Statute of limitations extension under Law No. 554/2004 for administrative acts challenging the restitution of public funds

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.04.2017, sub nr. x/2017 şi modificată la data de 30.05.2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Negreşti a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, anularea Notificării nr. x/22.03.2016, prin care pârâtul a solicitat reclamantei restituirea sumei de 2.636.012,26 RON acordată prin transferuri de la bugetul de stat în vederea realizării obiectivului de investiţii "Reabilitare şi modernizare drumuri în Negreşti Sat şi satele componente: Poiana, Valea Mare, Parpaniţa şi Căzăneşti", prin Programul Naţional de Dezvoltare Regională.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 104 din 27 iunie 2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârât şi a respins ca fiind prescrisă cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Negreşti în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 104 din 27 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Negreşti a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că cererea de chemare în judecată ar trebui soluţionată prin prisma dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta a susţinut că, în raport de termenul limită de soluţionare a plângerii prealabile (02.05.2016), şi de data depunerii cererii de chemare în judecată (07.04.2017), în cauză nu era împlinit termenul de decădere de un an, prevăzut pentru introducerea acţiunii în anulare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (în prezent, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei) a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările formulate în primă instanţă.

Intimatul-pârât a susţinut că instanţa de fond în mod corect a reţinut că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în sensul că reclamanta putea formula acţiune prin care să solicite anularea actului administrativ vătămător în termen de 6 luni de la data la care a expirat termenul de soluţionare a plângerii prealabile.

Totodată, în considerentele sentinţei recurate, în mod întemeiat instanţa de fond a reţinut că nu sunt incidente prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât, pe de o parte, nu s-a făcut dovada unor "motive temeinice", iar pe de altă parte, nu a fost respectat termenul limită de decădere de 1 an.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 21 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 februarie 2020, faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de chemare în judecată promovată la data de 07.04.2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Negreşti a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, obligarea pârâtului la soluţionarea plângerii prealabile formulate împotriva Notificării nr. x/22.03.2016, emisă de pârât.

Din actele dosarului, rezultă că plângerea prealabilă formulată de reclamantă a fost înregistrată la autoritatea publică pârâtă la data de 01.04.2016 .

Întrucât pârâtul nu a răspuns plângerii prealabile, prin cererea modificatoare depusă la dosar la data de 30.05.2017, reclamanta a solicitat anularea Notificării nr. x/22.0.2016, emisă de pârât .

În raport de situaţia de fapt expusă, este necontestat că data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile formulate de reclamantă s-a împlinit la 02.05.2016, de la această dată începând să curgă termenul de prescripţie de 6 luni în care s-ar fi putut introduce cerere în instanţă pentru anularea notificării, potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În dezacord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine însă că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora: "Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz."

Înalta Curte constată că termenul de decădere de un an este reglementat ca o situaţie de excepţie de la regula prescriptibilităţii acţiunii în termenul de 6 luni şi devine aplicabil numai dacă acţiunea nu a fost introdusă înlăuntrul termenului de prescripţie din motive temeinice. Legea nu defineşte noţiunea de "motive temeinice", urmând ca interpretarea să fie făcută de instanţă în funcţie de împrejurările concrete ale speţei.

În cauză, se reţine că faţă de termenul limită de soluţionare a plângerii prealabile (02.05.2016) şi în raport de data promovării acţiunii introductive în instanţă (07.04.2017), reclamanta s-a aflat în termenul de un an de la data introducerii cererii, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, promovarea cererii după expirarea termenului stabilit la alin. (1) din lege fiind determinată de faptul că reclamanta a aşteptat comunicarea unui răspuns la plângerea prealabilă, concretizat în emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative.

Or, în condiţiile în care reclamanta a introdus acţiune în instanţă pentru obligarea pârâtului să răspundă plângerii prealabile şi faţă de pasivitatea autorităţii pârâte, şi-a modificat cererea iniţială, solicitând anularea Notificării nr. x/22.0.2016, ar fi excesiv de formalist a se interpreta că, raportat la datele concrete ale speţei, a fost depăşit termenul limită de un an pentru introducerea acţiunii în anulare, cu atât mai mult cu cât, prin textele de lege incidente legiuitorul a urmărit prin normele edictate, să îi sprijine pe cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin acte administrative.

Această concluzie se impune şi din perspectiva faptului că, până la data pronunţării prezentei hotărâri, a trecut o perioadă de aproape patru ani de la data înregistrării plângerii prealabile la autoritatea publică pârâtă, fără a fi emisă decizia de soluţionare a contestaţiei.

În aceste circumstanţe, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este neîntemeiată şi va fi respinsă, iar soluţia pe care instanţa de control judiciar urmează să o pronunţe este casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, având în vedere că prima instanţă a soluţionat litigiul fără a intra în cercetarea fondului.

Cu ocazia rejudecării, urmează ca prima instanţă să soluţioneze pe fond cererea dedusă judecăţii, astfel cum a fost modificată, respectiv să analizeze motivele de nelegalitate şi netemeinicie, invocate de reclamantă în privinţa Notificării nr. x/22.03.2016.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Negreşti, casarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza, va respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Negreşti împotriva Sentinţei nr. 104 din 27 iunie 2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2020.

GGC - GV