Validity of irregularity finding in rural investment tender despite independent competing bids and absence of conflict of interest

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Bucureşti, următoarele:

1. în baza art. 18 alin. (1) Legea nr. 554/2004 să se dispună anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 31402/16.09.2014 şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 31.07.2014 şi înregistrat la AFIR sub nr. x/31.07.2014, privind proiectul "Modernizare cu extindere fabrică de preparate din carne, construcţie staţie de epurare şi schimbare destinaţie din grajd animale în vestiar şi birouri - comuna Ighiu, satul Ighiu nr. 205 A, judeţul Alba".

2. în baza art. 15 Legea nr. 554/2004 să se dispună suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 31.07.2014 şi înregistrat la AFIR sub nr. x/31.07.2014, privind proiectul "Modernizare cu extindere fabrică de preparate din carne, construcţie staţie de epurare şi schimbare destinaţie din grajd animale în vestiar şi birouri - comuna Ighiu, satul Ighiu nr. 205A, judeţul Alba"

3. în baza art. 453 C. proc. civ., să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 139 din 3 iulie 2015 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale având ca obiect anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 31402/16.09.2014 şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 31.07.2014 şi înregistrat la AFIR sub nr. x/31.07.2014, privind proiectul "Modernizare cu extindere fabrică de preparate din carne, construcţie staţie de epurare şi schimbare destinaţie din grajd animale în vestiar şi birouri - comuna Ighiu, satul Ighiu nr. 205 A, judeţul Alba".

De asemenea, instanţa a respins cererea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetar, încheiat la data de 31.07.2014.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 139 din 3 iulie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi a încheierii prin care s-a soluţionat cererea de recuzare din data de 23.02.2015, a declarat reclamanta S.C. A. S.R.L. solicitând casarea în tot a sentinţei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, rejudecarea litigiului în fond cu consecinţa admiterii acţiunii, apreciind ambele hotărâri nelegale şi netemeinice pentru următoarele considerente:

Recurenta a susţinut că a formulat cererea de suspendare a executării procesului-verbal constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetar, încheiat la data 31.07.2014, respinsă de instanţa de fond prin Sentinţa nr. 231/2014 pronunţată în Dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Alba Iulia, de d-na judecător B., care, în ceea ce priveşte condiţia privind cazul temeinic justificat, deşi trebuia "să analizeze doar cazul bine justificat, a analizat fondul cauzei, pronunţându-se asupra unor apărări ce puteau fi analizate doar cu ocazia dezbaterii fondului cauzei şi nu în procedura suspendării executării procesului-verbal atacat. Aceasta cu atât mai mult cu cât instanţa cu ocazia judecării fondului cauzei nu a mai administrat alte probe în plus decât proba interogatoriului.

Respingând cererea în dosarul sus-menţionat este evident ca în prezentul dosar d-na judecător nu putea să se mai pronunţe devenind incompatibilă, cată vreme şi în acest dosar instanţa era obligată să analizeze "cazul bine justificat". În atare situaţie, în cauza sunt incidente prevederile art. 488 pct. 1 din C. proc. civ. raportat la art. 42 pct. 1 alin. (1) din acelaşi cod, împrejurare faţă de care se impune casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond pentru a fi judecată de un judecător care nu era incompatibil.

Recurenta a mai susţinut că se impune casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare în fond şi pentru suplimentarea materialului probator cu înscrisuri şi audierea martorilor propuşi, probe respinse de instanţa de fond, conform art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

În acest sens, recurenta susţine că instanţa a încălcat prevederile naţionale şi comunitare cu privire la dreptul la apărare, respingând cererea acesteia de comunicare a tuturor actelor despre care se face vorbire în procesul-verbal, la Capitolul 11 unde se indica documente probante 6 acte a căror conţinut noi nu îl cunoştea.

Comunicarea actelor care au stat la baza emiterii proiectului sus menţionat pentru asigurarea dreptului la apărare, era obligatorie a se face, întrucât doar în acest fel se asigură structurii verificate dreptul şi posibilitatea de a putea formula apărarea, în deplină cunoştinţă de cauză, şi nu doar pe baza susţinerilor indicate generic ori redate parţial şi subiectiv în procesul-verbal, susţineri imposibil de verificat datorită conduitei abuzive a AFIR, girată de instanţa fondului.

De asemenea, recurenta susţine că în mod nelegal instanţa fondului a respins şi administrarea probei testimoniale şi solicitarea de depunere a tuturor actelor de către parata, venind apoi a reproşa că observaţiile prezentate în cadrul contestaţiei administrative şi pe parcursul cercetării judecătoreşti nu conţin nicio informaţie suplimentara fata de cele reţinute de pârâtă.

În cadrul Raportului final OLAF sunt şi declaraţiile luate ofertanţilor (de către DLAF) din care rezultă fără putere de tăgadă ca ofertele au fost emise independent în deplină concordanţă cu contractul de finanţare, Ghidul solicitantului, prevederile legale în vigoare la acel moment, acesta fiind adevăratul motiv pentru care pârâtă refuză să depună la dosar toate actele în integralitatea lor pentru a avea parte de un proces echitabil cu respectarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 24 din Constituţia României.

Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, sens în care recurenta apreciază ca fiind nelegală şi încheierea de şedinţă din 03.04.2014 prin care au fost respinse probele solicitate, respectiv înscrisuri, şi proba testimoniala instanţa fiind, total lipsită de rol activ, ceea ce a condus la pronunţarea unei soluţii nelegale, în lipsa probelor a căror administrare nu a fost încuviinţată, instanţa de fond pronunţând hotărârea fără a fi cercetat fondul cauzei.

Din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului vizând respectarea exigenţelor impuse de principiul contradictorialităţii şi în considerarea probelor noi administrate în etapa recursului, probe pe care recurenta nu a avut, în mod obiectiv, posibilitatea de a le combate în orice mod, apreciază că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

În ceea ce priveşte motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., recurenta susţine, în primul rând, că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 20 pct. (23 - 25) din O.U.G. nr. 66/2011, în prezenta speţa, aşa cum pârâta susţine în procesul-verbal atacat, Raportul Final OLAF a fost primit de aceasta la data de 15.02.2013 şi înregistrat sub nr. x/15.02.2013, astfel încât procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare trebuia emis în termen de maximum 60 de zile. Or, din procesul-verbal atacat (emis la data de 31.07.2014) rezultă fără putere de tăgadă ca prevederile legale sus-menţionate nu au fost respectate.

Recurenta mai susţine că nelegal, retine instanţa de fond ca depăşirea termenelor prevăzute imperativ de legiuitor privind procedura de control reglementată de O.U.G. nr. 66/2011 nu se sancţionează cu nulitatea actului administrativ emis la finalizarea controlului, mai mult, cu cât în speţă, aşa cum arată pârâta prin răspunsul la interogatoriu la întrebarea 5, întârzierea s-a produs în beneficiul reclamantei, pentru clarificări privind sumele afectate de nereguli, sume stabilite în final în conformitate cu principiul proporţionalităţii.

Este evident ca nerespectarea termenului de 90 de zile constituie abatere de la legalitate prevăzută de art. 60 lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011 precum şi o fraudă la lege, iar dacă legiuitorul nu ar fi dorit respectarea termenelor prevăzute la art. 20 din O.U.G. nr. 66/2011 nu le-ar fi stipulat.

În mod eronat prima instanţă a reţinut că termenul statuat de art. 21 alin. (23) coroborat cu alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011, de maxim 60 de zile de la primirea raportului de audit întocmit de autoritatea de audit, pentru a întocmi nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare este de recomandare şi nu un termen de decădere, pe motiv că nu este prevăzută o sancţiune pentru nerespectarea sa.

Termenul de 60 de zile în care poate fi întocmită nota de constatare a neregulilor este un termen maxim, ceea ce înlătură caracterul de recomandare invocat de pârâtă şi instituie caracterul imperativ al respectării lui, intenţia legiuitorului fiind aceea de a stabili un termen maxim în interiorul căruia pârâta avea obligaţia exercitării unui anumit drept subiectiv, termen a cărui nerespectare atrage decăderea titularului său din exercitarea dreptului. Astfel, procesul-verbal atacat este lovit de nulitate absolută, fiind întocmit cu încălcarea prevederilor legale în vigoare.

În al doilea rând, cu privire la prescripţia dreptului la acţiune, recurenta arată că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile O.G. nr. 79/2003, H.G. nr. 1510/2003, art. 21, 83 şi urm. din O.G. nr. 92/2003, în speţa dedusă judecăţii rezultă fără putere de tăgadă că neregulile pretins săvârşite de în baza căruia s-a întocmit procesul-verbal atacat s-au produs în perioada august - decembrie 2006.

Prin urmare, termenul prevăzut de art. 89 din O.G. nr. 92/2003 a început să curgă de la data de 01.01.2007 şi s-a împlinit la data de 01.01.2013, în sprijinul acestei afirmaţii venind alegaţiile pârâtei de la pag. 9 alin. (1) din procesul-verbal contestat.

Nici art. 21 şi nici art. 83 din O.G. nr. 92/2003 (forma în vigoare la data semnării contractului 27.11.2006) nu se referă la termenul la care începea să curgă prescripţia cum în mod greşit a apreciat instanţa fondului.

Nici prevederile art. 92 din O.G. nr. 92/2003 nu au fost corect aplicate de către instanţa fondului, având în vedere că controlul, care se susţine că a început la data de 28.02.2013, a fost efectuat cu încălcarea normelor legale imperative astfel că acesta nu poate să producă efecte juridice în sensul suspendării termenului de prescripţie.

Chiar dacă, controlul ar fi început la data 28.02.2013 aşa cum susţine pârâta prevederile art. 92 din O.G. nr. 92/2003 produceau efecte pentru cel mult 90 de zile, termen imperativ prevăzut de legiuitor pentru efectuarea controlului.

În al treilea rând, recurenta arată că în mod greşit şi fără temei se susţine ca procedurile de licitaţie de la nr. 7 la 9 nu fuseseră furnizate în mod independent, aşa cum cer regulile SAPARD şi UE.

Existau legături comerciale clare, inclusiv de natură juridică, între un număr de companii participante la licitaţie (SC C. S.R.L. - S.C. D. S.R.L. - E. şi F.) care au ofertat în cadrul aceleiaşi proceduri, a implementat proiectul cu maximă diligenţă şi onestitate, respectând întocmai Ghidul solicitantului aferent măsurii 1.1, precum şi contractul de finanţare.

Din lecturarea cererii de oferta adresată ofertantului S.C. C. S.R.L., rezultă fără putere de tăgadă ca, dintr-o eroare şi fără intenţie, a omis să mai adauge şi menţiunea "echipamente şi utilaje". Că este aşa, rezultă fără putere de tăgadă din împrejurarea că a primit oferta de la S.C. C. S.R.L., certificatul constatator, iar în procesul-verbal de adjudecare a ofertei, deşi a arătat că este vorba despre Oferta nr. x/21.09.2006, a menţionat tot S.C. C. S.R.L., iar nu S.C. C. S.R.L.

Dacă ar fi solicitat oferta de la S.C. C. S.R.L., ar fi depus şi certificatul constatator al acestei societăţi. Cată vreme a depus certificatul constatator al S.C. C. S.R.L., rezultă fără putere de tăgadă ca în accepţiunea reclamantei şi în realitate, a adresat cererea de oferta acestei societăţi, am încheiat contractul şi a plătit utilajele ofertantului, respectiv S.C. C. S.R.L.

Dosarul de achiziţii în care era cuprinsă atât cererea de ofertă, oferta, cât şi certificatul constatator şi procesul-verbal de adjudecare, potrivit Ghidului solicitantului şi Anexei nr. IV la contractul de finanţare a fost verificat de către AFIR, i-a fost întocmită fişa de avizare (C 3,1), precum şi fişa C 3.1.1.

Nu se poate susţine ca atâta vreme cât AFIR a avizat cererea de plată privind utilajele pentru care a depus cererea de ofertă şi în urma căreia S.C. C. S.R.L. a emis oferta cu nr. x/21.09.2006, această societate nu a fost invitată la licitaţie. Potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" nimeni nu îşi poate invoca propria culpă, astfel că nici pârâta nu îşi putea invoca propria culpa.

În mod greşit susţine instanţa ca între companiile ofertante existau legături comerciale clare şi juridice. Chiar dacă ar fi existat, în Ghidul solicitantului nu era instituită obligaţia în sarcina reclamantei de a verifica legăturile comerciale şi juridice ale participanţilor la licitaţie. A respectat întocmai Ghidul solicitantului, prevederile contractului de finanţare, precum şi toate prevederile legale.

Niciun text de lege, nicio prevedere contractuala şi nicio prevedere din Ghidul solicitantului nu o obliga să ceară statele de plată pentru salariaţii companiilor ofertante, pentru a vedea dacă acţionarii vreunuia sunt angajaţi la celelalte.

Mai mult, AFIR susţine ca dl G., unic acţionar la S.C. D. S.R.L., a fost angajat în funcţia de director de vânzări la S.C. C. S.R.L. Şi ce dacă? Aceasta cu atât mai mult cu cât S.C. C. S.R.L. nu a depus nicio ofertă şi nici nu a participat la licitaţie.

De altfel, nici pârâta şi nici instanţa fondului nu a indicat vreo prevedere legală în vigoare la momentul implementării proiectului, care să vină în sprijinul susţinerilor pe care le face.

Recurenta mai susţine că instanţa fondului a aplicat greşit principiul certitudinii impunerii şi cel al legalităţii şi securităţii juridice, întrucât, pe de o parte, pârâta ca parte a contractului de finanţare a verificat şi aprobat cererile de ofertă, ofertele primite cât şi procesul-verbal de adjudecare a licitaţiei, ca ulterior să vina să susţină că acestea nu corespundeau prevederilor contractuale şi legale.

Atât pârâta cât şi instanţa fondului au instituit în sarcina reclamantei obligaţii care au fost reglementate de către legiuitor, ulterior anului 2006. Nicio normă juridică în vigoare la acea dată nu obliga, cum în mod greşit susţine instanţa fondului, care de altfel nu indica niciun temei de drept, să solicite tuturor companiilor ofertante să certifice că nu au fost în conflict de interese cu oricare dintre celelalte societăţi participante.

Referitor la susţinerea potrivit căreia descrierea utilajelor "x", "x" şi "x" din oferta S.C. C. S.R.L. este identică cu descrierea aceloraşi utilaje din ofertele E. şi El F., inclusiv unele greşeli de scriere, recurenta arată că aceste greşeli nu îi pot fi imputabile.

Potrivit Ghidului solicitantului, era obligată ca pentru utilajele respective să solicite oferte potrivit caietului de sarcini. Împrejurarea ca cele două societăţi ofertante au descris utilajele în mod identic, nu poate să ducă la concluzia că ar fi săvârşit vreo neregulă. Nimic nu le-a împiedicat să o facă cată vreme au primit acelaşi caiet de sarcini.

Faptul că S.C. D. S.R.L. a fost declarată necâştigătoare în toate cele 3 proceduri de achiziţii la care a participat nu duce la concluzia că ar fi săvârşit vreo neregulă sau fraudă. Şi alte societăţi au fost declarate necâştigătoare, cată vreme trebuia să aibă 3 oferte pentru fiecare utilaj şi să cumpere doar unul.

În mod greşit şi în contradicţie cu actele existente la dosar reţine instanţa fondului ca a desemnat S.C. C. S.R.L., oferta nr. 66 a fost emisă de S.C. C. S.R.L., şi nu de S.C. C. S.R.L. Împrejurarea că nu a mai adăugat menţiunea "echipamente şi utilaje" nu poate să ducă la concluzia că a fost vorba de S.C. C. S.R.L., cată vreme această societate nu a emis Oferta nr. 66/2006. AFIR nu indica niciun text de lege care să interzică societăţii S.C. C. S.R.L. să asigure service-ul de garanţie şi post garanţie pentru utilajele achiziţionate de la F. De altfel, nici prevederile contractuale şi nici Ghidul solicitantului nu au interzis acest aspect.

La acel moment, era în vigoare O.G. nr. 79/2003 şi H.G. nr. 510/2003. Aceste texte de lege nu fac nicio vorbire despre conflict de interese sau de practici de cooperare secretă. Singurele referiri cu privire la conflictul de interese este făcuta în art. 4 din contract, fără ca să fie definit conflictul, iar în Ghidul solicitantului la punctul F. "Alte informaţii", se arata că situaţiile care pot da naştere la conflicte de interese sunt cele care pot rezulta din relaţiile pe care societatea le are cu persoane fizice şi/sau juridice, implicate în implementarea proiectului. Astfel de relaţii nu au putut fi identificate.

AFIR nu pretinde şi nici nu a făcut dovada că nu ar fi avut 3 oferte la procedurile de licitaţie nr. 7 - 9, iar prin faptul că am avut 3 oferte şi a achiziţionat utilajele la preţul cel mai bun, nu i se poate imputa că nu ar fi atins scopul pentru care a primit sprijinul.

Lipsa menţiunii "echipamente şi utilaje" de pe cererea de oferta nu poate constitui o bază serioasă şi rezonabilă care să justifice recuperarea sumei acordată în baza unui contract ce şi-a atins obiectivele din punct de vedere tehnic şi funcţional, pretenţia paratei depăşind exigentele impuse de legislaţia naţională şi comunitară.

Dacă AFIR ar fi manifestat bună credinţă şi şi-ar fi respectat atribuţiile prevăzute în normele legale naţionale şi comunitare, ar fi adunat probe şi în favoarea reclamantei, în sensul că, aşa cum s-a străduit să întrebe firma H. dacă a emis vreo ofertă, trebuia să întrebe şi firmele participante la procedurile de licitaţie nr. 7 - 9 dacă au primit cererea de ofertă şi au emis ofertele. Dacă ar fi făcut-o, ar fi constatat că fiecare dintre firmele participante a emis oferta în mod independent, în condiţii de confidenţialitate.

Cu probele testimoniale solicitate şi respinse în mod nelegal de instanţa fondului ar fi făcut dovada că ofertele au fost emise în mod independent şi ca societăţile participante au primit invitaţie pentru emiterea ofertelor. Martorii propuşi erau cei care au emis ofertele. Erau singurii care puteau detalia condiţiile în care au fost emise ofertele. Instanţa fondului a respins aceste probe, dar pe de altă parte imputa că nu a produs dovezi contemporane cu data licitaţiei.

Aşa fiind se dovedeşte că instanţa a încălcat şi prevederile art. 255 alin. (1) din C. proc. civ. atunci când a respins probele. Se impune administrarea probelor solicitate pentru a verifica împrejurarea arătată, respectiv dacă S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., E. şi F. au fost invitate să participe la licitaţie şi dacă au emis oferte pentru licitaţie în mod independent.

În mod eronat se susţine de către AFIR şi apoi de către instanţa de fond ca, potrivit certificatelor constatatoare de la ONRC, S.C. D. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. au acelaşi număr de telefon. Din certificatele constatatoare obţinute de noi la data de 22.09.2006 şi aflate la dosarul cazului, nu rezultă o astfel de susţinere. Mai mult în ceea ce o priveşte pe S.C. C. S.R.L., întrucât aceasta nu a participat licitaţie, nu a solicitat certificat constatator ORC, întrucât nu avea o astfel de obligaţie.

Acuzaţiile pentru organizarea unor proceduri c achiziţii formale trebuie să aibă la baza probe clare, sustenabile şi nu simple indicii. Indicatorii de frauda prevăzuţi în Anexa 1 din H.G. nr. 875/2011 nu sunt aplicabili în prezenţa speţa, întrucât legea civilă nu retroactivează.

Din întreaga documentaţie se poate desprinde fără putere de tăgadă concluzia că lipsa menţiunii "echipamente şi utilaje" din cuprinsul cererii de oferta nu poate fi considerată neregulă sau fraudă. Se desprinde clar ideea ca la licitaţie a fost invitată S.C. C. S.R.L.

De asemenea, pârâta nu indica norma legală în vigoare la momentul anului 2006, care să ne fi obligat să nu fi încheiat cu F. Contractul nr. x-23-ZV, în care S.C. C. S.R.L. asigura garanţia şi post garanţia. În primul rând C. S.R.L. nu a participat la licitaţie, iar în al doilea rând, nicio normă nu interzicea încheierea contractului cu F.. H.G. nr. 875/2011 de care pârâta se prevalează, nu este incident în speţa, legea civilă neretroactivând.

Instanţa fondului deşi susţine că nu aplica norme de drept substanţial adoptate după anul 2006 o face încălcând Decizia Curţii Constituţionale 66/2015, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi art. 24 din Constituţie. Această idee se desprinde din motivarea hotărârii, iar instanţa nu arată motivul de drept, dar conţinutul motivării este rezultatul interpretării prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 şi ale H.G. nr. 875/2011.

Verificarea ulterioară de către APDRP a cererii de finanţare, sub aspectul aceloraşi condiţii, în raport cu o versiune a Ghidului solicitantului care nu era în vigoare la data depunerii cererii este nelegală, întrucât încalcă principiul neretroactivităţii legii civile şi întruneşte elementele unei executări abuzive a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (în acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

Procedura de licitaţie 7 - 9, a fost organizată cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă, precum şi cu respectarea prevederilor contractuale, inclusiv ale Anexei IV la Contractul de finanţare, iar cele trei oferte existente sunt valabile. A precizat, de asemenea, că nici actul normativ - Legea nr. 316/2001 şi nici convenţia părţilor nu obligă beneficiarul contractului la verificări suplimentare privind angajaţii societăţilor ofertante, asigurarea garanţiilor utilajelor.

În raport cu prevederile art. 2 din Regulamentul nr. 2988/95 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, susţinem că, în vederea determinării sancţiunii administrative, trebuie să fie avute în vedere mai multe criterii, printre care trebuie determinat este în ce măsură societatea cunoştea sau putea să cunoască existenţa înţelegerilor dintre societăţile participante la licitaţie.

Faţă de aceasta împrejurare, sancţiunea aplicată prin procesul-verbal, este nelegală faţă de conduită societăţii, întrucât era necesar să se facă dovada fraudei săvârşite de societate, aşa cum este definită de O.G. nr. 79/2003.

Mai susţine recurenta că instanţa de fond nu a făcut nicio referire cu privire la susţinerile privind raportul final OLAF, care este motivul de fapt prevăzut la Capitolul 6 din procesul-verbal atacat. Instanţa avea obligaţia să se pronunţe şi asupra acestei apărări potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

A învederat atât pârâtei prin contestaţia împotriva procesului-verbal, cât şi prin punctul de vedere exprimat la proiectul de proces-verbal şi apoi instanţei de fond, că potrivit principiilor legislaţiei europene, sarcina de a face dovada unei nereguli sau a unei fraude revenea OLAF. Acesta s-a mulţumit prin emiterea raportului final să încalce toate normele legale emiţând astfel un act lovit de nulitate absolută.

Prin raportul final sus menţionat s-a arătat, în mod nereal, că au fost notificaţi cu privire la deschiderea anchetei şi ca în data de 08.03.2011, a depus o contestaţie oficială împotriva recuperării debitului în care furnizau observaţiile noastre cu privire la faptele în cauză.

Recurenta susţine că niciodată nu am fost notificată de OLAF cu privire la deschiderea anchetei, iar în data de 08.03.2011 a depus o plângere împotriva modului în care OLAF a înţeles să desfăşoare ancheta.

Prin Rezoluţia din 11.04.2012 dată în Dosarul penal nr. x/2012, de către DNA ST Alba Iulia, faţă de administratorul societăţii s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru comiterea infracţiunii de "folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau administrate de acestea ori în numele lor" prevăzute de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000.

Prin aceasta rezoluţie, procurorul de caz a reţinut că nu există nicio activitate a reprezentanţilor legali ai S.C. A. S.R.L. Litigiu de inducere în eroare a autorităţii contractante APDRP cu prilejul încheierii sau executării Contractului cadru nr. x din 27.11.2006. Această rezoluţie a rămas definitivă prin respingerea plângerii de către instanţa în Dosarul penal nr. x/2012 al Judecătoriei Alba Iulia.

La data emiterii raportului final există această rezoluţie, precum şi sentinţe ale instanţei din dosarul sus menţionat, astfel ca, cu rea-credinţă, OLAF susţine că la data emiterii raportului final exista un dosar penal.

Este adevărat că în baza investigaţiilor făcute de OLAF, AFIR a întocmi 3 procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare astfel, la data de 27.01.2011, proces-verbal care a fost anulat de către instanţa în mod irevocabil; la data de 02.05.2012, şi aceasta fiind anulat de către instanţa în mod irevocabil şi la data de 31.07.2014, proces pe care a înţeles să îl atace în toate formele prevăzute de lege.

În mod netemeinic şi nelegal OLAF a ajuns la concluzia că există suficiente dovezi pentru a considera că au avut cunoştinţa de faptul că ofertele H. nu au fost furnizate în mod independent şi au fost pe deplin conştienţi de manipularea procedurilor de licitaţie, ca a participat cu bună ştiinţă şi intenţionat la manipularea procedurii de licitaţie, care a implicat folosirea unei oferte false. Recurenta apreciază ca prin întocmirea raportului final s-a creat un abuz, încălcându-se flagrant dreptul la apărare, după cum recurenta dezvoltă pe larg în cererea de recurs.

Nu în ultimul rând, recurenta solicită să se aibă în vedere că la emiterea raportului final s-au încălcat şi principiile prevăzute în Manualul OLAF la punctul 1.4, respectiv: principiul legalităţii şi al integrităţii, principiul proporţionalităţii, principiul duratei rezonabile a cazurilor.

Recurenta consideră că investigarea făcuta de OLAF a fost superficială, nu au fost cercetate prevederile legale în materie, şi dacă nu ar fi încălcat drepturile prevăzute în Manualul OLAF - Proceduri operaţionale, precum şi procedurile prevăzute în acest manual, ar fi ajuns la concluzia că nu a săvârşit nicio neregulă, că nu a depus nicio ofertă neautentică, că am procedat la selectarea ofertelor conform condiţiilor SAPARD pentru obţinerea unor preţuri real competitive şi autentice. Ar fi ajuns la concluzia că nu a depus în mod deliberat şi intenţionat documente false şi ca la implementarea proiectului am fost corecţi şi am asigurat corect desfăşurarea procedurilor de selecţie şi achiziţie.

Instanţa de fond nu a observat că, neregularităţile evidenţiate în procesul-verbal au fost săvârşite de către terţi, condiţii în care nu se putea reţine culpa recurentei întrucât culpa în conţinutul ei obiectiv, conform definiţiei juridice, constă în încălcarea sau omiterea unei obligaţii, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, respectiv art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 2988/1995 al Consiliului Europei privind protecţia intereselor financiare a comunităţilor europene şi art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 2035/2005 al Comisiei Europene neregulă "înseamnă orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar [...]".

Recurenta susţine că a fost de bună credinţă şi a considerat ca şi partenerii cărora ne-am adresat pentru emiterea ofertelor sunt de bună credinţa, a implementat proiectul cu maximul de profesionalism, eficientă şi vigilenţa, a căutat utilajele cele mai ieftine pentru a folosi cel mai eficient banii primiţi. Nu a comis nicio neregulă prevăzută de Regulamentul nr. 2988/1995 sau de O.G. nr. 79/2003 şi nu a fost implicată în depunerea intenţionată, deliberată a unor documente false.

Potrivit art. 4 şi 5 din Regulamentul nr. 2988/1995, care defineşte neregulă, depunerea de oferte neautentice trebuia să fie intenţionata şi deliberată. Prin urmare, doar acţiunile cu intenţie atrag sancţiuni administrative, care să impună recuperarea totală a sumelor SAPARD, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 5 alin. (1) (c), din regulamentul sus menţionat. Pentru a putea fi acuzaţi de neregulă/fraudă, trebuiau să fie adunate probe convingătoare, adică pertinente şi concludente.

În ceea ce priveşte oferta firmei H. i s-a întocmit proces-verbal, proces-verbal care a fost anulat în mod irevocabil de instanţa competenta. Se dovedeşte astfel că acuzaţiile aduse de AFIR şi OLAF sunt nefondate şi făcute cu rea-credinţă.

Raportul OLAF a fost emis şi cu încălcarea prevederilor Regulamentului CE nr. 1049/2001. Susţinerile din raportul final au fost înlăturate în totalitate prin reţinerile procurorului din rezoluţia emisă în Dosarul penal nr. x/2012 a DNA ST Alba Iulia.

Prin Rezoluţia din 11.04.2012 emisă în Dosar nr. x/2012, s-a dispus, în ceea ce priveşte infracţiunea de folosire sau prezentare de documente de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, neînceperea urmăririi penale faţă de administratorului societăţii, numitul I.

Totodată se reţine că nu exista o activitate a reprezentanţilor legali ai reclamantei de inducere în eroare a autorităţii contractante APDRP cu prilejul încheierii sau executării Contractului-cadru nr. C. 1.10201670100083/27.11.2006.

Procurorul DNA reţine ca proiectul în cauză a parcurs toate fazele, respectiv etapele de declarare a eligibilităţii, încheiere a contractului şi de avizare a dosarelor de achiziţii utilaje sau servicii, iar instrucţiunile de achiziţii pentru beneficiarii măsurilor nr. 1.1, 3.1, 3.4. - Anexa nr. IV la contractul-cadru nu au fost încălcate de reprezentanţii subscrisei.

Asupra aceluiaşi aspect al vinovăţiei şi în cuprinsul raportului final OLAF, la pct. 6.6, în ceea ce priveşte intenţia din partea beneficiarului S.C. A. S.R.L., nu au fost identificate dovezi specifice care să ateste că ar fi avut cunoştinţa că procedura de licitaţie ar fi fost manipulată.

Faţă de toate aceste aspecte care vizau lipsa oricărei forme de vinovăţie a reprezentanţilor societăţii, în implementarea proiectului S.A.P.A.R.D., instanţa nu s-a pronunţat şi nu a motivat în nici un fel soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, rezumându-se la a relua textual, conceptul de neregulă reţinut prin actele administrative contestate.

Nu în ultimul rând, recurenta apreciază că instanţa în mod nelegal a respins suspendarea prezentei pricini formulate în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. până la soluţionarea dosarului înregistrat la DNA-ST Alba Iulia sub nr. x/2014, în cauza fiind întrunite condiţiile prevăzute de textul de lege sus menţionat - s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-pârâtă AFIR a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic şi nelegal şi menţinerea hotărârii recurate, instanţa de fond dând o corectă dezlegare a pricinii, reiterând situaţia de fapt astfel cum rezultă din actele administrative contestate şi cum au fost invocate prin întâmpinare în faţa instanţei de fond, răspunzând punctual criticilor din cererea de recurs.

5. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 06.11.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea dată în Camera de consiliu în data de 29.01.2018, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., instanţa a admis în principiu recursul declarat şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului pentru data de 26.02.2018.

6. Procedura de soluţionare a recursurilor

Recurenta-reclamantă a formulat, în temeiul art. 201 alin. (2) din C. proc. civ., răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor invocate şi admiterea recursului aşa cum a fost formulat, la care a anexat plângerea formulată împotriva Raportului OLAF înregistrat la AFIR cu nr. x/15.02.2013.

La data de 25.03.2018, reclamanta a transmis la dosarul cauzei Ordonanţa din data de 15.02.2018 emisă de DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia dată în Dosarul nr. x/2014, precum şi dovada formulării unei plângeri împotriva acestei ordonanţe, în temeiul art. 339 alin. (4) din C. proc. pen. de către AFIR.

Prin încheierea din data de 26.03.2018 Înalta Curte a respins cererea de încuviinţare a probei cu înscrisuri formulată de recurenta-reclamantă, iar în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2014 al DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia.

La data de 20.09.2018 reclamanta a solicitat repunerea cauzei pe rol, arătând că plângerea formulată împotriva Ordonanţei din data de 15.02.2018 emisă de DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia dată în Dosarul nr. x/2014 a fost soluţionată prin respingerea acesteia prin Ordonanţa nr. 115/II-2/2018, cauza fiind repusă pe rol prin încheierea din data de 22.10.2018.

7. Cu privire la fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, hotărârile recurate în raport de motivele de casare invocate precum şi de prevederile art. 53 şi art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. s-a adresat instanţei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Alba Iulia solicitând efectuarea unui control jurisdicţional de legalitate asupra actului administrativ individual reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat la AFIR sub nr. x/31.07.2014, privind proiectul "Modernizare cu extindere fabrică de preparate din carne, construcţie staţie de epurare şi schimbare destinaţie din grajd animale în vestiar şi birouri - comună Ighiu, satul Ighiu nr. 205A, judeţul Alba" şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 31402/16.09.2014 emise de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Bucureşti, solicitând anularea acestora, suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, în baza art. 15 Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitive a cauzei şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta se consideră vătămată prin actele administrative contestate, invocând mai multe motive de nelegalitate şi netemeinicie, reiterate şi prin cererea de recurs de faţă, prima instanţă respingând acţiunea ca neîntemeiată, înlăturând pe rând susţinerile reclamantei şi reţinând în esenţă că între societăţile ofertante există legături clare ceea ce dovedeşte neregulă reţinută în procesul-verbal atacat, reclamanta era obligată să asigure prezenţa în licitaţie a cel puţin trei furnizori independenţi, fiind răspunzătoare de ofertele depuse (pentru că alegerea ofertanţilor i-a aparţinut) şi nu a dovedit nicio împrejurare străină exoneratoare de răspundere.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Înalta Curte constată că prima instanţă a constatat în mod corect că S.C. A. S.R.L. a depus la Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 7 Alba Iulia (fostul Centru Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 7 Alba Iulia), în data de 06.06.2006, cererea de finanţare nr. x, pentru realizarea proiectului "Modernizare cu extindere fabrică de preparate din carne, construcţie staţie de epurare şi schimbare destinaţie din grajd animale în vestiar şi birouri - comună Ighiu, satul Ighiu nr. 205A, judeţul Alba", proiect ce consta în modernizarea şi extinderea capacităţii de prelucrare produse din carne, investiţia presupunând atât lucrări de construcţie, cât şi achiziţionare de utilaje.

În data de 27.11.2006, în baza selectării cererii de finanţare nr. x, AFIR a încheiat cu reclamanta Contractul de finanţare nr. x, având valoare totală eligibilă de 8.662.419 RON şi valoare nerambursabilă de maxim 4.331.209 RON (echivalentă cu maxim 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului). Durata de execuţie a proiectului a fost de 24 luni şi termenul limită de finalizare, până la care beneficiarul poate depune ultima cerere de plată, era de maxim 2 ani de la semnarea contractului de finanţare. Durata de valabilitate a contractului cuprinde perioada de execuţie a proiectului, la care se adaugă 5 ani de la data ultimei plăţi făcută de AFIR.

Având în vedere rezultatele investigaţiilor OLAF cuprinse în Raportul final al cazului referitor la proiectul implementat de beneficiarul S.C. A. S.R.L. nr. 4508/15.02.2013, în ceea ce priveşte procedurile de licitaţie 7 - 9, precum şi a propriilor investigaţii ale AFIR în cadrul procedurii de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare, pârâta a încheiat Procesul-verbal de constatare înregistrat la A.P.D.R.P. sub nr. x/31.07.2014, în baza O.U.G. nr. 66/2011 şi H.G. nr. 875/2011, prin care a constatat că aspectele sesizate prin Raportul final OLAF, reprezintă nereguli, reclamanta a încălcat obligaţiile contractuale asumate prin Contractul de finanţare nr. x/27.11.2006, precum şi dispoziţiile legale aplicabile, respectiv Legea nr. 316/2001 - Acordul Multianual de Finanţare a Programului SAPARD, situaţie în care se aplică măsurile administrative necesare, cu respectarea principiului proporţionalităţii, astfel încât s-a constituit în sarcina reclamantei un debit în cuantum de 363.727,01 RON la care se adaugă penalităţile de întârziere şi dobânzile calculate potrivit legislaţiei aplicabile.

Împotriva acestui proces-verbal reclamanta a formulat contestaţie administrativă respinsă de pârât prin decizia 31402/16.09.2014, iar la data de 03.10.2014 s-a adresat instanţei de contencios administrativ şi fiscal.

Recurenta a susţinut în cererea de recurs că instanţa a încălcat dispoziţiile procedurale legate de regimul incompatibilităţilor, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 raportat la art. 42 pct. 1 alin. (1) din C. proc. civ., în condiţiile în care acelaşi magistrat a soluţionat atât cererea de suspendare, unde a dezvoltat pe larg fondul cauzei, pronunţându-se asupra unor apărări ce puteau fi analizate doar cu ocazia dezbaterii fondului cauzei şi nu în procedura suspendării executării procesului-verbal atacat, cât şi acţiunea pe fond.

Într-adevăr, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. are în vedere şi situaţia în care la judecată participă un judecător incompatibil.

Atât cererea de recuzare, cât şi criticile din motivele de recurs se referă la starea de incompatibilitate prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia în cauza pe care a fost desemnat să o judece), deoarece judecătorul care a fost învestit cu soluţionarea acţiunii în anulare a soluţionat şi cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a aceloraşi acte administrative, în Dosarul nr. x/2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, dar aceste susţineri sunt nefondate.

Chiar dacă în cadrul soluţionării cererii de suspendare a actelor administrative au fost analizate unele aspecte ce ar fi putut dovedi că este îndeplinită condiţia "cazului bine justificat", această analiză este una sumară, verificându-se numai aparenţa dreptului, iar judecătorul care a soluţionat cererea de suspendare nu devine incompatibil să soluţioneze cererea de anulare a aceloraşi acte administrative.

Atunci când se soluţionează cererea de suspendare a unui act administrativ se verifică îndeplinirea condiţiei "cazului bine justificat", astfel cum este definită în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv dacă există împrejurări care să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, dar această verificare nu permite o prejudecare a fondului cauzei, analiza realizându-se la nivelul aparenţei dreptului, iar pe calea suspendării pot fi dispuse numai măsuri provizorii.

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al recurentei atunci s-ar putea analiza, în orice situaţie, chiar dacă cererea de suspendare ar fi soluţionată de un alt judecător decât cel care ar soluţiona acţiunea în anulare a aceluiaşi act administrativ, în ce măsură ar putea exista efectul puterii de lucru judecat al hotărârii prin care se analizează cererea de suspendare. Or, soluţia pe care judecătorul o pronunţă în acţiunea în anulare nu este influenţată de soluţia adoptată în cazul cererii de suspendare, chiar dacă în cadrul acesteia s-a reţinut sau nu "cazul bine justificat".

O dovadă a faptului că judecătorul care soluţionează cererea de suspendare nu devine incompatibil să soluţioneze acţiunea în anulare şi care subliniază caracterul provizoriu al măsurii suspendării executării actului administrativ şi de neprejudecare a fondului cauzei este şi dispoziţia stabilită în art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond". Aceste prevederi obligă instanţa care soluţionează acţiunea în anulare, dacă partea formulează şi cerere de suspendare odată cu cererea de anulare, să se pronunţe asupra acestei cereri, caz în care suspendarea se dispune până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare, dar judecătorul care soluţionează cererea de suspendare nu devine incompatibil să soluţioneze acţiunea în anulare.

Faţă de aceste considerente, este nefondat recursul reclamantei declarant împotriva încheierii din data de 23.02.2015 de respingere a cererii de recuzare.

Recurenta a mai invocat dispoziţiile art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. susţinând că se impune casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare în fond şi pentru suplimentarea materialului probator cu înscrisuri şi audierea martorilor propuşi, probe respinse de instanţa de fond.

În acest sens, susţinerea recurentei că instanţa a încălcat prevederile naţionale şi comunitare cu privire la dreptul la apărare, respingând cererea acesteia de comunicare a tuturor actelor despre care se face vorbire în procesul-verbal, la Capitolul 11, care au stat la baza emiterii proiectului procesului-verbal, pentru asigurarea dreptului la apărare, este nefondată, având în vedere, pe de o parte, că Raportul OLAF nu face obiectul cauzei de faţă, având natura juridică de act de sesizare, instanţa de contencios administrativ nefiind învestită cu un control de legalitate asupra acestuia.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă nu a indicat şi dovedit o vătămare procesuală, prin raportare la conţinutul acelor înscrisuri sau relevanţa lor în cauza de faţă, simpla necomunicare a unor înscrisuri neputând duce la încălcarea dreptului la apărare. Astfel cum a constatat şi instanţa de fond, reclamantei i s-au comunicat în extras toate documentele care aveau legătură cu procedurile de licitaţie 7-9, fiind suficiente pentru a asigura acesteia dreptul la apărare cu privire la neregulă reţinută în cadrul acestor proceduri de licitaţie, toate dovezile cu privire la legăturile dintre societăţile ofertante sunt depuse la dosar.

Mai mult, din probatoriu a rezultat că reclamanta avea cunoştinţă de raportul OLAF, după cum rezultă din cuprinsul acestuia, fiindu-i comunicat şi în litigiile anterioare şi în cadrul cercetării penale.

În ceea ce priveşte proba cu martori, în mod corect prima instanţă a apreciat neconcludenta acesteia, în condiţiile în care obiectul cauzei este exercitarea controlului de legalitate asupra procesului-verbal de nereguli, în litigiile de contencios administrativ, fiind relevante, în raport de dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, actele care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate, temeiurile de fapt şi de drept trebuind să rezulte din conţinutul acestora. Împrejurarea că în procedura de investigaţie a OLAF au fost audiaţi anumiţi salariaţi nu presupunea obligativitatea audierii acestora de către instanţă, întrucât, aşa cum s-a arătat, Raportul este doar un act de sesizare, care constată anumite împrejurări, acesta nefăcând obiectul acţiunii.

Pentru acest argument, toate aserţiunile reclamantei cu privire la nelegalitatea Raportului OLAF, respectiv nerealitatea unor constatări din cuprinsul acestuia, lipsa notificării pentru deschiderea anchetei, reaua-credinţă în desfăşurarea investigaţiei şi superficialitatea acesteia, precum şi netemeinicia concluziilor acestuia, nu pot fi avute în vedere, întrucât obiectul controlului de legalitate este procesul-verbal de constatare a neregulilor, care trebuie să conţină în mod necesar toate motivele de fapt şi de drept care au fundamentat constatarea existenţei neregulilor şi stabilirea creanţei bugetare afectate de nereguli.

Din punct de vedere al neregulii reţinute, Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este fondat, din probatoriu rezultând cu certitudine că S.C. C. S.R.L. nu a depus ofertă, că au existat trei oferte depuse în cadrul procedurilor de licitaţie de la nr. 7 - 9 depuse de S.C. D. S.R.L., S.C. C. şi Utilaje S.R.L., care a emis ofertă cu nr. x/21.09.2006, E. şi F., în procesul-verbal de adjudecare a ofertei, făcându-se vorbire despre Oferta nr. x/21.09.2006, chiar dacă s-a menţionat dintr-o omisiune S.C. C. S.R.L. şi nu S.C. C. S.R.L. De altfel, intimata nu a susţinut că la dosarul achiziţiilor nr. 7 - 9 nu s-ar fi depus 3 oferte.

Împrejurarea că reclamanta că a trimis cererea de ofertă fără menţiunea "echipamente şi utilaje", nu are relevanţă în condiţiile în care ofertă cu nr. x/21.09.2006 este emisă de S.C. C. şi Utilaje S.R.L., care a şi câştigat licitaţia, astfel încât legăturile dintre S.C. C. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., precum şi legăturile acesteia din urmă cu companiile E. (Austria) şi F. (Slovacia), societăţi care au depus oferte în cadrul acestor proceduri, nu pot fi avute în vedere ca argumente în susţinerea ideii că ofertele nu au fost independente, atâta vreme cât S.C. C. S.R.L. nu a participat la licitaţie.

Împrejurarea că în contractul încheiat cu F. ulterior câştigării licitaţiei de către această societate, service-ul de garanţie şi post garanţie este asigurat de S.C. C. S.R.L. nu prezintă relevanţă, neexistând niciun impediment în acest sens, iar faptul că cele trei societăţi: S.C. C. S.R.L., S.C. C. şi S.C. D. S.R.L., au acelaşi număr de telefon, nu reprezintă un element suficient pentru a susţine existenţa neregulii şi că aceste societăţi nu ar acţiona independent. Eventuale legături între S.C. C. şi S.C. D. S.R.L., nu pot fi luate în considerare, întrucât pârâta trebuia să dovedească legăturile reclamantei cu aceste societăţi, care să fi condus la obţinerea avantajului necuvenit şi încălcarea contractului de finanţare.

Faptul că dl. G., asociat şi administrator al S.C. D. S.R.L. a fost angajat în funcţia de director vânzări la S.C. C. S.R.L. în perioada 01.05.2004 - 10.11.2011, este un aspect neesenţial, pentru că această din urmă societate nu a depus ofertă.

Instanţa de fond a respins cererea de suspendare a cauzei, până la finalizarea cercetării penale efectuate de DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia, în Dosarul penal nr. x/2014 pentru săvârşirea infracţiunii de "folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei", cercetări ce vizează finanţarea în cadrul proiectului ce face obiectul prezentei judecăţi precum şi în privinţa afirmaţiei că pârâta se va constitui parte civilă în acest dosar, apreciind că această cercetare penală, începută in rem, nu poate constitui un motiv de suspendare a prezenţei judecăţi în contencios administrativ, finalitatea celor două cercetări fiind diferită.

Cu toate acestea, după pronunţarea instanţei de fond dar până la soluţionarea recursului a fost emisă Ordonanţa din data de 15.02.2018, de clasare a cauzei, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, din considerentele ordonanţei rezultând lipsa indiciilor de fraudă, caracterul independent al ofertei S.C. C. şi neimplicarea în procedură a S.C. C. S.R.L.

Plângerea formulată de AFIR, în temeiul art. 339 alin. (4) din C. proc. pen., împotriva Ordonanţei din data de 15.02.2018, în care a invocate aceleaşi aspect ca în cauza de faţă a fost respinsă prin Ordonanţa nr. 115/II-2/2018 din data de 27.04.2018 a DNA, faţă de care nu s-a formulat plângere la judecătorul de camera preliminară.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că în speţă în mod nelegal s-a reţinut existenţa unei nereguli, neexistând o încălcare a dispoziţiilor Regulamentului Comunităţilor Europene Consiliului Europei nr. 2988/1995, care defineşte abaterea ca, orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate şi nici a celor din Contractul de finanţare, astfel cum au fost reţinute.

În aceste condiţii, lipsa neregulii conduce la anularea actelor administrative, Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/31.07.2014 şi Decizia nr. 31402/16.09.2014 de soluţionare a contestaţiei emise de pârâtă, fiind fără utilitate juridică practică analiza şi a celorlalte aspecte de nelegalitate invocate de recurentă.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din data de 23.02.2015 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014, ca nefondat.

De asemenea, va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinţei nr. 139 din 3 iulie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anula Decizia nr. 31402/16.09.2014 de soluţionare a contestaţiei, precum şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/31.07.2014, emise de pârâtă.

În temeiul art. 453 din C. proc. civ., întrucât intimata-pârâtă a pierdut procesul, va fi obligată la plata de cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată în prima instanţă şi în recurs, potrivit dovezilor de la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinţei nr. 139 din 3 iulie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014. Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Anulează Decizia nr. 31402/16.09.2014 de soluţionare a contestaţiei, precum şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/31.07.2014, emise de pârâtă.

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din data de 23.02.2015 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014.

Obligă intimata-pârâtă la plata în favoarea recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L. a sumei totale de 10.060 RON reprezentând cheltuieli de judecată în prima instanţă şi în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 20 februarie 2019.

GGC - NN