Suspension of execution of joint and several tax liability decision based on failure to specify debt period preceding associate status

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 20.11.2017 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat suspendarea executării deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 52064/12.09.2017, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 35/F-CONT din 25 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamantul A., privind suspendarea executării Deciziei nr. 52064/12.09.2017, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş - Serviciul Fiscal Municipal Curtea de Argeş şi s-a dispus suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 52064/2017 până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Recursul

Împotriva Sentinţei civile nr. 35/F-CONT din 25 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a susţinut că toate motivele invocate de reclamant în susţinerea cererii priveau fondul actului administrativ fiscal. În această situaţie, analizând cererea de suspendare a executării prin prisma dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004, instanţa legal învestită nu se poate apleca asupra fondului actului administrativ fiscal, ci va stabili doar dacă aparenţa dreptului este în favoarea reclamantului, cu referire la existenţa îndoielii serioase asupra legalităţii actului.

Referitor la condiţia existenţei cazului bine justificat, reţinută de către instanţa de judecată ca fiind îndeplinită, recurenta a susţinut că, într-adevăr, termenul scadent al obligaţiilor fiscale începea de la data de 25.10.2015, dar aceste obligaţii, respectiv prejudiciul reţinut în sarcina celor două persoane responsabile, provin din perioada 2011 - 2015 care include şi perioada în care reclamantul a avut calitatea de asociat.

De asemenea, a arătat recurenta că răspunderea solidară cu debitorul aflat în stare de insolvabilitate revine nu numai administratorului, ci şi oricăror alte persoane care, cu rea-credinţa, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

A mai arătat recurenta că reclamantul nu a făcut niciun fel de demersuri pentru a se asigura că obligaţiile fiscale ale societăţii sunt corect şi legal stabilite. De altfel, atitudinea sa este justificată de interesul personal derivat din calitatea de angajat al partenerului contractual, dovedit în cadrul procesului penal (Dosar nr. x/2016).

Referitor la paguba iminentă, nici aceasta condiţie nu este îndeplinită, având în vedere că imobilul "casa de locuit" nu ar putea fi urmărit pentru datoriile soţului decât cu respectarea prevederilor art. 818 C. proc. civ.

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 52064/12.09.2017, ca nefondată.

4. Apărările intimatului

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 52064/12.09.2017 emisă de pârâtă.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantului (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

Referitor la noţiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În speţă, soluţia de admitere a cererii de suspendare a fost motivată pe împrejurarea că obligaţiile de plată, astfel cum rezultă din conţinutul deciziei de angajare a răspunderii solidare, au fost structurate pe categorii de obligaţii fiscale datorate, fără a se arăta perioada pentru care se datorează. Or, reclamantul a avut calitatea de asociat în perioada 22.06.2005 - 08.02.2013, iar pârâta nu descrie, în mod concret sau prin împrejurări determinabile, faptele imputate reclamantului în privinţa unor obligaţii de plată al căror termen scadent a început să curgă la 25.10.2015.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că în mod corect a considerat instanţa de fond că angajarea răspunderii solidare a reclamantului pentru obligaţii fiscale de plată fără indicarea perioadei pentru care acestea sunt datorate şi pentru care termenul scadent indicat de pârâtă era intervenit după încetarea calităţii de asociat a reclamantului, poate fi reţinut ca argument juridic serios şi evident, aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut corect, în sensul îndeplinirii cerinţei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, având în vedere consecinţele produse de actul administrativ atacat, în considerarea valorii obligaţiilor de plată în cuantum de 2.876.749 RON şi caracterul executoriu al actului contestat, raportat la veniturile salariale ale celor doi soţi, de aproximativ 4.000 RON, care au în întreţinere şi un copil minor.

Înalta Curte reţine şi faptul că prezumarea de către instanţa de judecată a unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activităţii reclamantei se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, ca nefondat şi, în baza art. 453 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva Sentinţei civile nr. 35/F-CONT din 25 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimatul-reclamant A., cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2019.

GGC - GV