Natura 2000 compensation claim rejected for lack of ownership title; appeal dismissed as unfounded.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 01.10.2014, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2014, aşa cum a fost precizată la 10.10.2014, reclamanta Obştea Lăzăreşti a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice la plata de despăgubiri în cuantum de 73.902,96 RON reprezentând ajutorul Natura 2000, sumă determinată de contravaloarea lipsei de folosinţă şi produselor nerecoltate, ca urmare a funcţiilor de protecţie stabilite pentru amenajamentele silvice, care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă aferente anilor 2010 - 2013.

Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 187/2015 pronunţată la data de 21 aprilie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile invocate de pârât, respingând şi acţiunea precizată, formulată de reclamanta Obştea Lăzăreşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva Sentinţei civile nr. 187/2015 a declarat recurs reclamanta Obştea Lăzăreşti, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi pe fond admiterea acţiunii.

Susţine recurenta că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, iar motivele sunt străine de natura cauzei.

Arată recurenta că, în apărările formulate de intimatul-pârât nu se regăseşte invocat motivul lipsei dreptului de proprietate al recurentei-reclamante, titlul de proprietate depus de recurentă fiind emis în condiţiile Fondului Funciar, ca act final al procedurii de reconstituire.

Instanţa de fond a considerat că acest titlu de proprietate nu are legătură cu terenurile pentru care reclamanta solicită compensaţii, deşi aceasta este suprafaţa de teren pentru care a fost emisă HCJ nr. 4086/2006 şi a fost pusă în posesie prin procesele-verbale, acte luate în considerare la întocmirea documentaţiei necesare, pentru acordarea acestor compensaţii.

Susţine, de asemenea, recurenta-reclamantă că se află în posesia acestor terenuri, pe care le administrează, învestind şi sume de bani pentru paza şi întreţinerea lor.

Documentele au fost verificate cu prilejul întocmirii documentaţiei în vederea stabilirii sumelor ce i se cuvin şi din toate aceste acte rezultă că terenurile aflate în fondul forestier sunt proprietatea Obştei Lăzăreşti. În decontul justificativ se menţionează actele de proprietate, parcelele şi suprafeţele de teren pentru care recurenta a făcut dovada dreptului său de proprietate iar respingerea acordării acestor sume a avut alt temei juridic şi în niciun caz lipsa calităţii de proprietar a recurentei, calitate ce este recunoscută de toate documentele depuse la dosarul cauzei.

Consideră recurenta că instanţa de fond nu a analizat actul intitulat "Decizia etapei de încadrare nr. 45/04.12.2014", unde rezultă suprafaţa de teren din amenajamentul Fondului Forestier, proprietatea Obştea Lăzăreşti, proprietate care îi dă dreptul la aceste compensaţii şi tot instanţa de fond, în măsura în care considera că existau probleme privind dreptul de proprietate al recurentei - reclamante, putea să dispună verificarea în teren a acestei proprietăţi, existând expertize tehnice întocmite la faţa locului iar motivarea că titlul de proprietate nu are legătură cu terenurile recurentei nu este susţinută de nici o probă aflată la dosarul cauzei.

Acestea sunt considerentele pentru care recurenta apreciază că motivele invocate de instanţa de fond sunt străine de natura cauzei, în totală contradicţie cu documentele depuse la dosar, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Invocă recurenta, cu titlu de precedent judiciar, Sentinţa civilă nr. 404/08.11.2013, pronunţată de aceeaşi instanţă, pe aceleaşi considerente şi pe aceleaşi acte de proprietate, sentinţă prin care a fost admisă acţiunea reclamantei Obştea Porceni, obşte învecinată cu proprietatea sa.

Faţă de aceste considerente, solicită instanţei de recurs a analiza legalitatea sentinţei de fond, atât sub aspectul unei motivări străine de natura cauzei, cât şi sub aspectul aplicării greşite a normelor de drept material.

Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.

Solicită intimatul a observa că terenurile trecute în titlul de proprietate au categoria de folosinţă de "păşuni" ce se află în tarlaua x parcela x, respectiv tarlaua x parcela x. Dacă se studiază Procesul-verbal de punere în posesie nr. x/20.11.2006, se observă că terenul forestier este amplasat în tarlalele 19, 20, 21 şi 22, parcelele 262, 279 şi 284.

Se mai susţine de către intimat că nu se poate pronunţa asupra formularului de decont atât timp cât avizarea acestui act se face de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice prin structura teritorială aferentă (aspect care reiese cu evidenţă din cuprinsul Anexei 4 la normele metodologice) şi în cuprinsul căruia se justifică şi se validează cuantumul pretenţiilor, ca atare, consideră că suma nu este certă.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatului-pârât, solicitând respingerea apărărilor acestuia şi admiterea recursului, prin actele depuse la dosar dovedind îndeplinirea condiţiilor necesare pentru obţinerea drepturilor băneşti, respectiv a alocaţiilor bugetare prevăzute la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 46/2008.

Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 decembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Ulterior, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 25 septembrie 2018, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului de faţă, la data de 19.02.2019.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, aşa cum a fost precizată la 10.10.2014, reclamanta Obştea Lăzăreşti a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice la plata de despăgubiri în cuantum de 73.902,96 RON reprezentând ajutorul Natura 2000, sumă determinată de contravaloarea lipsei de folosinţă şi produselor nerecoltate, ca urmare a funcţiilor de protecţie stabilite pentru amenajamentele silvice, care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă aferente anilor 2010 - 2013.

Prima instanţă a respins cererea reclamantei, constatând că nu există un refuz nejustificat din partea pârâtului, ca urmare a faptului că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 89,2 ha, pentru care solicitat acordarea de compensaţii.

Reevaluând considerentele hotărârii contestate, precum şi materialul probator administrat în cauză, prin prisma cadrului legal aplicabil în speţă, pentru a răspunde punctual la motivele de recurs formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de recurs, recurenta menţionează în mod generic normele de la art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., fără a încadra criticile sale la fiecare motiv de casare în parte, fără a indica, în concret, care sunt motivele străine de natura cauzei identificate în hotărârea recurată ori, normele de drept material încălcate sau aplicate greşit.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei").

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Înalta Curte constată că sentinţa de fond a fost pronunţată cu respectarea exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că aceasta cuprinde împrejurările de fapt şi de drept şi motivele care au format convingerea instanţei, răspunzând argumentelor invocate de părţi.

Analizând sentinţa recurată, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta cuprinde motivele pe care se întemeiază, atât în fapt cât şi în drept, nu cuprinde motive contradictorii şi nici străine de natura cauzei, hotărârea pronunţată de instanţa de fond răspunzând exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. instanţa pronunţându-se în limitele învestirii sale pe baza probelor depuse de părţi şi a normelor legale aplicabile.

Susţine recurenta că, "în apărările formulate de intimatul-pârât nu se regăseşte invocat motivul lipsei dreptului de proprietate al recurentei-reclamante".

Înalta Curte, studiind actele şi lucrările dosarului constată că lipsa dovezii dreptului de proprietate al recurentei-reclamantei asupra suprafeţei de teren pentru care se solicită acordarea de compensaţii a fost constatată de instanţă, în baza rolului său pentru aflarea adevărului, instanţă, care în prealabil i-a pus în vedere reclamantei, în temeiul art. 254 alin. (5) din C. proc. civ., să completeze probatoriul, depunând la dosar înscrisurile prevăzute la articolul 6 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009, respectiv întreaga documentaţie pentru acordarea alocaţiilor bugetare prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Faptul că lipsa dreptului de proprietate nu a fost invocată de intimatul-pârât nu prezintă nicio relevanţă, nefiind atributul exclusiv al acestuia; instanţa fiind îndrituită să constate că probele propuse de părţi sunt neîndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului şi apoi, la momentul deliberării, că acestea lipsesc.

Se constată că, în realitate, recurenta este nemulţumită de abordarea şi interpretarea dată de instanţa de fond situaţiei de fapt şi de drept, iar acest lucru nu poate fi interpretat în sensul că hotărârea ar cuprinde motive străine de natura cauzei, pentru a fi incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin urmare, acest motiv de recurs este nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material").

Înalta Curte, analizând sentinţa recurată din această perspectivă, constată că, în cadrul recursului, recurenta nu a indicat care sunt normele de drept material încălcate sau greşit aplicate de prima instanţă.

În esenţă, prin cererea de recurs, susţine recurenta că, în ceea ce priveşte dreptul său de proprietate, documentele justificative au fost verificate cu prilejul întocmirii documentaţiei în vederea stabilirii sumelor ce i se cuvin şi în "toate aceste acte" rezultă că terenurile aflate în fondul forestier sunt proprietatea sa. De asemenea, în decontul justificativ de menţionează "actele de proprietate", parcelele şi suprafeţele de teren pentru care susţine că a făcut dovada dreptului său de proprietate.

Înalta Curte constată că nici la momentul judecării recursului, recurenta-reclamantă nu este în măsură să indice în concret titlul său de proprietate pentru suprafaţa de 89,2 ha pentru care solicită acordarea de despăgubiri, titlu emis în conformitate cu legile fondului funciar, în condiţiile în care suprafaţa de teren invocată intră sub incidenţa legilor fondului funciar.

Se observă că recurenta face susţineri la modul general despre "acte justificative", fără a menţiona, cu număr şi data, titlul de proprietate pentru suprafaţa de 89,2 ha.

Studiind actele şi lucrările dosarului de fond se constată că recurenta-reclamantă a depus un singur Titlu de proprietate, înregistrat sub nr. x/07.05.2008 (dosar fond), reconstituindu-i-se dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 76 ha şi 7300 mp teren, din cuprinsul acestuia rezultând faptul că acest teren a fost încadrat în categoria de folosinţă " Păşuni", situat în tarlaua x, parcela x (suprafaţa de 12 ha 6705 mp) şi în tarlaua x parcela x (suprafaţa de 64 ha 0595 mp).

Astfel cum şi instanţa de fond în mod corect a constatat, printr-o cerere adresată Judecătoriei Târgu Jiu, înregistrată sub nr. x/2015, reclamanta a solicitat stabilirea dreptului de proprietate asupra unui teren categoria de folosinţă păşune, amplasat în tarlaua x parcela x şi a unui teren amplasat în tarlaua x, parcela x, teren în suprafaţă totală de 35,8872 ha; în cadrul acestei cereri susţinând că, pentru suprafaţa de 76,73 ha păşune (gol alpin), urmare a H.C.J. nr. 4086/23.06.2006, a fost pusă în posesie prin procesul-verbal din 23.04.2008 şi că pentru terenurile categoria păşune situate în tarlaua x parcela x şi tarlaua x parcela x, nu s-au eliberat acte de proprietate legale, în sensul că titlul de proprietate emis priveşte doar terenul agricol. Reclamanta a mai susţinut că, din suprafaţa totală de 64,0595 ha cuprinsă în parcela x, tarlaua x, suprafaţa de 23,2167 ha este teren forestier, diferenţa pentru care deţine titlul de proprietate este teren agricol. Aceeaşi situaţie este şi cu suprafaţa de 12,6705 ha amplasată în tarlaua x, parcela x şi acest teren este teren cu vegetaţie forestieră.

Analizând Procesul-verbal de punere în posesie din 23.04.2008, Înalta Curte constată că acesta a stat la baza emiterii Titlului de proprietate nr. x/07.05.2008, pentru suprafaţa de teren de 76 ha şi 7300 mp., menţionaţi anterior, astfel cum rezultă din cererea adresată de reclamantă judecătoriei Târgu Jiu (dosar fond), acest titlu de proprietate necuprinzând însă suprafaţa de teren de 89,2 ha, pentru care reclamanta a solicitat despăgubirile ce fac obiectul prezentei cauze. Se constată astfel, analizând Procesul-verbal de punere în posesie încheiat la data de 23.04.2008 (dosar fond) şi Titlul de Proprietate nr. x din data de 07.05.2008 (dosar fond) că ambele vizează aceeaşi suprafaţă de teren (76 ha şi 7300 mp) încadrată în categoria de folosinţă "Păşuni" identificată topografic în tarlalele 18, 19, solele 276, respectiv 266.

Din documentaţia depusă la dosarul de fond de către recurentă, instanţa de control judiciar a mai identificat un Proces-verbal de punere în posesie înregistrat sub nr. x/20.11.2006 ce vizează o suprafaţă de 979 ha şi 8500 mp, teren încadrat în categoria " Teren forestier înscris în amenajamentul silvic", această suprafaţă de teren regăsindu-se în Contractul de servicii Silvice nr. 18 încheiat în data de 16.01.2012, între Ocolul Silvic "Jiul" - în calitate de prestator de servicii silvice şi recurenta-reclamantă, în calitate de beneficiar (dosar fond); această suprafaţă de teren de 979 ha şi 8500 mp fiind identificată topografic în Tarlalele 19, 20, 21, 22, parcelele 262, 279, 284.

Înalta Curte deduce că suprafaţa de 89,2 ha, ce face obiectul prezentei judecăţi, ar putea fi inclusă în cele 979 ha deţinute de recurenta-reclamantă în baza Procesului-verbal de punere în posesie înregistrat sub nr. x/20.12.2006, în condiţiile în care acest document se regăseşte menţionat în Deconturile justificative ataşate la dosar fond, împreună cu CPSS nr. 605/04.12.2006 şi cu Actul adiţional nr. 605/2006, ce vizează această suprafaţă de 89,2 ha.

Astfel cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de fond, recurenta-reclamantă nu a putut face dovada că în urma acestui Proces-verbal de punere în posesie nr. x/20.11.2006 i-a fost emis Titlul de proprietate în conformitate cu legile fondului funciar pentru suprafaţa ce face obiectul prezentei judecăţi (suprafaţa de 89,2 ha), acesta fiind singurul act ce face dovada dreptului de proprietate asupra terenului şi implicit, a îndeplinirii condiţiei prevăzute de articolul 6 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009, ca făcând parte din documentaţia pentru acordarea alocaţiilor bugetare prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

În condiţiile în care singurul titlu de proprietate depus la dosar, respectiv Titlul de proprietate nr. x/07.05.2008, vizează o suprafaţă de teren mai mica decât cea pentru care solicită acordarea de compensaţii, din actele dosarului rezultând că acesta nu are legătură cu terenul ce face obiectul prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recurenta - reclamantă nu a fost în măsură să identifice cu număr şi dată, un alt Titlu de proprietate pentru suprafaţa de 89,2 ha, ce face obiectul prezentei judecăţi, susţinerile sale din cadrul cererii de recurs fiind generice sub acest aspect.

Cât priveşte aprecierea instanţei de fond, în sensul că Procesul-verbal de punere în posesie constituie un act premergător emiterii titlului de proprietate şi doar acest din urmă document face dovada dreptului de proprietate asupra terenului, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 26 Legii fondului funciar nr. 1/2000, conform cărora

"(1) Foştilor membri ai formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, composesorate, obşti de moşneni în devălmăşie, obşti răzeşeşti nedivizate, păduri grănicereşti şi alte forme asociative asimilate acestora, precum şi moştenitorilor acestora, care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza art. 46 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, li se va elibera un singur titlu de proprietate, cu menţiunea la titular: "composesorat", "obşte de moşneni", "obşte de răzeşi", "păduri grănicereşti", alte asociaţii şi cu denumirea localităţii respective."

Aşadar, procedura de retrocedare se finalizează cu acordarea titlului de proprietate asupra terenurilor forestiere, ceea ce înseamnă că existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei este confirmată de la data emiterii titlului în favoarea sa.

Conform dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008:

"În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru acordarea unor (...)

b) compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă."

Interpretarea coroborată a textelor de lege menţionate impune condiţia existenţei dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei, ca o condiţie esenţială pentru obţinerea dreptului la despăgubiri şi a exercitării acţiunii în instanţă.

Aşadar, potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, acordarea despăgubirilor este strâns legată de dovedirea dreptului de proprietate de către reclamantă - lipsa titlului împiedicând obţinerea dreptului la compensaţii asupra terenului în litigiu.

În condiţiile în care recurenta - reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 89,2 ha, printr-un Titlu de proprietate emis în condiţiile legilor fondului funciar, având în vedere că suprafaţa de teren intră sub incidenţa acestor legi, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod temeinic a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca nefondată, apreciind că nu este vorba de un refuz nejustificat din partea pârâtului.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază criticile recurentei, ca nefondate, constatând că sentinţa ce formează obiectul recursului a fost redactată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 din C. proc. civ., judecătorul fondului expunând în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, iar dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta Obştea Lăzăreşti, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Obştea Lăzăreşti împotriva Sentinţei nr. 187/2015 din 21 aprilie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2019.

GGC - NN