Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 682/2020 AI generated

Withdrawal of cassation appeal: renunciation of appellate route versus renunciation of original claim

Case Number Decizia nr. 682/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice accepted the appellant's withdrawal of its appeal, thereby leaving the lower court's dismissal of the original administrative and fiscal lawsuit in force, which resulted in the defendant regulatory authority prevailing. The dispute involved an action for annulment of an administrative decision by the national energy regulatory authority, which was rejected on the merits by the Court of Appeal, leading the plaintiff to file a cassation appeal. Before the merits of the appeal were heard, the plaintiff filed a written request to renounce the hearing of the case, which the court interpreted under the doctrine of party autonomy and the right to dispose of claims as a withdrawal of the appellate route, applying Article 463 of the Civil Procedure Code rather than Article 406, as the waiver targeted the appellate proceedings rather than the original claim.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 490 C. proc. civ, art. 406 C. proc. civ, art. 406 alin. (1) din C. proc. civ, art. 463 alin. (1) din C. proc. civ; Withdrawal of cassation appeal: renunciation of appellate route versus renunciation of original claim: "să luaţi act de renunţarea la judecarea cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 406 C. proc. civ..".

Keywords

AI generated
action for annulment withdrawal of civil claim Civil Procedure Code administrative authority waiver of right hearing of the parties

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 1478 din 4 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, a respins, ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta E. Distribuţie Dobrogea S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei - A.N.R.E.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen, reclamanta E. Distribuţie Dobrogea S.A., întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 16 noiembrie 2018, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata pe fond a recursului, în data de 7.02.2020, cu citarea părţilor, în condiţiile art. 494 - 495 C. proc. civ., în şedinţă publică.

Prin cererea scrisă de renunţare la judecată, înregistrată la data de 17 ianuarie 2020, recurenta- reclamantă E. - Distribuţie Dobrogea S.A. a arătat că înţelege să renunţe la judecarea cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 406 C. proc. civ.

Cererea de renunţare la judecată a fost formulată în nume propriu, semnată.

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, căreia i s-a comunicat copie de pe cererea de renunţare la recurs, conform dovezilor existente la dosar, şi-a exprimat poziţia cu privire la renunţarea la judecată formulată în etapa procesuală a recursului prin notele scrise depuse în acest sens la dosar, solicitând a se lua act de această cerere; fără cheltuieli de judecată.

Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea recursului declarat, având în vedere cererea de renunţare la recurs, va luat act de manifestarea de voinţă a recurentei-reclamante.

De principiu, renunţarea la judecată reprezintă actul procesual de dispoziţie al reclamantului, în calitatea sa de iniţiator al demersului judiciar, de a renunţa la soluţionarea unei cauze, fără a avea obligaţia de a-şi justifica manifestarea de voinţă şi fără a fi constrâns, din punct de vedere temporal, în privinţa acesteia.

Într-adevăr, recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă" însă, în speţa de faţă nu sunt aplicabile aceste dispoziţii, deoarece, din conţinutul cererii depuse, rezultă cu certitudine că recurenta-reclamantă a renunţat la judecarea recursului formulat, nu la judecarea cererii de chemare în judecată:

"să luaţi act de renunţarea la judecarea cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 406 C. proc. civ..".

În aceste condiţii devin aplicabile dispoziţiile art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora: achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.

Având în vedere faptul că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata cererii de recurs, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentei, care nu este supus cenzurii Înaltei Curţi;

Respectând, astfel, principiul disponibilităţii părţilor care guvernează procesul civil, Înalta Curte constată că, în cauză, recurenta- reclamantă E. Distribuţie Dobrogea S.A. a renunţat la judecata căii extraordinare de atac, sens în care va lua act de cererea formulată.

Dând eficienţă principiului dreptului părţii de a dispune asupra cererii formulate, în contextul celor expuse, având în vedere şi dispoziţiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora "când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare (...)", Înalta Curte este îndreptăţită să ia act de retragerea recursului declarat de reclamantă.

Date fiind dispoziţiile legale arătate şi aspectele asupra cărora sunt limitate dezbaterile în ipoteza intervenirii manifestării procesuale a renunţării la judecată, când instanţa nu mai poate face acte de cercetare judecătorească asupra altor chestiuni legate de drepturile deduse judecăţii ori de calităţile părţilor implicate în litigiu, Înalta Curte, în temeiul art. 463 din C. proc. civ., va lua act de cererea de renunţare la judecarea căii de atac deja exercitate de către reclamantă, în condiţiile existenţei unei manifestări de voinţă a acesteia în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecarea recursului declarat de recurenta- reclamantă E. - Distribuţie Dobrogea S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 1478 din 4 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2020.

GGC - NN