Negative conflict of jurisdiction in administrative litigation: exclusive territorial competence for claims brought by public authorities against central ministries

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Unitatea Administrativă Teritorială Prejmer prin Primar în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructura Mare - Autoritatea de Management POS Mediu a solicitat anularea Deciziei nr. 24851/14.05.2018 şi pe cale de consecinţă a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/26.02.2018 ca fiind netemeinică şi nelegală, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 22.970.875,20 RON + TVA conform Contractului de finanţare nr. x/30.10.2015.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1 Prin Sentinţa civilă nr. 21/21.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Curţii de Apel Braşov, excepţie invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta UAT Prejmer în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut, în esenţă, că în raport de data sesizării instanţei şi de obiectul litigiului, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare la data de 29 octombrie 2018, potrivit cărora este aplicabil criteriul valoric, din punct de vedere material, competenţa soluţionării cauzei aparţinând curţii de apel.

Astfel, având în vedere cuantumul total al creanţei presupus a fi datorate în baza Notei de constatare atacate, cuantum ce depăşeşte plafonul de 3.000.000 RON, precum şi locul situării sediului autorităţii pârâte, în raport de dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 132 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea a apreciat că, în prezenta cauză, competenţa teritorială de soluţionare aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2.2 Prin Sentinţa nr. 544 din 4 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, s-a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a constatat că prin dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu este reglementată situaţia în care ambele părţi sunt autorităţi sau instituţii publice cum este cazul în speţă, instituirea competenţei teritoriale exclusive prin aceste dispoziţii reprezentând de fapt o măsură de protecţie a reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat, apreciind, astfel, că nu poate fi aplicat art. 10 alin. (3) teza a II-a în prezenta cauză în care ambele părţi sunt autorităţi sau instituţii publice.

În aceste condiţii, faţă de dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în opinia instanţei, devin incidente prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normelor de competenţă teritorială incidente în cauză rezultând din combinarea art. 129 alin. (2) pct. 3 şi alin. (3) C. proc. civ. cu art. 126 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, faţă de natura acestei pricini, norma înscrisă în art. 107 C. proc. civ. este o normă de ordine privată, fiind vorba de o cauză ce se referă la bunuri sau la alte drepturi de care părţile pot să dispună, iar competenţa reglementată de acestea este o competenţă relativă.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat că invocarea, din oficiu, a excepţiei necompetenţei teritoriale de către Curtea de Apel Braşov s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ., în condiţiile în care dreptul de a contesta alegerea instanţei competente revenea exclusiv pârâtului, care nu înţeles să invoce vreo excepţie şi întrucât prima instanţă învestită de către reclamantă a fost Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, aceasta devine competentă să soluţioneze cauza, fără a avea posibilitatea de a statua din oficiu asupra competenţei teritoriale invocate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta Unitatea Administrativă Teritorială Prejmer prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructura Mare - Autoritatea de Management POS Mediu, anularea Deciziei nr. 24851/14.05.2018 şi pe cale de consecinţă a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/26.02.2018 ca fiind netemeinică şi nelegală, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 22.970.875,20 RON + TVA conform Contractului de finanţare nr. x/30.10.2015.

Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict s-au declarat necompetente din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în raport de interpretarea dată dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018.

Astfel, cea de a doua instanţă care şi-a declinat competenţa, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a examinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei strict procedural, prin prisma dispoziţiilor art. 130 din C. proc. civ., raportat la art. 129 alin. (2) pct. 3 şi alin. (3) şi art. 126 alin. (1) C. proc. civ., ca urmare a interpretării date de aceasta dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în sensul că ocrotesc interesul reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat şi nu reglementează situaţia în care ambele părţi sunt autorităţi sau instituţii publice, aplicându-se, astfel, în opinia sa, art. 28 din Legea contenciosului administrativ, care face trimitere la dispoziţiile ce reglementează competenţa din C. proc. civ., invocarea, din oficiu, a excepţiei necompetenţei teritoriale de către Curtea de Apel Braşov făcându-se, astfel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ., în condiţiile în care dreptul de a contesta alegerea instanţei competente revenea exclusiv pârâtului, care nu înţeles să invoce vreo excepţie.

Reţine Înalta Curte că, potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., atunci când o instanţă se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis instanţei judecătoreşti necompetente, ca o consacrare a principiului soluţionării cauzei cu celeritate.

Este adevărat că hotărârea de declinare nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei căreia îi este înaintat dosarul, aceasta din urmă putând, la rândul ei, să invoce propria necompetenţă, urmând ca problema competenţei să fie tranşată pe calea regulatorului de competenţă, însă, eventualele erori pe care le-ar conţine hotărârea de declinare a competenţei pot să fie îndreptate doar de instanţa de control judiciar, cu ocazia exercitării căilor de atac împotriva hotărârii prin care s-a rezolvat fondul cauzei, iar nu de către instanţa de trimitere, care, deşi trebuia să procedeze potrivit 131 alin. (1) din C. proc. civ., a acţionat ca o instanţă de recurs.

Înalta Curte, sesizată să se pronunţe pe calea regulatorului de competenţă, analizând conflictul de faţă doar din perspectiva dispoziţiilor art. 131, art. 133 alin. (2), art. 134 şi art. 135 din C. proc. civ., constată că la termenul de judecată fixat, 02.02.2019, instanţa a pus în discuţie din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială, în conformitatea cu dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. şi a acordat termen, potrivit alin. (2) la cererea reclamantei pentru a formula un punct de vedere în scris.

Astfel, Înalta Curte constată că în raport de obiectul litigiului, care constă în anularea unor acte administrative întocmite de Ministerul Fondurilor Europene în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, respectiv a unei decizii dată în soluţionarea contestaţiei administrative şi a unui titlu de creanţă în baza căruia reclamantei i s-a aplicat o corecţie financiară prin raportare la valoarea contractului de finanţare nerambursabilă, sub aspectul competenţei de soluţionare, cauza intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanţe - 29.10.2018), care prevăd că:

(1) "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(11) Cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluţionează potrivit criteriului valoric". (...)

(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

În ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele de la art. 10 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, care statuează în mod expres că: "(...) Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului ".

Aşa fiind, suntem în prezenta unei necompetenţe teritoriale exclusive, de ordine publică, prevăzută de dispoziţii speciale, pe care părţile nu o pot înlătura, instanţa putând să o invoce din oficiu în condiţiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., ceea ce a şi făcut.

În considerarea calităţii de autoritate publică a reclamantei şi a locului situării sediului pârâtului, care este în municipiul Bucureşti, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este Curtea de Apel Bucureşti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Prejmer prin primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructura Mare - Autoritatea de Management POS Mediu, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2020.

GGC - NN