Nullity of cassation appeal for failure to invoke statutory grounds against administrative act of judicial council

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.02.2016 sub dosar nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), contestând soluţia dată de pârât prin adresa nr. x/12.02.2016.

Prin decizia nr. 3434 din 07.12.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de intimat şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.05.2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3717 din 16 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată excepţia de inadmisibilitate, astfel cum a fost invocată de pârât.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3717 din 16 octombrie 2017 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului şi acordarea dreptului de acces la justiţie. Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a învederat, în esenţă, că instanţa de fond, prin acceptarea susţinerilor Consiliului Superior al Magistraturii a demonstrat că se încalcă Constituţia României, care prevede atât răspunderea magistraţilor din punct de vedere disciplinar, cât şi activitatea necorespunzătoare în speţe juridice.

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs incident pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, cu consecinţa respingerii ca inadmisibile a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., invocând în acest sens dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În motivarea recursului incident, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a dispus în mod netemeinic şi nelegal cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată de către acesta prin întâmpinare şi că răspunsul transmis reclamantului prin adresa împotriva căreia a înţeles să formuleze plângere nu este un act administrativ în sensul legii, ci o simplă adresă de informare prin care se aduce la cunoştinţă acestuia că solicitarea sa excede competenţelor Consiliului Superior al Magistraturii.

4. Apărările formulate în cauză

Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului său şi casarea tuturor hotărârilor şi ordonanţelor date în cauză până acum şi trimiterea la refacerea urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti în spiritul şi litera legii, în vederea unei judecăţi corecte.

Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care în principal a invocat excepţia nulităţii recursului principal, cu consecinţa anulării acestuia ca nemotivat şi, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Potrivit art. 248 C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului principal pentru nemotivare invocată de către recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (…) d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. (…) (3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

Reţine aşadar Înalta Curte că lipsa menţiunilor privind motivele de nelegalitate, din cuprinsul cererii de recurs, este sancţionată de legiuitor cu anularea cererii.

Aceeaşi sancţiune este prevăzută de legiuitor şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care dispune că "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Înalta Curte apreciază că simpla nemulţumire a părţii în privinţa hotărârii pronunţate nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmaţia general că hotărârea atacată este nelegală, recurentul fiind obligat să îşi sprijine recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitative de lege, or, în cazul de faţă recurenta nu indică motivele de recurs.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici raportat la motivul de casare invocate. Afirmaţia general, conform căreia decizia atacată este nelegală, fără arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor, nu reprezintă o motivare în sensul procedural al termenului.

Sancţiunea anulării cererii ar putea fi evitată doar în ipoteza în care motivele invocate de parte ar putea fi încadrate de instanţă între motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce nu este însă cazul în speţă.

Observă Înalta Curte că recurentul-reclamant nu a adus nicio critică de nelegalitate dezlegărilor în drept ale instanţei de fond, cu privire la textele de lege aplicabile în speţă situaţiei particulare a reclamantului.

Se observă că prin cererea de recurs recurentul nu face altceva decât să prezinte din nou instanţei de control judiciar situaţia de fapt ce trebuia să fie avută în vedere de instanţa de fond la pronunţarea hotărârii.

Cu privire la recursul incident formulat de către recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte, dată fiind soluţia privitoare la recursul principal, respectiv respingerea acestuia pentru motive care nu implică cercetarea fondului şi având în vedere dispoziţiile art. 491 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ., urmează să îl respingă ca rămas fără efect.

Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., precum şi ale art. 491 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului principal invocată de către recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare, va constata nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3717 din 16 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi va respinge recursul incident formulat de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca rămas fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3717 din 16 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul incident formulat de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 3717 din 16 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2020.