Salary calculation for DNA desk chiefs under Law No. 153/2017: applicability of adjunct chief prosecutor indemnity versus executive officer base salary

Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtă Direcţia Naţională Anticorupţie, anularea Ordinului nr. 13/25.01.2019 al Procurorului şef adjunct al D.N.A., respectiv prevederile art. 2 din ordinul contestat, respectiv modalitatea de stabilire şi cuantumul salariului funcţiei de bază pentru funcţia de şef birou în cadrul acestei unităţi de parchet (funcţie în care a fost numit începând cu data de 15 octombrie 2011) şi a Ordinului nr. 35/12.02.2019 al Procurorului şef adjunct al D.N.A. se soluţionare a contestaţiei.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 246 din 10 iunie 2019, a anulat Ordinul nr. 35/12.02.2019 de soluţionare a contestaţiei şi în parte Ordinul nr. 13/25.01.2019, în ceea ce priveşte art. 2 paragraful 1 şi a obligat pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie să emită un nou ordin prin care să stabilească indemnizaţia de încadrare a reclamantului la nivelul indemnizaţiei de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, conform art. 22 alin. (3) din Anexa 5 la Legea nr. 153/2017.

Totodată, a obligat pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie să plătească reclamantului eventualele diferenţe salariale dintre indemnizaţia efectiv încasată, astfel cum a fost stabilită prin Ordinul nr. 13/25.01.2019, şi indemnizaţia stabilită potrivit art. 22 alin. (3) din Anexa 5 la Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2019 şi până la data emiterii noului ordin.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului său, pârâta arată, în esenţă, că prin sentinţa civilă criticată instanţa fondului a acordat reclamantului indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, deşi reglementările legii salarizării stabilesc explicit că această majorare cu privire la vechimea în funcţia de conducere a procurorilor nu se acordă în cazul ofiţerilor de poliţie judiciară şi a specialiştilor DNA.

În ceea ce priveşte primul motiv de casare, recurentul pârât susţine că prima instanţă a făcut o confuzie majoră, întrucât reclamantul beneficiază deja, chiar prin ordinul nr. 13/25.01.2019, de indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie.

Ceea ce a solicitat reclamantul este majorarea indemnizaţiei în funcţie de vechimea în această funcţie de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, întrucât la acest moment este limitată la 0-3 ani, prin lege.

Instanţa de fond nu a făcut nicio trimitere la această împrejurare, lipsind considerentele pro sau împotriva acestei cereri.

Practic, prin sentinţa civilă atacată, instanţa fondului a statuat o situaţie de fapt care există deja, aşa încât în dispozitiv există şi o contradicţie între admiterea acţiunii şi obligarea DNA la plata a ceea ce reclamantul deja încasează.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul pârât susţine că instanţa fondului a făcut o greşită aplicare a prevederilor din Anexa V din Legea nr. 153/2017.

În esenţă, recurentul pârâta arată că la emiterea ordinului contestat de reclamant în cauza de faţă au fost avute în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (3) teza I din Anexa V la Legea nr. 153/2017, unde se prevede expres că salariul de bază pentru poliţiştii judiciari şi specialiştii DNA se stabileşte conform Cap. I lit. B) nr. crt. 4.

Prin trimiterea generică la Cap. I lit. B) nr. crt. 4 legiuitorul a dorit asimilarea cu salariul unui procuror cu grad de judecătorie cu vechimea în muncă (gradaţie) stabilită pe orizontală şi cu vechimea în funcţie stabilită pe verticală, prevederi ce trebuie coroborate cu nota de subsol care la pct. 1 prevede "Prin "vechime în funcţie", în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie".

Din interpretarea acestor texte rezultă că legiuitorul a dorit stabilirea salariului unui ofiţer de poliţie judiciară DNA/DIICOT numai în funcţie de vechimea în muncă (pe orizontală), adică cel prevăzut în rubrica "bază 0-3 ani".

Ofiţerii de poliţie judiciară, fiind funcţionari publici (cu statut special) au beneficiat şi beneficiază în anul 2019 după principiul "similar în plată" pentru funcţii, grad, gradaţii egale şi aceleaşi condiţii de muncă, de sporul de stabilitate, adică sporul care se acordă pentru vechimea continuă în aceeaşi instituţie (spor acordat la 2, 3, 4, 5, 6, 7 ani vechime în aceeaşi unitate în procent de 5%, 8%, 11%, 14%, 17% şi 20%»), ceea ce demonstrează că legiuitorul nu a dorit să "asimileze" cele două funcţii (magistrat şi ofiţer de poliţie judiciară DNA/DIICOT), ci numai să echivaleze salariile de bază ale ofiţerilor de poliţie judiciară, dar cu limitarea la salariul de bază al unui procuror cu grad de judecătorie, în funcţie de gradaţia corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă.

Totodată, recurentul pârât arată că în speţe similare, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamanţilor, astfel că pentru toate aceste considerente, pe larg dezvoltate în cererea de recurs, solicită casarea hotărârii, rejudecarea cauzei şi respingerea acţiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul de faţă, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge în consecinţă.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că intimatul reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea Ordinului nr. 13/25.01.2019 al Procurorului şef adjunct al D.N.A., respectiv prevederile art. 2 din ordinul contestat, respectiv modalitatea de stabilire şi cuantumul salariului funcţiei de bază pentru funcţia de şef birou în cadrul acestei unităţi de parchet (funcţie în care a fost numit începând cu data de 15 octombrie 2011) şi a Ordinului nr. 35/12.02.2019 al Procurorului şef adjunct al D.N.A. se soluţionare a contestaţiei.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 246 din 10 iunie 2019, a anulat Ordinul nr. 35/12.02.2019 de soluţionare a contestaţiei şi în parte Ordinul nr. 13/25.01.2019, în ceea ce priveşte art. 2 paragraful 1 şi a obligat pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie să emită un nou ordin prin care să stabilească indemnizaţia de încadrare a reclamantului la nivelul indemnizaţiei de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, conform art. 22 alin. (3) din Anexa 5 la Legea nr. 153/2017.

Totodată, a obligat pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie să plătească reclamantului eventualele diferenţe salariale dintre indemnizaţia efectiv încasată, astfel cum a fost stabilită prin Ordinul nr. 13/25.01.2019, şi indemnizaţia stabilită potrivit art. 22 alin. (3) din Anexa 5 la Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2019 şi până la data emiterii noului ordin.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că emitentul ordinului nr. 13/25.01.2019 a aplicat greşit prevederile Anexei nr. V din Legea nr. 153/2017, acţiunea reclamantului fiind admisă pentru considerentele arătate în cuprinsul sentinţei civile nr. 246 din 10 iunie 2019.

Astfel cum rezultă din cele mai sus prezentate, o primă critică a recurentului pârât la adresa hotărârii atacate este grefată pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., concluzie la care recurentul a ajuns pentru că, potrivit propriei sale aprecieri, în dispozitiv ar exista o contradicţie între admiterea acţiunii şi obligarea DNA la plata a ceea ce reclamantul deja încasează.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este casabilă hotărârea ce nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, apreciind recurentul pârât că în cauză este incidentă ipoteza existenţei unor motive contradictorii.

În practica instanţelor de control judiciar s-a reţinut constat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., atunci când există o contradicţie între soluţia pronunţată şi considerentele ce stau la baza acestea sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei.

Se poate lesne observa faptul că niciuna din ipotezele anterior menţionate nu se regăseşte în speţă, nefiind nicăieri statuat în cuprinsul considerentelor sentinţei atacate faptul că reclamantul ar beneficia de indemnizaţia pretinsă, pentru a se stabili că soluţia de admitere a acţiunii este redundantă.

În consecinţă, Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentului pârât la adresa legalităţii sentinţei civile nr. 246 din 10 iunie 2019 din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Aceeaşi concluzie rezultă şi cu privire la cel de al doilea motiv de casare, hotărârea atacată reflectând o corectă aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, reprezentate de Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017.

Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Anexa V la Legea nr. 153/2017, salariile de bază pentru specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4.

Însă, situaţiei reclamantului îi unt aplicabile dispoziţiile art. 22 alin. (3) teza II din acelaşi act normativ, potrivit cărora "şefii de birou din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism beneficiază de indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, iar şefii de serviciu de indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie".

Din cele două alineate rezultă cu claritate faptul că legiuitorul a diferenţiat salarizarea ofiţerilor de poliţie judiciară şi a specialiştilor din cadrul DNA/DIICOT după cum aceştia ocupă sau nu funcţiile de conducere nominalizate, respectiv şef de birou sau şef de serviciu.

În cazul ofiţerilor de poliţie judiciară şi a specialiştilor ce nu exercită funcţii de conducere, salarizarea se face în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Anexa V la Legea nr. 153/2017, care fac trimitere la cap. I lit. B) nr. crt. 4., drepturile salariale ale acestora plecând de la nivelul indemnizaţiei procurorului de la parchetul de pe lângă judecătorie, urmând a fi aplicate majorările prevăzute de lege la această bază.

În cazul ofiţerilor de poliţie judiciară şi a specialiştilor din cadrul DNA/DIICOT ce ocupă funcţia de şef birou în aceste structuri, salarizarea este cea aferentă funcţiei de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie.

Raportat la caracterul lipsit de echivoc al prevederilor art. 22 alin. (3) teza a II din Anexa V la Legea nr. 153/2017, în mod legal a reţinut prima instanţă că indemnizaţia de bază corespunzătoare funcţiei de şef birou în cadrul Serviciului Tehnic al D.N.A - trebuie stabilită la nivelul indemnizaţiei de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie.

Indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie este cea prevăzută de art. 10 alin. (1) din Anexa V a Legii nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia "Judecătorii şi procurorii care ocupă funcţii de conducere beneficiază de indemnizaţia de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanţei sau parchetului unde exercită funcţia de conducere, majorată după cum urmează: (...)", în cazul prim-procurorului adjunct de la parchetul de pe lângă judecătorie majorarea fiind de 8% faţa de nivelul indemnizaţiei maxime de încadrare corespunzătoare nivelului unei asemenea unităţi de parchet, fapt prevăzut la lit. b) a aceluiaşi articol/alineat.

Coroborând aceste prevederi legale, în mod întemeiat a reţinut prima instanţă că indemnizaţia de bază corespunzătoare funcţiei de şef birou pe care reclamantul o deţine în cadrul D.N.A, se impunea fi calculată prin aplicarea cap. I lit. B) şi art. 10 alin. (1) din Anexa V a Legii nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează modul de stabilire al indemnizaţiei pentru prim-procurorul adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, astfel încât să fie respectate prevederilor art. 22 alin. (3) din acelaşi act normativ referitoare la indemnizaţia şefului de birou poliţist judiciar.

În consecinţă, stabilirea salariului reclamantului intimat nu în sesnul prevederilor art. 22 alin. (3) teza II din Anexa V a legii de salarizare ci, prin analogie, pentru un ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de execuţie cu vechimea în funcţie maximă (...) care a fost majorată cu 8% conform art. 10 alin. (1) lit. b) din Secţiunea 2, Cap. VIII al Anexei V din lege, reflectă cu evidenţă încălcarea normelor legale aplicabile în cauză.

În fine, Înalta Curte constată că jurisprudenţa la care face referire recurentul pârât în prezenta cale de atac vizează drepturile pretinse de ofiţeri de poliţie judiciară cu funcţii de execuţie, context în care afirmaţia recurentului, în sensul că interpretarea DNA cu privire la salarizarea şefilor de birou şi şefilor de serviciu din cadrul DNA/DIICOT ar fi fost validată în practica instanţelor, este lipsită de suport.

Faţă de aceste considerente recursul de faţă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei nr. 246 din 10 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2019.