Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 651/2020 AI generated

Challenge to arbitration award: appeal dismissed as late-filed due to forfeiture of right to appeal

Case Number Decizia nr. 651/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as late-filed and admitted the exception of tardiness, thereby upholding the lower court's decision to reject the request to annul the arbitration award. The dispute involved a party challenging a commercial arbitration award under Law No. 554/2004 after a Court of Appeals instance had previously refused to annul it. The decisive legal basis was the strict 15-day deadline for filing an appeal against first-instance decisions in administrative and fiscal litigation, pursuant to Article 20(1) of Law No. 554/2004 and Articles 181, 182, and 185 of the Code of Civil Procedure; because the appeal was filed one day past the statutory deadline and no petition for restoration of the term was submitted, the appellant suffered the procedural sanction of forfeiture of the right to appeal, rendering the decision final.

Legislator headnote

AI generated

art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 182 alin. (1) din C. proc. civ, art. 184 din C. proc. civ; Challenge to arbitration award: appeal dismissed as late-filed due to forfeiture of right to appeal: Înainte de a proceda la analizarea criticilor formulate de recurentul-pârât, pe fondul recursului, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., va analiza mai întâi excepţia tardivităţii declarării recursului, invocată la acest termen de judecată, în şedinţă publică, de către intimata-pârâtă.

Keywords

AI generated
arbitration forfeiture of right late filing article of civil procedure restoration of deadline commercial litigation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 29.03.2017 sub nr. x/2017 reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei să dispună anularea Sentinţei arbitrale nr. 8/17.01.2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3404 din 2 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea în anularea Sentinţei arbitrale nr. 8/17.01.2017 formulată de reclamanta Societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca nefondată.

A obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 RON, parţial onorariu de avocat.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 3404 din 2 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, schimbarea hotărârii atacate, în sensul anulării Sentinţei arbitrale nr. 8/17.01.2017.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat în principal excepţia nulităţii recursului, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă Societatea A. S.A. a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei-pârâte, în cadrul căruia a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului invocată de către partea adversă şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Soluţia instanţei de recurs

Înainte de a proceda la analizarea criticilor formulate de recurentul-pârât, pe fondul recursului, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., va analiza mai întâi excepţia tardivităţii declarării recursului, invocată la acest termen de judecată, în şedinţă publică, de către intimata-pârâtă.

În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlineşte la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

Înalta Curte reţine că Sentinţa civilă nr. 3404 din 2 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 28.11.2017, conform Dovezii de înmânare ataşată la dosarul instanţei de fond. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment şi se împlinea la data de 14.12.2017, aceasta fiind ultima zi de declarare a căii de atac, potrivit dispoziţiilor art. 181, 182 raportat la art. 184 din C. proc. civ.

În cauză, cererea de recurs a fost depusă la poştă, la data de 15.12.2017, conform ştampilei aplicată pe plicul înaintat către Curtea de Apel Bucureşti, ataşat la dosarul instanţei de recurs, aşadar, cu depăşirea termenului legal, absolut şi imperativ prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin urmare, recurentul a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal şi nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate.

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Aşadar, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Înalta Curte constată astfel, faţă de actele dosarului, că recursul a fost depus în afara termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv la data de 15.12.2017, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac fiind 14.12.2017.

De asemenea, se reţine că la dosar nu a fost formulată o cerere de repunere în termen, potrivit dispoziţiilor art. 186 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii declarării recursului, invocată de către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. şi va respinge recursul, ca tardiv formulat, aplicând astfel şi sancţiunea juridică a decăderii părţii din exercitarea dreptului de declarare a acestei căi de atac, sancţiune prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., pentru neexercitarea sa în termenul legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii.

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 3404/2017 din 2 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2020.

GGC - NN