Loss of appellate interest due to post-judgment fulfillment of salary adjustment obligations

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 februarie 2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, obligarea acestuia să emită pentru fiecare dintre reclamanţi în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei, în sensul acordării, începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţei salariale rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3340 din 27 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

A obligat pârâtul să emită pentru reclamanţi noi ordine de încadrare salarială, cu începere de la 09.04.2015, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 şi să achite diferenţele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva Sentinţei civile nr. 3340 din 27 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea capătului de cerere privind plata diferenţelor salariale, ca neîntemeiat.

Recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă l-a obligat în mod greşit la plata diferenţelor salariale, întrucât această atribuţie legală revine instituţiei angajatoare, pârâtul având doar obligaţia de a vira sumele necesare plăţilor, iar nu de a efectua în concret plata acestora. Astfel, raportul obligaţional care are ca obiect plata drepturilor salariale şi, pe cale de consecinţă, a oricăror accesorii ale acestora, dobânzi şi actualizări, se desfăşoară între intimaţi şi instanţele unde funcţionează, în timp ce Ministerul Justiţiei este parte a unui raport juridic financiar, care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuţiilor prevăzute de Legea finanţelor publice nr. 500/2002, act normativ ce reglementează cadrul general pentru utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar.

3.2. Prin cererea înregistrată la dosarul instanţei de recurs la data de 5 februarie 2020, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că, prin OMJ nr. 2066/C/24.05.2018 şi prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1487/C/2017, emis în aplicarea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/2016 modificat prin OMJ nr. 219/2017, intimaţilor-reclamanţi li s-a stabilit indemnizaţia la nivel maxim prin acte administrative emise în baza Legii nr. 71/2015, începând cu data intrării în vigoare a legii, respectiv 9.04.2015.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. nu au depus întâmpinare la dosarul instanţei de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanţi, în stabilirea interesului procesual al susţinerii recursului se au în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, prin care a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor cuvenite reclamanţilor, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susţinerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa de fond, cu efectul unei recunoaşteri implicite a pretenţiilor reclamanţilor. Prin urmare, interesul de a acţiona al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei civile nr. 3340 din 27 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2020.

GGC - NN