Taxpayer's bid to suspend local tax assessments fails for lack of prima facie grounds

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.10.2017 sub nr. x/2017, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti - Direcţia Generala de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere privind creanţele datorate bugetului local nr. x/30.05.2017 emisă de către Direcţia Generala de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 în baza constatărilor din raportul de inspecţie fiscala nr. x din 30.05.2017, în ceea ce priveşte impozitul pe clădiri în suma de 789.029 RON şi taxa de utilizare locuri publice în suma de 36.832 RON stabilite suplimentar; a deciziei referitoare la obligaţiile de plata accesorii aferente obligaţiilor fiscale nr. x/13.06.2017 emisa de către Direcţia Generala de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale accesorii în suma totala de 492.220,25 RON; precum şi a deciziei de impunere pe anul 2017 din data de 16.06.2017 pentru stabilirea taxei de utilizare locuri publice pentru depozite şi anexe la construcţii, emisa de către Direcţia Generala de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 în ceea ce priveşte taxa de utilizare locuri publice în suma de 7.358 RON, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în contencios administrativ formulată împotriva actelor administrative a căror suspendare se solicită.

Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 4935 din 14 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti-Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ.., s-a dispus restituirea către reclamantă a cauţiunii în cuantum de 14.826 RON consemnată de aceasta la B., cu recipisa de consemnare nr. x/11.12.2017.

Recursul.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC A. SRL criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În susţinerea motivelor de recurs, recurenta - reclamantă a arătat că hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat s-a arătat că lipsa unei motivări a actului administrativ reprezintă un motiv care poate conduce la nulitatea actului.

Astfel, referitor la impozitul pe clădiri, a susţinut recurenta că actele nu cuprind temeiul legal care permite organului fiscal, ca pentru aceeaşi clădire, cu un singur număr cadastral, să se aplice două cote de impozitare diferite.

Cu privire la plata taxei de utilizare a domeniului public, s-a arătat că nemotivarea acestei măsuri este evidentă, în condiţiile în care nu s-a indicat care a fost temeiul legal în baza căruia terenul în cauză putea fi încadrat în categoria locurilor publice, pentru a se putea stabili în sarcina reclamantei obligaţia de plată.

S-a considerat eronată aprecierea primei instanţe a împrejurării că aplicabilitatea textelor legale reprezintă atributul instanţei investită cu acţiunea în anulare, întrucât neconcordanţa intre situaţia de fapt şi temeiul de drept echivalează cu nemotivarea actului administrativ, conducând la nulitatea acestuia.

A reiterat reclamanta faptul că potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, raportul de inspecţie fiscală trebuie să conţină considerentele pentru care au fost înlăturate argumentele societăţii, ceea ce nu rezultă în cauză.

Totodată s-a arătat că nu a fost informată, anterior emiterii actelor administrative, cu privire la demersurile întreprinse în vederea stabilirii situaţiei juridice a terenului, încălcându-se astfel principiul respectării dreptului la apărare.

Sub aspectul condiţiei pagubei iminente s-a arătat că aceasta a fost dovedită cu raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, aceasta rezidând din cuantumul important al creanţei fiscale, la care se adaugă şi importantul prejudiciu de imagine.

Pentru motivele invocate, apreciind întrunite cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, a solicitat admiterea recursului şi admiterea acţiunii.

Apărările intimatei - pârâte.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată.

În fapt, prin Decizia de impunere privind creanţele datorate bugetului local nr. 707772/30.05.2017 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a unui impozit pe clădiri în cuantum total de 789.029 RON şi a unei taxe pentru ocuparea domeniului public pentru depozite şi anexe la construcţii în cuantum total de 36.832 RON, prin Decizia de impunere pe anul 2017 emisă la data de 16.06.2017 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a unei taxe pentru utilizarea locurilor publice pentru depozite şi anexe la construcţii în cuantum total de 7.358 RON, iar prin Decizia nr. 525310 referitoare la obligaţiile de plată accesorii aferente obligaţiilor fiscale a fost stabilită în sarcina reclamantei obligaţia de plată a unor majorări/penalităţi de întârziere în cuantum total de 492.220,25 RON.

Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat a fost definit de legiuitor prin articolul 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele " împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".

Pentru ca instanţa să se afle în prezenţa unui caz bine justificat pentru suspendarea executării unui act administrativ, care se bucură de o puternică prezumţie de legalitate, autenticitate şi veridicitate, este necesar să existe o vădită îndoială serioasă a actului administrativ, sesizabilă, la o analiză sumară a acestuia.

Este necesar ca îndoiala serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ să fie constatată la o analiză - prima facie - fără a proceda la o analiză elaborată a tuturor motivelor care sunt invocate în ceea ce priveşte nelegalitatea pe fond a actului administrativ atacat; pentru că, într-o astfel de situaţie există riscul ca instanţa să fie pusă în situaţia de a se ante - pronunţa cu privire la legalitatea actului administrativ.

Reclamanta a invocat ca împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, critici de nelegalitate vizând presupusa nemotivare a actelor administrative, care în concret reprezintă nu absenţa motivării ci netemeinicia aplicării textelor legale reţinute de organul fiscal. Or, această critică ce se referă la dezlegarea corectă a modului de stabilire a valorilor de impunere ar obliga instanţa la o analiză profundă şi amănunţită a interpretărilor date de autoritatea emitentă şi a argumentelor invocate de reclamantă, ceea ce ar depăşi cadrul unei acţiuni în suspendarea actului administrativ.

Totodată, şi în ceea ce priveşte critica privind omisiunea organului fiscal de a răspunde argumentelor contestatoarei, reţine Înalta Curte, că aceste împrejurări, potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 nu sunt sancţionate cu nulitatea absolută.

În acord cu sentinţa atacată, constată instanţa de control judiciar că aspectele susţinute în cadrul acţiunii vizează critici de nelegalitate ale actului administrativ care a căror dezlegare ar echivala practic cu o tranşare definitivă a acestor chestiuni.

Astfel, motivele invocate de recurenta-reclamantă nu pot fi apreciate ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului.

Având în vedere aceste considerente, nefiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că se impune reformarea soluţiei pronunţate de instanţa de fond, în sensul casării sentinţei şi respingerii cererii de suspendare ca nefondată.

În raport de această constatare, analiza condiţiei "pagubei iminente" a devenit de prisos, câtă vreme legiuitorul a impus îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii.

Ca atare, chiar şi în situaţia în care Înalta Curte ar considera justificate susţinerile reclamantei în dovedirea condiţiei definite de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, totuşi suspendarea executării actului administrativ fiscal nu ar putea fi acordată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II.a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 4935 din 14 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2019.

GGC - OB