Judicial transfer request denied due to lack of reasoned consultative opinions and failure to apply comparative assessment of statutory criteria

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 25 aprilie 2019, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, anularea Hotărârii nr. 435 din 25 septembrie 2018 şi, în consecinţă, admiterea cererii de transfer de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

1.2. Sentinţa instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 160 din 5 iulie 2019, Curtea de Apel Cluj a admis cererea reclamantei, a anulat Hotărârea nr. 435 din 25 septembrie 2018 prin care s-a respins cererea de transfer formulată de reclamantă şi a obligat pârâtul la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul reclamantei de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului său, pârâta susţine că sentinţa civilă criticată este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., instanţa fondului făcând o greşită aplicare a prevederilor art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006.

Astfel, susţine recurenta că un prim aspect de nelegalitate a sentinţei atacate decurge din stabilirea, de către instanţa de fond, a ierarhiei criteriilor pentru soluţionarea cererilor de transfer, ierarhie ce nu este prevăzută de art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006.

În acest sens, fără temei legal, instanţa fondului a a stabilit fără nicio bază legală caracterul subsidiar al avizelor comunicate de parchetele implicate în procedura de transfer în raport de criteriile regulamentare, în condiţiile în care enumerarea de la art. 3 din Regulament nu este una exhaustivă şi nu există nicio normă care să prevadă această subsidiaritate la care face referire instanţa de fond.

Apreciind că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie şi nu automat un drept al solicitantului, recurenta arată că din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la transferul judecătorilor şi procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea instanţelor şi parchetelor.

Art. 3 din Regulamentul indicat nu prevede în mod exhaustiv criteriile avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer şi nu stabileşte o ordine de prioritate a acestora în funcţie de ordinea în care sunt prevăzute, revenind secţiei pentru judecători/procurori să evalueze aceste criterii prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.

Astfel, în exercitarea atribuţiei menţionate mai sus, Consiliul Superior al Magistraturii poate reţine ca fiind determinant un anumit criteriu pentru a stabili ordinea de prioritate a unor cereri de transfer formulate la acelaşi parchet.

Arată recurenta că în prezenta cauză criteriul determinat pentru respingerea cererii de transfer a reclamantei a fost avizul negativ transmis de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare.

Referitor la acest aviz, recurenta precizează faptul că deşi punctele de vedere ale parchetelor implicate nu sunt cuprinse în criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, acestea se solicită, în mod obligatoriu, de către Consiliu, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din acelaşi act normativ şi sunt relevante în adoptarea unei soluţii cu privire la cererile de transfer formulate de magistraţii procurori.

De asemenea, în cadrul cererilor de transfer, secţia pentru procurori nu realizează o analiză de legalitate şi temeinicie a avizelor comunicate de parchetele vizate de procedură, emiterea avizului fiind rezultatul exercitării unei atribuţii de către prim procurorul parchetului.

În speţă, se constată că lipsa avizului favorabil transferului ce trebuia acordat reclamantei de secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost avută în vedere la soluţionarea cererii de transfer prin coroborare cu celelalte criterii analizate de secţia pentru procurori, respectiv, situaţia ocupării tuturor posturilor la parchetul de unde se solicită transferul, situaţia vacanţei celor 3 posturi de execuţie la parchetul la care s-a solicitat transferul, încărcătura dosarelor/procuror şi încărcătura dosarelor/schemă la parchetul de unde se solicită transferul care în ambele cazuri a fost sub media naţională, vechimea în grad, precum şi toate motivele personale invocate de reclamantă. Pentru a aprecia asupra oportunităţii transferului reclamantei, secţia pentru procurori a analizat coroborat aceste criterii, apreciind, în mod corect, că cererea trebuie respinsă deoarece Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare a acordat aviz favorabil transferului altor trei procurori, B., C. şi D., cărora li s-au admis cererile de transfer.

Referitor la cel de al treilea motiv de nelegalitate invocat, ce ţine în esenţă de motivarea necorespunzătoare a actului administrativ atacat, apreciază recurenta că în mod nelegal instanţa de fond şi-a arogat atribuţiile secţiei pentru procurori şi a procedat la o analiză comparativă a cererilor de transfer formulate de alţi trei candidaţi cu cererea reclamantei prin prisma unor criterii pe care a considerat că ar fi trebuit avute în vedere în baza unei ierarhii care nu este prevăzută de lege.

În acest sens, recurenta apreciază că argumentele prezentate în Hotărârea nr. 435 din 25 septembrie 2018 a secţiei pentru procurori sunt coerente, clare şi lipsite de ambiguităţi sau de contradicţii, fiind în măsură să permită urmărirea raţionamentului care a condus la adoptarea acesteia.

De altfel, aşa cum o hotărâre judecătorească nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi, nici un act administrativ nu trebuie să analizeze toate aspectele considerate relevante de către petent dacă acestea nu sunt considerate a fi esenţiale pentru pronunţarea soluţiei de emitentul actului administrativ.

În concret, la motivarea hotărârii, secţia pentru procurori a avut în vedere următoarele aspecte:

Din analiza dosarului profesional, a rezultat că doamna A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, are gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal şi o vechime de 11 ani şi 4 luni în funcţia de procuror.

Conform evidenţelor direcţiei de resort, a rezultai că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, unitatea de parchet de la care s-a solicitat transferul, toate cele 10 posturi de procuror prevăzute în schema de personal (4 posturi de conducere şi 6 posturi de execuţie) erau ocupate, 1 procuror funcţionând peste schemă. La această unitate de parchet, în anul 2017, încărcătura dosarelor pe procuror a fost de 33 de dosare, comparativ cu media naţională de 115 dosare.

La Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, unitatea de parchet la care s-a solicitat transferul, din cele 16 posturi de procuror prevăzute în schemă (5 posturi de conducere şi 11 posturi de execuţie), sunt ocupate 9 posturi (1 post de conducere şi 8 posturi de execuţie), fiind vacante 4 posturi de conducere şi 3 posturi de execuţie.

Prin Adresa nr. x din 21 septembrie 2018 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare s-a comunicat faptul că din cele 32 de posturi de procuror militar vacante la nivelul parchetelor militare sunt finanţate 28 de posturi.

S-a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj au emis avize favorabile în legătură cu cererea de transfer formulată, iar Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare a avizat favorabil pentru Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj alte 3 cereri de transfer, însă nu şi pe cea a doamnei procuror A.

La soluţionarea cererii de transfer, formulată de doamna A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, secţia pentru procurori a avut în vedere faptul că pentru Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, unitate de parchet la care există 3 posturi de execuţie vacante, au fost formulate 8 astfel de cereri.

Analizând concomitent cele 8 cereri de transfer, prin raportare la vechimea în funcţie, la unitatea de parchet la care funcţionează, la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 6 din Ordinul MapN nr. M 124/2017, la avizele unităţilor de parchet implicate, dar şi la volumul de activitate, secţia pentru procurori a apreciat întemeiate cererile formulate de domnii procurori B., C. şi D., celelalte cereri fiind respinse, inclusiv cererea de transfer în funcţia de procuror militar formulată de reclamantă.

De asemenea, contrar celor reţinute de instanţa de fond şi susţinerilor reclamantei privind excluderea de plano a motivelor personale şi abordarea în mod speculativ a avizelor date de parchetele implicate, recurenta susţine că motivele personale au fost analizate de secţie, acestea nefiind singurele criterii regulamentare avute în vedere şi nu există nicio împrejurare pentru care să se acorde prioritate exclusiv acestor criterii. Acest aspect reiese chiar din cuprinsul hotărârii atacate unde se specifică ceea ce s-a avut în vedere de către secţie la soluţionarea cererii, fără a fi ignorate motivele personale invocate de contestatoare.

În consecinţă, în raport de toate argumentele prezentate în cuprinsul cererii de exercitare a căii de atac, recurenta susţine că în mod greşit a reţinut prima instanţă că actul atacat a fost emis cu exces de putere, astfel că solicită casarea sentinţei civile criticate, rejudecarea cauzei şi respingerea contestaţiei reclamantei.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând recursul de faţă, Înalta Curte constată că este nefondat, nefiind demonstrată incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că intimata reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie formulată împotriva Hotărârii secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 435 din data de 25.09.2018, prin care a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. privind transferul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

Soluţionând contestaţia reclamantei, Curtea de Apel Cluj a constatat că este întemeiată, astfel că a anulat Hotărârea nr. 435 din data de 25 septembrie 2018 şi a obligat pârâtul la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul reclamantei de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că actul atacat este nelegal întrucât criteriul determinant invocat pentru respingerea cererii de transfer şi anume lipsa avizului secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate justifica soluţia adoptată prin hotărârea contestată, aceste avize nefiind prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor drept criterii de analiză a cererilor de transfer.

Totodată, instanţa fondului reţine că avizele unităţilor de parchet implicate au în orice caz un caracter consultativ şi nu conform iar acestea ar trebui să constituie repere pentru analizarea cererilor de transfer numai în subsidiar, când există o similaritate a cererilor de transfer în privinţa criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulamentul mai sus menţionat.

Nu în ultimul rând, instanţa fondului subliniază şi lipsa de consecvenţă cu privire la aprecierea relevanţei avizelor de către pârât, subliniind faptul că unul din procurorii care a obţinut transferul prin Hotărârea nr. 435 din data de 25 septembrie 2018 respectiv domnul procuror B. avea aviz nefavorabil de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad.

În fine, instanţa fondului reţine că pârâta deşi învederează că la soluţionarea cererilor de transfer secţia pentru procurori a realizat o analiză coroborată a tuturor criteriilor prevăzute de Regulamentul comun şi de Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, pentru aprecierea asupra oportunităţii cererilor de transfer, nu a indicat în mod concret criteriul avut în vedere cu privire la situaţia reclamantei A., de natură a determina respingerea cererii sale de transfer.

În acest sens, unul dintre cele mai importante criterii, cel referitor la volumul de activitate al parchetului de la care se solicită transferul, este cu prisosinţă îndeplinit, transferul său nefiind de natură a atrage dezechilibre. Dimpotrivă, celelalte cereri privesc unităţi de parchet mult mai încărcate. De asemenea, vechimea sa în magistratură este cea mai mare, iar vechimea efectivă la parchetul de unde solicită transferul o plasează cel puţin înaintea unui alt procuror.

Faţă de aceste considerente, pe larg dezvoltate în cuprinsul sentinţei civile nr. 160 din 5 iulie 2019, curtea de apel a admis acţiunea reclamantei, în sensul celor mai sus arătate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Consiliul Superior al Magistraturii, apreciind, pentru motivele expuse în rezumat mai sus, că hotărârea este dată cu greşita aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, făcând trimitere la prevederilor art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor.

Contrar celor susţinute de recurenta pârâtă, Înalta Curte constată că sentinţa civilă criticată în prezenta cale de atac reflectă o corectă aplicare a normelor de drept material incidente în speţă.

În acord cu cele arătate de recurenta pârâtă, instanţa fondului reţine că la soluţionarea cererilor de transfer trebuie avute în vedere criteriile menţionate de art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006, fără a exista o ordine de prioritate, oricare dintre acestea putând fi, într-un anumit caz concret, criteriul decisiv pentru admiterea/respingerea cererii.

Sub acest aspect, se constată că judecătorul fondului a procedat la analiza punctuală şi comparativă a modalităţii de îndeplinire a criteriilor art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006 în privinţa tuturor solicitărilor de transfer analizate de secţia pentru Procurori în data de 25 septembrie 2018, analiză ce se impune din perspectiva faptului că a existat un concurs de cereri de transfer la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

Astfel, în privinţa volumului de activitate al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora, judecătorul fondului reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, unitatea de parchet de la care reclamanta a solicitat transferul, erau ocupate toate cele 10 posturi de procuror prevăzute în schema de personal, 1 procuror cu funcţie de execuţie funcţionând peste schemă.

În anul 2017, încărcătura dosarelor pe procuror a fost de 33 dosare, în comparaţie cu media naţională de 115 dosare.

Comparativ, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, de unde provine dl. procuror D., a cărui cerere a fost admisă, erau vacante 2 posturi de execuţie din cele 7 posturi de procuror prevăzute în schema de personal.

În anul 2017, încărcătura dosarelor pe procuror a fost de 912 faţă de media naţională de 1316 dosare.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, de unde provine dl. procuror C., era vacant un post de execuţie din cele 19 posturi de procuror prevăzute în schema de personal, iar încărcătura dosarelor pe procuror a fost în anul 2017 de 953 dosare, în comparaţie cu media naţională de 1316 dosare.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, de unde provine dl. procuror B., al treilea a cărui cerere a fost admisă, era vacant un post de execuţie din cele 12 posturi de procuror prevăzute în schema de personal, iar încărcătura dosarelor pe procuror a fost de 1653 dosare, comparativ cu media naţională de 1316 dosare.

Astfel, volumul de activitate al unităţii de parchet de la care a solicitat reclamanta transferul este cel mai redus faţă de celelalte menţionate, schema de personal era aici completă (chiar depăşită), în vreme ce la celelalte unităţi de parchet erau declarate posturi vacante.

De asemenea, încărcătura dosarelor pe procuror era considerabil mai mică la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, comparativ cu toate celelalte. În vreme ce aici încărcătura pe procuror era sub 30% faţă de media naţională, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin era de cca 69%, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea de cca 72%, iar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad era de 125%. Dezechilibrul este vădit, transferul reclamantei neafectând activitatea parchetului, în vreme ce la celelalte unităţi de parchet activitatea va fi afectată simţitor.

Cât priveşte dificultăţile de ocupare, nu s-a susţinut că parchetul de la care provine reclamanta nu ar fi atractiv.

La parchetul la care s-a solicitat transferul situaţia era identică pentru toţi solicitanţii. Abordarea comparativă a cererilor de transfer trebuia, însă, în opinia instanţei fondului, să evidenţieze impactul admiterii unei cereri de transfer în detrimentul altora, să se schiţeze o privire de ansamblu cu privire la buna funcţionare a unităţilor de parchet implicate.

Verificând vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror, judecătorul fondului reţine că reclamanta avea la momentul formulării cererii vechimea cea mai mare în funcţia de procuror, respectiv 11 ani şi 4 luni, comparativ cu vechimea de 10 ani şi 2 luni a dl. procuror D., 8 ani şi 7 luni a dl. procuror C. şi respectiv 7 ani şi 5 luni a dl. procuror B.

Referitor la vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul, din tabelul depus de pârât la dosar reiese că reclamanta a funcţionat efectiv 1 an şi 2 luni la parchetul de la care solicită transferul. Comparativ, dl. procuror D. avea o vechime la respectivul parchet de 4 ani şi 2 luni, dl. procuror B. 2 ani şi 2 luni, dar dl. procuror C. de doar 2 luni.

Vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul: la momentul discutării cererii de transfer, reclamanta avea o vechime de 4 ani şi 9 luni în gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal, dl. procuror D. avea grad de PCA de 8 luni, iar dl. procuror C. şi dl. procuror B. grad de PT de 2 ani şi 3 luni.

Cât priveşte specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerinţele acesteia, nu s-au consemnat aspecte de natură a-i diferenţia pe cei 8 procurori care au solicitat să fie transferaţi la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

Şi criteriul referitor la domiciliul solicitantului era îndeplinit de reclamantă, care locuieşte în municipiul Cluj-Napoca, unde deţine o locuinţă proprietate personală, iar în privinţa criteriului reprezentat de distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia, reclamanta a specificat că distanţa dintre domiciliul său şi locul de muncă este de cca 90 km, dus-întors însemnând cca 180 km pe zi, iar timpul afectat navetei este de cca 3,5 - 4 ore pe zi. Naveta o efectuează cu autoturismul proprietate personală, drumul dintre Cluj-Napoca şi Zalău se desfăşoară pe o şosea cu o singură bandă pe sens, iar zona (Dealul Meseşului) este renumită prin ceaţă frecventă şi înzăpeziri. În virtutea acestui fapt, reclamanta este nevoita sa se deplaseze cea 4000 km pe lună.

În consecinţă, instanţa fondului a apreciat că este demonstrată, pe de o parte, întrunirea de către reclamantă a acestor criterii, dar şi lipsa unei analize comparative a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la procurorii care solicitau transferul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

Raportat la cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că sentinţa civilă criticată demonstrează o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006.

Cât priveşte problema avizului unităţilor implicate, astfel cum a reţinut şi instanţa fondului, Înalta Curte constată că punctul de vedere menţionat de art. 2 alin. (3) din Regulamentul anterior menţionat nu se regăseşte printre criteriile avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer.

Cu toate acestea, nu se poate face abstracţie, de plano, de punctele de vedere reglementate prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006, aceste puncte de vedere fiind similare unor avize cu caracter consultativ, operaţiuni administrative prealabile emiterii actului administrativ şi menite a ajuta autoritatea solicitantă să-şi fundamenteze decizia pentru care solicită avizarea.

În acord cu recurenta pârâtă, Înalta Curte constată că nu există nicio dispoziţie care să instituie o ierarhie a criteriilor relevante pentru soluţionarea cererilor de transfer ori a uneia între acestea criterii şi concluziile exprimate în punctele de vedere transmise de instanţele sau parchetele implicate în transfer, de unde şi concluzia că este greşită aprecierea instanţei fondului asupra caracterului subsidiar al avizelor, însă o atare concluzie nu are nicio relevanţă în aprecierea legalităţii sentinţei civile recurate pentru următoarele două motive.

Un prim aspect ce se impune a fi subliniat este acela că punctul de vedere, fiind similar unui aviz consultativ, trebuie să fie motivat, cerinţă inerentă atât actelor administrative cât şi operaţiunilor ce stau la baza emiterii acestora şi, în contextul cauzei, o atare cerinţă se impune cu atât mai mult cu cât instanţele sau unităţile de parchet implicate în procedurile de transfer nu pot acţiona discreţionar, neavând drept de dispoziţie asupra posturilor din organigramă.

Or, din cuprinsul punctului de vedere transmis la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare rezultă, în ceea ce priveşte Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, exprimarea acordului cu privire la soluţionarea cererilor de transfer formulate de domnii procurori C., D. şi B., fără a cuprinde nicio motivare în legătură cu opţiunea exprimată şi cu atât mai puţin pe marginea refuzului implicit de avizare favorabilă a cererii reclamantei.

În al doilea rând, aşa cum a observat şi instanţa fondului, dacă recurenta pârâtă a considerat determinant avizul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare nu rezultă în niciun mod care au fost resorturile autorităţii pentru a nu trata de o manieră similară şi avizul negativ exprimat faţă de un alt solicitant de transfer, respectiv avizul emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad pentru cererea de transfer formulată de domnul procuror B..

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu este incident în cauză motivul de casare invocat de recurenta pârâtă, nefiind demonstrată greşita aplicare ori încălcarea, de către prima instanţă, a normelor de drept material incidente speţei.

Văzând şi dispoziţiile art. 451 - 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta pârâtă la plata sumei de 1.883,6 RON către intimata-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport pentru termenul de judecată din 6 februarie 2020 şi onorariu avocaţial.

Înalta Curte va respinge cererea intimatei reclamante cu privire la obligarea recurentei pârâte şi la plata cheltuielilor de deplasare aferente termenului din 24 octombrie 2019, acestea neavând caracter necesar, cât timp la termenul respectiv a fost soluţionată o cerere de preschimbare a termenului de judecată pentru care părţile nu au fost citate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori împotriva Sentinţei nr. 160 din 5 iulie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 1.883,6 RON către intimata-reclamantă A. reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 februarie 2020.

GGC - LM