Tax restitution jurisdiction: individual versus cumulative valuation of related claims for determining material competence under Law 554/2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 decembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti- Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, solicitând instanţei: anularea deciziilor de respingere a cererilor de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget formulate de reclamante, respectiv:

Decizia DGAFCM nr. x din 21 martie 2018, comunicată pe 5 aprilie 2018, prin care s-a respins cererea de restituire a contribuţiei plătite nedatorat de către A., precum şi Decizia DGAFCM nr. x din 21 martie 2018, comunicată pe 5 aprilie 2018, prin care s-a respins cererea de restituire a contribuţiei plătite nedatorat de către B. (denumite colectiv "Deciziile de respingere a cererilor de restituire"); anularea deciziilor privind soluţionarea contestaţiilor formulate în numele reclamantelor împotriva deciziilor de respingere a cererilor de restituire a sumelor de la buget sau acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, respectiv:

Decizia DGAFCM (Serviciul Evidenţa Analitică pe Plătitori 1) nr. x din 14 iunie 2018 privind soluţionarea contestaţiei formulate în numele A., înregistrate la Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti sub nr. x din 25 mai 2018, împotriva Deciziei de respingere a cererii de restituire a sumelor de la bugetul de stat nr. x din 21 martie 2018 şi, Decizia DGAFCM (Serviciul Evidenţa Analitică pe Plătitori 1) nr. x din 14 iunie 2018 privind soluţionarea contestaţiei formulate de B., înregistrate la Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti sub nr. x din 25 mai 2018, împotriva Deciziei de respingere a cererii de restituire a sumelor de la bugetul de stat nr. x din 21 martie 2018 (ambele denumite colectiv "Deciziile de respingere a contestaţiilor"); recunoaşterea drepturilor reclamantelor şi obligarea pârâtei D.G.A.F.C.M. la restituirea sumelor achitate nedatorat cu titlu de contribuţie clawback pentru trimestrele I şi II ale anului 2012, respectiv, 1.835.649,67 RON, corespunzând sumelor plătite nedatorat de către A. cu titlu de contribuţie clawback în perioada arătată, şi, 1.259.739,44 RON, corespunzând sumelor plătite nedatorat de către B. cu titlu de contribuţie clawback în perioada arătată, precum şi obligarea pârâtei D.G.A.F.C.M. la plata dobânzilor datorate către reclamante pentru sumele plătite nedatorat de fiecare dintre acestea, în temeiul art. 182 din Codul de procedură fiscală, începând cu data plăţii lor efective şi până la data restituirii sumelor de către pârâtă, cu obligarea pârâtei D.G.A.F.C.M. la plata tuturor cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea cauzei.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1). Prin Sentinţa civilă nr. 1762 din 21 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat cauza privind pe reclamantele A. şi B. şi pârâtul M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P.B Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea a reţinut, în esenţă, că, în raport de dispoziţiile art. 10 (1) din Legea 554/2004, contrar celor susţinute de către reclamantă, la stabilirea competenţei într-o cauză ce priveşte un act administrativ având ca obiect un impozit, taxă, contribuţie sau datorie vamală, criteriul relevant îl constituie exclusiv cuantumul sumelor contestate, şi nu poziţia autorităţii emitente şi, reţinând în speţă incidenţa criteriului valoric, astfel cum acesta a fost statuat de dispoziţiile art. 10 (1) din Legea 554/2004, a constatat că aparţine Tribunalului competenţa de soluţionare a acesteia, fiecare din actele contestate având o valoare mai mică de 3.000.000 RON.

2.2). La data de 04 septembrie 2019, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, iar prin Sentinţa civilă nr. 7134 din 25 octombrie 2019, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de instanţă din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

Pentru a se pronunţa astfel, analizând aspectul competenţei materiale a instanţei, Tribunalul a reţinut că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a stabilit, prin dispoziţiile art. 10, competenţa materială de soluţionare a cauzelor în raport de două criterii şi anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora, în cauză fiind avut în vedere cel de-al doilea criteriu.

Tribunalul a mai reţinut faptul că, deciziile mai sus menţionate şi pe cale de consecinţă cuantumul litigiului cu care reclamanţii au învestit instanţa de judecată, depăşesc limita de 3.000.000 RON stabilită în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât aplicarea criteriului valoric trebuie făcută prin însumarea tuturor creanţelor înscrise în actele contestate, acţiunea trebuind a fi privită ca având un obiect unic, respectiv recuperarea sumei de 3.095.389,11 RON.

Un argument în plus în sensul celor reţinute a apreciat Tribunalul că îl reprezintă atât hotărârea pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. x/05.12.2014, în soluţionarea unui conflict negativ de competenţă cât şi soluţia însuşită în cadrul Întâlnirii preşedinţilor secţiilor de contencios administrativ şi fiscal de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi curţile de apel (anul 2016) asupra problemei de drept reprezentată de competenţa materială a instanţei de contencios administrativ, în funcţie de criteriul valoric al creanţei fiscale, anume criteriul valoric are în vedere obligaţiile fiscale privite în mod cumulativ, în raport de întreaga sumă în litigiu.

S-a mai reţinut că potrivit art. 96 pct. 1 din C. proc. civ. "curţile de apel judecă în primă instanţă cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal potrivit legii speciale", iar art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosului administrativ stabileşte în sarcina secţiilor de contencios administrativ ale Curţilor de apel competenţa de soluţionare a litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON.

Aşadar, s-a apreciat că aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal - competenţa de soluţionare a litigiului, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) din Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente material să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, stabilind competenţa soluţionării acesteia în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speţă, reclamantele A. şi B. au formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti- Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, contestaţie împotriva Deciziei DGAFCM nr. x din 21 martie 2018 şi împotriva Deciziei DGAFCM nr. x din 21 martie 2018, prin care s-au respins cererile de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget formulate de reclamante, respectiv, 1.835.649,67 RON, şi, 1.259.739,44 RON.

Actele atacate au fost emise în temeiul dispoziţiilor art. 168 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, fiind supuse căii de atac prevăzute de art. 213 alin. (13) din acelaşi act normativ, anume contestaţie la instanţa de contencios administrativ competentă.

În temeiul normei de trimitere, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competente, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut, în mod unitar, că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:

- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.

Decizia nr. x din 21 martie 2018 şi Decizia nr. x din 21 martie 2018, contestate în speţa de faţă, ambele emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, privesc respingerea cererilor de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget formulate de reclamante şi, ca atare, fac parte din categoria actelor administrative "care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora", în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Se mai reţine faptul că, în cauză, au incidenţă şi prevederile art. 98 şi art. 99 alin. (2) din C. proc. civ. care, cuprinse în Titlul III al C. proc. civ., referitor la "Competenţa instanţelor", reglementează modul de determinare a valorii obiectului cererii de chemare în judecată, relevant pentru stabilirea instanţei judecătoreşti competente într-un litigiu.

Astfel, dispoziţiile art. 98 alin. (1) din C. proc. civ., din Titlul III al C. proc. civ., referitor la "Competenţa instanţelor", prevăd: "Competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere". Alin. (2) al aceluiaşi art. prevede că: "Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei, şi nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii".

Potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt".

Este de observat că, prin soluţia adoptată în noua reglementare, legiuitorul se îndepărtează, parţial, de doctrină, care a preconizat, în condiţiile vechiul cod, soluţia cumulării valorii cererilor în cazul în care cererile au o cauză comună, provenind din unul şi acelaşi raport juridic substanţial.

Astfel, legiuitorul exclude determinarea competenţei pe baza valorii totale a cererilor principale ale reclamantului, din moment ce întrevede posibilitatea ca respectivele capete de cerere să fie în competenţa unor instanţe de grade diferite; dacă valoarea tuturor pretenţiilor s-ar fi însumat, ar fi existat o singură instanţă competentă.

Prin urmare, în speţa pendinte, câtă vreme prin demersul judiciar reclamantele au solicitat atât restituirea sumelor achitate nedatorat cu titlu de contribuţie clawback pentru trimestrele I şi II ale anului 2012, respectiv, 1.835.649,67 RON, corespunzând sumelor plătite nedatorat de către A. cu titlu de contribuţie clawback în perioada arătată, şi, 1.259.739,44 RON, corespunzând sumelor plătite nedatorat de către B. cu titlu de contribuţie clawback în perioada arătată, care se constituie în capete principale ale cererii de chemare în judecată, având aceeaşi cauză şi aflate în strânsă legătură, stabilirea instanţei competente nu se face în funcţie de valoarea cumulată a tuturor pretenţiilor, ci ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Faţă de cele de mai sus, se reţine, astfel, faptul că în acţiunea de faţă deciziile contestate privesc creanţe inferioare valorii de 3.000.000 RON prevăzute de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care, Înalta Curte constată că instanţa competentă material să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, şi,

În consecinţă, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) din C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Temeiul legal al soluţiei

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa materială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantele A. şi B. şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti- Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2019.

GGC - OB