Suspension of execution of administrative contractual performance assessments: insufficiency of apparent illegality to meet the well-justified case requirement

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta A. SRL - B. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, a solicitat suspendarea executării şi a efectelor Documentului constatator nr. x emis în data de 5 decembrie 2018 referitor la îndeplinirea obligaţiilor contractuale - final, emis de Compania Naţionala de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - Direcţia Regionala de Drumuri şi Poduri Craiova (CNAIR SA - DRDP Craiova) cu nr. x din 6 decembrie 2018 şi a Documentului constatator nr. x emis în data de 5 decembrie 2018 referitor la îndeplinirea obligaţiilor contractuale - final, emis de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova (CNAIR SA - DRDP Craiova) cu nr. x din 6 decembrie 2018, până la pronunţarea instanţei de fond.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 50 din 11 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei materiale ca neîntemeiată.

A respins cererea formulată de reclamanta A. SRL - B. SRL prin liderul asocierii A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 50 din 11 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. SRL - B. SRL prin Liderul Asocierii A. SRL, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că Sentinţa civilă nr. 50 din 11 martie 2019 a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş), art. 14, art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a art. 971 din H.G. nr. 925/2006, a O.U.G. nr. 34/2006, a art. 1549 - 1554 C. civ.

Se apreciază de către recurenta-reclamantă că prima instanţa, în mod nelegal şi netemeinic, a concluzionat ca în prezenta cauză nu ar exista un caz bine justificat, în sensul art. 2 (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin soluţia pronunţată instanţa încălcând prevederile art. 14, 15, 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, art. 971 din H.G. nr. 925/2006, art. 1549 - 1554 C. civ. Prima instanţa, în mod nelegal şi netemeinic, a considerat ca nu au fost relevate împrejurări de fapt sau de drept care sa fie de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii documentelor constatatoare a căror suspendare s-a solicitat.

A învederat faptul că prima instanţa a respins, în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 97 din H.G. nr. 925/2006, motivul invocat în susţinerea cererii de suspendare referitor la temeiul de drept greşit şi nelegal în baza căruia au fost emise documentele constatatoare. Astfel, documentele constatatoare ar fi trebuit emise în temeiul H.G. nr. 925/2006 (Normele de aplicare a O.U.G. nr. 34/2006), nu temeiul/în conformitate cu prevederile art. 166 din H.G. nr. 395/2016 (Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016).

Recurenta-reclamantă învederează că un alt motiv de nelegalitate a documentelor constatatoare invocat prin cererea de suspendare, neanalizat de instanţa de fond, se referă la punctul 9 al acestora, "Prejudicii care au fost sau care ar fi putut fi aduse autorităţii contractante pe perioada derulării contractului "la care Beneficiarul a menţionat: "Beneficiarul a solicitat cu titlu de daune moratorii şi/sau compensatorii contravaloarea garanţiei de bună execuţie, reprezentând 10% din valoarea de contract acceptata, în RON fără TVA. " Astfel, Beneficiarul nu a precizat dacă suma pretinsă reprezintă daune compensatorii sau daune moratorii, fiind o diferenţă de regim juridic între cele două tipuri de daune şi nu a precizat care este prejudiciul concret suferit şi cum a fost cuantificat.

De asemenea, consideră că în mod nelegal şi cu încălcarea art. 14, 15 şi a art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă nu a analizat susţinerile referitoare la paguba iminentă, cu motivarea că cele două condiţii (cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente) trebuie îndeplinite cumulativ şi, având în vedere ca s-a concluzionat că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, nu se impune analizarea celei de-a doua condiţii.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că sentinţa civilă recurată cuprinde motive străine de natura cauzei.

Prima instanţa a reţinut şi a motivat soluţia pronunţată, în mod nelegal şi netemeinic, pe faptul că autoritatea contractantă ar fi indicat, în mod greşit, temeiul juridic al rezilierii, deşi, prin cererea de suspendare s-a invocat faptul că autoritatea contractantă a emis în mod nelegal documentele constatatoare a căror suspendare o solicită, în temeiul art. 166 din H.G. nr. 395/2016 deşi acestea ar fi trebuit emise în temeiul art. 971 din H.G. nr. 925/2006. Acesta este un motiv străin de natura pricinii deoarece obiectul prezentei cauze îl constituie suspendarea executării şi efectelor documentelor constatatoare în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 iar motivele de reziliere se referă la fondul raporturilor juridice dintre părţi care nu face/nu fac obiectul cauze.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 4 octombrie 2019, intimata-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova a invocat excepţia nulităţii recursului ca fiind nemotivat şi pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii pronunţată de către instanţa de fond, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul judecării litigiului în primă instanţă.

5. Răspuns la întâmpinare

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, înregistrat la dosarul cauzei la data de 22 octombrie 2019, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului ca nefondată şi, pe fond, respingerea susţinerilor intimatei din întâmpinare şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine că, potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (...) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Lipsa acestor motive sau neîncadrarea lor în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. sunt sancţionate cu sancţiunea nulităţii, potrivit dispoziţiilor art. 489 C. proc. civ.

Instanţa constată că motivele de nelegalitate despre care face vorbire dispoziţia legală anterior menţionată se referă, în primul rând, la indicarea considerentelor pentru care partea apreciază că hotărârea recurată este nelegală, lipsa acestora atrăgând sancţiunea menţionată.

Sub aspectul temeiului de drept procesual, se reţine că partea are obligaţia de a indica, în cuprinsul cererii de recurs, motivele de nelegalitate pe care le apreciază că sunt incidente însă este suficientă indicarea considerentelor pentru care hotărârea recurată este apreciată a fi nelegală, încadrarea în drept a acestora, într-unul dintre motivele de la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. putând fi făcută chiar de către instanţa de control judiciar din oficiu.

În prezenta cauză, se constată că, în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a indicat în mod expres incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a susţinut argumente în acest sens, astfel că instanţa de control judiciar poate trece la analiza incidenţei acestora.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată excepţia nulităţii, în baza prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurenta-reclamantă este nefondat.

Potrivit art. 425 C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea va cuprinde:

a) partea introductivă, în care se vor face menţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) şi (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de şedinţă, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanţei, numărul dosarului, data, numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, numele şi prenumele grefierului, numele şi prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum şi menţiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere;

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;

c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în parag. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. Deşi s-ar putea invoca ca argument împrejurarea că motivarea oferită de prima instanţă pentru respingerea acţiunii ar fi succintă, Înalta Curte constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este şi el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Reclamanta A. SRL - B. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, a solicitat, în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării şi a efectelor Documentului constatator nr. x emis în data de 5 decembrie 2018 referitor la îndeplinirea obligaţiilor contractuale - final, emis de Compania Naţionala de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - Direcţia Regionala de Drumuri şi Poduri Craiova (CNAIR SA - DRDP Craiova) cu nr. x din 6 decembrie 2018 şi a Documentului constatator nr. x emis în data de 5 decembrie 2018 referitor la îndeplinirea obligaţiilor contractuale - final, emis de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova (CNAIR SA - DRDP Craiova) cu nr. x din 6 decembrie 2018, până la pronunţarea instanţei de fond.

Susţinerile recurentei potrivit cărora instanţa de fond a concluzionat în mod nejustificat că argumentele aduse în favoarea nelegalităţii actelor administrative contestate nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă, sunt nefondate.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii actelor administrative presupune, atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

În considerentele sentinţei recurate, procedând la analiza îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă a reţinut că motivele invocate de reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne cu uşurinţă prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal, fiind necesară o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte consideră că judecătorul fondului a aplicat corect dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, neputându-se pretinde instanţei de contencios administrativ ca în limitele acestei proceduri sumare să tranşeze motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în afirmarea existenţei condiţiei cazului bine justificat.

În ceea ce priveşte critica recurentei-reclamante potrivit căreia instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă, în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, a invocat mai multe argumente pe care instanţa de fond nu le-a analizat separat, ci a concluzionat că, nu există îndoieli puternice cu privire la legalitatea actelor a căror suspendare se solicită. De asemenea, că, argumentele invocate de recurenta-reclamantă pot fi analizate doar în cadrul cererii de chemare în judecată care vizează fondul litigiului dedus judecăţii.

Totodată, Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei-reclamante sunt nefondate în privinţa îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat. Astfel, motivele recurentei-reclamante privind nelegalitate actelor a căror suspendare se solicită şi care ar rezulta din faptul că, acestea au fost emise în conformitate cu prevederile art. 166 din H.G. nr. 359/2016, deşi actele a căror suspendare se solicită ar fi trebuit emise în temeiul H.G. nr. 925/2006, contractul dintre părţi fiind încheiat în anul 2013, respectiv faptul că, beneficiarul nu a precizat, în cuprinsul acestora, dacă suma pretinsă reprezintă daune compensatorii sau daune moratorii, neprecizând nici care este prejudiciul concret suferit şi cum a fost cuantificat, sunt aspecte care vizează fondul pretenţiilor deduse judecăţii şi care nu pot fi analizate în cadrul cererii de suspendare. În cadrul cererii de suspendare, instanţa verifică doar aparenţa de nelegalitate a actelor contestate iar nu legalitatea acestora.

Analizând condiţiile necesare suspendării executării actului administrativ, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, cercetând motivele invocate de reclamantă, s-a constatat în mod întemeiat de către instanţa de fond că acestea nu sunt de natură să contureze o aparenţă de nelegalitate suficient de concludentă.

În consecinţă, în mod judicios a constatat prima instanţă inexistenţa elementelor care să contureze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ contestat.

Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, reţine că cele două condiţii legale, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în acelaşi timp, iminenţa producerii unei pagube semnificative şi reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esenţial pentru a motiva existenţa cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

În cauză, condiţia pagubei iminente şi, implicit, motivele de recurs invocate sub acest aspect, nu se mai impun a fi analizate, având în vedere neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului formulat de reclamanta A. SRL - B. SRL prin Liderul ASOCIERII A. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. SRL - B. SRL prin Liderul ASOCIERII A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 50 din 11 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2020.

GGC - LM