Competence for salary recalculation claims by judicial auxiliary staff: labor law jurisdiction over administrative salary-setting challenges

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă, la data de 26 februarie 2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS. şi TT. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani, să se dispună:

- reîncadrarea şi recalcularea salariului brut lunar, respectiv a indemnizaţiei brute lunare ce se cuvine personalului auxiliar de specialitate şi conex, prin includerea procentului de 4%, respectiv 8% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON + 4% + 4.5% + 10%. rezultând V.R.S. de 484,18 RON, astfel:

- începând cu data de 09 aprilie 2015 şi până la 30 noiembrie 2015, la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 440,15 RON şi venitul efectiv plătit;

- începând cu data de 1 decembrie 2015 şi până la zi, dar şi pentru viitor, la diferenţele de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 484,16 Iei şi venitul efectiv plătit.

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficiem, respectiv obligarea pârâţilor ia plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care suntem îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acţiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite (diferenţiat până la 1 decembrie 2015 şi după 1 decembrie 2015, dar şi pentru viitor, după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017, prin care se abrogă Legea-cadru nr. 284/2010).

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Mureş, secţia civilă

Prin Sentinţa civilă nr. 830/11.06.2019, pronunţată în dosarul x/2019, Tribunalul Mureş, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că, în speţă, salarizarea personalului din justiţie se face pe baza unor ordine sau decizii de salarizare pe care trebuie să le emită în prealabil ordonatorul de credite (în cazul din speţă fiind vorba despre Curtea de apel Suceava). Totodată, în cazul în care angajatul este nemulţumit de modalitatea de calcul a salariului care rezultă din decizie, are posibilitatea să conteste actul administrativ, în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) din textul de lege citat. În speţă, reclamanţii au invocat faptul că după apariţia legilor de salarizare, modul de calcul a salariului este eronat, datorită reţinerii greşite a valorii de referinţă sectorială de către angajator.

Prin urmare, instanţa a apreciat că prin acţiunea formulată reclamanţii au contestat prioritar modul în care le-au fost stabilite drepturile salariale în temeiul dispoziţiilor legilor de salarizare, invocându-se în acţiunea introductivă nelegalitatea şi netemeinicia stabilirii drepturilor salariale.

Tribunalul a apreciat că acţiunea formulată nu vizează strict plata drepturilor salariale ale reclamanţilor, spre a fi atrasă în cauză competenţa instanţei, întrucât chiar prin formularea primului petit al acţiunii se solicită "reîncadrarea şi recalcularea salariului brut lunar".

În acest context, reţinând că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar şi conex în cadrul Tribunalului Botoşani, făcând aplicarea art. 7 alin. (1) şi (2) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, Tribunalul a apreciat că, în speţă, competenţa materială de soluţionare a pricinii aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Aceeaşi competenţă ar interveni şi dacă s-ar aplica dreptul comun în materia contenciosului administrativ, întrucât, în esenţă, este vorba despre criticarea unui act administrativ ori de refuzul unei autorităţi de emitere a unui act administrativ la care se susţine că era obligată.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 849/27.11.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, sens în care a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că potrivit prevederilor art. 7 Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunţate sunt irevocabile".

Curtea a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile aceste dispoziţii legale, întrucât cererea reclamanţilor nu reprezintă o plângere formulată împotriva ordinelor sau dispoziţiilor de stabilire a drepturilor salariale, nefiind solicitată anularea unor astfel de acte.

Prevederile legale menţionate sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competenţa exclusivă, materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, fiind reglementată pentru situaţii clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Constatând că reclamanţii solicită reîncadrarea şi obligarea pârâţilor la plata unor drepturi băneşti, izvorâte dintr-un raport de muncă, fără însă a solicita anularea actelor de stabilire a drepturilor salariale, Curtea a reţinut că litigiul are natura unui conflict de muncă, şi nu de contencios administrativ, competenţa materială a instanţei fiind astfel stabilită în raport de prevederile art. 266 din C. muncii şi art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Distincţia între recalcularea şi plata drepturilor salariale prevăzute de lege şi nerecunoscute de angajator, pe de o parte, şi contestarea actelor de stabilire a salariului, pe de altă parte, a fost evidenţiată prin Decizia nr. 9/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca urmare a soluţionării unui recurs în interesul legii. Acesta distincţie operează nu numai în privinţa condiţiilor de exercitare a acţiunii, aspect avut în vedere de Înalta Curte la pronunţarea deciziei amintite, ci şi sub aspectul competenţei de drept material a instanţei chemate să soluţioneze cele două tipuri de litigii.

Întrucât reclamanţii nu au contestat actul de stabilire a drepturilor salariale de către Ministerul Justiţiei, Curtea a reţinut că cererea acestora nu se încadrează în prevederile art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Anexei VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie"- la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, şi nici în prevederile art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Anexei V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie"- la Legea nr. 153/2017.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei dedusă judecăţii, din perspectiva competenţei materiale de soluţionare a cauzei.

Reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat reîncadrarea şi recalcularea salariului brut lunar, respectiv a indemnizaţiei brute lunare ce se cuvine personalului auxiliar de specialitate şi conex, prin includerea procentului de 4%, respectiv 8% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON + 4% + 4.5% + 10%. rezultând V.R.S. de 484,18 RON, astfel:

- începând cu data de 09 aprilie 2015 şi până la 30 noiembrie 2015, la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 440,15 RON şi venitul efectiv plătit;

- începând cu data de 1 decembrie 2015 şi până la zi, dar şi pentru viitor, la diferenţele de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 484,16 Iei şi venitul efectiv plătit.

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficiem, respectiv obligarea pârâţilor ia plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care suntem îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acţiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite (diferenţiat până la 1 decembrie 2015 şi după 1 decembrie 2015, dar şi pentru viitor, după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017, prin care se abrogă Legea-cadru nr. 284/2010).

Astfel fiind, Înalta Curte reţine că prin cererea introductivă se solicită obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri materiale, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale primite şi cele cuvenite.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile", iar potrivit alin. (2): "Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri."

Înalta Curte constată că ipoteza normei mai sus menţionată şi care ar fi atras competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti nu este îndeplinită, deoarece reclamanţii nu contestă actul emis de ordonatorul de credite, respectiv actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale ori vreo hotărâre dată în soluţionarea contestaţiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispoziţiile Legii nr. 284/2010, pentru a fi atrasă în cauză competenţa prevăzută de art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Anexei VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" - la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ci prin acţiune se solicită recunoaşterea unor diferenţe salariale rezultate din aplicarea unor valori de referinţă sectoriale diferite, la care reclamantul apreciază că este îndreptăţit pentru munca prestată.

Astfel, se constată că dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010, ce instituie o competenţă materială derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) şi art. 266 din C. muncii, este de strictă interpretare şi nu poate fi extinsă prin analogie, motiv pentru care acest text legal nu este incident în cauză.

În speţă, acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect plata unor diferenţe salariale, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170 - 171, art. 266 şi art. 269 din C. muncii.

Prin urmare, avându-se în vedere calitatea reclamanţilor, de personal auxiliar şi conex în cadrul Tribunalului Specializat Mureş, cât şi conţinutul cererii de chemare în judecată, care vizează solicitări specifice domeniului raporturilor de muncă, competenţa materială de soluţionare a litigiului se stabileşte în raport cu dispoziţiile Codului muncii, respectiv Legea nr. 53/2003, şi Legii nr. 6 2/2011.

Potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) din C. muncii şi art. 208 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la cauzele privind conflictele de muncă se adresează tribunalului competent - specializat în judecarea conflictelor de muncă în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul.

Prin urmare, în raport cu obiectul pretenţiilor deduse judecăţii, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Mureş, secţia civilă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS. şi TT. şi pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2020.

GGC - GV