Recovery of unduly received EU funding: applicability of final payment deadline instructions to financing contracts

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.11.2016, în Dosarul nr. x/2016, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a chemat-o în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Popeşti, solicitând:

- obligarea pârâtei, în baza art. 14 alin. (7), 9) şi 10) din Contractul de finanţare nr. x/05.07.2013 - cod SMIS 25072, la plata sumei totale de 19.600 RON (din care 17.000 RON reprezintă debit aferent FEDR, iar 2.600 RON reprezintă debit aferent cofinanţării de la bugetul de stat), care constituie finanţare încasată necuvenit în baza Contractului de finanţare precizat anterior;

- obligarea pârâtei, în baza art. 14 alin. (13) din Contractul de finanţare nr. x/05.07.2013 - cod SMIS 25072, la plata dobânzilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, începând cu data scadentă de 14.05.2016 (respectiv data expirării termenului limită de 15 de zile pentru restituirea debitului, conform Solicitării privind recuperarea cheltuielilor neeligibile nr. 32980/29.04.2016), până la data plăţii efective;

- obligarea pârâtei, în baza art. 453 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 29.12.2016, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Popeşti a formulat cerere de chemare în garanţie a SC A. SRL, solicitând ca în situaţia în care va fi admisă cererea de chemare în judecată, să se dispună obligarea chematului în garanţie la plata tuturor pretenţiilor solicitate de către reclamant.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14.03.2017, Curtea de apel a admis în principiu cererea de chemare în garanţie a A. SRL Râmnicu Vâlcea, formulată de către pârâtă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 3301 din 26 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

- a respins cererea principală formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în contradictoriu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Popeşti şi chemata în garanţie SC A. SRL Râmnicu Vâlcea, ca neîntemeiată;

- a respins cererea de chemare în garanţie, ca rămasă fără obiect;

- a respins cererea chematei în garanţie de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei nr. 3301 din 26 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice), întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

În motivarea recursului s-a arătat că raţionamentul instanţei de fond referitor la speţa supusă judecăţii este greşit, întrucât a pornit de la premisa că în cauză nu s-ar aplica prevederile contractuale convenite de părţile semnatare, deoarece ar fi incidente dispoziţiile Instrucţiunii nr. 134/2015 privind termenele limită de depunere a cererilor de rambursare şi a Cererilor de plată în vederea închiderii Programului Operaţional Regional 2007 - 2013.

A arătat partea faptul că prevederile Instrucţiunii AM POR nr. 134/2015 nu sunt aplicabile în speţă, deoarece a fost întocmită pentru proiectele ale căror perioadă de implementare a fost prelungită până la data de 31.12.2015, ipoteză ce nu este incidentă în prezentul litigiu.

În acest sens, la al treilea paragraf din cuprinsul Instrucţiunii sus menţionate se precizează că "termenul limită până la care beneficiarii pot plăti cheltuielile efectuate în cadrul proiectelor finanţate prin POR 2007 - 2013 este 31 decembrie 2015. Această dată reprezintă şi data limită a eligibilităţii cheltuielilor. Nici o altă cheltuială efectuată după această dată nu mai poate fi solicitată la rambursare după această dată", dar Curtea de Apel Bucureşti nu a ţinut seamă de precizările referitoare la incidenţa în cauză a Instrucţiunii AMPOR nr. 134/2015, pe care le-am depus la dosarul cauzei, înaintea termenului de judecată din 13.06.2017.

Astfel, intimata-pârâtă a depus la data de 08.01.2016 Cererea de rambursare nr. x Finală, ulterior expirării termenului de 60 zile de la finalizarea perioadei de implementare a proiectului, respectiv 05.11.2015, aceasta fiind raţiunea pe care instanţa de fond nu a avut-o în vedere la pronunţarea sentinţei.

S-a mai arătat că instanţa de fond a considerat în mod eronat că prevederile Instrucţiunii nr. 134/2015 au modificat termenele stabilite de recurenta cu toţi beneficiarii în contractele de finanţare aflate în derulare, dar această apreciere ar fi neconformă realităţii.

Curtea de Apel Bucureşti nu ar fi avut în vedere la pronunţarea sentinţei nici dispoziţiile H.G. nr. 678/2015 privind închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada 2007 - 2013 prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune şi Fondul European pentru Pescuit, care stipulează în art. 1 alin. (1) că "obiectul prezentei hotărâri îl constituie stabilirea cadrului legal naţional privind principalele activităţi şi termene care trebuie respectate de către toate structurile implicate în închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada 2007 - 2013 din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune şi Fondul European pentru Pescuit."

În acest act normativ se menţionează la art. 2 alin. (a1) că "autorităţile de management (AM) au obligaţia realizării în principal a următoarelor activităţi şi respectării următoarelor termene: 31 decembrie 2015: prelungirea duratei contractelor de finanţare - În scopul îndeplinirii obiectivelor şi indicatorilor proiectelor, precum şi în vederea asigurării funcţionalităţii acestora, autorităţile de management pot prelungi prin acte adiţionale durata contractelor de finanţare după data de 31 decembrie 2015, cu respectarea celorlalte termene prevăzute în prezenta hotărâre. Cheltuielile aferente acestei prelungiri vor fi suportate de beneficiari din bugetul propriu ".

În final s-a criticat faptul că instanţa de fond trebuia să ţină cont şi principiile de interpretare a contractelor administrative, care stabilesc înţelesul exact al clauzelor convenite, prin cercetarea manifestării de voinţă a părţilor, aflată în strânsă legătură cu interesul propriu al fiecărui semnatar al contractului.

S-a criticat astfel hotărârea Curţii de Apel Bucureşti deoarece nu a avut în vedere faptul că interesul public impune o interpretare deosebită a contractelor administrative, cum este cazul contractului de finanţare nr. x/05.07.2013, iar acest lucru înseamnă principiului bunei-credinţe în derularea contractului, în scopul îndeplinirii celor convenite de semnatarii "bona fides exigit ut, quod convenit fiat", respectiv "buna-credinţă cere să se îndeplinească ceea ce s-a convenit").

Astfel, principiul forţei obligatorii a contractului implică faptul că fiecare este obligat prin contractul pe care îl încheie, la fel ca atunci când obligaţia i-ar fi impusă prin lege, cu alte cuvinte, contractul este legea părţilor, iar acestea sunt ţinute să-l respecte întocmai.

Aceste susţineri nu pot fi reţinute.

În principal este de văzut interpretarea duală ce se dă aplicării Instrucţiunii nr. 124/2005 privind termenele pe de o parte arătându-se că paragraful al III-lea din acesta prevede aplicabilitatea sa ca termen limită la 31 decembrie 2015, iar pe de alta faptul că Instrucţiunea nu se aplică în raport de contractul părţilor.

În realitate Instrucţiunea este pe deplin aplicabilă după cum rezultă chiar cuprinsul ei, referindu-se la toate cererile de rambursare şi de plată din Programul Operaţional Regional 2007 - 2013.

A veni şi a susţine contrariul, clamând asupra "bunei credinţe" este nu doar de neprimit dar chiar la limita relei-credinţe.

În acelaşi mod pot fi apreciate motivele de recurs subsumate aspectelor precum că perioada implementării proiectelor a fost 31 decembrie 2015 după acea dată neputându-se formula cereri de rambursare.

Or, este de evidenţiat că paragraful al 3-lea din instrucţiuni prevede acea dată ca limită "până la care beneficiarii pot plăti cheltuielile efectuate", nu pentru a solicita rambursarea lor, în acest caz termenul fiind 29.02.2016.

De asemenea susţinerile recurentului, conform cărora Instrucţiunea nr. 134/2015 viza doar proiectele a căror perioadă de implementare fusese prelungită anterior până la data de 31.12.2015, ipoteză care excede speţei, nu pot fi primite. În acest sens, în cuprinsul Instrucţiunii, nu este stipulată nicio diferenţă între contractele de finanţare încheiate. Astfel, în lipsa unei stipulaţii contrare, faţă de titlul Instrucţiunii nr. 134/2015 ("privind termenele limită de depunere a cererilor de rambursare şi a cererilor de plată în vederea închiderii Programului Operaţional Regional 2007 - 2013), dar şi de solicitarea cuprinsă în finalul acesteia, privitoare la informarea "tuturor beneficiarilor de proiecte finanţate prin POR cu privire la această instrucţiune", Curtea nu găseşte nicio raţiune pentru a reţine că actul în discuţie este inaplicabil contractului de finanţare nr. x/05.07.2013.

Cât priveşte cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată formulată de intervenientă aceasta apare ca întemeiată în conformitate cu dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. cu observaţia că respingerea la fond a plăţii acestor cheltuieli s-a făcut în considerarea faptului că acestea au fost solicitate pârâtei în timp ce în calea de atac au fost solicitate reclamantei-recurente.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a-l respinge ca nefondat obligând totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ. recurenta la plata cheltuielilor de judecată către chemata în garanţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei împotriva Sentinţei nr. 3301 din 26 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei la plata către intimata-chemată în garanţie SC A. SRL, a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 decembrie 2019.

GGC - GV