co-parties: correction of material error and completion of judgment despite prior aggregate award and fee reduction request: Se constată că prin cererea de reducere a onorariului de avocat, intimatul A. urmăreşte să repună în discuţie cererea de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, formulată de avocatul părţilor adverse la termenul de judecată din 21 februarie 2019, ceea ce nu este permis de către art. 442 şi art. 444 C. proc. civ., care reprezintă temeiul de drept al cererilor formulate, cu care este investită instanţa în cauza pendinte.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cererii de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 382 din 21 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 366 din data de 26 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a obligat recurentul reclamant la plata sumei de 4.522 RON către intimaţii pârâţi B., C. şi SC D. SA, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin cererea înregistrată la data de 15 aprilie 2019, petenţii B., C. şi SC D. SA au solicitat îndreptarea erorilor materiale cuprinse în dispozitivul deciziei de mai sus, în sensul obligării recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată către intimaţii B. şi C., în sumă de 4522 pentru fiecare intimat, precum şi înlăturarea obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată către intimata SC D. SA.
În motivare, petenţii au susţinut că, la termenul de judecată când instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului, au depus cheltuieli de judecată atât pentru intimatul B., cât şi pentru intimatul C., dovedite cu chitanţele şi facturile ataşate la dosar, în cuantum de 4.522 RON, pentru fiecare dintre cei doi intimaţi.
A mai arătat că, în ceea ce o priveşte pe intimata pârâtă SC D. SA, nu a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, instanţa stabilind, din eroare, în dispozitivul deciziei obligarea recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată şi către această intimată.
Prin încheierea de şedinţă din data de 30 mai 2019, Înalta Curte a constatat că, întrucât prin Decizia nr. 382 din 21 februarie 2019 a acestei instanţe recurentul reclamant a fost obligat la plata sumei de 4.522 RON către ambii intimaţi, cererea de îndreptare eroare materială formulată de petenţii B., C. şi SC D. SA, este, în realitate, una de completare a deciziei anterior menţionate, în raport cu intimatul A., cum prevede art. 444 alin. (1) C. proc. civ., fiind calificată astfel, cu respectarea principiului disponibilităţii.
De asemenea, Înalta Curte reţinut că prin aceeaşi cerere, intimaţii au învederat că nu au solicitat obligarea recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată şi către intimata SC D. SA, ci doar către intimaţii B. şi C., iar această solicitare este o cerere de îndreptare erori materiale, fiind calificată în acest sens în raport cu SC D. SA, cu respectarea principiului disponibilităţii.
Analizând cererea de reducere a onorariului de avocat formulată de intimatul A., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 451 C. proc. civ. "(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.
(2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei".
Conform art. 453 C. proc. civ. "(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".
În cauză, litigiul a fost soluţionat prin Decizia nr. 382 din 21 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în sensul respingerii recursului formulat de reclamantul A.
În aplicarea textului de lege mai sus citat, Înalta Curte a constatat că recurentul reclamant a pierdut procesul şi, faţă de cererea formulată de intimaţi, care au câştigat acelaşi proces, a obligat pe recurentul reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
Faţă de natura juridică a cheltuielile de judecată, care reprezintă, pe de o parte, prejudiciul cauzat de culpa procesuală, iar, pe de altă parte, despăgubirile pe care partea căzută în pretenţii trebuie să le plătească celeilalte părţi, solicitarea de reducere a onorariului avocaţial trebuie formulată în faţa instanţei care a acordat cheltuielile de judecată, la momentul la care partea adversă a solicitat respectivele cheltuieli.
Prezenta cauză are ca obiect cererea de îndreptare a erorii materiale şi de completare a dispozitivului Deciziei nr. 382 din 21 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, fiind o procedură specială, în care nu pot fi modificate aspectele asupra cărora instanţa s-a pronunţat deja.
Se constată că prin cererea de reducere a onorariului de avocat, intimatul A. urmăreşte să repună în discuţie cererea de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, formulată de avocatul părţilor adverse la termenul de judecată din 21 februarie 2019, ceea ce nu este permis de către art. 442 şi art. 444 C. proc. civ., care reprezintă temeiul de drept al cererilor formulate, cu care este investită instanţa în cauza pendinte.
Analizând cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de intimata SC D. SA, în contradictoriu cu intimatul A., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 442 alin. (1) C. proc. civ., "erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere".
Prin această noţiune se înţeleg acele erori strecurate în hotărâri sau încheieri, cu prilejul redactării, şi care nu afectează legalitatea şi temeinicia acestora.
În cuprinsul cererii formulate la data de 15 aprilie 2019, s-a învederat că intimata nu a solicitat obligarea recurentului reclamant la plata de cheltuieli de judecată şi către intimata SC D. SA, ci doar către intimaţii B. şi C..
Verificând actele şi lucrurile dosarului, Înalta Curte constată că la termenul de judecată din 21 februarie 2019, avocat E. a solicitat cheltuieli de judecată şi a depus la dosar chitanţe şi facturi, reprezentând onorariu de avocat, plătit de B. şi de C..
Aşadar, Înalta Curte constată că nu a fost depusă dovada cheltuielilor de judecată efectuate de intimata SC D. SA.
În consecinţă, fiind întrunite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 442 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei nr. 382 din 21 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în sensul că se va înlătura obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată către intimata SC D. SA, cum din eroare s-a trecut.
Analizând cererea de completare formulată de intimaţii pârâţi B., C. şi SC D. SA, în contradictoriu cu intimatul A., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ. "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. În cazul hotărârilor definitive pronunţate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare".
Aşa cum s-a reţinut anterior, la dosar au fost depuse chitanţe şi facturi, reprezentând onorariu de avocat, în sumă de 4.522 RON plătiţi de B. şi în sumă de 4.522 RON plătiţi de C.
În raport de textul de lege mai sus citat, Înalta Curte constată că cererea de completare a dispozitivului este întemeiată, urmând a dispune completarea Deciziei nr. 382 din 21 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în sensul că în dispozitiv se va trece Obligă pe intimatul A. la plata sumei de 4.522 RON către intimatul B. şi la plata sumei de 4.522 RON către intimatul C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de reducere a onorariului de avocat formulată de intimatul A.
Admite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de intimata SC D. SA, în contradictoriu cu intimatul A..
Îndreaptă eroarea materială strecurată în Decizia nr. 382 din 21 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în sensul că înlătură obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată către intimata SC D. SA.
Admite cererea de completare formulată de intimaţii pârâţi B. şi C., în contradictoriu cu intimatul A.
Completează Decizia nr. 382 din 21 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în sensul că obligă pe intimatul A. la plata sumei de 4.522 RON către intimatul B. şi la plata sumei de 4.522 RON către intimatul C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 octombrie 2019.
GGC - GV