Conflict of jurisdiction over wage increase claims: Labor law competence over administrative salary review procedures

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Dâmboviţa, la data de 22.05.2019, reclamantele A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Piteşti, Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Vâlcea: (1) obligarea pârâtului Tribunalul Vâlcea la calcularea majorării salariale de 25%, prevăzută de Legea nr. 153/2017, de la 01.01.2018 la nivelul salariului din luna decembrie 2017, prin includerea în salariu de încadrare a cotei de contribuţii transferată de la angajator la angajat; (2) obligarea pârâtului Tribunalul Vâlcea la plata diferenţelor salariale de 21%, rezultate din calcularea majorării de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017, de la 01.01.2018 la nivelul salariului din luna decembrie 2017, prin includerea în salariu de încadrare a cotei de contribuţii transferată de la angajator la angajat, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobândă legală la data plăţii şi (3) obligarea pârâtei Curtea de Apel Piteşti să includă în salariile lunare, prin decizii de salarizare, aceste majorări salariale şi a Ministerului Justiţiei de a vira pârâtului Tribunalul Vâlcea sumele necesare efectuării plăţilor, începând cu data de 01.01.2018 până la data emiterii deciziilor de salarizare în acest sens.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă

Prin Sentinţa civilă nr. 766 din 8.05.2019 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că cererea principală vizează contestarea unor acte emise în domeniul salarizării. Astfel, a apreciat instanţa că sunt aplicabile cauzei prevederile art. 7 Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi a reţinut că potrivit acestora împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale se poate face plângere la secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa nr. 315 din 25 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prevederile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 nu sunt aplicabile cauzei de faţă, întrucât cererea de chemare în judecată nu reprezintă o plângere împotriva ordinelor sau dispoziţiilor de stabilire a drepturilor salariale, instanţa nefiind învestită cu o acţiune în anularea actelor administrative arătate.

Constatând că reclamantele solicită obligarea pârâţilor la plata unor drepturi băneşti izvorâte dintr-un raport de muncă, litigiul este în materia conflictelor de muncă şi este de competenţa instanţei specializate în conflicte de muncă şi asigurări sociale, respectiv a tribunalului.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că, pentru stabilirea instanţei competente material să soluţioneze cauza, întotdeauna instanţa trebuie să se raporteze la obiectul cauzei dedus judecăţii şi la dispoziţiile legale incidente în materia supusă analizei.

Înalta Curte constată că reclamantele au învestit instanţa de contencios administrativ a tribunalului cu o acţiune ce are ca obiect drepturi de natură salarială.

Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecăţii nu sunt incidente prevederile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, întrucât aceste dispoziţii de excepţie sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse la alte litigii în legătură cu plata unor drepturi salariale.

Conform art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010: "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. (...)"

Acest articol reglementează competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti doar în soluţionarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puţin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Litigiul dedus judecăţii nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâţilor de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se prin urmare sferei contenciosului administrativ, aşa cum este definit de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 lit. f) şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Reclamantele nu formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu solicită anularea unor astfel de acte şi nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale pe care le consideră cuvenite şi neplătite.

În cauză nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004, litigiul este unul din categoria conflictelor de muncă, motiv pentru care în cauza dedusă judecăţii sunt incidente dispoziţiile art. 1 lit. p) şi art. 208 din Legea nr. 62/2011 şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Prin urmare, litigiul intrând în categoria conflictelor de muncă, Înalta Curte constată că instanţa specializată în materia dreptului muncii are competenţă materială de soluţionare, sens în care va soluţiona conflictul negativ de competenţă ivit.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii B. şi A. în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Vâlcea, Curtea de Apel Piteşti şi Ministerul Justiţiei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2019.

GGC - GV