Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 819/2020 AI generated

Cancellation appeal for alleged non-examination of cassation grounds regarding application of special conflict-of-interest norms and execution of legislative acts

Case Number Decizia nr. 819/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cancellation appeal (contestație în anulare) as unfounded, thereby upholding the decision that had previously rejected the claimant's attempt to annul a conflict-of-interest evaluation report. The dispute involved a public official challenging an assessment by the National Integrity Agency that he was in a situation of conflict of interests, seeking the annulment of the evaluation report and a declaration that he did not fall under the statutory conflict-of-interest regime. The appellant argued that the appellate court had failed to properly examine specific cassation grounds, alleging that the lower courts erroneously applied general norms (Art. 70 of Law No. 161/2003) over special norms (Art. 76 of Law No. 161/2003) and misapplied the law regarding the execution of legislative acts versus administrative obligations under Law No. 215/2001. Relying on Article 503(2)(3) of the Code of Civil Procedure, the High Court determined that the prior appellate decision had adequately addressed the substantive legal issues and that the appellant’s arguments amounted to a prohibited re-adjudication of the merits rather than a valid procedural omission, thus respecting the principle of res judicata and maintaining the finality of the judgment which found the integrity evaluation lawful.

Legislator headnote

AI generated

art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, art. 483 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 70 din Legea nr. 161/2003, art. 76 din Legea nr. 161/2003, art. 57 din Legea nr. 215/2001; Cancellation appeal for alleged non-examination of cassation grounds regarding application of special conflict-of-interest norms and execution of legislative acts: În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestaţiei în anulare şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de 503 - 508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194 - 200 şi art. 201 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Keywords

AI generated
conflict of interests grounds for cassation annulment proceedings non-administrative dispute article of civil procedure res judicata

Cited Legislation

AI generated
art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003
x/20.12.2006 emis de pârâtă şi constatarea faptului că nu se află în situaţia conflictului de interese definit de art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
art. 483 C. proc. civ
Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanţe, care să admită acţiunea.
art. 70 din Legea nr. 161/2003
Astfel, recurenta a arătat că motivul de recurs prin care a arătat că instanţa de fond, în mod greşit, a dat întâietate prevederilor normei generale faţă de norma specială, atunci când a stabilit că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 70 din Legea nr.
art. 76 din Legea nr. 161/2003
161/2003 - sunt norme cu caracter general şi că temeiul angajării răspunderii în constituie art. 76 din Legea nr. 161/2003.
art. 57 din Legea nr. 215/2001
art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ
În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.
art. 503 din C. proc. civ
Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cadrul procesual

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.01.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/20.12.2006 emis de pârâtă şi constatarea faptului că nu se află în situaţia conflictului de interese definit de art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

1.2 Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 66 din 4 aprilie 2017, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanţe, care să admită acţiunea.

1.4 Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Prin Decizia nr. 3869 din 6 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017 s-a respins recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 66 din 4 aprilie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

2. Contestaţia în anulare

Împotriva Deciziei nr. 3869 din 6 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, recurentul-reclamant A. a formulat contestaţie în anulare.

2.1 Motivele contestaţiei în anulare

Prin cererea formulată s-a solicitat de către contestator anularea deciziei atacate şi, în rejudecare, admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanţe.

În contextul enunţării motivelor de recurs, s-a criticat de către contestatoare faptul că în considerentele deciziei recurate s-a reţinut că sentinţa recurată este nelegală, reflectând interpretarea şi aplicarea corectă şi temeinică a prevederilor legale pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Totodată, s-a apreciat că instanţa de recurs nu a făcut o analiză sau o cercetare suficientă, menită să conducă la o clarificare precisă a normelor legale incidente în cauză.

Astfel, recurenta a arătat că motivul de recurs prin care a arătat că instanţa de fond, în mod greşit, a dat întâietate prevederilor normei generale faţă de norma specială, atunci când a stabilit că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 şi nu dispoziţiile speciale ale art. 76 alin. (10) din aceeaşi lege, nu a fost analizat suficient de instanţa de control judiciar, nefiind lămurit ce prevederi sunt impetuos necesar a fi aplicate în cauză, în decizie neregăsindu-se niciun argument din care să rezulte modul de răspuns al instanţei, aceasta limitându-se la a stabili că normele juridice invocate de către recurent - art. 70 din Legea nr. 161/2003 - sunt norme cu caracter general şi că temeiul angajării răspunderii în constituie art. 76 din Legea nr. 161/2003.

S-a mai considerat de către contestator că nu a fost analizat motivul de recurs privind greşita aplicare a legii, în sensul că prima instanţă a apreciat, fără vreun temei legal, că obligaţia de a nu emite acte administrative sau de a nu încheia acte juridice prevalează celei de a pune în executare hotărârile organului legislativ şi reprezintă o justificare obiectivă pentru neexecutarea dispoziţiilor organului legislativ, obligaţia de executare putând fi îndeplinită prin derogare, în condiţiile art. 57 din Legea nr. 215/2001, întrucât instanţa de recurs nu a făcut nicio apreciere cu privire la acesta.

În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

2.2 Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată, intimata Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea contestaţiei în anulare şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei atacate, apreciind că aceasta cuprinde argumentele pe care se sprijină, iar instanţa de control judiciar a răspuns la toate motivele invocate prin cererea de recurs.

2.3 Procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestaţiei în anulare şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de 503 - 508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194 - 200 şi art. 201 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin rezoluţia din data de 8 noiembrie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 12 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru considerentele în continuare arătate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestaţie în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivul invocat este prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

În concret însă, prin motivele invocate, se reiau criticile formulate în calea de atac a recursului, demersul judiciar fiind construit ca o rejudecare a unei hotărâri intrate în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., pe care contestatorul şi-a întemeiat calea de atac, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când (...) instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...).

Reţine Înalta Curte că necercetarea unui caz de casare nu se confundă cu analiza pe care o face instanţa de recurs cu privire la apărările părţilor, şi, în egală măsură, nici cu modalitatea în care aceasta evaluează probatoriul administrat în cauză, aceste aspecte neîncadrându-se în teza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., excedând cazul de contestaţie în anulare invocat, urmărindu-se doar reformarea deciziei pronunţate în recurs, un demers care nu poate fi admis pe această cale.

Astfel, prin cererea sa, contestatorul critică soluţia instanţei de recurs, care a realizat o analiză proprie a materialului probator, prin prisma prevederilor aplicabile şi a motivelor de recurs.

În esenţă, contestatorul invocă două aspecte: analizarea insuficientă a motivului de recurs prin care recurentul a arătat că în speţă sunt incidente prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 - normă specială, iar nu ale art. 70 din acelaşi act normativ - normă generală, şi neanalizarea motivului de recurs privind greşita aplicare a legii, în sensul că prima instanţă a apreciat, fără temei legal, că obligaţia de a nu emite acte administrative sau de a nu încheia acte juridice prevalează celei de a pune în executare hotărârile organului legislativ şi reprezintă o justificare obiectivă pentru neexecutarea dispoziţiilor organului legislativ, obligaţia de executare putând fi îndeplinită prin derogare, în condiţiile art. 57 din Legea nr. 215/2001.

Din examinarea deciziei atacate, Înalta Curte constată că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra motivului de casare prin care s-a invocat aplicabilitatea în cauză a normelor speciale de la art. 76 din Legea nr. 161/2003, atunci când a reţinut că aceste norme juridice (art. 70 din Legea nr. 161/2003) au într-adevăr caracter general, însă contrar susţinerilor reclamantului, hotărârea instanţei de fond nu este rezultatul aplicării lor directe stării de fapt reţinute în cauză, incidenţa acestora fiind valorificată complementar faţă de dispoziţiile art. 76 din acelaşi act normativ, care au constituit temeiul angajării răspunderii administrative a reclamantului prin raportul de evaluare contestat în prezenta cauză, analizându-l în continuare, în considerentele hotărârii, prin interpretare.

Totodată, instanţa de recurs s-a pronunţat şi cu privire la motivul de recurs privind greşita aplicare a legii astfel cum a fost invocat de contestator, atunci când, în considerentele deciziei atacate a reţinut punctual că exercitarea atribuţiilor sale legale, indiferent de actul normativ care constituie izvorul lor, nu poate fi făcută cu depăşirea limitelor legale de exerciţiu ale acestor competenţe impuse de alte acte normative, respectiv de Legea nr. 161/2003, astfel că pentru prevenirea situaţiei de conflict de competenţe, dedusă judecăţii în prezenta cauză, reclamantul ar fi trebuit să se abţină de la asumarea acelor acte prin semnare, astfel încât să se elimine orice suspiciune legată de corectitudinea şi legalitatea acestora, cum în mod just a reţinut instanţa de fond, acest motiv fiind analizat de altfel şi implicit, astfel cum rezultă din raţionamentul juridic făcut de instanţă.

Cu privire la contradicţia din considerentele deciziei atacate, invocată de contestator, în sensul că s-a reţinut că sentinţa recurată este nelegală, reflectând interpretarea şi aplicarea corectă şi temeinică a prevederilor legale pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că este vorba despre o vădită eroare de tehnoredactare, menţionându-se nelegală, în loc de legală, astfel cum rezultă fără echivoc din argumentarea acestei reţineri, precum şi din soluţia pronunţată de instanţa de control judiciar.

Aşadar, contestatorul formulează apărări de fond, interpretări ce reprezintă critici la adresa deciziei care nu pot fi formulate pe calea de atac extraordinară de contestaţiei în anulare, tinzând, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reţinute şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestaţia în anulare de faţă) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Aşa fiind, Înalte Curte reţine că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispoziţiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanţei de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de recurs, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că, instanţa de control judiciar, pronunţând decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare, a răspuns motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant, expunând pe larg argumentele de fapt şi de drept pentru care a reţinut că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, astfel încât aceasta respectă cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. şi de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În sensul acestor dispoziţii procedurale, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta nu înseamnă, însă, că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. referitor la omisiunea instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurentă.

Prin urmare, în lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, prezenta contestaţie în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunile de drept invocate au fost analizate de ambele instanţe de judecată (fond şi recurs).

Faţă de cele anterior arătate, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatorului sunt nefondate şi nu pot fi primite, instanţa de control judiciar pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 4253 din 26 septembrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2020.

GGC - NN