Police student's challenge to cost-recovery order rejected as appeal on merits of debt falls outside normative act review.

I Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.12.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat a chemat în judecată pârâtul Ministerul Afacerilor Interne şi a solicitat anularea Ordinului M.A.I nr. 1122/05.01.2006 şi a Normelor Metodologice aprobate prin acesta privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecţionare, stagii de practică, în ţară sau străinătate şi modul de recuperare ai acestora de la persoanele care nu-şi respectă angajamentele încheiate; în subsidiar, anularea doar în parte a Normele Metodologice aprobate prin Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006.

II Sentinţa pronunţată de instanţa de fond

2. Prin Sentinţa nr. 1186 din 7 aprilie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

III Recursul formulat de reclamantă

3. Împotriva Sentinţei nr. 1186 din 7 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A., cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei, admiterea cererii aşa cum a fost precizată, în principal anularea Ordinului M.A.l nr. 1122/05.01.2006 şi a Normelor Metodologice aprobate prin acesta privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecţionare, stagii de practică, în ţară sau străinătate şi modul de recuperare al acestora de la persoanele care nu-şi respectă angajamentele încheiate, în subsidiar anularea în parte a Normelor Metodologice, respectiv dispoziţiile art. 6 şi 9 din actul normativ precitat.

4. În motivarea recursului, a arătat că în perioada 01.09.2005 - 16.12.2006 a urmat cursurile Şcolii de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" Câmpina, la data de 18.10.2013 a încetat raporturile de serviciu prin demisie şi s-a dispus constituirea unei comisii de cercetare administrativă care să stabilească împrejurările şi cauzele care au dus la constituirea pagubei, provenită din cheltuielile de şcolarizare suportate de Ministerul Afacerilor Interne pe timpul cât a urmat cursurile şcolii respective. În baza procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x/30.12.2013 şi a adresei Şcolii de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" Câmpina, a fost emisă Decizia nr. 631253/27.01.2014, prin care i-a fost imputată suma de 5.220,46 RON, în temeiul O.G. nr. 121/28.08.1998 şi a Ordinului M.A.I nr. 1122/05.01.2006. Deşi a invocat că la efectuarea modului de calcul al cheltuielilor de şcolarizare ce i s-au imputat nu s-au scăzut zilele de învoiri, vacanţă şi practică, comisiile respective i-au respins solicitările motivând că aşa se prevede modul de calcul în Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006 şi Normele Metodologice aprobate prin acesta şi doar l-au aplicat şi în cazul său.

5. A motivat în principal nelegalitatea actului administrativ în măsura în care prevederile Normelor Metodologice aprobate prin Ordinului M.A.I nr. 1122/05.01.2006 se aplică doar pentru calcularea cheltuielilor de şcolarizare raportate la numărul de zile calendaristice de şcolarizare şi nu la numărul efectiv de zile în care un elev/student este şcolarizat în instituţia de învăţământ, în special art. 9 este cel pe care îl consideră nelegal, deoarece prevede o formulă de calcul a cheltuielilor privind norma de hrană, cazare ocazionate de instituţia şcolară fără a se scădea şi numărul zilelor de practică şi altele în care elevul/studentul nu s-a aflat efectiv în instituţie. Din aceste motive a solicitat în subsidiar anularea în parte doar a Normelor Metodologice, referindu-se la art. 9 pe care îl consideră nelegal. A considerat şi art. 6 din acelaşi act ca fiind nelegal, întrucât modul de calcul avea în vederea numărul de elevi aflaţi în instituţia de învăţământ din anul demisiei sale şi nu numărul de elevi ai promoţiei sale, ceea ce măreşte în mod semnificativ şi nelegal valoarea cheltuielilor imputat. A arătat că sunt întrunite toate condiţiile de admisibilitate a acţiunii conform Legii nr. 554/2004 referitoare la dreptul subiectiv încălcat (dreptul de proprietate privată), la titularul dreptului la acţiune directă (persoana vătămată), calitatea de autoritate publică a pârâtului, la condiţiile exercitării procedurii prealabile şi la termenele în care acţiunea directă poate fi introdusă, precum şi condiţiile referitoare la nelegalitatea dispoziţiilor art. 6 şi 9 din Ordinul M.A.I nr. 1122/2006, dar instanţa de fond a motivat parţial soluţia dispusă, limitându-se în cea mai mare parte la însuşirea argumentelor pârâtului din întâmpinare, dând o aplicare greşită a normelor de drept material). Instanţa de fond nu a amintit în considerente despre condiţiile de admisibilitate a cererii sale conform Legii nr. 554/2004, nu a indicat probele depuse la dosarul cauzei, nu a analizat motivele de fapt şi de drept invocate şi nu a menţionat despre răspunsul la întâmpinare şi concluziile scrise.

6. Recursul este întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului şi art. 6 şi 9 din Normele Metodologice aprobate prin Ordinul nr. 1122/05.01.2006, a dispoziţiilor art. 70 din Legea 360/2002, art. 2 şi 12 din O.G. nr. 121/1998. Consideră că s-a făcut o greşită aplicare a art. 6 şi 9 din Ordinul nr. 1122/05.01.2006.

7. Consideră că prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la încălcarea normelor de drept material se pot aplica pentru nerespectarea instanţei de fond a prevederilor art. 1, art. 4 alin. (4) şi art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, şi anume faptul că aceasta s-a limitat doar la a menţiona că legalitatea art. 9 din Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006 nu poate fi analizată prin prisma Protocolului nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, fără a preciza de ce şi mai ales fără a le analiza şi explica.

8. Instanţa reia motivarea pârâtului referitoare la prevederile art. 70 din Legea nr. 360/2002, interpretându-1 în sensul că aceste cheltuieli de şcolarizare trebuie acoperite de către fostul elev, fie că i-au profitat sau nu în mod direct. Or, tocmai acesta era motivul pentru care a contestat legalitatea Ordinului nr. 1122/05.01.2006, faptul că modul de calcul prevăzut în cuprinsul lor, respectiv art. 6 şi 9, încalcă flagrant dreptul său la proprietate privată.

9. În condiţiile în care din înscrisurile anexate reiese că a stat efectiv în instituţie 236 zile din cele 452 calendaristice de şcolarizare, iar în perioada în care a lipsit era cazată o altă promoţie de elevi, este clar că modul de calcul prevăzut în art. 6 şi 9 este eronat. Ordinul respectiv nu a prevăzut situaţia în care în paralel în instituţiile de învăţământ ale M.A.I îşi desfăşoară activitatea 2 promoţii de elevi/studenţi şi modul de recuperare al cheltuielilor de şcolarizare ocazionate de aceştia. Este absurd să se reţină ambelor promoţii pentru aceeaşi perioadă aceleaşi cheltuieli.

10. A solicitat, în motivarea hotărârii ce va fi pronunţată, îndreptarea atenţiei către condiţiile de admisibilitate a acţiunii în anularea actului administrativ prevăzute de Legea nr. 554/2004 şi nu spre o motivare de respingerii a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată pe motiv că aspectele invocate ţin de rezolvarea fondului cauzei referitoare la anularea deciziei ce i-a fost emisă. Motivarea nu poate fi orientată spre această direcţie, întrucât aspectele invocate nu ţin de fondul cauzei. Nu a contestat în vreun fel decizia de imputare ce i-a fost emisă, suma stabilită sau modul de calcul din cuprinsul acesteia, ci a contestat doar modul de calcul prevăzut de art. 6 şi 9 din Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006, pe care îl consideră nelegal şi că îi încalcă dreptul la proprietate.

11. Instanţa de fond precizează că nu a precizat în concret motivele de nelegalitate a art. 6, dar a considerat şi art. 6 ca fiind nelegal întrucât modul de calcul avea în vederea numărul de elevi aflaţi în instituţia de învăţământ din anul demisiei sale şi nu numărul de elevi ai promoţiei sale, ceea ce măreşte în mod semnificativ şi nelegal valoarea cheltuielilor imputate. Faptul că modul de calcul al cheltuielilor de şcolarizare s-a raportat la un nr. de elevi mult mai mic decât cel al promoţiei sale care a beneficiat efectiv de bunurile şi serviciile instituţiei de învăţământ îi afectează dreptul la proprietate şi este nelegal conform art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004.

12. Art. 70 din Legea nr. 360/2002 se referă la cheltuielile la cheltuielile efectuate pentru asigurarea condiţiilor de şcolarizare fiecărei persoane în parte şi nu la modul general cum o face Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006. Prin faptul că nu se scad cheltuielile de cazare şi hrană din cheltuielile din cheltuielile de şcolarizare aferente perioadei de practică oricărui elev sau student al instituţiilor de învăţământ ale M.A.I şi mai ales că acestea se calculează la data încetării raporturilor de serviciu ale poliţistului raportate la numărul de elevi/studenţi cât sunt şcolarizaţi în acel an, sunt încălcate toate garanţiile referitoare la integritatea dreptului de proprietate prevăzut atât de art. 44 din Constituţia României cât şi de art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. În situaţia sa, "bunul" este chiar suma de bani ce i se reţine prin decizia de imputare, sumă calculată conform art. 6 şi 9 din Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006.

13. De asemenea, se încalcă şi principiul legalităţii actului normativ, Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006 nu este unul cu prevederi suficient de accesibile, precise şi previzibile şi completează după bunul plac art. 70 din Legea nr. 360/2002, dând naştere unei incoerenţe legislative şi ambiguităţi în modul de calcul al cheltuielilor de şcolarizare. Deşi instanţa de fond precizează că, potrivit art. 35 alin. (3) din H.G nr. 50/2005, Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006 era exceptat de la publicarea în Monitorul Oficial al României, nu analizează şi motivarea din cererea de chemare în judecată referitoare la prevederile art. art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

14. Susţinerile instanţei de fond şi ale pârâtului că a profitat indirect de cheltuielile ocazionate de instituţia de învăţământ în perioada în care nu se afla efectiv în cazarmă sunt neîntemeiate şi nesusţinute de niciun mijloc de probă, în condiţiile în care a dovedit că în perioada sa de practică era altă promoţie în şcoală, iar pentru ca instanţa de fond să poată pronunţa o sentinţă prin care ar anula în parte decizia de imputare prin scăderea sumelor aferente perioadei de practică trebuie să existe o sentinţă definitivă a instanţei de contencios administrativ de anulare a actului normativ ce a stat la baza calcului deciziei.

IV Apărările formulate de intimatul pârât

15. Intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat că Ordinul nr. 1122/2006 a fost emis cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000, iar cererea de anulare/modificare poate fi admisă numai în cazul în care dispoziţiile sale ar contraveni actelor normative de nivel superior în baza şi executarea cărora au fost emise sau dacă a fost adoptat cu încălcarea unor cerinţe procedurale esenţiale. Deşi susţine nelegalitatea actului administrativ cu caracter normativ menţionat, în situaţia de faţă reclamanta nu a indicat nici un considerent pentru care actul contestat ar putea fi considerat nelegal.

16. În ceea ce priveşte susţinerea că dispoziţiile art. 9 sunt nelegale, în condiţiile în care, pe perioada de vacanţă, permisii şi practică, stabileşte obligaţia elevilor de a achita cheltuielile de cazare, nu poate fi reţinută, întrucât, pe de o parte, textul menţionat stabileşte o formulă de calcul pentru determinarea cheltuielilor de cazare şi nu contravine dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 360/2002, iar pe de altă parte, el vizează evaluarea pagubei produse şi nu exclude calculul cheltuielilor efectiv făcute. Având în vedere că nu se indică niciun motiv de nelegalitate, iar aprecierile reclamantei sunt subiective, neputând să constituie o justificare raţională a solicitării astfel cum a fost formulată, întrucât nu fac referire la cadrul normativ în temeiul căruia a fost emis Ordinul, cererea prin care se solicită anularea/modificarea actului administrativ cu caracter normativ menţionat este neîntemeiată. Dispoziţiile incriminate stabilesc o formulă de calcul pentru determinarea cheltuielilor de cazare şi nu contravin prevederilor din Legea nr. 360/2002, care constituie unul dintre temeiurile emiterii sale.

17. Cu privire la obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României, precizează că potrivit art. 27 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 555/2001, "Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ", act normativ care a fost abrogat şi înlocuit de H.G. nr. 50/2005, care la art. 35 alin. (3), în vigoare la data emiterii Ordinului, a preluat aceste dispoziţii. Legalitatea prevederilor art. 35 alin. (3) nu poate fi pusă la îndoială şi a fost stabilită în repetate rânduri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a constatat că acestea nu încalcă prevederile art. 10 şi 11 din Legea nr. 24/2000.

18. De altfel, instituirea obligaţiei de publicare a actelor normative, pentru ca acestea să fie cunoscute de toţi cetăţenii, nu se justifică decât atunci când actul normativ are aplicabilitate generală, vizând o problemă de interes public, nefiind şi cazul actului normativ contestat, care vizează o anumită categorie profesională şi activitatea desfăşurată de aceasta şi deci nu are o aplicabilitate generală. Actul administrativ cu caracter normativ contestat a fost emis în baza dispoziţiilor cuprinse în acte normative cu caracter special ce privesc domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, încadrându-se astfel în prevederile care statuează posibilitatea nepublicării.

V Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

19. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

20. Reclamanta A. a solicitat în principal anularea Ordinului M.A.I nr. 1122/05.01.2006 de aprobare a Normelor Metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecţionare, stagii de practică, în ţară sau străinătate şi modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-şi respectă angajamentele încheiate, iar în subsidiar anularea doar în parte a Normele Metodologice aprobate prin Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006, art. 6 şi 9.

21. Susţinerile recurentei privind motivarea parţială a soluţiei, faptul că nu au fost menţionate condiţiile de admisibilitate a cererii conform Legii nr. 554/2004, nu au fost analizat motivele de fapt şi de drept invocate şi nu au fost menţionate răspunsul la întâmpinare şi concluziile scrise, nu se circumscriu motivului de casare invocat de recurentă, art. 488 pct. 8), putând fi analizate prin raportare la cel prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ.

22. Susţinerile sunt nefondate. Raportat la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., din examinarea sentinţei recurate, prin care cererea a fost respinsă ca neîntemeiată şi nu ca inadmisibilă, rezultă că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept pentru care instanţa le-a avut în vedere pentru respingerea cererii. Faptul că, în considerentele hotărârii, nu sunt prezentate detailat toate cererile depuse la dosar (răspuns la întâmpinare, concluziile scrise), faptul că argumentele de fapt şi de drept nu sunt prezentate în modalitatea dorită de către reclamantă, nu reprezintă un motiv de nelegalitate şi nu înseamnă că hotărârea nu a fost motivată.

23. Cu privire la susţinerile recurentei privind nerespectarea prevederilor art. 1, art. 4 alin. (4) şi art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, se observă că nu s-a arătat în mod concret în ce constă această încălcare. Dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 se referă la subiectele de sesizare a instanţei, cele ale art. 4 alin. (4) prevăd că actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate, controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ fiind exercitat de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, cele ale art. 11 alin. (4) prevăd că actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând, iar în cauză nu s-a invocat o eventuală lipsă de calitate procesuală, o excepţie de nelegalitate sau tardivitatea acţiunii.

24. Motivul de casare privind aplicarea greşită a dispoziţiilor legale este nefondat.

25. Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 1122/2006 reglementează stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada efectuării cursurilor în ţară şi în străinătate şi modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-şi respectă angajamentele încheiate şi a fost emis având în vedere dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, forma în vigoare la data introducerii acţiunii, potrivit cărora "Poliţistul care a absolvit o instituţie de învăţământ a Ministerului Afacerilor Interne şi căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui este obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, proporţional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens".

26. Legalitatea actului administrativ presupune ca actul să fie emis de autoritatea competentă în limitele competenţei sale, în forma şi cu respectarea procedurii prevăzute de lege, să fie conform cu Constituţia, legile şi actele normative în vigoare.

27. Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 1 alin. (2), "Actele normative se iniţiază, se elaborează, se adoptă şi se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei României, republicată, cu dispoziţiile prezentei legi, precum şi cu principiile ordinii de drept.", iar principiul ierarhiei actelor normative prevăzut de art. 4 impune ca actele normative să se elaboreze în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte, iar cele date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului să se emită în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

28. În ceea ce priveşte ordinele cu caracter normativ, dispoziţiile art. 77 prevăd că se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, iar potrivit art. 78, ordinele trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.

29. Susţinerile recurentei privind încălcarea principiului legalităţii actului normativ, în sensul că Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006 nu este unul cu prevederi suficient de accesibile, precise şi previzibile şi completează art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, dând naştere unei incoerenţe legislative şi ambiguităţi în modul de calcul al cheltuielilor de şcolarizare, sunt nefondate.

30. În mod corect a constatat instanţa de fond, raportat la motivele invocate, că Ordinul contestat nu încalcă prevederile Legii nr. 24/2000, fiind adoptat în concordanţă cu actele normative de nivel superior în baza şi în executarea cărora a fost emis, nefiind încălcat art. 70 din Legea nr. 360/2002.

31. Art. 9 din Ordin prevede că suma totală reprezentând cheltuielile de întreţinere pe timpul şcolarizării se calculează ţinând seama de cele menţionate la art. 5, 6, 7 şi 8 şi a următoarei formule: C1=Ch+Ce+Cc+Ct+Ca, unde C1 = total cheltuieli de întreţinere pe timpul şcolarizării pentru o persoană, Ch = Norma zilnică de hrană x Numărul zilelor calendaristice de şcolarizare din care s-au scăzut zilele de vacanţă/concediu/permisii, Ce = Norma anuală de echipare: 365 x Numărul zilelor calendaristice de şcolarizare, C. civ. = Cheltuielile anuale pentru cazare: 365: Numărul elevilor/studenţilor x Numărul zilelor calendaristice de şcolarizare, Ct = cheltuielile cu documentele de transport dus-întors x Numărul vacanţelor/concediilor/permisiilor asigurate pe timpul şcolarizării, Ca = suma reprezentând drepturile salariale.

32. La stabilirea sumei reprezentând cheltuielile cu hrănirea şi echiparea, potrivit art. 5 din Ordin, se are în vedere valoarea financiară a normelor de hrănire şi echipare în vigoare la data îndepărtării elevului/studentului ofiţer din instituţie de învăţământ, respectiv la data trecerii în rezervă a cadrului militar în activitate sau încetării raporturilor de serviciu ale poliţistului şi funcţionarului public, iar art. 6 din Ordin prevede că la stabilirea sumei reprezentând cheltuielile de cazare se are în vedere nivelul cheltuielilor efectuate în acest scop de instituţia de învăţământ la data îndepărtării elevului/studentului ofiţer din instituţie de învăţământ, respectiv la data trecerii în rezervă a cadrului militar în activitate sau încetării raporturilor de serviciu ale poliţistului şi funcţionarului public.

33. Se stabileşte prin aceste dispoziţii modalitatea de calcul al cheltuielilor de întreţinere pe perioada şcolarizării şi nu se încalcă prevederilor art. 70 din Legea nr. 360/2002, care obligă la restituirea cheltuielilor efectuate cu pregătirea, cheltuielile de întreţinere avute în vedere fiind cheltuielile de hrănire, echipare, transport şi pentru drepturile salariale, având în vedere că pregătirea include punerea la dispoziţie a echipamentului, drepturile salariale, care se acordă pe întreaga durată a şcolarizării, cheltuielile de cazare, efectuate pentru zilele calendaristice de şcolarizare, cheltuielile de hrană, pentru zilele calendaristice de şcolarizare din care se scad zilele de vacanţă/concediu/permisii.

34. În mod corect a apreciat instanţa de fond că modalitatea concretă de stabilire a cheltuielilor cu pregătirea poate face obiectul analizei de către instanţa de judecată a legalităţii deciziei de imputare, prin determinarea cheltuielilor efectiv suportate de unitatea de învăţământ pe parcursul şcolarizării.

35. Totodată, trebuie avut în vedere că răspunderea materială este angajată în condiţiile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale, inclusiv a dispoziţiilor art. 50, potrivit cărora evaluarea pagubelor se face, potrivit dispoziţiilor legale, la data constatării acestora.

36. Susţine recurenta că aspectele invocate nu ţin de fondul cauzei, că a contestat doar modul de calcul prevăzut de art. 6 şi 9 din Normele Metodologice aprobate prin Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006, însă face referire la faptul că modul de calcul are în vederea numărul de elevi aflaţi în instituţia de învăţământ din anul demisiei sale şi nu numărul de elevi ai promoţiei sale, că modul de calcul al cheltuielilor de şcolarizare s-a raportat la un numărul de elevi mult mai mic decât cel al promoţiei sale care a beneficiat efectiv de bunurile şi serviciile instituţiei de învăţământ, că a stat efectiv în instituţie 236 zile din cele 452 calendaristice de şcolarizare, iar în perioada în care a lipsit era cazată o altă promoţie de elevi.

37. Aceste aspecte privesc în mod direct modul de stabilire a sumei care i-a fost imputată recurentei reclamante, vizează în realitate evaluarea pagubei, aşadar fondul cauzei ce are ca obiect anularea deciziei de imputare, în cadrul căreia se poate contesta cuantumul cheltuielilor efectuate cu pregătirea reclamantei, stabilite în mod concret, neputând fi invocate şi analizate în prezenta cauză.

38. În ceea ce priveşte încălcarea garanţiilor privind integritatea dreptului de proprietate prevăzute de art. 44 din Constituţia României şi de art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, "bunul" fiind chiar suma de bani ce se reţine prin decizia de imputare, susţinerile recurentei privind nelegalitatea actului normativ sunt, de asemenea, nefondate.

39. Răspunderea patrimonială în sarcina poliţistului care a absolvit o instituţie de învăţământ a Ministerului Afacerilor Interne şi căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui este atrasă în temeiul dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, care prevede obligaţia de restituire a cheltuielilor efectuate cu pregătirea sa, proporţional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului l-a încheiat în acest sens. În acest sens, este de observat că prin Decizia nr. 37/2010 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. e) şi art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 150 din 08 martie 2010., Curtea Constituţională a reţinut că "(...) restituirea are în vedere acele sume investite în vederea pregătirii profesionale a poliţistului, sume a căror acordare nu se mai justifică de vreme ce beneficiarul lor renunţă la această calitate într-un termen mai scurt decât cel considerat de legiuitor ca justificând efortul financiar al statului pentru acest obiectiv. Pentru aceste motive, Curtea consideră că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.".

40. Cu privire la dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, reclamanta a invocat forma în vigoare a legii la data formulării acţiunii, însă se impune a fi avută în vedere forma incidentă la data emiterii Ordinului nr. 1122/2006, când erau în vigoare dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 24/2000, care prevedeau că, în vederea intrării lor în vigoare legile şi celelalte acte normative adoptate de Parlament, ordonanţele şi hotărârile Guvernului, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de organele administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

41. Acestea au fost modificate ulterior prin Legea nr. 194/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2000 (art. 10 devenind art. 11 în urma republicării legii), în sensul că, în vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi a fost introdus şi alin. (11), care a prevăzut excepţiile de la regimul de publicare în Monitorul Oficial al României, deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii, şi actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate.

42. Referitor la nepublicarea Ordinului în Monitorul Oficial al României, în mod corect a reţinut instanţa de fond, raportat la normele în vigoare la momentul emiterii acestui act administrativ, că, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 50/2005, în vigoare la data emiterii ordinului a cărui anulare se solicită, "nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, partea I, dacă legea nu prevede altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională", Ordinul nr. 1122/2006 fiind încadrat în categoria actelor exceptate de la obligaţia publicării lor.

43. Pentru aceste motive, sentinţa recurată este legală, instanţa de fond a constatat în mod corect, cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente, că sunt neîntemeiate motivele de nelegalitate a Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 1122/2006, invocate de reclamantă.

VI Soluţia instanţei de recurs

44. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, nu sunt incidente motivele de casare invocate, motive pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 1186 din 7 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2019.

GGC - GV