Beneficiary's challenge to EU funds eligibility ruling dismissed as time-barred, upholding refusal to validate expert costs.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Munca (ANOFM) şi Societatea A. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Autoritatea de Management Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale - Organismul Intermediar POSDRU:

- anularea în parte a actului administrativ reprezentat de Scrisoarea standard de informare a Beneficiarului nr. 3267/RI din 16 februarie 2016 emisă de pârâta OIPOSDRU - MMFPS, înregistrată la Beneficiar sub nr. x din 16 februarie 2016,1 aferentă Cererii de rambursare nr. x finala din data de 21 decembrie 2015, în ceea ce priveşte nevalidarea la rambursare a cheltuielilor în valoare de 39.120 RON, reprezentând cheltuieli aferente resurselor umane pentru experţii implicaţi în activităţile proiectului, dl. B. şi dl. C.;

- anularea în parte a Adresei nr. x din 18 martie 2016 cuprinzând Decizia privind soluţionarea Contestaţiei nr. 2517/CB din 19 februarie 2016 formulată de Beneficiar împotriva Scrisorii standard de informare a Beneficiarului nr. 3267/RI din 16 februarie 2016, precum şi anularea în parte a Procesului-verbal de soluţionare a contestaţiei înregistrat sub nr. x din 18 martie 2016 întocmit de grupul de rezolvare a contestaţiei constituit la nivelul OIPOSDRU, cu privire la soluţia asupra contestaţiei în privinţa cheltuielilor aferente experţilor B. şi dl. C. (în valoare de 39.120 RON);

- constatarea caracterului eligibil al cheltuielilor în valoare de 39.120 RON, reprezentând cheltuieli aferente resurselor umane pentru experţii implicaţi în activităţile proiectului, dl. B. şi dl. C. solicitate la rambursare prin Cererea de rambursare nr. x finală;

- obligarea pârâtelor la plata către beneficiar a sumei de 39.120 RON reprezentând cheltuieli eligibile efectuate de reclamanta - partener 1 în cadrul Proiectului x - "Fii activ la orice vârstă!" aferente remunerării experţilor implicaţi în activităţile proiectului, dl. B. şi dl. C.;

- obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente sumei de 39.120 RON, calculate de la data emiteri Scrisorii standard de informare nr. x din 16 februarie 2016 şi până la data plăţii efective a sumelor reprezentând cheltuieli eligibile refuzate în mod nelegal la rambursare.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2217 din 9 iunie 2017, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Societatea A. SRL.

Totodată, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, invocată de pârâţi, şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanţi, ca prescrisă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Societatea A. SRL, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

3.1. Hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, deoarece instanţa de fond a făcut confuzie între actele administrative deduse judecăţii şi titlurile de creanţă prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011

Arată recurenta-reclamantă că prima instanţă a motivat hotărârea pronunţată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 ce reglementează procedura administrativă împotriva titlurilor de creanţă, în condiţiile în care obiectul acţiunii nu priveşte nici actele administrative reglementate de O.U.G. nr. 66/2011 şi nici procedura prealabilă administrativă aplicabilă acestora.

3.2. Hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la noţiunea de act administrativ şi la prevederile O.U.G. nr. 66/2011

Prima instanţă reţine dispoziţiile art. 50 alin. (1) şi art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, însă sesizarea standard de informare nu este titlu de creanţă în sensul acestor prevederi.

Faptul că în petitul acţiunii este menţionat un proces-verbal, totuşi acesta nu este titlul de creanţă la care se referă O.U.G. nr. 66/2011, ci este un proces-verbal întocmit de grupul de rezolvare a contestaţiei, constituit la nivelul OIPOSDRU pentru soluţionarea contestaţiei împotriva scrisorii-standard de informare a beneficiarului, el nu stabileşte vreo creanţă şi nici nu constată vreo neregulă, în înţelesul O.U.G. nr. 66/2011, ci rezolvă contestaţia beneficiarului, formulată în temeiul contractului de finanţare şi a Instrucţiunii AMPOSDRU nr. 103/2015.

Actele administrative a căror anulare s-a solicitat, sunt emise în executarea contractului de finanţare, legate de executarea principalelor obligaţii ale părţilor asumate prin contract.

Scrisorile standard de informare a beneficiarului reprezintă acte administrative emise în cadrul implementării proiectelor finanţate din Fondul Social European prin POSDRU, neputând exista în afara cadrului contractual reprezentat de contractul de finanţare.

3.3. Prima instanţă reţine greşit că procedura concilierii reprezintă o activitate facultativă

Obligativitatea încercării de soluţionare amiabilă a soluţionării litigiului înainte de învestirea instanţei este conţinută chiar de prevederile Instrucţiunii nr. 103/2015, în acord cu disp. art. 7 alin. (6) şi art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004.

Procedura prealabilă administrată în cauză este reprezentată de concilierea prevăzută de contractul de finanţare şi de Instrucţiunea AMPOSDRU nr. 103/2015, dispoziţii obligatorii.

Beneficiarul, pentru a putea solicita şi urma procedura concilierii cu AMPOSDRU, trebuie să parcurgă şi procedura contestării prevăzută de art. 8.26 din Instrucţiune, iar soluţionarea contestaţiei nu reprezintă epuizarea procedurii prealabile administrative, aşa cum în mod eronat arată instanţa de fond.

Procedura contestaţiei împotriva unei sesizări standard de informare a beneficiarului este stabilită la art. 8.2.6. din Instrucţiunea nr. 103/2015, fiind instituită pentru rezolvarea anumitor aspecte ale procesului de implementare date în competenţa Organismelor Intermediare.

Termenul pentru formularea contestaţiei este de 5 zile lucrătoare de la data transmiterii scrisorii, iar acest demers nu echivalează cu procedura prealabilă administrativă pentru care legea prevede un termen de 30 zile pentru iniţierea ei, calculat de la data comunicării actului.

Formularea contestaţiei reprezintă o condiţie pentru parcurgerea procedurii concilierii, dat fiindcă solicitarea de conciliere poate fi făcută doar de beneficiarii cărora li s-a respins de către Organismul Intermediar, contestaţia.

3.4. Hotărârea este dată cu încălcarea normelor de drept material în ceea ce priveşte cursul prescripţiei

Recurenta-reclamantă arată că, potrivit art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004, termenul de prescripţie începe să curgă de la momentul finalizării concilierii şi nu de la data comunicării deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta-reclamantă a invocat teza existenţei unor motive străine de natura cauzei reprezentate de confuzia între actele administrative deduse judecăţii şi titlurile de creanţă prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte consideră că motivul de nelegalitate invocat nu este întrunit, deoarece considerentele sentinţei atacate nu se întemeiază "numai pe motive străine de natura cauzei", iar ceea ce susţine recurenta-reclamantă se încadrează la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aplicarea greşită a disp. art. 50 şi art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011.

2. În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că între Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă - OIPOSDRU ANOFM, delegat de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - AMPOSDRU şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, s-a încheiat Contractul de finanţare nr. x din 21 mai 2014, la care a fost parteneră şi recurenta-reclamantă.

Potrivit disp. art. 16 - Dispoziţii finale din contractul de finanţare, în eventualitatea unui litigiu între AMPOSDRU/OI POSDRU ANOFM şi beneficiarul ANOFM, survenit în executarea sau în legătură cu executarea, interpretarea şi în orice mod aplicarea acestui contract, se vor depune toate diligenţele pentru soluţionarea acestuia pe cale amiabilă, iar în situaţia în care nu se poate ajunge la o înţelegere pe cale amiabilă în termen de 30 (treizeci) de zile de la data solicitării uneia dintre părţile contractante, litigiul se supune spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente din România.

Soluţia asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei nu a fost recurată de către pârât, astfel că a intrat în autoritatea de lucru judecat.

În cauză, OI-POSDRU a emis cu nr. x din 16 februarie 2016, Scrisoarea Standard de informare a Beneficiarului Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă - ANOFM, prin care s-au diminuat cheltuielile solicitate spre rambursare cu suma de 118.566,86 RON.

ANOFM a formulat contestaţie împotriva actului, ce a fost înregistrată la OI-POSDRU sub nr. x din 19 februarie 2016.

Contestaţia a fost soluţionată prin Decizie privind soluţionarea Contestaţiei şi comunicată beneficiarului cu nr. x din 18 martie 2016.

Scrisoarea standard de informare a beneficiarului are natura juridică a unui act administrativ unilateral individual şi este emisă în temeiul art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, conform căruia, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia de a exclude integral sau parţial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate şi declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condiţiile de legalitate, regularitate şi conformitate stabilite prin prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare, în situaţia în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existenţa unor astfel de cheltuieli.

Aşadar, pentru contestarea actului, beneficiarul are obligaţia să efectueze procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, respectiv normele dispuse la alin. (1), conform cărora, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia.

Plângerea prealabilă a fost efectuată la data de 19 februarie 2016, iar răspunsul la plângerea prealabilă, intitulat contestaţie, a fost dat la 19 martie 2016 şi comunicat la 18 aprilie 2016.

Termenul de introducere a acţiunii la instanţa de contencios administrativ este reglementat de disp. art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă.

În speţă, acţiunea putea fi introdusă cel mai târziu, la 17 octombrie 2016, deoarece termenul de 6 luni se împlineşte la 18 octombrie 2016, cum în mod corect a reţinut prima instanţă.

Calificarea actului atacat ca fiind un act administrativ unilateral individual face inaplicabile prevederile art. 16 din contractul de finanţare, neputând avea loc în speţă procedura concilierii.

Recurenta-reclamantă invocă prevederile art. 7.1. din Instrucţiunea nr. 103 din 18 martie 2015, act administrativ unilateral normativ, emisă de Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management POSDRU şi susţine că termenul de introducere a acţiunii în faţa instanţei de contencios administrativ curge de la data comunicării notei privind concluziile întâlnirii de conciliere din data de 10 august 2016 şi susţine că termenul de 6 luni pentru introducerea acţiunii în instanţă începe să curgă din acest moment şi se împlineşte la 10 februarie 2017.

Înalta Curte observă că, potrivit disp. art. 7.1 din Instrucţiunea nr. 103/2015 procedura de conciliere se aplică beneficiarilor cărora OIR/OI/POSDRU delegate le-au respins, parţial sau total, prin decizii ale Directorului executiv, contestaţiile care privesc aspecte ale procesului de implementare a proiectelor POSDRU (acte adiţionale, notificări, scrisori standard de informare privind validarea cheltuielilor aferente unei cereri de rambursare, rapoarte ale misiunilor de verificare, etc.), iar solicitarea întâlnirii de conciliere trebuie formulată numai de către beneficiar, în cel mult 30 de zile de la data primirii deciziei de respingere totală/parţială a contestaţiei.

În cuprinsul Instrucţiunii nr. 103/2015 nu există nicio prevedere prin care să se arate că procedura concilierii suspendă/întrerupe termenul de prescripţie prevăzut de Legea contenciosului administrativ sau că acţiunea va fi introdusă de la data comunicării notei asupra concilierii.

În plus, se observă din conţinutul art. 7.1., că procedura începe după efectuarea plângerii prealabile şi emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative şi reprezintă, în realitate, o cale de control a AMPOSDRU asupra organismelor delegate OIR şi OI, în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea prevederilor legale şi a problemelor apărute în implementarea proiectului POSDRU.

De aceea, disp. art. 7.1. nu pot primi interpretarea dată de recurenta-reclamantă, procedura urmând o cale paralelă şi fără efect asupra dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

De altfel, şi intimata-pârâtă a fost surprinsă de cele susţinute de reclamantă, invocând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ceea ce demonstrează că rolul Instrucţiunii nu este acela de a se realiza concilierea privită ca plângere prealabilă, după ce anterior s-a efectuat procedura prealabilă şi s-a soluţionat contestaţia administrativă.

Se mai reţine că procedura concilierii nu a fost realizată de emitentul actului contestat, OIPOSDRU, ci de către Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Capital Uman, astfel că reprezintă un alt motiv pentru care instanţa de recurs nu poate adopta punctul de vedere al recurentei-reclamante.

Instrucţiunea nr. 103/2015 reprezintă un act administrativ unilateral normativ ce îşi produce într-adevăr efectele, nefiind revocat/anulat, însă interpretarea dispoziţiilor acesteia trebuie făcută în acord cu prevederile conţinute, dar şi cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004, modificată şi completată, care arată în mod clar şi neechivoc, calea de urmat pentru contestarea actelor administrative.

În situaţia în care recurenta-reclamantă consideră că a fost indusă în eroare de dispoziţiile Instrucţiunii nr. 103/2015, aceasta putea să prezinte instanţei de contencios administrativ motivele temeinice pentru care a introdus acţiunea peste termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, cu obligaţia respectării unui termen de 1 an de la data emiterii actului.

Recurenta-reclamantă nu a invocat însă asemenea motive, iar instanţa de recurs nu poate, din oficiu, în lipsa indicării acestora de către parte, să le analizeze.

Faţă de acestea, Înalta Curte constată neîntrunirea motivelor de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu excepţia aplicării greşite a prevederilor art. 50 - 51 din O.U.G. nr. 66/2011, care nu sunt într-adevăr incidente în cauză, dar care nu poate conduce la casarea sentinţei recurate, instanţa de fond aplicând corect termenul de calculare a prescripţiei dreptului la acţiune prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

În ceea ce priveşte efectele puterii de lucru judecat, ca urmare a existenţei Deciziei nr. 1414/2019, pronunţată de Înalta Curte în Dosarul nr. x/2015, se va reţine că au fost expuse argumente convingătoare în cuprinsul considerentelor prezentei decizii care contrazic prezumţia că decizia anterioară exprimă adevărul, dată fiind lipsa de incidenţă în speţă a disp. art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, respectiv calcularea termenului de 6 luni de la data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii administrative, în cazul contractelor administrative, în speţă fiind vorba despre anularea unui act administrativ unilateral individual.

La dosarul cauzei s-a depus şi Sentinţa nr. 10/F din 19 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Braşov, nedefinitivă şi care a avut de soluţionat aceeaşi excepţie a prescripţiei dreptului material la acţiune, în aceleaşi condiţii prezentat şi în speţa de faţă, instanţa respingând excepţia pe considerentul invocării motivelor temeinice pentru care s-a depăşit termenul de 6 luni, aspect analizat şi în cuprinsul prezentelor considerente.

În concluzie, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea "A." S.R.L. împotriva Sentinţei nr. 2217 din 9 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2019.

Opinia separată

Contrar opiniei majoritare, apreciez că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din economia dosarului, recurenta reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune având ca obiect:

- anularea în parte a actului administrativ reprezentat de Scrisoarea standard de informare a Beneficiarului nr. 3267/RI din 16 februarie 2016, în ceea ce priveşte nevalidarea la rambursare a cheltuielilor în valoare de 39.120 RON, reprezentând cheltuieli aferente resurselor umane pentru experţii implicaţi în activităţile Proiectului;

- anularea în tot a Adresei nr. x din 18 martie 2016, cuprinzând Decizia privind soluţionarea contestaţiei formulată de beneficiar împotriva Scrisorii standard de informare a Beneficiarului nr. 3267/RI din 16 februarie 2016 precum şi anularea Procesului-verbal de soluţionare a contestaţiei înregistrat sub nr. x din 18 martie 2016 întocmit de grupul de rezolvare a contestaţiei constituit la nivelul OIPOSDRU;

- constatarea caracterului eligibil al tuturor cheltuielilor solicitate la rambursare prin cererea de rambursare nr. x finală şi obligarea pârâtelor la plata sumei de 39.120 RON reprezentând cheltuieli eligibile, actualizată cu dobânda legală.

În esenţă, recurenta reclamantă a arătat că a încheiat Contractul de finanţare nr. x din 21 mai 2014 iar în executarea acestuia a fost emisă scrisoarea standard de informare a Beneficiarului nr. 3267/RI din 16 februarie 2016, prin care a fost considerată neeligibilă suma de 39.120 RON, aferentă resurselor umane alocate proiectului finanţat în baza contractului anterior amintit.

Considerând nejustificat refuzul de rambursare a cheltuielilor de 39.120 RON, reclamanta a formulat contestaţia nr. 2517/CB din 19 februarie 2016, respinsă prin Decizia nr. 366/R1 din 18 martie 2016.

Ulterior, în temeiul prevederilor Instrucţiunii AMPOSDRU nr. 103/2015, reclamanta a urmat procedura concilierii şi, subsecvent întâlnirii organizate în acest scop, a fost emisă nota referitoare la concluziile întâlnirii de conciliere purtând numărul 6987 din 10 august 2016.

Dat fiind refuzul pârâtei AMPOSDRU de a recunoaşte eligibilitatea cheltuielilor în sumă de 39.120 RON, recurenta reclamantă a promovat prezenta acţiune în contencios administrativ la data de 8 februarie 2017.

Prin sentinţa civilă nr. 2217/09.06.2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins în consecinţă acţiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a apreciat că termenul de prescripţie a început să curgă la data de 18 aprilie 2016, dată la care a fost comunicată reclamantei Adresa nr. x din 18 martie 2016, cuprinzând decizia de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva scrisorii standard de informare.

A apreciat curtea de apel că nu este relevantă, sub aspectul soluţionării excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, parcurgerea procedurii concilierii, care are un caracter facultativ, determinant fiind caracterul definitiv, în sistemul administrativ al căilor de atac, a Deciziei nr. 366/RI din 18 martie 2016.

Contrar celor reţinute de instanţa fondului, apreciez că în cauză nu a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune, raportat la demersurile prealabile formulării prezentei acţiuni.

Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acţiunea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se poate introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.

În cauză, procedura prealabilă trebuie apreciată prin raportare la prevederile Instrucţiunii nr. 103/2015 emisă de Ministerul Fondurilor Europene - AMPOSDRU privind reglementarea procedurii de conciliere cu beneficiarii de finanţare nerambursabilă în cadrul proiectelor POSDRU.

Potrivit dispoziţiilor art. 7 din Instrucţiunea nr. 103/2015 procedura de conciliere se aplică beneficiarilor cărora OI POSDRU delegate le-au respins, parţial sau total, prin decizii ale Directorului executiv, contestaţiile care privesc aspecte ale procesului de implementare a proiectelor POSDRU (acte adiţionale, notificări, scrisori standard de informare privind validarea cheltuielilor aferente unor cereri de rambursare, rapoarte ale misiunilor de verificare, etc). Solicitarea întâlnirii de conciliere trebuie formulată numai de către beneficiar, în cel mult 30 zile de la data primirii deciziei de respingere(totală/parţială) a contestaţiei de către OI POSDRU.

Potrivit prevederilor art. 7.4 din aceeaşi Instrucţiune, prevederile art. 7 nu se aplică beneficiarilor cărora li s-au respins contestaţiile prin decizie de soluţionare a contestaţiei, potrivit art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011.

Or, este de observat faptul că în cauza de faţă, contestaţia formulată împotriva scrisorii standard de informare a fost soluţionată în condiţiile menţionate la art. 7.1 din Instrucţiunea nr. 103/2015, prin adresa nr. x din 18 martie 2016, semnată de directorul executiv al OIPSODRU şi nu prin decizie, în condiţiile prevăzute la art. 7.4 din aceeaşi Instrucţiune.

În raport de aceste împrejurări, nu i se poate imputa reclamantei faptul că a urmat o procedură de conciliere prevăzută explicit prin Instrucţiunea nr. 103/2015 ca fiind subsecventă şi condiţionată de contestaţia administrativă împotriva actului care exprimă refuzul de plată a sumelor solicitate la rambursare pentru că, în caz contrar, acţiunea reclamantei ar fi fost susceptibilă de a fi respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile.

Dispoziţiile cuprinse în Instrucţiunea nr. 103/2015 sunt obligatorii pentru subiecţii din sfera de referinţă a actului, fiind de subliniat faptul că, în condiţiile în care actul în discuţie nu a fost înlăturat din ordinea juridică, îşi produce efectele, fără a constitui o alternativă pentru subiecţii vizaţi, astfel că reclamanta nu poate fi sancţionată pentru faptul că a dat curs unei proceduri obligatorii.

Constatând că nota referitoare la concluziile întâlnirii de conciliere, întocmită conform dispoziţiilor Instrucţiunii nr. 103/2015 a fost transmisă reclamantei la 11 august 2016 iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei la 8 februarie 2017, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este nefondată, cererea fiind formulată în interiorul termenului de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Faţă de aceste considerente se impunea admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, raportat la prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

GGC - LM