Ministry's late appeal forfeited; student's incentive award under HG No. 536/2016 upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureş la data de 2 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, solicitând obligarea acestuia să-i acorde stimulentul în sumă de 4440 RON, prevăzut de art. 5. lit. A) lit. c) din Normele metodologice din 27 iulie 2016 privind cheltuielile cu organizarea şi desfăşurarea competiţiilor şcolare, extraşcolare şi extracurriculare, cuantumul stimulentelor financiare acordate elevilor premiaţi şi unităţilor şcolare de provenienţă a premianţilor, aprobate prin H.G. nr. 536/2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 43 din 19 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul A., cu încuviinţarea reprezentantului legal - tatăl B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, şi, în consecinţă a fost obligat pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale la acordarea către reclamantul A. a stimulentului în cuantum de 4.440 RON; a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 43 din 19 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale.

S-a solicitat de către recurent admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, s-a apreciat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a formulat şi cerere de repunere în termenul de declarare a acestei căi de atac, susţinând faptul că nu a putut declara recurs în termenul legal de la comunicarea hotărârii din cauza volumului mare de activitate al Direcţiei Generale Juridice din cadrul instituţiei, în care în acea perioadă au activat 6 consilieri juridici, care aveau de gestionat aproximativ 300 de dosare de instanţă, alături de toate documentele ce trebuiau avizate pentru legalitate în cadrul ministerului, consilieri care făceau parte şi din diferite comisii de specialitate.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, solicitând, ca urmare a respingerii cererii de repunere în termen, respingerea recursului, ca tardiv formulat.

În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 noiembrie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 12 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte va analiza cu prioritate cerinţa respectării termenului de formulare a recursului, termen legal, imperativ şi absolut, precedată însă, de analizarea cererii de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul-pârât.

Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", acesta urmând a fi calculat, în raport de dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe zile libere aşa cum prevăd dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 noul C. proc. civ.

În cauză, potrivit dovezii de comunicare a hotărârii, aflată la dosarul de fond, sentinţa atacată a fost comunicată recurentului-pârât la data de 12 iulie 2019, iar recursul a fost declarat la data de 28 august 2019, conform ştampilei de pe plicul aflat la dosarul de recurs, ultima zi de declarare a recursului fiind 29 iulie 2019.

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Această sancţiune se aplică şi în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ şi absolut.

Sancţiunea decăderii poate fi evitată în condiţiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedeşte că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal şi că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ.

În speţă, recurentul-pârât a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, odată cu cererea de recurs, susţinând faptul că nu a putut declara recurs în termenul legal de la comunicarea hotărârii din cauza volumului mare de activitate al Direcţiei Generale Juridice din cadrul instituţiei, în care în acea perioadă au activat 6 consilieri juridici, care aveau de gestionat aproximativ 300 de dosare de instanţă, alături de toate documentele ce trebuiau avizate pentru legalitate în cadrul ministerului, consilieri care făceau parte şi din diferite comisii de specialitate.

Potrivit art. 186 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac."

Termenul de decădere poate suporta, aşadar, o repunere în termen în condiţiile art. 186 C. proc. civ., iar aceasta presupune formularea unei cereri exprese, de către parte, cu indicarea motivelor împiedicării şi într-un interval de timp de la data încetării acestora.

Potrivit art. 186 C. proc. civ., instituţia de drept procesual a repunerii în termen constituie beneficiul acordat de lege titularului unui drept procesual, care din motive temeinic justificate nu şi-a putut exercita dreptul înăuntrul termenului imperativ.

Din analiza coroborată a prevederilor legale rezultă că, pentru repunerea în termen este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: nerespectarea de către parte a unui termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate, dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-şi exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât şi să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termenul iniţial în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării.

În literatura de specialitate, s-a precizat că prin "motive temeinic justificate" trebuie să se înţeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forţei majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute.

Înalta Curte reţine că, faptul că volumul de activitate la nivelul direcţiei juridice a Ministerului Educaţiei Naţionale a fost mare în raport cu numărul consilierilor juridici care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul acesteia în perioada de referinţă, nu constituie un motiv temeinic justificat care să determine repunerea în termenul de declarare a recursului, în sensul dispoziţiilor legale sus-amintite.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a depus vreo dovadă în susţinerea motivelor invocate prin cererea de repunere în termen şi nici cu privire la data încetării împiedicării exercitării recursului, astfel că nici condiţiile privind dovedirea de către parte a motivelor şi formularea cererii de repunere în termen şi a îndeplinirii actului de procedură neexercitat în termenul iniţial în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării nu sunt îndeplinite.

În contextul prezentat, în conformitate cu dispoziţiile enunţate, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurentul-pârât.

Prin urmare, reţine instanţa că recursul declarat în cauză este tardiv formulat, recurentul-pârât nefiind suficient de diligent pentru conservarea drepturilor sale procesuale, aceasta neaflându-se într-o situaţie prevăzută de 186 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Astfel, comunicarea sentinţei efectuată de către instanţa de fond la data de 12 iulie 2019, potrivit dovezii de la dosarul instanţei de fond, are efectul declanşării curgerii termenului de recurs împotriva pârâtului. În raport de această dată, ultima zi de declarare a căii de atac a fost 29 iulie 2019, termen calculat potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Or, recursul a fost declarat la data de 28 august 2019, conform ştampilei de pe plicul aflat la dosarul de recurs, cu mult peste termenul prevăzut de lege.

Termenele pentru exerciţiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil şi efectiv, ci stimularea activităţii procesuale a părţilor prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor.

Totodată, termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ şi sunt sancţionate cu decăderea şi cum recurentul-pârât a declarat recurs după împlinirea termenului prevăzut de lege, sancţiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte va face aplicarea prevederilor exprese ale art. 185 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Aşa fiind, ca urmare a respingerii cererii de repunere în termen, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat.

Prin constatarea decăderii dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului judiciar, astfel încât admiterea excepţiei tardivităţii exclude analizarea criticilor susţinute de recurentul-pârât prin cererea de recurs.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul declarat ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva Sentinţei nr. 43 din 19 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2020.

GGC - NN