Validity of tax penalties on paid profit tax and VAT on non-deductible protocol expenses

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat: anularea în parte a Deciziei nr. 385/28.11.2014 privind soluţionarea contestaţiei depuse împotriva Deciziei de impunere nr. x din 24.06.2014, în ceea ce priveşte respingerea ca neîntemeiată şi nemotivată a contestaţiei pentru suma de 3.449.349 RON (din care 1.202.141 RON reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar la plată, 1.266.027 RON reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit, 368.508 RON reprezentând impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice şi 612.653 RON reprezentând accesorii aferente impozitului pe dividende distribuite persoanelor fizice), şi respingerea ca neîntemeiată şi nemotivată a contestaţiei pentru suma de 797.918 RON (din care 430.533 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar la plată şi 367.385 RON reprezentând accesoriii aferente TVA); anularea în parte a Deciziei de impunere nr. x din 24.06.2014 cu privire la aceleaşi sume.

II Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

2. Prin Sentinţa nr. 141 din 24 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL. Curtea de Apel Craiova a anulat în parte Decizia nr. 385/28.11.2014 privind soluţionarea contestaţiei şi Decizia de impunere nr. x/24.06.2014 emisă de pârâtă, referitor la suma de 1.311 RON accesorii la impozitul pe profit stabilit suplimentar aferent anului 2006 şi suma de 266.811 RON TVA stabilită suplimentar, precum şi accesorii aferente acesteia în cuantum de 244.238 RON.

III Recursul formulat de reclamantă

3. Împotriva Sentinţei nr. 141 din 24 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., au solicitat casarea în parte a sentinţei civile recurate, în sensul respingerii acţiunii în totalitate ca neîntemeiată.

4. În motivarea recursului, cu privire la sumele pentru care acţiunea a fost admisă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a arătat că prin Decizia de impunere nr. x/24.06.2014 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscala pentru persoane juridice emisă de Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, organele de inspecţie fiscală au stabilit impozit pe profit suplimentar de plată în sumă de 17.433.034 RON pentru perioada 01.01.2006-22.08.2012, din care 14.250 RON pentru anul fiscal 2006, având în vedere că intimata a calculat impozitul pe profit în sumă de 667.634 RON şi a declarat suma de 653.384 RON, rezultând o diferenţă de 14.250 RON, aspect reţinut în mod corect şi de instanţa de fond.

5. În ceea ce priveşte suma de 14.250 RON reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar pentru anul 2006, instanţa de fond retine în mod corect că în cauză nu a intervenit prescripţia extinctivă, astfel că, având în vedere că în mod corect şi legal organele de inspecţie fiscală au stabilit în sarcina intimatei suma de 14.250 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar, datorează şi accesoriile în valoare de 1.311 RON, în baza legii şi potrivit principiului de drept "accesorium sequitur principale".

6. Cu privire la suma de 266.811 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar şi accesoriile aferente în sumă de 244.238 RON, pe care instanţa le consideră nedatorate, instanţa de fond şi-a argumentat hotărârea pronunţată prin însuşirea în întregime a concluziilor raportului de expertiză administrat în cauză, fără a tine cont de apărările formulate.

7. A arătat că organele de inspecţie fiscală au constatat că în perioada decembrie 2007- august 2012 intimata a înregistrat cheltuieli de protocol în sumă de 2.078.354 iei peste limitele prevăzute de art. 21 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pentru care a dedus TVA în sumă de 430.533 RON; întrucât organele de inspecţie fiscală au constatat că aceste cheltuieli reprezintă cheltuieli de protocol ce au depăşit cota de 2% aplicată asupra diferenţei rezultate dintre totalul veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol şi cheltuielile cu impozitul pe profit, conform prevederilor art. 21 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborat cu pct. 33 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pentru această diferenţă au calculat TVA colectată în sumă de 430.533 RON.

8. Pentru aceste sume, contestaţia administrativă a intimatei a fost respinsă ca nemotivată, în baza prevederilor art. 206 (1) lit. c) şi lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, intimata nu a depus niciun document în susţinerea propriei cauze, nu a invocat niciun articol de lege în apărarea sa. Doctrina în materie a stabilit ca sarcina probei nu implică un drept al contestatorului, ci un imperativ al interesului personal al celui care invocă o pretenţie în cadrul căii administrative de atac, neprobarea cererii afirmate determinând respingerea contestaţiei, în această situaţie fiind aplicabile prevederile pct. 2.5 din O.P.A.N.A.F. nr. 2906/2014 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003. Consideră ca instanţa de fond a apreciat în mod eronat că acţiunea reclamantei este întemeiată pentru suma de 266.811 RON, reprezentând TVA, şi a sumei de 244.238 RON, reprezentând accesorii, achiesând în totalitate la concluziile raportului de expertiza.

9. În motivarea recursului, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a arătat, în ceea ce priveşte susţinerile reclamantei privind prescripţia obligaţiilor fiscale aferente anului 2006, că organul de soluţionare a contestaţiilor în mod temeinic şi legal a dispus respingerea contestaţiei ca neîntemeiată pentru impozitul pe profit în sumă de 14.250 RON, susţinerile reclamantei nu au fost reţinute de instanţa de fond la soluţionarea cauzei, nefiind prescris dreptul organelor de inspecţie fiscală de a stabili impozit pe profit pentru anul 2006.

10. În ceea ce priveşte suma de 797.918 RON, reprezentând TVA stabilită suplimentar în sumă de 430.533 RON şi accesoriile aferente în sumă de 367.385 RON, organele de inspecţie fiscală au constatat că în perioada decembrie 2007- august 2012 intimata reclamanta a înregistrat cheltuieli de protocol în sumă de 2.078.354 RON peste limitele prevăzute de art. 21 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pentru care a dedus TVA în sumă de 430.533 RON, pentru această diferenţă au calculat TVA colectată în sumă de 430.533 RON.

11. Intimata reclamanta, deşi a contestat taxa pe valoarea adăugată în cuantum de 20.987.740 RON, pentru suma de 430.533 RON nu a adus niciun argument în susţinere, nu a depus niciun document în susţinerea propriei cauze, nu a invocat niciun articol de lege în apărarea sa, deşi sarcina probei revine contestatorului. Având în vedere cele expuse, sunt aplicabile prevederile pct. 2.5 din O.P.A.N.A.F. nr. 2906/2014 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Faţă de cele arătate, în mod temeinic şi legal a fost respinsă contestaţia ca nemotivată. Cu privire la suma de 367.385 RON reprezentând accesorii aferente TVA în sumă de 430.533 RON, stabilirea accesoriilor aferente impozitului pe dividende în sarcina contestatoarei reprezintă măsură accesorie în raport cu debitul, conform principiului de drept "accesorium sequitur principale".

IV Apărările formulate de intimata reclamantă

12. Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea recursului promovat de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, întrucât această entitate nu a fost conceptată ca parte în procesul de fond, şi nulitatea recursului promovat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin prisma faptului că, în contra prevederilor art. 490 alin. (1) C. proc. civ., recursul împreună cu motivele de casare au fost adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nulitatea celor două recursuri din perspectiva dispoziţiilor art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., raportat la împrejurarea că cele două petiţii nu sunt încadrate în niciunul din motivele de recurs reglementate de lege, iar pe fond a solicitat respingerea celor două recursuri.

V Considerentele Înaltei Curţi asupra excepţiilor invocate

13. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Înalta Curte o va respinge ca nefondată. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantă a chemat în judecată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, aceasta din urmă fiind emitenta deciziei de impunere. La data emiterii actelor administrative şi a înregistrării acţiunii, 4.06.2015, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili era, în conformitate cu dispoziţiile H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, o direcţie generală în cadrul aparatului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală însă, prin H.G. nr. 816/2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, începând cu data de 01.01.2016, potrivit pct. 8, prin care s-a introdus art. 131, în subordinea Agenţiei s-a organizat şi funcţionează Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, instituţie publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, prin preluarea atribuţiilor şi a activităţii corespunzătoare din cadrul aparatului propriu al Agenţiei.

14. Cu privire la excepţia nulităţii recursului formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Înalta Curte o va respinge, de asemenea, ca nefondată. Recursul acestei pârâte a fost depus la Curtea de Apel. Craiova, sub nr. de înregistrare 23435/16.05.2016, potrivit dispoziţiilor art. 490 C. proc. civ., care prevăd că recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare, se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii.

15. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii celor două recursuri din perspectiva dispoziţiilor art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.", Înalta Curte constată că prin cererile de recurs recurenţii au invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., considerente pentru care va respinge excepţia nulităţii recursului.

VI Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

16. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., invocat prin ambele cereri de recurs, care vor fi examinate împreună, având în vedere că sunt prezentate aceleaşi motive, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

17. Prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/24.06.2014 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili s-au stabilit în sarcina reclamantei următoarele obligaţii fiscale suplimentare: impozit pe profit - 17.433.034 RON şi accesorii ale acestei obligaţii fiscale constând în dobânzi/majorări de întârziere - 11.862.810 şi penalităţi de întârziere - 2.614.955 RON; TVA stabilită suplimentar - 20.987.740 RON la care s-au calculat dobânzi/majorări de întârziere- 13.268.624 RON şi penalităţi de întârziere - 3.148.161 RON; impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice - 368.508 RON la care s-au calculat dobânzi/majorări de întârziere- 557.377 RON şi penalităţi de întârziere - 55.267 RON.

18. Prin Decizia nr. 385/28.11.2014 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, s-a respins ca neîntemeiată şi nemotivată contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere anterior prezentată pentru suma de 3.449.329 RON reprezentând 1.202.141 RON - impozit pe profit stabilit suplimentar de plată, 1.266.027 RON - accesorii aferente impozitului pe profit, 368.508 RON - impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice stabilit suplimentar de plată, 612.653 RON - accesorii aferente impozitului pe dividende distribuite persoanelor fizice; s-a respins ca nemotivată contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere pentru suma de 797.918 RON, din care 430.533 RON TVA stabilită suplimentar de plată, 367.385 RON - accesorii aferente TVA; s-a suspendat soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere pentru suma de 66.049.256 RON, reprezentând 16.230.893 RON - impozit pe profit suplimentar, 13.211.738 RON - accesorii aferente impozitului pe profit, 20.557.207 RON - TVA stabilită suplimentar, 16.049.418 RON - accesorii aferente TVA.

19. Prin sentinţa recurată, instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a anulat în parte Decizia nr. 385/28.11.2014 privind soluţionarea contestaţiei şi Decizia de impunere nr. x/24.06.2014 emisă de pârâtă, pentru suma de 1.311 RON accesorii la impozitul pe profit stabilit suplimentar aferent anului 2006 şi suma de 266.811 RON TVA stabilită suplimentar, precum şi accesorii aferente acesteia în cuantum de 244.238 RON.

20. Motivul de casare invocat de ambele recurente, prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", este nefondat.

21. În ceea ce priveşte suma de 1.311 RON accesorii la impozitul pe profit stabilit suplimentar aferent anului 2006, în sumă de 14.250 RON, aceasta face parte din suma de 2.468.168 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar în sumă de 1.202.141 RON şi accesoriile aferente în sumă de 1.266.027 RON.

22. Impozitul de profit suplimentar de plata 14.250 RON pentru anul fiscal 2006 s-a stabilit având în vedere că reclamanta a calculat un impozit pe profit pentru anul 2006 în cuantum de 667.634 RON, însă prin declaraţiile trimestriale 100 "Declaraţii privind obligaţiile la bugetul de stat" şi declaraţia anuală 101 "Declaraţia privind impozitul pe profit pe anul 2006" a declarat impozit pe profit în sumă totală de 653.384 RON, cu 14.250 RON mai puţin decât impozitul calculat.

23. Reclamanta a susţinut că această obligaţie la bugetul de stat este prescrisă, însă instanţa de fond a reţinut prin sentinţa recurată că susţinerea reclamantei este neîntemeiată, raportat la dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi (2) şi art. 91 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, care începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală, pentru diferenţele de impozit fiind reţinute ca relevante dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Codul fiscal şi prevederile Anexei 2 din Instrucţiunile pentru completarea formularelor 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit", 120 "Decont privind accizele" şi 130 "Decont privind impozitul la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă" prevăzute în O.M.F.P. nr. 35/2005 privind aprobarea modelului şi conţinutului acestor formulare, potrivit cărora termenul de depunere al declaraţiei anuale privind impozitul pe profit la organul fiscal pentru anul 2006 este 15 februarie 2007; s-a arătat că termenul de prescripţie începe să curgă de la data de 01.01.2008, iar inspecţia fiscală a început la data de 07.08.2012, astfel că nu este prescris dreptul organelor de inspecţie fiscală de a stabili impozit pe profit pentru anul 2006.

24. Motivele de recurs privind faptul că, fiind stabilită în mod corect şi legal în sarcina intimatei, de organele de inspecţie fiscală, suma de 14.250 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar, datorează şi accesoriile în valoare de 1.311 RON, este nefondat.

25. Având în vedere că din probele administrate în cauză, expertiza efectuată de consultantul fiscal, în baza "Situaţiei impozitului pe profit calculat şi declarat de societate pe perioada ianuarie 2006 - august 2012", întocmită de organele de inspecţie fiscală, şi a fişei sintetice a ANAF, a rezultat că reclamanta a achitat integral la termenele scadente impozitul pe profit datorat pentru anul 2006 în cuantum de 667.634 RON, în mod corect s-a stabilit că majorările/dobânzile de întârziere calculate la diferenţa de impozit pe profit pentru anul 2006, în cuantum de 1.311 RON, nu sunt datorate.

26. În ceea ce priveşte suma de 266.811 RON TVA stabilită suplimentar, precum şi accesorii aferente acesteia în cuantum de 244.238 RON, acestea fac parte din suma de 797.918 RON, reprezentând TVA stabilită suplimentar în sumă de 430.533 şi accesoriile aferente în sumă de 367.385 RON, iar aceasta face parte din TVA stabilită suplimentar de organele de inspecţie fiscală în cuantum de 20.987.740 RON, contestată de reclamantă.

27. Organele de inspecţie fiscală au constatat că, în perioada decembrie 2007 - august 2012, reclamanta a înregistrat cheltuieli de protocol în sumă de 2.078.354 RON peste limitele prevăzute de art. 21 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal, fiind depăşită cota de 2% aplicată asupra diferenţei rezultate din totalitatea veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol şi cheltuielile cu impozitul pe profit, conform prevederilor art. 21 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal şi pct. 33 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel că pentru această diferenţă au calculat TVA colectată în sumă de 430.533 RON.

28. Motivele de recurs privind faptul că instanţa de fond a ignorat soluţia pronunţată în contestaţia administrativă şi şi-a argumentat hotărârea pronunţată prin însuşirea în întregime a concluziilor raportului de expertiză administrat în cauză, fără a ţine cont de apărările formulate, în mod greşit fiind admisă acţiunea în ceea ce priveşte suma de 266.811 RON TVA şi 244.238 RON accesorii aferente TVA, sunt nefondate.

29. Reclamanta a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere, cu privire la TVA stabilit suplimentar în cuantum de 20.987.740 RON, în care este inclusă şi TVA în sumă de 430.533 RON, cu accesoriile aferente. Din probele administrate în cauză, expertiza efectuată de consultantul fiscal, în baza documentelor contabile, a rezultat că, în perioada decembrie 2007 - august 2012, reclamanta a efectuat cheltuieli de protocol înregistrate în contul 623.01 "Cheltuieli de protocol", în sumă totală de 1.776.740 RON, din care, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal, a avut dreptul să deducă cheltuieli de protocol în sumă de 646.127 RON, înregistrând cheltuieli nedeductibile în sumă de 1.130.613 RON, din datele înregistrate de societate în Registrul de evidenţă fiscală cu ocazia calculului impozitului pe profit efectuat anual rezultând că valoarea cheltuielilor de protocol care a depăşit limitele legale a fost determinată distinct şi preluată în baza de calcul a impozitului pe profit.

30. În ceea ce priveşte TVA aferentă cheltuielilor de protocol efectuate peste limitele pentru care acestea sunt deductibile fiscal, s-a constatat că, deşi s-a ţinut evidenţa contabilă separat pe cheltuieli care conţin TVA şi cheltuieli care nu conţin TVA, din totalul de 1.130.613 RON cheltuieli nedeductibile, pentru suma de 365.718 RON nu s-a dedus TVA, însă pentru suma de 764.895 RON s-a dedus TVA în sumă de 163.722 RON şi nu s-a colectat TVA, în conformitate cu Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 de aplicare a Codul fiscal, cu privire la dispoziţiile art. 128 alin. (8) lit. f) Codul fiscal, care prevăd că depăşirea plafoanelor constituie livrare de bunuri cuplată şi se colectează taxa, dacă s-a exercitat dreptul de deducere a taxei aferente achiziţiilor care depăşesc plafoanele, deşi s-a exercitat dreptul de deducere al TVA aferent achiziţiilor care depăşesc plafoanele.

31. Pe cale de consecinţă, în mod corect s-a concluzionat că, în ceea ce priveşte TVA aferentă cheltuielilor de protocol nedeductibile fiscal efectuate în perioada decembrie 2007 - august 2012, din TVA stabilită suplimentar de organele de inspecţie fiscale în cuantum de 430.533 RON, acţiunea reclamantei este întemeiată în parte, pentru suma de 266.811 RON TVA, reprezentând diferenţa dintre obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală, de 430.533 RON TVA, şi cele determinate de consultantul fiscal, de 163.722 RON, astfel cum s-a reţinut anterior, cu accesoriile aferente calculate în cuantum de 244.238 RON.

32. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă şi au fost anulate în parte Decizia nr. 385/28.11.2014 de soluţionare a contestaţiei şi Decizia de impunere nr. x/24.06.2014 pentru suma de 1.311 RON accesorii la impozitul pe profit stabilit suplimentar aferent anului 2006 şi suma de 266.811 RON TVA stabilit suplimentar şi accesorii aferente acesteia în cuantum de 244.238 RON, este legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente.

VI Soluţia instanţei de recurs

33. Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare invocat de recurentele pârâte, prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursurilor declarate de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Respinge recursurile formulate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinţei nr. 141 din 24 martie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2019.

GGC - GV