Lawyer’s appeal against termination of professional status for criminal conviction dismissed; administrative decisions upheld
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's rejection of the plaintiff's action and ordering the plaintiff to pay litigation costs of 500 RON to each defendant, thereby confirming the final administrative decisions that terminated the plaintiff's status as a lawyer. The dispute involved a challenge by a lawyer against the Bar Council and the National Union of Bars regarding their decision to cease his professional qualification based on a final criminal conviction for an intentional offense, with the plaintiff arguing that the administrative acts were insufficiently motivated, disproportionate, and violated constitutional rights to work and impartiality. The Court held that under Article 14(a) of Law No. 51/1995, as interpreted in light of Constitutional Court Decision No. 225/2017 which declared the phrase "of a nature to bring discredit upon the profession" unconstitutional, the legal condition for termination is met solely by a definitive conviction to imprisonment for an intentional crime, rendering the defendants' application of the law correct and the measure proportionate.
Legislator headnote
AI generatedArticolul 22 alin. (6) din C. proc. civ, art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, art. 493 din C. proc. civ, art. 488 pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ; Lawyer’s appeal against termination of professional status for criminal conviction dismissed; administrative decisions upheld: The dispute involved a challenge by a lawyer against the Bar Council and the National Union of Bars regarding their decision to cease his professional qualification based on a final criminal conviction for an intentional offense, with the plaintiff arguing that the administrative acts were insufficiently motivated, disproportionate, and violated constitutional rights to work and impartiality. The Court held that under Article 14(a) of Law No. 51/1995, as interpreted in light of Constitutional Court Decision No. 225/2017 which declared the phrase "of a nature to bring discredit upon the profession" unconstitutional, the legal condition for termination is met solely by a definitive conviction to imprisonment for an intentional crime, rendering the defendants' application of the law correct and the measure proportionate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the appeal as unfounded.
Basis for imposing litigation costs on the appellant.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016 la data de 18 iulie 2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţionala a Barourilor din România, a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 809 din 28 aprilie 2015 a Consiliului Baroului Bucureşti, anularea în tot a Deciziei nr. 44/2015 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR), anularea în parte a Deciziei nr. 62/2016 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR) în ceea ce priveşte respingerea neîntemeiata a contestaţiei formulate împotriva Deciziei Consiliului Baroului Bucureşti nr. 809 din 28 aprilie 2015, precum şi obligarea paratelor la repunerea reclamantului în situaţia anterioara emiterii actelor atacate, respective reînscrierea în Tabloul Avocaţilor din Bucureşti, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta măsura.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 1130 din 30 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, ca neîntemeiată.
A fost obligat reclamantul la plata sumei de 800 RON către fiecare pârât în parte, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 1130 din 30 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, în esenţă, reclamantul a arătat următoarele:
Sentinţa nr. 1130/2017 este nelegală şi netemeinică, instanţa de fond reţinând o serie de fapte neconforme cu realitatea, pe de-o parte, iar pe de altă parte, instanţa nu a respectat şi aplicat principiile de drept raportat la speţa dedusa judecăţii.
- În cauză sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, precum şi cele prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.: când hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material.
- Hotărârea cuprinde motive contradictorii. Principiul motivării constă în necesitatea ca autoritatea care emite un act administrativ să arate în mod expres elementele de fapt şi de drept care determină adoptarea deciziei respective.
Motivarea reprezintă un element esenţial pentru formarea convingerii cetăţenilor cu privire la legalitatea şi oportunitatea actului administrativ, constituind totodată, o garanţie a alegerii soluţiei optime de către organul de decizie, iar instanţa de fond a reţinut în mod corect că "decizia litigioasă este concisă (...)", însă surprinzător considera ca motivele de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei adoptate de Baroul Bucureşti sunt suficiente.
Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, Consiliul Baroului cât şi Consiliul UNBR motivează succint şi doar chestiuni generale fără a se raporta la fapta concretă, ba mai mult, cu privire la existenta Hotărârii Consiliului Baroului Bucureşti nr. 7486/2010 şi a celorlalte hotărâri subsecvente, acestea nu fac nicio precizare deşi în mod sistematic, acest lucru le-a fost adus în atenţie de către recurent.
În lipsa unei motivări, recurentul nu poate face o apărare punctuală şi astfel contestatorului i s-au vătămat şi îngrădit drepturile.
Prin art. 41 din Constituţie se stabileşte că:
"Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă".
Prin art. 53 alin. (2) din Constituţie se statuează faptul ca restrângerea unor drepturi sau libertăţi "poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii".
Având în vedere ca măsura luată de Consiliul Baroului este cea extremă şi practica discreţionară a acestora cu privire la nedemnitate, în lipsa unei motivări adecvate, nu rezultă necesitatea unei asemenea decizii, nici proporţionalitatea raportat la situaţia existentă.
Consiliul Baroului creează impresia ca poate aprecia discreţionar cu privire la soarta unui coleg avocat de barou fără a se constata în anumite situaţii, dacă prin hotărârea de condamnare s-a adus sau nu atingere prestigiului profesiei de avocat.
Consideră recurentul că instanţa de fond a încălcat atât principiul disponibilităţii cât şi principiul imparţialităţii şi egalităţii.
Principiul imparţialităţii şi egalităţii este consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituţia României, care prevede că:
"Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi", cât şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin modul în care a înţeles să motiveze sentinţa atacată şi să achieseze la susţinerile intimatelor, deşi reţine că actul administrativ atacat este nemotivat, instanţa a încălcat principiul imparţialităţii şi egalităţii.
Articolul 22 alin. (6) din C. proc. civ., statuând principiul disponibilităţii, prevede că:
"Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.
- Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Instanţa de fond retine în mod greşit ca "dacă sunt întrunite cerinţele legale de încetare de drept a calităţii de avocat, autorităţile parate doar constata respectiva împrejurare, nu o dispun, pentru a se putea afirma ca nu au fost valorificate toate împrejurările reale şi personale".
În motivarea sentinţei atacate, instanţa de fond se contrazice singura, reţinând la pagina 5 paragraful 3 faptul ca instituţia nedemnităţii nu operează de drept, ci Baroul are obligaţia "să analizeze şi sa decidă dacă astfel a intervenit o situaţie de nedemnitate".
În ceea ce priveşte susţinerea instanţei potrivit căreia "este irelevantă conduita bună a persoanei de până la momentul în care săvârşeşte fapta suficient de gravă pentru care se justifica aplicarea direct a celei mai grele măsuri", este neîntemeiată.
Atât Baroul Bucureşti, UNBR cât şi instanţa de fond, au considerat eronat că se poate aprecia în mod discreţionar asupra gravitaţii unei fapte fără a se raporta la anumite criterii şi fără a motiva aceasta decizie.
Or, CCR a admis recent o excepţie de neconstituţionalitate în care a reţinut faptul că sintagma "de natură sa aducă atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, (folosit ca temei la emiterea actelor administrative contestate), contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie, redactarea acesteia fiind lipsită de claritate şi precizie, având în vedere ca nu se precizează în mod clar acele infracţiuni care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat.
Aşa fiind, necircumstanţierea expresa a acelor infracţiuni care sunt de natură sa aducă atingere prestigiului profesiei de avocat lasă loc arbitrariului, făcând posibila aplicarea diferenţiată a sancţiunii excluderii din profesie, în funcţie de aprecierea subiectivă a organelor competente".
4. Apărările formulate în cauză
Intimatele-pârâte UNBR şi Baroul Bucureşti au formulat întâmpinare şi au solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond.
6. Procedura de soluţionare a recursului
Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 17 decembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând recursul declarat în cauză în raport de criticile formulate şi probele administrate, Înalta Curte reţine că este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
II.1 Argumente de fapt şi de drept relevante
În fapt, prin Sentinţa penală nr. 612 din 17 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2011 rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 70/A din 27 februarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie de Justiţie, reclamantul A. a fost condamnat la o pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de. art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) din vechiul C. pen.
Prin Decizia nr. 809 din 28 aprilie 2015, Consiliul Baroului Bucureşti a decis încetarea calităţii de avocat a reclamantului începând cu data de 28 aprilie 2015, radierea din Tabloul avocaţilor Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, celelalte masuri administrative ce decurg din această măsură.
Contestaţia formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia nr. 44 din 12 decembrie 2015 a Consiliului UNBR .
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat plângere prealabilă respinsă prin Decizia nr. 62 din 24 martie 2016 a Consiliului UNBR .
Prevederile art. 26 din Anexa 1 la Hotărârea Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64/2011 - Statutul profesiei de avocat, în conformitate cu care:
"(1) Pentru aplicarea Legii, cazurile de nedemnitate se verifică atât cu ocazia primirii în profesie, cu ocazia reînscrierii în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, cât şi pe întreaga durată a exercitării acesteia.
(2) Persoana care solicită primirea în profesia de avocat sau reînscrierea în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei va înfăţişa consiliului baroului la care depune cererea înscrisuri din care să rezulte condiţiile de încetare a exerciţiului profesiei din care provine, respectiv a celei pe care a exercitat-o în perioada de incompatibilitate. Consiliul baroului va întreprinde cercetări - folosind procedura prevăzută de art. 17 alin. (5), inclusiv în situaţia solicitării reînscrierii în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei - pentru a verifica dacă solicitantul se găseşte în cazul de nedemnitate prevăzut de art. 14 lit. b) teza a II-a din Lege, respectiv dacă a fost exclus din profesia din care provine ca urmare a săvârşirii unor abateri disciplinare grave.
(3) Avocaţii care se găsesc în unul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de art. 14 lit. a), lit. b) teza I, lit. c) şi d) din Lege sunt obligaţi să prezinte baroului hotărârile judecătoreşti prin care au fost condamnaţi definitiv la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, prin care li s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, prin care au fost declaraţi faliţi frauduloşi sau prin care au fost condamnaţi definitiv pentru fapte săvârşite în legătură cu exercitarea profesiei.
(4) Consiliul baroului va examina, în termen de 15 zile, hotărârile judecătoreşti, respectiv înscrisurile ce privesc condiţiile încetării profesiei practicate de către avocatul înscris în tabloul avocaţilor incompatibili şi va aprecia asupra demnităţii avocatului. Consiliul baroului va hotărî, după caz, menţinerea în profesie sau încetarea calităţii de avocat, potrivit Legii.
(5) Decizia motivată se comunică în termen de 15 zile avocatului în cauză, precum şi preşedintelui U.N.B.R., împreună cu hotărârea judecătorească şi înscrisurile în baza cărora a fost verificată starea de nedemnitate.
(6) Decizia consiliului baroului poate fi atacată de preşedintele U.N.B.R. şi/sau de avocatul în cauză, în termen de 15 zile de la comunicare. Consiliul U.N.B.R. va analiza contestaţia şi va hotărî în condiţiile Legii.
(7) Decizia consiliului baroului de încetare a calităţii de avocat este executorie. Despre încetarea calităţii de avocat baroul va face menţiunile corespunzătoare în tabloul avocaţilor".
Prevederile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, în conformitate cu care, "Este nedemn de a fi avocat: cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei", dar şi prevederile art. 27 lit. d) din acelaşi act normativ, în conformitate cu care, "Calitatea de avocat încetează: ... dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii".
Art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat a fost declarat neconstituţional în ceea ce priveşte sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" - prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 225/2017.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a respectat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a arătat care sunt motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, a arătat motivele pentru care s-au admis sau cele pentru care au fost înlăturate apărările părţilor.
Se apreciază că în realitate, recurentul nu este mulţumit de soluţia pronunţată, iar motivele invocate se încadrează la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Referitor la Hotărârea nr. 7486 din 19 ianuarie 2010 a Consiliului Baroului Bucureşti¸ prin care s-a sesizat Comisia de Disciplină a Baroului Bucureşti în vederea judecării abaterilor disciplinare constând în toate acţiunile pentru care recurentul a fost ulterior condamnat, se constată că procedura disciplinară a fost suspendată prin încheierea din data de 23 septembrie 2011 de către Comisia Centrală de Disciplină din cadrul UNBR, până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, dosar în care s-a pronunţat hotărârea de condamnare a recurentului-reclamant la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din vechiul C. pen. - Sentinţa penală nr. 612 din 17 decembrie 2013. În acest sens nu se poate reţine că recurentul a fost sancţionat de două ori pentru aceleaşi fapte, excluderea din profesie pentru cazuri de nedemnitate profesională având o procedură distinctă de cea privind răspunderea disciplinară cu temeiuri diferite.
Nu se poate spune că recurentului-reclamant i se îngrădeşte dreptul la muncă întrucât acesta nu mai îndeplineşte condiţiile de exercitare a profesiei care potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, se verifică atât cu ocazia primirii în profesie, cu ocazia reînscrierii în Tabelul avocaţilor şi pe întreaga durată a exercitării acesteia.
În ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii şi restrângerea unor drepturi
Înalta Curte consideră relevante considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 225/2017:
"legislaţia referitoare la organizarea profesiei de avocat este guvernată de anumite principii şi reguli care asigură o bună, normală şi legală desfăşurare a activităţii de avocat, acesta fiind obligat să se abţină de la comiterea unor fapte antisociale care ar arunca asupra sa o lumină negativă".
Măsura încetării calităţii de avocat nu este disproporţionată deoarece intervine în baza legii atunci când sunt întrunite condiţiile legale (art. 27 lit. d), art. 14 lit. a), art. 51 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 51/1995.
Recurentul susţine că instanţa de fond a încălcat principiul imparţialităţii şi egalităţii, însă este nefondată această critică deoarece instanţa de fond a arătat că deşi motivată concis, decizia de încetare a calităţii de avocat cuprinde atât elementele de fapt cât şi de drept pentru a se înţelege raţiunea pentru care a fost emisă.
Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că într-adevăr nu au relevanţă pentru aprecierea legalităţii Deciziei nr. 809/28 aprilie 2015 conduita bună a persoanei până la momentul intervenirii cazului de nedemnitate.
Recurentul arată că în acest fel, UNBR poate aprecia în mod abuziv fără a avea a se raporta la anumite criterii, fără a motiva această decizie.
Înalta Curte arată că instanţa de control constituţional prin Decizia nr. 225/2017 a constatat că sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat" din cuprinsul prevederilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 este neconstituţională deoarece aceasta este lipsită de claritate şi precizie.
Decizia Curţii Constituţionale nr. 225/2017 se aplică cauzei de faţă, nefiind definitiv tranşată (art. 147 alin. (4) din Constituţia României).
În conformitate cu prevederile art. 147 din Constituţia României, alin. (1):
"Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare precum şi cele din regulamente, constatate ca nefiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. a) şi ale art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, în integralitatea lor, a admis excepţia de neconstituţionalitate doar cu privire la sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat" şi a respins excepţia cu privire la restul prevederilor analizate.
Înalta Curte constată că sintagma arătată mai sus, constatată neconstituţională nu a fost înlocuită; modificată de către legiuitor şi prin urmare a ieşit din vigoare, iar cazul de nedemnitate prevăzut la art. 14 lit. a) presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: condamnarea în mod definitiv prin hotărâre judecătorească, la pedeapsa cu închisoarea (fără deosebire între condamnarea la închisoare cu executare sau cu suspendare), infracţiunea pentru care s-a pronunţat condamnarea să fi fost săvârşită cu intenţie.
Nu mai este o condiţie ca infracţiunea să aducă atingere prestigiului profesiei în contextul constatării acestei sintagme ca fiind neconstituţională şi acest fapt înrăutăţeşte situaţia oricărui avocat vizat de aceste prevederi pentru că nu se mai poate face vreun control asupra aprecierii autorităţii intimate, a structurilor profesionale competente, dacă aceasta este discreţionară sau abuzivă.
Curtea Constituţională a arătat că păstrarea sintagmei şi decizia de încetare a profesiei de avocat astfel adoptată nu este întemeiată pe criterii obiective. Însă şi în lipsa acestei sintagme şi fără a se prevedea în loc care sunt acele infracţiuni intenţionate pentru a căror săvârşire/condamnare, avocatul este nedemn - structurile profesionale competente mai au la îndemână analizarea cazului de nedemnitate doar prin prisma îndeplinirii unor criterii obiective: condamnarea în mod definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoarea şi infracţiunea pentru care s-a pronunţat condamnarea să fi fost săvârşită cu intenţie.
Ca atare, intimaţii au aplicat prevederile legale în mod corect, instituirea unor obligaţii pentru cei care exercită profesia de avocat, precum şi a unor măsuri sancţionării faţă de cei care încalcă regulile prevăzute, nefiind grevate de vreun viciu de neconstituţionalitate - avocaţii sunt datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de această lege specială.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Sentinţei nr. 1130 din 30 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul reclamant la plata sumelor de câte 500 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimaţilor Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 decembrie 2019.
GGC - LM