Scope of administrative review under Law 83/1999: Judicial authority to award compensation for loss of use before administrative determination of retrocession conditions

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2015 din 23.09.2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România (Comisia Specială de Retrocedare) a solicitat anularea Deciziei nr. 604/27.05.2015 emisă de pârâtă, în principal obligarea pârâtei să emită o nouă decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale, în subsidiar să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Iaşi, str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de Statul român şi acordarea de despăgubiri pentru acest imobil. Solicită de asemenea plata sumei de 2.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea deciziei contestate, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin Sentinţa nr. 85 din data de 05 mai 2016 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România (Comisia Specială de Retrocedare). A anulat Decizia nr. 604/27.05.2015 emisă de pârâtă. A obligat pârâta la emiterea unei decizii de soluţionare pe fond a Cererii de retrocedare nr. x/14.09.2004 formulate de reclamantă. A respins cererea reclamantei privind acordarea de despăgubiri. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7192 RON cheltuieli de judecată.

3. Cererile de recurs.

Împotriva Sentinţei nr. 85 din data de 05 mai 2016 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamanta A., cât şi pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România (Comisia Specială de Retrocedare).

Prin motivele de recurs formulate, reclamanta A. a arătat că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii deoarece, în mod greşit s-a respins cererea de obligarea a pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului revendicat.

Prin motivele de recurs formulate, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România (Comisia Specială de Retrocedare) a arătat că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii deoarece, în mod greşit s-a apreciat că în temeiul art. 56 din Legea nr. 54/1928 pentru regimul general al cultelor Comunitatea evreiască din Iaşi, înfiinţată în anul 1929, are calitatea de proprietar asupra imobilului proprietate a societăţii B.

Potrivit art. 56 alin. (1) din Legea nr. 54/1928 pentru regimul general al cultelor, toate bunurile mobile sau imobile afectate unei instituţiuni întreţinute de cultul mozaic, aflate astăzi pe numele unei persoane fizice sau societăţi particulare, trec de drept şi fără îndeplinirea niciunei formalităţi în stăpânirea comunităţii mozaice respective din ziua constituirii acesteia ca persoană juridică.

Totodată, potrivit art. 56 alin. (3) din acelaşi act normativ, Tribunalul situaţiunii locului va constata dacă dispoziţiunile cerute de lege sunt îndeplinite, aceasta la cererea preşedintelui comunităţii respective.

În speţă, interpretând în mod eronat dispoziţiile legale sus-menţionate, instanţa a anulat Decizia nr. 604/27.05.2015 emisă de Comisia specială de retrocedare.

Cu privire la cheltuielile de judecată acordate reclamantei, solicită să se aibă în vedere că acţiunea reclamantei a fost admisă în parte, şi pe cale de consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (2) din C. proc. civ. aceste cheltuieli trebuiau acordate proporţional.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de către reclamantă, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 20 februarie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

6.1. Examinând cererea de recurs formulată de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România (Comisia Specială de Retrocedare), prin prisma dispoziţiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 248 din C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

Înalta Curte reţine că în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) şi (2) teza finală din O.U.G. nr. 80/2013, recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ. iar în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat a constatat că recurenta-pârâtă a invocat în motivele de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind astfel că cererea de recurs trebuie timbrată cu suma de 100 RON, de către recurentă.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că potrivit art. 33 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă că recurenta-pârâtă avea obligaţia să ataşeze la cererea de recurs, dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat.

Astfel, recurenta-pârâtă nu s-a conformat acestei obligaţii legale, nici la momentul formulării cererii de recurs, nici la solicitarea instanţei, până la termenul de judecată acordat, motiv pentru care în raport de prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul ca netimbrat.

6.2. Cu privire la recursul declarat de către recurenta-reclamantă, analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte îl apreciază ca nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin acţiunea pendinte, reclamanta a solicitat, în principal, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale, în subsidiar, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Iaşi, str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de Statul român şi acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

Prin cel de-al doilea capăt de cerere reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea deciziei contestate, cu cheltuieli de judecată.

Prima instanţă a anulat Decizia nr. 604/27.05.2015 emisă de pârâtă, a obligat pârâta la emiterea unei Decizii de soluţionare pe fond a cererii de retrocedare nr. x/14.09.2004 formulate de reclamantă şi a respins cererea reclamantei privind acordarea de despăgubiri.

Înalta Curte constată că în mod corect s-a respins capătul de cerere prin care s-a solicitat acordarea unei sume de bani cu titlul de despăgubiri pentru lipsa folosinţei bunului atât timp cât pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România nu a soluţionat cererea de retrocedare formulată de către reclamantă pe fondul său, ci numai sub aspectul calităţii solicitantei de "continuatoare a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat".

Înalta Curte constată că, modul de soluţionare a cererii de obligare a Comisiei speciale la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului, depinde de soluţia ce va fi dată capătului de cerere principal având ca obiect retrocedarea imobilului format din construcţie şi teren situat în Iaşi, str. x, adresată Comisiei speciale.

O altă soluţie, diferită de cea pronunţată de instanţa fondului, semnifică substituirea instanţei de contencios administrativ în atribuţiile autorităţii administrative, fiind de subliniat faptul că instanţa de contencios administrativ este abilitată strict să verifice legalitatea actului administrativ prin raportare la modalitatea de soluţionare a cererii subiectului de drept administrativ şi nicidecum nu poate proceda la analizarea direct a pretenţiilor formulate de acesta.

Având în vedere că cererea recurentei-reclamante nu a fost analizată de intimata-pârâtă pe fond, în mod corect a reţinut prima instanţă că nu se pot acorda aceste despăgubiri până nu se stabileşte de comisia competentă îndeplinirea tuturor condiţiilor impuse de O.U.G. nr. 83/1999, precum şi analizarea întregii documentaţii depuse de recurenta-reclamantă.

7. Temeiul de drept al soluţiei.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat şi va anula recursul declarat de pârâtă, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., împotriva Sentinţei nr. 85 din 05 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România (Comisia Specială de Retrocedare), împotriva aceleiaşi sentinţe, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2019.

GGC - NN