Recalculation of judges’ framework allowances for statutory wage increases: liability of the Ministry of Justice versus budgetary obligations under Law No. 304/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 15.12.2016 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice emiterea pentru fiecare dintre reclamanţi, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare, în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei, în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015.

De asemenea, au solicitat acordarea şi plata, începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţei salariale rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o noua tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011 şi emiterea ordinelor de salarizare prin care să se ţină cont, în cazul promovărilor în funcţie şi al numirii în funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă în funcţie a fost îndeplinită ulterior acestei date, precum şi emiterea pentru fiecare dintre reclamanţi a unor noi ordine de salarizare prevăzute de art. 8 alin. (2) din Capitolul VIII al Legii 284/2010, astfel încât nivelul indemnizaţiei de bază cuvenite subsemnaţilor să includă efectiv şi majorările de 5%, 2% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, cu toate consecinţele.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1640 din 5 mai 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Cluj şi a Ministerului Finanţelor Publice şi a respins acţiunea faţă de aceştia în consecinţă, a respins excepţia lipsei de obiect invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca nefondată, a admis cererea reclamanţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Cluj, obligând pârâtul Ministerul Justiţiei să emită noi ordine de salarizare în mod legal, raportat la Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 794/2016 şi Ordinul M.J. nr. 219/C/01.02.2017, ţinând cont de vechimea în muncă, promovarea, majorările salariale şi să dispună plăţile aferente corespunzătoare începând cu data de 09.04.2015 prin ordonatorul terţiar Tribunalul Cluj.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a arătat că, începând cu data de 1.01.2010, modalitatea de calcul a salariilor personalului în cauză s-a realizat potrivit anexei nr. VI/1 la Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice care nu are în vedere majorările de 5%, 2%, respectiv 11% acordate conform O.G. nr. 10/2007 prin hotărâri judecătoreşti.

În opinia recurentului, nefiind criticată modalitatea de salarizare începând cu 1.01.2010, criticile reclamantului trebuiau respinse ca inadmisibile.

Cu referire la perioada 1.08.2016 - 1.10.2016, a arătat că, în conformitate cu Ordinul MJ nr. 219/C/1.02.2017, intimaţii-reclamanţi au primit indemnizaţii majorate cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, aşa încât este nejustificată obligarea Ministerului Justiţiei de a emite ordine prin care să le fie recalculată indemnizaţia de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, chiar dacă aceştia deţineau hotărâri judecătoreşti prin care li s-au acordat majorările salariale de 18% anterior datei de 01.10.2016, întrucât, pe de o parte, nu existau indemnizaţii de încadrare majorate care erau efectiv în plată, iar pe de altă parte, decizia Curţii Constituţionale nu are efecte retroactive.

În privinţa diferenţelor salariale solicitate şi acordate de instanţa de fond, recurentul-pârât a arătat că, pe de o parte raportul obligaţional care are ca obiect plata drepturilor salariale se desfăşoară între intimaţii-reclamanţi şi instanţa unde funcţionează, iar pe de altă parte, acordarea drepturilor salariale pentru perioada anterioară emiterii ordinelor criticate este lipsită de temei legal.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 1.09.2017 intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a solicitat menţinerea sentinţei recurate în ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice.

Intimaţii-reclamanţi nu au depus întâmpinare.

5. Procedura derulată în recurs

Prin rezoluţia completului investit cu soluţionarea cauzei a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică fără a mai parcurge procedura de filtrare a recursului având în vedere Hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

Intimaţii-reclamanţi au investit instanţa de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 8 cu referire la art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de chemare în judecată prin care au solicitat emiterea pentru fiecare reclamant, începând cu data de 9.04.2015, a noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare cu luarea în considerare a creşterilor salariale de 2%, 5% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

Soluţionând cauza, curtea de apel a admis cererea reclamanţilor în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Cluj şi a obligat Ministerul Justiţiei să emită noi ordine de salarizare în raport de Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi Ordinul MJ nr. 219/C/1.02.2017, ţinând cont de vechimea în muncă, promovarea, majorările salariale şi să dispună plăţile aferente corespunzătoare începând cu data de 9.04.2015 prin ordonatorul terţiar Tribunalul Cluj.

Această soluţie nu este însuşită de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident situaţiei de fapt.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanţă a soluţionat cauza fără să lămurească pe deplin împrejurările de fapt, limitându-se la preluarea în cuprinsul hotărârii a unor referiri ample la decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în recursul în interesul legii (Decizia nr. 25/2011) sau de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 23/2015), precum şi la decizii ale Curţii Constituţionale - Decizia nr. 794/2016.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond nu a analizat susţinerile recurentului-pârât Ministerul Justiţiei care a învederat că a îndeplinit obligaţiile care îi incumbau cu privire la emiterea noilor ordine de salarizare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, fiind avute în vedere şi dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 potrivit căreia nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare trebuie să includă majorările stabilite prin hotărârile judecătoreşti şi să fie aceleaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale.

În contextul arătat, soluţia primei instanţe este lipsită de suport probator în absenţa oricărei trimiteri la înscrisurile pe care se întemeiază, împrejurare ce echivalează cu o necercetare efectivă a fondului cauzei, de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puţin al uneia dintre părţi.

În raport de motivele sus reţinute, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează să valorifice toate susţinerile şi apărările părţilor din proces, să analizeze întregul material probator administrat în cauză în vederea lămuririi pe deplin a situaţiei de fapt, inclusiv sub aspectul calităţii procesuale pasive a recurentului-pârât pe capătul de cerere privind obligarea sa la plata diferenţelor salariale restante din perspectiva dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 potrivit cu care calitatea de ordonator principal de credite nu cuprinde şi obligaţia de plată a diferenţelor salariale restante, ci numai de a dispune toate măsurile care se impun în vederea asigurării în bugetele proprii ale instanţelor a creditelor necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei nr. 1640 din 5 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2019.

GGC - GV