Constitutionality of unilateral concession contract termination by county president versus council resolution requirement

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată în Dosarul nr. x/2016 (aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, şi având ca obiect recursul declarat de reclamanta UAT Judeţul Tulcea prin Consiliul Judeţean Tulcea şi recursul incident declarat de pârâta A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 1000 din 19 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Tulcea), recurenta-pârâtă A. SRL a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept cu privire la modul de interpretare a prevederilor art. 91 alin. (4) lit. a) şi art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi ale art. 8 din Legea nr. 219/1998.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea recurentei-pârâte A. SRL de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Împotriva încheierii din 23 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta A. SRL.

Examinând cererea de recurs prin prisma dispoziţiilor incidente, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte constată că, calea de atac exercitată în cauză nu este prevăzută de lege.

În fapt, prin încheierea din 23.01.2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea recurentei-pârâte A. SRL de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, iar împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta A. SRL.

Înalta Curte constată că, în raport de dispoziţiile art. 520 alin. (1) din C. proc. civ., calea de atac exercitată în cauză nu este prevăzută de lege.

Conform prevederilor art. 520 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor."

Din textul legal sus citat rezultă că încheierea pronunţată nu poate fi atacată nici cu apel şi nici cu recurs.

Or, potrivit art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva încheierii atacate, pe de o parte pentru că aceasta a fost îndreptată împotriva unei încheieri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar, pe de altă parte, deoarece calea de atac formulată de recurent nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 520 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca inadmisibil, ţinând seama şi de prevederile art. 499 din acelaşi cod.

Prin Decizia civilă nr. 348/CA din 11 martie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de recurenta reclamantă UAT judeţul Tulcea prin Consiliul Judeţean Tulcea în contradictoriu cu intimata pârâtă A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 1000 din 19 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosar nr. x/2016, a casat în tot hotărârea recurată şi, rejudecând: a admis acţiunea, a constatat rezilierea de plin drept a contractului de concesiune nr. x/29.01.1999 încheiat între Consiliul Judeţean Tulcea, în calitate de concedent, şi A. SRL, în calitate de concesionar, a obligat pârâta A. SRL la predarea către reclamantă a bunurilor ce au făcut obiectul contractului de concesiune, a respins ca nefondat recursul incident declarat de recurenta pârâtă A. SRL, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, a obligat intimata pârâtă la plata către recurenta reclamantă a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în recurs, a respins ca nefondată cererea recurentei reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de expert parte.

Împotriva Deciziei nr. 348 din 11 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a declarat recurs pârâta A. SRL solicitând admiterea recursului, casarea în parte a Deciziei nr. 348 din 11 martie 2019 în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi înaintarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată în dosar către Curtea constituţională.

În opinia recurentei, se impune admiterea cererii de sesizare în sensul că art. 91 alin. (4) lit. a) şi art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că decizia privind încetarea unui contract de concesiune prin reziliere convenţională/judiciară ar avea un regim juridic distinct faţă de decizia de încheiere a unui contract de concesiune, respectiv dacă ar putea fi luată direct de preşedintele consiliului judeţean, fără o hotărâre a consiliului judeţean constituit în for decizional.

Recurenta apreciază că prevederile ce fac obiectul excepţiei invocate în faţa Curţii de Apel Constanţa sunt constituţionale numai în măsura în care ar fi interpretate în sensul că încetarea unui contract de concesiune, inclusiv prin reziliere, poate fi decisă exclusiv de concedentul care a decis încheierea contractului de concesiune, respective de consiliul judeţean. Nu se poate accepta că decizia de încetare a contractului să poată fi luată în lipsa condiţiilor de cvorum şi majoritate prevăzute de lege, respective doar prin decizia unilaterală a preşedintelui consiliului judeţean.

În concluzie, prin prisma principiilor constituţionale, încetarea unui contract de concesiune nu s-ar putea decide direct de către preşedintele consiliului judeţean, ci numai de organul deliberativ şi decizional al judeţului. Consiliul judeţean în calitate de concedent are legitimitate şi poate adopta decizii doar cu respectarea cvorumului şi a majorităţii prevăzute de lege, iar nu prin intermediul preşedintelui consiliului şi prin urmare, decizia de a înceta un contract trebuie adoptată în for decizional.

Examinând cererea de recurs prin prisma dispoziţiilor incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În cauză, sunt îndeplinite aceste cerinţe, respectiv dispoziţiile invocate au legătură cu obiectul cauzei - art. 91 şi art. 123 din Legea nr. 215/2001 sunt dispoziţii legale pe care A. îşi întemeia apărările substanţiale în Dosarul nr. x/2016, apărări contestate de UAT Consiliul Judeţean Tulcea şi argumente care au stat la baza sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

De asemenea, excepţia vizează o dispoziţie dintr-o lege, respectiv dispoziţiile art. 91 alin. (4) lit. a) şi art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 prin raportare la art. 120 şi art. 122 din Constituţie în legătură cu care Curtea Constituţională nu a pronunţat o decizie prin care să fi constatat anterior neconstituţionalitatea textului vizat de recurentă.

În ceea ce priveşte legătura dintre excepţia invocată şi cauza dedusă judecăţii, se apreciază că, condiţia de admisibilitate care trebuie îndeplinită pentru ca instanţa să poată sesiza Curtea Constituţională este ca legea, ordonanţa sau dispoziţiile din acestea să aibă legătură cu soluţionarea litigiului, condiţie care este îndeplinită.

În referire la excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentă, Înalta Curte opinează asupra caracterului său nefondat, astfel:

Recurenta apreciază că dispoziţiile legale prevăzute de art. 91 alin. (4) lit. a) şi art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, prin raportare la art. 120 şi art. 122 din Constituţie sunt neconstituţionale, întrucât prevăd că manifestarea de voinţă a consiliului judeţean la încheierea unul contract de concesiune se va exprima sub forma unei hotărâri a consiliului judeţean adoptată cu cvorumul şi majoritatea prevăzută de lege, însă nu prevăd care este forma de exteriorizare a voinţei consiliului judeţean atunci când decide încetarea unilaterală sau rezilierea unui contract de concesiune sau dacă o astfel de manifestare de voinţă poate aparţine unui singur membru al consiliului judeţean.

Din pricina acestei lacune legislative, în prezenta cauză, prima instanţă a apreciat că pentru încetarea unui contract de concesiune nu ar fi necesară adoptarea unui hotărâri de către consiliul judeţean cu cvorumul şi majoritatea prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că, nu se invocă aspecte de neconstituţionalitate, ci omisiuni din acte normative, vidul legislativ neputând fi înlăturat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele arătate, constatând că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 348/CA din 11 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi va dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (4) lit. a) şi art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 348/CA din 11 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (4) lit. a) şi art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. SRL împotriva încheierii din 23 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 decembrie 2019.

GGC - OB