Effect of Labor Contract Suspension on Vice-Mayor Incompatibility; Retroactivity of School Board Member Exclusion for Local Elected Officials
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) admitted the appeals filed by both the integrity agency and the claimant, quashed the appellate court's decision, and re-judged the case by partially upholding the claimant’s action to annul the integrity evaluation report, but only regarding the incompatibility under Art. 87(1)(c) of Law No. 161/2003; the claim was dismissed regarding the incompatibility under Art. 87(1)(d). The dispute involved a challenge to an integrity evaluation report establishing that a former vice-mayor simultaneously held incompatible positions: (1) as a public employee during his elected term, and (2) as a member of public school boards. The court determined that the first incompatibility did not exist because the legal suspension of the employment contract upon election halted the performance of duties and salary payment, thereby extinguishing the concurrent exercise of public office and private sector employment required for the legal conflict. Conversely, the second incompatibility was valid because the legislative modification (OUG 49/2014) excluding local representatives from school board membership did not apply retroactively to the relevant period (2013-2014), and the vice-mayor was not excluded from the prohibition against serving on state education institution boards, which was limited to the mayor or a council representative, thus sustaining the original finding of incompatibility for that specific role.
Legislator headnote
AI generatedart. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2004, art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2014, art. 493 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 96 din Legea nr. 1/2011; Effect of Labor Contract Suspension on Vice-Mayor Incompatibility; Retroactivity of School Board Member Exclusion for Local Elected Officials: 87(1)(c) of Law No. 161/2003; the claim was dismissed regarding the incompatibility under Art. 87(1)(d). The dispute involved a challenge to an integrity evaluation report establishing that a former vice-mayor simultaneously held incompatible positions: (1) as a public employee during his elected term, and (2) as a member of public school boards. The court determined that the first incompatibility did not exist because the legal suspension of the employment contract upon election halted the performance of duties and salary payment, thereby extinguishing the concurrent exercise of public office and private sector employment required for the legal conflict. Conversely, the second incompatibility was valid because the legislative modification (OUG 49/2014) excluding local representatives from school board membership did not apply retroactively to the relevant period (2013-2014), and the vice-mayor was not excluded from the prohibition against serving on state education institution boards, which was limited to the mayor or a council representative, thus sustaining the original finding of incompatibility for that specific role.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural basis cited in the dispositive for re-judging the case after setting aside the appeal court's sentence.
Full text
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 27 decembrie 2016, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva raportului de evaluare înregistrat la Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate sub nr. x/15 noiembrie 2016, solicitând anularea acestuia.
În raportul de evaluare nr. x din 15 noiembrie 2016 întocmit de inspecţia de integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, s-au reţinut: existenţa unei stări de incompatibilitate, în sensul prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2004, având în vedere că în timpul exercitării mandatului de viceprimar în cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, în perioada 5 iunie 2013 - 29 ianuarie 2014, contestatorul a ocupat simultan funcţia de membru în consiliul de administraţie al următoarelor instituţii publice: Colegiul Naţional de Informatică Matei Basarab, Colegiul Economic, Liceul de Arte B., respectiv Clubul Sportiv Şcolar Râmnicu Vâlcea; existenţa unei stări de incompatibilitate, în sensul prevederilor art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2014, având în vedere că în timpul exercitării mandatului de viceprimar în cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, în perioada 5 iunie 2013 - 29 ianuarie 2014, contestatorul a ocupat simultan funcţia de şef serviciu la Serviciul verificare cereri de finanţare din cadrul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, instituţie în care era angajat cu contract individual de muncă.
Prin Sentinţa civilă nr. 53/F-cont din 20 martie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.
S-a dispus anularea în parte a Raportului de evaluare nr. x din 15 noiembrie 2016 întocmit de inspecţia de integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, cu privire la constatarea stării de incompatibilitate a contestatorului A. între funcţiile deţinute de acesta, de viceprimar al municipiului Vâlcea şi aceea de membru în Consiliile de Administraţie ale Colegiului Naţional de Informatică "Matei Basarab" Râmnicu Vâlcea, Colegiului Economic Râmnicu Vâlcea, Liceului de Arte "B." Râmnicu Vâlcea şi Clubului Sportiv Şcolar Râmnicu Vâlcea pe perioada 5 iunie 2013 - 29 ianuarie 2014.
A fost respinsă contestaţia cu privire la constatarea, de inspecţia de integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, a stării de incompatibilitate dintre funcţia de viceprimar al municipiului Râmnicu Vâlcea şi cea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul Serviciului Verificare Cereri de Finanţare-Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Vâlcea-din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală de Pescuit (actualmente Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Vâlcea din cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor rurale) pe perioada 5 iunie 2013 - 26 iunie 2016, ca neîntemeiată.
Împotriva Sentinţei civile nr. 53/F-cont din 20 martie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au formulat recursuri reclamantul A. şi pârâta Agenţia Naţională de Integritate, criticând-o pentru motive ne nelegalitate şi netemeinicie.
Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 17 decembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Ambele recursuri declarate se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare şi interpretare a legii de către prima instanţă pentru partea din hotărâre care a fost acţiunea a fost admisă, respectiv respinsă, fiecare parte criticând ca nelegală soluţia de admitere în parte pentru partea din raportul de evaluare faţă de care "a căzut în pretenţii".
Recursul declarat de recurenta-reclamantă ANI, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. critică ca nelegală soluţia de admitere în parte a acţiunii şi de anulare în parte a raportului de evaluare nr. x din 15 noiembrie 2016 în ceea ce priveşte înlăturarea situaţiei de incompatibilitate cu pârâtele la deţinerea simultană de către reclamant a calităţii de viceprimar şi aceea de membru în consiliu de administraţie a unor instituţii de învăţământ din sistemul public.
Se invocă de către recurenta-pârâtă faptul că în mod nelegal prima instanţă a înlăturat această situaţie de incompatibilitate a reclamantului prevăzută de art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi a făcut o aplicare nelegală a dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 1/2011 astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 49/2014. Aceasta deoarece, prin norma de modificare a legii educaţiei, categoria viceprimarilor nu a fost exclusă de la aplicarea incompatibilităţilor prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. d) în privinţa instituţiilor învăţământului de stat, ci numai primarul sau un reprezentant poate face parte.
Se mai invocă greşita interpretare şi aplicare în timp a legii în ceea ce priveşte reţinerea primei instanţei cu privire la momentul intrării în vigoare a textului de modificare prevăzută de O.U.G. nr. 49/2014 prin raportare la momentul declanşării activităţii de evaluare.
În cauză starea de incompatibilitate poate fi reţinută până la data intrării în vigoare a actului normativ de modificare având în vedere că perioada de evaluare a reprezentat-o 10 iunie 2013 - 26 iunie 2016 iar funcţia de viceprimar a fost deţinută din data de 5 iunie 2013 şi până la data emiterii raportului de evaluare, simpla deţinere a celor două calităţi fiind suficientă pentru a exista situaţia de incompatibilitate reglementată de dispoziţiile art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei şi rejudecarea în sensul respingerii acţiunii şi menţinerii raportului de evaluare pentru ambele situaţii de incompatibilitate reţinută respectiv art. 87 lit. c) şi d) din Legea nr. 161/2003.
Recursul declarat de recurentul-reclamant A. se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita interpretare şi aplicare a legii în ceea ce o priveşte reţinerea situaţiei de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.
Art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea 161/2003 prevede următoarele:
"Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu [...]:
c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia;
Se arată că în mod nelegal prima instanţă a apreciat că starea de incompatibilitate nu este înlăturată prin suspendarea de drept intervenită în baza art. 49 - 50 din C. muncii, respectiv pe motiv că reclamantul a fost ales în funcţia de viceprimar, funcţie în cadrul autorităţii executive locale conform HOT. nr. 153 din 5 iunie 2013 a Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Se arată că în mod nelegal prima instanţă nu a ţinut cont de efectele suspendării de drept a contractului de muncă considerând suspendarea un incident şi apreciind nelegal în sensul că numai înaintarea contractului de muncă era de natură a înlătura situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 2003.
Se invocă faptul că aprecierea nelegală în sensul că în cazul raportului de muncă suspendat se menţine incompatibilitatea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 reprezintă o încălcare a prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţia României potrivit căruia "Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit".
Se solicită de reclamant admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii şi anulării în totalitate a raportului de evaluare inclusiv şi cu privire la situaţia de incompatibilitate prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.
La dosar părţile au depus întâmpinări faţă de recursurile declarate, solicitând fiecare respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă respectiv recurentul-reclamant.
Prin întâmpinarea depusă de recurentul-reclamant se apreciază ca legală sentinţa atacată în ceea ce priveşte înlăturarea situaţiei de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi anularea raportului de evaluare sub acest aspect.
Prin întâmpinarea depusă de recurenta-pârâtă faţă de recursul declarat e recurentul-reclamant se solicită respingerea recursului apreciindu-se că în mod corect prima instanţă a menţinut situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 pe motiv că suspendarea contractului de muncă nu înlătură situaţia de incompatibilitate reţinută în raportul de evaluare.
Analizând recursurile declarate în raport de motivele invocate Curtea le apreciază pe ambele ca întemeiate, în cauză sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, respectiv a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 161/2003.
Curtea apreciază, prin considerente comune ambele recursuri ţinând cont de obiectul comun al acţiunii, că în cauză sentinţa atacată este nelegală, fiind anulat nelegal raportul de evaluare în ceea ce priveşte situaţia de incompatibilitate prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 sub acest aspect fiind întemeiat recursul declarat de recurenta-pârâtă şi menţinută în mod nelegal situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, sub acest aspect fiind fondat recursul declarat de recurentul-reclamant.
În rejudecare pe situaţia de fapt Curtea constată următoarele:
Recurentul-reclamant a făcut obiectul verificării autorităţii competente în calitatea sa de viceprimar al municipiului Râmnicu Vâlcea perioada supusă verificării fiind 10 iunie 2013 - 26 iunie 2016.
Prin raportul de evaluare înregistrat sub nr. x din 15 noiembrie 2016 s-a constatat existenţa în ceea ce-l priveşte pe reclamant a două situaţii de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 161/2003.
Prima situaţie reglementată de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 viza starea de incompatibilitate dintre funcţia de viceprimar şi cea de angajat cu contract de muncă pe perioada 5 iunie 2013 - 26 iunie 2016.
A doua situaţie de incompatibilitate reglementată de dispoziţiile art. 887 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 viza starea de incompatibilitate între funcţiile de viceprimar şi cea ce membru în consiliile de administraţie ale unor instituţii de învăţământ de stat în perioada 5 iunie 2013 - 29 ianuarie 2014.
Analizând sentinţa atacată, Curtea apreciază că recursul declarat de recurentul-reclamant este fondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile existenţei situaţiei de incompatibilitate prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 deoarece lipseşte unul din elemente respectiv exercitarea unei activităţi în calitate de angajat cu contract individual de muncă. Acesta deoarece suspendarea contractului individual de muncă, suspendare de drept care a intervenit la 6 iunie 2013, conform art. 49 - 50 din C. muncii ca urmare a alegerii reclamantului în funcţia de viceprimar a reprezentat nu doar un incident în existenţa contractului de muncă.
Suspendarea de drept a contractului de muncă a determinat încetarea temporară şi a calităţii de angajat cu contract de muncă a reclamantului care are calitatea aleasă de viceprimar a înţeles cu bună credinţă să înceteze exercitarea unei activităţi salarizate în baza contractului individual de muncă şi astfel să evite situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.
Art. 49 alin. (2) Codul muncii prevede că:
"Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor de natură salarială de către angajator".
Prin suspendarea raporturilor de muncă şi încetarea plăţii salariului, încetează temporar şi caracterul de activitate remunerată a activităţii desfăşurate în baza contractului individual de muncă, încetând astfel şi raţiunea cazului de incompatibilitate.
Suspendarea raportului de muncă are drept efect încetarea obligaţiei de plată a salariului în schimbul muncii depuse, iar pe perioada în care un contract individual de muncă este suspendat nici funcţia care face obiectul lui nu se exercită, nici activităţile nu se desfăşoară şi nici remuneraţia nu se primeşte.
O altă interpretare a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 ar nesocoti spiritul acestui act normativ. Din titulatura Legii nr. 161/2003 şi ansamblul normelor legale conţinute de aceasta rezultă scopul, finalitatea pe care a urmărit-o legiuitorul atunci când a adoptat acest act normativ, respectiv o garanţie pentru exercitarea funcţiei publice, în condiţii de imparţialitate şi transparenţă, cu scopul protejării interesului public.
Raţiunea instituirii regimului incompatibilităţilor este aceea de a preveni apariţia unor situaţii în care exercitarea simultană a două sau mai multe funcţii de demnitate publică şi în domeniul privat, ar putea influenţa decizia pe care un oficial o adoptă în exercitarea competenţelor sale legale.
Or, în situaţia în care cele două funcţii nu au fost exercitate simultan, iar contractul de muncă încheiat de persoana aleasă era suspendat este greşit a se reţine incidenţa unui caz de incompatibilitate.
Curtea apreciază că interpretarea primei instanţei în sensul că numai încetarea contractului individual de muncă era de natură a înlătura situaţia de incompatibilitate şi nu suspendarea sa, este nelegală şi restrictivă. Aceasta deoarece situaţia de incompatibilitate poate fi generată, în cazul angajatului cu contract individual de muncă de posibilitatea exercitării concomitentă a două funcţii o funcţie politică aleasă cea de viceprimar şi o funcţie în domeniul privat cu contract individual de muncă, funcţii care nu au fost exercitate şi acelaşi timp, deoarece contractul de muncă a fost suspendat pe perioada temporară în care a exercitat funcţia de viceprimar.
A impune reclamantului să-şi înceteze contractul individual de muncă şi a nu recunoaşte efectele suspendări în ceea ce priveşte situaţia de incompatibilitate reprezintă, în opinia Curţii, o apreciere nelegală a primei instanţe care a menţinut nelegal prin soluţia dispusă situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.
În opinia Curţii ca instanţă de recurs, în cauză raportul de muncă fiind suspendat conform art. 50 lit. e) din codul muncii nu a existat situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.
În consecinţă recursul reclamantului este fondat, fiind nelegală sentinţa şi raportul de evaluare sub aspectul stării de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1)lit. c) din Legea nr. 161/2003, respectiv dintre funcţia de viceprimar al Municipiului Râmnicu Vâlcea şi cea de angajat cu contract de muncă pe perioada 5 iunie 2013 - 26 iunie 2016.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă ANI acesta este apreciat de Curte ca fondat, în cauză fiind îndeplinite condiţiile interpretării şi aplicării greşite a legii de către prima instanţă în ceea ce priveşte analiza situaţiei de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.
Curtea apreciază că în mod nelegal prima instanţă a anulat în parte raportul de evaluare şi a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru existenţa constatării stării de incompatibilitate între funcţia de viceprimar al Municipiului Râmnicu Vâlcea şi cea de membru în consiliile de administraţie ale unor instituţii de învăţământ de stat pe perioada 5 iunie 2013 - 20 ianuarie 2014, incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Sentinţa atacată este nelegală sub acest aspect fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 coroborat cu dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 1/2011 astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 49/2004 intrată în vigoare la data de 26 iunie 2014.
Nelegalitatea sentinţei atacate, cu privire la această situaţie de incompatibilitate priveşte atât încadrarea greşită a recurentului -reclamant în categoria exclusă de la aplicarea cazului de incompatibilitate cât şi în ceea ce priveşte aplicarea în timp a dispoziţiilor O.U.G. nr. 49/2014.
Fapt de necontestat reclamantul a fost verificat sub aspectul existenţei unor situaţii de incompatibilitate prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 161/2003 în calitatea sa de viceprimar al Municipiului Râmnicu Vâlcea în perioada 5 iunie 2013 - 26 iunie 2016 respectiv 5 iunie 2013 - 29 ianuarie 2014.
În mod greşit prima instanţă a apreciat că modificarea Legii nr. 1/2011 prin O.U.G. nr. 49/2014 este aplicabilă în cauză respectiv că vizează şi categoria viceprimarilor de la aplicarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 în condiţiile în care modificarea îi viza doar pe primari, categoria viceprimarilor nefiind exclusă de la aplicarea incompatibilităţilor prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 167/2003. În baza acestui text aplicabil în consiliul de administraţie al instituţiilor de învăţământ vizate nu poate participa viceprimarul, prezenţa acestuia nefiind obligatorie. Este obligatorie prezenţa în consiliul de administraţie a unui reprezentant al Consiliului local, calitate care o poate avea orice consilier local cu excepţia viceprimarului, care are interdicţia legală expres prevăzută, deşi are şi calitatea de consilier local.
În opinia Curţi în consiliile de administraţie al unităţilor publice de învăţământ nu poate face parte viceprimarul nici din calitatea de reprezentant al primarului, nici din calitatea de reprezentant al Consiliului local.
În al doilea rând Curtea apreciază ca nelegală sentinţa de fond şi sub aspectul aplicării în timp a dispoziţiilor O.U.G. nr. 49/2014.
Aceasta deoarece modificările la Legea nr. 1/2011 aduse prin O.U.G. nr. 49/2014 nu sunt aplicabile pentru situaţii ivite anterior modificării textului de lege şi a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 49 din 26 iunie 2014, iar în cauză perioada verificată pe dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 era anterioară modificării normei, respectiv viza perioada 5 iunie 2013 - 29 ianuarie 2014.
Conform regulilor generale de drept privitoare la aplicarea în timp a legii, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta neavând putere retroactivă.
De asemenea, actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.
Astfel, starea de incompatibilitate poate fi reţinută până la data intrării în vigoare a actului normativ de modificare, având în vedere faptul că perioada de evaluare a intimatului a decurs între 10 iunie 2013 - 26 iunie 2016, iar funcţia de viceprimar era deţinută din data de 5 iunie 2013 şi până la data emiterii raportului de evaluare.
Faţă de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. va admite ambele recursuri, va casa sentinţa atacată şi rejudecând în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Va admite în parte acţiunea formulată de recurentul-reclamant şi va anula Raportul de evaluare din 2016 cu privire la situaţia de incompatibilitate prevăzută la art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.
Va respinge acţiunea cu privire la constatarea incompatibilităţii contestatorului cu privire la incompatibilitatea prevăzută la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 vizând perioada 5 iunie 2013 - 29 ianuarie 2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate şi de recurentul-reclamant A. împotriva Sentinţei nr. 53/F-cont din 20 martie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi rejudecând:
Admite în parte acţiunea formulată de recurentul - reclamant şi anulează Raportul de evaluare nr. x din 15 noiembrie 2016 întocmit de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, cu privire la starea de incompatibilitate dintre funcţia de viceprimar al municipiului Râmnicu Vâlcea şi cea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul Serviciului Verificare Cereri de Finanţare-Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Vâlcea-din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală de Pescuit (actualmente Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Vâlcea din cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor rurale) pe perioada 5 iunie 2013 - 26 iunie 2016, prevăzută la art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003
Respinge acţiunea cu privire la constatarea stării de incompatibilitate a contestatorului A. între funcţiile deţinute de acesta, de viceprimar al municipiului Vâlcea şi aceea de membru în Consiliile de Administraţie ale Colegiului Naţional de Informatică "Matei Basarab" Râmnicu Vâlcea, Colegiului Economic Râmnicu Vâlcea, Liceului de Arte "B." Râmnicu Vâlcea şi Clubului Sportiv Şcolar Râmnicu Vâlcea pe perioada 5 iunie 2013 - 29 ianuarie 2014, prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2019.
GGC - LM