Negative jurisdictional conflict over union-initiated salary claim resolved by assigning exclusive territorial jurisdiction to the Dolj Court

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul Sindicatul E. - în numele şi pentru membrii de sindicat A., B., C. şi D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (în prezent, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâtul să le acorde reclamantelor o despăgubire egală cu diferenţele salariale dintre salariul stabilit începând cu luna august 2016 şi cele de care acestea au beneficiat efectiv în perioada aprilie 2015 - iulie 2016, sume actualizate cu inflaţia la data plăţii efective, plus dobânda legală.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1). Prin Sentinţa nr. 3137/2017 din 15 iunie 2017, Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul E., în calitate de reclamant şi în numele şi pentru membrii de sindicat A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea acestei hotărâri, a apreciat instanţa, din oficiu, că prevederile Legii nr. 188/1999 nu cuprind dispoziţii speciale asupra necompetenţei teritoriale şi se aplică art. 231 din C. muncii, care arată că, în conflictele dintre salariaţi şi angajatori, în desfăşurarea raporturilor de muncă, se aplică art. 269 din Codul Muncii, referitoare la competenţa instanţei în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau, după caz, sediul. S-a reţinut că reşedinţa reclamantului Sindicatul este în Bucureşti, drept urmare, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti.

2.2). La data de 20 iulie 2017, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, iar prin Sentinţa nr. 7130/2017 din 28 noiembrie 2017, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D. prin Sindicatul Administraţiei Publice Forţa Legii, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza spre soluţionarea conflictului negativ ivit la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a se pronunţa astfel, analizând excepţia necompetenţei sale teritoriale exclusive, Tribunalul a constatat că obiectul acţiunii priveşte plata unor drepturi salariale aferente unui raportul de serviciu desfăşurat de reclamanţi, în calitate de funcţionari publici, cu instituţia pârâtă, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, deci, se supun prev. Legii nr. 188/1999, aşadar, raportul de serviciu atrage aprecierea competentei, şi nu un raport de muncă, precum a analizat Tribunalul Dolj, în temeiul art. 269 din C. muncii, dispoziţie care nu se aplică în cauză.

Alt aspect a avut în vedere că reclamanţii, prin reprezentantul lor Sindicatul, care are sediul în Craiova, au înţeles să se adreseze instanţei competente Tribunalul Dolj în vederea soluţionării cauzei, aspect reglementat de prev. art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, fiind reţinute, totodată, şi dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, alin. (1), (2) şi (3).

S-a mai reţinut că prezenta cerere de chemare în judecată este formulată de reclamanţii membri de sindicat prin reprezentant Sindicatul E. (având domiciliile în Craiova) care are sediul în Craiova, şi aceştia au optat pentru tribunalul Dolj, aspect care denotă că au ales competenţa instanţei, în raport de dispoz. art. 10 alin. (3) din noul C. proc. civ.

Tribunalul Bucureşti a mai reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului. Este adevărat că acest articol nu prevede care este instanţa competentă teritorial, astfel că, devin aplicabile dispoziţiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.

În acelaşi sens, s-a reţinut, în conformitate cu prevederile art. 111 C. proc. civ., cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.

În cauză, a considerat Tribunalul că nu este aplicabilă Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece problema de drept dezlegată priveşte interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicţiei muncii şi a asigurărilor sociale. Recursul în interesul legii priveşte un caz de competenţă teritorială exclusivă, motiv pentru care s-a reţinut că instanţa competentă teritorial cu soluţionarea conflictelor de muncă, în cazul acţiunilor formulate de organizaţiile sindicale, este cea de la sediul sindicatului reclamant.

În materia contenciosului administrativ, însă, competenţa teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanţa de la domiciliul reclamantului, cât şi instanţa de la sediul pârâtului.

În cauză, reclamanţii şi organizaţia sindicala au sediul în Craiova, deci competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Dolj. Prin domiciliul reclamantului se înţelege adresa la care acesta locuieşte în mod statornic, posibilitatea de alegere a domiciliului referindu-se doar la locul unde partea doreşte să îi fie comunicate actele de procedură.

Faţă de dispoziţiile arătate mai sus, văzând că atât domiciliul reclamantului, cât şi al pârâtului sunt în Craiova, în baza art. 129, 132 C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, stabilind competenţa soluţionării acesteia în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte cadrul procesual, se constată că obiectul cererii de chemare în judecată în cauza de faţă constă în solicitarea de obligare a pârâtului să le acorde reclamantelor o despăgubire egală cu diferenţele salariale dintre salariul stabilit începând cu luna august 2016 şi cele de care acestea au beneficiat efectiv în perioada aprilie 2015 - iulie 2016, sume actualizate cu inflaţia la data plăţii efective, plus dobânda legală.

Acţiunea a fost formulată de Sindicatul E., în temeiul art. 28 din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor de sindicat A., B., C. şi D., la data introducerii cererii fiind în vigoare forma Legii nr. 554/2004 anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 212/2018.

Potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, "(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.".

În condiţiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 îşi aveau corespondentul în dispoziţiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat."

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant".

În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, aşa cum au fost modificate prin art. I pct. 10 din Legea nr. 212/2018, ci prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma anterioară, conform cărora:

"Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. (...)".

În şedinţa plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 22 mai 2017 a fost unificată practica în aceste litigii şi s-a considerat că, în materia contenciosului administrativ, în acţiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţie de dispoziţiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu exercitarea dreptului de opţiune al reclamantului Sindicat.

În temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Sindicatul a ales instanţa competentă teritorial ca fiind tribunalul în circumscripţia căruia îşi are sediul, respectiv, Tribunalul Dolj, şi nu prin raportare la sediul pârâtului.

În aceste condiţii, având în vedere că reclamantul Sindicatul E., cu sediul în mun. Craiova, judeţul Dolj, a introdus cererea în numele membrilor săi de sindicat (A., B., C. şi D.) la tribunalul în circumscripţia căruia îşi are sediul, anterior modificării art. 10 din Legea nr. 554/2004 intervenite prin art. I pct. 10 din Legea nr. 212/2018, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Temeiul legal al soluţiei

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantele A., B., C. şi D. - prin Sindicatul E. şi pe pârâtul Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2020.

GGC - NN