Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 843/2019 AI generated

Jurisdiction of the National Council for Combating Discrimination to adjudicate allegations of differential treatment based on union affiliation in disciplinary sanctions

Case Number Decizia nr. 843/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the National Council for Combating Discrimination (CNCD), thereby upholding the appellate court's decision to annul the CNCD's prior resolution and ordering the Council to re-examine the merits of the complainant's petition; while the court corrected a procedural error by ordering the plaintiff to pay the mandatory 50 RON judicial fee based on O.U.G. No. 80/2013, it rejected the appeal on the merits. The dispute arose from an administrative challenge to a CNCD decision that declared the Council materially incompetent to process a complaint alleging discriminatory abuse of power by gendarmerie authorities, who had sanctioned a union member for participating in a protest. Applying Article 2 and Articles 20(1)-(2) of O.G. No. 137/2000, the court determined that the alleged differential treatment based on union affiliation constituted a potential discriminatory act falling under the Council's statutory mandate to investigate and sanction such acts, regardless of the complainant's additional characterization of the conduct as criminal, thus affirming the CNCD's obligation to adjudicate the complaint rather than declining jurisdiction.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 496 C. proc. civ; Jurisdiction of the National Council for Combating Discrimination to adjudicate allegations of differential treatment based on union affiliation in disciplinary sanctions: Cât priveşte solicitarea de întregire a cadrului procesual prin citarea în cauză a instituţiilor reclamate în faţa CNCD, respectiv IPJ Neamţ şi IJJ Neamţ, fără a putea fi calificată drept cerere de introducere în cauză a altei persoane, în mod greşit s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 coroborate cu art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, că prezentul litigiu este un litigiu pur contencios administrativ, în care hotărârea CNCD este actul administrativ contestat, a cărui legalitate se solicită a fi analizată.

Keywords

AI generated
disciplinary authority administrative fee prior administrative complaint administrative sanction declining of jurisdiction procedural orders

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Neamţ sub nr. x/2015, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat anularea Hotărârii nr. 630 din 29.10.2014, prin care s-a constatat necompetenţa materială a pârâtei cu privire la aspectele sesizate de reclamant.

În motivarea acţiunii reclamantul arată că în perioada 14 - 18 iulie 2014 a protestat la sediul I.P.J. Român şi în timpul protestelor a fost sancţionat în mod abuziv de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Neamţ prin trei procese-verbale, reţinându-se că protestele nu erau avizate de Primăria municipiului Român. În realitate, sancţiunile au fost aplicate discriminatoriu pe temeiul calităţii de membru al unui sindicat al poliţiştilor. Această contravenţie nu este reglementată de niciun act normativ. Prin aceste acţiuni este încălcat dreptul poliţiştilor de a adera la organizaţii sindicale, drept recunoscut prin legea care, la rândul ei, pedepseşte actele de discriminare pe criteriul apartenenţei sindicale. Protestul a fost organizat după parcurgerea prealabilă a tuturor paşilor legali iar aplicarea sancţiunii nu se întemeiază pe vinovăţia reclamantului.

Prin Sentinţa civilă nr. 295/CA din data de 06.10.2015, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.02.2016.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin Sentinţa nr. 45 din data de 27.04.2016 Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a dispus anularea Hotărârii nr. 630/29.10.2014, emisă de către Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării - Bucureşti şi a obligat Colegiul director să se pronunţe pe fondul petiţiei.

3. Cererea de recurs.

Împotriva Sentinţei nr. 45 din data de 27.04.2016 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În primul rând, recurentul-pârât a arătat că prin întâmpinare formulată în faţa instanţei de fond invocat excepţia netimbrării acţiunii şi problema stabilirii cadrului procesual pasiv însă, prima instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 25.03.2016 a constatat în mod greşit că acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în raport de incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. (1) teza a II-a din O.G. nr. 137/2000.

Cât priveşte solicitarea de întregire a cadrului procesual prin citarea în cauză a instituţiilor reclamate în faţa CNCD, respectiv IPJ Neamţ şi IJJ Neamţ, fără a putea fi calificată drept cerere de introducere în cauză a altei persoane, în mod greşit s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 coroborate cu art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, că prezentul litigiu este un litigiu pur contencios administrativ, în care hotărârea CNCD este actul administrativ contestat, a cărui legalitate se solicită a fi analizată.

Cu privire la fondul cauzei se arată că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material deoarece, prevederile O.G. nr. 137/2000 privind combaterea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, nu sunt incidente cauzei supuse soluţionării în sensul că, aspectele invocate în petiţie legate de "abuzuri grave prin îngrădirea unor drepturi" a părţii intimate este unul care ţine de atributul suveran al instanţelor de judecată/organelor de cercetare penală.

Intimatul-reclamant prin petiţie a reclamat săvârşirea unor fapte penale de către anumite persoane, discriminarea pe criteriul apartenenţei sindicale fiind doar elementul constitutiv al infracţiunii sesizate, de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi.

Astfel toată situaţia de fapt menţionată de intimatul-reclamant nu intră sub incidenţa O.G. nr. 137/2000R, ci reprezintă pretinse abuzuri din partea reprezentanţilor IJJ Neamţ şi/sau LIP Neamţ.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 20 februarie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor intimatului-reclamant invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Hotărârii CNCD nr. 630 din 29.10.2014, prin care s-a constatat necompetenţa materială a pârâtei cu privire la aspectele sesizate de reclamant.

Referitor la excepţia netimbrării acţiunii, Înalta Curte constată că în cauza de faţă sunt incidente dispoziţiile art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 potrivit cărora, în materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează cu 50 RON.

Având în vedere că instanţa de fond a apreciat greşit că este aplicabilă scutirea de taxa de timbru, intimatul-reclamant va fi dat în debit cu suma de 50 RON reprezentând taxa judiciară de timbru datorată în dosarul de fond.

Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că, prin motivele de recurs recurentul-pârât a arătat că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material deoarece, prevederile O.G. nr. 137/2000 privind combaterea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare nu sunt incidente cauzei în sensul că, aspectele invocate în petiţie legate de "abuzuri grave prin îngrădirea unor drepturi" a părţii intimate ţin de atributul suveran al instanţelor de judecată/organelor de cercetare penală. Intimatul-reclamant prin petiţie a reclamat săvârşirea unor fapte penale de către anumite persoane, discriminarea pe criteriul apartenenţei sindicale fiind doar elementul constitutiv al infracţiunii sesizate, de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi.

Potrivit dispoziţiilor art. 16 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare: "Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, denumit în continuare Consiliul, este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar şi totodată garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu documentele internaţionale la care România este parte ".

Conform dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare: "Persoana care se consideră discriminată, poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea sa ia la cunoştinţă de săvârşirea ei", respectiv "Consiliul soluţionează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1)".

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Analizând prevederile legale mai sus menţionate, Înalta Curte reţine existenţa situaţiei în care, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în calitate de autoritate de stat în domeniul discriminării, este investit de către orice persoană care se consideră discriminată, în vederea constatării şi sancţionării faptelor de discriminare.

Instanţa de control judiciar constată că, în esenţă, CNCD a fost învestit cu o petiţie formulată de o persoană care se consideră discriminată, aspect faţă de care Consiliul trebuia să determine întâi dacă se invocă o situaţie de discriminare, după care să stabilească, pe baza probatoriului administrat, dacă aspectele reclamate constituie sau nu un comportament discriminatoriu.

Înalta Curte constată că, în mod corect a reţinut prima instanţă că prin petiţie se invocă o diferenţă de tratament şi că aceasta este bazată pe o caracteristică, respectiv un criteriu interzis, dintre cele indicate la art. 2 alin. (1) din ordonanţă şi anume, acel criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Prin prisma acestor considerente, Colegiul director trebuia să analizeze dacă faptele reclamate prin petiţie pot fi calificate drept "fapte de discriminare" şi să soluţioneze petiţia pe fondul său.

7. Temeiul de drept al soluţiei

Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinţei nr. 45 din 27 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Dispune darea în debit a intimatului-reclamant A. cu suma de 50 RON reprezentând taxa judiciară de timbru datorată în dosarul de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2019.

GGC - NN