Restitution claim for Catholic Study Fund property fails for lack of ownership continuity; appeal dismissed as unfounded.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 25 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, să dispună anularea Deciziei nr. 6447 din 28 noiembrie 2016 emisă de comisie, cu consecinţa admiterii cererii de retrocedare înregistrată sub nr. x din data de 28 februarie 2003.

Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 68/2017 pronunţată în data de 4 aprilie 2017, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia, invocată de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri imobiliare care au aparţinut Cultelor Religioase din România, prin întâmpinare, respingând deopotrivă şi acţiunea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, având ca obiect anularea Deciziei nr. 6447 din 28 noiembrie 2016 emisă de comisie.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 68/2017 din data de 4 aprilie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului recurenta-reclamantă a menţionat, în esenţă, că soluţia instanţei de fond prin care s-a respins contestaţia împotriva Deciziei nr. 6447 din 28 noiembrie 2016 a Comisiei Speciale de Retrocedare a imobilelor naţionalizate de la cultele religioase din România privind imobilul situat în mun. Braşov compus din casă şi teren în suprafaţă de 6130 mp, evidenţiat în c.f. nr. x a loc. Braşov nr. top. x a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinzând motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

Sentinţa instanţei de fond prin care se respinge acţiunea recurentei şi se menţine Decizia nr. 6447 din 28 noiembrie 2016 a Comisiei Speciale de Retrocedare se bazează pe ideea că recurenta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia nu este persoană îndreptăţită la retrocedare motivat de faptul că, Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice Alba Iulia nu ar fi avut un drept de proprietate ci doar un drept de administrare asupra imobilelor în cauză şi a fondurilor în general.

Faptul că toate actele de dispoziţie cu privire la imobilele în cauză au fost făcute în numele Fondurilor exclusiv de către entităţi făcând parte din cultul romano catolic este dovada ca avea un drept de proprietate cu privire la acestea.

Atributul dispoziţiei nu poate fi exercitat decât de către un proprietar, fiind de esenţa dreptului de proprietate. Mai mult decât atât, nicio dovadă contrară nu a relevat ca acte de dispoziţie să fi fost efectuate şi de către alte entităţi de drept privat/public, şi niciodată în cărţile funciare ale respectivelor imobile nu au fost înregistrate menţiuni în acest sens.

Prima instanţă da o interpretare greşita art. V teza ultima din Acordul privind interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927, în sensul că dreptul de proprietate este şi rămâne garantat, în conformitate cu literele de fundaţiune, în favoarea fondurilor respective, printre care şi Fondul de religiune, studii şi burse.

Ordinariului de Alba Iulia s-a conferit reprezentarea de drept a fondurilor, stabilindu-se interdicţia de înstrăinare şi grevare a lor în afara dispoziţiilor dreptului comun al Regatului României şi prescripţiilor dreptului canonic. Interpretarea corectă a acestui articol, se face in sensul ca exercitarea dreptului de dispoziţie asupra bunurilor ce compun Fondurile se face conform dreptului comun si normelor de drept canonic, impunerea acestei din urma condiţii fiind o dovadă în plus ca aceste bunuri se aflau în proprietatea cultului Romano-Catolic, deci le erau aplicabile si aceste norme speciale.

Cu privire la pretinsul drept de proprietate al Statului asupra bunurilor ce compun Fondul, instanţa de fond retine că relevanta dispoziţia art. V din Acordul privind interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 ce instituie un drept de control si supraveghere al Statului asupra acestor bunuri.

Ori, dreptul de supraveghere si control nu echivalează cu un drept de proprietate în beneficiul Statului. Mai mult, daca Statul ar fi avut un drept de proprietate asupra bunurilor, conferirea - distinct - şi a unui drept de supraveghere şi control ar fi fost superfluă.

Concluzia că bunurile ce compun Fondul ar fi fost proprietatea Statului este contrazisă de însuşi faptul naţionalizării, fiind inutilă naţionalizarea bunurilor dacă imobilele constituiau proprietate de Stat.

În momentul de faţă împrejurară că, titlul în baza căruia Statul s-a intabulat în cartea funciară la x august 1949, respectiv Decretul nr. 179/1948 este abuzivă, este deasupra oricărui dubiu.

Această abordare a procesului de retrocedare nu înseamnă altceva decât golirea de conţinut a unei legi reparatorii adoptate de Statul Român tocmai pentru repararea abuzurilor săvârşite de regimul comunist (O.U.G. nr. 94/1999 aprobat de Legea nr. 501/2002).

Acordul privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927, între Sf. Scaun şi Guvernul Român, publicat în anul 1932 a stabilit că toate bunurile aparţinând Statusului Romano-Catolic, să fie redenumite "Consiliu al Diocezei Catolice de rit latin de Alba-Iulia", iar bunurile lui sunt bunuri ecleziastice, supuse regimului juridic din dreptul canonic şi rămân în proprietatea fondurilor. În acest context şi în conformitate cu prevederile canonului 1273 coroborate cu canonul 1276 obligaţia de administrare a bunurilor îi revine Ordinarului, în speţă, arhiepiscopului. în atare situaţie, dreptul de a revendica un bun naţionalizat din proprietatea fondului îi revine arhiepiscopului diecezan.

Legea pentru regimul cultelor din 1928, a statuat că administrarea patrimoniilor şi fundaţiunilor cultelor se fac de organele lor competente, sub supravegherea autorităţilor bisericeşti superioare, conform dreptului canonic. Această calitate de administrator poate fi dobândită şi de grupurile de persoane sau de bunuri care corespund misiunii bisericii, denumirea de biserică indicând nu numai Biserica Universală sau Sfântul Scaun Apostolic, ci şi toate celelalte persoane juridice oficiale existente în biserică. Totodată, sarcina ordinarului (episcopul diocezei) este de a supraveghea administrarea tuturor bunurilor care aparţin persoanelor juridice subordonate acestuia.

Recurenta Arhiepiscopia a revendicat în numele Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia şi a Parohiei Romano-Catolice Braşov în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 94/2000 aprobat prin Legea nr. 501/2002, imobilul situat în municipiul Braşov, str. x, jud. Braşov compus din casă şi teren în suprafaţă de 6.130 mp, evidenţiat în c.f. nr. x a loc. Braşov nr. top. x proprietatea Fondului de Studii administrat de Ordinariatul catolic de rit latin de Alba Iulia. Prin Decizia nr. 6447 din 28 noiembrie 2016 a Guvernului României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobiliare care au aparţinut cultelor religioase din România s-a respins cererea de revendicare motivat de faptul că nu este identitate între solicitant şi titularul dreptului de proprietate din cartea funciară.

Consideră recurenta că este dovedită identitatea dintre solicitant şi titularul dreptului de proprietate din cartea funciară, pe cale de consecinţă, se impune retrocedarea imobilului în cauză având în vedere că:

• imobilul a constituit până la naţionalizare parte integrantă a averii ecleziastice, fiind proprietatea tabulară a unui fond administrate de către Consiliul Diecezei Romano-Catolice de Alba Iulia. S-a statuat prin art. V din Decretul - Lege pentru ratificarea acordului privind interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 dintre Sf. Scaun şi Guvernul României că, toate bunurile se găseau la data de 1 ianuarie 1932 în posesiunea şi administrarea instituţiei Status Romano-Catholicus Transylvaniensis sunt bunuri cu caracter ecleziastic, dreptul de proprietate fiind garantat în favoarea fondurilor respective (printre care şi fondul de burse) care sunt reprezentate de Ordinariul Catolic de rit latin de Alba Iulia;

• prin Sentinţa civilă nr. 1515 din 1 august 2001 a Judecătoriei Miercurea Ciuc pronunţată în Dosarul nr. x/2001 s-a constatat că:

"Persoana juridică Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice Alba Iulia, cu sediul în Miercurea Ciuc, str. x, jud. Harghita este identică cu persoana juridică având denumirea de Consiliu al Diecezei catolice de rit latin de Alba - Iulia, care s-a înfiinţat prin Acordul încheiat la 30 mai 1932 între Sfântul Scaun şi Guvernul Român, privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927, prin transformarea instituţiunii cunoscute sub numele de Status Romano Catholicus Transylvaniensis sau de Statusul Romano-Catolic din Ardeal sau Statusul Romano-Catolic Cluj, ca fiind una şi aceeaşi persoană juridică îi revin atribuţiile, drepturile şi obligaţiile în virtutea continuităţii de drept"

• trecerea imobilului în proprietatea statului s-a efectuat în mod abuziv.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a sentinţei recurate, reiterând apărările de la instanţa de fond.

Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă la data de 3 decembrie 2019.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496 - 499 din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, prin cererile de retrocedare înregistrate sub nr. x şi 6377 din data de 28 februarie 2003, cereri formulate chiar de către reclamantă, pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-catolice de Alba Iulia, respectiv pentru Parohia Romano-catolică Braşov Centru, se solicita restituirea în natură a imobilului compus din casă şi teren în suprafaţă de 6.130 mp, situat în municipiul Braşov, judeţul Braşov, înscris în cartea fundară nr. 560 a localităţii Braşov, nr. top. x, având destinaţia iniţială de gimnaziu, actualmente fiind Liceul Aprily Lajos, în proprietatea Statului român.

Prin Decizia nr. 6447 din 28 noiembrie 2016 emisă de pârâtă, ambele cereri au fost respinse, reţinându-se, în esenţă că, potrivit extraselor de carte funciară nr. x Braşov, proprietar al imobilului solicitat a fost "Fondul de Studii administrat de Ordinariul catolic de rit latin de Alba Iulia", iar solicitanţii nu sunt continuatori ai proprietarului tabular anterior.

Reclamanta critică această decizie invocând nelegalitatea acesteia, motivată de greşita reţinere a faptului că solicitanţii nu au calitatea de continuatori ai proprietarului tabular, precum şi de faptul că pârâta nu a verificat dacă imobilul revendicat a aparţinut sau nu cultului religios de la care s-a preluat în mod abuziv, chiar şi în situaţia în care nu este identitate între solicitant şi titularul de carte funciară, respectiv art. 1 şi art. 4 alin. (2) - (5) din O.U.G. nr. 94/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 501/2002 şi art. 5 alin. (2) din Hotărârea nr. 1164/2002, scopul legii de reparaţie fiind, în opinia sa, acela de a permite retrocedarea imobilelor care au fost preluate de la cultele religioase din România, indiferent de entitatea bisericească de la care s-a preluat.

În drept, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 "imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".

Potrivit înscrierii din CF x Braşov şi a înscrisurilor care au stat la baza rectificării înscrierilor din această carte funciară, asupra imobilului în litigiu figura înscris ca proprietar în anul 1933 Domeniul Fondului de Studii Catolice, administrat de fostul Status Romano-Catolic, iar din anul 1948 proprietar figura Fondul de Studii administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia.

Înalta Curte reţine, totodată, că prin Acordul privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 între Sfântul Scaun şi Guvernul Român publicat în M.O. 52 din 2 martie 1940, s-a statuat la art. I că instituţia cunoscută sub denumirea de Statusul Romano-Catolic Transylvaniensis se transformă într-un organ al Diocezei Catolice de Rit Latin de Alba Iulia şi va lua denumirea de Consiliu al Diocezei Catolice de Rit Latin de Alba Iulia. La art. II din acelaşi Acord s-a stabilit că toate drepturile patrimoniale ce se găseau sub administraţia zisului Status Romano-Catolic Transylvaniensis vor fi pe viitor administrate de Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia.

Potrivit art. V alin. (2) din Acordul privind interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 între Sfântul Scaun şi Guvernul Român, Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia avea în administrare bunurile a şapte fonduri printre care şi Fondul de Studii.

Prin Sentinţa civilă nr. 1515 din 1 august 2001 pronunţată de Judecătoria Miercurea-Ciuc în Dosarul nr. x/2001, definitivă, s-a constatat că persoana juridică Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice Alba Iulia este identică cu persoana juridică având denumirea de Consiliul al Diocezei Catolice de Rit Latin de Alba Iulia care s-a înfiinţat prin Acordul încheiat la 30 mai 1932 între Sfântul Scaun şi Guvernul Român privitor la interpretarea art. IX din Acordul de la 10 mai 1927 prin transformarea instituţiei cunoscute sub numele de Status Romano-Catholicus Transylvaniensis sau de Statusul Romano-Catolic din Ardeal sau Statusul Romano-Catolic Cluj, ca fiind una şi aceeaşi persoană juridică căreia îi revin atribuţiile, drepturile şi obligaţiile în virtutea continuităţii de drept.

În baza Sentinţei civile nr. 1515 din 1 august 2001, pronunţată de Judecătoria Miercurea-Ciuc, Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia a formulat cererea de retrocedare a imobilului înscris în CF x Cluj sub nr. topo x, în numele Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, considerat continuatorul în drepturi al Consiliului Diocezei Catolice de Rit Latin de Alba Iulia, înfiinţat prin Acordul privind interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 între Sfântul Scaun şi Guvernul Român, care pretinde reclamanta că este proprietarul bunului respectiv.

Cererea de retrocedare nu a fost formulată de reclamantă în nume propriu, iar prin decizia atacată s-a respins cererea formulată de către reclamanta, nu în nume propriu, ci în numele Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia.

S-a reţinut astfel că bunurile aflate în proprietatea Fondului de Studii au fost administrate de Statusul Romano-Catolic Transilvania, iar din 1940, ca urmare a Acordului privind interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 între Sfântul Scaun şi Guvernul Român, Statusul Romano-Catolic a devenit Consiliul Diocezei Romano-Catolice de Alba Iulia, iar bunurile aflate în administrarea acestuia au fost administrate de Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia, însă reclamanta nu a dovedit care au fost raporturile juridice dintre cele două entităţi.

Chiar şi în ipoteza afirmată de reclamantă privind existenţa raportului de subordonare între Consiliul Diocezei Romano-Catolice de Alba Iulia şi Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia, Înalta Curte reţine că potrivit înscrierii în Cartea funciară asupra imobilului revendicat proprietar era Fondul de Studii administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia. Astfel, se apreciază că bunurile aparţinând Fondului de Studii nu reprezentau bunurile proprietatea bisericii catolice, ci bunuri publice aflate în proprietatea Statului Român, antecesorii reclamantei având doar un drept de administrare asupra acestora.

Această concluzie se desprinde din considerentele hotărârilor judecătoreşti aflate la dosarul administrativ, dar şi din prevederile art. IV din Acordul privind interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 între Sfântul Scaun şi Guvernul Român prin care se recunoaşte dreptul de control şi supraveghere al statului şi obligaţia Ordinariului Catolic de Rit Latin de Alba Iulia de a prezenta anual Ministerului Cultelor României raportul de gestiune, bugetul, bilanţul şi procesele-verbale ale adunărilor.

Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 51/1932 a Tribunalului Cluj s-au arătat documentele istorice care atestă faptul că bunurile care au aparţinut Fondului de Studii şi altor fonduri publice sunt bunuri publice ale statului, pe care principii Transilvaniei în considerarea interesului general al statului le-au conferit caracter ecleziastic, însă acest lucru nu poate fi considerat ca o transmitere a proprietăţii din domeniul public în proprietatea antecesorilor reclamantei deoarece dreptul de administrare nu poate constitui baza juridică a uzucapiunii, iar bunurile proprietate publică a statului conform Constituţiei erau şi sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile.

Înalta Curte reţine de asemenea, prin Decizia civilă nr. 1864/1924 a I. C. civ..J., secţia I s-a respins cererea de revizuire formulată de reclamantul Statusul Romano-Catolic Transilvănean, reţinându-se că acesta nu are dreptul de proprietate asupra averii fundaţionale, dreptul de administrare al acestuia neconstituind drept de proprietate şi nici nu poate servi ca bază pentru uzucapiune.

Totodată, prin Decizia civilă nr. 809/A/2006 a Tribunalului Cluj, decizia civilă nr. 301/A/2006 a Tribunalului Cluj şi Decizia civilă nr. 1765/R/2006 a Curţii de Apel Cluj s-a stabilit cu putere de lucru judecat faţă de reclamanta din prezenta cauză că Arhiepiscopia Romano-Catolică şi persoanele juridice subordonate acesteia nu au calitate de continuatoare ale proprietarului tabular Fondul de Studii, bunurile acestuia înscrise în CF nr. x Cluj şi în alte cărţi funciare, nereprezentând bunurile proprietatea bisericii, ci bunuri publice aflate în proprietatea Statului Român, Fondul de Studii fiind un fond public aflat în proprietatea Statului Român şi în administrarea Ordinariului Catolic de Rit Latin de Alba Iulia.

Apărările invocate de către reclamantă în prezenta cauză, respectiv efectuarea de acte de dispoziţie de către Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia asupra unor bunuri aparţinând Fondului de Studii şi împrejurarea exproprierii acestor bunuri de către stat, ceea ce pretinde reclamantă că reprezintă o dovadă a caracterului nepublic al acestora, nu sunt de natură să conducă la o altă concluzie. Înalta Curte reţine că reclamanta din prezenta cauză a fost parte în dosarele soluţionate prin hotărârile judecătoreşti mai sus amintite, solicitând anularea contractelor de vânzare cumpărare având ca obiect bunurile pe care reclamanta le-a revendicat în baza O.U.G. nr. 94/2000, reclamanta prevalându-se de calitatea sa de continuator în drepturi al Ordinariului Catolic de Rit Latin de Alba Iulia. În aceste hotărâri judecătoreşti a fost analizată natura juridică a Fondului de Studii, de la înfiinţare şi până la încetarea lui, pentru a se determina cine este persoana îndreptăţită a revendica proprietatea imobilelor aparţinând acestuia. S-a reţinut că Fondul de Studii a fost o persoană juridică autonomă, cu caracter public, a cărei dizolvare a avut loc prin Decretul nr. 176/1948, titlul de trecere a imobilelor aparţinând acestui fond în proprietatea Statului Român. Cu putere de lucru judecat s-a reţinut faţă de reclamantă că aceasta nu a dovedit că este continuatoarea Fondului de Studii, prin transferul către aceasta a unor drepturi patrimoniale şi a proprietăţii imobilelor revendicate. Prin aceleaşi hotărâri judecătoreşti s-a reţinut că bunurile a căror retrocedare a fost solicitată de reclamantă în baza O.U.G. nr. 94/2000 au fost proprietatea Fondului de Studii, Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia, al cărui succesor s-a pretins recurentă în cauză, având doar un drept de administrare asupra bunurilor aparţinând fondului. Înalta Curte reţine astfel, că deşi obiectul prezentului litigiu este distinct de cel al litigiilor soluţionate prin hotărârile judecătoreşti mai sus amintite, reclamanta urmăreşte aceeaşi finalitate şi se prevalează de acelaşi drept în privinţa căruia cu putere de lucru judecat s-a stabilit că nu aparţine reclamantei.

De altfel, apărările reclamantei sunt contrazise de prevederile exprese ale art. V din Acordul privind interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 între Sfântul Scaun şi Guvernul Român. Conform acestor dispoziţii, toate bunurile ce se găseau la data de 1 ianuarie 1932 în posesiunea şi sub administrarea Statusului Romano-Catolic Transilvănean sunt bunuri cu caracter ecleziastic, însă dreptul de proprietate asupra acestora este şi rămâne garantat în conformitate cu literele de fundaţiune şi donaţiune în favoarea fondurilor respective, printre care şi Fondul de Studii, fonduri care erau de drept reprezentate de Ordinariul de Alba Iulia, acesta fiind justificarea pentru care în actele de dispoziţie cu privire la bunurile aparţinând fondului, acesta era reprezentat doar de Ordinariul de Alba Iulia, nu de altă instituţie de drept public a statului, apărare invocată de recurentă. Pe de altă parte, având în vedere că bunurile aparţinând Fondului de Studii aveau, conform Concordatului de la 10 mai 1927, caracter ecleziastic şi se aflau în administrarea unui persoane juridice aparţinând bisericii catolice, Statul Român prin Decretul nr. 176/1948, de care se prevalează recurenta a procedat la exproprierea lor şi trecerea în proprietatea Statului. Decretul nr. 176/1948 a avut ca obiect, printre altele, toate bunurile mobile şi imobile care au aparţinut bisericilor, congregaţiilor şi comunităţilor religioase precum şi fondurile cu destinaţie de sprijinire a învăţământului, situaţie în care se aflau şi bunurile în litigiu, actul normativ nefăcând distincţie cu privire la natura dreptului exercitat asupra acestora, de proprietate sau de administrare.

În concluzie, au fost apreciate ca neîntemeiate apărările reclamantei privind calitatea sa de succesoare în drepturi a proprietarului bunului revendicat în cauză.

Se constată că nu poate fi reţinută Sentinţa civilă nr. 548/2015 a Judecătoriei Luduş, pronunţată în dosarul nr. x/2009 invocată de către reclamanta-recurentă, deoarece considerentele sentinţei nu aduc o dezlegare de drept diferită de cea reţinută prin hotărârile judecătoreşti evocate anterior şi reţinute a produce efectul pozitiv al lucrului judecat în prezenta cauză.

Hotărârea CEDO din 25 septembrie 2012 pronunţat în Dosarul nr. x/2003 privind cauza Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia împotriva României, invocată de reclamantă nu poate fi reţinută. Astfel, prin această hotărâre s-a constatat încălcarea art. 1 din Protocol 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului prin prisma faptului că autorităţile statului român au întârziat timp de 14 ani constituirea unei comisii administrative, prevăzută de O.U.G. nr. 7/1998, pentru reglementarea situaţiei juridice a "Bibliotecii Batthyaneum şi al muzeului şi institutului astrologic al episcopiei romano-catolice", astfel că această hotărâre nu are nicio relevanţă în cauză, actul normativ invocat în prezentul litigiu fiind diferit.

Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs

Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia împotriva Sentinţei civile nr. 68/2017 din 4 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2019.

GGC - LM