Partner standing in administrative challenge to grant reimbursement refusal and calculation of management cost cap

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 2 august 2016, sub nr. x/2016, reclamantele Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, au solicitat:

1. anularea, în parte, a Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 8/RI din 25 martie 2016 emisă de pârâtul OIPOSDRU MMFPSPV, înregistrată la beneficiar sub nr. x din 25 martie 2016, aferentă Cererii de rambursare a cheltuielilor nr. 8 finală înregistrată la OIPOSDRU MMFPSPV sub nr. x din 4 ianuarie 2016, în ceea ce priveşte nevalidarea la rambursare a cheltuielilor în valoare de 260.528,39 RON, reprezentând cheltuieli aferente managementului de proiect efectuate de partener;

2. anularea, în tot, a Adresei nr. x din 10 mai 2016 cuprinzând decizia privind soluţionarea contestaţiei nr. 648 din 1 aprilie 2016 (nr. 221 din 1 aprilie 2016) formulată de beneficiar împotriva Scrisorii standard de informare nr. x din 25 martie 2016 precum şi anularea procesului-verbal de soluţionare a contestaţiei înregistrat sub nr. x/RI/10.05.2016 întocmit de grupul de rezolvare a contestaţiei constituit la nivelul OIPOSDRU (necomunicat reclamantelor);

3. constatarea caracterului eligibil al cheltuielilor în valoare de 260.528,39 RON solicitate prin Cererea de rambursare nr. x finală şi a nelegalităţii refuzului de rambursare a acestei sume;

4. obligarea pârâţilor la rambursarea către reclamante a sumei de 260.528,39 RON reprezentând cheltuieli eligibile efectuate de reclamante în cadrul Proiectului x "C.R.E.S.C - Competenţe ridicate pentru eficienţă sporită şi calitate în domeniul serviciilor publice de ocupare", respectiv cheltuieli aferente managementului de proiect, efectuate de partener;

5. obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente cheltuielilor nevalidate şi nerambursate în mod nelegal, calculate de la data comunicării Scrisorii standard de informare nr. x din 25 martie 2016 până la data plăţii efective a sumei de 260.528,39 RON, reprezentând cheltuieli eligibile refuzate la rambursare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 4223 din 28 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Societatea A. SRL şi a respins, în consecinţă, cererea formulată de această reclamantă.

De asemenea, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta ANOFM, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar Pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, prin Ministerul Finanţelor Publice.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, au formulat recurs ambele reclamante.

3.1. Prin recursul formulat de reclamanta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată.

Printr-o primă critică se invocă greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Societatea A. SRL.

Proiectul finanţat a fot implementat de către reclamantă în parteneriat cu această societate, conform Acordului încheiat sub nr. x din 8 iulie 2013, prin care s-au stabilit responsabilităţile fiecărui partener în cadrul proiectului. Acordul de parteneriat este parte integrantă a contractului de finanţare, în conformitate cu art. 15 alin. (1) din contractul de finanţare. Obligaţia intimaţilor-pârâţi de rambursare a cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului este corelativă dreptului la rambursarea acestor cheltuieli, ai cărui titulari sunt atât beneficiarul finanţării, cât şi partenerul său din proiect.

În consecinţă, reclamanta A. SRL este vătămată prin actele administrative a căror anulare s-a solicitat, cheltuielile a căror rambursare a fost refuzată cuvenindu-se acestei reclamante, în calitatea sa de partener în proiect.

O a doua critică formulată se referă la soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a cererii reclamantei ANOFM.

Pentru implementarea proiectului, o parte semnificativă a cheltuielilor efectuate şi solicitate la rambursare au constituit-o cheltuielile cu resursele umane implicate în proiect, respectiv cu echipa de management şi cu echipa de implementare a proiectului. Implementarea proiectului s-a făcut sub coordonarea echipei de management a proiectului constituită din reprezentanţi ai liderului de parteneriat ANOFM şi ai partenerului A. SRL.

Valoarea cheltuielilor de management prevăzute în bugetul proiectului aprobat de MMFPSPV-OIPOSDRU (la data de 29 iunie 2015) era de peste 1.200.000 RON.

Prin dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Contractul de finanţare s-a prevăzut în mod expres şi indiscutabil că valoarea cheltuielilor legate de managementul proiectului va fi acordată în procent de maxim de 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Prin urmare, plafonul maxim de decontare a cheltuielilor de management stabilit prin contractul de finanţare a fost de 1.439.147 RON.

Motivul care a stat la baza diminuării cheltuielilor eligibile de acest tip solicitate de ANOFM pentru partenerul A. SRL, în CR 8 finală, a fost acela că s-a depăşit procentul prevăzut în contractul de finanţare, raportat la execuţia bugetară.

Decizia OIPOSDRU contrazice în mod evident dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Contractul de finanţare, iar instanţa de fond a reţinut în mod eronat că ar exista o problemă de interpretare a dispoziţiilor contractului referitoare la valoarea la care s-ar raporta procentul de 10%.

Recurenta cere să se constate că în contractul de finanţare nu există nicio prevedere care să poată fi interpretată în sensul că procentul de 10% al cheltuielilor cu managementul de proiect se raportează la "execuţia efectivă a bugetului finanţat", astfel cum a susţinut instanţa de fond. Dimpotrivă, Contractul de finanţare stabileşte în mod explicit că procentul se raportează la valoarea totală eligibilă prevăzută la art. 3 alin. (1) din contractul de finanţare, respectiv la valoarea de 14.391.478 RON.

Instanţa şi-a întemeiat hotărârea pe motive contradictorii întrucât, pe de o parte, afirmă că "soluţia convenită de părţi este şi firească, din moment ce acestea au stabilit ca valoarea cheltuielilor legate de managementul proiectului să fie acordate în procent raportat la execuţia efectivă a proiectului finanţat", iar pe de altă parte, afirmă exact contrariul, respectiv că "valoarea totală eligibilă validată a proiectului este de 4.644.726 RON, aşadar inferioară celei estimate şi, în atare context, devin aplicabile prevederile art. 3 alin. (5) din contractul de finanţare" .

Or, potrivit acestei ultime clauze contractuale, "în cazul în care, la finalizarea perioadei de implementare a Proiectului, valoarea totală eligibilă validată de AMPOSDRU/OIPOSDRU ANOFM este mai mică decât valoarea totală eligibilă prevăzută la alin. (1), procentul de decontare a acestor tipuri de cheltuieli, precum şi cheltuielile de tip FEDR va fi raportat la aceasta din urmă", respectiv la suma de 14.391.478 RON.

Rezultă că "soluţia convenită de părţi" nu poate fi alta decât cea reglementată prin dispoziţiile art. 3 alin. (5) din contractul de finanţare. Aceste prevederi contractuale compară valoarea validată cu valoarea totală eligibilă estimată la alin. (1) al aceluiaşi articol, precizând că, în cazul în care, la sfârşitul proiectului, vor fi diferenţe între cele două valori, procentul de decontare se raportează "la aceasta din urmă", respectiv la valoarea eligibilă estimată prevăzută la alin. (1).

De altfel, este şi logic ca procentul de 10% să se aplice la valoarea totală eligibilă estimată întrucât costul aferent managementului de proiect se stabileşte chiar de la începutul implementării proiectului. Nu poate fi acceptată ideea că beneficiarul finanţării poate cunoaşte valoarea eligibilă a cheltuielilor cu managementul abia la sfârşitul perioadei de implementare a proiectului, întrucât o astfel de situaţie l-ar pune în imposibilitatea de a avea o previziune bugetară clară, respectiv în situaţia de a nu putea asigura o bună gestiune financiară a fondurilor europene alocate.

În cauză, valoarea totală a cheltuielilor de management solicitată la rambursare a fost de 906.101 RON şi s-a aflat sub plafonul maxim de decontare raportat la valoarea totală eligibilă a proiectului prevăzută la art. 3 alin. (1) din contractul de finanţare .

3.2. Reclamanta Societatea A. SRL şi-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în tot, a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale active, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată formulate de reclamante, precum şi obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare arată, în ceea ce priveşte respingerea cererii sale pe motivul lipsei calităţii procesuale active, că soluţia instanţei de fond este greşită întrucât Acordul de parteneriat nu este opozabil exclusiv părţilor semnatare, ci este parte a Contractului de finanţare. Recurenta-reclamantă, în calitate de parteneră a ANOFM în implementarea proiectului, nu este străină de prevederile şi conţinutul Contractului de finanţare şi nici de AM POSDRU şi OIPOSDRU, aşa cum în mod greşit a considerat instanţa de fond.

Suma diminuată, de 266.662 RON, reprezintă cheltuieli cu managementul făcute de partenerul A. SRL, solicitate la rambursare pe bază de documente justificative întocmite de către acesta. De asemenea, bugetul proiectului, parte integrantă a contractului de finanţare, a cuprins în mod expres cheltuieli ale partenerului, defalcate pe categorii şi linii bugetare. Contractul de finanţare are prevederi exprese referitoare la drepturile şi obligaţiile partenerilor, în cazul proiectelor implementate în parteneriat, iar actele administrative atacate se referă, la rândul lor, la partener şi la pretinsa încălcare de către acesta a condiţiilor de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în proiect.

Împrejurarea că sumele rambursate nu se virează în contul partenerului, ci în contul ANOFM, care, la rândul său, le virează către partener, nu este o dovadă că nu există raporturi juridice între partener şi AM POSDRU. Această modalitate de plată este doar un mecanism contractual stabilit pentru derularea contractului părţilor. Aplicarea prevederilor Contractului de finanţare şi faţă de partener este indubitabilă, rezultând din clauzele acestui contract.

Instanţa de fond a calificat greşit Acordul de parteneriat ca act juridic adiacent contractului de finanţare, în realitate el fiind parte integrantă a acestui contract, cu consecinţa că drepturile şi obligaţiile născute din Contractul de finanţare şi din Acordul de parteneriat sunt pe deplin opozabile atât părţilor din contractul de finanţare cât şi părţilor din acordul de parteneriat.

Însuşi contractul de finanţare stabileşte dreptul partenerilor de a primi sumele de bani plătite de AM POSDRU, iar obligaţia AM POSDRU de a plăti cheltuielile eligibile efectuate de parteneri demonstrează raportul juridic dintre aceştia, reglementat de Contractul de finanţare, din care Acordul de parteneriat face parte integrantă.

Cheltuielile respinse la rambursare sunt aferente salariilor experţilor angajaţi în proiect şi care au fost avansate de partenerul A. SRL, de aici rezultând, în mod cert, prejudiciul suferit prin emiterea actelor administrative atacate în cauză.

Hotărârea recurată cuprinde şi motive contradictorii cât priveşte soluţia asupra excepţiei menţionate, dar şi considerente străine de natura cauzei, nereferindu-se la argumentele de fapt şi de drept pe care reclamanta şi-a sprijinit legitimarea procesuală activă în cauză.

Astfel, instanţa a reţinut că actele administrative atacate au caracter individual şi că respectivele cheltuieli au fost efectuate de către partener, apreciind însă că partenerul nu are calitate procesuală activă.

Instanţa nu a ţinut seama de specificul contenciosului administrativ, respectiv de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care conferă în mod expres legitimare procesuală activă titularilor unor drepturi vătămate prin actele administrative, dar şi celor care au un interes legitim să conteste actul administrativ, interes definit de art. 2 alin. (1) lit. p) din lege.

Recurenta-reclamantă critică şi soluţia pronunţată asupra fondului cauzei, din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând argumente similare celor invocate prin recursul declarat de ANOFM.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale (anterior Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice), pentru Organismul Intermediar, a depus întâmpinare faţă de recursul reclamantei Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, susţine că beneficiara finanţării nu a respectat procentul prevăzut în contractul de finanţare, de 10% din valoarea cheltuielilor eligibile, pentru cheltuielile cu managementul proiectului, şi nici prevederile Instrucţiunii nr. 103/18.03.2015 şi ale Ghidului solicitantului-Condiţii generale.

4.1. Recurenta-reclamantă Societatea A. SRL a depus întâmpinare faţă de recursul reclamantei Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin care a solicitat admiterea acestui recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin Rezoluţia din 30 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, la data de 13 noiembrie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursurilor, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

6. Aspecte procedurale

La termenul de judecată din 13 noiembrie 2019, Înalta Curte a constatat că, în cauză, are calitate de intimat-pârât numai Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanţelor Publice, conform prevederilor art. 1 şi 4 din O.U.G. nr. 1/2018, H.G. nr. 52/2018 şi H.G. nr. 69/2018, luând act de transmiterea calităţi procesuale de la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale (fost MMFPSPV) la Ministerul Fondurilor Europene, care a preluat şi atribuţiile de Organism Intermediar, alături de cele de Autoritate de Management pentru POSDRU.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând ambele recursuri declarate de reclamante, care cuprind motive similare, Înalta Curte le constată nefondate, pentru argumentele care vor fi arătate în cele ce urmează.

Cât priveşte calitatea procesuală activă a reclamantei A. SRL, se constată că instanţa de fond a considerat că această reclamantă, în calitate de parteneră a beneficiarei finanţării ANOFM, în baza Acordului de parteneriat nr. 10236 din 8 iulie 2013 (încheiat între ANOFM şi A. SRL), nu are calitate procesuală pentru a ataca actele administrative enunţate în petitul cererii introductive, prin care s-a refuzat rambursarea sumei de 260.528 RON, reprezentând cheltuieli cu managementul de proiect întrucât raportul juridic de drept material născut prin încheierea Contractului de finanţare nerambursabilă le priveşte numai pe reclamanta ANOFM şi pe autorităţile care au acordat finanţarea, AMPOSDRU şi OIPOSDRU.

Ambele recurente-reclamante critică această soluţie, susţinând că Acordul de parteneriat este parte a Contractului de finanţare, conform art. 15 alin. (1) din acest contract şi că partenerul beneficiarei finanţării are drepturi şi obligaţii care decurg din Contractul de finanţare, dar şi calitatea de parte vătămată, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, care îi conferă calitate procesuală activă în prezentul demers judiciar.

Înalta Curte constată că partenerului beneficiarei finanţării ANOFM nu îi poate fi negată calitatea de persoană vătămată prin emiterea actelor administrative al căror control de legalitate este cerut în cadrul acţiunii de faţă, având în vedere considerentele expuse de recurentele-reclamante, respectiv: poziţia de partener în proiectul implementat, suportarea cheltuielilor cu managementul de proiect a căror rambursare s-a solicitat şi a fost refuzată, aprecierea eligibilităţii cheltuielilor de către autorităţile pârâte în considerarea documentelor justificative întocmite de partener.

Cu toate acestea, în raport de clauzele contractului de finanţare x, se constată că finanţarea a fost acordată ANOFM, în condiţiile şi termenii stabiliţi prin contract şi anexele acestuia (printre care se numără şi Acordul de parteneriat). Din cuprinsul Contractului de finanţare rezultă că raportul juridic de drept administrativ s-a născut, în baza contractului, între AMPOSDRU/OIPOSDRU, pe de o parte, şi ANOFM, pe de altă parte, drepturile şi obligaţiile din contract urmând a fi exercitate în acest cadru subiectiv.

Potrivit Condiţiilor specifice ale contractului de finanţare (art. 5 lit. D), rambursarea cheltuielilor îi priveşte pe beneficiara finanţării şi pe AMPOSDRU/OIPOSDRU, beneficiara finanţării fiind cea care depune cererile de rambursare, însoţite de documentele aferente perioadei la care se referă cererea de rambursare, iar informarea asupra rezultatelor verificării administrative a cererii de rambursare se adresează, de asemenea, beneficiarei finanţării.

Prin urmare, partenerul nu are un raport juridic direct cu autorităţile care au acordat finanţarea şi, prin încheierea acordului de parteneriat, anexă la contractul de finanţare, îşi asumă exercitarea drepturilor sale rezultate din implementarea proiectului prin intermediul liderului de proiect, care are şi calitatea de beneficiar al finanţării.

Cu alte cuvinte, specificul raporturilor de drept administrativ în cauză impun concluzia că legitimarea procesuală activă într-o acţiune în anularea actelor administrative referitoare la nerambursarea unor cheltuieli aferente proiectului revine exclusiv beneficiarului finanţării, chiar dacă aceste cheltuieli ar fi ale partenerului.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit, cu o corectă aplicare a prevederilor legii, că reclamanta A. SRL, ca parteneră a beneficiarei finanţării - ANOFM, nu are calitate procesuală activă în cauza de faţă, care priveşte anularea actelor administrative referitoare la caracterul neeligibil al cheltuielilor cu managementul proiectului. Aceasta pentru că legitimarea procesuală activă, în acest caz, este recunoscută beneficiarului finanţării, care îl reprezintă deopotrivă şi pe partenerul său.

Nu se poate reţine nici o motivare contradictorie sau netratarea argumentelor aduse de reclamante în susţinerea calităţii procesuale active a A. SRL.

Calificarea Acordului de parteneriat ca act adiacent Contractului de finanţare nu este argumentul definitoriu în soluţionarea excepţiei. Chiar considerat parte integrantă a contractului de finanţare, acordul de parteneriat nu conferă legitimare procesuală activă partenerului de proiect întrucât condiţiile de acordare a finanţării stabilesc că raporturile juridice referitoare la rambursarea cheltuielilor au ca părţi pe autoritatea care acordă finanţarea şi pe beneficiara finanţării. Desigur, partenerul este îndreptăţit la rambursarea cheltuielilor pe care el însuşi le-a suportat pentru implementarea proiectului, dar aceasta în baza acordului de parteneriat pe care l-a încheiat cu beneficiara finanţării, iar nu cu Autoritatea de Management sau cu Organismul Intermediar.

Cât priveşte normele de drept substanţial incidente, se reţine că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ este norma generală, care trebuie coroborată, în speţă, cu norma specială cuprinsă în O.U.G. nr. 66/2011. Partenerul nu este un terţ desăvârşit în raport cu actele administrative atacate, ca să poată uza de dispoziţiile legii generale, care relaţionează calitatea procesuală activă în atacarea actului administrativ adresat altei persoane cu vătămarea unor drepturi sau interese legitime ale terţului. El se găseşte într-un raport juridic cu destinatarul actului- beneficiarul finanţării, care-i permite apărarea drepturilor şi intereselor sale prin intermediul acestuia, în raport cu autoritatea administrativă emitentă, în condiţiile art. 46 coroborat cu art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011.

Cât priveşte soluţia de respingere a cererii formulate de reclamanta ANOFM, ca neîntemeiată, Înalta Curte va avea în vedere criticile din recursul declarat de această reclamantă la adresa sentinţei pronunţate în fond, criticile formulate de recurenta-reclamantă A. SRL, de altfel similare, nemaifiind necesar a fi tratate, ca urmare a confirmării definitive a legalităţii soluţiei de respingere a cererii acestei reclamante, pentru lipsa calităţii procesuale active.

Esenţa criticilor referitoare la soluţia pronunţată pe fond se bazează pe clauzele Contractului de finanţare cuprinse în art. 3, referitoare la valoarea contractului, şi în special pe prevederile alin. (5) al acestui articol.

Recurenta-reclamantă arată că, potrivit art. 3 alin. (1) din contract, s-a stabilit o valoarea totală eligibilă estimată a proiectului/finanţării nerambursabile de 14.391.478 RON. Potrivit art. 3 alin. (4), valoarea cheltuielilor legate de managementul proiectului urma a fi acordată în procent de maxim 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului, iar potrivit art. 3 alin. (5), "în cazul în care, la finalizarea perioadei de implementare a Proiectului, valoarea totală eligibilă validată de AMPOSDRU/OIPOSDRU Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă este mai mică decât valoarea totală eligibilă prevăzută la alin. (1), procentul de decontare a acestor tipuri de cheltuieli, precum şi cheltuielile de tip FEDR va fi raportat la aceasta din urmă".

Recurenta-reclamantă interpretează prevederile acestui ultim alineat în sensul că ele ar stabili, pentru situaţia în care valoarea totală eligibilă validată a cheltuielilor ar fi mai mică decât cea estimată, prevăzută la alin. (1), procentul de decontare al cheltuielilor legate de managementul proiectului, se raportează la valoarea totală eligibilă estimată a proiectului, iar nu la cea validată.

Această afirmaţie se bazează pe o interpretare literală eronată a alin. (5), care nu poate fi primită întrucât ea contravine unui principiu al finanţării POSDRU, cuprins în Ghidul solicitantului, conform căruia acest tip de cheltuieli (legate de managementul proiectului) trebuie să se încadreze într-un procent din valoarea eligibilă a proiectului.

A susţine că procentul cheltuielilor legate de managementul proiectului rămâne raportat la valoarea totală eligibilă estimată a contractului, independent de valoarea eligibilă validată înseamnă a nesocoti, în esenţa ei, ideea de raportare a acestui tip de cheltuieli, stabilite procentual, la valoarea totală eligibilă a proiectului.

Înţelesul prevederilor art. 3 alin. (5) din Contractul de finanţare, corect reţinut de instanţa de fond, este acela că, în cazul în care, la finalizarea perioadei de implementare a proiectului, valoarea totală eligibilă validată de AMPOSDRU/OIPOSDRU este mai mică decât valoarea totală eligibilă prevăzută la alin. (1), procentul de decontare a tipurilor de cheltuieli menţionate la alin. (3) şi (4) va fi raportat la valoarea totală validată de AMPOSDRU/OIPOSDRU.

Pentru toate aceste motive, constatând că nu sunt fondate criticile susţinute prin cele două recursuri, raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantele Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Societatea A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 4223 din 28 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 decembrie 2019.

GGC - LM