Recusal of judges and prosecutor: Constitutional challenge dismissed

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 august 2015, sub nr. x/2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Vicovul de Sus a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în principal, anularea Deciziei nr. 216 din 15 iulie 2015 şi anularea Notei de neconformitate nr. x din 7 mai 2015, iar în subsidiar, anularea în parte a actelor administrative menţionate, în sensul diminuării corecţiei aplicate la 5 % sau la 10% din valoarea contractului de lucrări.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3921 din 7 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 3921 din 7 decembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Vicovul de Sus, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinţei recurate, şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, dispoziţiile art. 178 alin. (2), art. 179, art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 şi dispoziţiile art. 8 alin. (1), art. 34 alin. (1) şi art. 97 din H.G. nr. 925/2006.

Cerinţa din Fişa de date a achiziţiei, pct. III.2.1 - Situaţia personală a operatorilor economici, a fost considerată în mod greşit ca fiind restrictivă întrucât solicitarea s-a referit numai la faliment, astfel cum este explicat prin paranteză, menţiunea privind reorganizarea judiciară făcând parte din denumirea Legii nr. 64/1995.

Cerinţa astfel interpretată este în concordanţă cu dispoziţiile art. 181 din O.U.G. nr. 34/2006 care dădeau dreptul autorităţii contractante să excludă din procedură ofertanţii aflaţi în faliment sau în incapacitate de plată. Subliniază că menţiunea referitoare la reorganizare a fost înscrisă în cerinţă ca fiind aferentă denumirii integrale a legii care reglementează procedura reorganizării şi lichidării judiciare. Prin urmare, prima instanţă în mod greşit a considerat că a existat o neregulă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Cerinţa referitoare la licenţa A. sau echivalent a fost reţinută eronat ca fiind de natură a restricţiona participarea la procedura de achiziţie, întrucât reclamanta, în calitate de autoritate contractantă, a solicitat ofertanţilor să depună dovada că deţin autorizaţie de execuţie a lucrărilor de instalaţii electrice, respectiv această autorizaţie A. sau echivalent. Nu s-a solicitat exclusiv un document emis de o anume entitate, iar cerinţa a avut în vedere că lucrările pentru care s-a derulat procedura cuprindeau şi lucrări de instalaţii electrice. Astfel, cerinţa este formulată cu respectarea principiului proporţionalităţii şi a avut legătură concretă cu obiectul contractului.

În acest context, nu poate fi reţinut argumentul instanţei de fond referitor la lipsa de relevanţă a acestei cerinţe pentru îndeplinirea contractului. Argumentele instanţei în acest sens nu au temei juridic sau faptic, în condiţiile în care prin Legea energiei electrice se statuează imperativ că lucrările de instalaţii electrice trebuie realizate de societăţi autorizate.

Cât priveşte îndeplinirea de către asocierea declarată câştigătoare a cerinţei referitoare la licenţa A., arată că oferta nu era inacceptabilă, iar argumentele sale au fost în mod eronat respinse ca neîntemeiate, fără aprecierea şi studierea documentelor cuprinse în oferta declarată câştigătoare şi a întregului probatoriu administrat. La primul termen de judecată s-a depus dovada de certificare ISO a ofertantului B. SA privind execuţia de lucrări de instalaţii electrice, înscris care se regăseşte şi în cadrul ofertei câştigătoare. De asemenea, prin certificatele constatatoare eliberate de ORC pentru societăţile C. SA şi B. SA s-a demonstrat că acestea erau autorizate să desfăşoare lucrări de instalaţii electrice prin însuşi obiectul de activitate, ceea ce conferă, în echivalent, dovada autorizării lor în domeniu.

Susţinerea instanţei conform căreia argumentele reclamantei ar fi neîntemeiate se bazează pe interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 34 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, fiind combătută de probatoriul administrat.

În privinţa abaterii constând în încălcarea dispoziţiilor art. 97 alin. (2), (3) şi (4) din H.G. nr. 925/2006 şi a art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, hotărârea este rezultatul interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor legale întrucât prin Actele adiţionale nr. x/2010, y/2011, z/2012 şi x1/2013 părţile au convenit prelungirea duratei contractului de lucrări cu câte 12 luni, ca urmare a imposibilităţii executării lucrărilor contractate în lipsa asigurării finanţării la valoarea contractată a obiectivului. Prin actul adiţional nr. x/2010, s-a convenit majorarea cotei de TVA, raportat la prevederile O.U.G. nr. 58/2010 iar prin Actul adiţional nr. x/2013 s-a convenit modificarea clauzei 19.2 din contract, în sensul că preţul contractului se actualizează. Această actualizare s-a dispus prin Actele adiţionale nr. x/2014 şi y/2015, în considerarea împrejurării că durata iniţială de execuţie a contractului, de 20 de luni, a fost modificată succesiv. De la data elaborării ofertei financiare şi până la finalizarea execuţiei lucrărilor cursul euro a evoluat pe un trend ascendent de la 3,73 la 4,38 RON.

Prin urmare, părţile contractante au procedat în mod legal, cu respectarea art. 97 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 925/2006 la modificarea preţului contractului, atât creşterea cursului euro, cât şi modificarea cotei de TVA fiind împrejurări de natură să lezeze interesele comerciale legitime ale executantului lucrărilor, împrejurări care nu puteau fi prevăzute la data încheierii contractului, ceea ce confirmă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de alin. (3) al art. 97.

Conform raportului de expertiză realizat în cauză, în perioada 2010 - 2014 a avut loc o creştere procentuală totală de 26,6 % a indicelui preţurilor lucrărilor, iar indexarea cu 10% a preţului contractului este net inferioară acestei valori, ceea ce face să fie respectate dispoziţiile art. 97 din H.G. nr. 926/2006.

Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că reclamanta nu putea uza de posibilitatea ajustării preţului, pentru că aceasta nu s-a prevăzut în documentaţia de atribuire şi în contractul de achiziţie. Greşit a fost interpretat şi răspunsul la solicitările de clarificări nr. 916/2008 şi nr. 944/2008, din care rezultă cu certitudine că sunt aplicabile dispoziţiile art. 97 din H.G. nr. 925/2006 ca modalitate de actualizare a preţului contractului de achiziţie publică.

Cealaltă ofertă fiind declarată neconformă datorită lipsei răspunsului la o solicitare de clarificări, nu se poate reţine că modificarea preţului contractului a generat încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006.

Sintagma "pe cât posibil" din cuprinsul alin. (4) al art. 97 din H.G. nr. 925/2006 conduce la o interpretare a textului conform căreia acesta se referă la posibilitatea prevederii modului de ajustare a preţului, iar nu la excluderea aplicării acestei ajustări, când intervin situaţii excepţionale precum cele prevăzute la alin. (3) lit. a) sau b).

În concluzie, modificarea preţului contractului s-a făcut în baza şi în conformitate cu prevederile art. 97 din H.G. nr. 925/2006 şi cu respectarea principiului prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, astfel încât nu constituie neregulă.

Şi capătul de cerere subsidiar a fost soluţionat cu interpretarea greşită a normelor de drept material, respectiv a principiului proporţionalităţii şi a dispoziţiilor H.G. nr. 519/2014.

În mod greşit prima instanţă a interpretat dispoziţiile art. 4 din H.G. nr. 875/2011 coroborate cu prevederile anexei la H.G. nr. 519/2014 întrucât, raportat la toate argumentele expuse, dacă se consideră că abaterile există, se impunea reindividualizarea corecţiilor în sensul aplicării unei corecţii de cel mult 10% din valoarea contractului, raportat la gradul redus de pericol/gravitatea redusă a abaterilor şi lipsa producerii vreunui prejudiciu.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât MDRAPFE a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A arătat că instanţa de fond, cu o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept substanţial incidente, a constatat că reclamanta, în calitate de autoritate contractantă, pe de o parte a restricţionat participarea la procedura de atribuire a contractului de lucrări prin introducerea unor cerinţe restrictive, pe de altă parte, în mod nelegal nu a constatat neîndeplinirea de către ofertantul declarat câştigător a tuturor criteriilor de calificare şi selecţie, iar în cele din urmă, cu încălcarea legii, a modificat substanţial contractul în raport cu anunţul de participare/documentaţia de atribuire.

În ceea ce priveşte diminuarea reducerii procentuale aplicate, în mod corect instanţa a constatat că aceasta poate fi acordată numai dacă legea conferă această posibilitate. Or, în cazul de faţă, corecţia cu cea mai mare valoare este cea de 25% din valoarea contractului plus 100% din valoarea suplimentară a contractului, determinată de modificarea substanţială a condiţiilor contractuale iniţiale, şi ea nu poate fi redusă. În cauză sunt incidente şi prevederile art. 4 din H.G. nr. 875/2011, conform cărora corecţiile financiare nu s-au cumulat, ci s-a aplicat valoarea corecţiei financiare cea mai mare propuse.

5. Alte aspecte procesuale

În raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 68/2019, în cauză s-a luat act de noua denumire a intimatului-pârât, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin nota de neconformitate nr. x din 7 mai 2015, confirmată prin decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 216 din 15 iulie 2015, s-a aplicat o corecţie de 25% din valoarea iniţială a Contractului de lucrări nr. x din 29 septembrie 2008 încheiat de recurenta-reclamantă, în calitate de autoritate contractantă, cu D. SA - B. SA, plus 100% din valoarea suplimentară a contractului, în sumă de 1.611.834 RON (urmare a încheierii actelor adiţionale nr. x/2014 şi y/2015 la contractul de lucrări). Această corecţie a fost aplicată în considerarea a trei nereguli constatate atât în legătură cu procedura de achiziţie soldată cu încheierea contractului de lucrări anterior menţionat, cât şi în legătură cu implementarea contractului, cu luarea în considerare a prevederilor art. 4 din H.G. nr. 875/2011, conform cărora corecţiile financiare nu se cumulează, ci se aplică valoarea celei mai mari dintre corecţiile financiare propuse pentru fiecare dintre nereguli. În cazul de faţă, cea mai mare dintre corecţii a fost cea anterior indicată, reţinută în considerarea neregulii referitoare la modificarea substanţială a condiţiilor de contractare iniţiale, neregulă încadrată în Anexa 1 la H.G. nr. 519/2014, partea I, Implementarea contractului.

Prin recursul declarat, întemeiat pe cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică hotărârea pronunţată în fond în privinţa constatării legalităţii actelor administrative contestate (nota de neconformitate şi decizia de soluţionare a contestaţiei), sub aspectul fiecăreia dintre neregulile reţinute.

Cât priveşte enunţarea unor criterii restrictive în procedura de achiziţie publică, recurenta-reclamantă arată că instanţa de fond a reţinut greşit că, în calitate de autoritate contractantă, a restricţionat participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică prin formularea anumitor cerinţe cuprinse în Fişa de date a achiziţiei la pct. III.2.1) - Situaţia personală a operatorilor economici şi la pct. III.2.3) - Capacitatea tehnică.

Cât priveşte prima cerinţă considerată restrictivă, prin aceasta s-a solicitat certificat constatator eliberat de ORC din care să rezulte că, în privinţa ofertantului, "nu sunt înscrise menţiuni cu privire la aplicarea Legii nr. 64/1995 privind reorganizarea sau procedura lichidării judiciare (faliment) sau că societatea se află în incapacitate de plată".

Criticile recurentei-reclamante se întemeiază pe o interpretare a înţelesului cerinţei conform căreia aceasta s-ar referi exclusiv la situaţia falimentului nu şi la aceea a reorganizării judiciare. O astfel de interpretare în mod corect nu a fost reţinută ce către instanţa de fond, faţă de sensul literal al cerinţei, din care nu rezultă distincţia pretinsă de reclamantă, conform căreia la procedură nu puteau participa potenţialii ofertanţi aflaţi în faliment, iar nu şi cei aflaţi în reorganizare judiciară.

În considerarea reţinerii conţinutului cerinţei ca referindu-se atât la situaţia reorganizării cât şi la aceea a falimentului, în mod corect instanţa de fond a confirmat existenţa neregulii constând în formularea unui criteriu restrictiv, raportat la dispoziţiile explicite ale art. 8 din H.G. nr. 925/2006 coroborate cu cele ale art. 178, art. 179 şi art. 181 lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006. Astfel, potrivit ultimului text normativ invocat, autoritatea contractantă are dreptul de a exclude din procedura de atribuire a unui contract de achiziţie publică numai ofertanţii în stare de faliment, nu şi pe cei aflaţi în procedura reorganizării judiciare.

Cât priveşte cea de-a doua cerinţă considerată restrictivă, aceasta a fost solicitarea de prezentare de către ofertanţi a "licenţei A. sau echivalent" pentru partea de instalaţii electrice. În nota de neconformitate s-a reţinut că cerinţa nu prezintă relevanţă în raport cu natura şi obiectul contractului deoarece, la data derulării procedurii, A. era un prestator de servicii de formare profesională, licenţele sau atestatele pentru execuţia de lucrări la instalaţiile electrice fiind eliberate de ANRE.

Instanţa de fond a constatat că cerinţa este, într-adevăr, nejustificată şi enunţată cu încălcarea prevederilor art. 178 şi 179 din O.U.G. nr. 34/2006 coroborate cu art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, raportat şi la prevederile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea energiei electrice nr. 13/2007.

Criticile recurentei se axează pe argumentele potrivit cărora nu s-a solicitat în mod exclusiv un anume document, ofertanţii putând prezenta şi dovezi echivalente, iar cerinţa are legătură concretă cu obiectul contractului, care s-a referit şi la lucrări de instalaţii electrice.

Argumentele recurentei nu pot fi reţinute întrucât ceea ce s-a reţinut de către prima instanţă este caracterul nerelevant al cerinţei raportat la prevederile Legii energiei electrice nr. 13/2007, care stabilesc că ANRE este abilitată legal să acorde licenţe, autorizaţii şi atestări în domeniu. În egală măsură, se constată că reclamanta, în calitate de autoritate contractantă, nu a motivat cerinţa în cuprinsul notei justificative ataşate la dosarul achiziţiei şi nici prin motivele de recurs nu arată ce este această licenţă A. şi care este relevanţa ei, în raport cu obiectul contractului, respectiv cu executarea unor lucrări de instalaţii electrice. Cu alte cuvinte, recurenta nu se raportează la argumentele expres enunţate în stabilirea caracterului restrictiv al cerinţei, atât prin nota de neconformitate, cât şi prin considerentele sentinţei.

Cât priveşte neîndeplinirea de către Asocierea declarată câştigătoare a cerinţei de prezentare a licenţei A. sau echivalent, prin nota de neconformitate s-a reţinut, pe baza conţinutului dosarului de achiziţie publică, că Asocierea nu a prezentat licenţa menţionată, astfel încât oferta trebuia declarată inacceptabilă.

Instanţa de fond, la rândul său, a constatat că oferta depusă de participantul declarat câştigător nu a conţinut documentul care atestă îndeplinirea cerinţei. Instanţa a înlăturat susţinerile reclamantei referitoare la dovedirea îndeplinirii cerinţei prin certificatele constatatoare eliberate de ORC, invocate de reclamantă ca fiind dovezi echivalente ale autorizării în domeniu, reţinând că la dosarul cauzei nu s-au depus aceste documente, aspect care nu este combătut prin cererea de recurs.

Şi în privinţa certificatului depus de reclamantă la dosarul de fond, instanţa de fond s-a pronunţat, reţinând că acesta nu era valabil la data deschiderii ofertelor.

Drept urmare, Înalta Curte constată că neregula referitoare la stabilirea ofertei câştigătoare fără îndeplinirea întru-totul de către aceasta a criteriilor de calificare şi selecţie impuse în procedura de evaluare a ofertelor a fost corect reţinută întrucât recurenta-reclamantă nu a dovedit că, la deschiderea ofertelor, ofertantul declarat câştigător a prezentat documente echivalente corespunzătoare cerinţei enunţate de reclamantă la pct. II.2.3- Capacitatea tehnică din fişa de date a achiziţiei. Prin urmare, cu interpretarea corectă a prevederilor art. 200 din O.U.G. nr. 34/2006 şi a art. 34 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, s-a reţinut existenţa neregulii.

În fine, şi neregula referitoare la modificarea substanţială a contractului în raport cu anunţul de participare/documentaţia de atribuire a fost corect reţinută de către instanţa de fond.

Criticile recurentei-reclamante se referă la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 97 din H.G. nr. 925/2006. Recurenta susţine că actualizarea preţului contractului ar fi fost posibilă, în raport de temeiul de drept substanţial arătat, chiar şi în situaţia în care preţul a fost declarat, prin documentaţia de atribuire, confirmată pe calea răspunsurilor la solicitările de clarificări, ca fiind unul ferm. Arată recurenta că s-a găsit în situaţia de excepţie la care se referă alin. (2) şi (3) ale art. 97 şi că instanţa de fond a dat o interpretare greşită prevederilor alin. (4) al aceluiaşi text de lege.

O primă observaţie care se impune este aceea că argumentele recurentei-reclamante referitoare la modificarea legală a cotei de TVA, în iunie 2010, de la 19% la 24%, nu sunt relevante în cauză întrucât neregula nu a fost reţinută raportat la modificarea cotei de TVA convenită de părţi prin Actul adiţional nr. x/2010 la contractul de lucrări, ci raportat la actualizarea preţului contractului dispusă prin Actele adiţionale nr. x/2014 şi y/2015. Actele adiţionale menţionate se referă la actualizarea preţului contractului printr-o indexare cu 10%, creşterea preţului fiind, conform notei de neconformitate, de 1.611.834 RON, fără TVA.

Această creştere este justificată de către recurenta-reclamantă prin depăşirea termenului contractual iniţial stabilit la 20 de luni, prelungit succesiv cu câte 12 luni prin patru acte adiţionale, perioadă în care, se arată, a existat o creştere a preţurilor elementelor constitutive ale ofertei, de natură a influenţa semnificativ costurile pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului, aşa cum stabileşte art. 97 alin. (3) lit. b) din H.G. nr. 925/2006.

Argumentul principal al instanţei de fond pentru reţinerea neregulii a fost acela că reclamanta, în procedura de achiziţie, nu a prevăzut posibilitatea ajustării preţului, aşa încât, raportat la dispoziţiile alin. (4) al art. 97 din O.U.G. nr. 34/2006, nu putea aplica prevederile referitoare la posibilitatea de ajustare, chiar dacă au intervenit situaţii de felul celor menţionate în alin. (3) al aceluiaşi text de lege.

Fără nicio îndoială, recurenta-reclamantă, în calitate de autoritate contractantă nu a precizat în documentaţia de atribuire un mod concret de ajustare a preţului contractului de achiziţie, ci dimpotrivă, a subliniat prin răspunsurile la solicitările de clarificări şi prin clauza 19.2 din contractul de lucrări, că preţul contractului este ferm.

Înalta Curte constată posibilitatea ajustării preţului este prevăzută prin alin. (2) al art. 97 ca fiind o situaţie de excepţie de la prevederile alin. (1), numai pentru cazul apariţiei unor împrejurări care lezează interesele legitime ale părţilor şi care, în mod obiectiv, nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului.

Dificultăţile întâmpinate de autoritatea contractantă în a asigura finanţarea/plata lucrărilor, soldată cu prelungirea termenului de execuţie a lucrărilor, nu poate constitui o împrejurare care, în mod obiectiv, nu putea fi prevăzută la data încheierii contractului, astfel încât în cauză nu sunt aplicabile prevederile alin. (2) al art. 97.

Obiter dictum, este de remarcat că, potrivit alin. (2) al art. 97, preţul contractului poate fi ajustat pentru restul rămas de executat, iar potrivit alin. (5) şi (6), orice ajustare a preţului trebuie să evidenţieze influenţa corectă pe care o exercită situaţia care justifică eventuala ajustare. Astfel, orice ajustare trebuie raportată la creşterea preţurilor resurselor, pe baza evoluţiei unor indici de preţ relevanţi, publicaţi de organisme abilitate şi ea nu trebuie să conducă, în niciun caz, la alterarea rezultatului procedurii de atribuire, prin anularea sau diminuarea avantajului competitiv pe baza căruia contractantul respectiv a fost declarat câştigător.

Or, în cauză, nu rezultă că ajustarea preţului s-a dispus pentru restul rămas de executat şi nici că s-a ţinut seama de indicii de preţ relevanţi, astfel încât indexarea cu 10% a preţului contractului să nu conducă la anularea sau diminuarea avantajului competitiv pe baza căruia contractantul a fost declarat câştigător.

Recurenta trimite la concluziile raportului de expertiză realizat în cauză, însă acestea nu sunt în sensul pretins. Expertul a stabilit un indice de preţ cu privire la costul elementelor constitutive ale ofertei care au fundamentat preţul contractului de achiziţie publică de 108,73 pentru perioada 2010 - 2014, adică un indice de inflaţie de 8,73%, care se plasează sub nivelul de actualizare al preţului convenit prin actele adiţionale.

Înainte, însă, de a ajunge la concluziile acestui mijloc de probă administrat la solicitarea reclamantei, chiar şi în ipoteza în care s-ar fi concluzionat că reclamanta putea uza de dispoziţiile art. 97 alin. (2) şi (3) ale H.G. nr. 925/2006, maniera de ajustare a preţului nu apare ca fiind conformă prevederilor alin. (5) şi (6) ale art. 97.

Cât priveşte cele din urmă susţineri din recurs, referitoare la respingerea cererii formulate în subsidiar, de reducere a nivelului corecţiei aplicate, criticile recurentei sunt nefondate, întrucât, potrivit Anexei 1 la H.G. nr. 519/2014, în referire la Implementarea contractului, corecţia financiară pentru abaterea constatată -modificarea substanţială a contractului în raport cu documentaţia de atribuire - este de 25% din valoarea contractului plus valoarea suplimentară a contractului care este determinată de modificarea substanţială a condiţiilor iniţiale. Actul normativ nu lasă posibilitatea de apreciere asupra gravităţii abaterii, care să permită o reducere a corecţiei financiare.

Prin urmare, principiul proporţionalităţii la care se referă O.U.G. nr. 66/2011 este reflectat în ratele corecţiilor stabilite prin H.G. nr. 519/2014, iar instanţa de fond în mod corect a constatat că nu ar putea reduce corecţia fixă stabilită de lege.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Vicovul de Sus împotriva Sentinţei civile nr. 3921 din 7 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 decembrie 2019.

GGC - LM