Notification of EU fund irregularity minutes via military mail valid; appeal allowed and lower judgment quashed to dismiss action as untimely
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appellant’s appeal, quashed the lower court’s decision, and dismissed the plaintiff’s action as unfounded, resulting in the final upholding of the administrative decisions issued by the management authority. The dispute involved a local administrative unit challenging five administrative decisions that confirmed irregularities and established budgetary claims for approximately 5.9 million RON related to a European-funded infrastructure project, arguing that the administrative appeals filed against the underlying minutes were rejected as tardy due to a procedural error in notification. The Court determined that the initial lower court erred by applying the Tax Procedure Code rather than the specific procedural norms for European funds; applying O.U.G. No. 66/2011 and Government Order No. 875/2011, the Court held that notification via military mail to the public institution's document register on January 10, 2017, constituted valid service without requiring the specific signature of a recipient, thereby establishing that the administrative appeal filed in April 2017 exceeded the mandatory 30-day pre-judicial deadline for filing a complaint against tax-like administrative titles.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 C. proc. civ; Notification of EU fund irregularity minutes via military mail valid; appeal allowed and lower judgment quashed to dismiss action as untimely: The dispute involved a local administrative unit challenging five administrative decisions that confirmed irregularities and established budgetary claims for approximately 5.9 million RON related to a European-funded infrastructure project, arguing that the administrative appeals filed against the underlying minutes were rejected as tardy due to a procedural error in notification. The Court determined that the initial lower court erred by applying the Tax Procedure Code rather than the specific procedural norms for European funds; applying O.U.G. No. 66/2011 and Government Order No. 875/2011, the Court held that notification via military mail to the public institution's document register on January 10, 2017, constituted valid service without requiring the specific signature of a recipient, thereby establishing that the administrative appeal filed in April 2017 exceeded the mandatory 30-day pre-judicial deadline for filing a complaint against tax-like administrative titles.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict, providing the legal basis for admitting the appeal and quashing the lower court's decision in administrative litigation.
Procedural rule applied in the dispositive regarding the scope and effect of the appellate review and the decision on remand.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 februarie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 15 iunie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ PODARI-PRIN PRIMAR a chemat în judecată pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE - DIRECŢIA GENERALĂ PROGRAME INFRASTRUCTURA MARE-AUTORITAREA DE MANAGEMENT POS MEDIU, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea următoarelor acte administrative:
1) Decizia nr. 295225/23.05.2017 având ca obiect Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenta nr. x/30.12.2016 pentru suma de 1.519.992 RON;
2) Decizia nr. 295226/23.05.2017 având ca obiect Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale in cadrul obiectivului convergenta nr. x/30.12.2016 pentru suma de 72.416 RON;
3) Decizia nr. 295227/23.05.2017 având ca obiect Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale in cadrul obiectivului convergenta nr. x/30.12.2016 pentru suma de 3.534.699 RON;
4) Decizia nr. 295228/23.05.2017 având ca obiect Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale in cadrul obiectivului convergenta nr. x/30.12.2016 pentru suma de 813.300 RON;
5) Decizia nr. 295229/23.05.2017 având ca obiect Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale in cadrul obiectivului convergenta nr. x/30.12.2016 pentru suma de 106.672 RON.
2. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 545/2017 din 16 octombrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ PODARI-PRIN PRIMAR în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE - DIRECŢIA GENERALĂ PROGRAME INFRASTRUCTURA MARE-AUTORITAREA DE MANAGEMENT POS MEDIU, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal, în parte.
A anulat Deciziile nr. 295225/23.05.2017, nr. 295226/23.05.2017, nr. 295227/23.05.2017, nr. 295228/23.05.2017 şi nr. 295229/23.05.2017 emise de Direcţia Generală Programe Europene Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS Mediu din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Fondurilor Europene a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii de fond şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În opinia recurentului instanţa de fond a apreciat în mod eronat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 47 şi 48 din Codul de Procedură Fiscală. A învederat faptul că O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, care reprezintă sediul materiei raporturilor de drept în consfinţirea cărora au fost emise procesele-verbale şi deciziile atacate, instituie reguli de procedură judiciară cu privire la modalităţile de comunicare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare, considerent pentru care eficienţa juridică a demersului intimatei-reclamante, iniţiat în scopul obţinerii unei cenzuri judecătoreşti a activităţii administraţiei publice, cât şi a soluţiei pronunţate de instanţa de fond, se apreciază sub imperiul respectivei ordonanţe.
În acest sens, apreciază că prezintă relevanţă dispoziţiile art. 20 şi 21 din O.U.G. nr. 66/2011 şi învederează faptul că Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare emis în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel după cum apreciază în mod greşit instanţa de fond.
În privinţa modalităţii de comunicare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare, întocmit în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, în speţă a proceselor-verbale atacate în prezenta cauză, a învederat că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 47 din Codul de Procedură Fiscală, astfel după cum în mod eronat arată instanţa de fond, ci prevederile art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora. Astfel, procesele-verbale în cauză au fost încheiate la data de 30.12.2016 şi comunicate intimatei-reclamante însoţite de adresele de înaintare nr. x/30.12.2016, y/30.12.2016, z/30.12.2016, w/30.12.2016 şi x/30.122016, prin poşta militară, conform borderoului nr. 2/04.01.2017 încheiat între fostul Minister al Fondurilor Europene - AM POS Mediu şi U.M. 0356 - Bucureşti (poşta militară).
Aşadar, contrar susţinerilor intimatei-reclamante, arată că, comunicarea proceselor-verbale atacate s-a efectuat în conformitate cu prevederile H.G. nr. 875/2011, actele administrative atacate fiind transmise către Primăria Podari, judeţul Dolj, la data de 10.01.2017, conform extrasului din registrul de evidenţă a documentelor, document oficial al instituţiei publice pe baza căruia se face dovada deplină în privinţa documentelor comunicate către primărie. În conformitate cu prevederile art. 10 din H.G. nr. 875/2011, procesele-verbale au fost comunicate debitoarei, data comunicării fiind "data înregistrării în evidenţele debitorului", aşadar data înregistrării acestora în registrul de evidenţă a documentelor.
Faţă de aceste prevederi legale aplicabile, consideră că în mod greşit arată instanţa de fond faptul că:
"În speţă, se susţine de către pârâtă primirea de către UAT Podari a celor 5 procese-verbale transmise prin poşta militară, însă nu se face dovada primirii efective a acestora sub semnătură, conform textului. Astfel, în copia din registru depusă de către pârâtă nu există nici o semnătură a persoanei căreia i s-au înmânat procesele-verbale contestate. în plus, în legătură cu persoana şi calitatea primitorului, nu se face nici o menţiune în documentele depuse la dosar."
Apreciază faptul că nu pot fi primite aceste susţineri ale instanţei de fond câtă vreme actele administrative atacate au fost comunicate către o instituţiei publică care are propriul circuit de primire şi comunicare a documentelor, iar menţionarea persoanei şi a calităţii primitorului nu este relevantă pentru dovedirea comunicării valabile a acestora şi nici impusă de reglementarea legală aplicabilă.
Se observă faptul că în dreptul menţiunilor din registrul de evidenţă a documentelor prin care se atestă înregistrarea actelor administrative atacate, există o acoladă în partea dreapta iar în dreptul acesteia este menţionat un nume, acest fapt semnificând cu putere de evidenţă faptul că documentele au fost preluate de către o persoană din cadrul Primăriei Podari care avea atribuţii în sensul primirii corespondenţei, nefiind în sarcina instituţiei noastre sau a U.M. 0356 - Bucureşti, care a efectuat predarea documentelor, obligaţia identificării persoanei care a înregistrat respectivele înscrisuri în registrul de evidenţă a unei instituţii publice.
Totodată, consideră că din menţiunile din extrasul registrului de evidenţă a documentelor al Primăriei Podari, rezultă faptul că Procesele-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilirea creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă nr. x au fost comunicate intimatei-reclamante însoţite de adresele de înaintare, respectiv de Notificările nr. x, înscrisurile precizate fiind depuse la dosarul cauzei, acestea fiind corect înscrise în registrul de evidenţă a documentelor al Primăriei Podari. Aşadar, nu există niciun fel de inadvertenţă faţă de menţiunile din cuprinsul deciziilor contestate, în care se menţionează transmiterea documentului precizat la poziţia nr. 1 din borderoul nr. 2/04.01.2017 şi menţiunile din copia registrului depus, în care se menţionează primirea a 5 documente, după cum în mod greşit susţine instanţa de fond.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ PODARI-PRIN PRIMAR a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţată de către instanţa de fond.
5. Răspunsul la întâmpinare
Recurentul-pârât MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat, în esenţă, susţinerile din cererea de recurs.
6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului
Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile formulate şi cadrul normativ aplicabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce urmează.
Reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ PODARI-PRIN PRIMAR a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune ce are ca obiect anularea următoarelor acte administrative:
1) Decizia nr. 295225/23.05.2017 având ca obiect Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenta nr. x/30.12.2016 pentru suma de 1.519.992 RON;
2) Decizia nr. 295226/23.05.2017 având ca obiect Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale in cadrul obiectivului convergenta nr. x/30.12.2016 pentru suma de 72.416 RON;
3) Decizia nr. 295227/23.05.2017 având ca obiect Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale in cadrul obiectivului convergenta nr. x/30.12.2016 pentru suma de 3.534.699 RON;
4) Decizia nr. 295228/23.05.2017 având ca obiect Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale in cadrul obiectivului convergenta nr. x/30.12.2016 pentru suma de 813.300 RON;
5) Decizia nr. 295229/23.05.2017 având ca obiect Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale in cadrul obiectivului convergenta nr. x/30.12.2016 pentru suma de 106.672 RON.
Astfel, intimata-reclamantă U.A.T. Podari a derulat proiectul "înfiinţare sisteme centralizate de apă şi canalizare menajeră în Comuna Podari, judeţul Dolj", Cod SMIS: 58932, în baza contractului de finanţare nr. x/28.05.2015.
Ulterior, în baza suspiciunii de neregulă nr. 429/26.10.2016, transmisă de către Direcţia Monitorizare Implementare Proiecte FEDR, din cadrul AM POS MEDIU, privind încheierea şi derularea contractului de lucrări nr. x/17.10.2014, s-a procedat la verificarea documentară a constatărilor cu posibile implicaţii financiare reţinute în suspiciunea de neregulă. În acest sens au fost emise Procesele-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. 101360/30.12.2016,101345/30.12.2016,101414/30.12.2016, 101374/30.12.2016, 101401/30.12.2016. Contestaţiile formulate de U.A.T. Podari împotriva actelor administrative antemenţionate au fost soluţionate de AM POS Mediu, în sensul respingerii acestora ca tardiv formulate.
Intimata-reclamantă a criticat în prezenta cauză deciziile menţionate, sub aspectul soluţiei de respingere ca tardiv formulate a contestaţiilor împotriva Proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, motivând că în mod greşit s-ar fi reţinut de către comisia de soluţionare a contestaţiei faptul că respectivele acte administrativ ar fi fost comunicate prin poştă militară şi înregistrate în registrul de evidenţă al documentelor intrate/ieşite din primărie la data de 10.01.2017, câtă vreme "contestaţia subscrisei a fost înregistrată sub nr. x/27.04.2017 la Cabinetul ministrului delegat pentru fonduri europene."
Înalta Curte apreciază că în mod nefondat instanţa de fond a achiesat la susţinerile intimatei-reclamante şi a constatat că în mod greşit a fost respinsă ca tardiv formulată contestaţia depusă de către UAT Podari împotriva proceselor-verbale de de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi (4) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora:
"1) Contestaţia administrativă se formulează în scris, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanţă (…)
4) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere."
În cauză, fiind în discuţie comunicarea unor procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, respectiv a unor acte administrative în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform dispoziţiilor art. 21 alin. (19) şi (20) din O.U.G. nr. 66/2011, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (5) şi (6) din H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, potrivit cărora:
(5) Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare se comunică debitorului, în următoarea ordine, prin:
a) scrisoare recomandată cu confirmare de primire;
b) remitere;
c) afişaj public la sediul debitorului;
d) publicarea pe site-ul oficial sau la sediul autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene.
(6) Data comunicării titlului de creanţă poate fi, după caz:
a) data înscrisă în confirmarea de primire a scrisorii recomandate şi a aplicării ştampilei pe mandatul poştal;
b) data semnăturii de primire sau, după caz, data înregistrării în evidenţele debitorului;
c) data afişării publice la sediul debitorului;
d) data publicării pe site-ul oficial sau la sediul autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene.
Modalităţile de comunicare ale proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale sunt cele reglementate de art. 10 din H.G. nr. 875/2011, având în vedere dispoziţiile exprese din cuprinsul actului normativ incident în cauză.
Înalta Curte reţine că Procesele-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilirea creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă nr. x încheiate de către recurentul-pârât, au fost comunicate intimatei-reclamante însoţite de adresele de înaintare, respectiv de Notificările nr. x prin poşta militară, conform borderoului nr. 2/04.01.2017 încheiat între fostul Minister al Fondurilor Europene - AM POS Mediu şi U.M. 0356 - Bucureşti (poşta militară), înscris ce se regăseşte la dosarul de fond. Aşadar, actele administrative atacate au fost transmise către Primăria Podari, judeţul Dolj, la data de 10.01.2017, conform extrasului din registrul de evidenţă a documentelor, document oficial al instituţiei publice pe baza căruia se face dovada deplină în privinţa documentelor comunicate către primărie, înscris care se regăseşte la dosar fond.
Înalta Curte constată că procesele-verbale încheiate de către recurentul-pârât au fost comunicate intimatei-reclamante în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din H.G. nr. 875/2011, data comunicării fiind "data înregistrării în evidenţele debitorului", respectiv data de 10.01.2017, care este menţionată ca dată a înregistrării acestora în registrul de evidenţă a documentelor. Contrar a ceea ce a reţinut instanţa de fond, Înalta Curte are în vedere că procesele-verbale de constatare a neregulilor au fost comunicate către o instituţie publică care are propriul circuit de primire şi comunicare a documentelor, iar menţionarea persoanei şi a calităţii primitorului nu este relevantă pentru dovedirea comunicării valabile a acestora şi nici impusă de reglementarea legală aplicabilă cauzei dedusă judecăţii.
În consecinţă, fiind efectuată comunicarea proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în data de 10.01.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (5) şi (6) din H.G. nr. 875/2011, se reţine caracterul legal al acestei comunicări realizate prin poşta militară.
Având în vedere faptul că, contestaţia intimatei-reclamante UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ PODARI-PRIN PRIMAR a fost înregistrată sub nr. x/27.04.2017 la Cabinetul ministrului delegat pentru fonduri europene şi sub nr. x/02.05.2017 la sediul AM POS Mediu, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, contestaţia administrativă depusă la data de 27.04.2017 nu a fost formulată în interiorul termenului de 30 de zile, nefiind astfel respectate dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi (4) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinţei nr. 545/2017 din 16 octombrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare: Respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2020.